Prezentarea capitolului 8 din Daniel - partea 1

Daniel văzuse de două ori Medo-Persia în viziune. Oare la ce se gândea el când a fost trimis cu treburi oficiale la Susa, capitala Persiei, după ce cu doi ani înainte văzuse ursul medo-persan cucerind leul babilonian? (vezi Estera 1:2). Susa era o cetate antică situată în provincia Elam – numită astfel după unul din fiii lui Sem (vezi Geneza 10:22).

În general, marile cetăți din Antichitate erau construite lângă porturi la mare sau de-a lungul râurilor navigabile; Susa nu făcea excepție, cetatea fiind ridicată lângă râul Ulai. Aici, Dumnezeu i-a dat lui Daniel una dintre cele mai importante profeții din Biblie.

„Când am avut vedenia aceasta, mi s-a părut că eram la capitala Susa, în ținutul Elam, și în timpul vedeniei mele mă aflam lângă râul Ulai. Am ridicat ochii, m-am uitat și iată că într-un râu stătea un berbec și avea două coarne; coarnele acestea erau înalte, dar unul era mai înalt decât celălalt și cel mai înalt a crescut cel din urmă. Am văzut cum berbecul împungea cu coarnele spre apus, spre miazănoapte și spre miazăzi; nicio fiară nu putea să-i stea împotrivă și nimeni nu putea să scape pe cine-i cădea în mână, ci el făcea ce voia și a ajuns puternic” (Daniel 8:2-4).

Încă o dată, Dumnezeu i-a arătat lui Daniel animale ce reprezentau națiuni. Fiarele din profeția anterioară din Daniel 7 erau animale necurate, lacome și sălbatice. Dar animalele din această profeție erau curate și domesticite, folosite în serviciile din sanctuar. Primului animal, un berbec cu coarne ce împungea, i s-a dat o mare putere. Nu i s-a dat putere nelimitată, căci nu a primit putere să împungă animalele către răsărit. Nici nu avea să conducă pentru totdeauna. În timp ce Daniel se gândea ce împărăție ar fi putut să reprezinte berbecul, „iată că a venit un țap de la apus și a cutreierat toată fața pământului”. Țapul a trecut cu mare viteză, fără să se oprească vreun pic. Daniel a observat un detaliu suplimentar la acest țap: „avea un corn mare între ochi” (Daniel 8:5).

Berbecul l-a înfuriat pe țap. „A venit până la berbecul care avea coarne și pe care-l văzusem stând în râu și s-a repezit asupra lui cu toată puterea lui. L-am văzut cum s-a apropiat de berbec, s-a aruncat încruntat asupra lui, a izbit pe berbec și i-a frânt amândouă coarnele, fără ca berbecul să i se fi putut împotrivi; l-a trântit la pământ și l-a călcat în picioare, și nimeni n-a scăpat pe berbec din mâna lui” (Daniel 8:6,7).

Cât de repede au fost pierdute stăpânirea, bogăția și onoarea berbecului! Cât de rapid a avut loc răsturnarea de situație! Cât de repede i-a dispărut gloria! Atenția centrală a profeției nu se mai întoarce asupra berbecului, ci o perioadă îndreaptă lumina reflectorului asupra țapului. Și acesta va suferi mari schimbări.

„Țapul însă a ajuns foarte puternic, dar, când a fost puternic de tot, i s-a frânt cornul cel mare. În locul lui au crescut patru coarne mari, în cele patru vânturi ale cerurilor” (Daniel 8:8).

Cornul cel mare, ce părea atât de invincibil, a fost frânt într-o clipită, iar împărăția „foarte puternică” a fost împărțită în patru părți importante. Spiritul Profetic spune: „Citiți și înțelegeți cât de slabă și de fragilă, ce viață scurtă și cât de greșită este atitudinea omului care își înalță sufletul din mândrie” (Manuscript Releases, vol. 16, pp. 333, 334). Daniel nu a trebuit să ghicească ce semnifică aceste animale. Îngerul Gabriel i-a explicat mai târziu că berbecul reprezintă Medo-Persia, iar țapul, Grecia (vezi Daniel 8:20,21). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea I.)

Viziunea nu se încheiase încă. Un alt simbol a apărut, începând ca „un corn mic, care s-a mărit nespus de mult spre miazăzi, spre răsărit și spre țara cea minunată” (Daniel 8:9). Doar Imperiul Roman se potrivește cu simbolul cornului extrem de măreț.

După ce Alexandru cel Mare a murit prematur, imperiul său a fost împărțit între patru împărății mai mici, combatante. În această perioadă, în funcție de puterea dominantă, Israel a fost un stat vasal conducătorilor seleucizi ai Siriei, în nord, sau dinastiei Ptolemeilor, care conducea Egiptul în sud.

Numai că a apărut o nouă putere – Roma. La început era mică, dar a crescut supunând regat după regat prin acțiuni diplomatice abile și forțe militare puternice. Până la sfârșitul anului 63 î.Hr., Roma ajunsese să controleze toată Palestina. Cezar Augustus, fondatorul Imperiului Roman, a ajuns împărat în anul 27 î.Hr. și a condus până în anul 14 d.Hr.

Chiar și după ce cornul roman s-a mărit nespus de mult, acesta tot a continuat să crească. „S-a înălțat până la oștirea cerurilor, a doborât la pământ o parte din oștirea aceasta și din stele și le-a călcat în picioare. S-a înălțat până la căpetenia oștirii” (versetele 10, 11). Oștirea cerurilor este o expresie biblică ce desemnează soarele, luna și stelele (vezi Deuteronomul 4:19). Lumea primește lumină de la acestea, iar lumina este un simbol biblic pentru adevăr (vezi Psalmii 43:3; Ioan 3:21). Împărăția Romei, cornul care s-a mărit nespus de mult, avea să atace adevărul, călcându-l sub picioarele ei necurate. Căpetenia oștirii este Isus, iar conducătorul Romei avea să pretindă titlurile și prerogativele lui Hristos.

Cezar Augustus și-a luat titlul de Fiul lui Dumnezeu (Divi Filius). Prin autoritatea lui Augustus, Irod a comandat soldaților romani să ucidă bebelușii din Betleem în încercarea de a-L distruge pe Isus, Căpetenia oștirii. După moartea lui Augustus, a ajuns împărat Tiberiu. Prin autoritatea lui, Pilat a crucificat Căpetenia oștirii. Puterea romană trebuia, de asemenea, să surpe „locul locașului său celui sfânt” (Daniel 8:11).

Isus a înțeles această profeție. Vorbind de templu, El le-a spus ucenicilor Săi: „Vedeți voi aceste zidiri mari? Nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmată” (Marcu 13:2). La patruzeci de ani după ce Isus a explicat acest lucru discipolilor Săi, legiunile romane „au surpat” „locașul Său cel sfânt”.

De ce a avut succes Roma la distrugerea Ierusalimului, a templului și la risipirea evreilor? „Din pricina păcatului săvârșit împotriva jertfei necurmate” (Daniel 8:12). Ieremia a deplâns destinul Ierusalimului astfel: „Asupritorii lui sar biruitori, vrăjmașii lui sunt mulțumiți. Căci Domnul l-a smerit din pricina mulțimii păcatelor lui; copiii lui au mers în robie înaintea asupritorului” (Plângerile lui Ieremia 1:5).

Păcatele Israelului ar fi putut fi iertate. Dumnezeu a promis că „cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbele 28:13). Serviciul din tabernacul a fost instituit ca să-i curețe pe israeliți de păcatele lor. „Astfel, să facă ispășire pentru Sfântul Locaș, pentru necurățiile copiilor lui Israel și pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurățiilor lor” (Leviticul 16:16).

Numai că Israel a respins mustrarea și îndreptarea, prețuindu-și, în schimb, păcatele. Israel a căutat salvarea în păcat și L-a respins pe Isus, Mielul lui Dumnezeu, Singurul care poate lua asupra Sa păcatele lumii. (Vezi Ioan 1:29; 1 Timotei 2:5). Respingând marea salvare venită din partea lui Dumnezeu, Israel a acceptat marea distrugere venită din partea lui Satana. Și noi avem la dispoziție oferta iertării. Dar dacă nu ne mărturisim păcatele și nu renunțăm la ele, acestea ne vor distruge, așa cum a fost și Israelul distrus. (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea II.)

Roma este de două ori condamnată, mai întâi pentru persecuția creștinilor care refuzau să se închine împăratului păgân, apoi pentru coruperea creștinismului, pe măsură ce s-a transformat în Roma papală. Ambele situații au fost prevestite și reprezentate de acest singur corn.

Daniel a spus că „locul”, sau „temelia”, sanctuarului va fi atacat. Aici nu se referă numai la Templul din Ierusalim. Locul unde se găsește sanctuarul lui Dumnezeu este tronul lui Dumnezeu (vezi Ieremia 17:12). Temelia tronului lui Dumnezeu este dreptatea și judecata (vezi Psalmii 89:14; Psalmii 97:2). Prin urmare, Roma va ataca neprihănirea – păzirea legii – și dreptatea – administrarea legală (vezi Geneza 18:19). Daniel a privit cu uimire cum această împărăție a cornului „a aruncat adevărul la pământ și a izbutit în ce a început” (Daniel 8:12).

Împăratul roman păgân a fost înlocuit de pontiful roman – papa. Pavel a dat o explicație suplimentară despre puterea reprezentată de acest corn, „potrivnicul care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu sau de ce este vrednic de închinare. Așa că se va așeza în Templul lui Dumnezeu, dându-se drept Dumnezeu” (2 Tesaloniceni 2:4). Papa a primit „chiar titlul de divinitate”. „A fost numit Domnul Dumnezeu Papa și a fost declarat infailibil” (Tragedia veacurilor, p. 48). Astăzi i se zice „Sanctitatea Sa”. Preoții romani pretind că au puterea de a ierta păcatele. Aceia care s-au opus unei asemenea blasfemii au fost torturați și uciși. „El va face pustiiri de necrezut, va izbuti în tot ce va începe, va nimici pe cei puternici și chiar pe poporul sfinților. Din pricina propășirii lui și izbândirii vicleniilor lui, inima i se va îngâmfa” (Daniel 8:24,25).

În timp ce împărățiile reprezentate de berbec și țap au durat relativ puțin timp, Daniel a aflat că împărăția reprezentată de cornul care s-a mărit nespus de mult se va afla la conducere mai bine de o mie de ani, ducând cu succes război împotriva poporului lui Dumnezeu și împotriva adevărului.

Daniel a ascultat cu o uimire năucitoare ultima parte a viziunii. „Am auzit pe un sfânt vorbind și un alt sfânt a întrebat pe cel ce vorbea: «În câtă vreme se va împlini vedenia despre desființarea jertfei necurmate și despre urâciunea pustiirii? Până când vor fi călcate în picioare Sfântul Locaș și oștirea?» Și el mi-a zis: «Până vor trece două mii trei sute de seri și dimineți; apoi Sfântul Locaș va fi curățit!»” (Daniel 8:13,14).

Cum fiecare zi reprezenta un an, viziunea primită de Daniel acoperea mai bine de 2 300 de ani! (vezi Ezechiel 4:6; Numeri 14:34). Totuși, în toată această perioadă de încercări, Dumnezeu nu Își va uita poporul; iar Daniel a primit asigurarea că acest corn nespus de mândru care va face război împotriva lui Dumnezeu „va fi zdrobit fără ajutorul vreunei mâini omenești” (Daniel 8:25). „Biruința celor răi este scurtă și bucuria nelegiuitului durează numai o clipă” (Iov 20:5).

În timp ce Daniel încerca să înțeleagă ce voia să transmită această viziune, a apărut brusc Gabriel – îngerul cu rangul cel mai înalt în ceruri – având formă umană. Apoi s-a auzit o voce spunând: „Gabriele, tâlcuiește-i vedenia aceasta!” (Daniel 8:16). Cum Gabriel stă în prezența lui Dumnezeu și este îngerul lui Hristos, se înțelege că porunca i-a dat-o vocea lui Isus (vezi Luca 1:19; Apocalipsa 1:1).

Ce gând minunat! Isus este interesat ca noi să înțelegem profeția. El a poruncit îngerilor să ne ajute să înțelegem. Pentru a îndeplini această poruncă, îngerii vor fi lângă noi când vom studia această informație importantă. Isus le-a reamintit ucenicilor de dorința Sa ca ei să înțeleagă profețiile lui Daniel, atunci când a spus despre acestea „cine citește să înțeleagă!” (Matei 24:15). (Vezi întrebările de reflecție pentru Secțiunea III.)

Pionierat la Petaluma

Lucrurile au stat astfel până pe data de 27 iulie, când domnul Hough, unul dintre independenții de la Petaluma, a sunat la St. John’s și a întrebat dacă sunt doi pastori cu un cort care stăteau la el. Cum ne-a găsit atât de repede într-un oraș care număra pe atunci 175 000 de oameni? 

Aflându-se pe drum, s-a simțit îndemnat să meargă de îndată la Pacific Mail și să întrebe dacă venise un cort cu ultimul vapor cu aburi de la Panama. În timp ce întreba unde era cortul, în depozit intră chiar camionagiul care mutase cortul. Acesta l-a îndrumat spre strada Minna St. Prin urmare, domnul Hough ne-a găsit la numai treizeci de minute de când ajunsese în San Francisco cu vaporul cu aburi de la Petaluma. 

A doua zi am fost la Petaluma. La sosirea noastră, domnul Hough ne-a întâmpinat și ne-a spus: „Veți sta la mine acasă în seara asta, dar sunt aranjamente făcute să luați cina la domnul Wolf.” Am aflat după aceea că acest lucru fusese planificat astfel ca domnul Wolf să poată vedea dacă cei doi bărbați erau aceia pe care îi văzuse în vis. 

Când ne-a văzut venind, i-a spus soției sale: „Iată-i! Sunt chiar bărbații pe care i-am văzut în vis.” În acest mod s-a rezolvat problema încrederii grupului. Oamenii aceștia au făcut tot ce au putut pentru a ne asigura cazarea și pentru a aranja întâlnirile în cort. Pe data de 3 august, ne-am instalat în camerele de menaj care aparțineau unuia dintre creștinii independenți. Petaluma fusese în carantină pentru variolă timp de o lună. Efortul nostru era de a organiza o adunare, una dintre primele adunări publice organizate după ridicarea carantinei. Serviciul în cort a început joi seara, pe data de 13 august, în fața unei mulțimi atente. 

Când am sosit în San Francisco am găsit o scrisoare de la sora White, în care ne oferea sfaturi despre modul cum să lucrăm în California. În New England am avut grijă ca, împreună cu fratele Bourdeau, să o scoatem la capăt cu banii, dar acum în sfatul ei ne transmitea: „Nu puteți să faceți lucrare în California așa cum ați făcut în New England. Californienii ar considera economiile stricte drept zgârcenie. Acolo lucrurile sunt gestionate într-o manieră mai liberală. Va trebui să-i abordați cu același spirit liberal.” 

Moneda cu valoarea cea mai mică folosită pe vremea aceea în California era cea de zece cenți. Când oamenii au văzut că broșurile noastre costau un cent și doi cenți, ne-au întrebat dacă ne așteptam să le vindem, pentru că pe acolo nu circulau monede cu o valoare atât de mică. „Atunci le vom da gratis”, am răspuns. 

Aveam pachete cu diverse broșuri ce însumau 500 de pagini, pe care le-am scos la vânzare la 50 de cenți bucata. Dându-ne un dolar, un bărbat a spus: „Un dolar este destul de ieftin.” Și alții i-au urmat exemplul și, în câteva minute, standul nostru a fost complet golit de broșuri. Înainte de încheierea întâlnirilor, vânduserăm al patrulea transport de cărți trimise de fratele White, care a comentat: „Vindeți mai multe cărți acolo decât toate celelalte grupuri cu cortul de la est de Munții Stâncoși.” 

Întâlnirile noastre din Petaluma s-au încheiat duminică noaptea, pe data de 18 octombrie. Deși a existat opoziție din partea pastorilor orașului, și până și domnul Wolf s-a întors împotriva noastră, douăzeci de persoane au acceptat adevărul. 

La finalul unuia dintre servicii, trei bărbați din Windsor, sat aflat la 25 de mile nord, ne-au îndemnat să ținem următoarea noastră serie acolo; așa că, pe data de 4 noiembrie, am început întâlnirile într-o casă de adunare pusă la dispoziție gratuit în micul lor sat. Cu toate că opoziția întâlnită la Petaluma ne-a urmat și aici, o duzină de oameni au acceptat solia, printre ei numărându-se doctorul Krieschbaum şi Madam Parrot, o doamnă franceză, absolventă a unei facultăți de medicină din Geneva. 

S-a întâmplat ca Abram LaRue, primul nostru misionar în China, să citească publicațiile noastre în timp ce tăia lemne pentru unul dintre frații noștri din Windsor. După ce a citit, a participat la întâlniri și a fost botezat. J.F. Wood din Walla Walla, Washington, se mutase în California pentru a „scăpa de Sabatul” cu care îl bătea la cap un vecin adventist. A închiriat o fermă în apropiere de Windsor și, fapt destul de ciudat, a participat la întâlnirile noastre. Aici a acceptat Sabatul, iar mai târziu s-a întors cu familia la Walla Walla, unde a ținut întâlniri și a organizat o biserică.

Judecata – partea a 3-a

Cei care vor să beneficieze de mijlocirea Mântuitorului nu trebuie să permită ca ceva să stea în calea procesului lor de sfințire în temere de Dumnezeu. Orele prețioase, în loc să fie dedicate plăcerii, etalării sau căutării de câștig, ar trebui devotate studiului serios și cu rugăciune al Cuvântului adevărului.

Subiectul sanctuarului și cel al judecății de cercetare trebuie clar înțelese de poporul lui Dumnezeu. Toți oamenii au nevoie să cunoască personal poziția și misiunea Marelui-Preot. Altfel le va fi imposibil să manifeste acea credință care este absolut necesară în această perioadă sau să ocupe locul hotărât de Dumnezeu pentru ei.

Cei care au fost edificați asupra acestor subiecte trebuie să dea mărturie despre marile adevăruri încredințate de Dumnezeu. Sanctuarul din ceruri este centrul lucrării lui Hristos în favoarea oamenilor și îl privește pe fiecare om care trăiește pe pământ. Sanctuarul ne dezvăluie planul de răscumpărare, conducându-ne până la sfârșitul timpului și descoperindu-ne deznodământul triumfal al luptei dintre neprihănire și păcat. Este fundamental ca toți oamenii să analizeze în profunzime aceste subiecte și să fie în stare să dea un răspuns oricui le cere să-și motiveze speranța pe care o au.

Medierea pe care o face Hristos din sanctuarul de sus în favoarea omului este la fel de importantă pentru planul de mântuire ca moartea Sa pe cruce. Prin jertfa Sa, El a început această lucrare pe care, după înviere, S-a înălțat la cer pentru a o continua și încheia. Trebuie să intrăm, prin credință, dincolo de perdea, „unde Isus a intrat pentru noi ca înainte-mergător” (Evrei 6:20). Acolo se reflectă lumina crucii de pe Calvar. Acolo ajungem să înțelegem mai clar misterele răscumpărării. Mântuirea omului a fost realizată cu un preț infinit pentru cer. Sacrificiul făcut satisface cele mai înalte exigențe ale Legii lui Dumnezeu călcate de om. Isus a deschis calea către tronul Tatălui și, prin mijlocirea Sa, pot să fie prezentate înaintea lui Dumnezeu dorințele sincere ale tuturor acelora care vin la El prin credință.

„Cine își ascunde fărădelegile nu propășește, dar cine le mărturisește și se lasă de ele capătă îndurare” (Proverbele 28:13). Dacă cei care își ascund și își scuză greșelile ar vedea cum triumfă Satana datorită lor, cum, prin comportamentul lor, Hristos și sfinții îngeri sunt luați în derâdere, acești păcătoși s-ar grăbi să-și mărturisească păcatele și să înceteze să le mai comită. De aceea caută încontinuu să-i înșele pe urmașii lui Hristos cu sofismul lui fatal că este imposibil să iasă învingători.

Dar Isus pledează în favoarea lor cu mâinile Sale rănite, cu trupul Său zdrobit. El le spune tuturor urmașilor Săi: „Harul meu îți este de ajuns.” „Luați jugul meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară” (Matei 11:29,30). Nimeni deci să nu considere că propriile-i defecte sunt iremediabile. Dumnezeu va furniza credință și har pentru a fi învinse.

Toți cei care vor ca numele lor să rămână în cartea vieții trebuie ca acum, în puținele zile de har care au mai rămas, să-și umilească sufletele înaintea lui Dumnezeu în regret pentru păcate și în autentică pocăință. Trebuie să aibă loc o profundă și sinceră cercetare a inimii. Atitudinea ușuratică și frivolă în care se complac atât de mulți pretinși creștini trebuie să înceteze. O luptă aprigă îi așteaptă pe cei care vor să-și supună tendințele rele ce caută supremația.

Scenele legate de încheierea lucrării de ispășire sunt solemne. Mizele sunt copleșitoare. Judecata se desfășoară în prezent în sanctuarul din cer. Acest proces se continuă de mulți ani. Curând – nimeni nu știe cât de curând – se va ajunge la cazurile celor vii.

Viața noastră trebuie cercetată în prezența înfricoșătoare a lui Dumnezeu. Datoria oricărui om în această perioadă este să acorde atenție, mai presus de orice, avertizării lui Hristos: „Luați seama, vegheați și rugați-vă; căci nu știți când va veni vremea aceea” (Marcu 13:33).

„Dacă nu veghezi, voi veni ca un hoț și nu vei ști în care ceas voi veni peste tine” (Apocalipsa 3:3). Este periculoasă starea acelora care, obosind de atâta vigilență și atenție, se întorc la atracțiile lumii. În timp ce omul de afaceri este absorbit de căutarea câștigului, în timp ce iubitorul de plăceri caută satisfacerea poftelor, în timp ce fiica modei își aranjează accesoriile – poate chiar în ora aceea, Judecătorul întregului pământ va pronunța sentința: „Ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor.” 

Fiecare suflet care a chemat numele lui Hristos are un caz pe rol la tribunalul ceresc. Pentru noi, este săptămâna când trebuie să mergem la tribunal, iar decizia luată în fiecare caz va fi definitivă. – Spiritul Profeției, vol. 4, pp. 312–315 (în orig.)

Construirea unei ambarcațiuni misionare — partea 1 de pastorul Scott Griswold

Aș dori să vă povestesc despre trei oameni și bărcile lor sau despre visele lor despre bărci. ASAP Ministries sponsorizează o profesoară de alfabetizare cambodgiană pe nume Im Siraeng să lucreze alături de soțul ei, care înființează biserici prin programul Global Mission Pioneer. Ei locuiesc pe o barcă. Țin serviciile divine pe o barcă. Îi învață pe copii pe o barcă. Nu este uimitor?

Vedeți, sunt o mulțime de imigranți vietnamezi care trăiesc în Cambodgia. Mulți dintre ei se află în țară ilegal și nu au dreptul să cumpere, să închirieze sau să construiască ceva pe vreun teren. Ei sunt pescari buni, așa că doar pescuiesc și trăiesc în bărcile lor. Chiar dacă guvernul le interzice să vândă pește la piață, totuși le este permis să pescuiască pentru familiile lor. Există și cambodgieni acolo, pentru că este mai ieftin să-ți construiești casa pe apă – nu trebuie să cumpere niciun pic de teren! Iei doar niște butoaie mari și orice altceva care plutește, aduni niște bambus și e gata!

Im Siraeng și soțul ei, Touch Som, doreau ca acești oameni să-L cunoască pe Isus, așa că au format un grup de aproximativ 1 000 de familii care stăteau una lângă alta. Apoi au cumpărat sau au construit o biserică plutitoare și o casă într-una din bărci.

Copiii de acolo nu au școală în limba vietnameză, așa că Siraeng îi adună la un loc și îi învață să citească și să scrie în khmeră, limba cambodgiană. Îi învață să memoreze versete din Biblie și despre anumite povești cu ajutorul lecțiilor din cartea plină de culoare My Bible First, în limba cambodgiană, la apariția căreia a contribuit și ASAP. Unii dintre acești copii vin și la biserică în ziua de Sabat.

Într-o zi, Siraeng a cunoscut o fată de paisprezece ani, pe nume Mun. Ea a invitat-o să vină la ora de alfabetizare. Mun a clătinat din cap în semn de refuz. „Familia mea este budistă”, a explicat. „Tu înveți despre Isus.” Și asta a fost tot. Așa că Siraeng s-a rugat pentru ea. A trecut puțin timp și Mun și mama ei au întrebat dacă poate veni la clasă. Siraeng știa că acesta era un răspuns direct la rugăciunea ei. Acum, Mun este prima care așteaptă să înceapă biserica. Ea merge în fiecare Sabat și învață textele și lecțiunile. Cred că asta este atât de grozav. Sunt atât de recunoscător pentru dăruirea lui Som și Siraeng!