Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine. 2 Cronici 20:12
Pe măsură ce se schimbă anotimpurile, îmi dau seama că începe o schimbare și în inima mea. Cu șase luni în urmă, am părăsit o casă închiriată cu încrederea că Dumnezeu ne va oferi imediat alta. Și totuși, acum suntem în continuare înghesuiți într-o căsuță de 18 metri pătrați, depinzând de bunăvoința socrilor mei.
Cu o săptămână înainte de a pleca din casa închiriată, citeam povestea lui Avraam. Pe măsură ce citeam despre promisiunea și credincioșia lui Dumnezeu față de Avraam, simțeam că Dumnezeu îmi vorbea și mie: că îmi va da o casă. Partea pe care am neglijat-o însă a fost cronologia lui Dumnezeu. Un timp care face loc așteptării și, în acel proces, dezvoltă încrederea.
Avraam și soția lui, Sara, au trebuit să aștepte atât de mult, încât, atunci când Dumnezeu i-a reamintit Sarei de promisiunea Sa, ea a râs. Părea imposibil să rămână însărcinată la vârsta ei. Și totuși, Sara a rămas însărcinată și, la 90 de ani, l-a născut pe Isaac.
Poate că nu am așteptat o casă la fel de mult cum au așteptat Avraam și Sara un copil, dar nu contează. A fost o perioadă copleșitoare și plină de disperare. Din fericire, o prietenă dragă mi-a oferit o carte: Now and Not Yet („Acum și nu încă”), de Ruth Chou Simons. Am fost încurajată și provocată deopotrivă. Am realizat că speranța mea fusese așezată mai mult în „eliberarea” din probleme decât în Cel care eliberează. O schimbare atât de subtilă în cuvinte, dar imensă în inimă. E trist cât timp și câtă energie am consumat dorindu-mi să scap de „acum” ca să ajung la „nu încă”.
Dorul după ce urma să vină m-a orbit și nu am mai văzut comorile prețioase care se găsesc doar în prezent. Cât de ușor este să cădem în capcana gândului: „Viața va fi mai bună când…”.
Privesc poze și videoclipuri din vară și sunt uluită de viața minunată pe care o trăiesc chiar acum! Dumnezeu mi-a dat atât de multe motive de recunoștință în prezent. Chiar dacă nu pot să „invoc” o casă prin dorință, pot alege să găsesc bucurie chiar și în așteptare.
Așadar, în fața incertitudinii, inima mea strigă către Domnul: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine” (2 Cronici 20:12).
Alyssa Morauske