Norii par moi și ușori, dar ghici ce? Ei cară apă! Multă apă! Atât de multă, încât te-ai aștepta să cadă toată odată. Și totuși… nu se întâmplă asta. Dumnezeu a gândit norii ca pe niște păstrători iscusiți ai ploii.
Un gând din cartea lui Iov spune: „Leagă apele în norii Săi și norii nu se sparg sub greutatea lor.” (Iov 26:8). Picăturile sunt atât de mici, încât plutesc în aer. Abia când se adună în jurul unor cristale de gheață, cresc și devin destul de grele ca să cadă sub formă de ploaie.
Sus, foarte sus, aerul este rece, iar apa îngheață. Cristalele se ciocnesc, cresc, apoi pornesc spre pământ ca ploaie sau, uneori, ca grindină. Nimic nu este la întâmplare. Fiecare nor arată cât de înțelept a creat Dumnezeu lumea și cât de bine are grijă de ea.