Introducere la Daniel 10

Biblia ne dă o ultimă imagine despre Daniel când era bine trecut de optzeci de ani. Din tinerețea lui, Daniel nu s-a abătut de la devotamentul față de Dumnezeu. I-a slujit continuu, cu toate că la curtea împăraților fusese înconjurat de ispite seducătoare (vezi Daniel 6:16,20).

Cartea Daniel este și o demonstrație despre evlavia practică, oferindu-ne frânturi din viața unui om evlavios. Ne dezvăluie iar și iar puterea rugăciunii. Subliniază importanța temperanței. Ne mai arată și că niciodată nu suntem prea tineri sau prea bătrâni pentru a promova cauza lui Dumnezeu.

Ani de zile după ce a avut viziunea cu berbecul, țapul și cele 2 300 de zile, Daniel a căutat să o înțeleagă. Îngerul Gabriel i-a explicat de două ori părți din viziune. Dar a treia oară, din nou, ca răspuns la o rugăciune sinceră și stăruitoare, a primit întreaga explicație. În final, Daniel a înțeles că „este cu privire la un mare război; el a priceput cuvântul, înțelegerea acestuia venindu-i printr-o viziune” (Daniel 10:1). (NTR)

Cu toate că Daniel avea un timp obișnuit de rugăciune (vezi Daniel 6:10), în momente de criză își făcea timp pentru rugăciuni mai lungi, sincere și serioase.

Un astfel de moment de criză a avut loc în al treilea an al împăratului Cirus. Cu doi ani mai devreme, ca împlinire a profeției și ca răspuns la rugăciune (vezi Daniel 9:2-19), Cirus a emis un decret prin care le permitea evreilor exilați să se întoarcă în Israel (vezi Ezra 1). Conduși de Zorobabel, un grup de israeliți au lăsat în urmă confortul din Babilon ca să preia sarcina nesigură de a reconstrui și repopula Palestina.

Iar sarcina lor era una dificilă. Acești israeliți s-au confruntat cu multe obstacole. Lucrarea pe care poporul Israel nu reușise să o facă în timp de pace și prosperitate trebuia îndeplinită acum în circumstanțele cele mai descurajatoare și mai neplăcute.

Daniel se întrista și deplângea condiția poporului Israel. A postit și s-a rugat. Postul lui nu a însemnat o absență totală a hranei și a băuturii, ci, după spusele lui: „N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nici nu m-am uns deloc, până s-au împlinit cele trei săptămâni” (Daniel 10:3).

Asemenea văduvei din parabola lui Isus din Luca 18:1-8, atât Ilie, cât și Daniel ilustrează perseverența în rugăciune. Ilie s-a rugat să plouă din nou și din nou. Daniel, la fel, s-a rugat din nou și din nou. „O altă condiție a ascultării rugăciunii este perseverența. Dacă dorim să creștem în credința și experiența creștină, trebuie să ne rugăm neîncetat: «stăruiți în rugăciune», «vegheați în ea cu mulțumiri»” (Calea către Hristos, p. 34). Încă o dată, rugăciunea stăruitoare a lui Daniel a primit răspuns. Din nou, Daniel se afla lângă un râu mare.

În a douăzeci și patra zi a lunii întâi, eram pe malul râului celui mare, care este Hidechel (Tigru). Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc, dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi” (Daniel 10:4-6). 

Însuși Isus i-a apărut lui Daniel! Postul și rugăciunea lui Daniel l-au pregătit pentru această mare descoperire. Alți oameni aflați în jur, nefiind pregătiți pentru așa ceva, nu puteau aprecia și nici primi această binecuvântare. „Eu, Daniel, am văzut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuși au fost apucați de o mare spaimă și au luat-o la fugă ca să se ascundă!” (versetul 7). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Chiar și pentru Daniel, în viziunea lui umană, slava lui Dumnezeu era mult prea măreață. Doar o fărâmă din slava lui Hristos este copleșitoare. Daniel a fost cuprins de slăbiciune și s-a prăbușit la pământ.

„Eu am rămas singur și am văzut această mare vedenie. Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă. Am auzit glasul cuvintelor lui și, pe când auzeam glasul cuvintelor lui, am căzut leșinat cu fața la pământ” (Daniel 10:8,9).

Reacția lui Daniel la vederea lui Isus a fost similară cu reacția lui Isaia când i-a fost dat să-L vadă pe Domnul pe tronul Său. Isaia a spus: „Vai de mine! Sunt pierdut, căci sunt un om cu buze necurate, locuiesc în mijlocul unui popor tot cu buze necurate și am văzut cu ochii mei pe Împăratul, Domnul oștirilor!” (Isaia 6:5).

Dacă avem o opinie mult prea bună despre noi, înseamnă că nu suntem foarte apropiați de Dumnezeu și, astfel, nu avem o imagine potrivită despre sfințenia și perfecțiunea Sa. „Cu cât mai aproape este sufletul de Dumnezeu, cu atât mai mult este smerit și supus” (The Review and Herald, 20 decembrie 1881).

De această dată, Isus era însoțit de Gabriel. Acesta din urmă a venit la Daniel, care încă zăcea la pământ. Daniel prezintă astfel experiența avută: „Și iată că o mână m-a atins și m-a așezat tremurând pe genunchii și mâinile mele. Apoi mi-a zis: «Daniele, om preaiubit și scump, fii cu luare-aminte la cuvintele pe care ți le voi spune acum și stai în picioare în locul unde ești, căci acum sunt trimis la tine!» După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând” (Daniel 10:10,11).

Nu trebuie să ne scape expresia „om preaiubit și scump”. Dumnezeu ne trimite întotdeauna mesaje despre iubirea Sa. Ce gând minunat este acesta, că mesajele profețiilor ne sunt date pentru că nu suntem doar iubiți, ci preaiubiți! În Noul Testament, ucenicii au fost cei iubiți de Isus care au primit profețiile din cartea Apocalipsa. În Vechiul Testament, marile profeții i-au fost date lui Daniel pentru că și el a fost preaiubit și scump. Nu trebuie să ne temem că rugăciunile noastre arzătoare sunt ignorate de cer. Gabriel l-a asigurat pe Daniel: „Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi când ți-ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!” (Daniel 10:12). Dumnezeu a început să răspundă rugăciunii lui Daniel din momentul când a început să se roage. Daniel nu știa că Dumnezeu îi răspunde la rugăciune chiar în timp ce se ruga.

După aceea, Gabriel l-a lăsat pe Daniel să arunce o privire în lumea îngerilor. El i-a explicat: „Căpetenia împărăției Persiei mi-a stat împotrivă douăzeci și una de zile, și iată că Mihail, una din căpeteniile cele mai de seamă, mi-a venit în ajutor și am ieșit biruitor acolo, lângă împărații Persiei” (Daniel 10:13). „Douăzeci și una de zile”, „trei săptămâni” – în tot timpul când Daniel se ruga, Dumnezeu îi răspundea la rugăciune! 

Și ce răspuns a fost! Astfel de răspunsuri nu sunt limitate doar pentru Daniel. „Dacă noi, ca popor, ne-am ruga cum s-a rugat Daniel și ne-am lupta cum se lupta el, smerindu-ne înaintea lui Dumnezeu, ar trebui să primim răspunsuri la fel de marcante cum a primit Daniel” (The Review and Herald, 8 februarie 1881). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

De multe ori nu suntem conștienți de războiul dintre Domnul Hristos și Satana, dezlănțuit în lumea invizibilă din jurul nostru. Satana și îngerii lui se străduiesc mereu să împiedice lucrarea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu și îngerii Lui lucrează constant să facă cunoscută cauza lui Dumnezeu.

Cuvintele spuse de Gabriel lui Daniel ne reamintesc de realitatea acestor lupte. „În timp ce Satana se lupta să influențeze cele mai înalte autorități din Împărăția Medo-Persiei, ca să manifeste dezaprobare față de poporul lui Dumnezeu, îngerii lucrau în favoarea exilaților... Prin intermediul prorocului Daniel avem zugrăvită o priveliște a acestei lupte puternice dintre forțele binelui și răului. Timp de trei săptămâni, Gabriel a luptat cu forțele întunericului, căutând să anihileze influențele care lucrau asupra minții lui Cirus și, înainte ca lupta să se încheie, Însuși Hristos a venit în ajutorul lui Gabriel” (Profeți și regi, pp. 223, 224).

Ce victorie a fost! Satana și îngerii lui au fost total învinși. „Forțele vrăjmașului au fost ținute în frâu în toate zilele lui Cirus și în toate zilele fiului său Cambise, care a domnit aproape șapte ani și jumătate” (Idem). Astfel de rezultate aduc rugăciunea stăruitoare. De acum, Gabriel era liber să ducă la îndeplinire o altă misiune importantă. El i-a spus lui Daniel: „Acum vin să-ți fac cunoscut ce are să se întâmple poporului tău în vremurile de apoi, căci vedenia este cu privire tot la acele vremuri îndepărtate” (Daniel 10:14). Cu toate că Daniel fusese întărit, el tot slăbit a rămas.

Cu toate că îl auzea pe Gabriel vorbind, era incapabil să-i răspundă. Mărturia lui despre efectul acestei experiențe este următoarea: „Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ și am tăcut” (Daniel 10:15).

Daniel avea nevoie să fie întărit mai departe, iar Isus i-a dat mai multă putere. Daniel ne spune că „iată că cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele. Eu am deschis gura, am vorbit și am zis celui ce stătea înaintea mea: «Domnul meu, vedenia aceasta m-a umplut de groază și am pierdut orice putere! Cum ar putea robul domnului meu să vorbească domnului meu? Acum puterile m-au părăsit și nu mai am nici suflare!»” (Daniel 10:16,17). 

Daniel continuă să ne spună cum a fost întărit a treia oară. „Atunci, cel ce avea înfățișarea unui om m-a atins din nou și m-a întărit. Apoi mi-a zis: «Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ție! Fii tare și cu inimă!» Și, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri și am zis: «Vorbește, domnul meu, căci m-ai întărit»” (versetele 18, 19). 

Atingerea blândă a Domnului Hristos și cuvintele liniștitoare l-au întărit pe Daniel. Isus ne arată cum îi putem întări pe cei slăbiți din jurul nostru. „Cuvinte de bunătate, priviri de simpatie, expresii de apreciere vor fi, pentru mulți dintre cei care luptă singuri, ca un pahar de apă rece pentru sufletul însetat. Un cuvânt de încurajare și un gest de bunăvoință vor ajuta foarte mult la ușurarea poverilor care apasă greu asupra umerilor obosiți... Și fiecare cuvânt și fiecare faptă ale unei astfel de slujiri sunt scrise în cărțile cerului ca fiind pentru Hristos. «Ori de câte ori ați făcut aceste lucruri unuia dintre acești foarte neînsemnați frați ai Mei», spune El, «Mie Mi le-ați făcut»” (Mărturii pentru biserică, vol. 7, p. 43). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

Miracolul unei vindecări

La data de 22 aprilie 1869, am început o serie de șase săptămâni de întâlniri în cort la Santa Rosa, la care participarea a fost foarte bună. Când am prezentat doctrina biblică despre darurile spirituale, pastorul celei mai mari biserici din oraș le-a spus oamenilor săi: „Darurile au fost date numai până în momentul înființării bisericii creștine.” În curând însă, a avut loc miracolul unei vindecări care i-a bulversat teoria și a adus și mai mulți oameni la cortul nostru.

Pe data de 20 aprilie, sora Skinner, din districtul Piner, s-a îmbolnăvit grav și a chemat-o pe sora Parrot, care era medic, să-i acorde îngrijiri medicale. Până la data de 10 mai, doamna Skinner era mult mai bine, așa că dr. Parrot a simțit că poate pleca, plănuind să petreacă câteva zile la întâlnirile noastre înainte să se întoarcă acasă la ea, în Windsor. În seara aceea, a fost pregătit un cal cu șa pentru femei, ca să călătorească pe cal până la noi acasă. Oliver, fiul doamnei Skinner, plănuia să vină și el călare ca să se întoarcă apoi cu ambii cai.

Calul pe care trebuia să-l călărească dr. Parrot era obișnuit cu doamnele, fiind considerat în întregime blând și sigur, dar dintr-un motiv necunoscut, când ea s-a urcat în șa, calul a început să se dea înapoi și să se ridice furios; nu doar că a aruncat-o la pământ, dar a și căzut peste ea, astfel încât șaua i-a lovit brațele și pieptul cu o asemenea forță încât partea îndoită a șeii s-a îndreptat. Când prietenii ei au luat-o de jos și au dus-o în casă, s-au temut că e moartă. Ea și-a recăpătat cunoștința, dar nu era în stare decât să șoptească. Când cineva a sugerat să cheme un doctor, ea a răspuns: „Nu! Un doctor nu poate să mă facă bine. Trimiteți după pastorii de la cort. Dacă vor veni și se vor ruga, Domnul mă va vindeca.”

Tocmai când fratele Bourdeau și cu mine eram gata să începem serviciul de seară, a sosit Oliver cu cererea dr. Parrot. Considerând că nu este înțelept să trimitem oamenii acasă, am promis că vom veni cât mai devreme posibil dimineața.

Luând-o pe soția mea, am plecat înainte de zori cu căruța lui Jackson Ferguson, condusă de acesta. La sosire, am aflat că era într-o stare atât de rea încât fusese necesar să fie vegheată peste noapte de patru persoane. Ea mi-a șoptit: „Unge-mă și roagă-te, și Domnul mă va vindeca.” În timp ce ne rugam, încredințând-o Marelui Medic, soția mea a uns-o. În curând, sora Parrot a început să se roage cu voce tare, a bătut din palme și a exclamat: „Sunt vindecată!” S-a ridicat, s-a îmbrăcat și a mers într-o altă cameră ca să o vadă pe doamna Skinner, după care a ajutat la prepararea cinei. Apoi, a călătorit într-un scaun instalat într-o căruță până la Santa Rosa, unde a participat la serviciul de seară fără să simtă vreo durere. Oliver Skinner, care spunea despre sine că este un necredincios, a fost uimit și a devenit un bun martor pentru mulți oameni care aveau probleme cu credința.

Domnul însă nu ne-a lăsat doar cu o singură demonstrație a dorinței Lui de a vindeca. Cumnata domnului Ferguson, care era invalidă la pat și incapabilă să participe la întâlniri, ne-a cerut să venim la ea acasă ca să-i prezentăm câteva dintre învățăturile pe care le predicam la cort. Așa că ne-am agățat hărțile lângă patul ei și i-am prezentat un rezumat al întâlnirilor noastre, revenind o dată pe săptămână pe tot parcursul lunii mai.

Pe data de 26 mai, bătrânul Ferguson urma să fie botezat în pârâul Santa Rosa, la aproximativ 60 de metri de ușa casei lor. Ambii fii erau acolo cu familiile lor, iar nora invalidă a spus: „Vreau și eu să mă botez. Domnul, care mi-a ascultat rugăciunile și mi-a iertat păcatele, îmi va da putere să fiu botezată.”

A fost îmbrăcată pentru ocazie și așezată pe un scaun într-o căruță, trasă apoi în apă. Fratele Bourdeau a apucat scaunul dintr-o parte, iar eu din cealaltă, și am scufundat- o la adâncimea potrivită. Când am ridicat-o din apă, ea a strigat: „Glorie!” Chipul îi strălucea în lumina cerului. După aceea, s-a dus la căruță și a urcat fără ajutor. S-a schimbat singură de haine acasă, a declarat că nu mai este bolnavă și a pregătit cina pentru grupul de oameni adunați acolo.

Mare a fost uimirea oamenilor când au văzut-o pe această soră în ziua de Sabat, venind la adunare într-o căruță și stând pe o bancă pe tot parcursul serviciului divin, revenind și la întâlnirea de seară și ducându-se acasă în căruța aceea incomodă.

Adevărata sfințire – partea a 2-a

Daniel a vorbit cu Dumnezeu. Cerul s-a deschis înaintea lui. Dar onorurile înalte ce i-au fost acordate au fost rezultatul smereniei și al căutărilor serioase. El nu credea, așa cum cred mulți în ziua de azi, că nu contează ceea ce credem dacă suntem cinstiți și Îl iubim pe Isus.

Dragostea adevărată pentru Isus va duce la cea mai apropiată și serioasă cercetare despre esența adevărului. Domnul Hristos S-a rugat ca ucenicii Săi să fie sfințiți prin adevăr. Cel care este prea indolent și nu caută dornic și prin rugăciune adevărul va fi lăsat să primească erori ce vor fi ruina sufletului său.

În momentul vizitei lui Gabriel, profetul Daniel nu a putut primi instrucțiuni suplimentare; dar la câțiva ani după aceea, dorind să cunoască mai mult despre subiectele ce nu îi fuseseră pe deplin explicate, s-a hotărât din nou să ceară lumină și înțelepciune de la Dumnezeu. „În vremea aceea, eu, Daniel, trei săptămâni am fost în jale. N-am mâncat deloc bucate alese, nu mi-a intrat în gură nici carne, nici vin și nici nu m-am uns deloc.... Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că acolo stătea un om îmbrăcat în haine de in și încins la mijloc cu un brâu de aur din Ufaz. Trupul lui era ca o piatră de crisolit, fața îi strălucea ca fulgerul și ochii îi erau niște flăcări ca de foc, dar brațele și picioarele semănau cu niște aramă lustruită și glasul lui tuna ca vuietul unei mari mulțimi.”

Lui Daniel i s-a arătat chiar Fiul lui Dumnezeu. Această descriere este similară cu cea dată de Ioan atunci când Domnul Hristos i S-a dezvăluit pe insula Patmos. Domnul nostru a sosit acum cu o altă solie cerească, astfel ca să-l învețe pe Daniel despre întâmplările ce vor avea loc în zilele din urmă. Această cunoaștere i-a fost dată lui Daniel și a rămas scrisă prin inspirație pentru noi, peste care au venit sfârșiturile veacurilor.

Marile adevăruri descoperite de Răscumpărătorul lumii sunt pentru cei care caută adevărul ca pe o comoară ascunsă. Daniel era în momentul acela un bărbat în vârstă. Viața lui se scursese în mijlocul atracțiilor de la curțile păgâne, iar mintea îi fusese împovărată de afacerile unui mare imperiu; cu toate acestea, el s-a abătut de la toate acestea pentru a-și smeri sufletul înaintea lui Dumnezeu și pentru a căuta să cunoască planurile Celui Preaînalt. Iar ca răspuns la cererile lui, i-a fost dată lumină de la curțile cerești pentru cei care vor trăi în zilele din urmă. Așadar, cu câtă sârguință trebuie să-L căutăm pe Dumnezeu, ca El să ne dea înțelegere să pricepem adevărurile aduse nouă din cer.

„Eu, Daniel, am văzut singur vedenia, dar oamenii care erau cu mine n-au văzut-o; totuși au fost apucați de o mare spaimă și au luat-o la fugă ca să se ascundă... Puterile m-au lăsat, culoarea mi s-a schimbat, fața mi s-a sluțit și am pierdut orice vlagă.” Astfel va fi experiența fiecărui om care este cu adevărat sfințit. Cu cât părerile lor despre măreția, slava și perfecțiunea Domnului Hristos sunt mai clare, cu atât mai viu își vor vedea propria slăbiciune și imperfecțiune. Ei nu vor avea nicio dispoziție să pretindă că au un caracter fără păcat; ceea ce a părut drept și atrăgător în sine, în contrast cu puritatea și slava lui Hristos, va apărea lipsit de valoare și corupt. Atunci când oamenii sunt despărțiți de Dumnezeu, când au păreri foarte neclare despre Isus Hristos, ei spun: „Sunt fără păcat; sunt sfințit.”

După aceea, Gabriel i-a apărut profetului și i s-a adresat astfel: „«Daniele, om preaiubit și scump, fii cu luare-aminte la cuvintele pe care ți le voi spune acum și stai în picioare în locul unde ești, căci acum sunt trimis la tine!» După ce mi-a vorbit astfel, am stat în picioare tremurând. El mi-a zis: «Daniele, nu te teme de nimic! Căci cuvintele tale au fost ascultate din cea dintâi zi, când ţi-ai pus inima ca să înțelegi și să te smerești înaintea Dumnezeului tău, și tocmai din pricina cuvintelor tale vin eu acum!»”

Cât de mult l-a onorat Maiestatea Cerului pe Daniel! El își mângâie slujitorul ce tremură tot și îl asigură că rugăciunea i-a fost ascultată în cer și că, drept răspuns la acea cerere fierbinte, îngerul Gabriel a fost trimis să lucreze asupra inimii împăratului persan. Monarhul rezistase impresiilor Duhului lui Dumnezeu în cele trei săptămâni în care Daniel a postit și s-a rugat, dar Prințul Cerului, arhanghelul Mihail, a fost trimis să-l facă pe împăratul încăpățânat să se răzgândească și să ia măsuri hotărâte pentru a răspunde rugăciunii lui Daniel.

„Pe când îmi spunea el aceste lucruri, eu mi-am plecat ochii în pământ și am tăcut. Și iată că cineva care avea înfățișarea copiilor oamenilor s-a atins de buzele mele.... Apoi mi-a zis: «Nu te teme de nimic, om preaiubit! Pace ție! Fii tare și cu inimă!» Și, pe când îmi vorbea el, am prins iar puteri și am zis: «Vorbește, domnul meu, căci m-ai întărit.»” Atât de măreață era slava divină descoperită lui Daniel, încât acesta nu a putut face față vedeniei. După aceea, mesagerul cerului și-a învăluit strălucirea și i-a apărut profetului având „înfățișarea copiilor oamenilor”. Prin puterea sa divină, el l-a întărit pe acest om integru și plin de credință, ca să audă solia trimisă lui de Dumnezeu.

Daniel a fost un slujitor devotat Celui Preaînalt. Viața lui lungă a fost plină de fapte nobile prin care și-a slujit Stăpânul. Puritatea caracterului lui, fidelitatea sa neclintită au fost egalate doar de smerenia și pocăința inimii lui înaintea lui Dumnezeu. O spunem în mod repetat: viața lui Daniel este o ilustrație inspirată a adevăratei sfințiri. – The Review and Herald, 8 februarie 1881

Nu mă sperie încercările – partea 1 de pastorul Scott Griswold

Aurul nu se teme de foc.” Acestea sunt cuvintele curajoase ale unui pastor din Vietnam, care a fost persecutat pentru credința lui și a rămas credincios. Îl vom numi Blan Le, ca să-i protejăm identitatea.

Blan Le nu a fost tot timpul un discipol dedicat al lui Isus. El fusese înainte un polițist în slujba guvernului comunist. Pentru a menține pacea în districtul lui, lucra din greu ca să-i împiedice pe creștini să facă evanghelizare. În zona aceea erau adventiști de ziua a șaptea, care învățaseră despre adevăr ascultând postul de radio Pace și Fericire, unde vorbea Isah Young. Blan Le a supravegheat în mod special grupul acela. În timpul interogărilor lui dure, a rămas uimit de dragostea și smerenia manifestate de credincioși. Ei nu îl urau. Nu îi răspundeau răutăcios înapoi. Blan Le se întreba dacă nu cumva era adevărat ceea ce credeau ei.

Într-o zi, stătea la biroul lui de la stația de poliție, după ce confiscase câteva dintre DVD-urile cu predicile lui Isah. Vedea DVD-urile cu coada ochiului. Se simțea de parcă îl atrăgea un magnet. În cele din urmă s-a ridicat și a băgat unul într-un player. Începu predica, iar el o ascultă cu atenție. Mai târziu, avea să spună că inima îi fusese atinsă de cuvintele lui Dumnezeu și că acestea i-au schimbat viața instantaneu.

Superiorul lui a pășit în birou și a văzut la ce se uita. „Nu poți să te uiți la asta. Astea sunt materiale de contrabandă!” Blan Le i-a răspuns însă plin de entuziasm: „Trebuie să asculți unul din astea. N-am mai întâlnit vreo biserică să aibă așa niște crezuri uimitoare ca acestea!” Au stat și s-au uitat împreună. Superiorul lui a recunoscut că erau bune – nu conțineau nimic împotriva guvernului.

Dumnezeu l-a îndrumat pe Blan Le să-și dea demisia din poziția de polițist. Așa avea să-i fie mai ușor să-L urmeze pe Isus și va avea și timp să răspândească vestea bună în rândurile altora. Familia lui s-a molipsit de entuziasmul său clocotitor. Soția lui a început să-l însoțească în vizitele făcute la oameni acasă. Băieții lor le-au urmat exemplul, dând studii biblice, învățându-i pe alți copii de vârsta lor și ajutând și slujind în Vietnam! Nu a fost ușor. Prietenii vechi nu simțeau aceeași bucurie ca el. Poliția a început să-l ia la întrebări și să-l supună la interogatorii. Așadar, de unde îi venea curajul? De la Isus. De la Acela care a suferit pentru el. Petru a spus-o cu mult timp înainte: „Și la aceasta ați fost chemați, fiindcă și Hristos a suferit pentru voi și v-a lăsat o pildă, ca să călcați pe urmele Lui. El n-a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit vicleșug. Când era batjocorit, nu răspundea cu batjocuri și, când era chinuit, nu amenința, ci Se supunea dreptului Judecător” (2 Petru 2:21,22,23). Isus este exemplul lui Blan Le; Isus este tăria lui Blan Le. Asta trebuie să fie și pentru noi, cei care vrem să rezistăm la sfârșitul vremurilor și să fim credincioși până la venirea lui Isus.

Adesea, Blan Le și familia lui luau DVD-uri evanghelistice și le dăruiau oamenilor. „Mi-aș fi dorit să am mai multe”, a spus, „aș putea să dau cel puțin 20 pe zi unor oameni care chiar cred că s-ar uita la ele.” Cu o anumită ocazie, Blan Le a primit 40 de „megavoci”, adică iPod-uri (unii le numesc Godpods) cu o mulțime de predici preînregistrate, și care funcționează pe energie solară. Douăzeci de oameni se puteau aduna în jurul acestora și ascultau toți odată. În 2011, Blan Le a raportat că aproximativ 800 de oameni veniseră la diversele biserici în care făcuse lucrare, cu ajutorul acestor „megavoci”. Nu-i așa că e entuziasmant?

„Pentru mine, cea mai eficientă metodă de evanghelizare o constituie DVD-urile”, a spus Blan Le, „postul și rugăciunea... Predic despre moartea lui Isus pe cruce pentru păcatele noastre (Ioan 3:16). Asta este ceea ce atrage oamenii”. Când un sat nu pare deschis să primească vestea cea bună, când oamenii rezistă în fața adevărului despre Sabat sau zecime, el pur și simplu postește și se roagă. De multe ori, a văzut că Dumnezeu lucrează printr-o rugăciune smerită. 

ASAP Ministries l-a ajutat să-și ia un moped. Îi este mult mai ușor acum să călătorească între cele 19 biserici din case, făcând parteneriat cu 16 lucrători laici.