Isus i-a răspuns: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăși sete. Dar oricui va bea din apa pe care i-o voi da Eu, în veac nu-i va fi sete; ba încă, apa pe care i-o voi da Eu se va preface în el într-un izvor de apă care va țâșni în viața veșnică.” Ioan 4:13,14
Femeile din Țara Sfântă obișnuiau să transporte apa în vase mari de lut sau ulcioare. Chiar și goale, erau foarte grele; pline deveneau aproape imposibil de purtat. Ele coborau la fântână, umpleau vasele, le ridicau pe umeri și porneau spre casă.
Era o sarcină dificilă pentru căldura amiezii!
De obicei, mergeau în grupuri, dimineața devreme sau seara târziu, când aerul era mai răcoros. Râdeau, povesteau și își ușurau împreună povara.
Atunci de ce femeia samariteană s-a dus singură să ia apă în toiul după-amiezii?
Probabil pentru că era rușinea orașului. A fost căsătorită de cinci ori și acum trăia cu un bărbat care nu-i era soț. Oamenii o evitau, o priveau cu dispreț. Nimeni nu vorbea cu ea.
Apoi a întâlnit un Om. Un Om care era foarte diferit de toți ceilalți, un străin pe care nu l-a cunoscut vreodată. Acest Om i-a vorbit cu iubire și respect. Nu a judecat-o, ci a privit-o cu înțelegere. Isus i-a cerut apă. A discutat cu ea despre lucruri spirituale. A fost o conversație simplă, dar plină de sens. El i-a spus blând, dar direct: „Eu sunt Mesia.”
Femeia a lăsat găleata și a alergat în oraș, spunându-le tuturor: „Veniți să vedeți un Om care știe tot ce am făcut! Să fie acesta Hristosul?” O femeie disprețuită a devenit prima evanghelistă a Samariei.
Partea interesantă este că oamenii au ascultat-o. Nu ți se pare ciudat? De ce ar fi ascultat-o pe acea femeie? Vocea și entuziasmul ei i-au determinat să-și dorească să-L întâlnească pe Isus? Toți locuitorii s-a convertit. L-au rugat pe Isus să rămână două zile cu ei.
Nu ar fi minunat dacă același lucru s-ar întâmpla și în orașul tău? Dacă oamenii ar asculta și ar fi atinși de prezența Lui doar pentru că L-au întâlnit prin viața cuiva?
Apă a vieții, mi-este sete! Deschide izvorul Tău în sufletul meu. Curăță-mă de praful gândurilor vechi, de egoism, de neliniște și de vinovăție. Așa cum femeia samariteană a fost transformată la fântână, fă-mă și pe mine o mărturie vie.