Cuvântul Domnului. Ebr. debar-Yahweh, o expresie tehnică ce apare de peste 50 de ori în cartea lui Ieremia. Dabar, cuvânt, adesea are sensul mai puternic de poruncă (vezi Deuteronom 4,13, unde cele zece porunci e literal cele zece cuvinte). Dabar mai poate să însemne şi problemă, ocupaţie, afacere (Exod 24,14; Iosua 2,14; 1Cronici 26,32). Astfel, cuvântul Domnului este aici declaraţia cu autoritate a lui Iehova cu privire la planurile Sale cu popoarele lumii.

Asupra neamurilor. Versetul acesta introduce o secţiune nouă a cărţii lui Ieremia. Capitolele 46-51 conţin o serie de 10 declaraţii poetice cu privire la diferite naţiuni şi triburi, Egipt (cap. 46), filistenii (cap. 47), Moab (cap. 48), amoniţii (cap. 49,1-6), Edom (cap. 49,7-22), Damasc (cap. 49,23-27), Kedar (cap. 49,28.29), Hazor (cap 49,30-33), Elam (cap. 49,34-39) şi Babilon (cap. 50,1-51,58). Ebraicul ’al, tradus aici prin asupra, e probabil mai bine înţeles prin cu privire la, deoarece, cu toate că aceste profeţii zugrăvesc multe judecăţi dumnezeieşti, ele promit şi refacere (vezi cap. 48,47; 49,6.39).

Faraon Neco. Cu privire la înţelesul termenului Faraon vezi comentariul la Geneza 12,15. Neco II (609-594 î.Hr.) a venit la tronul Egiptului într-un timp când naţiunea trecea printr-o renaştere politică, culturală şi economică. Tatăl său, Psamtik I (663-609 î.Hr.) se bucurase de sprijinul politic şi militar al Asiriei împotriva Egiptenilor, care dominaseră Egiptul timp de aproape un secol. Odată cu dezintegrarea Imperiului Asirian, el îşi declarase independenţa faţă de Asiria, şi întemeiase dinastia a XXVI-a, sau Saită. Comerţul cu Grecia şi Fenicia a înflorit şi prosperitatea economică s-a evidenţiat. Independenţa de curând câştigată şi prosperitatea au încurajat un simţ de mândrie şi putere naţională.

Când Ninive a căzut în anul 612 î.Hr., Imperiul Asirian, care dominase afacerile Răsăritului Apropiat timp de peste două secole şi jumătate, a ajuns la un sfârşit, lăsând un vid politic. Egiptenii au văzut în situaţia aceasta un prilej pentru a restabili un imperiu în Asia Apuseană. La scurt timp după ce Neco II a urmat tatălui său în 609 î.Hr., o armată Egipteană a fost trimisă în ajutorul Asirienilor, pe care Babilonienii îi înlăturaseră dintr-o capitală aşezată într-o situaţie de forţă majoră la Haran. Campania de recucerire a Haranului a fost un eşec. Anul următor (608 î.Hr.) Neco pare să fi fost din nou în Palestina şi Siria. Se pare că la data aceasta oastea lui a înfrânt trupele lui Iuda şi a ucis pe regele Iosia în lupta de la Meghido (2Regi 23,29.30; 2Cronici 35,20-27). Neco s-a dus apoi spre nord împotriva Babilonienilor la Carchemiş, pe Eufrat (2Cronici 35,20). Trei luni mai târziu s-a înapoiat, şi la Ribla (2Regi 23,31.33) a pus pe Ioahaz, noul rege al lui Iuda, în lanţuri, urcându-l la tron pe Ioiachim (2Regi 23,34), care evident era mai puţin naţionalist şi mai înclinat să urmeze o conducere străină.

Patru ani mai târziu, în al patrulea an al lui Ioiachim (Ieremia 46,2) oştirile lui Neco erau din nou la Carchemiş.

Carchemiş. Un oraş pe malul apusean al Eufratului, dominând unul din cele mai importante vaduri. Era punctul natural de trecere în Mesopotamia pentru oştiri, care invadau din Vest, şi era astfel un loc de mare importanţă strategică şi comercială.

Nebucadneţar. Tatăl lui Nebucadneţar, Nebopolasar (626-605 î.Hr.) a fost cel care împreună cu mezii şi seiţii, a definitivat distrugerea Imperiului Asirian. Deţinând jumătatea răsăriteană a Cornului Fertil, el, în mod natural, ar fi dorit să stăpânească şi ţinutul Apusean. Astfel, a devenit adversarul principal al lui Neco, care încerca să restabilească dominaţia egipteană asupra Palestinei şi Siriei. În ce măsură a izbutit Nebopolasar în Apus, nu este clar. Nu există surse, materiale Babiloniene sau egiptene pentru anii mai târziu ai domniei sale. Atât este clar că, la data când Nebucadneţar a urmat tatălui său în 605 î.Hr., Babilonienii erau pregătiţi pentru lupta decisivă cu egiptenii în privinţa controlului asupra Palestinei şi Siriei.

În al patrulea an al lui Ioiachim. În acord cu cap. 25,1, anul al patrulea al lui Ioiachim a fost anul întâi al lui Nebucadneţar, 604 î.Hr. Mulţi istorici au preferat să dateze această a doua bătălie de la Carchemiş.

Totuşi, dificultatea acestei interpretări este aceea că cronicarul, (cum este Berosus; vezi comentariul la Daniel 1:1) spune, că această bătălie a avut loc înainte de suirea lui Nebucadneţar la tron, în timp ce Ieremia afirmă că bătălia de la Carchemiş a fost dusă în anul al patrulea al lui Ioiachim, anul întâi al lui Nebucadneţar, cel puţin la câteva luni după ce el venise la tron. Iosif Flavius (Antichităţi, x. 6. 1) în interpretează pe Ieremia afirmând că bătălia de la Carchemiş a avut loc după ce Nebucadneţar a devenit împărat.

La început, întrucât nu se ştia despre această cronică, iar sursele istorice pentru anii 609-604 î.Hr. nu prezentau evenimente din Palestina şi Siria, se credea că îndată după prima bătălie de la Meghido (acum datată ca 609 î.Hr.), Babilonienii preluaseră Palestina şi Siria, iar Berosus vorbea despre o răzvrătire împotriva lor.

Alţii au rezolvat problema punând semnul egal între anul al IV-lea al domniei lui Ioiachim şi anul urcării pe tron al lui Nebucadneţar (înainte de primul său an efectiv de domnie).

S-a oferit şi o altă interpretare. Expresia anul al IV-lea al lui Ioiachim poate fi la fel de logic considerat ca nată nu a bătăliei, ci a mesajului (v.1) care a venit asupra profetului împotriva Egiptului, şi oştirii faraonului Neco al Egiptului... în al patrulea an. În astfel de caz expresiile corespondente cuvintelor care, cu dublă determinare, pot fi luate ca paranteze, ca aluzii la binecunoscuta bătălie a acelui an.

Pregătiţi. Adică, puneţi în ordine. Scutul. Ebr. magen, un scut mic, probabil circular purtat de trupele înarmate cu armament uşor. Pavăza. Ebr. innah,(s o pavăză lungă pentru apărarea întregului corp, folosit de trupele înarmate cu armament greu.

Îmbrăcaţi-vă cu platoşa. Ebr. siryonoth, armura.

Ce văd? Sau De ce. Profetul exprimă surpriza la înfrângerea egiptenilor. El probabil fusese martor personal la retragerea egipteană de la Carchemiş, când Babilonienii îi urmăreau de aproape. Zice Domnul. Ebr. ne’um-Yahweh. Această expresie de afirmaţie divină apare de peste 160 de

ori în Ieremia.

Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Nilul. Sau Un potop. Ebr. ye’or, de la egipteanul ’iteru, râul, adică, Nilul (vezi Geneza 41,1.2; Exod 1,22; 2,3; 7,15.17-21.24.25). Egiptul, practic o ţară fără ploi, depindea de revărsarea anuală a Nilului pentru irigaţie. Timpul când Nilul ajungea la nivelul lui cel mai înalt, în septembrie şi octombrie, marca evenimentul principal al anului, şi din vechime existau raporturi conştiincioase ale acestor lucruri. Profetul foloseşte aici tabloul Nilului, care se revarsă ca un simbol impresionant pentru oştirilor egiptene care cotropesc Palestina şi Siria (vezi Ieremia 46,8).

Etiopieni. Ebr. Kush (vezi comentariul la Geneza 10,6).

Put. Probabil mai degrabă locuitorii din Punt sau din Libia, pe coasta răsăriteană a Africii (vezi comentariul la Geneza 10,6).

Lud Ebr. Ludim. Nu este sigur dacă lidienii menţionaţi aici erau lidieni din Asia Mică apuseană sau un trib african învecinat cu Egiptul. În favoarea primei interpretări vine redarea din LXX, ludoi, lidieni, şi faptul că o inscripţie a lui Asurbanipal, împăratul Asiriei, afirmă că tatăl lui, Neco, Psametik I, avea în oştirea sa trupe puse la dispoziţie de către Gyges, împăratul Lidiei. În favoarea faptului, că ei sunt un trib african, ar fi faptul că Ludim descindea din Miţraim, fiul lui Ham, lucru care i-ar înrudi cu egiptenii. În mod normal nu s-ar exclude astfel faptul ca ei să fi migrat la o dată mai timpurie din Africa în Asia Mică (vezi comentariul la Geneza 10,13).

Lidienii nu trebuie să fie confundaţi cu descendenţii lui Lud, fiul lui Şem, care par să fi fost un popor din Mesopotamia de Nord (Geneza 10,22; 1Cronici 1,17; vezi comentariul la Geneza 10,22).

Domnul, Dumnezeul oştirilor. Cu privire la înţelesul acestei expresii, vezi comentariul la cap. 7,3.

Sabia mănâncă. În ebraică săbiile sunt prezentate ca având gură. Astfel ascuţişul săbiei este literalul pentru gura săbiei (Geneza 34,26); o sabie cu două tăişuri este literalul pentru o sabie cu guri (Proverbe 5,4). Mânerele săbiilor erau uneori construite în forma unui cap de animal, cu lama ieşind din gura fiarei.

Jertfă. Ebr. zebach, de la zabach, a jertfi sau a măcelări. Aici, rădăcina însemnând măcelărire pare ideea mai proeminentă. Miază-noapte [ţara de la miază-noapte, KJV]. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Fecioară. O expresie favorită a lui Ieremia, când se referă la poporul Israel (vezi Ieremia 14,17; 18,13; 31,4.21; Plângeri 1,15; 2,13). Aici este aplicată la Egipt.

Degeaba întrebuinţezi leacuri multe. Sau Vei folosi. Aceasta poate fi tradusă la prezent tu foloseşti (vezi ASV), sau la trecut, Zadarnic ai folosit multe leacuri (RSV). Egiptenii erau cei mai de frunte între popoarele Orientului Apropiat antic în practica medicală. Două tractate medicale Egiptene importante au fost găsite, Papirul Chirurgical Edwin Smith şi Papirul Medica Ebers. Ele arată, că aspectele practice ale medicinii egiptene erau la un nivel remarcabil de înalt la o dată timpurie. Medicii dovedeau iscusinţă la tratarea fracturilor şi înţelegeau valoarea pulsului la determinarea stării pacientului. Ei s-au apropiat în cercetările lor de descoperirea circulaţiei sângelui.

Herodot (iii. 1. 129) afirmă că împăraţii persani Cir şi Dariu au folosit medici egipteni. Grecii s-au inspirat în ceea ce priveşte ştiinţa lor medicală atât de mult din cunoştinţele egiptene, încât au identificat zeul lor al medicinii Asclepios (numit de către romani Aesculapius) cu medicul şi înţeleptul egiptean din Dinastia a III-a, Imhotep. Ideea profetului pare a fi aceea că, deşi Egiptul ar putea să producă cei mai mari medici ai lumii, nu avea să găsească vindecarea propriei lui răni în ziua cercetării.

Cuvântul. Vezi comentariul la v. 1. Versetul acesta e scris în proză. Versetele 3-12, 14-24 şi 27-28 sunt în formă poetică. Versetul 13 constituie o introducere la o nouă secţiune a soliei profetice, o prezicere a inundării Egiptului din partea lui Nebucadneţar.

Venirea. Din cauza unei lipse de confirmare istorică, mulţi învăţaţi au pus la îndoială faptul că invadarea Babilonienilor spre Egipt descrisă aici şi la Ieremia 43,8-13; 44,30; Ezechiel 29,1-20 ar fi avut loc efectiv. Iosif Flavius afirmă, că în al cincilea an după jefuirea Ierusalimului, care a fost anul al XXIII-lea al domniei lui Nebucadneţar, Nebucadneţar… a invadat Egiptul pentru a-l supune, şi, după ce a ucis pe regele care domnea atunci şi a numit un altul, a luat din nou captivi pe iudeii care erau în ţară şi i-a dus la Babilon (Antichităţi, x. 9. 7). Că nu se poate pune cu totul bază pe această afirmaţie a lui Iosif Flavius este evident din faptul că Apries e fost rege al Egiptului de la 588-569 î.Hr., şi deci nu a fost ucis de Nebucadneţar în anul a XXIII-lea al acestuia din urmă (582 î.Hr.). În plus, nu e nici o dovadă contemporană că Egiptul a fost invadat pe vremea aceea. Unii istorici interpretaseră mai înainte o inscripţie a unui Nesuhor, guvernator al Elefantinei din Egiptul de Sus sub Apries, ca indicând că Nebucadneţar invadase Egiptul şi pătrunsese spre sud până la Asuan (scris şi Aswân). Dar, studiul ulterior a arătat că inscripţia cu pricina fusese greşit interpretată şi că ea în schimb se aplică la o răscoală a mercenarilor greci şi asiatici din Egiptul de Sus.

Există totuşi o tăbliţă Babiloniană fragmentară, datată în anul a XXXVII-lea al lui Nebucadneţar (568 î.Hr.), care vorbeşte de un conflict între Nebucadneţar şi Amasis al Egiptului. Deşi nu este cu putinţă a determina detaliile acestei invazii, faptul că ea a avut loc în anul după ce Amasis doborâse pe predecesorul său, Apries, ar putea duce la gândul că Nebucadneţar a văzut în războiul civil care bântuia atunci în Egipt, o ocazie de a cuceri acea ţară slăbită, şi de a o adăuga la imperiul său. Evenimentul acesta ar putea fi de asemenea cadrul corect al naraţiunii lui Iosif Flavius (vezi paragraful anterior). Profeţia lui Ezechiel (cap. 29,17-20) cu privire la o cucerire Babiloneană dată în al douăzeci şi şaptelea an (571-570 î.Hr.) adaugă un plus de probabilitate pentru o invazie pe vremea aceea. Istoria seculară tace cu privire la extinderea succesului aceste invazii Babiloniene. S-ar putea să fi fost mai mult decât o singură campanie, dar se crede că această campanie este aceea descrisă aici de Ieremia.

Unii au sugerat că Ieremia putea să fi fost un martor ocular al evenimentului descris în cap. 46,13-26. Într-un astfel de caz Ieremia ar fi fost un om bătrân. Data aceste invazii a fost 568-567 î.Hr. El începuse să profetizeze cu 60 de ani mai înainte în 627-626 î.Hr. (vezi comentariul la cap. 1,2).

Migdal. Vezi comentariul la cap. 44,1.

Nof. Adică, Memphis (vezi comentariul la cap. 2,16).

Tahpanes. Vezi comentariul la cap. 2,16. E vrednic de notat, că toate localităţile menţionate aici sunt în Egiptul de Jos, lucru care poate indica faptul că invazia Babiloniană nu a pătruns departe în sus pe valea Nilului.

Pentru ce ţi-au căzut vitejii tăi? Sau Au fost înlăturaţi. O schimbare în vocale permite traducerea Chep a fugit. Acesta ar fi în acord cu LXX, care zice, Pentru ce a fugit Apis? Apis, egiptean Hep, a fost din vremuri istorice zeul-taur al Memphisului. Mai multe inscripţii din Dinastia a XXVI-a, timp în care Ieremia a fost în Egipt, vorbeau despre Hep ca instalat în casa lui Ptah, zeul principal al Memphisului. Se credea că Apis e întrupat într-o succesiune de tauri sfinţi, care erau ţinuţi în mare lux la Memphis pentru cult şi divinizare. Când asemenea tauri mureau, erau mumificaţi şi îngropaţi cu mare grijă.

În 1850 arheologul francez Mariette a descoperit Serapeul la Sakkara, unul din vechile cimitire ale Memphisului. Acesta constă din două galerii subterane lungi de aproximativ 365m, având pe laturi cripte funerare, care conţineau trupurile mumificate a peste 60 de tauri, întinzându-se din secolul al XIV-lea până în al II-lea î.Hr. A doua din aceste galerii a fost construită de Psametik I, un contemporan al lui Ieremia, fapt care arată poziţia superioară pe care cultul lui Apis o deţinea pe vremea acestei profeţii.

Probabilitatea ca profetul să se fi gândit aici la Apis este întărită de faptul că ebraicul ’abbir, cel viteaz, înseamnă şi taur, şi aşa e tradus în Psalmi 22,12; 50,13; 68,30; Isaia 34,7. Aşa cum pe vremea lui Moise zeii egipteni erau arătaţi în adevărata lor lumină (vezi comentariul la Exod 8,2; 10,21), tot aşa acum, dramatizând înfrângerea egiptenilor, Ieremia pare să arate falimentul marilor zei-tauri.

Să ne întoarcem. Aceste sunt evident cuvintele trupelor mercenare greceşti, diferite triburi africane, popoare din Asia Mică, de obicei folosite în oştirile egiptene ale acestei perioade. Lipsite de

o loialitate înnăscută faţă de Egipt, ele erau gata să dezerteze când îşi dădeau seama când sunt înfrânte.

Acolo strigă. O uşoară schimbare în punctarea vocală permite traducerea, Şi lui Faraon, împăratul Egiptului, daţi-l nume, Zarvă….

Faraon. Un titlu regal egiptean şi nu numele propriu al regelui (vezi comentariul la Geneza 12,15). Nu e clar la care cârmuitor se face aici referire. LXX îl identifică cu Neco, dar traducerea aceasta lasă loc la multiple interpretări.

A lăsat să treacă clipa potrivită. Sau El a trecut timpul rânduit. Sau, el a lăsat să treacă timpul rânduit. Raritatea informaţiilor istorice cu privire al războiul pe care Ieremia îl descrie (vezi comentariul la v. 13) face cu neputinţă de a cunoaşte dacă afirmaţia aceasta se referă sau nu la vreo ezitare a lui Faraon în unirea la luptă cu Babilonienii, când aceasta ar fi fost în avantajul său.

S-ar putea ca aici să fie o referire la risipirea ocaziei pentru naţiunea Egipteană. Fiecărei naţiuni i s-a îngăduit să-şi ocupe locul pentru a determina dacă va împlini scopul divin. Când o naţiune dă greş, slava ei se depărtează (PK 535; vezi comentariul la Daniel 4,17).

Nof. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Nimicitorul. Ebr. q,(eres un cuvânt care apare numai aici în Biblie. Sensul rădăcinii lui a ciupi, a pişca, sugerează că (geres s-ar putea referi la o insectă care înţeapă şi care pune pe fugă prin ciupituri juncana Egiptului. RSV zice, Un tăun de la miază-noapte a venit asupra ei.

Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Simbriaşii. Aceasta este încă o referire la mercenarii, care jucau un rol important în oştirea egipteană în timpul perioadei acestei (vezi comentariul la v.9, 16).

Ziua pedepsirii Sau Cercetării. De la ebraicul paqad, însemnând la bază a vizita, dar folosit adesea în sensul de a cerceta cu pedeapsă (vezi Exod 20,5; Iov 35,15; Psalmi 59,5; Isaia 26,14; Ieremia 14,10). Timpul cercetării lor, anul cercetării lor sunt expresii favorite pentru Ieremia (vezi cap. 8,12; 10,15; 11,23; 23,12; 48,44; 50,27; 51,18). Ziua lui Iehova de cercetare a Egiptului era nu numai o pedepsire, dar şi o chemare la îndreptarea acţiunilor şi la pocăinţă a inimii (vezi Ieremia 46,28).

Fâşâitul unui şarpe. Sau Ca un şarpe. Adică, sunetul oştirii Egiptene în retragere nu e ca mersul unor trupe bine organizate, ci seamănă mai degrabă cu o încercare ascunsă de a o şterge pe tăcute dinaintea Babilonienilor care sosesc, şi care înaintează ca o oştire.

Pădurea. Aici folosit probabil figurat pentru mulţimea ostaşilor din oştirea egipteană sau pentru a reprezenta densitatea populaţiei. Nu prea poate să fie luat literal, întrucât nu există păduri în Egipt.

Miază-noapte. Vezi comentariul la cap. 1,14.

Domnul oştirilor. Vezi comentariul la cap. 7,3.

Amon din No. Ebr. ’Amon minno’, literal, Amen din No. Cetatea egipteană Teba (modernele Luxor şi Karnak), cam la 480 km la sud de Cairo pe malul răsăritean al Nilului. Amon fusese original Zeul local al Tebei; de unde cetatea a ajuns să fie cunoscută în egipteană ca Niut ’Imen, cetatea lui Amen. Biblicul No este o transliterare ebraică a celei dintâi părţi al numelui egiptean al cetăţii.

Odată cu începerea Regatului de Mijloc al Egiptului (cam pe la 2000 î.Hr.), şi aşezarea cetăţii de scaun la Teba, zeul local Amen a ajuns repede la supremaţie printre zeităţile Egiptului. Lui i-au fost date atributele zeului soare Ra‘, şi cele două zeităţi au fost identificate ca una singură sub numele de Amen-Ra‘. Importanţa lui Amen e ilustrată de proeminenţa numelor Amenemhet, numele a patru alţi regi ai perioadei Imperiale. Alţi câţiva Faraoni, ca Tutankhamon, de asemenea au purtat nume compus din Amen. În cursul Dinastiei al XXI-lea (c. 1085 - c. 950 î.Hr.) mari preoţi ai lui Amen au domnit de fapt ca regi ai Egiptului, şi pe vremea lui Ieremia marile preotese ale lui Amen erau principese regale. Probabil cea mai mare dovadă a proeminenţei lui Amen-Ra‘ e templul lui de la Karnak, parte din vechea Teba, care, deşi e în ruine, încă mai rămâne unul din cele mai mari monumente arhitecturale supravieţuitoare ale lumii antice.

Făgăduind pedepsirea lui Amen şi a lui Faraon, Domnul simboliza venirea mâniei Sale asupra întregilor sisteme religioase şi politice ale Egiptului.

Va fi locuit. Versetul acesta descoperă adevăratul scop al judecăţilor lui Dumnezeu asupra Egiptului. Pedepsele nu erau intenţionate să-l distrugă deplin, ci să-l aducă prin umilire la pocăinţă.

Nu te teme. Îngrozitorul tablou de înfrângere pentru Egipt zugrăvit în capitolul acesta se sfârşeşte cu o solie de nădejde pentru Israel. Judecăţile cereşti asupra vecinilor lui Israel, ca şi acelea asupra lui însuşi, erau intenţionate să realizeze întoarcerea la Dumnezeu.