1 Iosafat[[xr:1]] a adormit laolaltă cu părinții săi și a fost îngropat cu părinții săi în cetatea lui David. Și în locul lui a domnit Iehoram, fiul său.
2 Iehoram îi avea ca frați, fii ai lui Iosafat, pe Azaria, Iehiel, Zaharia, Azariahu, Micael și Șefatia, toți fii ai lui Iosafat, regele lui Israel.

Israel. Cu toate că acesta este termenul aplicat în general regatului de nord, el este uneori folosit şi pentru regatul de sud (vezi cap. 12,1.6; 21,4; 28,19.27).


3 Tatăl lor le dăduse daruri multe în argint, în aur și în lucruri scumpe, împreună cu cetăți întărite în Iuda, dar domnia i-a lăsat-o lui Iehoram, pentru că el era întâiul născut.

Daruri însemnate. Compară cu politica lui Roboam de dotare şi aşezare a fiilor săi (cap. 11,23).

Cu cetăţi întărite. Iosafat a făcut pe fiii săi conducători ai unor cetăţi însemnate, dându-le în felul acesta putere şi influenţă în stat şi transformându-i, într-o oarecare măsură, în rivali ai fratelui lor, Ioram.

Ioram. Ioram a primit domnia pe când Iosafat era încă în viaţă (2 Regi 8,16), devenind coregent în al 17-lea an al domniei lui Iosafat (vezi la 2 Regi 1,17; 3,1).

Întâiul născut. Acesta era regula obişnuită (vezi Deuteronom 21,15-17). Dar au fost şi excepţii, ca în cazul lui Solomon (1 Cronici 28,5), Abia (2 Cronici 11,18-22) şi Ioahaz (cap. 36,1; cf.

v. 2-5).


4 Când a început Iehoram să domnească peste regatul tatălui său și s-a întărit, i-a omorât cu sabia pe toți frații săi și pe vreo câteva din căpeteniile lui Israel.

A luat... în stăpânire. [A fost înălţat, KJV]. Aceasta s-a întâmplat probabil după moartea lui Iosafat, de îndată ce Ioram a ajuns stăpân pe situaţia şi s-a simţit sigur.

A omorât cu sabia pe toţi fraţii lui. Probabil că ei ajunseseră să exercite o influenţă considerabilă în cetăţile pe care li le dăduse tatăl lor, iar Ioram simţea că sunt o ameninţare la adresa tronului. Soţia lui, Atalia, care mai târziu a răpus toată sămânţa regală (cap. 22,10), e posibil să-l fi influenţat să întreprindă această acţiune radicală.

Pe câţiva din capii. Aceasta ar da de înţeles că fraţii lui Ioram găsiseră simpatizanţi şi adepţi printre oamenii de seamă ai ţării.


5 Iehoram avea treizeci și doi[[xr:1]] de ani când a ajuns rege și a domnit opt ani la Ierusalim.

Avea treizeci şi doi de ani. Versetele 5-10 sunt paralele cu 2 Regi 8,17-22, pasaj care, pe lângă formulele de început şi de sfârşit, constituie întregul raport al domniei lui Ioram care apare în Regi.

Opt ani. Aceasta pare să fi fost timpul cât a domnit singur, cu toate că a mai domnit o vreme şi în calitate de coregent (vezi vol. II, p. 148, 150).


6 El a umblat în calea regilor lui Israel, cum făcuse casa lui Ahab[[xr:1]], căci avea de nevastă o fiică a lui Ahab, și a făcut ce este rău înaintea DOMNULUI.
7 Dar DOMNUL n-a vrut nimicirea casei lui David, de dragul legământului încheiat cu David și fiindcă îi făgăduise că îi va da totdeauna o candelă, lui și fiilor[[xr:1]] lui.

Din pricina legământului. "Din pricina robului Său David" (2 Regi 8,19).


8 Pe vremea[[xr:1]] sa, edomiții s-au răzvrătit împotriva stăpânirii lui Iuda și au pus un rege peste ei.

Edom s-a răsculat. În timpul domniei lui Iosafat, Edom n-a avut regi (1 Regi 22,47) şi se pare că ţara a fost sub controlul lui Iuda, deoarece Iosafat a aşezat baza flotei sale la Eţion-Gheber (2 Cronici 20,36), la sud de Edom.


9 Iehoram s-a dus în Edom cu căpeteniile și cu toate carele sale. Sculându-se noaptea, i-a bătut pe edomiți, care-l înconjurau, și pe comandanții carelor lor.

A bătut pe Edomiţi. Acesta e în mod evident un raport nu al victoriei, ci al fugii disperate a lui Ioram, care şi-a croit drum din încercuirea oştirilor edomite. În pasajul paralel, 2 Regi 8,21, se adaugă amănuntul că "poporul a fugit în corturi". Ioram n-a izbutit să supună Edomul, dar a avut şansa să scape.


10 Răzvrătirea Edomului împotriva stăpânirii lui Iuda a ținut până în ziua de azi. Libna s-a răzvrătit tot pe vremea aceea, pentru că-L părăsise pe DOMNUL, Dumnezeul părinților săi.

Până în ziua de azi. Amaţia a obţinut mai târziu un oarecare succes în Edom (cap. 25,11-15), dar acesta pare să nu fi fost permanent. În timpul lui Ioan Hircanus, în secolul al II-lea î.Hr., edomiţii (care pe atunci locuiau în partea de sud a lui Iuda) au fost din nou aduşi la statutul de vasali.

Părăsise pe Domnul, Dumnezeul. Amănuntul acesta nu se găseşte în pasajul paralel din 2 Regi 8,22, care afirmă doar că Libna s-a revoltat. Libna era în câmpia Iudeii aproape de Macheda şi Lachiş (Iosua 10,29-31), aproape de hotarul filistean, dar amplasarea lui nu e sigură. Probabil e poate fi identificat cu Tell eş-Şâfi. Revolta ei a fost fără îndoială favorizată de atacuri filistene contra lui Iuda în timpul lui Ioram (2 Cronici 21,16.17).


11 Iehoram a făcut chiar înălțimi în munții lui Iuda. I-a atras pe locuitorii Ierusalimului în desfrâu idolatru[[xr:1]] și l-a dus în rătăcire pe Iuda.

A făcut chiar înălţimi. Predecesorii lui Ioram, Asa şi Iosafat, îndepărtaseră înălţimile (cap. 14,3; 17,6).

La curvie. Sub influenţa soţiei sale Atalia, fiica lui Ahab şi a Izabelei, Ioram a încurajat cultul dumnezeilor păgâni în Iuda. Un astfel de cult cuprindea în sine participarea la practicile imorale ale cultelor canaaniţilor băştinaşi (vezi vol. II, p. 38-41).


12 I-a venit o scrisoare de la profetul Ilie, care zicea: „Așa vorbește DOMNUL, Dumnezeul lui David, tatăl tău: «Pentru că n-ai umblat în căile lui Iosafat, tatăl tău, și în căile lui Asa, regele lui Iuda,

De la proorocul Ilie. Aceasta este unicul loc din Cronici în care se face referire la Ilie. Un raport deplin al activităţii profetului se găseşte în 1 Regi 17-19; 21; 2 Regi 1; 2. Ilie a fost un profet al regatului de nord, şi întrucât relatarea din Cronici se limitează mai ales la istoria lui Iuda, el e menţionat numai întâmplător. Raportul înălţării la cer a lui Ilie este redat în 2 Regi 2, dar raportul domniei lui Ioram nu apare decât în 2 Regi 8. Evenimentele biblice nu sunt totdeauna povestite în succesiune strict cronologică.

N-ai umblat. Expresia aceasta arată clar că solia lui Ilie era una personală, adresată direct lui Ioram şi că Ilie încă nu se înălţase la cer (vezi PK 213).


13 ci ai umblat în calea regilor lui Israel; pentru că i-ai atras[[xr:1]] pe Iuda și pe locuitorii Ierusalimului în desfrâu idolatru[[xr:2]], cum l-a atras casa[[xr:3]] lui Ahab pe Israel în desfrâu, și pentru că i-ai omorât pe frații[[xr:4]] tăi, casa tatălui tău, care erau mai buni decât tine,

Ai omorât pe fraţii tăi. Nu pare verosimil ca Ioram să fi ucis pe fraţii săi decât după moartea tatălui său. Se arată astfel că Ilie încă nu se înălţase la cer când Ioram a început să domnească singur; totuşi, vezi la v. 12.


14 iată, DOMNUL va lovi cu o mare urgie poporul tău, pe fiii tăi, pe nevestele tale și tot ce este al tău.

O mare urgie. Călcarea legii cere pedeapsă disciplinară (vezi la 2 Regi 9,8). În cazul acesta aveau să sufere şi regele şi poporul, pentru că toţi erau vinovaţi. Întâi a fost lovit regele (2 Cronici 21,15), deoarece era cel mai vinovat, dar a fost lovită şi naţiunea prin faptul că au fost invadată de filisteni, arabi şi etiopieni (v. 16).


15 Iar pe tine te va lovi cu o boală grea, cu o boală de măruntaie[[xr:1]], care se va înrăutăți din zi în zi, până când îți vor ieși măruntaiele din pricina bolii.»”

O boală grea. Vezi v. 18 şi 19 cu privire la împlinirea acestei preziceri.


16 Și DOMNUL a stârnit[[xr:1]] împotriva lui Iehoram duhul filistenilor și al arabilor, care sunt în vecinătatea nubienilor

Domnul a aţâţat. Compară cu 1 Regi 11,14.23. În Regi nu este menţionată această năvălire în Iuda a filistenilor, arabilor şi etiopienilor. Vecinii lui Israel au fost totdeauna vrăjmaşii lui tradiţionali şi au fost gata să-l atace oricând se ivea ocazia.


17 S-au suit împotriva lui Iuda, au năvălit în țară, au jefuit toate bogățiile care se găseau în palatul regelui și i-au luat fiii[[xr:1]] și nevestele, așa încât lui Iehoram nu i-a mai rămas alt fiu decât Ioahaz[[fn:a]], cel mai tânăr dintre fiii săi.

Toate bogăţiile. Limbajul ar putea fi interpretat că descrie o pustiire a Ierusalimului, dar nu este neapărat cazul aici. Regele se poate să fi fost adus într-o situaţie atât de disperată încât să obţină plecarea invadatorilor prin plata unei răscumpărări consistente, incluzând tezaurele palatului. Anumiţi membri ai familiei regelui s-ar putea să nu se fi aflat în capitală când au fost surprinşi de atacul neaşteptat (vezi cap. 22,1).

Ioahaz. În altă parte numit Ahazia (2 Cronici 22,1; 2 Regi 8,24-26) şi Azaria (2 Cronici 22,6). În esenţă, Ioahaz şi Ahazia sunt nume sinonime, compuse din aceleaşi elemente ("Iehova" şi "Ahaz"), primul având numele divin la început (Io-ahaz), iar al doilea (Ahaz-ia) la sfârşit.


18 După toate acestea, DOMNUL l-a lovit cu o boală de măruntaie[[xr:1]] fără leac.
19 Ea s-a înrăutățit din zi în zi și, pe la sfârșitul anului al doilea, lui Iehoram i-au ieșit măruntaiele din pricina bolii. A murit în chinuri cumplite. Și poporul lui n-a ars un rug în cinstea lui, cum făcuse pentru părinții[[xr:1]] lui.

N-a ars tămâie în cinstea lui. Ei nu i-au acordat lui Ioram cinstea obişnuită prin arderea de lemn parfumat şi de mirodenii, cum se obişnuia la funeraliile regilor (vezi 2 Cronici 16,14; Ieremia 34,5).


20 Avea treizeci și doi de ani când a ajuns rege și a domnit opt ani la Ierusalim. A murit fără să lase părere de rău în urmă și l-au îngropat în cetatea lui David, dar nu în mormintele regilor.

Fără să lase părere de rău în urmă. Atât de nelegiuit fusese el şi atât de puţin bine făcuse, încât naţiunea n-a simţit nici o părere de rău la moartea lui. Nu în mormintele. Un semn de dezonoare (vezi cap. 24,25).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1. 5.6 PK 192

2. 6.11 �

PK 212

12-19 �

PK 213