Fă-mă să aud dis-de-dimineață bunătatea Ta, căci mă încred în Tine! Arată-mi calea pe care trebuie să umblu, căci la Tine îmi înalț sufletul! Psalmii 143:8
E vară. Camera se lasă dezmierdată de razele încă timide – pesemne că și ele știu că e prea dimineață – ale soarelui de iulie. E ora 5 și, fiindcă în mod ciudat nu mai simt nevoia să dorm, decid să ies puțin în curte.
Afară domnește o pace biblică, care parcă „întrece orice pricepere” (Filipeni 4:7), iar aerul tare, proaspăt al dimineții îmi revigorează întreaga ființă.
Mă opresc și îmi dau voie să ascult în tihnă cântecul păsărilor, ca o laudă veșnic înălțată Creatorului, și parcă nu există ceva mai frumos în acest moment.
Natura are propriul ei paradox: liniștea din cântec, din freamătul curat, senin al păsărilor și al vietăților. Într-o lume al cărei zgomot pare că nu se mai sfârșește, murmurul calm al dimineții te dezarmează de toate grijile.
Atunci îmi amintesc cuvintele psalmistului: „Fă-mă să aud dis-de-dimineață bunătatea Ta, căci mă încred în Tine!” Cine ar fi crezut că o trezire spontană la ora 5 mă va învăța că bunătatea Domnului o poți auzi mai viu ca niciodată „dis-de-dimineață”, în cântecul păsărilor și-n adierea blândă a vântului de vară?
Sunt recunoscătoare și, pentru că azi pare că am mai mult timp decât de obicei, pot să-l fructific studiind mai mult din Cuvânt. Nu întotdeauna știu ce drum să aleg, dar, de fiecare dată când reușesc să-mi încep ziua studiind, simt că am mai multă claritate și o direcție precisă în ceea ce îmi propun. „Arată-mi calea pe care trebuie să umblu” devine un dicton al predării depline în brațele Tatălui
ceresc – o rugăciune care-i aduce pace și siguranță celui ce se încrede în El.
Provocare: Alege să-ți începi măcar o dimineață în zorii zilei! Alege să te bucuri de natură, de aerul curat, de ciripitul păsărilor și de o părtășie cu Domnul în liniște!
Larisa Dulhac
studentă la medicină
Soarele apune: B 21:03, CT 20:52, IS 21:08, MS 21:17, SM 21:30, DJ 21:11, AR 21:28