Vai de cei ce numesc răul bine şi binele rău, care spun că întunericul este lumină şi lumina întuneric. (Isaia 5:20)
Greu de crezut, dar, după ce sanctuarul a fost ridicat, după ce s-a coborât foc din cer şi a mistuit prima jertfă adusă pe altar, după ce au înălţat cu toţii un imn de laudă şi adorare, asupra familiei lui Aaron, marele-preot, s-a abătut o catastrofă teribilă şi neaşteptată.
Cei doi fii ai lui Aaron, Nadab şi Abihu, au adus „foc străin” odată cu tămâia mirositoare, adică foc obişnuit, şi nu focul sfânt pe care Dumnezeu Însuşi l-a aprins şi a poruncit să fie întrebuinţat pentru aceasta. Urmarea: în văzul poporului, un foc a coborât de la Domnul şi i-a mistuit pe aceşti bărbaţi.
Păcatul lor era o nesocotire a învăţăturii clare a Domnului, mai ales că avuseseră nenumărate ocazii în care au văzut slava Sa. Cineva ar putea spune că greşeala lor a fost neînsemnată, dar Dumnezeu trebuia să îi înveţe pe israeliţi că nici faptele „mici” de neascultare nu puteau fi ignorate, dacă ele erau făcute de conducătorii poporului.
Fiii lui Aaron se măguliseră cu gândul că puteau să păcătuiască fără să fie pedepsiţi, datorită poziţiei lor, însă aceasta a fost o amăgire fatală. Aaron avea o fire slabă şi nu îi învăţase pe fiii lui, în copilărie, despre stăpânirea de sine. Fără o disciplină adecvată, li se îngăduise să îşi urmeze înclinaţiile.
Un gând inspirat: „Dumnezeu mustră acea falsă compasiune pentru păcătosul care caută să-şi scuze păcatul. Ca efect al păcatului, simţurile morale amorţesc până acolo încât cel care săvârşeşte răul nu-şi dă seama de enormitatea abaterilor lui şi, fără puterea convingătoare a Duhului Sfânt, rămâne într-o orbire parţială faţă de păcatul său. […] Aceia care nimicesc efectul avertizărilor, orbind ochii păcătoşilor pentru a nu vedea caracterul real şi urmările păcatului, se mângâie adesea cu gândul că dau dovadă, în felul acesta, de multă iubire.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 361)
Mesajul zilei: Părinţii indulgenţi îi încurajează pe copiii lor să creadă că li se cuvine să primească favoruri speciale. Adesea, părinţii cred că este mai uşor să împlinească dorinţele copiilor lor decât să aplice disciplina de care aceştia au nevoie.
Patriarhi şi profeţi, capitolul 31