1 Tot poporul din Iuda l-a luat[[xr:1]] pe Uzia[[fn:a]], care era în vârstă de șaisprezece ani, și l-a pus rege în locul tatălui său, Amația.

Ozia. Aproape tot acest capitol este un supliment la raportul domniei lui Ozia din 2 Regi 14,21.22 şi 15,1-7. Împărţirea raportului domniei lui Ozia în două părţi, cu intercalarea relatării domniei lui Ieroboam (2 Regi 14,23-29) a dus pe unii la concluzia că cele privitoare la Ozia din 2 Regi 14,21.22 apar ca un supliment la raportul domniei lui Amaţia. A doua introducere a domniei lui Ozia, după raportul lui Ieroboam II, poate să arate că Ozia a avut o perioadă de coregenţă cu tatăl său, iar a doua introducere se referă la începutul domniei lui exclusive. Numele Ozia este folosit în mod uniform în Cronici, cu excepţia 1 Cronici 3,12, unde apare într-o genealogie numele de Azaria. În rapoartele asiriene este folosit termenul Azriau, identificat acum în general ca Azaria. Cu excepţia ortografierii "Azaria", 2 Cronici 26,1.2 este identic cu 2 Regi 14,21.22.


2 Uzia a întărit Elotul și l-a adus iarăși sub stăpânirea lui Iuda după ce regele a adormit lângă părinții săi.

Elotul. O cetate la golful Aqabah nu departe de Eţon-Gheber (vezi la 2 Regi 14,22).


3 Uzia avea șaisprezece ani când a ajuns rege și a domnit cincizeci și doi de ani la Ierusalim. Mama sa se numea Iecolia și era din Ierusalim.

Şasesprezece ani. Versetele 3 şi 4 sunt paralele cu 2 Regi 15,2.3. Ca de obicei, sincronismul cu Israel (2 Regi 15,1) nu este surprins în Cronici, întrucât acestea din urmă nu se ocupă de domniile regatului de la nord.


4 El a făcut ce este drept înaintea DOMNULUI, întocmai cum făcuse Amația, tatăl său.
5 L-a căutat[[xr:1]] pe Dumnezeu în timpul vieții lui Zaharia, care pricepea[[xr:2]] vedeniile lui Dumnezeu. Cât timp L-a căutat pe DOMNUL, Dumnezeu i-a dat propășire.

Zaharia. Aici este singurul loc unde este menţionat acest profet.

A căutat pe Domnul. Afirmaţii de felul acestea, care arată fără întrerupere binecuvântările ascultării şi roadele amare ale călcării legii, sunt caracteristice pentru Cronici.


6 A ieșit și a făcut război[[xr:1]] împotriva filistenilor. A dărâmat zidurile Gatului, zidurile Iavnei și zidurile Așdodului și a zidit cetăți în ținutul Așdodului și în părțile filistenilor.

Împotriva Filistenilor. Versetele 6-15 se ocupă de isprăvile militare ale lui Ozia, lucrările lui publice şi forţa sa militară. Partea aceasta se află numai în Cronici şi reprezintă o contribuţie importantă, oferind informaţii despre natura domniei lui Ozia. Se consideră că "Azriau din Iauda" din rapoartele asiriene era Azaria (Ozia) din Iuda. Dacă lucrurile stau astfel, rapoartele acestea (vezi la 2 Regi 14,28; 16,5) confirmă tabloul dat în Biblie cu privire la importanţa militară a lui Ozia.


7 Dumnezeu l-a ajutat împotriva filistenilor[[xr:1]], împotriva arabilor care locuiau la Gur-Baal și împotriva maoniților.

Filistenilor. Filistenii şi arabii sunt amintiţi împreună şi în cap. 17,11; 21,16.

Gur-Baal. Locul acesta este necunoscut, deşi unii cred că este probabil undeva în Edom.

Maoniţilor. [Mehunimii, KJV]. Aceştia erau oamenii din Maon, aproape de Muntele Seir (vezi la cap. 20,1).


8 Amoniții îi aduceau[[xr:1]] daruri lui Uzia, și faima lui s-a întins până la hotarele Egiptului, căci a ajuns foarte puternic.

Amoniţii. Compară cu 20,1, unde amoniţii sunt menţionaţi ca făcând parte dintr-o trupă care l-a atacat pe Iosafat.


9 Uzia a zidit turnuri la Ierusalim – pe Poarta[[xr:1]] Unghiului, pe Poarta Văii și pe Colț – și le-a întărit.

Turnuri la Ierusalim. Zidurile cetăţilor orientale au încă turnuri mari la porţile cetăţilor. Ele sunt folosite pentru adăpostirea trupelor şi pentru depozitarea de arme în vremuri de nevoie. Poarta menţionată aici era probabil la colţul de nord-est al cetăţii (vezi cap. 25,23).

Poarta văii. Aceasta era probabil poarta de la colţul de sud-vest (vezi Neemia 2,13; 3,13). Vezi harta de la p. 405.

Pe unghiu. [Cotitura zidului, KJV]. Compară cu Neemia 3,19.20.25. Unii gândesc că turnul acesta era pe latura estică a Sionului, la o curbură a zidului, şi astfel servea să apere atât Sionul, cât şi Muntele Moria de atacurile din sud-est.


10 A zidit turnuri în pustiu și a săpat multe fântâni[[fn:a]], pentru că avea multe turme în Șefela și în câmpie; avea plugari și vieri în munți și la Carmel, căci îi plăcea să lucreze pământul.

În pustie. Adică în ţinuturile de păşune. Turnurile erau pentru apărarea de cetele jefuitoare de Beduini.

Câmpie. Ebr. mishor, "loc neted", uneori aplicat platoului fertil dintre Arnon şi Heşbon (vezi Deuteronom 3,10; 4,43; Iosua 13,9.16.17.21; 20,8; Ieremia 48,2.21), dar aici se face referire desigur la un ţinut din Iuda.

Carmel. Cuvântul acesta ar trebui să fie tradus "livezi". Totuşi era un loc numit Carmel în Iuda, la 11 km sud de Hebron.


11 Uzia avea o oaste de luptători care mergeau la război și ieșea la luptă în cete, socotite după numărătoarea făcută de logofătul Ieiel și dregătorul Maaseia și puse sub poruncile lui Hanania, una dintre căpeteniile regelui.
12 Numărul întreg al capilor caselor părintești, al bărbaților viteji, era de două mii șase sute.
13 Ei porunceau peste o oaste de trei sute șapte mii cinci sute de bărbați care luptau cu mare îndârjire și care îl ajutau pe rege împotriva vrăjmașului.

O oaste. Numărul ostaşilor, 307.550 de oameni, este comparabil cu cel al luptătorilor din oastea lui Amaţia, de 300.000 de oameni (cap. 25,5), dar este considerabil mai mic decât oştirile atribuite lui Asa (cap. 14,8) şi Iosafat (cap. 17,14-18).

În stare. [Cu mare putere, KJV]. Dacă Ozia a fost Azriau din inscripţiilor asiriene, el trebuie să fi fost figura dominantă din Asia apuseană în cursul domniei lui Tiglat Pileser III (745-727). Vezi la 2 Regi 14,28.


14 Uzia le-a pregătit acestora, întregii oștiri, scuturi, sulițe, coifuri, platoșe, arcuri și praștii.

Prăştii. [Praştii de aruncat pietre, KJV]. Literal, "pentru pietre de praştii". Poate că este vorba despre pietre de folosit la banduliere.


15 A făcut la Ierusalim mașini inventate de un meșter, care aveau să fie așezate pe turnuri și pe colțuri, ca să arunce săgeți și pietre mari. Faima lui s-a întins până departe, căci a fost ajutat în chip minunat până ce a ajuns puternic.

Maşini. Acestea se poate să fi fost asemănătoare cu catapulta sau balista romană de mai târziu. S-a întins până departe. Tiglat Pileser III face câteva referiri la "Azriau din Iauda" (vezi la v. 13).


16 Dar, când a ajuns[[xr:1]] puternic, inima i s-a[[xr:2]] semețit, spre nimicirea lui. I-a fost necredincios DOMNULUI, Dumnezeului său, și a intrat în Templul DOMNULUI[[xr:3]] ca să ardă tămâie pe altarul tămâierii.

A păcătuit împotriva Domnului. În circumstanţe obişnuite, numai preoţilor le era îngăduit să intre în Templu şi numai lor le era îngăduit să aducă tămâie pe altarul de aur de dinaintea perdelei (vezi Numeri 18,1-7). Ozia s-a făcut vinovat de încumetare în încercarea lui de a-şi asuma această prerogativă sacră preoţească.


17 Preotul Azaria[[xr:1]] a intrat după el cu optzeci de preoți ai DOMNULUI, oameni de inimă,

Cu optzeci de preoţi. Ozia a intrat probabil în Templu cu o suită considerabilă şi ar fi putut să se opune încercării marelui preot de a-l da afară, dar Azaria a fost pregătit să recurgă la forţă, dacă ar fi fost necesar.


18 care i s-au împotrivit regelui Uzia și i-au zis: „N-ai dreptul[[xr:1]], Uzia, să-I aduci tămâie DOMNULUI! Numai preoții[[xr:2]], fiii lui Aaron, care au fost sfințiți, au dreptul să ardă tămâie. Ieși din sanctuar, căci faci un sacrilegiu! Și lucrul acesta nu-ți va face cinste înaintea DOMNULUI Dumnezeu.”

Nu-ţi va face cinste. Călcarea poruncilor nu este niciodată o cinste, ci o ruşine. Ozia şi-a pătat nobilul raport prin păcatul săvârşit în ultima parte a domniei.


19 Uzia s-a înfuriat. În mână avea o cădelniță pentru tămâiere. Și cum s-a înfuriat pe preoți, i-a izbucnit lepra[[xr:1]] pe frunte, în fața preoților, în Casa DOMNULUI, lângă altarul tămâierii.

S-a mâniat. Un păcat conduce, aproape fără excepţie, la un altul. Preoţii şi-au făcut datoria când au încercat să-l oprească pe rege să aducă jertfă. Dar faptul că el, regele, era oprit în felul acesta, l-a umplut de mânie şi violenţă.

A izbucnit lepra. Cum stătea regele înaintea Domnului cu inima plină de mânie şi revoltă, o pedeapsă divină s-a abătut asupra lui. Lovit de lepră, el şi-a dat seama cu groază că mâna lui Dumnezeu îl atinsese.


20 Marele-preot Azaria și toți preoții și-au îndreptat privirile spre el și, iată, era plin de lepră pe frunte. L-au scos repede afară și el însuși s-a grăbit[[xr:1]] să iasă, pentru că DOMNUL îl lovise.

L-au scos repede afară. Apucându-l pe regele lovit, preoţii au fost gata să îl azvârle cu forţa afară din Templu. Îngrozit, Ozia s-a retras în grabă.


21 Regele Uzia[[xr:1]] a fost lepros până în ziua morții și a locuit într-o casă separată[[xr:2]] ca lepros, căci a fost izgonit din Casa DOMNULUI. Și în fruntea casei regelui era Iotam, fiul său, care judeca poporul țării.

Casă deosebită. Leproşilor nu le era îngăduit după legea ebraică să locuiască împreună cu

alţii, ci trebuia să locuiască singuri, pe vremuri "afară din tabără" (Levitic 13,46).

Izgonit. Regelui nu i s-a mai îngăduit niciodată să intre în locurile sfinte ale Templului.

În fruntea casei împăratului. Iotam a devenit regent, cârmuind ţara de la data când tatăl său a fost lovit de lepră.


22 Celelalte fapte ale lui Uzia, cele dintâi și cele de pe urmă, au fost scrise de profetul Isaia[[xr:1]], fiul lui Amoț.

Isaia. Isaia a primit viziunea glorioasă a lui Dumnezeu "în anul morţii împăratului Ozia" (Isaia 6,1). Întrucât se pare că şi-a continuat lucrarea profetică până în timpul domniei lui Esar-Hadon (Isaia 37,38), care a ajuns pe scaunul de domnie al Asiriei în anul 681 î.Hr. , el trebuie să fi fost tânăr când şi-a început lucrarea, pe la anul 740 (vezi PK 305, 310).


23 Uzia[[xr:1]] a adormit laolaltă cu părinții săi și l-au îngropat alături de părinții săi în ogorul de înmormântare al regilor, căci ziceau: „Este lepros.” Și în locul lui a domnit Iotam, fiul său.

Ogorul de înmormântare. "În cetatea lui David" (2 Regi 15,7). Probabil că trebuie să se înţeleagă că Azaria a fost înmormântat într-un loc de înmormântare aparţinând regilor, dar nu chiar în mormintele regale.