Nevastă-sa i-a zis: „Tu rămâi neclintit în neprihănirea ta! Blestemă pe Dumnezeu și mori!” Iov 2:9
Ea și-a pierdut averea. Soțul ei s-a îmbolnăvit. Își pierduseră copiii. Pe toți! Era atât de groaznic, încât nimic altceva nu mai conta. Numai cei care și-au îngropat copiii pot înțelege această durere.
Soția lui Iov nu a avut o reputație grozavă de-a lungul secolelor. Da, era mâhnită și suferea. La fel și Iov. Da, a vorbit pripit. Cu siguranță, singurul lucru pe care știm că l-a spus nu a fost mai rău decât: „De ce m-am născut?” și: „Știi foarte bine că nu sunt vinovată!”, care sunt doar două dintre lucrurile pe care soțul ei I le-a spus lui Dumnezeu. Amândoi credeau că Domnul nu-i mai ascultă și erau tentați să se gândească: „De ce să-I rămânem credincioși? De ce să ne mai deranjăm cu asta”? Dar doamna Iov a spus-o. Totuși, Dumnezeu este judecătorul ei, nu noi.
Dar nu este posibil ca și ea să fi avut nevoie de alinare? Ce este mai greu: să suferi tu însuți sau să vezi pe cineva pe care îl iubești suferind? Din câte știm, ei nu i s-a întâmplat nimic personal. Vă puteți imagina cum trebuie să se fi simțit?
Dacă Iov a ajutat milioane de oameni de-a lungul secolelor să înțeleagă că este în regulă să-I spunem lui Dumnezeu sentimentele noastre adevărate, atunci poate că și doamna Iov poate fi un exemplu. Poate că răspunsul lui Iov: „Dacă primim binele, nu putem primi și răul?”, a ajutat-o să-și recâștige perspectiva. Poate că atunci când cineva pe care îl cunoaștem permite ca descurajarea și confuzia să învingă, putem să ne reamintim cu dragoste unul altuia de grija lui Dumnezeu.
Când doamna Iov a avut mai mulți copii, aceștia nu au luat niciodată locul celor pe care i-a pierdut. Dumnezeu știa asta. Dar ei i-au mângâiat inima și i-au dat șansa să-L vadă pe Dumnezeu într-o nouă lumină.
Mare Mângâietor, este adevărat. Uneori mă supăr și mă întreb de ce nu împiedici unele circumstanțe să se întâmple. Sunt tentat să cred că nu-Ți pasă, așa că de ce să continui să mă încred în planul Tău? Iartă-mă și ajută-mă să mențin echilibrul între a-mi recunoaște în mod sincer sentimentele înaintea Ta și a mă bizui pe Tine indiferent de situație.