Introducere la Daniel 9

Viziunea din Daniel 8 a fost o descoperire dureroasă pentru Daniel. După ce a văzut persecuția severă pe care poporul lui Dumnezeu avea să o îndure secole la rând în timpul stăpânirii cornului care s-a mărit nespus de mult, Daniel a leșinat înainte ca Gabriel să-i poată explica ultima parte a profeției – cele 2 300 de zile (vezi Daniel 8:27).

Au trecut câțiva ani. Imperiul Babilonian s-a prăbușit peste noapte, fiind cucerit de berbecul medo-persan. În această perioadă de tranziție, Daniel s-a gândit din nou la profeția celor 2 300 de zile, care îl lăsase fără cuvinte. Ieremia profetizase că Israel va fi eliberat după șaptezeci de ani de captivitate (vezi Daniel 9:2; Ieremia 29:10). Cum această perioadă de șaptezeci de ani se apropia de final, Daniel știa că poporul Israel va fi eliberat în curând. Dar viziunea celor 2 300 de zile profetice (pe care Daniel știa să le interpreteze ca fiind ani) părea să sugereze că, din cauza păcatelor continue ale lui Israel, captivitatea poporului se va prelungi pentru mai bine de două milenii. Daniel „nu înțelegea legătura dintre robia celor șaptezeci de ani, profetizată prin Ieremia, și cele două mii trei sute de seri și dimineți despre care l-a auzit în viziune pe solul ceresc declarând că aveau să treacă înainte de purificarea sanctuarului lui Dumnezeu” (Profeți și regi, p. 217).

Daniel știa însă ce să facă în perioadele de nedumerire. „Și mi-am întors fața spre Domnul Dumnezeu ca să-L caut cu rugăciune și cereri, postind în sac și cenușă. M-am rugat Domnului Dumnezeului meu și I-am făcut următoarea mărturisire: «Doamne Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale!»” (Daniel 9:3,4). În timp ce vrăjmașii lui Daniel nu au fost capabili să-i găsească vreo vină, Daniel și-a recunoscut păcătoșenia și s-a încrezut doar în mila lui Dumnezeu.

„Cei care trec prin procesul de sfințire biblică vor manifesta o atitudine de umilință... Profetul Daniel a fost un exemplu de adevărată sfințire. În lunga lui viață i-a slujit cu noblețe Domnului său. Pentru Dumnezeu, el a fost un om «preaiubit și scump» (Daniel 10:11). Totuși, în loc să pretindă că este curat și sfânt, acest onorat profet s-a identificat cu păcătoșii din Israel, pledând înaintea lui Dumnezeu pentru poporul său” (Tragedia veacurilor, p. 481).

Rugăciunea lui Daniel s-a înălțat mai sus de nivelul tavanului. „Cerul se pleacă să asculte cererea stăruitoare a prorocului. Chiar înainte de a-și încheia rugăciunea pentru iertare și restatornicire, puternicul Gabriel i s-a arătat din nou” (Profeți și regi, p. 218). Daniel scrie: „Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel și îmi aduceam cererile înaintea Domnului Dumnezeului meu pentru muntele cel sfânt al Dumnezeului meu; pe când vorbeam eu încă în rugăciunea mea, a venit repede în zbor, iute, omul Gabriel, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, și m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară. El m-a învățat, a stat de vorbă cu mine și mi-a zis: «Daniele, am venit acum să-ți luminez mintea. Când ai început tu să te rogi, a ieșit cuvântul, și eu vin să ți-l vestesc; căci tu ești preaiubit și scump. Ia aminte dar la cuvântul acesta și înțelege vedenia!»” (Daniel 9:20-23).

Noi trebuie să urmăm exemplul lui Daniel. „Orice urmaș al lui Hristos trebuie să se întrebe cu seriozitate: «Doamne, ce vrei să fac?» (Faptele 9:6). Trebuie să ne umilim înaintea Domnului, cu post și rugăciune, și să medităm mult la Cuvântul Său, în special la scenele judecății” (Tragedia veacurilor, pp. 618–619). O asemenea rugăciune va aduce îngerii lângă noi ca să ne ajute la cercetarea Scripturii. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Ca răspuns la rugăciunea lui Daniel, Dumnezeu l-a trimis pe îngerul Gabriel să explice viziunea celor 2 300 de zile. Gabriel și-a început explicația declarând: „Șaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău și asupra cetății tale celei sfinte” (Daniel 9:24).

Ce înseamnă că „au fost hotărâte”? „Cuvântul tradus aici prin hotărâte înseamnă literal tăiate. Șaptezeci de săptămâni, reprezentând 490 de ani, sunt declarate de înger a fi tăiate, ca aparținând în mod special iudeilor. Însă din ce au fost tăiate? Întrucât perioada celor 2 300 de zile era singura menționată în capitolul 8, aceasta trebuie să fie perioada din care au fost tăiate cele 70 de săptămâni. Ele trebuie, prin urmare, să fie o parte din cele 2 300 de zile, iar cele două perioade trebuie să înceapă în același timp (Tragedia veacurilor, p. 332).

Ce solie i-a adus îngerul Gabriel lui Daniel! Mesia cel îndelung așteptat avea să vină în cele din urmă ca să-Și elibereze poporul și pentru „aducerea neprihănirii veșnice” (Daniel 9:24). „Să știi dar și să înțelegi că, de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece șapte săptămâni; apoi timp de șaizeci și două de săptămâni...” (versetul 25).

Decretul de reconstruire a Ierusalimului avea să marcheze începutul celor 2 300 de ani. Lucrarea de slujire a lui Mesia urma să înceapă după 68 de săptămâni profetice (483 de ani), după darea decretului de reconstruire a Ierusalimului.

Acest decret a fost dat de împăratul Artaxerxe al Persiei, fiind consemnat în capitolul 7 din Ezra, la versetele 12-26. Momentul poate fi datat cu exactitate în toamna anului 457 î.Hr. Gabriel a avertizat că Ierusalimul va fi reconstruit într-o perioadă dificilă de 49 de ani (7 săptămâni). În cartea Neemia stă scris despre unele dintre problemele întâmpinate de evrei în procesul de reconstruire a zidurilor. Totuși, lucrarea a fost încheiată conform profeției, în anul 408 î.Hr.

După aceea, urmau să mai treacă 434 de ani (62 de săptămâni) înainte să vină Mesia. Adică din toamna anului 408 î.Hr. ajungem în toamna anului 27 d.Hr. „Atunci s-a împlinit această profeție. Cuvântul „Mesia” înseamnă Cel Uns. În toamna anului 27 d.Hr., Domnul Isus Hristos a fost botezat de Ioan și a primit ungerea Duhului. Apostolul Petru dă mărturie că «Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt și cu putere pe Isus din Nazaret» (Faptele 10:38). Mântuitorul Însuși a declarat: «Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia» (Luca 4:18). După botez, Isus a mers în Galileea și propovăduia Evanghelia lui Dumnezeu. El zicea: «S-a împlinit vremea»” (Marcu 1:14,15).

Dar profeția spunea și că Mesia o să moară. Gabriel a continuat și a spus: „Unsul va fi stârpit și nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea și Sfântul Locaș, și sfârșitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ține până la sfârșit și împreună cu el și pustiirile” (Daniel 9:26). 

Această profeție ar fi trebuit să-i protejeze pe evrei de credința că Mesia va apărea în fruntea unei armate și îi va distruge pe romani. Profeția prevestea cu exactitate faptul că Mesia urma să moară (asta înseamnă „va fi stârpit”). Mai mult, profeția spunea că Ierusalimul și templul vor fi distruse, iar asta s-a întâmplat în 70 d.Hr., când Roma păgână, sub conducerea conducătorului lor, Titus, a distrus Ierusalimul și templul. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

Indicațiile lui Gabriel din Daniel 9 sunt pline de informații. Luăm în considerare doar câteva puncte, pe scurt. Totuși, o propoziție iese în evidență: „Unsul va fi stârpit și nu va avea nimic” (Daniel 9:26). Isus nu a murit din cauza Lui, ci a noastră. El nu a murit pentru ceva ce a făcut. El a murit pentru ce am făcut noi.

Gândiți-vă la următorul pasaj din Isaia 53:5-8: „Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți. Noi rătăceam cu toții ca niște oi, fiecare își vedea de drumul lui, dar Domnul a făcut să cadă asupra Lui nelegiuirea noastră, a tuturor. Când a fost chinuit și asuprit, n-a deschis gura deloc, ca un miel pe care-l duci la măcelărie și ca o oaie mută înaintea celor ce o tund: n-a deschis gura. El a fost luat prin apăsare și judecată, dar cine din cei de pe vremea Lui a crezut că El fusese șters de pe pământul celor vii și lovit de moarte pentru păcatele poporului meu?” În ultimul verset din Daniel 9 se găsesc și mai multe informații despre Isus: „El va face un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa și darul de mâncare” (Daniel 9:27).

Ultima săptămână (7 ani literali) din profeția despre cele 70 de săptămâni ne-a fost foarte frumos prezentată pe scurt astfel: „Timp de șapte ani de când Isus Și-a început lucrarea, Evanghelia avea să fie predicată îndeosebi iudeilor, trei ani și jumătate prin Hristos personal, apoi prin apostoli” (Viața lui Iisus, p. 117).

La mijlocul ultimei săptămâni – după 3 ani și jumătate de la botezul lui Isus – El urma să pună capăt jertfei și darului de mâncare. „În primăvara anului 31 d.Hr., adevărata jertfă a fost oferită pe Golgota. Atunci catapeteasma templului a fost sfâșiată în două, arătând că se retrăseseră sfințenia și însemnătatea de la serviciul jertfelor. Venise timpul să înceteze jertfele și darurile în templul de pe pământ” (Ibid.).

Dar chiar și după ce evreii L-au ucis pe Isus, Dumnezeu tot le-a mai dat ocazia să se pocăiască. Timp de alți trei ani și jumătate după moartea lui Isus, până în anul 34 d.Hr., Evanghelia a fost predicată în special evreilor. „Săptămâna aceasta – șapte ani – s-a încheiat în anul 34 d.Hr. Atunci, prin omorârea lui Ștefan cu pietre, iudeii au sigilat lepădarea Evangheliei. Ucenicii, răspândiți în toate părțile din cauza persecuțiilor, «mergeau din loc în loc și propovăduiau Cuvântul» (Faptele 8:4) și, nu mult după aceasta, s-a convertit Saul, persecutorul, care a devenit Pavel, apostolul neamurilor” (Idem). 

Este cu adevărat remarcabil că toate aceste lucruri s-au întâmplat exact în momentul profetizat de Dumnezeu cu sute de ani înainte. Iar faptul că evenimentele acestea s-au întâmplat toate conform profeției este o dovadă puternică a cunoașterii cu exactitate a datei de încheiere a celor 2 300 de zile. Calculând 2 300 de ani începând cu toamna anului 457 î.Hr., ajungem în toamna anului 1844 d.Hr. Atunci a început lucrarea de curățare a sanctuarului ceresc, cu începerea judecății. 

Acum trăim chiar la sfârșitul timpului. Ora judecății lui Dumnezeu a sosit. Isus Hristos va veni în curând. Suntem pregătiți să-L întâmpinăm? (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

Purtați de val

Domnul Lyttaker, un fierar din Petaluma, primise solia și și-a tranzacționat casa pentru șaisprezece hectare de teren, la vest de Santa Rosa, unde s-a mutat și a deschis un magazin. Mulți căruțași din Santa Rosa treceau pe la el zilnic, iar afacerile lui înfloreau mai ceva ca înainte. După puțin timp, ne-a cerut stăruitor să venim să ținem întâlniri și a închiriat școala Blakely din vecinătate. Deoarece în această clădire mică nu putea fi găzduit numărul mare de oameni interesați, ne-am mutat într-o școală mai mare, la Piner, pentru întâlnirile din lunile martie și aprilie. 

Oamenii au arătat un mare interes, în ciuda ploilor abundente și a drumurilor proaste. Dar râul din vale s-a umflat atât de mult, încât a dărâmat poduri sau le-a acoperit cu debitul. Pentru a rezolva această problemă, am organizat întâlniri pe ambele maluri ale pârâului, vorbind la Lyttaker din două în două zile, iar la școală, în fiecare seară. Am botezat unsprezece oameni și, în aceeași zi, am votat organizarea unei conferințe temporare, avându-l pe fratele Bourdeau ca președinte, Robert Morton ca secretar și pe mine însumi ca trezorier. Unul dintre frați a venit apoi și a pus o piesă de aur de 5 dolari pe birou, spunând: „La ce folosește să ai un trezorier, dacă nu ai bani în trezorerie?” 

În timp ce eram la Piner, într-o biserică populară din Santa Rosa era un evanghelist care ținea o lucrare de redeșteptare. Când a aflat că unii dintre membrii săi au participat la întâlnirile noastre, a ieșit și ne-a provocat la o dezbatere de două zile, pe care am acceptat-o. Întâlnirea a trebuit să fie ținută în hambarul domnului Peugh, din apropiere, deoarece erau o mulțime de oameni care doreau să participe. Ziarul Democrat, din Sonoma, a scris următoarele: „Toate vehiculele pe roți au venit în a doua zi a dezbaterii.” Recunoscând slăbiciunea propriilor sale argumente împotriva Sabatului, evanghelistul a declarat: „Dacă altfel nu se poate, o să-l înving pe acest frate strigând.” 

După ce dezbaterea s-a încheiat, m-am dus la Santa Rosa, găsind orașul într-o stare de agitație. Un bărbat a comentat despre dezbatere: „Nu am văzut niciodată așa ceva! Este ca mânerul unui urcior, totul într-o singură parte” (referindu-se la partea legată de Sabat din dezbatere). Doctorii, comercianții și până și dentistul orașului m-au salutat pe stradă și m-au întrebat: „Nu ați vrea să vă ridicați cortul la noi în oraș pentru următoarea întâlnire?” Un doctor a mers cu mine și a închiriat un teren pe care să ridicăm cortul, după care ne-a găsit și camere unde să stăm. Scândurile pentru băncile de stat și toate celelalte necesare pentru mobilarea cortului au fost oferite gratis. Editorul de la Democrat mi-a spus: „Frate, ziarul meu vă stă la dispoziție să scrieți orice doriți despre întâlnirile voastre.” Așa că ne-am hotărât să ridicăm cortul aici și să ne lăsăm purtați de val. 

Simțind că am ajuns într-un punct de cotitură după care vom vedea un progres mai rapid în lucrarea noastră, m-am rugat cu ardoare împreună cu fratele Bourdeau; în noaptea aceea, Domnul mi-a dat un vis impresionant. Se făcea că, după ce am urcat pe un munte și am început să coborâm de cealaltă parte, ne-am confruntat cu crestele abrupte ale unor stânci înalte de 15 m, pe care, aparent, nu le puteam ocoli. După aceea, a apărut un bărbat care ne-a spus să urcăm că în curând, în partea dreaptă, va apărea o potecă. I-am urmat indicațiile și am ajuns în situația în care în stânga noastră era un perete perpendicular, iar în dreapta, o prăpastie adâncă. Un nor de ceață acoperea poteca pe o distanță de 15 m înainte, dar, pe măsură ce înaintam, norul se îndepărta. 

Ajungând în vale, am văzut un grup mare de oameni care se urcau într-un șir lung de vagoane. Trenurile se găseau pe trei șine și se întindeau cât vedeai cu ochii. Ni s-a interpretat că învierea avusese loc. I-am văzut pe fratele și pe doamna White pășind dintr-un vagon în altul și salutându-i pe sfinții înviați. În timp ce trenul nostru se clătina înainte să pornească, fratele White a exclamat: „Iată că vine trenul din California! Mergem cu toții spre cetate!” În acest moment m-am trezit, fiind încântat de gândul că acest vis era un semn al victoriei în California.

Adevărata sfințire – partea 1

Pe măsură ce se apropia timpul de încheiere al celor șaptezeci de ani de captivitate, Daniel a început să devină extrem de preocupat de profețiile lui Ieremia. El a văzut că se apropia timpul când Dumnezeu avea să dea o altă încercare poporului Său ales și, cu post, smerenie și rugăciune, L-a implorat pe Dumnezeul cerului în favoarea lui Israel, cu aceste cuvinte: 

„Doamne Dumnezeule mare și înfricoșat, Tu, care ții legământul și dai îndurare celor ce Te iubesc și păzesc poruncile Tale! Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire, am fost răi și îndărătnici, ne-am abătut de la poruncile și orânduirile Tale. N-am ascultat pe robii Tăi prorocii, care au vorbit în Numele Tău împăraților noștri, căpeteniilor noastre, părinților noștri și către tot poporul țării.” 

Observați aceste cuvinte. Daniel nu își proclamă propria fidelitate înaintea Domnului. În loc să pretindă că este curat și sfânt, el se identifică cu păcătoșenia reală a lui Israel. Înțelepciunea pe care Dumnezeu i-a dat-o era cu mult superioară înțelepciunii înțelepților lumii, așa cum strălucirea soarelui la amiază este cu mult mai strălucitoare decât lumina celei mai pâlpâitoare stele. Totuși, gândiți-vă la rugăciunea venită de pe buzele acestui om atât de favorizat de ceruri. Cu adâncă umilință, cu lacrimi și cu inima sfâșiată, el mijlocește pentru sine și pentru poporul lui. El își deschide sufletul înaintea lui Dumnezeu, mărturisindu-și propria ticăloșie și recunoscând măreția și maiestatea Domnului. Cererile îi sunt caracterizate de multă seriozitate și fervoare! El se apropie din ce în ce mai mult de Dumnezeu. 

Mâna credinței este întinsă în sus pentru a se prinde de făgăduințele Celui Preaînalt ce nu eșuează niciodată. Sufletul lui se luptă în agonie. Și are dovada că rugăciunea îi este ascultată. El simte că victoria este a lui. Dacă noi, ca popor, ne-am ruga așa cum s-a rugat Daniel și ne-am lupta cum s-a luptat el, umilindu-ne sufletele înaintea lui Dumnezeu, ar trebui să considerăm că cererile noastre vor primi un răspuns marcant, la fel ca Daniel. Ascultați acum cum își susține cazul la curtea cerului: 

„Pleacă urechea, Dumnezeule, și ascultă! Deschide ochii și privește la dărâmăturile noastre și la cetatea peste care este chemat Numele Tău! Căci nu pentru neprihănirea noastră Îți aducem noi cererile noastre, ci pentru îndurările Tale cele mari. Ascultă, Doamne! Iartă, Doamne! Ia aminte, Doamne! Lucrează și nu zăbovi, din dragoste pentru Tine, Dumnezeul meu! Căci Numele Tău este chemat peste cetatea Ta și peste poporul Tău! Pe când încă vorbeam eu, mă rugam, îmi mărturiseam păcatul meu și păcatul poporului meu Israel…, a venit repede în zbor, iute, omul Gabriel, pe care-l văzusem mai înainte într-o vedenie, și m-a atins în clipa când se aducea jertfa de seară.” 

În timp ce rugăciunea lui Daniel se înalță, îngerul Gabriel coboară cu rapiditate din curțile cerești, pentru a-i spune că cererile îi sunt ascultate și au și primit deja răspuns. Acest înger puternic a fost însărcinat să-i dea pricepere și înțelegere, să-i deschidă tainele veacurilor viitoare. Astfel, în timp ce căuta cu seriozitate să cunoască și să înțeleagă adevărul, Daniel a fost adus în comuniune cu solul trimis din ceruri. 

Omul lui Dumnezeu nu se ruga pentru vreun avânt al emoțiilor de fericire, ci pentru cunoașterea voinței divine. Daniel a dorit această cunoaștere nu doar pentru el, ci și pentru poporul său. Marea sa povară era pentru Israel, care nu păzea, în sensul cel mai strict, legea lui Dumnezeu. El recunoaște că toate nenorocirile ce au venit asupra lor au venit ca urmare a încălcării legii sfinte. El spune: „Noi am păcătuit, am săvârșit nelegiuire... din pricina păcatelor noastre și din pricina nelegiuirilor părinților noștri sunt Ierusalimul și poporul Tău de ocara tuturor celor ce ne înconjoară.” Poporul Israel își pierduse caracterul special și sfânt de popor ales al lui Dumnezeu. „Ascultă dar, acum, Dumnezeul nostru, rugăciunea și cererile robului Tău și, pentru dragostea Domnului, fă să strălucească Fața Ta peste Sfântul Tău Locaș pustiit.” Daniel își îndreaptă inima cu un dor intens către sanctuarul pustiit al lui Dumnezeu. El știe că prosperitatea acestuia poate fi restabilită doar atunci când Israelul se va pocăi de călcarea legii lui Dumnezeu și va deveni un popor smerit, credincios și ascultător. 

Ca răspuns la cererea sa, Daniel a primit nu numai lumina și adevărul de care el și poporul lui aveau cea mai mare nevoie, ci și o viziune asupra marilor evenimente din viitor, chiar până la venirea Răscumpărătorului lumii. Cei care pretind că sunt sfințiți, deși nu au nicio dorință de a cerceta Scripturile sau de a se lupta cu Dumnezeu în rugăciune pentru o înțelegere mai clară a adevărului biblic, nu știu ce este adevărata sfințire. 

Toți cei care cred din inimă Cuvântul lui Dumnezeu vor flămânzi și vor înseta după cunoașterea voinței Lui. Dumnezeu este autorul adevărului. El luminează înțelegerea întunecată și dă minții umane puterea de a pricepe și de a înțelege adevărurile pe care le-a revelat. – The Review and Herald, 8 februarie 1881

Construirea unui vas misionar – partea a 2-a de pastorul Scott Griswold

În Myanmar, cunoscut și sub numele de Birmania, am întâlnit doi tineri care înființează biserici într-o parte a țării de lângă Bangladesh. De la sediul misiunii din Yangoon, Than Thun are nevoie de 26 de ore de călătorie cu autobuzul și barca pentru a ajunge la zona sa misionară. El lucrează cu tribul Mru, unul dintre acele grupuri de oameni la care este greu de ajuns, aceștia fiind budiști devotați. De asemenea, ei cred cu tărie în spirite.

Munca lui abia începe. Dumnezeu i-a dat o soție al cărei tată este întemeietorul satului. Majoritatea rudelor nu sunt încă credincioase. El are nevoie de rugăciunile noastre. Are nevoie și de o barcă. El spune că ar putea face atât de multe lucruri în timpul sezonului ploios. Este singura modalitate de a ajunge la oameni. Are nevoie doar de aproximativ 350 de dolari pentru o barcă. Asta chiar este o investiție bună!

În sfârșit, iată-l pe domnul Aye Tun. Este atât de încântat de lucrarea lui de evanghelizare. Chiar de curând, noii săi membri au curățat un loc în junglă, au tăiat bambus și l-au transportat pentru a construi o mică biserică. Le-a luat un an întreg, dar au făcut totul singuri, astfel încât să nu fie nevoiți să cheltuiască bani. „Sunt foarte mândru de reputația pe care o are biserica noastră în satul nostru”, spune Aye Tun. „Oamenii observă că nu fumăm, nu bem și nu mâncăm alimente necurate. Când oamenii se îmbolnăvesc, vin la membrii noștri și ne cer să ne rugăm pentru ei.”

Ne-a povestit despre un bărbat pe nume Sam Win, care se îmbăta adesea și se lua la bătaie. Le dădea mari bătăi de cap părinților lui. Aye Tun le-a spus părinților lui Sam despre vestea cea bună, iar aceștia au devenit membri ai bisericii. Împreună, s-au rugat pentru Sam. După un an, acesta s-a lăsat de fumat și de băut. A devenit blând și bun. Chiar și-a cerut scuze părinților săi și a început să meargă la mica biserică de bambus ca să se închine, iar în cele din urmă a fost botezat. Acum lucrează ca fermier și vine la închinarea de seară. Aceasta este lucrarea Dumnezeului nostru minunat!

Prin urmare, Aye Tun este încântat să-I slujească lui Isus în junglele statului Chin. Are aproximativ 70 de membri împrăștiați în cinci sate. Mi-a spus: „Este destul de greu să-i vizitez pentru că nu există drumuri. Dacă aș avea o barcă, aș putea să-i vizitez în mod regulat și să-i aduc uneori să se închine toți împreună.” N-ați spune că merită să vă rugați pentru asta? O barcă – o altă barcă pentru a ajunge la oameni. Îmi amintește de un text din Evrei 11:7 – „Prin credință Noe, când a fost înștiințat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau și, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-și scape casa…” Nu trebuie să construim o barcă în acest scop, dar ne-am putea folosi banii ca să cumpărăm niște bărci pentru cei care trăiesc pe apă. Și poate că, implicându-ne, sacrificând pentru lucrări misionare ca o familie, vom construi un stil de viață și un caracter ce ne va ajuta să rămânem pe linia de plutire în vremurile de criză ce stau să vină. 

În mod cert, vom oferi o barcă a mântuirii acelor oameni la care este greu de ajuns. Dintre membrii Mru la care Than Tun încearcă să ajungă, 96% sunt budiști. Nu departe se află un alt trib de aproximativ 100 000 de oameni, numit Intha. Dintre aceștia, 98% sunt budiști. Ghiciți unde locuiesc mulți dintre ei. Chiar pe lacul Inle, în case plutitoare. Se pare că am mai putea construi câteva bărci. Să ne alăturăm lui Noe și familiei lui. Să ne alăturăm lui Saraeng, lui Than Tun și lui Aye Tun. Să facem tot ce putem ca să ajungem la oameni pentru Isus.