Era sfârșitul unei zile pline. Cerul devenise portocaliu, apoi roz. Se apropia ora de culcare. Fusese o zi lungă, dar oamenii de lângă lac încă Îi cereau lui Isus să le vorbească. Ai spus vreodată: „Încă o poveste, te rog”? Isus S-a urcat într-o barcă, astfel încât toată lumea să Îl poată auzi. Îi plăcea mult să povestească despre iubirea lui Dumnezeu. Dar, în cele din urmă, a trebuit să plece. „Haidem să trecem dincolo de lac”, le-a spus Isus prietenilor Săi (
Luca 8:22).
Barca a plecat. Stelele au început să sclipească, iar cerul se întuneca. Isus era foarte obosit. S-a întins și S-a culcat în partea din spate a bărcii. Barca se legăna încet pe valuri (leagănă încet copilul). O briză ușoară Îi gâdila fața. Era liniște, iar Isus a adormit adânc (așază-ți capul pe mâini, ținând palmele împreunate).
Dintr-odată, niște nori mari au acoperit luna. Briza blândă a început să sufle din ce în ce mai puternic (suflă, imitând șuierul vântului). Valurile au început să se înalțe. Dar Isus dormea. Barca a început să se legene din ce în ce mai repede. Valurile mari au început să se izbească de barcă (bate din palme). Prietenii lui Isus erau uzi și îngrijorați. Oare Isus era îngrijorat? (Mișcă-ți capul dintr-o parte în alta.) Nu, Isus nu era îngrijorat. El dormea liniștit.
Valurile se izbeau (bate din palme) de barcă, iar vântul șuiera. Ucenicii s-au speriat. Avea să se scufunde barca? „Învățătorule!” au strigat ei. Isus a deschis ochii. A văzut că erau speriați. A văzut că uitaseră să se încreadă în Dumnezeu. S-a ridicat în picioare și a poruncit furtunii: „Taci! Fără gură!” (
Marcu 4:39).
Vântul s-a oprit brusc. (Vorbește în șoaptă.) Apa s-a liniștit. Totul era calm. Ucenicii erau uimiți. „Cine este Acesta de Îl ascultă chiar și vântul, și marea?” au întrebat ei (
Marcu 4:41). Acest om era Isus, Fiul lui Dumnezeu (arată în sus). El crease vântul și valurile. Ucenicii nu aveau de ce să se îngrijoreze. (Spuneți împreună) Mulțumesc, Isus, pentru că ești mereu cu mine!