Cum să te înţelegi cu părinţii

De-a lungul vieții, oamenii trebuie să se raporteze la autoritate. Poate fi vorba de polițiști, profesori, angajatori și chiar dirijorul unui cor dacă aparții unui cor. Unele dintre persoanele cu autoritate sunt amabile; altele sunt dure. Unele sunt înțelepte; altele pot fi infantile. Doar unele dintre persoanele cu autoritate sunt corecte, majoritatea sunt necinstite. Există autoritate seculară și autoritate religioasă.

Așadar, pentru a putea învăța cum să ne raportăm în mod corect la aceste autorități, Dumnezeu a așezat o structură de autoritate în cămin. Tatăl este capul familiei, dar Dumnezeu i-a dat tatălui un asistent capabil, mama. Dumnezeu Însuși a dat instrucțiuni cu privire la modul în care ar trebui să se raporteze copiii la autoritățile din familie.

Exodul 20:12: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta.”

Pe măsură ce învățăm cum să ne raportăm la părinții noștri, învățăm cum să ne raportăm la autoritate în general. Și învățăm cum să-L respectăm pe Dumnezeu prin faptul că ne cinstim părinții. Biblia nu lasă loc pentru semne de întrebare când vine vorba despre cum să ne cinstim părinții. În primul rând, cu excepția cazului în care cerințele lor intră în conflict cu voința lui Dumnezeu, Cele Zece Porunci, ne cinstim părinții ascultând de bunăvoie de poruncile lor.

Efeseni 6:1: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.”

Unul dintre semnele zilelor din urmă este neascultarea copiilor de părinții lor (vezi 2 Timotei 3:1,2). Dar, în porunca a cincea, Dumnezeu le-a dat părinților o autoritate asupra copiilor care nu trebuie ignorată. Coloseni 3:20: „Copii, ascultați de părinții voștri în toate lucrurile, căci lucrul acesta place Domnului.” În absența părinților noștri, porunca a cincea se aplică în dreptul tutorilor noștri.

„Înțelept și binecuvântat este tânărul care simte că este datoria lui, dacă are părinți, să asculte de ei, și dacă nu are părinți, să îl privească pe tutorele lui sau pe cei cu care trăiește ca sfătuitori, ca alinători și, în unele privințe, drept conducători ai săi, permițând astfel ca limitele impuse în cămin să-l conducă permanent.” – Mărturii, vol. 2, p. 308

În al doilea rând, ne cinstim părinții atunci când facem lucruri drăguțe pentru ei, nu doar când le spunem cuvinte frumoase (vezi Matei 15:8). „Dacă sunteți convertiți cu adevărat, dacă sunteți copii ai lui Isus, vă veți cinsti părinții nu doar făcând ceea ce vă spun ei, ci căutând ocazii de a-i ajuta. Făcând astfel, lucrați pentru Domnul Isus. El consideră că aceste fapte bune, această purtare de grijă sau atenție sunt făcute Lui Însuși. Aceasta este cea mai importantă lucrare misionară.” – Căminul adventist, p. 295

Cu alte cuvinte, ne cinstim părinții atunci când punem nevoile lor mai presus de plăcerile și dorințele noastre.

Isaia 58:13: „Dacă-l vei cinsti, neurmând căile tale, neîndeletnicindu-te cu treburile tale și nededându-te la flecării.”

În al treilea rând, îi cinstim atunci când ne îngrijim de nevoile lor pe măsură ce îmbătrânesc (vezi Marcu 7:10-13). 1 Timotei 5:4,8: „Dacă o văduvă are copii sau nepoți de la copii, aceștia să se deprindă să fie evlavioși întâi față de cei din casa lor și să răsplătească ostenelile părinților, căci lucrul acesta este plăcut înaintea lui Dumnezeu. Dacă nu poartă cineva grijă de ai lui, și mai ales de cei din casa lui, s-a lepădat de credință și este mai rău decât un necredincios.” Porunca a cincea este atât de importantă, încât Dumnezeu a legat-o direct de pacea și prosperitatea națiunii.

Exodul 20:12: „Cinstește pe tatăl tău și pe mama ta, pentru ca să ți se lungească zilele în țara pe care ți-o dă Domnul Dumnezeul tău.”

Israel putea cuceri și locui Canaanul doar dacă copiii israeliți își cinsteau părinții. Acest lucru este valabil și pentru noi astăzi. Ascultarea față de părinții noștri este o condiție pentru a ne bucura de viața veșnică pe noul pământ. Pavel spune:

Efeseni 6:2,3: „«Să cinstești pe tatăl tău și pe mama ta» – este cea dintâi poruncă însoțită de o făgăduință – «ca să fii fericit și să trăiești multă vreme pe pământ.»”

1. Supunerea față de autoritate nu este doar pentru tineri. Gândește-te la părinții tăi. Numește câteva autorități cărora ei li se supun.

2. Ce ne spun următoarele versete despre îngeri și autoritate? Psalmii 103:19-22; Matei 6:10

3. Ce ne spun următoarele versete despre Isus și autoritate? Ioan 5:30; Ioan 12:49,50

Cu câțiva ani în urmă, un pastor a ținut o serie de predici numite „Cum să înveți să gândești cu capul tău fără a deveni rebel”. Un nume destul de intrigant pentru o serie de predici, nu-i așa? Să abordăm acest subiect în continuare. Mulți părinți sunt dezamăgiți pe măsură ce copiii lor devin tineri adulți. Adesea, copiii care au fost atât de cuminți cât au fost mici ajung foarte rebeli în anii adolescenței.

Pentru mulți tineri, relațiile cu părinții degenerează până într-acolo încât se rostesc adesea cuvinte lipsite de amabilitate și sentimente neplăcute planează încontinuu asupra căminului precum un nor. Iar rebeliunea ta nu este singurul lucru care ar putea cauza probleme. Părinții tăi, unul sau amândoi, s-ar putea să aibă o problemă cu modul de a-și gestiona mânia. Poate un părinte este alcoolic sau poate ai un părinte care nu știe cum să înceapă să-ți acorde libertatea de a gândi cu mintea ta. Sau ai putea fi un creștin într-un cămin care nu-ți respectă dorința de a ține Sabatul sau de a plăti zecime sau de a fi botezat.

Știai că, în adolescență, Isus a știut ce înseamnă să fii confruntat de către un părinte într-o problemă în care știa că nu a făcut nimic greșit?

Luca 2:48-50: „Când L-au văzut părinții Lui, au rămas înmărmuriți; și mama Lui I-a zis: «Fiule, pentru ce Te-ai purtat așa cu noi? Iată că tatăl Tău și eu Te-am căutat cu îngrijorare.» El le-a zis: «De ce M-ați căutat? Oare nu știați că trebuie să fiu în casa Tatălui Meu?» Dar ei n-au înțeles spusele Lui.”

Era perioada în care Isus Se apropia de vârsta la care viața poate fi în mod special confuză. Această perioadă este adolescența, etapa la care copilul începe procesul de devenire, de transformare în adult. Să ne uităm mai îndeaproape la perioada adolescenței. Pe de-o parte, adolescenții știu suficiente lucruri cât să aibă propriile opinii. Dar, pe de altă parte, nu au experiență în a lua decizii importante. Din perspectiva părinților, adolescenții sunt tot copii; dar ei încep să se considere pe ei înșiși ca fiind adulți. Cu toate acestea, în ceea ce privește aspectul financiar, părinții sunt cei care plătesc mâncarea, educația și îți asigură un pat confortabil. Dar chiar și așa, e posibil să nu vrei să te supui regulilor din cămin.

Din experiența lui Isus, putem învăța un principiu foarte important referitor la modul în care să te înțelegi cu părinții în această perioadă din viață. Principiul este în următorul verset:

Luca 2:51: „Apoi, S-a coborât împreună cu ei, a venit la Nazaret și le era supus.”

Atâta timp cât un copil depinde de părinții săi din punct de vedere financiar, este numai normal ca părinții să facă regulile pentru căminul lor. Să ne gândim la exemplul lui Isus. Când a ajuns înapoi acasă în Nazaret, chiar dacă era conștient de misiunea pe care o avea Tatăl Său ceresc pentru viața Lui, El a trăit în supunere față de părinții Săi de pe pământ. Da, supunerea față de reguli rezonabile și respectarea drepturilor părinților tăi ca proprietari ai căminului în care trăiești sunt modalități foarte înțelepte de a te raporta la părinții tăi. Acestea pot fi uneori lucruri foarte grele. Vei fi surprins să afli totuși că este și mai greu atunci când părinții ne sfătuiesc să ne vedem de calea noastră încălcând Legea lui Dumnezeu. Dar despre aceasta vom vorbi în secțiunea următoare.

4. În ce fel îți poți arăta mai mult respectul față de părinți? Luca 2:51

5. Cum putem continua să ne arătăm respectul față de autoritatea părinților chiar și dacă aceștia ne acuză că am făcut ceva ce în realitate nu am făcut sau dacă ne confruntă cu privire la ceva ce am făcut, dar care nu a fost de fapt un lucru greșit?

În Grădina Ghetsimani, Isus ne-a arătat cum să-L cinstim pe Tatăl nostru ceresc predându-I Lui toată voința, toate planurile și toate dorințele noastre. Sentimentele lui Isus erau contrare îndeplinirii voinței Tatălui Său. Cu toate acestea, El S-a supus.

Luca 22:42: „Tată, dacă voiești, depărtează paharul acesta de la Mine! Totuși facă-se nu voia Mea, ci a Ta.”

Predarea ființei noastre în voia lui Dumnezeu este cheia relației noastre bune cu părinții noștri pământești. Istoria lui Iacov ne poate ajuta să înțelegem acest lucru. Cea mai mare dorință a lui Iacov era binecuvântarea dreptului de întâi născut. Atât Iacov, cât și mama lui credeau că Dumnezeu voia ca Iacov să obțină dreptul de întâi născut, în timp ce Isaac, tatăl lui Iacov, voia ca dreptul de întâi născut să îi revină lui Esau.

Atunci când părinții nu sunt uniți, este greu pentru copii să-și dea seama cum pot să-i cinstească și să-i asculte pe amândoi părinții. Poate că nici părinții tăi nu sunt uniți. Dacă e așa, probabil că nu îți este greu să-ți imaginezi dilema lui Iacov atunci când mama i-a spus să o asculte pe ea și să-și înșele tatăl pentru a obține binecuvântarea dreptului de întâi născut, pe care Iacov și-o dorea mai mult decât orice altceva. Ezitând să urmeze planul mamei sale, Iacov a încercat să o facă să se răzgândească.

Geneza 27:11,12: „Iată, fratele meu Esau este păros, iar eu n-am păr deloc. Poate că tatăl meu mă va pipăi și voi trece drept mincinos înaintea lui și, în loc de binecuvântare, voi face să vină peste mine blestemul.”

Dar mama sa nu a ținut cont de îngrijorările lui și a insistat ca el să-i urmeze planul de înșelătorie. Geneza 27:13: „Blestemul acesta, fiule, să cadă peste mine! Ascultă numai sfatul meu și du-te de adu-mi-i.” Era o situație foarte dificilă. Iacov își dorea foarte mult binecuvântarea dreptului de întâi născut. Dar el ar fi trebuit să se predea voinței lui Dumnezeu, nu propriei voințe. Ar fi trebuit să se roage imediat pentru putere și înțelepciune, apoi să îi vorbească mamei sale cu blândețe, dar refuzând ferm să-și înșele tatăl. Dar Iacov a fost dispus să se sustragă de la a îndeplini voia lui Dumnezeu în încercarea de a face cum voia el.

Faptul că vrem să facem ca noi este problema de bază în relații. Voia noastră pare atât de corectă și de necesară. Adesea pare chiar îndreptățită. Dar dacă alegem să facem cum vrem noi, cel mai adesea ajungem rău.

Proverbele 16:25: „Multe căi i se par bune omului, dar la urmă duc la moarte.”

Modul lui Iacov de a obține dreptul de întâi născut însemna să-și mintă tatăl. Pentru o perioadă scurtă de timp, a părut că a obținut binecuvântarea mult dorită. Dar actul lui i-a amărât tot restul vieții. Deși Iacov și-a regretat păcatul, a trebuit să fugă de acasă pentru a-și salva viața; și nu și-a mai văzut niciodată mama. Iată un alt exemplu. Cea mai mare dorință a Leei era aceea de a se căsători și de a avea o familie. Din nefericire, sora ei mai mică a fost cea care i-a atras atenția lui Iacov. Atunci când Rahela s-a logodit cu Iacov, Laban, tatăl celor două fete, a început să se îngrijoreze că Lea nu se va mai căsători deloc.

Era o situație foarte grea. Lea voia cu tot dinadinsul să se căsătorească. Și tatăl ei voia ca ea să se căsătorească cu Iacov. Dar Lea ar fi trebuit să se predea voinței lui Dumnezeu, nu propriei voințe. Ar fi trebuit să ceară imediat de la Dumnezeu putere și înțelepciune și apoi să vorbească cu blândețe tatălui ei, refuzând ferm să-l înșele pe Iacov. Dar Lea a fost dispusă să se sustragă de la a îndeplini voia lui Dumnezeu în încercarea de a face cum voia ea.

Deși i s-a împlinit dorința, acest lucru nu i-a adus fericirea. Lea s-a simțit neiubită indiferent ce a făcut pentru a-i fi pe plac lui Iacov. Lecția ar trebui să fie clară. În fiecare dimineață ar trebui să ne predăm voinței lui Dumnezeu pentru viețile noastre. Ar trebui să urmăm călăuzirea lui Dumnezeu prin Legea Sa.

Efeseni 6:1: „Copii, ascultați în Domnul de părinții voștri, căci este drept.”

6. Citește o scrisoare foarte interesantă pe care Ellen White a scris-o unui băiat orfan. Mărturii, vol. 2, pp. 307–314. Asemenea multor tineri de astăzi, situația lui era departe de a fi ideală. Ce principii poți descoperi în această scrisoare care să te ajute în situația în care te afli tu?

O ocazie periculoasă

Prajit (numele a fost schimbat), un „agent al schimbării” și unul dintre lucrătorii din cadrul programului Gospel Outreach, locuiește în regiunea de sud a unei țări predominant musulmane. El are o credință mare în Isus ca Mântuitor al său. Prajit a trecut prin schimbări importante în viața sa de când a început să-L urmeze pe Isus. El continuă să meargă la moschee în fiecare zi, acolo unde oamenii observă că este foarte multă logică în cuvintele pe care le rostește. El împărtășește și altor închinători cuvintele familiare lor din Coran, pentru a le dărâma prejudecățile, dar el le mai citează și dintr-o altă carte sfântă, pe care el o numește Sfânta Scriptură, sau Biblia. Unii musulmani mai tradiționali s-au simțit ofensați de acest lucru și au încercat să îi facă probleme.

Într-o zi, în timp ce Prajit trecea pe lângă o tarabă cu ceaiuri de la piață, unii dintre acești musulmani, ostili lui, stăteau lângă tarabă și își beau ceaiul. Când l-au zărit pe Prajit, unul dintre ei l-a strigat cu dispreț: „Hei, creștine, vino și învață-ne despre creștinism!” Prajit, pentru că nu era o persoană timidă sau temătoare, a mers direct spre tarabă și a început să vorbească cu înțelepciune despre Coran. În timp ce le dădea mărturie cu ardoare acelor batjocoritori cu privire la credința lui Avraam, se ruga în tăcere pentru ajutor de la Dumnezeu. Unii dintre bărbații aceștia care își bătuseră joc de el au fost surprinși de explicațiile lui și chiar rușinați de atitudinea pe care o avuseseră față de el.

Într-o vineri, la câteva zile după acest incident, Prajit a mers pentru rugăciunile de prânz la moschee. Spre finalul serviciului religios, câțiva dintre bărbații de la piață au început să șoptească printre închinători că un creștin venise să se roage în mijlocul lor. Ieșind din moschee, Prajit era puțin îngrijorat cu privire la modul în care mulțimea avea să reacționeze la bârfa care se răspândea în mijlocul lor. Odată ieșit din moschee, a auzit pe cineva strigând: „Aduceți-l aici și să-i zdrobim capul cu această cărămidă!”

Acum Prajit era cu adevărat îngrijorat. S-a rugat în gând: „Dacă ești într-adevăr Dumnezeul meu, Te rog, Doamne, ajută-mă!” Un moment mai târziu, a auzit o altă voce spunând:
– Un budist și chiar un creștin pot veni la moschee, deoarece acest loc este pentru oricine vine cu o inimă sinceră. Unii dintre batjocoritori au tăcut la auzul acestor cuvinte, dar imamul, alarmat de faptul că literatura creștină circulase printre credincioșii lui, a întrebat:
– Cine este persoana care v-a dat aceste materiale subversive? Vreau numărul de telefon și adresa organizației care publică aceste materiale. Prajit, văzând o altă ocazie de a da mărturie, i-a răspuns rapid imamului:
– Eu am adus o carte specială de la o fundație islamică din Capitală, a spus el, făcând referire la o traducere specială a Bibliei. Vă dau cu plăcere adresa și detaliile referitoare la acea carte dacă doriți. Vă rog să mă vizitați acasă și vă voi arăta. Imamul a răspuns:
– Dacă descopăr că materialul din cartea aceea este fals, să fii sigur că te vom izgoni pe tine și familia ta nu doar din moschee, dar și din satul nostru. Imamul l-a vizitat pe Prajit acasă și a descoperit că acesta avea Coranul, pe care se vedea că îl citise de multe ori, dar și o ediție specială a Bibliei, care fusese într-adevăr cumpărată de la o fundație islamică.

În prezent, Prajit dă mărturie în fața acestui imam, care nu mai are atât de multe prejudecăți acum. Împotrivirea generală manifestată față de Prajit continuă, deși cu o intensitate mai scăzută. Unul dintre liderii lucrării din această țară raportează: „Ne rugăm pentru acest curajos agent al schimbării, așa cum îi numim pe lucrătorii noștri din această țară.” Prajit și alți lucrători precum el se confruntă zilnic cu provocări mari și pericole. Să ne rugăm pentru Prajit și pentru ceilalți care lucrează în această țară dificilă.

Fii o binecuvântare!

Domnul îi spune tânărului: „Fiul Meu, dă-Mi inima ta!” Mântuitorului lumii Îi face cea mai mare plăcere să vadă copii și tineri care își predau inimile Lui. Poate fi o armată mare de copii care să fie găsiți credincioși lui Dumnezeu, deoarece umblă în lumină, așa cum Hristos este în lumină. Ei Îl iubesc pe Domnul Isus și este plăcerea lor să-I fie pe plac. Nu vor fi nerăbdători dacă sunt certați, ci vor bucura inimile mamelor și ale taților lor cu bunătatea lor, cu răbdarea lor, cu disponibilitatea lor de a face tot ce le stă în putere pentru a-i ajuta să poarte poverile vieții de zi cu zi. În copilăria și tinerețea lor, ei vor fi găsiți ucenici credincioși ai Domnului nostru.

Copii și tineri, în anii voștri cei mai timpurii, puteți fi o binecuvântare în cămin. Ce durere este să vezi copii ai unor părinți temători de Dumnezeu că sunt neascultători și rebeli, nerecunoscători și mânați numai de propria voință, hotărâți să-și urmeze propriile căi, fără să țină cont de neplăcerile și necazurile pe care li le aduc părinților lor. Satana este foarte bucuros să conducă inimile copiilor și, dacă i se permite, îi va îndemna să adopte spiritul lui plin de ură. Părinții trebuie să facă tot ce le stă în putere să le ofere copiilor lor ocazii și educație, pentru ca aceștia să își predea inimile lui Dumnezeu. Însă copiii pot refuza să umble în lumină și, prin traseul lor rău, să stârnească comentarii nefavorabile la adresa părinților lor, care îi iubesc și ale căror inimi își doresc ca ei să fie salvați.

Satana este cel care îi ispitește pe copii să urmeze calea păcatului și a neascultării; și apoi, dacă i se permite, el va lua viețile copiilor cât aceștia sunt încă în păcatele lor, pentru a le distruge orice speranță de mântuire și pentru a străpunge, precum o sabie, inimile taților și ale mamelor temătoare de Dumnezeu, care vor fi îngenuncheați de un necaz ce nu mai poate fi depășit vreodată, din cauza lipsei de pocăință și a rebeliunii finale a copiilor lor împotriva lui Dumnezeu.

Deși părinții unor astfel de copii au făcut tot ce le-a stat în putere pentru a-și aduce copiii la iubirea și respectul față de Dumnezeu, ei tot vor simți remușcare și din nou și din nou vor retrăi cuvintele și faptele din trecut, spunându-și iar și iar: „Mi-am făcut toată datoria față de copilul meu? Ce am făcut și nu trebuia să fac? Ce ar fi trebuit să fac și nu am făcut?” Oare copiii vor ține cont de aceste lucruri? Dacă refuză să umble în lumină, dacă refuză să-și supună voința lui Dumnezeu și dacă persistă în a urma drumul păcatului în nerăbdarea lor, lumina și privilegiile pe care le-au avut se vor ridica împotriva lor la judecată, deoarece nu au mers în lumină și nu au știut încotro merg. Satana îi conduce și ei devin un subiect de discuție în lume. Oamenii vor spune: „Uitați-vă la acei copii! Părinții lor sunt foarte religioși, dar vedeți că ei sunt mai răi decât copiii mei, iar eu nu pretind că sunt creștin.” În acest fel, copiii care primesc o educație bună, dar nu o urmează aruncă un reproș asupra părinților lor, dezonorându-i și făcându-i de rușine în fața unei lumi lipsite de Dumnezeu.

Ei aduc o pată și asupra religiei lui Isus Hristos prin viața lor stricată. Ce durere, ce necaz, ce poveri grele aduc ei asupra celor care au vegheat asupra lor în pruncie, care i-au îngrijit când erau sănătoși, dar și când erau bolnavi, și care, când moartea a venit aproape, s-au luptat în rugăciune cu Dumnezeu pentru viețile celor iubiți. Cum s-au bucurat când cei dragi le-au fost redați ca din mormânt; și, cu toate acestea, unii dintre acești copii au crescut strâmb, cu voință proprie și rebeli, iar părinții lor credincioși ajung să regrete că s-au rugat atât de fierbinte ca Dumnezeu să le cruțe viețile copiilor lor suferinzi.

Am auzit o mamă spunând: „Oh, mai bine ar fi murit în copilăria lui plină de nevinovăție! M-am rugat pentru viața lui, l-am predat Domnului, așa cum Ana l-a predat pe Samuel; și, cu toate acestea, el nu a vrut să se predea lui Isus și să-și supună voința voii lui Dumnezeu, iar acum este o povară continuă a sufletului meu.” Necredincioșii privesc la astfel de copii și se întreabă ce fel de educație le-a fost dată de merg cu o așa consecvență pe o cale rea. Religia părinților lor este condamnată din cauza perversității copiilor lor. Ce scuză vor aduce acești copii înaintea lui Dumnezeu pentru faptul că nu au umblat în lumină, deși au avut lumina? Oare nu au fost ei avertizați de faptul că cel care umblă în întuneric nu știe încotro merge?

Copii și tineri, vă rog, de dragul lui Hristos, umblați în lumină! Supuneți-vă voința voii lui Dumnezeu! Când păcătoșii vă ispitesc, nu le dați atenție! Țineți calea Domnului, pentru că nu veți găsi pace în păcat. Printr-o cale rea, îi veți dezonora pe părinții voștri și religia lui Hristos. Nu uitați că viața voastră este scrisă în cărțile cerului, pentru a fi citită înaintea întregului univers. Gândiți-vă la remușcarea și rușinea pe care le veți simți dacă veți pierde viața veșnică! „Întoarceți-vă să ascultați mustrările mele! Iată, voi turna duhul meu peste voi, vă voi face cunoscute cuvintele mele... Atunci mă vor chema... Cel ce m-ascultă va locui fără grijă, va trăi liniștit și fără să se teamă de vreun rău.” Ascultați de instrucțiunile lui Hristos: „Umblați ca unii care aveți lumina, ca să nu vă cuprindă întunericul.” – The Youth’s Instructor, 10 august 1893

1. Ce Îi place cel mai mult lui Isus, Mântuitorul lumii?

2. Faci și tu parte din „marea armată de copii care vor fi găsiți credincioși lui Dumnezeu”? Dacă nu, vrei să te alături astăzi acestei armate?

3. Cum pot tinerii să-i bucure pe tații și pe mamele lor?

4. În ce fel mulți tineri le aduc necaz și neplăcere părinților lor?

5. Cum se simt părinții credincioși când copiii lor aleg să se revolte împotriva lui Dumnezeu?

6. Ce gândesc oamenii necredincioși atunci când îi văd pe copiii rebeli ai unor părinți credincioși?

7. Cum poți „umbla în lumină”?

Nu din întâmplare: Acvila cu cap alb

Numele acvilelor cu cap alb vine din vechiul cuvânt englezesc „balde”, care înseamnă „alb”, și le-a fost dat deoarece pasărea adultă are capul acoperit cu pene albe. O anvergură a aripilor de peste doi metri și o greutate de 5,5 kilograme le plasează pe acvilele cu cap alb în capul lanțului trofic, ceea ce înseamnă că nu au prădători.

Aceste acvile impresionante au în jur de 7.000 de pene. Penele suprapuse și puternice, speciale pentru zbor, sunt rezistente la apă. Sub acestea este un strat de pene proiectate nu din întâmplare să funcționeze ca o izolație împotriva frigului. Ochii acvilei cu cap alb sunt aproape de mărimea ochilor umani, dar vederea ei este de cel puțin patru ori mai bună. Au doi centri de focalizare, ceea ce le permite să vadă simultan în lateral și înainte. O membrană interioară trece peste ochi la fiecare trei sau patru secunde, pentru a șterge continuu mizeria și praful de pe cornee. Dar, în timp ce ochiul este curățat, acvila poate încă vedea, deoarece membrana este translucidă. Este un element deloc întâmplător, care îi permite păsării să-și urmărească prada care se află cu sute de metri mai jos decât ea.

Peștii constituie mare parte din alimentația unei acvile cu cap alb. Deci nu e deloc surprinzător că aproximativ jumătate din populația de acvile cu cap alb trăiește în Alaska, unde se bucură din plin de somon. Atunci când pescuiește, acvila planează deasupra apei, urmărind prada. Dacă zărește un pește, acvila se repede din zbor în jos, uneori plonjând cu o viteză de 110 până la 160 de kilometri pe oră. Înșfacă peștele direct din apă cu ghearele și-și folosește aripile puternice pentru a se ridica în zbor până pe o creangă de copac, unde își va lua masa. Dacă peștele este prea greu de cărat, acvila își folosește aripile pentru a înota spre țărm. Și aceasta este o abilitate dată de Dumnezeu și este foarte utilă dacă țărmul este aproape.

Acvilele cu cap alb prind și mănâncă și alte păsări și mamifere mici. Fiind parte din brigada de creaturi desemnate de Dumnezeu să colecteze gunoiul, prin consumarea cadavrelor, aceste păsări mănâncă și hoituri. Când își cresc puii, părinții din această specie își închid ghearele ascuțite precum lamele, formând un fel de pumn, atunci când merg prin cuibul lor imens. Altfel, ghearele ar putea să le rănească puii. Acesta este un alt instinct protector și deloc întâmplător pe care Dumnezeu l-a pus în aceste păsări.

De fapt, în timpul celor 35 de zile de incubație a ouălor, masculul aduce în mod regulat muguri verzi de conifere în cuib. Cercetătorii nu știu dacă acești muguri sunt pentru a face umbră sau dacă sunt folosiți pe post de deodorant. E clar însă că nu este un lucru întâmplător și vom putea să-L întrebăm pe Creator despre asta într-o zi cât de curând.