Lecţii de la 1888

Text de memorat

Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde și au fost scrise pentru învățătura noastră, peste care au venit sfârșiturile veacurilor. Astfel, dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. 1 Corinteni 10:11,12

În anul 1888, în istoria bisericii au fost înregistrate câteva episoade plăcute. Dar în cea mai mare parte este o poveste tristă. Când Ellen White a sosit la Minneapolis pentru întâlnirea Conferinței Generale, era nerăbdătoare să se vadă cu prieteni și cunoștințe vechi de la Battle Creek, unde locuise mai demult. A fost surprinsă însă să vadă că prietenia lor părea să se fi evaporat.

Din numeroasele încercări trăite, a considerat-o pe aceasta ca fiind cea mai mare. A suferit nu atât pentru respingerea personală pe care a resimțit-o, cât pentru calea periculoasă pe care mulți o urmau. În loc ca delegații să primească indicațiile cerești, mulți le-au respins. Ei își puneau încrederea în oameni, nu în Cuvântul lui Dumnezeu.

Văd că ei nu-L aleg întotdeauna pe Dumnezeu ca Sfătuitor al lor, ci privesc în mare parte spre oamenii puși în fața lor în locul lui Dumnezeu – Manuscrise, vol. 11, p. 229

Ea a suferit din cauza eșecului unor lideri ai bisericii cu multă experiență de a recunoaște și a accepta lucrarea Duhului Sfânt. Oamenii aceștia erau orbi și nu știau. Cu toate că respingeau soliile cerești, ei credeau că resping erori umane sau chiar pe Satana. Ellen White a suferit și pentru că unii dintre ei nu și-au recăpătat niciodată puterea spirituală. În timpul acestei perioade decisive, Dumnezeu a întărit-o pe Ellen White ca să-i mustre pe unii dintre cei ce au respins adevărul. Solia trimisă din dragoste de Dumnezeu a întâlnit o împotrivire dârză, fiind privită ca un produs uman influențat de „agenda” lui Jones și Waggoner. Conducători importanți ai bisericii credeau că apărau adevărul, când, de fapt, respingeau lumina.

Din nefericire, această greșeală a fost repetată de multe ori. Atunci când profeții mustră, ei sunt respinși; iar cei care îi duc pe oamenii lui Dumnezeu să creadă o eroare ajung să fie lăudați. De exemplu, după ce Însuși Dumnezeu a făcut ca pământul să se surpe și să-i înghită pe Core, Datan și Abiram (Numeri 16), oamenii înfuriați l-au învinuit pe Moise pentru moartea acestor rebeli.

Numeri 16:41: A doua zi, toată adunarea copiilor lui Israel a cârtit împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron, zicând: „Voi ați omorât pe poporul Domnului!”

Pavel a trebuit să-i confrunte pe galateni și să-i întrebe:

Galateni 4:16: M-am făcut oare vrăjmașul vostru pentru că v-am spus adevărul?

Singura poveste tristă din biserica lui Dumnezeu este atunci când oamenii refuză să asculte de profeții Lui. Aceasta este o lecție valabilă în orice moment pentru noi și pentru biserică. Cât de diferită ar fi fost istoria noastră dacă ar fi fost ascultate indicațiile lui Dumnezeu de la 1888!

2 Cronici 20:20: Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.

1. Ce a făcut Pavel de s-au gândit galatenii la el ca la un dușman? Galateni 1:1-10; 4:16 Și David l-ar fi putut privi pe Natan ca dușmanul lui. Ce a făcut însă în loc de aceasta? 2 Samuel 12:7-13 Există în viața ta oameni pe care îi vezi ca dușmani, dar cărora s-ar putea să le pese de fapt foarte mult de tine? Cum va răspunde un înțelept la mustrări și indicații? Psalmii 141:5; Proverbele 15:5; Proverbele 27:6; Evrei 12:5-11; Apocalipsa 3:19-21

Care a fost mai exact mesajul pe care l-a trimis Dumnezeu poporului Său la întâlnirea Conferinței Generale? Ce adevăr era atât de important încât Satana a lucrat cu toată dârzenia să distragă atenția oamenilor cu chestiuni minore? Ellen White a rezumat totul astfel:

Domnul, în marea Lui milă, a trimis un mesaj extrem de prețios poporului Său, prin frații Waggoner și Jones. Acest mesaj trebuia să-L facă și mai clar în ochii lumii pe Mântuitorul înălțat și sacrificiul pentru păcatele întregii lumii. Solia prezenta îndreptățirea prin credință în Chezășie și îi chema pe oameni să primească neprihănirea lui Hristos, care se manifestă prin ascultarea față de toate poruncile lui Dumnezeu. – Evenimentele ultimelor zile, p. 200

În Biblie este folosit cuvântul „chezășie” pentru a-L descrie pe Isus (Vezi Evrei 7:22). Chezaș este acel om care își ia angajamentul, își asumă responsabilitatea pentru acțiunea altei persoane. Ce gând minunat este acesta, să știi că Isus este Chezașul tău! Atunci când Îl primim, El poate să ne garanteze îndreptățirea, dându-ne nouă îndreptățirea Lui perfectă. Oamenii au mai auzit vorbindu-se de neprihănirea lui Isus. Ei pot crede în neprihănirea Lui și să tânjească după ea. Însă această solie ne invită să o primim pentru noi, să facem îndreptățirea Lui a noastră. Iar atunci când primim personal îndreptățirea Lui, Hristos ne dă minunatul dar al ascultării. Ceea ce nu putem obține nici prin cele mai susținute eforturi, Dumnezeu Se oferă să ne dea în dar! Citește din nou versetul menționat săptămâna trecută:

Galateni 2:20: Am fost răstignit împreună cu Hristos și trăiesc, dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăiește în mine. Și viața pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine.

După ce s-a încheiat întâlnirea de la Minneapolis, Dumnezeu le-a dat timp oamenilor să se gândească. Unii care la început s-au îndoit de mesaj au început să-și vadă greșeala. Alții au continuat să se afunde în întuneric și amărăciune. Câțiva adventiști renumiți, precum Uriah Smith și nepotul lui Ellen White, Frank Belden (care a scris multe dintre imnurile noastre), au fost atât de amăgiți la întâlnire, încât au ajuns să i se opună lui Ellen White ani de zile după aceea. Unii au făcut-o în ascuns, iar alții și-au manifestat opoziția pe față. În cele din urmă, Smith s-a căit, dar a rămas pentru totdeauna slăbit. Belden nu s-a pocăit niciodată.

După ce liderii au avut parte de o primă oportunitate de a auzi și de a sprijini solia cerească, Ellen White a transmis solia direct membrilor bisericii. În viețile multora dintre ei a existat o renaștere. Observați ce a spus Ellen White despre următoarea întâlnire a Conferinței Generale.

Întâlnirile sunt de cea mai bună calitate. Spiritul de la Minneapolis nu mai este prezent aici. Toate se întâmplă armonios. Participă numeroși delegați. Se adună mulți la întâlnirea noastră de la cinci dimineața. Întâlnirea este benefică. Toate mărturiile pe care le-am ascultat au avut un caracter elevat. Participanții spun că anul trecut a fost cel mai bun din viața lor; lumina Cuvântului lui Dumnezeu a fost limpede și distinctă – îndreptățirea prin credință; Hristos, neprihănirea noastră. Experiența a fost foarte interesantă. – Solii alese, cartea 1, p. 361

Numai că în viețile unor lideri importanți, care au părut să accepte mesajul neprihănirii prin credință, schimbarea a fost doar superficială. Ei nu au lăsat niciodată ca mesajul să le transforme cu adevărat viețile. Îndoiala și opoziția au rămas. Totuși, Dumnezeu a fost binevoitor cu poporul Său, cum a fost și cu Israelul din vechime. Neemia 9:17: N-au vrut să asculte și au dat uitării minunile pe care le făcuseși pentru ei. Și-au înțepenit grumazul și, în răzvrătirea lor, și-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu ești un Dumnezeu gata să ierți, îndurător și milostiv, încet la mânie și bogat în bunătate. Și nu i-ai părăsit. Trebuie să cădem de acord asupra unui lucru: nu este vina lui Dumnezeu că venirea lui Isus a fost amânată. El așteaptă cu dragoste și bunătate ca poporul Său să fie pregătit.

Putem să mai rămânem pe pământ pentru încă mulți ani din cauza neascultării, cum au pățit și copiii lui Israel; însă de dragul lui Hristos, poporul Său nu trebuie să adauge păcat după păcat, acuzându-L pe Dumnezeu de consecința acțiunii propriului lor curs. – Lucrarea de evanghelizare, p. 696

Nu ar trebui să ne hotărâm să ascultăm de indicațiile lui Dumnezeu și, fără întârziere, să căutăm neprihănirea Domnului?

2. Rezumă cu propriile cuvinte solia trimisă de Dumnezeu bisericii la 1888.

3. Se spune că oamenii cu o vedere bună văd 20/20. În Vechiul Testament, profeții erau numiți „văzători” câteodată. Poate că aceste două idei te pot ajuta să-ți amintești referința din 2 Cronici 20:20. Cum ar fi putut acel verset să scutească biserica de multe necazuri în 1888? Ia în considerare și 2 Cronici 36:15,16.

Probabil că cea mai tristă parte a istoriei lui Waggoner și Jones este eșecul lor de a-I rămâne credincioși lui Isus până la sfârșitul vieții lor. Și nu este surprinzător că inamicii lor s-au folosit de apostazia lor pentru a submina adevărul soliei lor anterioare. La începutul anilor 1900, Waggoner a trebuit să fie exclus pentru că și-a părăsit soția și s-a căsătorit cu secretara lui. Jones a trebuit să fie exclus din cauza înverșunării manifestate față de conducerea bisericii. Cum s-au putut întâmpla acestea? Mai întâi, trebuie să recunoaștem că și noi ne confruntăm cu același pericol.

1 Corinteni 10:12: Astfel dar, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă.

În al doilea rând, trebuie să recunoaștem că atunci când Isus trăiește în inimile noastre și ne dă victorii asupra păcatului, Diavolul ne ispitește să credem că acum suntem puternici. Ajungem să ne încredem în noi înșine și ne rugăm tot mai puțin pentru a beneficia de puterea și ajutorul lui Dumnezeu.

Ezechiel 33:13: Când zic celui neprihănit că va trăi negreșit, dacă se încrede în neprihănirea lui și săvârșește nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita și el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârșit-o.

În al treilea rând, nu trebuie să uităm niciodată că dușmanii noștri nu pot să facă la fel de mult pentru a ne amuți mesajul cât facem noi prin lipsa credincioșiei noastre. Rugăciunea noastră zilnică ar trebui să fie: Când Isus trăiește în inimile noastre și ne dă victorii asupra păcatului, Diavolul ne ispitește să credem că acum suntem puternici.

Psalmii 17:5: Pașii mei stau neclintiți pe cărările Tale și nu mi se clatină picioarele.

Chiar dacă ne întristează declinul lui Jones și Waggoner, nu suntem surprinși. Umanitatea este slabă. Când ne luăm privirea de la Isus, suntem lipsiți de harul lui Dumnezeu (Vezi Evrei 12:2,15). Ellen White a văzut că Jones și Waggoner, la fel ca orice alt om, pot părăsi cărarea.

Este foarte posibil ca frații Jones și Waggoner să fie înfrânți de ispitele dușmanului; dar chiar dacă așa vor sta lucrurile, asta nu înseamnă că nu au avut o solie de la Dumnezeu, sau că lucrarea pe care au făcut-o a fost în totalitate o greșeală. Dacă așa se va întâmpla, câți vor lua această poziție și vor crede o amăgire fatală pentru că nu se află sub controlul Duhului lui Dumnezeu. – Manuscrise, vol. 3, p. 201

Dumnezeu Își dorește să ne folosească așa cum a lucrat și cu alții din trecut. Să învățăm de la Jones și Waggoner cât de fragili și slabi suntem și cât de mult avem nevoie de îndreptățirea lui Hristos. Noi înșine avem nevoie de mesajul pe care îl împărtășim altora.

4. Conform versetelor din Ezechiel 18:24; Ezechiel 33:13, ce pericol ne așteaptă după ce devenim creștini victorioși?

5. Jones și Waggoner au fost învinși de dușman. Ce nu ne spune asta despre solia pe care Dumnezeu le-a dat-o în 1888?

6. Citește istoria lui Ioas în 2 Cronici 24. Compară experiența lui cu cea a lui Jones și Waggoner. Ce asemănări observi?

Însetat după Dumnezeu

Scrisorile și apelurile telefonice primite în fiecare zi de Radioul Adventist Mondial ne vorbesc despre minunata lucrare făcută prin intermediul radioului pentru a schimba mii de vieți. Mai jos, producătorul Gemechis Jafe își împărtășește bucuria de a fi martorul rezultatelor lucrării AWR într-o zonă foarte îndepărtată din Etiopia.

„Vreau să împărtășesc cu voi un apel telefonic special pe care l-am primit recent. M-a sunat liderul unui district din zona Ambo pentru a împărtăși câteva vești încântătoare. El m-a informat că într-un loc numit Meta Robi erau două grupuri de oameni pregătiți să primească botezul; într-un loc erau unsprezece oameni, iar în alt loc, două persoane. Mi-a adus la cunoștință că cei mai mulți dintre aceștia au ajuns la credință prin intermediul AWR și m-a invitat să mă alătur lor la botez.

Fiind încântat de a fi martor la acest serviciu, m-am hotărât să particip din toată inima. Am luat un autobuz până în locul unde trebuia să mă întâlnesc cu un grup de oameni care călătoreau până la locația unde avea să se desfășoare botezul. După ce am coborât din autobuz, mi s-a spus că distanța rămasă trebuie să o parcurgem pe jos. Cum nu aveam nicio idee ce înseamnă distanța rămasă, am luat-o la pas cu aceeași încântare care mă dusese până acolo. Nu exista nicio șosea și nimeni nu se gândea la vreun mijloc de transport modern. Nu puteau fi folosiți nici măcar caii, care, de obicei, sunt mijlocul de transport pe care îl folosesc oamenii acolo unde vehiculele nu pot merge. Am mers mai mult de trei ore și jumătate. În timp ce coboram un deal, am observat că peisajul, deși spectaculos, nu părea să fie un loc ospitalier unde oamenii să poată trăi.

Nu exista niciun drum, niciun mijloc modern de comunicație, niciun semn de dotări moderne. Locul era retras și complet izolat. Oricum, în ciuda acestor lucruri, Domnul a folosit AWR pentru a transmite cuvântul speranței acolo unde, altfel, nimeni nu ar fi putut ajunge la oamenii dintr-un loc atât de izolat. Am ajuns la destinație și, după o scurtă odihnă, ne-am adunat pentru oficierea serviciului într-un cort închiriat. Cortul fusese pregătit chiar de către candidații pentru botez, deoarece nu era nicio biserică în vecinătate. În cort nu se găseau scaune și toată lumea stătea confortabil pe iarba verde. Oamenii ascultau cu multă atenție Cuvântul lui Dumnezeu și oricine putea să-și dea seama cât de însetați erau după Cuvânt. A doua zi, a avut loc un serviciu de botez de neuitat. Oamenii care urmau să se boteze au coborât spre râu cântând. Mulți oameni au ieșit din case și i-au urmat. Aceștia erau cu adevărat uimiți de ceremonie. Cei care știau despre creștinism aveau puține cunoștințe despre ce reprezintă acesta și nimeni dintre ei nu auzise despre botezul prin scufundare, așa că urmăreau ce se întâmpla cu o atenție deosebită.”

În timp ce Jafe vorbea cu membrii proaspăt botezați, a aflat că mulți dintre ei se închinaseră la idoli și nu au știut nimic de Dumnezeu până când nu au auzit vorbindu-se despre El la radio. Câțiva dintre noii membri mai participaseră însă și la serviciile altei biserici protestante. Într-un anumit caz, un tânăr care ascultase AWR a căpătat o broșură în care se vorbea despre Sabat. După ce a citit-o, a vrut ca și tatăl lui să primească adevărul, așa că a pus broșura în Biblia tatălui lui. Atunci când acesta a citit-o, s-a supărat și a fost confuz. Odată cu trecerea timpului, tatăl lui a continuat să exploreze adevărul despre Sabat, până într-o zi când a ascultat un fragment despre acest subiect la un program AWR. Fiul său luase mai dinainte decizia de a se face adventist; acum însă, tatăl a cerut tuturor membrilor familiei să se adune și să discute adevărul proaspăt primit.

După ce a prezentat subiectul, tatăl a anunțat că a primit această nouă lumină, și anume că sâmbăta este adevărata zi de închinare. Astăzi, întreaga familie este adventistă de ziua a șaptea. Jafe a tras concluzia că „așa izolați cum sunt, Evanghelia nu ar fi putut ajunge prin niciun alt mijloc la acest grup de oameni decât prin intermediul AWR”. 

Spiritul unui creștin (II)

Dacă consideri că fratele tău te-a rănit, du-te la el cu bunătate și dragoste și puteți astfel ajunge la înțelegere și împăcare. Când ne confruntăm cu un păcătos, trebuie să fim mereu conștienți că avem de-a face cu Hristos în persoana sfinților Lui. Du-te la fratele tău despre care crezi că greșește și vorbește-i cu dragoste în particular; dacă reușești să rezolvi problema, l-ai câștigat pe fratele tău fără să-i expui slăbiciunile morale, iar înțelegerea dintre voi a acoperit o mulțime de păcate de privirile altora. Nu este nevoie ca alții să știe despre dificultățile voastre și, astfel, să fie vigilenți și să urmărească cu neîncredere tot ce poate face cel despre care consideri că păcătuiește și să-i judece motivele dintr-o perspectivă greșită.

„Tot așa, vă spun că va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouăzeci și nouă de oameni neprihăniți, care n-au nevoie de pocăință.” Dacă păcătosul se pocăiește datorită bunătății și mustrării tale iubitoare, a fost îndeplinită o lucrare pentru eternitate. Este mare nevoie să ducem la bun sfârșit indicațiile lui Hristos, acționând conform cuvântului Stăpânului nostru. Asta înseamnă să trăiești legea lui Dumnezeu.

Comportându-ne astfel cu frații noștri, putem lăsa o impresie asupra altora care nu li se va șterge niciodată din minte. Poate că nu ne putem aminti toate actele de bunătate pe care le-am făcut. Ele pot să dispară din memoria noastră, dar eternitatea va scoate la iveală, în toată strălucirea lor, fiecare acțiune făcută pentru salvarea unui suflet, fiecare cuvânt adresat pentru a-i mângâia pe copiii lui Dumnezeu. Aceste fapte făcute de dragul lui Hristos vor face parte din bucuria noastră pentru veșnicie. Atunci când urmăm față de frații noștri un traseu care nu implică bunătate și amabilitate, urmăm un traseu necreștin. Trebuie să dăm dovadă de amabilitate acasă, la biserică și în interacțiunile noastre cu toți oamenii. Dar în special trebuie să dăm dovadă de înțelegere și respect față de cei care își dau viața pentru cauza lui Dumnezeu. Trebuie să exercităm acea dragoste prețioasă care suferă îndelung și este blândă, nu invidiază și nu se laudă, nu se îngâmfă și nu manifestă indecență, nu caută să‑și satisfacă propriul interes, nu răspunde cu ușurință la provocări și nu gândește niciun rău.

Dumnezeu vrea ca slujitorii lui să manifeste cea mai bună variantă a lor atât acasă, cât și în societate; iar acolo unde Isus domnește în inimă, acolo va fi și dragostea scumpă, și noi vom fi blânzi și sinceri unul cu altul. Este nevoie de o veghere specială pentru a păstra iubirea vie și inimile sensibile față de binele care există în inimile altora. Dacă nu veghem asupra acestui lucru, Satana ne va infecta sufletul cu gelozie; ne va pune ochelarii lui la ochi, ajungând să vedem acțiunile fraților noștri într-o lumină distorsionată. În loc să ne privim critic frații, ar trebui să ne întoarcem privirea asupra noastră și să fim gata să descoperim trăsăturile neplăcute ale propriului caracter. Pe măsură ce avem o înțelegere reală a propriilor greșeli și eșecuri, greșelile altora vor deveni nesemnificative.

Satana este acuzatorul fraților. El stă cu ochii după fiecare greșeală, indiferent cât de mică, astfel încât să aibă ceva ca să formuleze o acuzație. Stați departe de Satana! Este adevărat că nu trebuie să dăm nicio ocazie pentru critici. O izbucnire iritată de moment, un singur răspuns arțăgos, lipsa politeții și amabilității unui creștin manifestată în chestiuni minore poate avea ca rezultat pierderea prietenilor și a influenței.

Dumnezeu vrea să manifești cea mai bună variantă a ta indiferent de circumstanțe, în prezența celor care îți sunt inferiori, precum și de față cu cei care îți sunt egali sau superiori. Trebuie să fim urmașii lui Hristos tot timpul, căutând onoarea Lui, căutând să-L reprezentăm corect în orice fel, astfel încât să fim o lumină în lume, aducându-I laude Celui care ne-a chemat din întuneric pentru a ne bucura de lumina Lui minunată. Nu trebuie să ne înălțăm propriile opinii mai presus de ale altora. Dacă ideile noastre sunt superioare față de ale altora, acest lucru se va arăta fără să depunem vreun efort special. Oamenii cu discernământ își vor da seama și vor aprecia asta, și vom primi creditul la care avem dreptul. Dumnezeu ne invită să venim la El pentru înțelepciune, astfel încât să poată fi revărsată influența rapidă a Duhului Sfânt și asupra altora, nu influența opiniilor noastre înalte.

Trebuie să venim la Dumnezeu ca să primim harul Lui, pentru a-L preamări și onora, nu ca să ne lăudăm pe noi, ci ca să fim capabili să împărtășim cu cei din jur imbolduri noi și nobile. Dumnezeu ține cont de tot ce facem și spunem atunci când căutăm să educăm oamenii să-și înalțe inimile spre El, cu recunoștință și laude. Renunță la sine și lasă-L pe Isus să apară ca fiind Singurul cu totul minunat. Trebuie să căutăm să trăim doar pentru slava Lui, nu ca să ne laude oamenii. Trebuie să căutăm să facem lucrarea lui Dumnezeu cu toată smerenia, cu blândețea și umilința inimii, să lucrăm cum a lucrat și Hristos, iar îngerii vor veghea asupra noastră și vor purta veștile credincioșiei noastre față de Dumnezeu și oameni, până la curțile luminii. – The Review and Herald, 7 noiembrie 1912

1. Ce trebuie să faci dacă cineva te-a rănit?

2. Ce se întâmplă când știm (sau bănuim) că cineva are o problemă anume? De ce este mai bine, dacă este posibil, să nu cunoaștem greșelile (reale sau imaginate) ale altor oameni?

3. Ce înseamnă să trăiești Legea lui Dumnezeu?

4. Este posibil să nu ne amintim actele de bunătate pe care le facem. Ce se va întâmpla însă mai târziu?

5. Față de cine trebuie să dăm dovadă de amabilitate? Cine este îndreptățit să primească înțelegere și respect?

6. Ce trebuie să facem în loc să ne criticăm frații?

7. De ce vrea Dumnezeu să fim în cea mai bună formă tot timpul?

8. Cum ar trebui să ne prezentăm ideile dacă sunt superioare față de ale altora? Vezi Proverbele 27:2.

Nu din întâmplare: Leneșii

Dumnezeu a proiectat mecanisme de susținere a vieții pentru toate creaturile Sale – chiar și pentru leneș, mamiferul care se mișcă cel mai încet dintre toate. Creatorul le-a dat tuturor acestor leneși, locuitori ai copacilor, abilitatea deloc întâmplătoare de a trăi cu succes până la treizeci de ani în timp ce atârnă cu capul în jos, agățați de crengile copacilor din pădurea tropicală a Americii Centrale și de Sud.

Leneșii abordează copacii „cu câte o mână pe rând”, mișcându-se printre crengi în timp ce își caută hrana favorită. Toți leneșii au trei degete cu gheare lungi la capătul membrelor din spate. Leneșii se împart în două familii, în funcție de numărul degetelor, două sau trei, de la fiecare membru din față. Cei care aparțin de familia celor cu două degete sunt cu un pic mai mari decât ceilalți. Ei nu au coadă și nici păr mai lung și se deplasează doar un pic mai repede decât leneșii cu trei degete, care în schimb au o coadă scurtă.

Și pot să-și trăiască viața cu capul în jos. Asta include să mănânce, să doarmă, să se împerecheze, să fete pui și chiar să moară – toate acestea în timp ce atârnă cu capul în jos. Iar designul lor deloc întâmplător pentru o viață cu susul în jos include până și direcția în care le crește părul, în sens opus față de al celorlalte mamifere. Părul de pe abdomen crește către spate, protejându-i de intemperii. Astfel, ploaia alunecă cu succes.

Leneșii însă au primit un dispozitiv unic de protecție din partea Creatorului. Aceste animale care atârnă cu capul în jos se camuflează. Deloc întâmplător, în părul translucid al leneșilor și-au făcut casă alge verzi. Iar acestea, în amestec cu gri-maroniul blănii leneșilor, care de-abia se mișcă pe tot parcursul zilei, îi face imposibil de localizat pentru prădători. Astfel, ei pot lua aspectul unei bile gri-verzui, care arată ca o parte dintr-un copac.

Leneșii au un metabolism foarte încet. Poate dura chiar și o lună ca sistemul lor digestiv să proceseze frunzele și celelalte materii vegetale pe care le mănâncă. Creatorul lor le-a proiectat să facă o călătorie lentă, dar deloc întâmplătoare, în jos pe pământ, în partea de jos a copacului, pentru a urina și defeca. Un motiv pentru care Creatorul s-a asigurat că nu este necesar să facă această călătorie prea des este datorită faptului că sunt atât de vulnerabili pentru prădători. În afară de protecția de moment a tăierii atacatorului cu o gheară fioroasă, singura lor apărare este să stea ascunși. Așadar, pe cât de repede posibil, leneșul se cațără din nou în copac, ajutându-se de ghearele lungi și curbate pentru a se agăța de crengi, în timp ce își reia procesul de căutare a hranei preferate.

Mișcările lente ale leneșului sunt o binecuvântare pentru alte creaturi, de la gândaci la molii, care își fac casă în părul acestuia. De exemplu, ciclul vieții moliei leneșului este în întregime dependent de leneș. Aceasta locuiește în părul lui și se hrănește cu alge. Apoi, când leneșul își face călătoria ocazională jos pe pământ, molia leneșului își depozitează ouăle în fecalele pe care le lasă acesta în urmă. După ce oul moliei eclozează și devine pupă, aceasta își va lua zborul pentru a găsi un alt leneș ca să-și facă casă.

Nimic nu motivează un leneș să se grăbească, ținând cont că dieta lor le dă puțină energie. Așadar, Dumnezeu a programat mișcările lente ale leneșului păros să-i fie în sine protecție. Este planul Lui pentru aceste animale. Noi, oamenii, avem dreptul să alegem planul Creatorului și Mântuitorului nostru. Acesta include pace interioară acum și protecție din afara acestei lumi.