Care ne învaţă mai mult decât pe dobitoacele pământului şi ne dă mai multă pricepere decât păsărilor cerului? Iov 35:11
Deşi animalele nu folosesc cuvinte, ele pot comunica cu noi. Nici un câine n-a spus vreodată: „Vreau să ies afară. Te rog, deschide-mi uşa!” Dar el se foloseşte de acţiunile lui ca să-şi exprime dorinţele şi nu e nici o îndoială în mintea cuiva că atunci când un câine scânceşte, îşi necăjește stăpânul, aleargă la uşă şi o zgârie, vrea să meargă afară.
Capacitatea unui animal de a înţelege gesturi subtile, tonuri ale vocii şi atitudini ale oamenilor, este chiar mai evidentă. Nu ştiu dacă ai văzut vreodată un câine care ştie să numere, dar un prieten de-al meu avea un pudel care lătra răspunsuri la probleme cu adunări şi scăderi, fără să facă nici o greşeală. De fapt, câinele nu ştie nici un fel de aritmetică. Dar se uita intens la faţa stăpânului şi se pare că citea un semn de care nici chiar stăpânul nu-şi dădea seama, care îi spunea că a lătrat destul.
Câteodată, un animal reacţionează la un semnal care îi este transmis inconştient. O căţea, care aparţinea naturalistului Konrad Lorenz, ştia când un oaspete începea să-l enerveze pe stăpânul ei. Când îşi dădea seama de acest lucru, păşea în spatele persoanei inoportune şi îl muşca blând, dar ferm. Nu se ştie cum cunoştea câinele pe cine să muşte, fiind sub masă şi neputând vedea feţele şi gesturile.
Nu am nici cea mai vagă idee cum are loc această comunicare. Dar cred că putem stabili legături între noi şi animalele sălbatice şi de casă, care să le permită să înţeleagă lucruri despre noi, pe care noi înşine nu le ştim, ceea ce ne va permite să comunicăm mai bine cu ele.
Cred că Adam şi Eva aveau acest tip de contact cu animalele din grădină. Şi unul dintre lucrurile pe care le aştept cu nerăbdare pe Noul Pământ este capacitatea de a afla de la animale despre vieţile lor. Sunt atât de multe lucruri pe care le putem învăţa de la ele...