1 Astfel au adus chivotul lui Dumnezeu și l-au așezat în mijlocul cortului pe care David l-a ridicat pentru el; și au oferit sacrificii arse și ofrande de pace înaintea lui Dumnezeu.
2 Și când David a sfârșit oferirea ofrandelor arse și a ofrandelor de pace, a binecuvântat poporul în numele DOMNULUI.

Arderile de tot. Acestea semnificau consacrarea poporului în faţa ui Iehova, iar jertfele de mulţumire (de pace, KJV) exprimau bucuria şi pacea pe care poporul le simţea când se uneau pentru a aduce mulţumire şi laudă lui Dumnezeu pentru îndurarea Sa plină de iubire. În ceea ce priveşte legea levitică despre arderile de tot, vezi vol. I, p. 698.


3 Și a împărțit fiecăruia din Israel, deopotrivă bărbat și femeie, fiecăruia o pâine și o bucată bună de carne și un ulcior de vin.

o pâine, o bucată de carne şi o turtă de stafide.

A împărţit tuturor. David era un rege bun şi generos. El îşi iubea poporul şi îşi dovedea iubirea prin fapte, care năşteau în popor şi mai mare iubire şi devotament.


4 Și a rânduit leviți să servească înaintea chivotului DOMNULUI și să mărturisească și să mulțumească și să laude pe DOMNUL Dumnezeul lui Israel,

Să facă slujba. Odată ce chivotul a fost adus în cortul lui din Ierusalim, au fost instituite servicii care au fost mai târziu ritualul elaborat al templului.


5 Asaf, mai marele; și lângă el, Zaharia, Ieiel și Șemiramot și Iehiel și Matitia și Eliab și Benaia și Obed-Edom; și Ieiel cu psalterioane și cu harpe; dar Asaf suna cu chimvale,
6 Benaia de asemenea și Iahaziel, preoții, cu trâmbițe erau continuu înaintea chivotului legământului lui Dumnezeu.

Mereu. Ebr. tamid, un cuvânt folosit în legătură cu slujbele zilnice necurmate de la sanctuar (vezi Exod 25,30; 27,20; 29,38; 30,8; etc).


7 Atunci în acea zi David a dat întâi acest psalm, în mâna lui Asaf și a fraților săi, pentru a mulțumi DOMNULUI.

David a însărcinat. [David a predat de prima dată, KJV]. [Atunci în acea zi David a predat acest psalm pentru a mulţumi Domnului în mâna lui Asaf şi a fraţilor săi, KJV]. [În aceeaşi zi dădu David în mâinile lui Asaf şi a fraţilor săi aceşti psalmi pentru începutul sărbătorii lui Iehova, trd. Niţ]. [Atunci, în acea zi, a hotărât David întâia dată să se cânte: Lăudaţi pe Domnul prin mâna lui Asaf şi a fraţilor săi, trd. G. Galaction].

Psalmul redat aici corespunde aproape cuvânt cu cuvânt cu următoarele pasaje din actuala noastră carte a Psalmilor.

v.8-22 �

= Psalmi 105,1-15

v. �= Psalmi 96

23-33 �

v. �= Psalmi 107,134 �

V. �= Psalmi 106:35,36,47,48

 


8 Aduceți mulțumiri DOMNULUI; chemați numele lui, faceți cunoscute faptele lui printre popoare.

Lăudat. [Aduceţi mulţumiri, KJV]. Psalmul este un imn de laudă şi de adorare la adresa lui Dumnezeu.


9 Cântați-i, cântați-i psalmi, vorbiți despre toate lucrările lui minunate.
10 Glorificați-vă în sfântul său nume, să se bucure inima celor ce caută pe DOMNUL.

Să se bucure. Religia era pentru David o experienţă de încântare şi frumuseţe. Pentru el cea mai mare bucurie pământească era să cunoască bunătatea lui Dumnezeu.


11 Căutați pe DOMNUL și puterea lui, căutați neîncetat fața lui.

Căutaţi necurmat faţa Lui. A-L căuta pe Domnul trebuie să fie preocuparea permanentă, continuă a vieţii, apropiindu-l pe căutător tot mai mult de desăvârşirea cerului.


12 Amintiți-vă lucrările lui minunate pe care le-a făcut; minunile lui și judecățile gurii sale;

Aduceţi-vă aminte. O aducere aminte continuă a binecuvântărilor Domnului produce în inima copilului lui Dumnezeu un simţământ statornic de bucurie şi de încântare. Când uită bunătatea felurită a lui Dumnezeu, omul pierde adevărata savoare şi bucurie a vieţii, iar viaţa lui spirituală intră în declin.


13 Voi, sămânță a lui Israel, servitorul lui, copii ai lui Iacob, aleșii lui.
14 El este DOMNUL Dumnezeul nostru, judecățile lui sunt pe tot pământul.
15 Amintiți-vă legământul său întotdeauna, cuvântul pe care l-a poruncit la o mie de generații.

Legământul Său. Cât timp trăiesc, fiinţele omeneşti trebuie să-şi aducă aminte de prezenţa veşnică a lui Dumnezeu şi de binecuvântările Lui ce nu se termină niciodată, făgăduite în legământul pe care El l-a făcut cu ei.


16 Legământ pe care l-a făcut cu Avraam și jurământul său lui Isaac;

Pe care l-a făcut. Compară cu Genesa 12,1-3; 15,5.6.18; 17,1-8; 22,16-18. Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam fusese făcut iniţial cu Adam (vezi PP 37). El este legământul pe care Dumnezeu îl face cu fiecare credincios în Fiul Său, Isus Hristos, deşi după ratificarea lui prin sângele lui Hristos este numit "un legământ nou" (Evrei 8,18-13).


17 Și a întărit același legământ lui Iacob ca lege și lui Israel ca legământ veșnic,
18 Spunând: Ție îți voi da țara Canaanului, sorțul moștenirii tale;

Îţi voi da. Ţara Canaan, pe care Dumnezeu a făgăduit-o poporului din vechime, era garanţia moştenirii întregului pământ de către toate popoarele mântuite.


19 Când ați fost doar puțini la număr; da, doar puțini; și străini în țară.
20 Și când au mers de la o națiune la alta, de la o împărăție la alt popor;
21 El nu a permis niciunui om să le facă rău; da, a mustrat împărați pentru ei,

N-a îngăduit nimănui. Aceasta este o generalizare poetică, prin care este exprimată ideea că Dumnezeu consideră că poporul Său este obiectul grijii Sale supreme. Prin grija exercitată faţă de Israel El a manifestat nemărginita Lui iubire şi desăvârşita Lui grijă. Când se îndepărtează de Dumnezeu, omul respinge mâna ocrotitoare a lui Dumnezeu, iar relele care altfel ar fi putut fi evitate, acum se abat asupra lui. Totuşi nu toate relele care întristează familia omenească vin din sursa aceasta. Datorită implicaţiilor marii lupte dintre bine şi rău i se îngăduie lui Satan să-i persecute pe cei drepţi. Aşadar, suferinţa nu este neapărat o dovadă că Domnul l-a părăsit pe cel care suferă (vezi Iov 1 şi 2; Ioan 9,2.3).

A pedepsit împăraţi. Vezi Genesa 12,17; 20,3; Exod 3,20; 12,29-33.


22 Spunând: Nu atingeți pe unșii mei și nu faceți rău profeților mei.
23 Cântați DOMNULUI, tot pământul; arătați zi de zi salvarea lui.

Toţi locuitorii pământului. [Tot pământul, KJV]. Toţi oamenii primesc binecuvântări de la Dumnezeu şi e o datorie de onoare ca, la rândul lor, ei să-I aducă slavă. Atunci când oamenii cântă laudă la adresa lui Dumnezeu, ei aduc bucurie în viaţa lor şi pace şi bunăstare popoarelor pământului. Atunci când nu îşi înalţă glasul în laude bucuroase la adresa lui Dumnezeu pentru feluritele binecuvântări ale cerului, omul comite cea mai mare nedreptate faţă de sine însuşi şi faţă de lumea în care trăieşte.


24 Vestiți gloria lui printre păgâni și lucrările lui minunate printre toate națiunile.

Printre neamuri. Când oamenii vor merge în mijlocul semenilor şi vor vorbi despre istoria emoţionantă a iubirii minunate a lui Dumnezeu, inimi vor fi mişcate şi mulţi vor fi câştigaţi de partea Domnului. Lumea aşteaptă nu atât de mult să audă teoria adevărului cât să vadă o demonstraţie vie a puterii adevărului. Când oamenii vor iubi cu adevărat pe Dumnezeu şi vor merge în lume vestind laudele Lui printre păgâni şi vorbindu-le despre iubirea şi harul Lui fără seamăn, marginile întunecate ale pământului vor răsuna de cântări de bucurie şi de slavă la adresa lui Dumnezeu.


25 Pentru că mare este DOMNUL și demn de a fi mult lăudat, el de asemenea este de temut deasupra tuturor dumnezeilor.

Domnul este mare. Nici o fiinţă de pe pământ nu a ajuns să preţuiască îndeajuns măreţia şi bunătatea lui Dumnezeu. Cu cât ne vom lua mai mult timp să cugetăm la măreţia lui Dumnezeu, cu atât vom fi mai puţin înclinaţi să umblăm după propriile noastre interese egoiste sau să aflăm greşeli la semenii noştri.


26 Căci toți dumnezeii popoarelor sunt idoli, dar DOMNUL a făcut cerurile.

Dumnezeii popoarelor. Dumnezeii neadevăraţi sunt născociri ale oamenilor. Adevăratul Dumnezeu este Creatorul omului, Susţinătorul lumii în care acesta trăieşte.


27 Glorie și onoare sunt în prezența lui, tărie și veselie sunt în locul său.

Bucuria. Orice om care Îl cunoaşte pe Domnul are suficiente motive să fie fericit. Pentru adevăratul copil al lui Dumnezeu, religia este o experienţă plină de plăcere şi de bucurie. Cerul va fi un loc fericit, deoarece comuniunea nemijlocită cu Dumnezeu va avea ca urmare realizarea celor mai mari bucurii.


28 Dați DOMNULUI familii de popoare; dați DOMNULUI glorie și tărie.
29 Dați DOMNULUI gloria datorată numelui său; aduceți ofrandă și veniți înaintea lui; închinați-vă DOMNULUI în frumusețea sfințeniei.

Aduceţi daruri. Nici un om care preţuieşte minunata bunătate a lui Dumnezeu nu se va înfăţişa înaintea Lui cu mâinile goale. Ceea ce omul oferă lui Dumnezeu, în conformitate cu ceea ce i s-a încredinţat, arată cât de mult preţuieşte el binecuvântările Cerului. Întrucât a primit atât de mult în dar, omul ar trebui să considere un privilegiu fericit să dea în dar (vezi Matei 10,8; 2 Corinteni 9,7).

Podoabe. [Frumuseţe, KJV]. Ebr. hadarah, "podoabă", "slavă". Adevărata închinare ţine şi de frumuseţe, dar şi de sfinţenie. Îmbrăcaţi în veşmintele lor sfinte, preoţii din vechime participau la un serviciu de închinare care era atât frumos, cât şi impresionant. Dar frumuseţea ceremoniilor şi a simbolurilor nu e o dovadă corespunzătoare a "frumuseţii sfinţeniei". Termenul poate fi considerat că ar cuprinde în sine un duh de respect tăcut, devoţiune lăuntrică şi recunoştinţă plină de bucurie. Nici cerul şi nici pământul nu pot cunoaşte o frumuseţe mai mare ca frumuseţea sfinţeniei.


30 Temeți-vă înaintea lui, tot pământul; lumea de asemenea va fi întemeiată, încât nu se va clătina.

Tremuraţi înaintea Lui. [Temeţi-vă înaintea Lui, KJV]. Adică staţi înaintea Lui plini de un respect sfânt. Omul nu trebuie să vină înaintea lui Dumnezeu cuprins de o groază cumplită şi de o teamă linguşitoare. Dumnezeu este Prietenul omului şi nu duşmanul lui. El este cel mai bun Prieten al păcătosului. Isus a venit în lumea aceasta ca să Se apropie de păcătoşi şi să-i salveze din păcatele lor (vezi Luca 19,10). Copilaşii puteau veni la El fără nici o urmă de teamă. Dar Dumnezeu este sfânt. El este Domnul cerului şi al pământului. De aceea omul trebuie să manifeste totdeauna faţă de El o atitudine de respect şi veneraţie, aşa cum se cuvine numelui Său sfânt. O astfel de temere nu e incompatibilă cu iubirea, dar este cu totul incompatibilă cu familiaritatea facilă cu care unii oameni vorbesc cu şi despre Creatorul şi Răscumpărătorul lor.


31 Să se veselească cerurile și să se bucure pământul; și să spună oamenii printre națiuni: DOMNUL domnește.

Domnul împărăţeşte. Solia cea mai mângâietoare care poate fi dată omenirii înnebunite este că Domnul domneşte peste cer şi pământ. Dacă n-ar fi aşa, ar exista toate motivele de nelinişte şi teamă. "În mijlocul neînţelegerilor şi neliniştii naţiunilor, Acela care domneşte peste heruvimi continuă să dirijează treburile pământului" (PK 536).


32 Să urle marea și plinătatea ei; să se bucure câmpurile și tot ce este pe ele.

Câmpia să se veselească. Atât de minunat este gândul bunătăţii şi al iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, că până şi natura neînsufleţită este chemată să se veselească în prezenţa Creatorului şi Domnului ei. Omului a cărui inimă se armonizează cu inima lui Dumnezeu natura îi transmite o solie încurajatoare despre slava lui Dumnezeu, o solie care aduce bucurie sufletului omenesc. Pe pământul lui Dumnezeu, omul şi natura se pot bucura împreună în binecuvântările care vin din mâna generoasă a Domnului.


33 Atunci vor cânta copacii pădurii la prezența DOMNULUI, deoarece el vine să judece pământul.

Să judece pământul. Venirea Domnului ca Judecător va fi un prilej de bucurie, deoarece va marca sfârşitul domniei pe pământ a păcatului şi terorii, îndepărtarea blestemului de pe pământ, precum şi readucerea pământului în starea iniţială de frumuseţe şi fericire edenică. Pentru cei care au făcut pace cu Dumnezeu, venirea dreptului Judecător al cerului va marca împlinirea fericită a tuturor nădejdilor lor, timpul către care fiecare patriarh sfânt a privit ca împlinire a celor mai scumpe visuri ale lui. Lumea de azi are nevoie disperată de venirea dreptului Judecător. Orice nedreptate şi orice constrângere, orice cruzime şi orice faptă rea, orice inimă îndurerară şi orice suflet bolnav de păcat reclamă venirea lui Dumnezeu ca să judece pământul şi să readucă fiilor oamenilor dreptatea, onoarea, pacea şi nădejdea. Compară cu Apocalipsa 6,10.


34 Aduceți mulțumiri DOMNULUI, pentru că este bun, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna.

Îndurarea Lui ţine. După cum Dumnezeu este veşnic, tot aşa sunt şi îndurarea, iubirea şi îndelunga Lui răbdare.


35 Și spuneți: Salvează-ne, Dumnezeu al salvării noastre și adună-ne și eliberează-ne de păgâni, ca să aducem mulțumiri numelui tău sfânt și să ne glorificăm în lauda ta.
36 Binecuvântat fie DOMNUL Dumnezeul lui Israel pentru totdeauna și întotdeauna. Și tot poporul a spus: Amin; și a lăudat pe DOMNUL.

Amin. În acest strigăt unit al poporului la sfârşitul psalmului lui David avem cel puţin un consimţământ exterior cu privire tot cea ce fusese zis. Inima regelui şi a poporului s-au unit în laudă şi mulţumire la adresa Cerului. În "Aminul" lor călduros ei au repetat acceptarea de către ei a prevederilor legământului veşnic al lui Dumnezeu. Însă o dată ei şi-au manifestat dorinţa de a fi poporul lui Dumnezeu.


37 Astfel a lăsat acolo înaintea chivotului legământului DOMNULUI pe Asaf și pe frații lui, să servească neîncetat înaintea chivotului, precum cerea lucrarea fiecărei zile;

Necurmat. Lucrarea preoţilor în sanctuar era o slujbă zilnică, continuă care trebuia să aibă loc fără oprire sau întrerupere, un prototip al lucrării necurmate a lui Isus în cer în favoarea poporului Său.


38 Și pe Obed-Edom cu frații lui, șaizeci și opt; pe Obed-Edom de asemenea, fiul lui Iedutun, și pe Hosa să fie portari;

Fraţii lor. LXX, Siriaca şi Vulgata zic "fraţii lui".


39 Și pe preotul Țadoc și frații săi, preoții, înaintea tabernacolului DOMNULUI pe înălțimea care era la Gabaon,

Gabaon. Acum relatarea se întoarce de la cortul din Ierusalim, cu chivotul legământului, spre tabernacolul mozaic de la Gabaon. Altarul arderilor de tot (cap. 21,29), împreună cu tot ceea ce ţinea de tabernacol, cu excepţia chivotului, a fost păstrat la Gabaon. Mutarea chivotului în noul lui locaş din Ierusalim a marcat primul pas către înfiinţarea unui nou sanctuar naţional. Deocamdată preoţia lui Ţadoc la vechiul sanctuar al lui Israel a continuat la Gabaon. Vezi la 1 Regi 3,4; 2 Cronici 1,3-6.


40 Pentru a aduce ofrande arse DOMNULUI pe altarul ofrandei arse, neîncetat, dimineața și seara; și pentru a face conform cu tot ce este scris în legea DOMNULUI, pe care i-a poruncit-o lui Israel;
41 Și cu ei pe Heman și Iedutun, și restul care au fost aleși, care au fost chemați pe nume, să dea mulțumiri DOMNULUI, că a lui milă dăinuiește pentru totdeauna;

Să laude. [Să aducă mulţumiri, KJV]. O parte distinctivă a formulei liturgice (vezi 1 Cronici 16,34; Psalmi 136,1-3,26 ).COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE

1-3 PP 708

10 �

GC 157

22 �

3T 39 4; 4T 229

35 �

PK 202

36 �

5T 318


42 Și cu ei au fost Heman și Iedutun cu trâmbițe și chimvale și cu instrumentele muzicale ale lui Dumnezeu, pentru aceia care trebuiau să sune. Și fiii lui Iedutun erau portari.
43 Și tot poporul a plecat, fiecare om la casa lui, iar David s-a întors să binecuvânteze casa lui.