Mergând în lumină

Dumnezeu a ales un fermier bătrân pentru a atrage atenția lumii asupra profețiilor despre apropiata revenire a lui Isus. El l-a ales pe mai tânărul Joshua Himes să-i fie marele organizator. În plus, Dumnezeu a folosit o văduvă să aducă adevărul despre Sabat credincioșilor adventiști.

2 Cronici 16:9: Căci Domnul Își întinde privirile peste tot pământul ca să sprijine pe aceia a căror inimă este întreagă a Lui.

Rachel Oakes Preston a aflat și acceptat adevărul despre Sabat de la baptiștii de ziua a șaptea din Vermont. Cineva care a descris-o a spus că avea „cârlionți și convingeri puternice”. După moartea soțului, a trăit cu fiica ei, Delight. În 1844, s-au mutat la Washington, New Hampshire, unde Delight a lucrat ca profesoară. La vremea aceea, în oraș era o biserică nouă și plină de viață, ai cărei membri au acceptat perspectiva lui Miller despre apropiata revenire a lui Hristos. Fiecare adevăr pe care îl acceptăm ne deschide mintea spre adevăruri suplimentare. Astfel, atunci când Rachel, o păzitoare a Sabatului, l-a ascultat pe pastorul bisericii explicând profețiile, a înțeles și a acceptat adevărul apropiatei reveniri a lui Hristos, fiind astfel prima „adventistă de ziua a șaptea”. Când membrii adventiști ai bisericii, care păzeau duminica, au ascultat-o pe Rachel explicând legea lui Dumnezeu, au înțeles și au acceptat și ei Sabatul, devenind astfel prima Biserică „Adventistă de Ziua a Șaptea”.

Pentru o perioadă, în timpul zilelor emoționante dinainte de Marea Dezamăgire, numărul de participanți în ziua de Sabat la biserica din Washington s-a ridicat la peste 150 de persoane. După dezamăgire, numărul s-a micșorat rapid. Cu toate acestea, pastorul și aproximativ 40 de membri au rămas credincioși atât în păzirea Sabatului, cât și în credința apropiatei reveniri a lui Hristos. Iar Dumnezeu a folosit acea biserică credincioasă să poarte scânteia importantă a adevărului despre Sabat pentru a aprinde alte focuri, ce aveau să se răspândească în întreaga lume.

Pastorul adventist T. M. Preble a aflat adevărul despre Sabat de la credincioșii din Washington. El a făcut următorii pași în răspândirea acestui adevăr, publicând o broșură despre subiect, în care a legat Sabatul de profeția din Daniel 7, iar adevărul a început să se răspândească printre credincioșii adventiști risipiți. Din nefericire, chiar dacă Preble a scris broșuri despre Sabat, el însuși a acceptat adevărul despre Sabat doar cu jumătate de inimă. Pentru Preble, Sabatul era mai mult o preocupare academică; el privea păzirea Sabatului ca fiind corectă, dar opțională. În mintea lui, treptat, Sabatul și-a pierdut valoarea și caracterul sacru. El nu a rămas „mai departe întemeiat și neclintit în credință” (Coloseni 1:23). El nu a urmat exemplul lui Pavel, care a vegheat mereu.

1 Corinteni 9:27: Nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat.

Totuși, Dumnezeu l-a folosit pe ezitantul Preble pentru a aduce lumina adevărului unui fost căpitan de marină, Joseph Bates, care a înțeles importanța adevărată a Sabatului. Bates era un personaj neobișnuit de interesant și, prin cuvântările și scrierile sale, precum și prin exemplul său, el a prezentat adevărul pentru mii de persoane.

În ciuda apostaziei unora care au acceptat la început Sabatul, a indiferenței și a opoziției celor mai mulți foști credincioși adventiști, precum și a urii lumii, Dumnezeu le-a dat putere celor care proclamau adevărul, iar acesta a continuat să se răspândească.

1. Preble a privit Sabatul de ziua șaptea ca fiind „corect, dar opțional”. Cu alte cuvinte, este bine dacă e păzit, dar nu contează. Sau, ca să o spunem cât mai pe față, Dumnezeu ne poruncește să păzim a șaptea zi, dar nu trebuie să ne supunem Lui. Este acest lucru adevărat? Este opțională vreo poruncă dată de Dumnezeu?De ce este atât de periculoasă ideea aceasta: „corect, dar opțional”?

Atunci când împărtășim adevărul despre Sabat oamenilor, deseori aceștia folosesc următorul argument: „Martin Luther nu a păzit Sabatul. Pioasa mea bunică nu a păzit Sabatul. Știu că acești oameni sunt mântuiți, așadar cum ar putea ca mântuirea mea să atârne de păzirea sau nepăzirea Sabatului?” Când Ellen White a vizitat văile valdenze pentru prima dată, în 1885, singurul tipograf din oraș, J. P. Malan, i-a pus această întrebare. Ea a povestit ce s-a întâmplat în timp ce predica:

Discursul a fost întrerupt de întrebările puse de cineva care păzise Sabatul pentru un scurt timp, dar care recent renunțase să o mai facă. Ridicându-se dintre cei adunați, el a spus: „Această chestiune despre Sabat m-a tulburat grozav în timpul ultimului an și aș vrea să vă întreb următorul lucru: este păzirea Sabatului necesară pentru mântuirea mea? Răspundeți cu da sau nu.” Este o întrebare importantă, i-am răspuns imediat, și necesită un răspuns mai complet decât un simplu da sau nu. Toți oamenii vor fi judecați în conformitate cu lumina pe care au primit-o. Dacă au primit lumină despre Sabat, nu pot fi mântuiți prin faptul că au respins lumina. Însă nimeni nu va fi considerat responsabil pentru lumina pe care nu au primit-o niciodată. Apoi, am citat cuvintele lui Hristos: „Dacă n-aș fi venit și nu le-aș fi vorbit, n-ar avea păcat, dar acum n-au nicio dezvinovățire pentru păcatul lor.” În orice caz, am făcut aceste observații cu o mare dificultate, deoarece persoana care îmi pusese întrebarea continua să se ridice în picioare și să mă întrerupă, cerând, printr-un comportament extrem de agitat și cu gesturi foarte violente, ca răspunsul să fie da sau nu. – Schițe istorice, pp. 234, 235

Răspunsul la întrebările despre ceea ce este necesar pentru mântuire necesită o înțelegere a felului în care Dumnezeu oferă lumină. Răsăritul zilnic al soarelui este o ilustrație a metodei lui Dumnezeu de a oferi lumină.

Proverbele 4:18: Dar cărarea celor neprihăniți este ca lumina strălucitoare, a cărei strălucire merge mereu crescând până la miezul zilei.

Întotdeauna au existat câțiva care au înțeles și au păzit Sabatul, chiar și în cele mai întunecate vremuri. Însă acești păzitori ai Sabatului erau ca stelele difuze; lumina pe care o aveau era ascunsă celor mai mulți oameni. În timp ce ieșeau din lunga noapte întunecată dinaintea apariției lor, reformatorii protestanți au putut vedea doar razele timpurii ale adevărului. Însă, puțin câte puțin, înțelegerea adevărului a crescut, așa cum se intensifică lumina dimineața spre răsărit. Însă timpul ca adevărul despre Sabat să fie complet restaurat nu s-a împlinit decât în 1844. Pe măsură ce credincioșii adventiști studiau profețiile, aceștia au observat că în Daniel 7:25 era profetizat faptul că micul corn va încerca să schimbe legea lui Dumnezeu. Pe măsură ce au redescoperit sanctuarul evreiesc cu curtea lui, Sfântul Locaș și Locul Preasfânt, credincioșii au primit mai multă lumină. Sosise timpul când (Apocalipsa 11:19): Templul lui Dumnezeu, care este în cer, a fost deschis și s-a văzut chivotul legământului Său, în Templul Său.

În 1844, a fost deschisă ușa către Locul Preasfânt; chivotul lui Dumnezeu „a fost văzut”; iar în interiorul chivotului au fost descoperite Cele Zece Porunci. Credincioșii adventiști au ajuns să înțeleagă caracterul etern și de neschimbat al legii lui Dumnezeu. Atunci Sabatul a devenit adevărul prezent prin care vor fi încercați oamenii lui Dumnezeu.

Faptele apostolilor 17:30: Dumnezeu nu ține seama de vremurile de neștiință și poruncește acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască.

Înainte de Marea Dezamăgire din 1844, relativ puțini creștini auziseră despre Sabatul zilei a șaptea. Asta nu înseamnă că termenul „Sabat” nu era adesea folosit. Dimpotrivă. Existau școli de „Sabat”, servicii divine de „Sabat”, iar oamenii păzeau „sfințenia Sabatului”, abținându-se de la muncă. Însă această zi de Sabat era considerată ca fiind duminica! Atunci când oamenii făceau referire la „ziua Domnului”, întotdeauna se gândeau la prima zi a săptămânii. Astfel, când oamenii își citeau Biblia și vedeau cuvântul „Sabat”, nu se gândeau că merg la biserică într-o zi greșită. Acest lucru este valabil în continuare pentru numeroși creștini. Însă Templul lui Dumnezeu a fost deschis în cer și, prin credință, încă poate fi văzut chivotul care conține legea sfântă a lui Dumnezeu. Iar în centrul legii, Dumnezeu a proclamat cu propria voce și a scris acest adevăr cu propriul deget:

Exodul 20:10: Dar ziua a șaptea este ziua de odihnă închinată Domnului Dumnezeului tău.

Înainte de revenirea lui Hristos, adevărul despre Sabat va atrage atenția întregii lumi. Acesta este unul dintre motivele principale pentru care Domnul i-a ridicat pe adventiștii de ziua a șaptea.

2. Cum a dus studiul despre sanctuarul din cer la o înțelegere mai profundă a caracterului veșnic al legii lui Dumnezeu? Astăzi, mulți creștini (inclusiv unii adventiști de ziua a șaptea) atacă ideea unui sanctuar în cer. De ce crezi că fac asta?

La sfârșitul anului 1600, un medic sclipitor al curții Marii Britanii, doctorul Peter Chamberlen, a fost unul dintre primii care au făcut legătura dintre semnul fiarei și schimbarea zilei de închinare din Sabat în duminică.

Descoperirea uimitoare a doctorului Chamberlen, asemenea unui mugure precoce de primăvară, a pierit în înghețul iernii fără să înflorească. Primăvara care va permite acestui mugure să înflorească nu a sosit decât 170 de ani mai târziu. Înțelegerea noastră a adevărului este progresivă; și asemenea fiecărui etaj al unui zgârie-nori, fiecare adevăr suplimentar este construit pe fundația unui adevăr descoperit anterior. A fost necesar un mare efort pentru a afla adevărurile care formează ultimul mesaj de avertizare adresat de Dumnezeu lumii. Asemenea completării unui puzzle, au fost descoperite piese de adevăr care, alăturate altor piese de adevăr, au dus treptat la o înțelegere mai deplină a lui Isus și a Evangheliei Lui. Pionierii adventiști au cercetat cu sârguință Scripturile. Ei au căutat să înțeleagă adevărurile incluse în sanctuar și în profeții. Deseori, ei se adunau pentru rugăciune și studiu biblic, iar Domnul a răspuns rugăciunilor lor și le-a răsplătit eforturile.

În timpul celei de-a șasea conferințe despre Sabat din 1848, au fost stabilite punctele de doctrină fundamentale ale adventiștilor de ziua a șaptea. A fost format și un grup unit de persoane, care au început să împărtășească aceste adevăruri biblice. A fost făcută legătura dintre sigiliul (semnul) lui Dumnezeu din Apocalipsa 7 și sigiliul (semnul) fiarei din Apocalipsa 14. Nu se putea ca Preble să interpreteze mai greșit importanța Sabatului decât a făcut-o. Sabatul nu este o simplă banalitate biblică academică. În loc de aceasta, păzirea adevărată a Sabatului este semnul exterior de identificare prin intermediul căruia se face descoperită lucrarea de sfințire îndeplinită de Dumnezeu în interior.

Ezechiel 20:12: Le-am dat și Sabatele Mele să fie ca un semn între Mine și ei, pentru ca să știe că Eu sunt Domnul, care-i sfințesc.

Totuși, mai erau multe de învățat. De-a lungul anilor, au fost descoperite mai multe adevăruri incluse în ideea de Sabat, iar credincioșii au fost încercați cu fiecare descoperire. Aveau ei să renunțe la erorile prezente și să țină pasul cu progresul luminii adevărului? Sau aveau să se agațe de tradițiile confortabile și împământenite? Încă mai sunt adevăruri despre Sabat care așteaptă să fie restaurate. Sabatul încă nu este proclamat pe deplin.

În această lecție, am văzut că mai mulți oameni au descoperit și au împărtășit adevăruri importante despre Sabat. De-a lungul anilor, Dumnezeu a introdus în serviciul Său o varietate de oameni – văduve, doctori și căpitani de marină; tineri și bătrâni; pastori și membri de biserică; oameni vulnerabili și oameni puternici. Planul lui Dumnezeu de a-Și mări Împărăția implică Sabatul și te implică și pe tine. 

3. De ce este Sabatul un semn, în conformitate cu Exodul 31:12-17 și Ezechiel 20:12,20?

4. Dumnezeu vrea să te folosească și pe tine pentru a răspândi adevărul despre Sabatul Lui sfânt. Cum ai putea să „vestești o Lege mare și minunată”? (Isaia 42:21)

Povestea unui marinar

Zhi Ming alesese o viață de marinar. Nava se deplasa de la o insulă la alta, fiind condusă câteodată de valuri uriașe și furtuni violente, iar în alte ocazii plutea lin și calm pe apele adânci și albastre ale Pacificului. Timpul trecea greu, în special când apele erau calme, iar următorul port se afla la zile distanță. Însă Zhi Ming avea un tovarăș. În timp ce ceilalți membri ai echipajului jucau cărți, beau sau făceau alte lucruri nelegiuite, Zhi Ming se întindea în culcușul lui cu un mic radio. Într-o seară, radioul cu frecvență pe unde scurte l-a lăsat cu gura căscată. Auzise pe cineva vorbind în mandarină, limba lui nativă. La început, ceea ce a auzit a sunat ciudat.

– Lasă-mă să-ți spun ce a făcut Isus după aceea, spuse prezentatorul. Isus? Cine era Isus? Zhi Ming a ascultat și a aflat. Știa de creștini, desigur, dar fusese învățat că învățăturile acestora nu erau pentru chinezi. Fusese învățat să creadă că creștinismul era o religie occidentală, plină de propagandă capitalistă. Zhi Ming a copiat o adresă din Hong Kong, menționată în programul radiofonic. În Hong Kong, Richard Liu, directorul de producție al programului radiofonic în limba chineză, a citit scrisoarea lui Zhi Ming: „Vă scriu de pe un vas comercial... Mi-am predat inima lui Isus datorită transmisiunilor voastre. Mă puteți ajuta să învăț mai mult? Mă puteți ajuta să mărturisesc despre aceasta în fața celorlalți marinari de pe această navă? Unii dintre ei ascultă cu mine Vocea Speranței de la AWR.” Richard Liu i-a trimis lui Zhi Ming materiale de studiu, o Biblie și altele. Într-o zi, Chong, un camarad de pe vas, a venit la patul lui Zhi Ming în timp ce acesta asculta o înregistrare cu câteva imnuri pe care i-o trimisese Richard Liu. Tocmai începea un nou imn: „În adăpost stăteau în siguranță nouăzeci și nouă...”
– Pune din nou cântecul, ceru Chong, iar Ming i-a făcut pe plac.

Când s-a încheiat cântecul, Chong l-a întrebat pe Ming:
– Poate Dumnezeu să mă iubească în felul acesta?
– Da, El poate și o și face, a răspuns Zhi Ming. Apoi, a început să-i povestească lui Chong cum L-a descoperit el pe Isus.
– Vino din nou diseară și vom asculta împreună Vocea Speranței la AWR. Aici am descoperit că Isus este Mântuitorul meu. Chong a ascultat din nou și din nou. Sub influența Evangheliei, a început să se schimbe. Avea însă o curiozitate.
– Zhi Ming, i-a spus noului său prieten, tu pari să ai întotdeauna bani când ai nevoie să cumperi ceva. Mie nu mi-a rămas niciun ban din salariu. Zhi Ming a zâmbit.
– Răspunsul este simplu. Dumnezeu m-a ajutat să renunț la băuturi alcoolice și la țigări și nici nu-mi mai risipesc banii prin taverne când suntem la țărm. Am destui bani să trimit acasă familiei mele. Iar Dumnezeu mă ajută să câștig bani în plus ici și colo, astfel încât să pot dărui și mai mult. Chong L-a primit pe Isus ca Mântuitor. După aceasta, cei doi marinari au lucrat împreună ca să-și împărtășească credința în largul mării.

Nevoia de a studia temeinic Biblia

Ne apropiem cu repeziciune de primejdiile ultimelor zile, când oamenii cu un intelect superior își vor prezenta viziunile asupra lumii ce intră în conflict cu Cuvântul lui Dumnezeu, iar noi va trebui să fim capabili să demonstrăm falsitatea pretențiilor lor. De asemenea, copiii noștri trebuie să fie desăvârșiți și cu totul destoinici în adevărul Bibliei, astfel încât să nu le fie schimbată poziția de fiecare doctrină nouă pe care o aud.

Sunt mulți părinți care nu văd necesitatea ca fiii și fiicele lor să fie atât de dedicați studiului lecțiunilor de la Școala de Sabat și deseori neglijează să le vină în ajutor, încurajându-i cu adevărat. Marele obiectiv al temeiniciei în studiul Bibliei este că ar putea înțelege de ce cred ceea ce cred și atunci când vor fi puși la încercare și vor fi întrebați: „Vă veți supune lui Dumnezeu, sau veți ceda cerințelor lumii?”, ei vor decide să-I slujească lui Dumnezeu, deoarece prin studiul Cuvântului Său, ei au învățat să-L iubească pe El și adevărul Său.

Ne dorim ca tinerii să fie capabili să spună: „Am devenit familiari cu Scripturile și vedem că cel mai important este să fii supus adevărului lui Dumnezeu descoperit în Cuvântul Său.” Iar noi, ca părinți, nu ne dorim să fim găsiți printre cei care nu văd necesitatea ca fiii și fiicele lor să înțeleagă Scripturile pentru ei înșiși, fiind astfel neglijenți și făcându-i și pe copiii lor să fie la fel, ci vrem să tratăm această chestiune cu seriozitate, să cercetăm Scripturile și să avem grijă ca și copiii noștri să o facă. Hristos a spus: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.” Trebuie să devenim fermi în adevăr, în Cuvântul lui Dumnezeu, care mărturisește despre Cel spre care se îndreaptă toate speranțele noastre pentru primirea vieții veșnice. Dacă vreți să știți cum să imitați viața fără pată și caracterul lui Hristos, îmbogățiți-vă de cunoașterea Lui, așa cum este prezentat în Cuvântul lui Dumnezeu.

Apostolul a scris: „Toată Scriptura este insuflată de Dumnezeu și de folos ca să învețe, să mustre, să îndrepte, să dea înțelepciune în neprihănire, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună.” Prin urmare, pentru a fi astfel desăvârșiți și cu totul destoinici și „gata oricând să răspundeți cu blândețe și teamă oricui vă întreabă care este motivul speranței din voi”, studiați Biblia cu toată sârguința. Instructorii de la școlile noastre de Sabat ar trebui să fie bărbați și femei cu teamă de Dumnezeu, pe care îi interesează situația spirituală a participanților la grupele lor și care să aibă grijă ca aceștia să primească o bună învățătură. Ei trebuie să fie oameni legați de Dumnezeu, care să simtă că e datoria lor să se roage cu și pentru fiecare elev din grupele lor.

Instructorul Școlii de Sabat care este credincios în lucrurile puțin importante se pregătește pe el însuși pentru o responsabilitate mai mare. Orice facem trebuie să facem cu credință. Să uităm este un păcat. Sunt mulți cei care se scuză mereu pentru erori grosolane, spunând că au uitat. Nu au ei puteri intelectuale? Nu este de datoria lor să-și disciplineze mințile pentru a avea memorie? Neglijența este un păcat. Dacă vă obișnuiți să fiți neglijenți, veți descoperi în cele din urmă că v-ați neglijat mântuirea sufletului și că nu sunteți pregătiți pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Dragi părinți și instructori, haideți să ne facem datoria; haideți să fim conștienți de responsabilitatea poziției noastre și să ne îndeplinim temeinic lucrarea de la Școala de Sabat, cu mai multă râvnă și seriozitate, astfel ca Dumnezeu să ne aprecieze efortul și pentru ca fiii și fiicele noastre să acumuleze cunoștințe solide și să fie pregătiți împreună cu noi pentru veșnicie. – The Youth’s Instructor, 19 februarie 1879

Biblia trebuie să ne devină ghid pe măsură ce o citim. Nimic nu putem face mai înțelept pentru a ne dezvolta capacitățile mintale și pentru a ne întări intelectul decât să studiem Biblia. Niciun alt studiu nu ne va înălța sufletul și nu ne va întări talentele ca studiul profețiilor vii. Capacitățile mintale a mii de slujitori ai Evangheliei sunt reduse deoarece își găsesc plăcere în lucruri obișnuite și nu sunt exersate să studieze comorile ascunse ale Cuvântului lui Dumnezeu. Pe măsură ce mintea este obișnuită cu studiul Cuvântului lui Dumnezeu, cunoașterea va crește și cele mai mari puteri se vor dezvolta pentru înțelegerea înaltului și nobilului adevăr. Capacitățile mintale vor fi reduse sau vor crește datorită felului în care ne familiarizăm gândirea cu această chestiune și a modului în care o tratăm. Dacă nu ne învățăm mintea să facă eforturi energice și susținute în a căuta să înțeleagă adevărul comparând textele din Scriptură, își va pierde cu siguranță din capacitate și vlagă. Ar trebui să ne gândim să căutăm adevăruri care nu sunt expuse direct la suprafață. – The Review and Herald, 28 septembrie 1897

1. Care este unul dintre pericolele din ultimele zile?

2. Care este marele obiectiv al temeiniciei studiului Bibliei?

3. Ce ne dorim ca tinerii să fie capabili să spună? Poți spune cu sinceritate acest lucru despre tine? Dacă nu, ce ar trebui să începi să faci?

4. Ce fel de oameni ar trebui să fie instructori la Școala de Sabat?

5. În paragraful care începe cu „Instructorul Școlii de Sabat” sunt menționate două lucruri care sunt considerate păcate. Care sunt acestea? Cum au legătură între ele aceste lucruri?

6. Ce putem face pentru a ne întări mintea?

7. Ce anume ne micșorează și ne slăbește capacitățile mintale?

Nu din întâmplare: Șopârlele tokay gecko

Fiind a doua cea mai mare dintre speciile de șopârle gecko, agresiva tokay gecko cu picioare lungi este de neuitat – mai ales dacă o întâlnim pe neașteptate. Aceasta are un cap mare, iar corpul ei gri-albăstrui este decorat cu pete roșii-portocalii.

Creatorul șopârlelor tokay le-a înzestrat cu abilitatea deloc întâmplătoare de a-și atenua intensitatea culorilor lor uimitoare atunci când simt că sunt în pericol, astfel încât să se poată asorta mai bine cu împrejurimile. Ca și cum aspectul nu ar ajunge, sunetul pe care îl scot în perioada de împerechere cu siguranță că îți va atrage atenția. Ele devin foarte sonore câteodată și par să-și strige numele: „To-kay. To-kay.” O modalitate de apărare deosebită, deloc întâmplătoare, cu care Dumnezeu le-a înzestrat pe modestele șopârle gecko este stratul suplimentar de piele, care se poate desface ca un pliu în jurul ei. În timp ce se odihnește astfel lângă un copac, șopârla gecko nu face nicio umbră și se camuflează, nevăzută, în imaginea copacului. Adăugați la asta bine-cunoscuta ei capacitate de a-și lăsa parțial coada în urmă, sau chiar în întregime, atunci când este apucată de ea. Totuși, acest lucru nu este un handicap permanent pentru șopârla gecko, deoarece în aproximativ trei săptămâni îi crește o coadă nouă.

Dincolo însă de miracolul sunetului și al aspectului, designul remarcabil al picioarelor șopârlelor gecko este în mod special fascinant. De fapt, multe dintre lucrurile care se știu despre abilitatea șopârlelor gecko de a adera la o suprafață netedă provin din studiile făcute despre milioanele de fire de păr microscopice pe care Creatorul le-a plasat (deloc întâmplător) în vârful acestor pernițe aderente de pe degetele șopârlelor gecko.

Pe fiecare milimetru pătrat al piciorului acestei șopârle se găsesc aproximativ 14.000 de mici firișoare, care la rândul lor se despică în sute de firișoare și mai mici. Atunci când moleculele acestor fire de păr microscopice de pe degete se apropie de moleculele altei suprafețe, are loc un proces intermolecular care se numește forța Van der Waals. Atracția moleculară este atât de puternică încât îi permite unei șopârle gecko să alerge foarte repede în sus sau în jos – chiar și pe o suprafață de sticlă, dacă este necesar.

Bineînțeles, acest fapt crește cu mult abilitatea șopârlelor gecko de a scăpa de prădători și de a vâna insecte delicioase pentru prânz. De fapt, dacă vrea, o șopârlă gecko poate atârna de tavan, „atașându-se” doar cu un deget de acesta prin intermediul descărcărilor electrice instabile ale moleculelor ce sunt atrase între ele. Cum se eliberează o șopârlă gecko dintr-o astfel de aderență? Strângându-și pur și simplu degetele. Femela de șopârlă gecko își poate depune ouăle de formă ovală pe aproape orice suprafață, chiar și verticală. Le poate lăsa să atârne și de tavan, deoarece a fost înzestrată cu abilitatea deloc întâmplătoare de a produce un lipici care ține oul pe loc.

Creatorul șopârlei gecko S-a ocupat de fiecare nevoie a ei, de la început până la sfârșit. Iar El a făcut același lucru și pentru noi oamenii, plănuindu-ne și ocupându-se de nevoile noastre, oferindu-ne intenționat pe lângă asta și libertatea de a-L alege ca Domn al nostru.