1 Atunci Solomon[[xr:1]] a zis: „DOMNUL a spus că vrea să locuiască în întuneric[[xr:2]]!

Atunci Solomon a zis. Capitolul 6 vorbeşte despre rugăciunea plină de căldură a lui Solomon la sfinţirea templului. Există un strâns acord între rugăciunea redată aici şi raportul paralel din 1 Regi 8. Singurele diferenţe importante sunt includerea propoziţiei explicative (v. 13), care nu se găseşte în Regi, şi cuvintele de încheiere ale rugăciunii, v. 40-42, care sunt cu totul altele decât cele raportate în 1 Regi 8,50-53. Vezi la 1 Regi 8.

Întuneric. [Întuneric des, KJV]. Compară cu 1 Regi 8,12. Când S-a apropiat de poporul Său, Dumnezeu Şi-a mascat prezenţa pentru ca ei să nu fie mistuiţi de strălucirea slavei Sale (vezi Exod 20,18-21; Deuteronom 4,11; Psalmi 18,9.11).


2 Și eu Ți-am zidit o locuință falnică, un lăcaș în care să locuiești în veci!”

Un loc unde vei locui în vecie. [Locuinţa Ta pe vecie, KJV]. Nu era planul lui Dumnezeu ca templul să fie distrus (vezi PK 46) sau ca naţiunea lui Israel să dispară. Dacă Israel ar fi rămas credincios Domnului, respectând poruncile Lui şi transmiţând popoarelor din jur cunoştinţa de Dumnezeu, întreaga lumea ar fi fost inundată de lumină, aducându-le speranţa mântuirii. Într-un astfel de caz, templul ar fi fost centrul mondial al închinării lui Dumnezeu, iar Ierusalimul ar fi devenit capitala şi metropola lumii (DA 577).


3 Regele s-a întors cu fața spre adunarea lui Israel și a binecuvântat-o; toată adunarea lui Israel stătea în picioare.
4 El a zis: „Binecuvântat fie DOMNUL, Dumnezeul lui Israel, care a împlinit cu mâna Sa ce-i spusese cu gura Sa lui David, tatăl meu:
5 «Din ziua când am scos poporul Meu din țara Egiptului, n-am ales nicio cetate dintre toate semințiile lui Israel ca să se zidească o casă în care să locuiască Numele Meu și n-am ales niciun om care să fie conducător peste poporul Meu, Israel.

N-am ales. Propoziţia aceasta şi prima jumătate a v. 6 nu se regăsesc în raportul paralel din Regi.


6 Ci[[xr:1]] am ales Ierusalimul, pentru ca în el să locuiască Numele Meu, și l-am ales pe David[[xr:2]], ca să fie peste poporul Meu, Israel!»

Ierusalimul l-am ales. Fiind la răscrucea drumurilor lumii, Ierusalimul avea o poziţie ideală ca să se transforme în cetatea cea mai importantă a lumii şi în loc de rugăciune pentru toţi oamenii.

Pe David l-am ales. Despre David se spune că era om după inima lui Dumnezeu, că fusese ales de Dumnezeu să împlinească voia Lui (Fapte 13,22). David a devenit regele lui Israel nu datorită ambiţiei lui personale, ci datorită chemării directe a lui Dumnezeu (1 Samuel 16,1).


7 Tatăl meu, David, avea[[xr:1]] de gând să zidească o Casă pentru Numele DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel.

David avea de gând. [În inima lui David, KJV]. Vezi la 1 Regi 8,17. Astăzi, în lume, ar fi fost mai multe locaşuri de biserică unde să se aducă închinare lui Dumnezeu dacă mai mulţi din poporul lui Dumnezeu ar fi avut în minte şi în inimă dorinţa, ca şi David, de a zidi temple impunătoare pentru El.


8 Și DOMNUL i-a zis tatălui meu, David: «Bine ai făcut că ți-ai pus în gând să zidești o Casă pentru Numele Meu!

o casă Numelui Meu, bine ai făcut că ai avut gândul acesta.

Bine ai făcut. Vezi la 1 Regi 8,18.


9 Numai că nu tu vei zidi Casa, ci fiul tău care va ieși din coapsele tale – el va zidi Casa pentru Numele Meu.»

Nu tu vei zidi. David nu s-a mâniat când Domnul a dezaprobat intenţia lui de a construi. Deşi dezamăgit, el a acceptat planul divin. Cu toate că nu i s-a îngăduit să zidească el însuşi Templul, şi-a continuat lucrarea de pregătire, ca şi cum el însuşi urma să fie constructorul (vezi 1 Cronici 29,2-5).


10 DOMNUL a împlinit cuvântul pe care-l spusese. Eu m-am ridicat în locul tatălui meu, David și m-am așezat pe tronul lui Israel, după cum făgăduise DOMNUL, și am zidit Casa pentru Numele DOMNULUI, Dumnezeului lui Israel.
11 Am așezat acolo chivotul, în care[[xr:1]] se află legământul DOMNULUI, legământ pe care l-a încheiat El cu fiii lui Israel.”

Legământul. Vezi la 2 Cronici 5,10; vezi şi la 1 Regi 8,21.


12 Stând [[xr:1]] în picioare înaintea altarului DOMNULUI, în fața întregii adunări a lui Israel, Solomon și-a întins mâinile.

Înaintea altarului. Solomon s-a aşezat înaintea altarului, la început în picioare, pentru cuvântul de sfinţire, şi mai târziu în genunchi pentru rugăciunea de consacrare (v. 13).


13 Căci Solomon făcuse un podium de aramă și îl pusese în mijlocul curții: era lung de cinci coți, lat de cinci coți și înalt de trei coți; a urcat pe el, a îngenuncheat în fața întregii adunări a lui Israel, a întins mâinile spre cer

Făcuse o treaptă de aramă. Amănuntul acesta nu se găseşte în Regi. De la locul acesta înălţat, Solomon ar fi văzut mai bine adunarea, iar poporul ar fi putut, la rândul lui, să vadă şi să audă mai bine pe regele lui.

În genunchi. Amănuntul acesta nu e menţionat în raportul din Regi, dar la sfârşitul rugăciunii raportul din Regi afirmă că Solomon "s-a sculat dinaintea altarului Domnului unde îngenunchiase" (1 Regi 8,54). Cu toate că era rege al lui Israel, Solomon s-a plecat smerit înaintea Împăratului ceresc. Era un semn atât al măreţiei, cât şi smereniei regelui de a recunoaşte public poziţia lui umilă înaintea Aceluia care este marele Împărat al împăraţilor şi Domn al domnilor.


14 și a zis: „DOAMNE, Dumnezeul lui Israel! Nu[[xr:1]] este Dumnezeu ca Tine nici în ceruri, nici pe pământ! Tu Îți ții legământul și îndurarea față de robii Tăi care umblă înaintea Ta din toată inima lor!

Ţii legământul. Compară cu Deuteronom 7,9; Neemia 1,5; Psalmi 89,2.3; Isaia 55,3; Daniel 9,4.


15 Astfel, ai ținut făgăduința pe care i-ai făcut-o robului Tău David, tatăl meu; ceea ce ai făgăduit cu gura Ta[[xr:1]] ai împlinit cu mâna Ta, cum și vedem astăzi.

Împlineşti. [Ai împlinit, KJV]. La data sfinţirii Templului, multe dintre făgăduinţele lui Dumnezeu se împliniseră deja. Domnul făgăduise ţara Canaanului lui Avraam, Isaac şi Iacob, iar acum făgăduinţele acelea începeau să se împlinească. Lui David îi fusese făgăduit un fiu pentru a-i urma la tron, iar acum făgăduinţa aceea fusese împlinită. Viitorul lui Israel strălucea de făgăduinţe şi slavă. Dumnezeu demonstrase ce ar fi făcut pentru poporul Său dacă acesta i-ar fi rămas credincios.


16 Acum, DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, păstrează ce i-ai făgăduit robului tău David, tatăl meu, când i-ai spus: «Nu vei fi lipsit niciodată de[[xr:1]] un urmaș care să stea pe tronul lui Israel, cu încuviințarea Mea; numai[[xr:2]] fiii tăi să ia seama la calea lor și să umble în Legea Mea, cum ai umblat tu înaintea Mea.»

Să meargă în legea Mea. Solomon a înţeles însemnătatea loialităţii faţă de Dumnezeu şi a ascultării de legea Lui sfântă. El cunoştea slava şi pacea de care s-ar fi bucurat Israel dacă ar fi rămas credincios lui Dumnezeu; de asemenea cunoştea rezultatele triste pe care le-ar fi adus neascultarea. În felul acesta, rugăciunea lui Solomon a devenit o predică, prin care a făcut un apel mişcător către popor să-şi amintească pururi de Dumnezeu şi să umble în căile Lui.


17 Acum, DOAMNE, Dumnezeul lui Israel, adeverească-se făgăduința făcută robului Tău David!

Împlinească-se. [Adeverească-se, KJV]. Compară cu cererea lui David din 1 Cronici 17,23.


18 Dar ar putea locui Dumnezeu cu adevărat alături de om pe pământ? Iată[[xr:1]], cerurile și cerurile cerurilor nu Te pot cuprinde, cu atât mai puțin această Casă pe care am zidit-o eu!

Să locuiască... împreună cu omul? De câte ori omul slab nu şi-a pus întrebarea: Va locui marele Dumnezeu al cerului cu oamenii de pe pământ? Lui Moise, Dumnezeu i-a dat făgăduinţa: "Eu voi fi negreşit cu tine" (Exod 3,12). Aceeaşi făgăduinţă a fost dată lui Iacob (Genesa 31,3.5; 48,15). Psalmistul spunea cu încredere: "Chiar dacă ar fi să umblu prin valea umbrei morţii, nu mă tem de nici un rău, căci Tu eşti cu mine" (Psalmi 23,4). Isus a dat făgăduinţa: "Iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârşitul veacului (Matei 28,20). Oricui Îi deschide uşa Dumnezeu îi făgăduieşte: "Voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine" (Apocalipsa 3,20). În orice loc de pe pământ, oamenii au ajuns să-şi dea seama că Dumnezeu va locui într-adevăr cu oamenii. Toţi care vor, chiar aici, în lumea aceasta, se pot bucura de tovărăşia Cerului.

Nu te pot cuprinde. Dumnezeu e mai mare decât tot universul pe care l-a făcut. Cerul cerurilor nu-L pot cuprinde! Cu cât mai puţin un templu făcut de mâini omeneşti! Marea nevoie a omului este să înveţe să fie umil şi liniştit şi să umble înaintea lui Dumnezeu cu respect şi temere sfântă.


19 Totuși, ia aminte la rugăciunea robului Tău și la cererea lui, DOAMNE, Dumnezeul meu, ca să asculți strigătul rugăciunii pe care Ți-o face robul Tău!
20 Ochii Tăi să fie deschiși asupra Casei acesteia zi și noapte, asupra locului despre care ai spus că acolo va fi Numele Tău. Ascultă rugăciunea pe care Ți-o face robul Tău către locul acesta!
21 Ascultă cererile robului Tău și ale poporului Tău, Israel, când se vor ruga către locul acesta! Ascultă din locul locuinței Tale, din ceruri, ascultă-i și iartă-i!

Locul locuinţei Tale. Cerul este adevăratul loc al locuinţei lui Dumnezeu, totuşi El a binevoit să locuiască cu omul pe pământ (Exod 25,8). Iartă. Vezi Psalmi 103,12; Isaia 43,25; 44,22; Ieremia 50,20.


22 Când va păcătui cineva față de aproapele său și, fiind pus să rostească jurământ cu blestem, va veni să jure înaintea altarului Tău, în Casa aceasta,
23 ascultă din ceruri, lucrează și judecă-i pe robii Tăi; osândește-l pe cel vinovat și întoarce-i fapta asupra capului lui; iar pe cel nevinovat îndreptățește-l și fă-i după dreptatea lui!
24 Când poporul tău, Israel, va fi biruit de vrăjmași pentru că vor fi păcătuit împotriva Ta, dacă se vor întoarce la Tine și vor da slavă Numelui Tău, dacă-Ți vor face rugăciuni și cereri în Casa aceasta,

Va fi bătut. Aceia care păcătuiesc împotriva lui Dumnezeu pierd protecţia divină şi sunt la discreţia vrăjmaşului şi a puterilor întunericului. Moise a prezis în mod clar că dacă Israel păcătuia ar fi urmat să cadă înaintea vrăjmaşilor lor (Levitic 26,14.17; Deuteronom 28,15.25).


25 ascultă-i din ceruri, iartă păcatul poporului Tău, Israel, și adu-i înapoi în țara pe care le-ai dat-o lor și părinților lor.
26 Când cerul[[xr:1]] va fi închis și nu va cădea ploaie pentru că vor fi păcătuit împotriva Ta, dar se vor ruga către locul acesta și vor da slavă Numelui Tău și se vor întoarce de la păcatele lor când îi vei smeri,

Nu va fi ploaie. Vezi la 1 Regi 8,35; cf. Ioel 1,18-20.


27 ascultă-i din ceruri, iartă păcatul robilor Tăi, al poporului Tău, Israel, – fiindcă Tu îi îndrumi astfel pe calea cea bună pe care trebuie să umble! – și trimite ploaie peste țara Ta, pe care ai dat-o poporului Tău ca moștenire!
28 Când vor fi în țară foamete[[xr:1]] și ciumă, mălură și tăciune, lăcuste arbe și lăcuste hasil[[fn:a]], când vrăjmașii lui îl vor împresura în țară, la porțile cetății, sau când vor veni plăgi și boli de tot felul,

Ciuma. Vezi la 1 Regi 8,37.38.


29 ia aminte la orice rugăciune și cerere pe care ți-o va face vreun om sau întregul Tău popor Israel, căci fiecare își va cunoaște necazul și durerea și va întinde mâinile spre Casa aceasta,
30 ascultă-i din ceruri, din locul locuinței Tale, și iartă-i; răsplătește-i fiecăruia după umblarea lui, după ceea ce știi[[xr:1]] că este în inima fiecăruia – căci numai Tu cunoști inima fiilor oamenilor –,
31 ca să se teamă de Tine și să umble în căile Tale în toate zilele cât vor trăi în țara pe care le-ai dat-o părinților noștri!

Să umble în căile Tale. Solomon nu s-a rugat să vină pedepse, dar dacă acestea veneau, el cerea ca acestea să trezească poporul şi să-l întoarcă de la căile lui rele. Dumnezeu îngăduie să vină judecăţi pentru a-i aduce pe oameni la neprihănire (vezi Isaia 26,9).


32 Chiar și străinul, care[[xr:1]] nu este din poporul Tău, Israel, când va veni dintr-o țară îndepărtată datorită Numelui Tău celui mare, pentru mâna Ta cea tare și pentru brațul Tău întins, când va veni și se va ruga spre Casa aceasta,

Străinul. Solomon s-a rugat nu numai pentru Israel, ci şi pentru străinii de departe. Era voia lui Dumnezeu nu numai ca Israel să fie mântuit, ci şi ca toate popoarele pământului să vină la El şi să umble pe căile neprihănirii.


33 ascultă-l din ceruri, din locul locuinței Tale, și fă tot ce-Ți va cere străinul acela, pentru ca toate popoarele pământului să cunoască Numele Tău, să se teamă de Tine, asemenea poporului Tău, Israel, și să știe că Numele Tău este chemat peste această Casă pe care am zidit-o!

Toate popoarele. Vezi la v. 32.


34 Când cei din poporul Tău vor ieși la luptă împotriva vrăjmașilor, pe calea pe care îi vei trimite, și se vor ruga Ție cu privirea îndreptată spre cetatea aceasta pe care ai ales-o și spre Casa pe care am zidit-o pentru Numele Tău,
35 ascultă din ceruri rugăciunea și cererea lor și fă-le dreptate!
36 Când vor păcătui împotriva Ta – căci nu[[xr:1]] este om care să nu păcătuiască – și Te vei mânia pe ei și-i vei da în mâna vrăjmașului, care îi va lua prizonieri și îi va duce în exil într-o țară de departe sau de aproape,

Când voi păcătui. [Dacă vor păcătui, KJV]. Naţiunea lui Israel era acum tânără, viguroasă, puternică. Dar exista posibilitatea ca într-o zi poporul să-L uite pe Dumnezeu şi să fie dus în robie în acea ţară străină. De aceea se ruga stăruitor ca Dumnezeu să-Şi aducă aminte de ei în timp de criză.


37 dacă în țara unde vor fi duși își vor veni în fire, se vor întoarce la Tine și în țara exilului lor Te vor implora zicând: «Am păcătuit, am greșit, suntem vinovați»,

Îşi vor veni în fire. Atât duhul înţelepciunii cât şi glasul lui Dumnezeu îi invită pe păcătoşi să-şi vină în fire: "Veniţi totuşi să ne judecăm, zice Domnul" (Isaia 1,18).


38 dacă se vor pocăi din toată inima și din tot sufletul în țara exilului lor, unde au fost duși prizonieri, dacă se vor ruga Ție cu privirea spre țara pe care le-ai dat-o părinților lor, spre cetatea pe care ai ales-o și spre Casa pe care am zidit-o pentru Numele Tău,

Dacă se vor întoarce. Dumnezeu cheamă stăruitor pe aceia care s-au abătut să se întoarcă la El. Există iertare şi viaţă pentru aceia care acceptă apelul divin de a se întoarce (vezi Apocalipsa 22,17).


39 ascultă din ceruri, din locul locuinței Tale, rugăciunea și cererea lor și fă-le dreptate; iartă-i poporului Tău păcatele făcute împotriva Ta!

Ascultă. Israeliţii au păcătuit şi au mers în robie, dar Dumnezeu a privit la ei cu îndurare şi le-a făgăduit refacerea pe temeiul pocăinţei lor.


40 Acum, Dumnezeul meu, ochii Tăi să fie deschiși și urechile să-Ți fie cu luare aminte la rugăciunea făcută în locul acesta!

Acum, Dumnezeule. Versetul 40 este asemănător cu 1 Regi 8,52, dar v. 41 şi 42 nu se găsesc în raportul paralel din Regi. Încheierea rugăciunii lui Solomon raportată în Cronici e deosebită de cea raportată în Regi. Evident, ambii scriitori redau rugăciunea sfinţirii într-o formă oarecum prescurtată, probabil nu cuvânt cu cuvânt, ci esenţialul.


41 Acum[[xr:1]], DOAMNE Dumnezeule, scoală-Te, vino la locul[[xr:2]] Tău de odihnă, Tu și chivotul puterii Tale. Preoții Tăi, DOAMNE Dumnezeule, să fie îmbrăcați cu mântuirea, și credincioșii Tăi să se bucure[[xr:3]] de fericire!

Scoală-te. Aceasta era o invitaţie precisă pentru Dumnezeu ca să vină şi să Se instaleze în casa Sa pe care o zidise Solomon.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 1-42 �

PK 39-42

1-6 �

�

PK 39

7 �

PK 65

13 �

PK 39; SR 194

14.18-21.24.25 �

PK 40

26-33 �

�

PK 41

33 �

PK 68

34-42 �

�

PK 42


42 DOAMNE Dumnezeule, nu întoarce fața unsului Tău, adu-Ți[[xr:1]] aminte de bunătățile făgăduite robului Tău David!”