Daniel, capitolul doi - Profeția

După cum am văzut în lecția anterioară, Dumnezeu i-a dat împăratului Nebucadnețar un vis important. Prin acest vis i-a dezvăluit secretele viitorului. Daniel i-a spus: „Este în ceruri un Dumnezeu... care face cunoscut împăratului Nebucadnețar ce se va întâmpla în vremurile de pe urmă... Cel ce descoperă tainele ți-a făcut cunoscut ce se va întâmpla” (Daniel 2:28,29).

Acest vis nu a fost doar pentru Nebucadnețar, căci „lucrurile ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, iar lucrurile descoperite sunt ale noastre și ale copiilor noștri, pe vecie” (Deuteronomul 29:29).

În visul lui, Nebucadnețar a văzut un idol impresionant din metal. „Tu, împărate, te uitai și iată că ai văzut un chip mare. Chipul acesta era foarte mare și de o strălucire nemaipomenită. Stătea în picioare înaintea ta și înfățișarea lui era înfricoșătoare. Capul chipului acestuia era de aur curat; pieptul și brațele îi erau de argint; pântecele și coapsele îi erau de aramă; fluierele picioarelor, de fier; picioarele, parte de fier și parte de lut” (Daniel 2:31-33).

După aceea, Daniel povesti cu însuflețire cum a fost distrus chipul într-un mod violent: o piatră măreață dezlipită dintr-un munte a izbit picioarele chipului, făcându-le praf și pulbere. După ce vântul a suflat pleava metalică, piatra „s-a făcut un munte mare și a umplut tot pământul” (Daniel 2:35).

Daniel a explicat apoi interpretarea visului, începând cu capul de aur. Observați cum l-a condus cu politețe pe Nebucadnețar să recunoască faptul că îi este dator Dumnezeului din ceruri: „Tu, împărate, ești împăratul împăraților, căci Dumnezeul cerurilor ți-a dat împărăție, putere, bogăție și slavă. El ți-a dat în mâini, oriunde locuiesc ei, pe copiii oamenilor, fiarele câmpului și păsările cerului și te-a făcut stăpân peste toate acestea: tu ești capul de aur!” (Daniel 2:37,38).

Cu două nopți înainte, Nebucadnețar mersese la culcare întrebându-se ce se va întâmpla cu regatul lui după ce o să moară. Prin urmare, ceea ce a spus Daniel în continuare trebuie să fi fost de un interes special pentru el. „După tine, se va ridica o altă împărăție, mai neînsemnată decât a ta; apoi o a treia împărăție, care va fi de aramă și care va stăpâni peste tot pământul. Va fi o a patra împărăție, tare ca fierul; după cum fierul sfărâmă și rupe totul, și ea va sfărâma și va rupe totul, ca fierul care face totul bucăți” (Daniel 2:39,40).

Observați succesiunea: aur, argint, bronz, fier. Chiar dacă fiecare metal ce urmează este mai puternic decât cel dinainte, este în același timp și mai lipsit de valoare. Cu toate că împărățiile creșteau în putere, deveneau și mai nelegiuite și mai corupte. Avem o lecție importantă în această profeție. Mărimea nu egalează valoarea. În Psalmul 18, versetul 35, David spune: „Îndurarea Ta mă face mare.” Al patrulea imperiu, chiar dacă a fost destul de puternic ca să zdrobească toate celelalte regate, avea să fie împărțit în cele din urmă în multe popoare mai mici – unele slabe, iar altele puternice; iar acestea nu aveau să se unească niciodată.

Daniel a încheiat spunând următoarele: „Dar, în vremea acestor împărați, Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic. Aceasta înseamnă piatra pe care ai văzut-o dezlipindu-se din munte fără ajutorul vreunei mâini și care a sfărâmat fierul, arama, lutul, argintul și aurul. Dumnezeul cel mare a făcut deci cunoscut împăratului ce are să se întâmple după aceasta. Visul este adevărat și tâlcuirea lui este temeinică” (Daniel 2:44,45).

Dacă ați mai studiat această profeție mai înainte, știți că cele patru imperii din Daniel 2 sunt Babilon, Medo-Persia, Grecia și Roma. V-ați gândit însă vreodată cât de incredibilă este această profeție?

Pentru noi, cei care privim în urmă cu 2 600 de ani, nu pare foarte special să știm că alte imperii vor urma în cele din urmă Babilonului. Dar câte detronări de imperii vor exista după Daniel? Două sau cinci? Opt? Dacă ați fi un profet fals și ați vrea să amânați momentul când veți fi dați de gol, nu ați spune că vor fi doar patru imperii succesive, ci șaizeci sau chiar o sută de imperii.

Numai că profeția biblică nu este un joc al ghicirii. Profeția este exactă. Aceasta este una din dovezile majore ale preciziei și acurateței Bibliei. Dumnezeu numește capacitatea de a prevedea viitorul o dovadă că El este adevăratul Dumnezeu. „Eu sunt Dumnezeu, și nu este altul, Eu sunt Dumnezeu, și nu este niciunul ca Mine. Eu am vestit de la început ce are să se întâmple și cu mult înainte ce nu este încă împlinit” (Isaia 46:9,10).

Cărțile de istorie arată că profeția din Daniel s-a îndeplinit. Împărăția Babilonului a fost înlocuită de cea medo-persană. A urmat apoi Grecia, condusă de Alexandru cel Mare, iar după aceea Roma, care a fost înlocuită de o colecție de conducători tribali, devenind în cele din urmă Europa modernă, reprezentată de picioarele din fier și lut. În ciuda eforturilor repetate de a unifica Europa prin război sau alianțe, acest lucru nu a avut succes niciodată – nici în timpul lui Charles al V-lea, al lui Napoleon ori al lui Hitler.

Câteodată părea că eforturile lor vor avea succes. De exemplu, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Hitler a reușit să cucerească foarte repede mai multe țări europene. Planul lui era să ridice al Treilea Reich, care să dureze 1 000 de ani. Studenții profeției Bibliei au știut însă că planurile lui Hitler nu aveau cum să se împlinească; în visul lui Nebucadnețar nu a existat un al cincilea imperiu. Un astfel de student a fost Franz Hasel. Fiind înrolat în armata lui Hitler la începutul războiului, el a câștigat în cele din urmă respectul căpitanului lui și a primit o poziție responsabilă în cadrul companiei, unde se știa bine că era un student al Bibliei. Cu o anumită ocazie, când compania lor staționa pe teritoriul Rusiei, la mai bine de 1 600 km de casă, căpitanul, un fost profesor de istorie, l-a chemat pe Hasel în camera lui și i-a cerut să-i explice anumite pasaje din Biblie. Într-un moment de pauză în conversație, Hasel l-a întrebat cu tact pe căpitan dacă este dispus să verifice exactitatea unor fapte despre care citise în Biblie. Bineînțeles, căpitanul a fost de acord.

Drept urmare, Hasel a descris în detaliu profeția din Daniel 2. După mai mult de trei ore, căpitanul, plin de uimire, a fost de acord că totul se întâmplase exact așa cum prevăzuse Biblia. Apoi, referindu-se la picioarele din fier și lut, a întrebat repede ce înseamnă acestea. Hasel i-a declarat plin de încredere că Hitler nu avea cum să reușească; Germania lupta într-un război pe care îl pierduse. 

În urma acestui studiu, căpitanul a început să raționalizeze combustibilul în secret, ca să aibă destul când va începe în cele din urmă retragerea. Astfel, a salvat viețile multor bărbați din compania lui. Profeția biblică este exactă și de încredere. „Tot ce se construiește pe autoritatea omenească va fi distrus, dar ceea ce este ridicat pe cuvântul de neschimbat al stâncii lui Dumnezeu vă dăinui veșnic” (Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 38). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

3. De ce este profeția o dovadă atât de importantă a inspirației Bibliei? Isaia 41:23; 46:9,10 De ce credeți că multe studii de evanghelizare și biblice încep cu această profeție?

Profeția din Daniel 2 trasează o schiță de bază a istoriei lumii din timpul lui Nebucadnețar până la venirea Domnului Isus Hristos. Așa cum vom vedea în lecțiile viitoare, Daniel a primit mai multe viziuni suplimentare, conținând multe alte detalii despre viitor.

Cum stau lucrurile cu Babilon, Medo-Persia, Grecia, Roma și regatele separate? A vrut Dumnezeu cu adevărat ca imperiile acestea să conducă? Care a fost planul original al lui Dumnezeu? Pentru a afla, trebuie să ne întoarcem în vremea lui Avraam.

Care a fost scopul lui Dumnezeu când a ales familia lui Avraam? El dorea să binecuvânteze întreaga lume cu cele mai bune daruri ale cerurilor. Dumnezeu Și-a dezvăluit marea Sa putere și mila plină de tandrețe urmașilor lui Avraam. El a încredințat națiunii Israel legile Sale înțelepte, astfel încât să poată păzi și păstra adevărul. El le-a dat serviciul de jertfe, pentru ca ei să-i poată învăța și pe alții calea salvării prin credința în Isus Hristos. Israeliții urmau să descopere caracterul lui Dumnezeu și să dea invitația Evangheliei întregii lumi.

„În felul acesta, lumina cerului avea să strălucească peste o lume cuprinsă de întuneric și un glas avea să fie auzit chemând toate popoarele să se întoarcă de la idolatrie la slujirea viului Dumnezeu” (Profeți și regi, p. 3).

Planul lui Dumnezeu pentru Israel a fost unul frumos. Israel urma să se extindă de la teritoriul lor original din Canaan. Aceia care Îl respingeau pe Dumnezeu urmau să fie izgoniți. Mulți oameni, totuși, urmau să fie atrași la Dumnezeu; așa cum s-a întâmplat cu Rahav și Rut, și aceștia se vor alătura israeliților. „Pe măsură ce numărul copiilor lui Israel avea să crească, ei urmau să-și extindă hotarele, până când împărăția lor avea să cuprindă lumea” (Idem, p. 4). Cât de diferită ar fi fost istoria lumii dacă Israel ar fi rămas credincios lui Dumnezeu!

Numai că Israel a eșuat. „L-au jefuit de slujirea pe care le-o cerea și i-au lipsit și pe semenii lor de îndrumarea religioasă și de un exemplu sfânt” (Idem, p. 4). Plin de răbdare, Dumnezeu le-a trimis profet după profet, rugând Israelul să se întoarcă la El, dar poporul nu a vrut. În cele din urmă, nu a mai fost posibil să se împlinească planul original pe care l-a avut Dumnezeu pentru Israel. Locuitorii lui Israel și Iuda au fost duși în captivitate, iar „cununa luată de la Israel a ajuns în mod succesiv la imperiile babilonian, medo-persan, grec și roman” (Educație, p. 93).

Dumnezeu are un plan bun pentru viețile noastre, un plan prin care alți oameni vor fi binecuvântați și vor ajunge să aibă cunoștință de Dumnezeu. Haideți să nu repetăm greșelile tragice făcute de aceste împărății! Haideți să ne integrăm acum în Împărăția cerului și să ne hotărâm să fim ca Daniel – pentru a împlini scopul lui Dumnezeu în viețile noastre, dându-I lui Dumnezeu slujirea pe care I-o datorăm și dând oamenilor din jur un exemplu sfânt, arătându-le care este calea către Mântuitorul. Apoi, când în sfârșit va veni Împărăția veșnică a lui Dumnezeu, nu vom face parte dintre cei lipsiți de evlavie, care „sunt ca pleava pe care o spulberă vântul” (Psalmii 1:4).

Cât de minunat este că Împărăția veșnică a lui Dumnezeu nu va fi o dinastie în care tatăl moare și fiul urmează la conducere. În această împărăție nu vor avea loc răscoale și nici preluări cu forța ale guvernelor. „Dumnezeul cerurilor va ridica o împărăție care nu va fi nimicită niciodată și care nu va trece sub stăpânirea unui alt popor. Ea va sfărâma și va nimici toate acele împărății și ea însăși va dăinui veșnic” (Daniel 2:44).

Totul se va întâmpla exact cum a profetizat Daniel. Chiar înainte de venirea lui Isus, acest strigăt victorios va răsuna în ceruri: „Împărăția lumii a trecut în mâinile Domnului nostru și ale Hristosului Său. Și El va împărăți în vecii vecilor!” (Apocalipsa 11:15). Nu vreți și voi să faceți parte din împărăția aceasta? Nu merită să o ratăm pentru nimic în lume. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

8. Care sunt cerințele pentru a deveni cetățeni ai Împărăției cerurilor? Matei 25 1 Corinteni 6:9–11; Galateni 5:19–24 Apocalipsa 21:7,8,27

Dovezile inspirației divine

După ce a ieșit din viziune, sora White s-a ridicat și a spus: „Nu există nicio persoană aici care să fi visat vreodată necazul ce va veni asupra acestui pământ. Oamenii iau peste picior secesiunea Carolinei de Sud, dar tocmai mi s-a arătat că un număr mare de state se vor alătura acestui stat și va avea loc un război teribil. 

„În această viziune am văzut marile armate ale combatanților pe câmpul de luptă. Am auzit bubuitul tunului și am văzut morți și oameni murind în toate părțile...”. Apoi, privind încet spre cei aflați în biserică, a continuat: „În această casă sunt oameni care își vor pierde fiii în acest război.” 

Sora White a avut această viziune cu doar trei luni înainte să fie tras primul foc la Fort Sumter. Lângă podium stătea judecătorul Osborne, a cărui soție păzea Sabatul. Lângă el era domnul Shelhouse, proprietarul unei mari fabrici de lână; ambii aveau poziții de conducere în Partidul Republican. Când doamna White a spus ce va urma, s-au uitat la mine și au clătinat din cap. 

La un an distanță de momentul când am vorbit în aceeași biserică, acești doi bărbați au stat din nou împreună. Subiectul meu de discuție avea legătură cu darurile spirituale. Pentru a ilustra darul manifestat de sora White, m-am referit la viziunea din 12 ianuarie 1861. De data aceasta, acești bărbați nu au mai clătinat din cap, ci plângeau cu lacrimi amare, cu fețele ascunse în batistă. Vai! Unul dintre ei își pierduse singurul fiu în război. Celălalt pierduse un fiu pe câmpul de luptă, iar un alt fiu se afla într-o închisoare din Sud. Frații de la biserica din Parkville mi-au spus mai târziu că se știa de alte șase sau șapte persoane de acolo care își pierduseră fiii în război. 

În luna septembrie a anului 1862, Conferința din Michigan a ținut prima sa ședință la Monterey. Aici a fost prezentată pentru prima dată ideea ca bisericile să fie primite în conferințe, deoarece membrii au fost votați în biserici. La această conferință a fost adoptat și un plan de plată a pastorilor cu o sumă săptămânală pentru serviciile lor. Conferința din Michigan pentru anul care se încheia stabilise salarii variind de la 4 la 7 dolari pe săptămână. 

În luna octombrie a aceluiași an, Moses Hull, care era considerat un bun orator, a purtat o discuție în Paw Paw, Michigan, cu un renumit spiritist pe nume Jamieson. Cu această ocazie, Hull a căzut parțial sub influența iluziei satanice. Pe data de 5 noiembrie, mai multe persoane s-au adunat la mine acasă pentru a vorbi cu el. La sfârșitul intervenției, am înălțat mai multe rugăciuni și, în timp ce era în genunchi, doamna White a fost luată în viziune. Unele dintre lucrurile pe care le-a văzut în acel moment sunt consemnate în Mărturii, vol. 1, p. 426 (în orig.). 

Vecinul meu de alături, domnul Diagneau, nu o văzuse niciodată în viziune și a încercat mai multe teste pentru a se convinge că nu respira, că nu știa nimic din ceea ce se întâmpla în jurul ei și că era controlată de o putere superioară. 

Domnul Diagneau era un om puternic, fiind zidar de meserie. În timp ce era în viziune, doamna White își strângea mâinile la piept, iar el nu a reușit, nici în urma unui mare efort, să ridice suficient un deget pentru a-și pune degetul mare și arătătorul între degetul și mâna ei. Aproape în clipa următoare, ea și-a desfăcut mâinile, mișcându-și cu grație brațul și mâna spre subiectul pe care părea să-l privească. 

În timp ce își ținea brațul întins, fratele White a spus: „Frate Diagneau, pare să fie o mișcare ușoară asta pentru dumneavoastră, așa un om puternic; probabil o să-i îndoiți cu ușurință brațul. Puteți să încercați dacă doriți. Atunci el și-a pus genunchiul lui în îndoitura cotului ei și, apucând brațul întins cu ambele mâini, a tras înapoi cu toată puterea, fără să reușească să o îndoaie deloc. El a comentat: „Aș putea să încerc la fel de bine să îndoi o bară de fier.” Înainte ca el să încheie propoziția, brațul ei trecu grațios înapoi la piept, cu o forță care făcu să-i alunece picioarele pe podea în timp ce încerca să se opună. El a recunoscut imediat că există o forță supraomenească în legătură cu această viziune, pentru că știa bine că doamna White era o femeie cu o sănătate delicată.

Degradare morală

Neprihănirea înalță un popor, dar păcatul este o ocară pentru orice om.” Chipul arătat lui Nebucadnețar reprezintă degradarea puterii și slavei împărățiilor pământești, dar și degradarea religioasă și morală în rândul locuitorilor acestor împărății. Pe măsură ce popoarele Îl uită pe Dumnezeu, acestea ajung să aibă o moralitate din ce în ce mai decăzută. 

Babilonul a fost distrus pentru că, în perioada sa de prosperitate, L-a uitat pe Dumnezeu și a atribuit slava prosperității de care a avut parte realizărilor omenești. Împărăția medo-persană a avut parte de mânia cerului deoarece în acest imperiu legea lui Dumnezeu a fost călcată în picioare. Oamenii nu aveau în inimă teamă de Dumnezeu. Influențele dominante în Medo-Persia erau nelegiuirea, blasfemia și corupția. 

Împărățiile care au urmat au fost chiar și mai josnice și mai corupte. Acestea s-au degradat deoarece au renunțat la supunerea față de Dumnezeu. Pe măsură ce L-au uitat, au început să coboare tot mai mult pe scala valorii morale. 

Vastul Imperiu Roman s-a sfărâmat în bucăți, iar din ruinele lui s-a ridicat Biserica Romano-Catolică, această mare putere. Biserica aceasta s-a lăudat cu infailibilitatea ei și cu religia ei ereditară. Dar religia aceasta este o teroare pentru toți cei care sunt familiarizați cu secretele tainei fărădelegii. Unii preoți din aceste biserici își mențin superioritatea ținându-i pe oameni în ignoranță față de voia lui Dumnezeu, așa cum este ea dezvăluită în Scripturi. 

Păcatul este acela care distruge popoarele astăzi. Sunt chiar și mulți lideri religioși din întreaga lume care nu au o bună cunoaștere în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Mulți dintre cei ce pretind că sunt protestanți nu au credința în cuvântul lui Dumnezeu pe care Luther a avut-o în primele zile ale Reformei. Ei au părăsit vechile repere și au ajuns să depindă de ceremonii și de ritualuri de formă pentru a compensa lipsa lor de puritate și de pietate, de blândețe și de smerenie, descoperite în supunerea față de Dumnezeu. 

Nu există un standard adevărat de neprihănire în afară de cel dat de legea lui Dumnezeu. Prin supunerea față de lege, intelectul se întărește, iar conștiința este luminată și sensibilizată. Tinerii și tinerele trebuie să obțină o înțelegere clară a legii lui Dumnezeu. Ei nu trebuie lăsați să umble orbește după îndrumarea omenească. Marile repere profetice pe care Însuși Dumnezeu le-a stabilit arată că respectul față de autoritatea lui Dumnezeu este singurul drum care trebuie urmat cu certitudine. 

Aceia care iubesc legea lui Dumnezeu și i se supun vor avea parte de încercări și de ispite; dar dacă speră, se roagă și se încred în cuvântul Lui, vor putea spune asemenea lui Pavel: „Căci sunt bine încredințat că nici moartea, nici viața, nici îngerii, nici stăpânirile, nici puterile, nici lucrurile de acum, nici cele viitoare, nici înălțimea, nici adâncimea, nici o altă făptură nu vor fi în stare să ne despartă de dragostea lui Dumnezeu, care este în Isus Hristos, Domnul nostru.” 

Dragi prieteni, tineri și tinere, v-ați predat cu totul lui Dumnezeu ca să îndepliniți voia Lui? Sunteți voi transformați de harul Domnului Hristos? Unii pretind a fi una cu Isus Hristos, în timp ce lucrarea lor specială este să anuleze legea lui Dumnezeu. Veți accepta afirmațiile lor? Cum veți deosebi slujitorii adevărați ai lui Dumnezeu de profeții falși despre care Domnul Isus Hristos a spus că vor apărea pentru a înșela mulți oameni? Acesta este singurul mod prin care vă puteți testa caracterul – prin legea sfântă a lui Dumnezeu. 

Noi trăim într-o perioadă importantă a istoriei acestui pământ. Conflictul final se află înaintea noastră. Vedem lumea coruptă de locuitorii ei. Agenții lui Satana au făcut din pământ o scenă pentru grozăvii pe care nicio limbă nu le poate descrie. Popoarele pretind că sunt creștine și duc războaie și varsă sânge. Desconsiderarea legii lui Dumnezeu a avut rezultatul scontat. 

„Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii și sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății care sunt în locurile cerești. De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu, ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul.” „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor diavolului.” 

Între cei care sunt loiali legii lui Dumnezeu și cei care o disprețuiesc va avea loc un conflict tăios. Biserica a dat mâna cu lumea. Evlavia față de legea lui Dumnezeu a fost distrusă. Conducătorii religioși au învățat ca doctrină porunci omenești. La fel cum a fost în zilele lui Noe, va fi și în zilele acestea. 

Totuși, va reuși dominația celor ce încalcă legea să îi facă pe credincioșii care au respectat poruncile lui Dumnezeu să se unească cu puterile pământului, în încercarea de a anula legea? Fiecare dintre noi vom fi supuși acestui test. Există doar două părți. Dragi prieteni, de care parte vreți să fiți?

Nu mai sunt sclavă – partea 1 de pastorul Scott Griswold

Sophia trase tare de funia ce atârna de nasul celui mai mare bivol de apă al părinților ei. Picioarele i se afundaseră în nămol. Se simțea bine. De asta bivolul nu voise să iasă afară din iaz. Era prea cald. Animalul gras stătea locului și rumega.

Sophia și-ar fi dorit și ca viața ei să fie atât de simplă. Deși era doar o fetiță care trăia într-un sat din Cambodgia, avea multe îngrijorări pe cap. Iubea școala și ar fi mers zilnic la cursuri dacă părinții ei s-ar fi putut lipsi de ea. Ajunsese în clasa a cincea. Dar ei erau foarte săraci. Știa că părinții ar fi retras-o dacă ar fi avut ocazia să aibă un job plătit. Apoi, un pastor pe nume Seng Sam In o angajase să aibă grijă de mama lui bătrână. A plătit-o și a lăsat-o să meargă la școală. Șase ani au trecut ca în zbor. În tot acest timp a învățat despre Isus și despre Dumnezeu, care o aude și îi răspunde la rugăciuni.

Într-o zi, pastorul sosi și îi spuse Sophiei cu părere de rău: „Nu-mi mai permit să mă folosesc de ajutorul tău.” Părinții au trimis-o într-un oraș ca să caute de lucru. În curând, a primit de lucru ca profesoară. Lucra diminețile, iar după-amiezile încerca din răsputeri să termine clasa a douăsprezecea. Era mult prea greu. După șase luni, a trebuit să renunțe. Avea nevoie de încă 500 de dolari ca să reușească să ajungă la absolvire.

Până atunci, părinții ajunseseră să fie convinși că educația era cu adevărat importantă. „Nu te îngrijora”, i-au spus, „vom vinde câțiva bivoli de apă și o să termini școala.” Sophia a zâmbit. Poate că la urma urmelor animalele alea grase și înnămolite aveau să o ajute să ajungă undeva în viață! Pentru familia ei a fost un sacrificiu uriaș, dar tot nu era de-ajuns. Profesorii solicitau costuri suplimentare ca să facă pregătire și să se asigure că o să treacă examenul. Avea nevoie de încă 500 de dolari.

Sora Sophiei a început să lucreze ca să o ajute să facă rost de banii necesari. Odată, când Sophia s-a dus acasă în vizită, a aflat că sora ei avea o tumoare. În loc să-și cheltuie banii pe tratament, ea trimisese toți banii ca să termine Sophia școala. Sophia nu avea cum să accepte asta. A insistat ca sora ei să urmeze tratamentul.

Astfel, proiectul școlar al Sophiei s-a oprit. De data aceasta avea să găsească o slujbă bine plătită. Atunci a auzit de o familie cambodgiană înstărită, care căuta o dădacă. Părea oportunitatea perfectă. Tot ce trebuia să facă era să supravegheze un copil de doi ani. A primit slujba, și-a luat rămas-bun de la familie și s-a dus la oraș.

Tatăl era un om de afaceri. Nu a trecut mult timp și a anunțat că vor merge toți la Singapore într-o călătorie de cumpărături – o mare călătorie de cumpărături! Timp de o lună jumătate au tot făcut cumpărături, câteodată chiar și până la trei dimineața.

Sophia era epuizată. Într-o noapte de-abia mai putea vedea de oboseală. „Du pachetele astea la mașină”, i-a comandat bărbatul. Le-a pus unul peste altul și a coborât scările. Magazinul avea 150 de etaje.

În cele din urmă, a găsit mașina, a îngrămădit cumpărăturile înăuntru și s-a întors. Dar unde trebuia să ajungă? Nu putea să-și dea seama. Se pierduse. I-au trebuit câteva ore ca să-i găsească, iar ei nu erau deloc mulțumiți. Au țipat la ea și au împins-o ca pe un animal. În cele din urmă, s-au întors în Cambodgia. „Vreau să renunț”, le-a spus, „vreau să merg acasă.” „Nu poți să renunți!” a urlat cuplul. „Dacă renunți va trebui să plătești 300 de dolari pentru încălcarea contractului.” (va urma)