Dumnezeu vindecă inimile

În Eden, Dumnezeu a rânduit ca familiile să fie mijlocul ideal prin care El să Își descopere dragostea față de copii. Copii perfecți trebuiau să se nască unor părinți perfecți, care aveau să reflecte în mod perfect dragostea lui Dumnezeu pentru ei. „Doar prin dragoste este dragostea stârnită” (Viața lui Iisus, p. 22). Copiii trebuiau să creadă în dragostea desăvârșită a lui Dumnezeu chiar înainte de a fi conștienți de existența Lui.

Dar lucrurile nu au mers așa cum a plănuit Dumnezeu. De când au păcătuit Adam și Eva, nu a existat niciun părinte perfect. Asta este o veste proastă. Deoarece prima impresie a unui copil despre caracterul lui Dumnezeu se formează uitându-se la caracterul părinților lui sau al altor persoane importante din viața lui, imaginea pe care o au mulți despre dragostea lui Dumnezeu a fost puternic afectată, chiar înainte ca aceștia să afle că există Dumnezeu. Persoanele abuzate sunt foarte tentate să se îndoiască de dragostea lui Dumnezeu. „Dacă Dumnezeu este dragoste, atunci de ce a permis...? Cum mai pot avea încredere în El?” Aceste întrebări există în mintea celor care se gândesc să se predea lui Dumnezeu.

Dar există vești bune: dacă un copil este crescut de părinți imperfecți, Dumnezeu trebuie să aibă un plan de rezervă, prin care să ne putem reveni în urma efectelor greșelilor părinților noștri. Desigur, Isus i-a ajutat pe leproși și pe paralitici. Dar poate El vindeca inimile rănite? Biblia ne asigură că El poate face asta, pentru că ne poate vindeca de toate bolile noastre. „Toate bolile tale” apare în contextul „inegalității” sau al păcatului, care este o boală a inimii.

Psalmii 103:2-4: „Binecuvântează, suflete, pe Domnul și nu uita niciuna din binefacerile Lui! El îți iartă toate fărădelegile tale, El îți vindecă toate bolile tale, El îți izbăvește sufletul din groapă, El te încununează cu bunătate și îndurare.”

Dumnezeu vrea să ne vindece inimile. Dar neîncrederea în dragostea Lui ne împiedică să-I predăm inimile. Și neîncrederea în bunătatea Lui ne separă de pacea pe care El dorește să o avem. Dumnezeu ar fi putut desființa sistemul familiei, așa încât să eclozăm cu toții undeva în pădure și să căutăm ajutor doar la El. În schimb, El a făcut un plan mai bun. A adus mântuirea exact acolo unde este cea mai mare nevoie de ea: în relația păcătoșilor cu alți păcătoși. Poate că sunt aspecte în care părinții tăi (sau alte persoane din viața ta, precum bunici, profesori sau pastori) nu au reflectat caracterul lui Dumnezeu în mod desăvârșit. Poate că ai suferit chiar abuzuri. Sau poate știi persoane care au suferit abuzuri. Pentru a le putea împărtăși Evanghelia acestor persoane, trebuie să înțelegi că Dumnezeu vindecă inimile rănite.

Faptul că admiți imperfecțiunile părinților tăi nu este o dezonoare pentru ei, ci mai degrabă o ocazie de a-L vedea pe Dumnezeu așa cum este El de fapt – și de a fi cine te cheamă El să fii.

1. Caută următoarele versete. Apoi fă o descriere scurtă, biblică a ceea ce ne spun ele despre Dumnezeu. Psalmii 145:8,9; Psalmii 34:17-19; Psalmii 103

2. Deoarece Dumnezeu este întotdeauna dragoste (1 Ioan 4:8), cum ar trebui să se schimbe percepția pe care o ai despre El?

Studiu suplimentar: Citește primul capitol din Calea către Hristos pentru a afla mai multe despre Dumnezeu.

Cultura noastră de azi respectă foarte mult experții. Ai un picior rupt? Mergi la doctor. Te dor dinții? Mergi la stomatolog. Așa că am putea crede că dacă chirurgii cardiaci sunt experți în ale inimii, psihologii trebuie să fie autorități în problemele minții și ale sufletului.

Dar inima ca mușchi și inima așa cum este amintită în Biblie sunt două lucruri total diferite. Deși Scriptura vorbește și despre cum ar trebui să ne purtăm cu corpurile noastre, o face pentru a ne putea apropia de Dumnezeu în inimile noastre. Care este semnificația biblică a inimii? Unii spun că este vorba despre minte și gânduri.

Proverbele 23:7: „Dar inima lui nu este cu tine.”

Alții definesc inima ca izvorul tuturor acțiunilor, atât cele rele, cât și cele bune.

Deuteronomul 5:29: „O, de ar rămâne ei cu aceeași inimă ca să se teamă de Mine și să păzească toate poruncile Mele, ca să fie fericiți pe vecie, ei și copiii lor!” Ieremia 17:9: „Inima este nespus de înșelătoare și deznădăjduit de rea. Cine poate s-o cunoască?”

Aceste definiții sunt corecte și scripturistice. Dar sunt ele complete? Nu, Biblia spune că inima înseamnă mai mult, mult mai mult decât gânduri și fapte. Inima include și sentimentele noastre.

Deuteronomul 6:5: „Să iubești pe Domnul Dumnezeu tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu toată puterea ta.”

Ellen White este de acord: „Gândurile împreună cu sentimentele alcătuiesc caracterul.” – Mărturii, vol. 5, p. 310 Inimile noastre sunt ținta întregii Evanghelii. Sunt sursa secretă a ceea ce suntem noi și a modului în care relaționăm cu Dumnezeu și cu semenii. Cine și-ar dori o căsătorie bazată doar pe angajament, fără emoții? În același fel, Dumnezeul dragostei nu vrea o relație golită de emoții, bazată doar pe fapte bune și un angajament intelectual față de adevăr (vezi Apocalipsa 2:4). Dumnezeu dorește să lege inimile noastre de inima Lui și de inimile celor din jurul nostru. Aceasta este Legea Sa: iubește-L pe Dumnezeu mai întâi și, de asemenea, iubește-ți aproapele ca pe tine însuți. Legea Sa este despre relații. A zăbovi în dragoste este cea mai profundă dorință a lui Dumnezeu pentru noi. Pentru aceasta – pentru a Se lega profund de inimile noastre – ne-a dat El Cuvântul Său.

Evrei 4:12: „Căci Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăișuri: pătrunde până acolo că desparte sufletul și duhul, încheieturile și măduva, judecă simțirile și gândurile inimii.”

În acest context revelator Și-a inspirat Dumnezeu profeții să scrie aceste versete:

Psalmii 147:3: „Tămăduiește pe cei cu inima zdrobită și le leagă rănile.” Isaia 61:1: „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc vești bune celor nenorociți: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită.”

Potrivit Scripturii, psihologia secularizată este neputincioasă când vine vorba de a rezolva problemele inimii (vezi 1 Corinteni 2:14). Isus a adus mântuirea pe pământ intrând în relații profunde și vulnerabilizându-Se – trăind după legea dragostei. El a alinat oamenii, a plâns împreună cu ei; într-un cuvânt, i-a iubit. El a investit iubire nu doar în cei care I-au răspuns favorabil, ci în toată lumea – chiar și în cei despre care știa că aveau să-I frângă inima (vezi Marcu 10:17-22).

Același Dumnezeu al relațiilor, vulnerabil, ne iubește și pe noi și este mișcat de inimile noastre rănite. A venit să ne aducă nu doar vindecare fizică, ci și vindecare emoțională. Dumnezeu a spus că El este Cel care vindecă inimile. Dacă inima este centrul întregii Evanghelii, atunci războiul dintre bine și rău își are sediul tot acolo. Cum vindecă Dumnezeu inimile rănite? În următoarea secțiune, vom examina principii din Scriptură:
1. Cuvântul lui Dumnezeu este cheia prin care putem descoperi și, într-un final, vindeca problemele inimii noastre.
2. Dumnezeu poate și într-adevăr vindecă inimile.
3. Vindecarea inimii este un proces, nu doar un eveniment.
4. Vindecarea inimii este scopul Evangheliei.

3. Cine a venit la Isus pentru a-i fi vindecată inima? Au fost în principal persoane care simțeau că au inima rănită, sau persoane care se simțeau bine? Marcu 2:15-17

4. Ce înțelege Isus din experiență personală despre a avea inima rănită? Zaharia 13:6; Isaia 53:5; Psalmii 41:9

Haideți să rezumăm ce am aflat până acum: relațiile stricate, în special cele din familiile noastre, ne fac să ne îndoim de caracterul iubitor al lui Dumnezeu. Acest lucru duce la relații stricate, atât cu Dumnezeu, cât și cu oamenii. Atunci când nu credem în dragostea lui Dumnezeu pentru noi și în valoarea pe care o avem în ochii Lui, vom fi determinați să căutăm aceste lucruri în altceva sau în altcineva. Văzute din această perspectivă, dependența, escapismul, codependența și alte forme de idolatrie sunt privite ca ceea ce sunt cu adevărat: nu doar niște probleme mintale sau psihologice, ci simptome ale unor inimi rănite. â

Vestea bună este că Dumnezeu a promis o cale de scăpare de aceste lucruri (vezi 1 Corinteni 10:13). Cum ne poate vindeca Dumnezeu inima rănită? Răspunsul este, ca de obicei, în Scriptură. â

Psalmii 27:10: „Căci tatăl meu și mama mea mă părăsesc, dar Domnul mă primește.”

Ce minunat! Domnul a promis să suplinească lipsa! Dacă venim la El cu credință, El a promis că ne va bucura inimile dacă părinții noștri sau cei apropiați nouă nu au reușit să o facă. El ne va descoperi dragostea Sa și astfel, ne va corecta problemele de închinare. Întreaga mare luptă, de la Lucifer la antihrist, este despre închinare. Suntem creați să fim închinători. Nu putem altfel. Ori ne închinăm lui Dumnezeu, ori ne închinăm unui idol (care este întotdeauna eul deghizat). Închinarea este o problemă a inimii. Inimile rănite sunt pregătite pentru adevărata închinare, deși adesea sunt împietrite. Iar rănile inimii sunt un catalizator care ne intensifică închinarea, fie față de Dumnezeu, fie față de eu.

Ieremia 2:13: „Căci poporul Meu a săvârșit un îndoit păcat: M-au părăsit pe Mine, Izvorul apelor vii, și și-au săpat puțuri, puțuri crăpate, care nu țin apă.”

Ne vom închina fie lui Dumnezeu, fie eului, sub forma unui idol despre care credem că ne va mulțumi inimile. Dumnezeu vrea să ne folosească inimile rănite pentru a ne convinge să ne întoarcem de la închinarea la idoli la închinarea la El. Asta nu înseamnă că Dumnezeu este autorul inimilor noastre rănite. Nu totul este bun sau provocat de Dumnezeu. Dar El poate folosi aceste lucruri, pentru că:

Romani 8:28: „Toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu.”

Cum comunică Dumnezeu dragostea Sa celor cu inima rănită? Cum putem clădi o relație cu Cineva de care ne temem sau în care, în cel mai bun caz, nu avem încredere? Toate relațiile sunt clădite pe doi factori: timp de calitate și comunicare. Isus, Cuvântul, „S-a făcut trup și a locuit printre noi” (Ioan 1:14). Deși nu Îl putem vedea în trup astăzi, Îl putem privi la fel de bine printr-un studiu cu rugăciune al Cuvântului Său. În parabola semănătorului, Dumnezeu seamănă sămânța Cuvântului Său în inimile celor din poporul Său (vezi Marcu 4:3-8,14-20). Cărarea – teren înăsprit de picioarele celorlalți care l-au călcat – reflectă experiența abuzului sau a neglijării. Dar așa cum chiar și terenul întărit poate fi transformat într-o grădină, tot la fel inimile înăsprite pot deveni teren roditor pentru Cuvântul lui Dumnezeu. Inimile noastre păcătoase sunt întărite în felul lor. Cum putem desțeleni un „ogor nou” (Osea 10:12) în inimile noastre? Cuvântul lui Dumnezeu este sabia Duhului, instrumentul care străpunge chiar și cea mai dură inimă. Promisiunea este sigură:

Ieremia 29:13: „Mă veți căuta, și Mă veți găsi dacă Mă veți căuta cu toată inima.”

5. Ce lucruri i-a spus Isus lui Nicodim, care simțea că nu avea nevoie de nimic? Ioan 3:1-8
 Seamănă aceste lucruri cu mesajul lui Isus pentru oamenii de astăzi, care simt că nu au nevoie de nimic? Apocalipsa 3:14-22

6. Care este zona înăsprită din inima ta? Ce pasaje biblice te ajută să depășești aceste aspecte?

7. Ce avantaje avem atunci când lucrăm pentru a-i ajuta pe alții? Isaia 58:6-12

Purtarea de grijă a lui Dumnezeu

Această relatare încurajatoare ne este adusă de Fred Webb. Fred este director regional pentru Filipine al Gospel Outreach. El lucrează îndeaproape cu Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea din Filipine pentru a plasa lucrătorii Gospel Outreach.

Călătoria cu vaporul din Cagayancillo spre Puerto Princesa ne-a luat 24 de ore din cauza vânturilor puternice și a valurilor. A fost una dintre cele mai grele călătorii pe care le-am făcut de când fuseserăm trimiși acolo. Nu am putut dormi din cauza valurilor care ne loveau ambarcațiunea. Părea că ne vom scufunda și aproape ne pierduserăm orice speranță de a ajunge teferi. Dar ne-am rugat încontinuu pentru a ajunge în siguranță. Vaporul era purtat în dreapta și în stânga de valuri. Nu am mâncat timp de 24 de ore. Toți pasagerii aveau rău de mare. Chiar și căpitanului îi era rău. Nu știam de ce îi era rău, deoarece de obicei era imun la astfel de lucruri. A schimbat direcția pentru siguranța noastră, deoarece valurile erau foarte mari. Unii dintre noi zăceam în paturile noastre cu ochii închiși. Unii plângeau și cei mai mulți vomitau.

La aproximativ 80 de kilometri de Puerto Princesa, motorul s-a oprit. Eram cu toții șocați și foarte înspăimântați acum că ne aflam la mila valurilor. Am încercat să mă relaxez și să rămân calm. Am încercat să dorm, dar nu am putut. Eram foarte conștienți de pericolul în care ne aflam și ne rugam încontinuu pentru siguranța noastră și să ajungem cât mai curând la Puerto Princesa. I-am mulțumit lui Dumnezeu și L-am lăudat când motorul a început să funcționeze din nou. O oră mai târziu, am văzut munții din Puerto Princesa. L-am lăudat pe Dumnezeu pentru protecția Sa. În data de 4 decembrie 2012, taifunul Pablo a lovit Cagayancillo. A distrus o parte din oraș și a avariat grav multe case, plante, copaci și ambarcațiuni. Dumnezeu ne-a alinat și ne-am simțit în siguranță în noaptea aceea. M-am rugat Lui pentru siguranța noastră și pentru siguranța caselor și a bisericii noastre. Dumnezeu a răspuns rugăciunilor noastre. Viețile noastre au fost cruțate.

Unul dintre membrii bisericii noastre și-a pierdut barca de pescuit în taifunul din noaptea aceea. Dimineața, plângeau, de vreme ce mica lor afacere de pescuit era distrusă. Le-am spus: „Frate și soră, mulțumiți- I lui Dumnezeu și lăudați-L pentru că ne-a scăpat viețile. Nimeni nu a murit. Nu uitați, Dumnezeu știe totul. Rămâneți-I credincioși și nu renunțați! Stați tari și rămâneți credincioși lui Dumnezeu, iar El vă va binecuvânta!” Familia s-a liniștit și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că le-a salvat viețile. M-am rugat ca Dumnezeu să îi binecuvânteze mereu. Când am plecat din Puerto Princesa, 15 suflete se pregăteau pentru botez. Lucrarea noastră este puternică și mulți Îl găsesc pe Isus. Lucrătorii din programul Gospel Outreach continuă să ducă vestea despre Isus unor oameni care nu au auzit niciodată despre El.

Lady Karen, barca misiunii care a fost avariată din cauza taifunului, a fost reparată și revopsită. Au mai fost îmbunătățite și alte lucruri la ea. Acum, când ne pregătim să mergem în noul nostru câmp misionar, cred că Dumnezeu ne va călăuzi și ne va da succes în lucrarea noastră din zona aceea. Îmi doresc o biserică nouă și sper să am frați noi acolo. Rugați-vă pentru lucrarea noastră și pentru revărsarea Duhului Sfânt asupra noastră a tuturor.

Fii drăguț!

M-am gândit la cât de mult bine ar putea face fiecare dintre voi dacă doar ar încerca. Unii copii sunt dispuși să renunțe la micile lor comori pentru a-i face pe alții fericiți. Sunt chiar deschiși spre a oferi atunci când le stă în putere, dar ar mai fi ceva ce ar putea face. Nu costă nimic, dar este mai greu decât a renunța la comorile lor. Este vorba despre cuvinte frumoase.

Am fost în familii în care erau rostite cuvinte nepoliticoase, care aruncau o umbră asupra întregii case, și am simțit aceeași umbră acoperindu-mă și pe mine. I-am auzit pe copiii mai mari vorbindu-le urât și repezit membrilor mai mici ai familiei și am privit efectele acestor vorbe asupra celor mici, care aveau o dispoziție plăcută, dar care erau amărâți și stricați prin aceste cuvinte lipsite de amabilitate.

Cât de atentă ar trebui să fie o soră mai mare ca nu cumva influența ei asupra fratelui sau a surorii ei mai mici să nu rănească. Mai presus de orice, ea ar trebui să exercite o influență bună asupra membrilor mai tineri ai familiei ei. Dacă încearcă, ea poate face din căminul ei un loc fericit și poate aduce razele soarelui în familia ei. Dar foarte des, copiii mai mari nu realizează cât de mare este influența lor și că sunt responsabili pentru influența pe care o exercită. Am fost mâhnită să văd cum aceștia urmăresc orice mișcare a fratelui sau a surorii mai mici, nu pentru a-i ajuta, pentru a-i încuraja sau pentru a-i face fericiți, ci pentru a-i grăbi, a se plânge de ei, a-i tachina, până rămâne întipărită pe fața acestora o expresie de supărare. Aceste lucruri pot fi îndepărtate dacă se lucrează cu voioșie, cu răbdare și entuziasm, iar fețele fericite pot fi văzute din nou și soarele poate lua locul umbrei.

Când sora mai mare este tentată să izbucnească și să dea vina pe cei mai mici, eu i-aș spune să se oprească și să se întrebe ce consecințe vor avea cuvintele ei. Îi vor face pe fratele și pe sora ei să se simtă mai bine, sau vor sădi în inimile lor sentimente de amărăciune și de tristețe? Apoi spune-ți că vei încerca să vorbești cât de plăcut și de amabil poți. Va funcționa de minune. Poate că nu vei vedea rezultatele bune pe moment, dar, de fiecare dată când îți vei controla acest spirit repezit și acuzator care te animă, vei avea putere să reziști în fața următoarei ispite. Perseverează! Nu te descuraja dacă eșuezi la început. Dacă limba nu te ascultă de câteva ori atunci când nu veghezi, nu renunța la luptă. Mergi la Dumnezeu și cere-I putere! Îți va fi dată. Isus a promis să-i audă pe toți cei care strigă spre El. Fă apel la acea promisiune!

Încearcă, prin puterea lui Dumnezeu, să aduci razele soarelui în familia ta. Nu există umbre în ceruri. Este numai fericire. Nu vor fi nerăbdători acolo, nici priviri triste, nici cuvinte nepoliticoase, ci toate fețele vor radia de bucurie. În ceruri, va fi soare etern. – The Youth’s Instructor, 1 mai 1859 Puterea vindecătoare a lui Dumnezeu se manifestă peste tot în natură. Dacă un copac este tăiat, dacă un om este rănit sau i se rupe vreun os, natura începe imediat procesul de reparație. Agenții vindecători stau în așteptare chiar înainte de intervenție și, de îndată ce un organ este rănit, toată energia este direcționată înspre acțiunea de remediere. Așa este și pe plan spiritual. Dumnezeu a avut remediul înainte ca păcatul să dea naștere nevoii. Orice suflet care cedează în fața ispitei este rănit, lovit de vrăjmaș, însă oriunde este păcat, este și Mântuitorul. Hristos a spus că misiunea Lui este „să tămădui[ască] pe cei cu inima zdrobită, să propovădui[ască] robilor de război slobozirea și orbilor, căpătarea vederii, să [dea] drumul celor apăsați” (Luca 4:18).

Noi suntem datori să cooperăm cu El în această misiune. „Dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, (...) să-l ridicați cu duhul blândeții” (Galateni 6:1). Cuvântul tradus aici prin „ridicați” înseamnă a repune în încheietură, asemenea unui os dislocat. Cât de sugestivă este metafora! Cel care greșește sau păcătuiește a rupt legăturile cu tot ce îl înconjoară. E posibil să-și dea seama de greșeala făcută și să fie copleșit de remușcări, dar nu se poate ridica singur. Este confuz și încurcat, înfrânt și neajutorat. Trebuie îndreptat, vindecat, refăcut. „Voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții.” Numai iubirea care curge din inima lui Hristos poate vindeca. Numai cel în care curge această iubire, asemenea sevei în copac sau sângelui în corp, poate reface sufletul rănit.

Iubirea are o putere minunată, pentru că ea este divină. Răspunsul blând, care „potolește mânia” (Proverbele 15:1), iubirea care „este îndelung răbdătoare, (...) plină de bunătate” (1 Corinteni 13:4), dragostea care „acoperă o sumedenie de păcate” (1 Petru 4:8) – dacă am fi dispuși să învățăm lecția, cu ce putere vindecătoare am fi înzestrați! Cât de mult s-ar transforma viața și cât de mult s-ar asemăna pământul cu cerul! – Educație, pp. 113, 114

1. Ce nu costă nimic, dar este foarte greu de oferit?  Ce aruncă o umbră asupra căminelor noastre?

2. Ce ar trebui să încerce o soră mai mare să facă mai mult decât orice?

3. Ce ar trebui să spui atunci când ești tentat să fii nerăbdător și acuzator?

4. Cum poți găsi putere pentru a învinge un spirit acuzator?

5. Cum este cerul?

6. Gândește-te la un alt exemplu al puterii vindecătoare a lui Dumnezeu în natură.

7. Cum putem conlucra cu Dumnezeu pentru vindecarea inimilor rănite?

8. Cum putem face ca viețile noastre de pe pământ să fie foarte asemănătoare vieților pe care le vom avea în ceruri?

Nu din întâmplare: Elanul

Elanii sunt mamifere mari. Se nasc cu o greutate de 9 până la 15 kilograme, dar, când au de abia cinci zile de viață, încă sug la mama lor și caută deja hrană solidă, pot alerga mai repede decât oamenii.

Când ajung la vârsta de cinci luni – încă sug de la mama lor, dar se hrănesc și cu frunze și plante acvatice – elanii au o greutate de 10 până la 15 ori mai mare decât la naștere. Un mascul adult cântărește peste 450 de kilograme. Elanii sunt cei mai mari membri ai familiei cerbilor și cele mai mari animale din lume care au coarnele ramificate. Timp de câteva luni în fiecare iarnă, nu din întâmplare, masculul de elan își pierde coarnele masive, în formă de lopeți, care pot cântări mai bine de 35 de kilograme și pot măsura 1,8 metri. Dar, când vine primăvara, coarnele cresc din nou. Acestea sunt armele masculilor împotriva rivalilor. În perioada de rut, masculii sunt ocupați să atragă femelele prin zgomote specifice și să-i avertizeze pe ceilalți masculi de prezența lor și de faptul că sunt dispuși să se lupte cu orice adversar care ar vrea să-și măsoare coarnele cu ei.

Părul care acoperă cocoașa dintre umerii elanului crește mai lung decât restul părului lor. Când se enervează, acel păr se ridică, dându-le un aspect și mai impunător, făcându-i să pară și mai mari. Pe lângă mărimea lor, care poate fi considerată o armă, mai au și alte daruri deloc întâmplătoare cu care au fost proiectați de la început. Elanii au simțul auzului și cel al mirosului foarte dezvoltate și urechi mari, care pivotează independent una de cealaltă în toate direcțiile. Au fost dotați, de asemenea, cu copite despicate, care le permit să meargă pe diferite tipuri de soluri.

Vara, elanii petrec mult timp în și pe lângă apă, căutând plante cu care să se hrănească și încercând să scape de insecte. Nu din întâmplare, valve speciale le închid nările, astfel încât să se poată scufunda în apă în timp ce mănâncă plante acvatice, care le satisfac nevoia de sodiu. Atunci când au nevoie de sodiu în timpul iernii, ling sarea din zăpada care se topește și gheața de lângă drumurile date cu sare. Chiar și incendiile din pădure sunt o resursă binevenită pentru elani, cărora le plac foarte mult copacii care ies din pământ după un incendiu. Cu ajutorul limbii aspre, al buzelor, al gingiilor, al celor șase perechi de molari și al celor șase perechi de premolari, un elan toacă vegetația lemnoasă, care reprezintă mare parte din alimentația lui.

Deși numele „moose” („elan” în engleză) înseamnă „mâncător de ramuri” într-un dialect indian, animalul acesta nu ar trebui niciodată considerat inofensiv, timid sau blând. În întreaga lume, elanii sunt recunoscuți ca unele dintre cele mai periculoase animale sălbatice. Și nu doar masculii sunt agresivi. Femela elan care are grijă de puii ei este în mod special periculoasă. Agresivitatea ei este o apărare deloc întâmplătoare foarte utilă, de vreme ce urșii și lupii îi atacă. Sunt cunoscute cazuri de femele elan care au omorât lupi, urși grizzly, urși negri și chiar oameni pentru a-și apăra puii.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu că este Protectorul nostru, Tatăl nostru, care nu Se schimbă niciodată și care este întotdeauna gata să vină la noi atunci când Îl chemăm.