1 Și s-a întâmplat după plagă, că DOMNUL i-a vorbit lui Moise și lui Eleazar, fiul preotului Aaron, spunând:
2 Faceți numărătoarea întregii adunări a copiilor lui Israel, de la vârsta de douăzeci de ani în sus, prin toată casa părinților lor, toți cei ce sunt în stare să meargă la război în Israel.

Faceţi numărătoarea. O poruncă asemănătoare fusese dată lui Moise şi Aaron în cap. 1,2 şi 4,1.2. Acum Aaron era mort, iar Eleazar, fiul lui, împărţea cu Moise răspunderile conducerii. La primul recensământ a fost numit un bărbat de fiecare seminţie pentru a fi căpetenia casei tatălui lui, ca să colaboreze cu Moise şi Aaron la numărătoarea poporului. Deşi aici nu este amintit un astfel de aranjament, fără îndoială că a fost urmat un plan asemănător. Recensământul populaţiei trebuia să fie baza pentru împărţirea ţării făgăduite (cap. 26,53). Până acum, copiii lui Israel sunt în şesurile Moabului (22,1).

Casele părinţilor lor. Legăturile tribale ale unui copil erau întemeiate pe descendenţa paternă (vezi cap. 1,2).


3 Și Moise și preotul Eleazar au vorbit cu ei în câmpiile lui Moab, lângă Iordan, aproape de Ierihon, spunând:

Câmpia Moabului. Primul recensământ a avut loc în pustie (cap. 1,1).


4 Faceți numărătoarea poporului, de la vârsta de douăzeci de ani în sus; precum DOMNUL i-a poruncit lui Moise și copiilor lui Israel care au ieșit din țara Egiptului.

În vârstă de douăzeci de ani. Recensământul precedent avusese loc cu 39 de ani înainte, iar cei număraţi erau acum morţi (v.64).


5 Ruben, fiul cel mai în vârstă al lui Israel: copiii lui Ruben; Hanoc, din care iese familia hanochiților; din Palu, familia paluiților;

Ruben, întâiul născut. Literal, Ruben, întâiul născut (vezi Geneza 46,8.9; Exod 6,14; Numeri 1,20; 1 Cronici 5,3). Cele patru nume enumerate în v.5 şi 6 au fost ale unor familii distinse din seminţia lui Ruben şi concordă cu alte enumerări din referinţele date.


6 Din Hețron, familia hețroniților; din Carmi, familia carmiților.
7 Acestea sunt familiile rubeniților și cei numărați dintre ei erau patruzeci și trei de mii șapte sute treizeci.

Familiile. Tradus neamurile în Psalm 22,27.

Cei ieşiţi la numărătoare. Copiii lui Ruben sunt cu aproape 3000 mai puţini la număr decât fuseseră în urmă cu 38 de ani (vezi cap. 1,21). Diferenţa considerabilă poate să fi fost cauzată în parte răzvrătirii lui Datan şi Abiram care au fost rubeniţi (cap. 16,1).


8 Și fiii lui Palu: Eliab.

Fiii. Plural, chiar dacă a fost numai un fiu. Aceasta era formula corectă de folosit chiar dacă nu se potrivea acestui caz (vezi şi Geneza 46,23; 1 Cronici 1,41; 2,7; Numeri 26,36).


9 Și fiii lui Eliab: Nemuel și Datan și Abiram. Acesta este acel Datan și Abiram, faimoși în adunare, care au luptat împotriva lui Moise și împotriva lui Aaron în ceata lui Core, când s-au luptat împotriva DOMNULUI;

S-au răsculat. Vezi cap. 16,1-11.


10 Și pământul și-a deschis gura și i-a înghițit împreună cu Core, când acea ceată a murit, în timp ce focul mistuia două sute cincizeci de bărbați; și ei au devenit un semn.

Ca exemplu. O referire la cap. 16,38, unde se spune: cădelniţele acestor oameni au ajuns un semn. Înţelesul de aici al cuvântului astfel tradus este acela al caracterului vizibil, ca să atragă atenţia şi să constituie un avertisment. Înţelesul general este stindard sau steag.


11 Cu toate acestea copiii lui Core nu au murit.

Copiii lui Core. Ei au continuat să aibă un nume bun chiar şi pe vremea lui David şi n-au pierit aşa cum au pierit urmaşii lui Datan şi Abiram. Coretiţii, o subdiviziune a leviţilor, au alcătuit corurile templului. Compară inscripţiile din Psalm 42,44-49.84.85.87.88.


12 Fiii lui Simeon după familiile lor: din Nemuel, familia nemueliților; din Iamin, familia iaminiților; din Iachin, familia iachiniților;

Fiii lui Simeon. Compară cu listele din Geneza 46,10 şi Exod 6,15. Aici este omis numai Ohad, poate pentru că el n-a avut copii şi familia lui s-a stins. În listele din Geneza şi Exod, Nemuel este numit Iemuel şi Iarib este numit Iachin. Dar forma Nemuel este păstrată în 1 Cronici 4,24. Cu trecerea anilor, scrierea unor nume s-a schimbat pe neobservate, fapt obişnuit în cele mai multe limbi.


13 Din Zerah, familia zerahiților; din Saul, familia sauliților.

Zerah. Probabil Ţofar din Geneza 46,10 şi Exod 6,15.

Saul. Fiul unei femei canaanite (Geneza 46,10).


14 Acestea sunt familiile simeoniților, douăzeci și două de mii două sute.

Simeoniţii. O descreştere de 87100. Lor li s-a dat o parte din moştenirea lui Iuda (Iosua 19,9).


15 Fiii lui Gad după familiile lor: din Țefon, familia țefoniților; din Haghi, familia haghiților; din Șuni, familia șuniților;

Ţefon. Numele acest apare în Geneza 46,16 ca Ţifion.


16 Din Ozni, familia ozniților; din Eri, familia eriților;

Ozni. În Geneza 46,16 scris Eţbon.


17 Din Arod, familia arodiților; din Areli, familia areliților.

Arod. Arodi în Geneza 46,16.


18 Acestea sunt familiile copiilor lui Gad conform cu cei numărați dintre ei, patruzeci de mii cinci sute.

Fiilor lui Gad. Cu vreo 5000 mai puţini decât la numărătoarea anterioară (cap. 1,25).


19 Fiii lui Iuda: Er și Onan; și Er și Onan au murit în țara lui Canaan.

Er şi Onan au murit. Cât priveşte raportul despre moartea lor, vezi Geneza 38,7-10.


20 Și fiii lui Iuda după familiile lor au fost: din Șela, familia șelaniților; din Pereț, familia perețiților; din Zerah, familia zerahiților.

Fiii lui Iuda. Compară cu Geneza 46,12.

Şela. Fiul lui Iuda din fiica lui Şua (Geneza 38,2-5).

Pereţ. Pereţ şi Zerah erau fiii gemeni ai lui Iuda din Tamar (Geneza 38,29.30).


21 Și fiii lui Pereț au fost: din Hețron, familia hețroniților; din Hamul, familia hamuliților.

Heţron. Iuda a avut cinci fii, dar Er şi Onan au murit fără urmaşi. Heţron şi Hamul le-au luat locul (Geneza 46,12).


22 Acestea sunt familiile lui Iuda conform cu cei numărați dintre ei, șaptezeci și șase de mii cinci sute.

Familiile lui Iuda. Seminţia lui Iuda a fost mai numeroasă decât oricare alta. În afară de Caleb, vechea generaţie era moartă, dar cea nouă o întrecea pe cea veche la număr cu aproape 2000 de persoane (vezi cap. 1,27).


23 Din fiii lui Isahar după familiile lor: din Tola, familia tolaiților; din Pua, familia puaniților;

Tola. Numele Tola şi Pua sunt amândouă nume de culori. Tola era insecta coşenilă din care se obţinea culoarea stacojie, iar Pua, o specie de roibă, o plantă erbacee agăţătoare cu flori galbene, din care se făcea o vopsea. Familia lui Tola a fost cea mai prolifică, numărând 22.600 de bărbaţi pe timpul lui David (2 Cronici 7,2).


24 Din Iașub, familia iașubiților; din Șimron, familia șimroniților.

Iaşub. Din anumite motive, el este numit Iov în Geneza 43,13.


25 Acestea sunt familiile lui Isahar conform cu cei numărați dintre ei, șaizeci și patru de mii trei sute.

Familiile lui Isahar. Aproape cu 10000 mai mulţi decât la prima numărătoare (cap. 1,29; 2,6).


26 Din fiii lui Zabulon după familiile lor: din Sered, familia serediților; din Elon, familia eloniților; din Iahleel, familia iahleeliților.

Zabulon. N-a existat schimbare în lista familiilor lui Zabulon de când au intrat în Egipt (Geneza 46,14). Elon. Un zabulonit cu acest nume se află printre judecători (Judecători 12,11).


27 Acestea sunt familiile Zabuloniților conform cu cei numărați dintre ei, șaizeci de mii cinci sute.

Zabuloniţilor. Numărul lor a crescut mult. Câştigul lor a fost peste 3000 faţă de prima numărătoare (cap. 1,31).


28 Fiii lui Iosif după familiile lor: Manase și Efraim.

Iosif. Compară cu Geneza 46,20.


29 Din fiii lui Manase: din Machir, familia machiriților; și Machir a născut pe Galaad; din Galaad a ieșit familia galaadiților.

Fiii lui Manase. În cap. 32,39, ţara Galaadului a fost dată de Moise lui Machir. Aici termenii genealogiei fac aluzie la faptul acesta. Machir nu a avut fii, astfel că machiriţii au fost numiţi după aceea atât galaadiţi, cât şi machiriţi. Moştenirea lor este amintită în Iosua 17,1.2.


30 Aceștia sunt fiii lui Galaad: din Iezer, familia iezeriților; din Helec, familia heleciților;

Iezer. In Iosua 17,2 este redat Abiezer.


31 Și din Asriel, familia asrieliților; și din Sihem, familia sihemiților;

Sihem. Pentru Sihem şi Şemida (v.32), compară cu Iosua 17,2.


32 Și din Șemida, familia șemidaiților; și din Hefer, familia heferiților.
33 Și Țelofhad, fiul lui Hefer, nu a avut fii, ci fiice și numele fiicelor lui Țelofhad erau Mala și Noa, Hogla, Milca și Tirța.

Ţelofhad. Compară cu Numeri 27,1; 36,11; Iosua 17,3.


34 Acestea sunt familiile lui Manase și cei numărați dintre ei, cincizeci și două de mii șapte sute.

Familiile lui Manase. Seminţia aceasta a înregistrat o creştere de peste 20000 (cap. 1,35). Compară cu profeţia lui Iacov despre rodnicia copiilor lui Iosif (Geneza 49,22).


35 Aceștia sunt fiii lui Efraim după familiile lor: din Șutelah, familia șutelhiților; din Becher, familia becheriților; din Tahan, familia tahaniților.

Efraim. Următorul este amintit fratele mai mic al lui Manase. Efraim ţinea steagul sub care

tăbăra şi mărşăluia Manase (cap. 2,18).

Şutelah. El mai este în 1 Cronici 7,20.

Becher. Trecut în lista din 1 Cronici 7,20 ca un clan cu numele de Bered.

Tahan. Poate Tohu din 1 Samuel 1,1.


36 Și aceștia sunt fiii lui Șutelah: din Eran, familia eraniților.
37 Acestea sunt familiile fiilor lui Efraim conform cu cei numărați dintre ei, treizeci și două de mii cinci sute. Aceștia sunt fiii lui Iosif, după familiile lor.

Fiii lui Efraim. La recensământul precedent (cap. 1,33) ei numărau cu 8000 mai mult decât acum.


38 Fiii lui Beniamin, după familiile lor: din Bela, familia belaiților; din Așbel, familia așbeliților; din Ahiram, familia ahiramiților;

Beniamin. Seminţia aceasta, ca aceea a lui Manase, era sub steagul lui Efraim. Existau cu totul şapte familii, dintre care cinci erau numite după fii şi două după nepoţi. Când fiii lui Beniamin au mers în Egipt, ei erau zece (Geneza 46,21), dar aici, în Numeri 26,38.39, sunt numai cinci.

Timpul a adus schimbări în scrierea corectă a numelor lor şi în unele locuri genealogiile sunt greu de

împăcat.

Bela. Bela şi Abşel sunt numiţi ca în Geneza.

Ahiram. Ehi din Geneza 46,21 şi Ahrab din 1 Cronici 8,1.


39 Din Șufam, familia șufamiților; din Hufam, familia hufamiților.

Şufam. El şi fratele său Hufan apar în Geneza 46,21 ca Mupim şi Hupim, în 1 Cronici 7,12 ca Şupim şi Hupim şi în 1 Cronici 8,5 ca Şefufan şi Huram.


40 Și fiii lui Bela au fost Ard și Naaman, din Ard, familia ardiților; și din Naaman, familia naamaniților.

Ard şi Naaman. Aceşti doi nepoţi ai lui Beniamin, fiii lui Bela, au ajuns familii separate în Israel. Unul dintre aceşti nepoţi a fost numit după Ard, unchiul său, cel mai tânăr fiu al lui Beniamin numit Adar în 1 Cronici 8,3.


41 Aceștia sunt fiii lui Beniamin, după familiile lor, și cei numărați dintre ei erau patruzeci și cinci de mii șase sute.

Fiii lui Beniamin. Raportul arată o creştere cu 10000 faţă de numărătoarea precedentă (cap. 1,37).


42 Aceștia sunt fiii lui Dan după familiile lor: din Șuham, familia șuhamiților. Acestea sunt familiile lui Dan, după familiile lor.

Şuham. În Geneza 46,23 el este numit Huşim, o variaţie în ortografiere, cum se întâmplă în general în toate limbile. Aceasta este adesea adevărat şi astăzi cu numele străine din Statele Unite. În Biblie în nici un caz astfel de schimbări nu se întâlnesc numai la nume de persoane. Ele pot fi întâlnite la pomi, precum almug din 1 Regi 10,11.11, care este algum (în versiunea engleză) în 2 Cronici 2,8. Şi numele cetăţilor s-au schimbat, un exemplu fiind cel al locului de înmormântare al lui Iosua, Timnat-Serah în Iosua 24,30 şi Timnat-Geres în Judecători 2,1.


43 Toate familiile șuhamiților, conform cu cei numărați dintre ei, erau șaizeci și patru de mii patru sute.
44 Din copiii lui Așer după familiile lor: din Imna, familia imnaiților; din Iesui, familia iesuiților; din Beria, familia beriaiților.

Aşer. Compară cu Geneza 46,17, unde Işvi apare Isui (engleză).


45 Din fiii lui Beria: din Heber, familia heberiților; din Malchiel, familia malchieliților.
46 Și numele fiicei lui Așer era Serah.

Serah. În Geneza 46,17 ortografierea este Serah. Rădăcina ebraică înseamnă prinţesă.


47 Acestea sunt familiile fiilor lui Așer conform cu cei numărați dintre ei; care erau cincizeci și trei de mii patru sute.

Fiilor lui Aşer. Seminţia aceasta a raportat o creştere frumoasă, fiind aproape cu 12000 mai mulţi decât la recensământul din cap. 1,41.


48 Din fiii lui Neftali după familiile lor: din Iahțeel, familia iahțeeliților; din Guni, familia guniților;

Neftali. Numele celor patru fii ai lui Neftali n-au suferit nici o schimbare de la raportul din Geneza 46,24.


49 Din Iețer, familia iețeriților; din Șilem, familia șilemiților.
50 Acestea sunt familiile din Neftali, după familiile lor, și cei numărați dintre ei erau patruzeci și cinci de mii patru sute.

Familiile lui Neftali. Aceştia sunt cu 8000 mai puţini decât în recensământul din cap. 1,43.


51 Aceștia au fost cei numărați dintre copiii lui Israel, șase sute una mii șapte sute treizeci.

Copiii lui Israel. Recensământul arată că poporul avea cu 1820 mai puţini decât cu ocazia recensământului din cap. 1,46 făcut în urmă cu 38 de ani.


52 Și DOMNUL i-a vorbit lui Moise, spunând:
53 Acestora le va fi împărțită țara drept moștenire, conform numărului numelor.

Între ei. Adică, familiile numărate din versetele precedente. Leviţii nu erau incluşi.

Moştenitori. Ţara Canaanului trebuia să fie împărţită acestor familii şi niciodată să nu fie înstrăinată de la ele. Întinderea teritoriului primit a depins de numărul persoanelor din fiecare seminţie şi fiecare moştenire avea să poarte numele strămoşului seminţiei.


54 Celor mai mulți să le dai mai multă moștenire și celor mai puțini să le dai mai puțină moștenire; fiecăruia să îi fie dată moștenirea sa conform cu cei numărați din el.

Să le dai. Spus lui Moise, dar neadus la îndeplinire în totalitate decât la cucerirea completă a Canaanului (Iosua 13,15-23; 14,1-5). De aceea, cuvintele înseamnă că Moise avea să treacă la porunca Domnului.


55 Cu toate acestea țara să fie împărțită prin sorți, conform numelor triburilor părinților lor să moștenească.

Prin sorţi. Hotărârea prin tragere la sorţi este o metodă care îşi are începutul în vremurile străvechi. Era o credinţă statornicită că sorţul era hotărât prin intervenţie divină, cum se precizează în Proverbe 16,33. Aceeaşi metodă a fost folosită din când în când în biserica primară (Fapte 1,23-26).

După numele. Probabil că numele au fost puse într-o urnă şi scoase câte unul, după cum erau numite loturile de pământ. Uneori era făcută o ajustare de teritoriu, după numărul persoanelor din seminţie (Iosua 19,9.47).


56 Conform sorțului să fie împărțită stăpânirea lor între mulți și puțini.
57 Și aceștia sunt cei numărați dintre leviți după familiile lor: din Gherșon, familia gherșoniților; din Chehat, familia chehatiților; din Merari, familia merariților.

Leviţii. Recensământul leviţilor s-a făcut separat, ca la primul recensământ (cap. 1,47).


58 Acestea sunt familiile leviților: familia libniților, familia hebroniților, familia mahliților, familia mușiților, familia coreiților. Și Chehat a născut pe Amram.

Libniţii. Consideraţi ca înrudindu-se cu Libna din partea sudică a lui Iuda. Libniţii se trăgeau din Libni, fiul cel mai mare al lui Gherşon.

Hebroniţii. Descins din Hebron, fiul lui Chehat (Exod 6,18; Numeri 3,19). S-ar părea firesc a legat aceşti oameni de cetatea numită Hebron, aproape de Libna.

Mahliţii. O fiică sau o familie a lui Ţelofhad este numită Mahla în v.33, dar mahliţii şi muşiţii erau descendenţi ai celor doi fii ai lui Merari, numiţi Mahli şi Muşi (Exod 6,19; Numeri 3,20).

Coriţii. Vezi comentariul pentru v.11. Coriţii sunt amintiţi în continuare de mai multe ori în 1 Corinteni 9,19 ca păzitori ai pragurilor cortului şi în 2 Cronici 20,19 ca şi corişti.


59 Și numele soției lui Amram a fost Iochebed, fiica lui Levi, pe care mama ei i-a născut-o lui Levi în Egipt; și i-a născut lui Amram pe Aaron și Moise și pe Miriam sora lor.

Iochebed. Numele mamei lui Moise (Exod 6,20).


60 Și lui Aaron i-a fost născut Nadab și Abihu, Eleazar și Itamar.

Nadab şi Abihu. Vezi Levitic 10,1 şi Numeri 3,4.


61 Și Nadab și Abihu au murit, când au oferit foc străin înaintea DOMNULUI.
62 Și cei numărați dintre ei erau douăzeci și trei de mii, toți de parte bărbătească de la vârsta de o lună în sus, și nu au fost numărați printre copiii lui Israel, pentru că lor nu le-a fost dată nicio moștenire în mijlocul copiilor lui Israel.

Ieşiţi la numărătoare. Comparat cu numărul din recensământul capitolului 3,39, totalul copiilor lui Levi arată o creştere de 1000 de persoane.


63 Aceștia sunt cei numărați de Moise și preotul Eleazar, care au numărat pe copiii lui Israel în câmpiile lui Moab lângă Iordan, aproape de Ierihon.
64 Dar printre aceștia nu a fost niciun bărbat dintre cei pe care Moise și preotul Aaron i-au numărat, când au numărat copiii lui Israel în pustiul Sinai.

Nici unul. Compară cu Numeri 14,23.28.29; Deutronom 2,14.15.


65 Pentru că DOMNUL spusese despre ei: Negreșit vor muri în pustiu. Și nu a rămas niciunul dintre ei, în afară de Caleb, fiul lui Iefune, și Iosua, fiul lui Nun.

Caleb. Dumnezeu făgăduise să cruţe pe Caleb şi pe Iosua şi să le îngăduie intrarea în ţara Canaanului pentru raportul lui curajos (cap. 14,24.30.38). Împreună cu aceşti doi bărbaţi erau Moise şi Eleazar ca supravieţuitori ai primului recensământ. O generaţie întreagă pierise, cu excepţia câtorva persoane aflate sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu, pe care Acesta le hotărâse pentru lucrări mai mari. Iehova ştie care sunt ai Lui (2 Timotei 2,19), păstrând mereu evidenţa numelor sfinţilor Lui (Exod 33,17; Isaia 43,1) în cartea vieţii (Apocalipsa 3,5; Filipeni 4,3). Caleb stă ca o valoroasă exemplu de loialitate faţă de principiu în cele mai potrivnice şi grele împrejurări.

Comentariile lui Ellen G. White 64,65 PP 456