Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă; cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi. 2 Corinteni 5:17
În partea de nord-est a Statelor Unite există o insectă mică numită molia păroasă. Celor care locuiesc în zona unde trăiește molia păroasă nu trebuie să li se spună ce probleme cauzează.
Primăvara, când ouăle moliei păroasă eclozează, pot să apară miliarde de omizi mărunte, care toate trebuie să mănânce pentru a crește mari și pentru a deveni molii păroase. Ca urmare, ele se urcă în copaci și devorează pădurea în înțelesul propriu al cuvântului. În curând, toate frunzele copacilor sunt mistuite de pofta nesăturată a hoardelor de omizi. Am văzut munți întregi cu copaci desfrunziți ca iarna și chiar mai rău, pentru că nici măcar brazii nu mai erau verzi.
Omizile care găsesc frunze suficiente de mâncat, cât să treacă de faza de omidă, sunt norocoase. Însă celelalte, când se termină frunzele, nu mai au de mâncare. Se lasă jos pe un fir de mătase până la pământ și pleacă în căutarea altor copaci cu frunze. Se poate întâmpla ca omizile să fie așa de multe încât formează un covor care acoperă pământul și oamenii nu pot umbla fără să calce pe ele. Într-o zi de iunie în 1981, în statul Massachusetts, erau așa de multe omizi mișunând pe șinele de cale ferată încât trenurile n-au putut trece peste un deal mai mare. Când nu mai sunt copaci cu frunze, toate omizile mor în timp ce caută de mâncare. Ce se întâmplă cu pădurile după plecarea omizilor? Copacii arată uscați.
Apoi, pe unii copaci se întâmplă o minune. Apar niște mugurași și se dezvoltă noi frunzulițe. Peisajul arată din nou ca primăvara. Nu peste mult timp, copacii sunt acoperiți din nou cu frunze verzi pline de viață.
Uneori suntem tentați să credem că viața noastră a fost distrusă de anumite lucruri, uneori chiar lucruri mici, încât viitorul e încețoșat. Dar același Creator care dă viață pădurilor aparent fără speranță, poate să vină și în viața noastră și toate lucrurile se fac noi. Nu-i minunat?!