David ajungea tot mai mare şi Domnul, Dumnezeul oştirilor, era cu el. (2 Samuel 5:10)
După moartea lui Saul, David nu a mai avut niciun motiv să fugă. Totuşi el a căutat să afle voia lui Dumnezeu, întrebându-L unde să se ducă şi ce să facă. Domnul i-a spus să se ducă la Hebron. Prin urmare, el s-a mutat cu oamenii lui şi cu familiile lor în Hebron, unde a fost primit ca viitor împărat al lui Iuda. David nu a făcut niciun efort ca să-şi impună autoritatea asupra celorlalte seminţii.
Iş-Boşet, fiul lui Saul, a fost proclamat împărat de celelalte seminţii. El avea susţinerea lui Abner, unul dintre comandanţii oştirii lui Saul. Capitala împărăţiei lui era Mahanaim, o cetate de pe partea cealaltă a Iordanului. Iş-Boşet a domnit doi ani peste tot Israelul, cu excepţia seminţiei lui Iuda. În urma confruntărilor dintre armatele celor două familii, David devenea tot mai puternic, în timp ce Iş-Boşet devenea tot mai slab. În cele din urmă, Abner l-a părăsit pe Iş-Boşet şi a promis că va aduce toate seminţiile sub stăpânirea lui David. Dar Ioab, căpetenia oştirii lui David, a început să-l invidieze pe Abner şi l-a ucis. David l-a îngropat pe Abner cu toate onorurile şi acest act de mărinimie i-a atras simpatia întregului popor.
După asasinarea lui Iş-Boşet de către două dintre căpeteniile lui, conducătorii lui Israel au venit la Hebron ca să-şi declare loialitatea faţă de David.
Aproape o jumătate de milion de oameni s-au adunat la Hebron şi în împrejurimi ca să-l vadă pe David uns de marele-preot ca împărat al lor. Făgăduinţa lui Dumnezeu faţă de David s-a împlinit. Israel avea acum un împărat numit de Dumnezeu.
Un gând inspirat: „’Astfel, toţi bătrânii lui Israel au venit la împărat în Hebron, şi împăratul David a făcut legământ cu ei la Hebron, înaintea Domnului.’ În felul acesta, prin providenţa divină, s-a deschis calea ca el să vină la tron. El nu avea de mulţumit ambiţii personale, deoarece nu căutase onoarea la care ajunsese.” (Patriarhi şi profeţi, pag. 701)
Mesajul zilei: Din experienţa lui David, învăţăm că este bine să aşteptăm cu răbdare ca Dumnezeu să aducă la îndeplinire ceea ce a făgăduit că va face în viaţa noastră.
Patriarhi şi profeţi, capitolul 69