1 Ahaz avea douăzeci de ani[[xr:1]] când a ajuns rege și a domnit șaisprezece ani la Ierusalim. El n-a făcut ce este drept înaintea DOMNULUI, cum făcuse David, tatăl său.

Ahaz. Capitolul acesta, care tratează domnia lui Ahaz, este paralel cu 2 Regi 16. Descrierea din Cronici este, în ansamblu, are mai multe detalii decât cel din Regi, dar nu menţionează câteva din detaliile redate acolo.


2 A umblat în căile regilor lui Israel și a făcut chiar chipuri[[xr:1]] turnate pentru[[xr:2]] baali,

Chipuri turnate pentru Baali. Vezi la Judecători 2,11; vezi şi 1 Regi 16,31; 2 Regi 1,2; 2 Cronici 21,6; 22,3; 24,7.


3 a adus jertfe în Valea[[xr:1]] Ben-Hinom și i-a trecut pe fiii[[xr:2]] săi prin foc, după urâciunile neamurilor pe care le dezmoștenise DOMNUL dinaintea fiilor lui Israel.

Valea fiilor lui Hinom. Valea aceasta se întindea la vest şi nord de Ierusalim (vezi Iosua 15,8; 18,16). Aceasta a fost scena unora dintre cele mai crude şi mai revoltătoare ritualuri, probabil împrumutate din cultul canaanit.

Şi-a trecut pe fiii săi prin foc. Pe cât se pare, sacrificaţi ca arderi de tot lui Moloh (vezi Levitic 18,21; 20,2; Deuteronom 18,10: 32,17). Jertfele omeneşti erau una dintre cele mai teribile urâciuni ale Palestinei, iar pe vremea lui Iuda ele deveniseră o parte obişnuită a cultului religios (Ieremia 7,31; 19,2-6; 32,35; Ezechiel 16,20,21).

4 A adus jertfe și a ars tămâie pe înălțimi, pe dealuri și sub toți copacii verzi.
5 DOMNUL[[xr:1]], Dumnezeul său, l-a dat în mâinile regelui Aramului. Arameii l-au[[xr:2]] bătut și i-au luat un mare număr de prinși de război, pe care i-au dus la Damasc. A fost dat și în mâinile regelui lui Israel, care i-a pricinuit o mare înfrângere.

L-a dat. Vezi la cap.22,8.


6 Pecah[[xr:1]], fiul lui Remalia, a ucis într-o singură zi în Iuda o sută douăzeci de mii de oameni, toți viteji, pentru că Îl părăsiseră pe DOMNUL, Dumnezeul părinților lor.

Părăsiseră pe Domnul. Când ocrotirea Domnului se retrage, omul descoperă cu tristeţe că stăpânul pe care şi l-a ales poate fi excesiv de crud. După pierderi atât de grele, nimic nu mai puteau să împiedice Siria şi Israel să asedieze Ierusalimul. Totuşi, nu l-au cucerit (2 Regi 16,5). Scopul aliaţilor era să-l detroneze pe Ahaz şi să aşeze un nou conducător de-al lor (Isaia 7,2). Panica lui Ahaz este viu descrisă în Isaia 7,2.


7 Zicri, un războinic din Efraim, i-a ucis pe Maaseia, fiul regelui, pe Azricam, căpetenia palatului, și pe Elcana, care era al doilea după rege.

Căpetenia casei împărăteşti. Evident, înaltul funcţionar al palatului (vezi 1 Regi 4,6; 18,3).

Al doilea după împărat. Compară cu 1 Samuel 23,17; Estera 10,3. Moartea acestor trei personaje de frunte este menţionată datorită strânsei lor legături cu Ahaz. Lovitura care le-a fost dată l-a atins şi pe rege.


8 Fiii lui Israel au luat dintre frații[[xr:1]] lor două sute de mii de prinși de război, femei, fii și fiice, au luat de la ei multă pradă și au adus-o în Samaria.

Două sute de mii. Acestea erau femei şi copii luaţi ca robi.


9 Acolo era un profet al DOMNULUI, numit Oded. El a ieșit înaintea oștirii care intra în Samaria și a zis: „Iată, în mânia Sa împotriva lui Iuda, DOMNUL, Dumnezeul părinților voștri, i-a dat[[xr:1]] în mâinile voastre, și voi i-ați ucis cu o furie care s-a ridicat până la[[xr:2]] ceruri.

Un prooroc. Această întreagă parte (v. 9-15), care vorbeşte despre trimiterea înapoi a prizonierilor, se găseşte doar în Cronici.

Mânia Sa împotriva lui Iuda. [Era mâniat pe Iuda, KJV]. Domnul dorea ca Israel să cunoască faptul că nu datorită curajului lor ieşiseră biruitori în această campanie, ci datorită păcatului lui Iuda; de aceea fusese posibil ca Israel să-i învingă.

Cu o furie. Faptul că mâna ocrotitoare fusese retrasă de la Iuda nu îndreptăţea pe Israel să ia măsurile severe şi crude pe care le-au luat împotriva vecinului său. Domnul este Dumnezeul unei dreptăţi nemărginite, "încet la mânie şi bogat în bunătate, iartă fărădelegea şi răzvrătirea, dar nu ţine pe cel nevinovat" (Numeri 14,18). Domnul a îngăduit ca Asiria să fie unealtă de pedepsirea poporului Său, dar a prezis şi că va "pedepsi... pe împăratul Asiriei pentru rodul inimii lui îngâmfate" (Isaia 10,5-12; vezi la 2 Cronici 22,8).


10 Și credeți acum că îi veți face pe cei din Iuda și din Ierusalim robii și roabele[[xr:1]] voastre? Dar voi nu sunteți vinovați înaintea DOMNULUI, Dumnezeului vostru?

Voi nu sunteţi vinovaţi? Voi nu aveţi păcatele voastre împotriva Domnului, păcate care merită de asemenea pedeapsa? Sunteţi voi atât de lipsiţi de vinovăţie încât indignarea voastră împotriva fraţilor voştri să poată fi îndreptăţită înaintea Cerului?


11 Ascultați-mă și dați-le drumul prinșilor pe care i-ați luat dintre frații voștri, căci mânia aprinsă[[xr:1]] a DOMNULUI este peste voi!”

Daţi drumul acestor prinşi. Prin Moise, Domnul interzisese în mod expres israeliţilor să-i înrobească pe fraţii lor (Levitic 25,42-46).

Peste voi. Israel fusese martor la soarta de care avusese parte poporul lui Iuda când mânia Domnului a fost asupra lor. Faptul că mânia lui Dumnezeu era îndreptată acum împotriva lui Israel a făcut pe unii dintre conducătorii naţiunii să cugete în mod serios.


12 Unii dintre capii fiilor lui Efraim – Azaria, fiul lui Iohanan, Berechia, fiul lui Meșilemot, Ezechia, fiul lui Șalum, și Amasa, fiul lui Hadlai – s-au ridicat împotriva celor ce se întorceau de la război

Copiii. Şefii patriarhali ai seminţiilor din nord la care se face referire aici, precum "Efraim" (vezi Isaia 7,2.5.9; Osea 5,9-14 ).


13 și le-au zis: „Să nu-i aduceți aici pe prinșii aceștia de război, căci suntem deja vinovați față de DOMNUL, iar voi aveți de gând să mai și adăugați la păcatele noastre și la vina noastră. Vina noastră este mare, iar mânia aprinsă a DOMNULUI este peste Israel.”
14 Ostașii au lăsat prinșii de război și prada înaintea căpeteniilor și înaintea întregii adunări.
15 Și niște oameni desemnați pe nume s-au sculat[[xr:1]] și i-au luat pe prinșii de război, i-au îmbrăcat cu prada pe toți cei ce erau goi, i-au îmbrăcat și i-au încălțat, le-au dat să mănânce[[xr:2]] și să bea, i-au uns, i-au încălecat pe măgari pe toți cei osteniți și i-au adus la Ierihon, Cetatea Finicilor[[xr:3]], lângă frații lor. Apoi s-au întors la Samaria.
16 Pe vremea[[xr:1]] aceea, regele Ahaz a trimis să ceară ajutor de la împărații Asiriei.

Cetatea finicilor. Compară cu Deuteronom 34,3.


17 Edomiții au venit iarăși, l-au bătut pe Iuda și au luat prinși de război.

Împăraţii Asiriei. Versetele 16-21, care tratează apelul lui Ahaz de ajutor din partea Asiriei, sunt paralele cu 2 Regi 16,7-9. Vezi şi Isaia 7,8.


18 Filistenii[[xr:1]] au năvălit în cetățile din Șefela și din Neghevul lui Iuda; au luat Bet-Șemeșul, Aialonul, Ghederotul, Socoul și satele lui, Timna și satele ei, Ghimzoul și satele lui și s-au așezat acolo.

Filistenii. Fiind bătuţi de Ozia (cap. 26,6), este evidentă că filistenii erau nerăbdători să se răzbune. Cetăţile pe care le-au luat se aflau în regiuni adesea disputate de Iuda şi Filistia.

S-au aşezat acolo. Acestea nu erau simple năvăliri la hotare, ci atacuri serioase în urma cărora teritoriile ocupate au fost stăpânite o vreme.


19 Căci DOMNUL l-a smerit pe Iuda din pricina lui Ahaz, regele lui Israel[[xr:1]], care a făcut ca Iuda să fie fără frâu[[xr:2]] și să-I fie necredincios DOMNULUI.
20 Tiglat-Pileser[[xr:1]], împăratul Asiriei, a venit împotriva lui și l-a strâmtorat în loc să-l ajute.

Tilgat Pilneser. Acesta era Tilgat Pileser III (745-727 î.Hr.), unul dintre cei mai mari cuceritori dintre împăraţii asirieni. Conform Canonul asirian Eponym sau listei limmu (vezi vol. II, p.55, 155), el a pornit împotriva filistenilor în anul 734 şi împotriva Damascului în anul 733 şi 732. E posibil ca aceste campanii să fi fost întreprinse ca răspuns la cererea stăruitoare de ajutor a lui Ahaz.

Nu l-a ajutat. Împăratul Asiriei nu era interesat de prosperitatea lui Ahaz sau a poporului lui Iuda. Când a pornit împotriva Filistiei şi Siriei a căutat să-şi promoveze propriile interese şi pe cele ale naţiunii sale. Asirienii erau tot la fel de dispuşi să distrugă atât naţiunea ebraică, cât şi oricare altă naţiune. Lucrul acesta aveau să-l descopere curând Ahaz şi Ezechia.


21 Deși Ahaz a despuiat Casa DOMNULUI, palatul și casele căpeteniilor, ca să-i facă daruri împăratului Asiriei, nu i-a ajutat la nimic.

Nu i-a ajutat. Ahaz şi-a dat seama spre propria sa amărăciune că aviditatea asiriană nu era uşor de satisfăcut şi că el se alesese doar cu durere şi necaz în urma purtării sa nechizbuite.


22 Pe vremea când era strâmtorat, I-a fost și mai necredincios DOMNULUI, el, regele Ahaz.

A păcătuit şi mai mult. În loc să înveţe din necazul său, Ahaz a devenit şi mai înverşunat şi mai încăpăţânat. A mers din rău în rău, conducându-şi poporul pe o cărare care nu ducea decât la distrugere.


23 Le-a adus jertfă[[xr:1]] dumnezeilor Damascului, care-l bătuseră, și a zis: „De vreme ce dumnezeii regilor Aramului le vin în ajutor, lor le voi aduce și eu jertfe, ca să mă[[xr:2]] ajute.” Dar ei au fost pricina căderii lui și a întregului Israel.

Dumnezeilor Damascului. În loc să-şi vină în fire şi să-şi da seama că necazul său se datora faptului că Îl părăsise pe Domnul, Ahaz a devenit atât mai furios şi mai înverşunat pe Dumnezeu şi a mers pe o cale care i-a adus lui şi naţiunii sale pedepse şi mai grele. Când Tilgat Pileser a cucerit Damascul, Ahaz s-a dus în cetatea aceea pentru a aduce omagiu împăratului asirian. Pe când era acolo, a văzut un altar după care a făcut o copie şi pe care l-a aşezat în faţa Templului din Ierusalim, îndepărtând altarul de aramă din locul lui (vezi 2 Regi 16,9-16).


24 Ahaz a strâns vasele din Casa lui Dumnezeu și a făcut bucăți vasele din Casa lui Dumnezeu. A închis[[xr:1]] ușile Casei DOMNULUI, și-a făcut altare în toate colțurile Ierusalimului

A făcut bucăţi. Vezi la 2 Regi 16,17. Se vede că a avut loc o distrugere generală a uneltelor sacre ale Templului.

A închis uşile. Ahaz a pus capăt slujbelor de la Templu. Candelele au fost stinse, arderea tămâii a încetat, iar aducerea de jertfe a fost întreruptă (cap. 29,7).

Altare în toate colţurile. Acel unic altar mare de ardere a jertfelor era o metodă impresionantă de a înscrie în mintea oamenilor doctrina cu privire la un singur Dumnezeu adevărat. Numeroasele altare din toate părţile Ierusalimului vorbeau fără greş de politeismul pe care îl încuraja Ahaz.


25 și a ridicat înălțimi în fiecare cetate a lui Iuda, ca să aducă jertfe unor dumnezei străini. Astfel L-a mâniat pe DOMNUL, Dumnezeul părinților săi.

Înălţimi. Compară cu v. 2-4.

A mâniat. Compară cu Deuteronom 32,16.17.


26 Celelalte[[xr:1]] fapte ale lui și toate căile lui, cele dintâi și cele de pe urmă, sunt scrise în Cartea Regilor lui Iuda și ai lui Israel.
27 Ahaz a adormit laolaltă cu părinții săi și a fost îngropat în cetatea Ierusalimului, dar nu l-au pus în mormintele regilor lui Israel. Și în locul lui a domnit Ezechia, fiul său.

Mormintele împăraţilor. Compară cu tratamentul aplicat lui Ioram, Ioas şi Ozia (cap. 21,20; 24,25; 26,23).

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-27 PK 322-330

2.3 �

PK 324

6-15 �

PK 649

19.22-24 �

PK 330