O zi din lucrarea Domnului Isus

Fiecare Evanghelie redă altfel începutul misiunii lui Isus Hristos. Matei Îl prezintă pe Isus chemându-i pe ucenici și apoi ținând Predica de pe Munte. Luca redă prima predică a lui Isus în Sabat în sinagoga din Nazaret. Ioan relatează chemarea câtorva dintre primii ucenici și nunta din Cana, unde Domnul face primul semn. 
Evanghelia după Marcu prezintă chemarea a patru ucenici și descrie un Sabat în Capernaum și ceea ce a urmat. Acest „Sabat cu Isus” îi oferă cititorului o idee cu privire la cine este El. În pasajul pe care îl vom studia în această săptămână sunt consemnate foarte puține cuvinte rostite de Isus: o scurtă chemare la ucenicie, o poruncă adresată unui demon, un plan de a vizita alte locuri și vindecarea unui lepros cu indicația de a se prezenta în fața unui preot ca să fie declarat curat. Se pune accentul pe acțiune, în special pe vindecarea oamenilor. Scriitorului acestei evanghelii îi place să folosească cuvântul „îndată” pentru a ilustra rapiditatea desfășurării misiunii lui Isus. 

13 iulie: Ziua Misiunii Mondiale (colectă misiune mondială) 
 

Comentariu EGW

După ce Și-a început lucrarea, El a zis: „Cât este ziuă, trebuie să lucrez lucrările Celui ce M-a trimis; vine noaptea, când nimeni nu mai poate să lucreze” (Ioan 9:4). Isus nu S-a sustras de la griji şi răspunderi, aşa cum fac mulţi care pretind că sunt urmaşi ai Săi. … Încrederea şi râvna, statornicia şi tăria de caracter manifestate în Hristos trebuie să se dezvolte şi în noi prin aceeaşi disciplină pe care a suportat-o El. Şi harul pe care l-a primit El ne va fi dat şi nouă.

Tot timpul cât a trăit printre oameni, Mântuitorul nostru a împărtăşit soarta celor săraci. Din propria viaţă cunoştea grijile şi poverile lor şi putea să-i mângâie şi să-i încurajeze pe toţi lucrătorii umili. Aceia care au o adevărată concepţie despre învăţătura pe care ne-o dă viaţa Sa nu vor considera niciodată că trebuie să se facă o deosebire între clase, că bogaţii trebuie să fie onoraţi mai mult decât săracii valoroşi. – Hristos, Lumina lumii, p. 73
Hristos a ales lucrurile nebune ale lumii – pe aceia pe care lumea i-a declarat neînvățați și ignoranți – pentru a-i încurca pe înțelepții lumii. Ucenicii nu erau învățați în tradițiile rabinilor, dar, avându-L pe Hristos ca exemplu și învățător, ei dobândeau cea mai înaltă educație, căci aveau înaintea lor un exemplu divin. Hristos le prezenta adevăruri de cel mai înalt caracter.

Pe aceia pe care îi angajează să-L slujească pe El, Dumnezeu vrea să îi pregătească în felul Său pentru acel serviciu. Cei care Îl propovăduiesc pe Hristos trebuie să învețe zilnic despre Hristos, pentru a înțelege taina mântuirii și a slujirii sufletelor pentru care El a murit. … Ei trebuie să se lase modelați după El în toate lucrurile, având compasiunea Sa blândă, dar și severitatea Lui împotriva oricărei lucrări rele. – Letter 53, February 2, 1905, către doi lucrători de frunte de la nou-înființatul Paradise Valley Sanitarium
Pe pământ, viața Mântuitorului a fost o viață de comuniune cu natura și cu Dumnezeu. În această comuniune, El ne-a descoperit secretul unei vieți puternice. 

Isus era un lucrător constant, serios. N-a existat niciodată un om atât de apăsat de răspunderi. Niciodată n-a trăit un altul care să fi purtat povara atât de grea a suferinței și păcatului lumii. Niciodată un altul n-a trudit cu un zel atât de mistuitor pentru binele oamenilor. Cu toate acestea, El a dus o viață sănătoasă. Atât fizic, cât și spiritual, El era reprezentat de mielul de jertfă „fără cusur și fără prihană” (1 Petru 1:19). Atât fizic, cât și spiritual, El era un exemplu a ceea ce intenționase Dumnezeu să fie toți oamenii prin ascultare de legile Sale. 
Când priveau la Isus, oamenii vedeau pe chipul Său contopirea compasiunii divine cu puterea de care era conștient. El părea să fie învăluit de o atmosferă spirituală. Cu toate că atitudinea Sa era blândă și plină de modestie, El făcea asupra oamenilor o impresie care le dădea simțământul unei puteri ascunse, dar care nu putea fi întru totul acoperită. – Divina vindecare, p. 51
 

1. Citește Marcu 1:16-20. Cine erau bărbații pe care i-a chemat Isus ca ucenici și care a fost răspunsul lor?
 

Marcu 1 nu consemnează multe cuvinte ale lui Isus. Totuși versetul 17 redă cuvintele adresate de El celor doi pescari: Simon, care va fi numit ulterior „Petru”, și fratele său, Andrei. Cei doi bărbați stau pe țărmul Mării Galileei și aruncă o plasă pentru pești. 
În Marcu 1:19,20 Iacov și Ioan se află într-o barcă împreună cu tatăl lor și câțiva slujitori, ceea ce poate indica o situație financiară mai bună decât la Petru și Andrei. Luca specifică faptul că Petru are totuși o barcă (Luca 5:3) și că de fapt Iacov și Ioan erau partenerii lui Petru și ai lui Andrei (vezi Luca 5:1-11). Dar e foarte posibil ca Evanghelia după Marcu să intenționeze un contrast între cele două perechi de frați, prin intermediul căreia transmite faptul că Isus îi cheamă la ucenicie atât pe cei care au mai puține resurse, cât și pe cei care au mai multe.
Chemarea adresată de Isus acestor oameni este una simplă, directă și profetică. El îi cheamă să Îl urmeze, adică să devină ucenicii Săi. Aceasta înseamnă că, dacă vor răspunde la apelul Său, El Își va asuma sarcina de a-i face pescari de oameni.

2. Ce motive ar putea avea acești bărbați să lase imediat totul (Marcu 1:16-20) și să-L urmeze pe Isus?
 

Evanghelia după Ioan completează acest tablou (vezi Ioan 1:29-42). Se pare că frații erau ucenicii lui Ioan Botezătorul și auziseră declarația lui că Isus era „Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii” (Ioan 1:29). Ei L-au întâlnit pe Isus și au petrecut timp cu El în apropierea râului Iordan. În consecință, faptul că ei au acceptat chemarea Domnului Isus la misiune nu era o glumă sau o escapadă. Se gândiseră bine la asta. 
Dar atunci de ce nu dă Marcu mai multe detalii? Cel mai probabil pentru a accentua puterea lui Isus. El cheamă, și pescarii Îi răspund cu bucurie, iar viața lor și lumea în sine n-a mai fost la fel de atunci înainte.

La ce ai fost chemat să renunți pentru a-L urma pe Isus? (Gândește-te la im­plicațiile răspunsului tău, în mod special dacă nu îți vine nimic în minte.)

Comentariu EGW

Când a fost pe acest pământ, Hristos nu le-a spus pescarilor să-și lase mrejele și bărcile și să meargă la învățătorii iudei ca să obțină o pregătire pentru lucrarea Evangheliei. Mergând pe malul Mării Galileei, El a văzut „doi frați: pe Simon, zis Petru, și pe fratele său, Andrei, care aruncau o mreajă în mare, căci erau pescari. El le-a zis: «Veniți după Mine și vă voi face pescari de oameni.» Îndată și-au lăsat mrejele și au mers după El. De acolo, a mers mai departe și a văzut pe alți doi frați: pe Iacov, fiul lui Zebedei, și pe Ioan, fratele lui, care erau într-o corabie cu tatăl lor Zebedei și își cârpeau mrejele. El i-a chemat. Și îndată ei au lăsat corabia și pe tatăl lor și L-au urmat” (Matei 4:18-22).

Această ascultare promptă, fără nicio întrebare, fără nicio promisiune de plată, pare remarcabilă. Dar cuvintele lui Hristos erau o invitație care cuprindea tot ceea ce El a vrut să spună că ar trebui fie ei. În cuvintele Lui era o putere constrângătoare. Nu a existat o explicație lungă, dar ceea ce a spus El avea o putere care îi atrăgea. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 41 (2 februarie)

În aceia care umblă pe căile obișnuite ale vieții, vor fi dezvoltate talente deosebite. Dacă oamenii, bărbați și femei, pot primi mesajul adevărului, mulți dintre cei care aud îl vor primi. Din orice clasă socială, înaltă sau de jos, bogați și săraci, ei vor accepta adevărul pentru acest timp. Unii care sunt priviți ca needucați vor fi chemați în slujba Maestrului, la fel cum au fost chemați de Mântuitorul pescarii smeriți și neînvățați. Oamenii vor fi chemați de la plug, așa cum a fost chemat Elisei, și vor porni să își asume lucrarea pe care le-a rânduit-o Dumnezeu. Ei vor începe să lucreze în simplitate și liniște, citind și explicând altora Scripturile. Eforturile lor simple vor avea succes. — Astăzi cu Dumnezeu, p. 115 (16 aprilie)

Acei pescari din Galileea erau oameni smeriți și neînvățați, dar Hristos, Lumina lumii, a putut să-i califice foarte bine pentru lucrarea pentru care îi alesese. Mântuitorul nu a disprețuit educația, pentru că, atunci când este condusă de iubirea lui Dumnezeu și devotată slujirii Sale, cultura intelectuală este o binecuvântare. Dar El a trecut pe lângă înțelepții timpului Său, pentru că erau atât de încrezători în ei înșiși, încât nu puteau să simpatizeze cu omenirea suferindă și să devină împreună-lucrători cu Omul din Nazaret. În bigotismul lor, ei refuzau să fie învățați de Hristos. Domnul Isus caută cooperarea celor care vor deveni canale deschise pentru a transmite harul Său. ...

Cel care i-a chemat pe pescarii din Galileea cheamă încă oameni în slujba Lui. Și este la fel de dispus să-Și manifeste puterea prin noi ca și prin primii ucenici. Oricât de imperfecți și păcătoși am fi, Domnul ne oferă ocazia de a conlucra cu El, de fi ucenicii lui Hristos. El ne invită să venim să fim instruiți de înțelepciunea Sa divină, ca, unindu-ne cu Hristos, să putem face lucrările lui Dumnezeu. – Conflict and Courage, p. 282
 

3. Citește Marcu 1:21-28. Ce experiență de neuitat a avut loc în sinagoga din Capernaum și ce adevăruri spirituale putem extrage din această relatare?
 

Majoritatea creștinilor au câteva momente de neuitat în umblarea lor creștină: decizia de a-L urma pe Isus; ziua botezului lor; o predică mișcătoare în timpul căreia au simțit profund prezența lui Dumnezeu. Unele dintre aceste momente s-ar putea să fie nu numai memorabile, ci și puncte de cotitură în viață.
La fel este posibil să se fi întâmplat și în cazul unora din Capernaum în Sabatul descris în Marcu 1. „Oamenii erau uimiți de învățătura Lui, căci îi învăța ca unul care are putere, nu cum îi învățau cărturarii” (Marcu 1:22). În timp ce Isus îi învăța, un om posedat de un demon, impresionat fără îndoială de puterea învățăturilor lui Isus, a strigat: „Ce avem noi a face cu Tine, Isuse din Nazaret? Ai venit să ne pierzi? Te știu cine ești: Ești Sfântul lui Dumnezeu!” (Marcu 1:24), dar Domnul a scos demonul din acel om.

Gândește-te la implicațiile acestor cuvinte ale demonului! În primul rând, Îl recunoaște pe Isus ca „Sfântul lui Dumnezeu”. Conștientizează că Isus este trimisul sfânt al lui Dumnezeu, spre deosebire de oștile necurate, nesfinte ale lui Satana. Oamenii se așteaptă la lucruri și persoane sfinte într-un cadru de închinare, nu la lucruri nesfinte și necurate. Prin urmare, în acest episod este un contrast puternic între forțele binelui și cele ale răului. Putem vedea aici realitatea marii lupte. E posibil ca oamenii să nu fi știut încă cine era Isus, dar demonul știa cu siguranță și a recunoscut public lucrul acesta.

Apoi, porunca de a ieși din om este de înțeles, dar de ce porunca: „Taci!”? În Marcu apare, începând încă de aici, o temă remarcabilă: apelul lui Isus la tăcere cu privire la identitatea Lui. Cercetătorii îl denumesc „secretul mesianic”. Acesta chiar are sens, date fiind aspectele politice pe care le aveau așteptările mesianice din vremea lui Isus. Era riscant să fii un mesia. Totuși, printre apelurile la tăcere descoperim revelații uimitoare cu privire la cine este Isus. Ceea ce va deveni clar în timp este că identitatea lui Isus nu poate fi ascunsă și adevărul cu privire la cine este El devine centrul mesajului Evangheliei. Oamenii trebuie nu numai să descopere cine este Domnul Isus, ci și să ia o decizie privitoare la modul în care vor răspunde la venirea Lui și la ceea ce înseamnă aceasta pentru ei.

În încercarea de a da mărturie altora, când ar fi prudent să nu prezentăm tot ceea ce credem cu privire la „adevărul prezent”?
 

Comentariu EGW

Demonizatul înțelesese oarecum că se afla în prezența Unuia care îl putea elibera; însă, când a încercat să se apropie cât să poată fi atins de acea mână puternică, voința celui care-l stăpânea îl ținea; cuvintele altcuiva au fost rostite prin el. 
Conflictul dintre puterea lui Satana și propria sa dorință de libertate era îngrozitor. Părea că omul acesta torturat avea să-și piardă viața în această luptă cu dușmanul. Însă Mântuitorul a vorbit cu autoritate și l-a eliberat pe cel robit. Cel care fusese posedat stătea înaintea oamenilor uluiți, în deplină stăpânire de sine. … 

… Fiecare om e liber să aleagă de ce putere vrea să fie stăpânit. Nimeni n-a ajuns să decadă într-atât și nimeni nu este atât de rău, încât să nu mai poată găsi dezlegare în Hristos. În locul rugăciunii, demonizatul nu putea rosti decât cuvintele lui Satana; apelul nerostit al inimii a fost totuși auzit. Niciun strigăt al vreunui suflet aflat în nevoie, chiar dacă nu este declarat în cuvinte inteligibile, nu va trece neluat în seamă. Cei care consimt să intre în legământ cu Dumnezeu nu sunt lăsați în puterea lui Satana sau în slăbiciunea propriei lor firi. – Divina vindecare, pp. 91–93

Același duh rău, care-L ispitise pe Hristos în pustie și care avea stăpânire asupra demonizatului din Capernaum, îi stăpânea și pe iudeii necredincioși. Dar faţă de ei acesta își lua un aer de evlavie, căutând să-i înșele cu privire la motivele respingerii Mântuitorului. Starea lor era și mai deznădăjduită decât a demonizatului, deoarece nu simţeau nevoia de Hristos și, din cauza aceasta, erau ţinuţi cu putere de Satana. … 

În zilele lui Hristos, conducătorii și învăţătorii lui Israel nu aveau putere să se împotrivească lucrărilor lui Satana. Ei neglijau tocmai acele mijloace prin care ar fi putut să ţină piept duhurilor rele. Hristos nu l-a biruit pe cel rău decât prin Cuvântul lui Dumnezeu. Mai-marii lui Israel pretindeau că sunt interpreţii Cuvântului lui Dumnezeu, dar ei îl studiaseră numai pentru a-și susţine tradiţiile și pentru a impune rânduielile făcute de oameni. Prin interpretarea pe care o dădeau, ei îl făceau să exprime idei pe care Dumnezeu nu le dăduse niciodată. Interpretările lor obscure făceau să apară într-o formă neclară lucrurile pe care El le făcuse ușor de înţeles. Se certau pentru detalii lipsite de importanţă, dar în practică negau cele mai de seamă adevăruri. Din cauza aceasta, necredinţa se răspândea. Cuvântul lui Dumnezeu era jefuit de puterea lui și duhurile rele lucrau după bunul lor plac. – Hristos, Lumina lumii, pp. 256, 257
Cunoașterea adevărată vine de la Dumnezeu și se întoarce spre Dumnezeu. Copiii Lui trebuie să primească pentru a putea da mai departe. Cei care, prin harul lui Dumnezeu, au primit beneficii intelectuale și spirituale trebuie, pe măsură ce avansează, să-i atragă pe alții împreună cu ei la un nivel mai înalt. Și această lucrare, făcută pentru binele celorlalți, va beneficia de cooperarea unor agenții nevăzute. Pe măsură ce continuăm lucrarea cu credincioșie, vom avea aspirații înalte pentru neprihănire, sfințire și o mai bună cunoaștere a lui Dumnezeu. – Manuscript 108, 1 septembrie 1898, „O educație mai înaltă”
 

4. Citește Marcu 1:29-34. Cum a ajutat Isus familia lui Petru și ce lecții putem extrage din această relatare?
 

După slujba uimitoare de la sinagogă, Isus Se retrage împreună cu micul Lui grup de ucenici (Petru, Andrei, Iacov și Ioan) acasă la Petru, evident pentru a petrece restul zilei de Sabat la o masă de prietenie și părtășie. Scena este însă umbrită de o notă de îngrijorare: soacra lui Petru este bolnavă și are febră, ceea ce pe vremea aceea însemna ori că te făceai bine, ori că mureai. Ceilalți Îi spun lui Isus de boala ei, iar El o ia pe soacra lui Petru de mână și o ridică. Imediat aceasta începe să slujească nevoilor lor. Ce exemplificare elocventă a principiului că aceia care au fost salvați, vindecați de Isus vor sluji ulterior altora!
În Evanghelia după Marcu se întâmplă adesea ca Isus să vindece prin atingerea persoanei bolnave (vezi Marcu 1:41; Marcu 5:41), deși alteori nu se menționează nicio atingere (vezi Marcu 2:1-12; Marcu 3:1-6; Marcu 5:7-13).

Isus nu-Și încheiase lucrarea pe ziua aceea. După apus, mulți au venit acasă la Petru pentru vindecare, fără îndoială după ce au văzut sau au auzit ce se întâmplase la sinagogă în aceeași zi. Faptul că scriitorul evangheliei nu precizează că oamenii își amânaseră venirea din cauza orelor de Sabat denotă că era de la sine înțeles că cititorii știau despre Sabat. Acest detaliu denotă că cititorii lui erau păzitori ai Sabatului.

Marcu spune că „toată cetatea era adunată la ușă” în seara aceea (Marcu 1:33). Trebuie să fi durat ceva ca Isus să îi ajute pe toți acei oameni. „Oră după oră oamenii veneau şi plecau, căci nimeni nu ştia dacă Vindecătorul va mai fi şi ziua următoare între ei. Niciodată nu trăise cetatea Capernaum o zi ca aceea. Atmosfera răsuna a glas de biruinţă şi strigăte de eliberare. Mântuitorul era și El fericit de fericirea pe care le-o adusese. Când vedea suferinţele celor care veneau la El, inima Lui se umplea de milă şi tresălta de bucurie că avea putere să le readucă sănătatea şi fericirea. Isus nu Şi-a încetat lucrul până n-a fost vindecat şi ultimul bolnav. Era noapte târziu când mulţimea s-a retras şi liniştea s-a așternut asupra casei lui Simon. Ziua aceea lungă şi plină de agitaţie trecuse şi Isus căuta odihnă. Dar, pe când oraşul era încă învăluit în somn, «pe când era încă întuneric de tot, Isus S-a sculat, a ieşit şi S-a dus într-un loc pustiu. Și Se ruga acolo» (Marcu 1:35)” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 259).

Comentariu EGW

În căminul pescarului din Capernaum, mama soției lui Petru zace bolnavă, cuprinsă de „friguri mari”. Așa că „L-au rugat pentru ea [pe Isus]. El S-a plecat spre ea, a certat frigurile și au lăsat-o frigurile”, iar ea s-a ridicat și le-a slujit Mântuitorului și ucenicilor Săi (Luca 4:38,39; Marcu 1:30; Matei 8:15).
Vestea s-a răspândit cu repeziciune. Minunea fusese săvârșită în Sabat și, de teama rabinilor, oamenii nu îndrăzneau să vină pentru vindecare până nu apunea soarele. După aceea, din case, dughene sau piețe, locuitorii cetății se grăbeau spre locuința umilă care-L adăpostea pe Isus. Bolnavii erau aduși pe paturi portabile, veneau sprijinindu-se pe toiege sau erau ajutați de prieteni, clătinându-se cuprinși de slăbiciune în prezența Mântuitorului. … 
Isus nu Și-a încetat lucrarea până când nu a fost ușurată și ultima suferință. Era noaptea târziu când a plecat mulțimea și peste casa lui Simon s-a așternut tăcerea. – Divina vindecare, p. 29

Mărturia noastră despre credincioșia Sa e mijlocul pe care Cerul l-a ales pentru a-L descoperi lumii pe Hristos. Noi trebuie să recunoaștem harul Său, așa cum este făcut cunoscut prin sfinţii din vechime, dar ceea ce are într-adevăr efect este mărturia propriei experienţe. Suntem martori pentru Dumnezeu atunci când descoperim în noi lucrarea unei puteri dumnezeiești. Fiecare om are o viaţă deosebită de a tuturor celorlalţi și o experienţă cu totul deosebită de a lor. Dumnezeu dorește ca laudele noastre să se înalţe către El, purtând amprenta individualităţii noastre. Toate aceste recunoașteri preţioase pentru lauda slavei harului Său, când sunt susţinute de o viaţă curată, creștinească, au o putere de neînvins, care lucrează pentru salvarea oamenilor. – Hristos, Lumina lumii, p. 347

Trebuie să luăm jugul lui Hristos, să lucrăm așa cum a lucrat El pentru mântuirea celor pierduți; cei care sunt părtaşi la suferinţele Lui vor fi părtaşi și la slava Lui. Apostolul spune: „Voi sunteți împreună-lucrători cu Dumnezeu.” Atunci să ne prindem de puterea Lui. Fiecare dintre noi, care poartă numele lui Hristos, să devină un împreună-lucrător cu Dumnezeu. Să nu cadă povara întregii lucrări asupra pastorilor, ci fiecare membru al bisericii să-și dea seama că are o lucrare de făcut. …

Misiunea încredințată de Mântuitorul poporului Său este: „Mergeți în toată lumea și propovăduiți Evanghelia la orice făptură.” O, cât de grav a fost neglijată această lucrare, și lumea lovită de foame după pâinea vieții piere! Fiecare să se predea lui Dumnezeu, să accepte înzestrarea cerească a Duhului Sfânt și să meargă să le spună celor care sunt în întuneric despre dragostea și jertfa Mântuitorului, să le spună că nu trebuie să piară, ci să aibă viață veșnică. În orice loc în care locuiți, fiți o lumină pentru oameni, arătând calea pregătită pentru cei răscumpărați de Domnul, ca ei să umble pe ea, și astfel să deveniți împreună-lucrători cu Dumnezeu! — Bible Echo, April 15, 1892
 

5. Citește Marcu 1:35-29. Ce lecții importante putem extrage din ceea ce a făcut Isus aici?
 

Isus S-a trezit înainte de răsărit și S-a dus într-un loc liniștit, pustiu să Se roage. Marcu 1:35 evidențiază rugăciunea ca elementul pe care se axează acțiunea lui Isus. Toate celelalte forme verbale din propoziție au formă concisă – S-a sculat, a ieșit, S-a dus (toate la timpul aorist în greacă, redând ideea de acțiune realizată). Dar verbul „a (se) ruga” este la timpul imperfect, o formă folosită pentru a exprima, în mod special aici, un proces în desfășurare. El Se ruga, continua să Se roage. Textul accentuează și cât de devreme era când a ieșit Isus, sugerând că timpul petrecut de unul singur în rugăciune era unul îndelungat. 
În toate evangheliile Îl descoperim pe Isus ca om al rugăciunii (vezi Matei 14:23; Marcu 6:46; Ioan 17). Acesta pare să fie unul dintre principalele secrete ale puterii din misiunea lui Isus.

6. Citește Luca 6:12. Ce ne învață lucrul acesta despre viața de rugăciune a lui Isus?
 

Mulți creștini au perioade clar stabilite pentru rugăciune. Această practică este bună și corectă, dar poate deveni și o rutină, aproape ceva făcut din obișnuință. O modalitate de a ieși din tipar este de a schimba din când în când timpul de rugăciune sau de a ne ruga uneori mai mult decât de obicei. Ideea nu este de a ne bloca într-un fel de formulă care nu se poate schimba niciodată.
Petru și tovarășii săi nu L-au însoțit pe Isus la locul de rugăciune. Poate știau locul, pentru că L-au găsit acolo. Prin precizarea că toți Îl căutau ei Îi sugerau lui Isus să continue experiența emoționantă din ziua precedentă, cu și mai multe vindecări și învățături. În mod surprinzător, Isus nu este de acord și le atrage atenția asupra unui câmp de misiune mai larg, în alte locuri. „El le-a răspuns: «Haidem să mergem în altă parte, prin târgurile și satele vecine, ca să propovăduiesc și acolo, căci pentru aceasta am ieșit” (Marcu 1:38).

Dacă Isus Însuși avea nevoie să petreacă atât de mult timp în rugăciune, ce se poate spune despre noi și cât timp ar trebui să petrecem în rugăciune? Ce ne spune exemplul lui Isus?
 

Comentariu EGW

Iată-L pe Fiul lui Dumnezeu plecat în rugăciune înaintea Tatălui Său! Deși este Fiul lui Dumnezeu, El Își întărește credința prin rugăciune și prin comuniune cu Cerul. El Își adună putere pentru a rezista celui rău și a sluji nevoilor oamenilor. Ca Frate mai mare al neamului omenesc, El cunoaște nevoile acelora care, deși plini de defecte și trăind într-o lume a păcatului, doresc totuși să-I slujească. El știe că solii pe care El îi vede destoinici să fie trimiși sunt oameni slabi, supuși greșelii, dar tuturor acelora care se predau în totul slujirii Lui, El le făgăduiește ajutor divin. Exemplul Său este o asigurare că arzătoarele și stăruitoarele cereri înălțate către Dumnezeu în credință … vor fi de folos să le aducă oamenilor ajutorul Duhului Sfânt în lupta contra păcatului.
Oricine … urmează exemplul Domnului Hristos va fi pregătit să primească și să folosească puterea pe care Dumnezeu a făgăduit-o bisericii Sale pentru strângerea secerișului pământului. Dimineață după dimineață, când vestitorii Evangheliei îngenunchează înaintea Domnului și-și reînnoiesc legământul lor de consacrare, El le va da prezența Duhului Său, însoțită de puterea lui reînviorătoare și sfințitoare. – Faptele apostolilor, p. 56

Toți cei care sunt învățați de Dumnezeu au nevoie de ora liniștită de comuniune cu ei înșiși, cu natura și cu Dumnezeu. În ei trebuie să fie descoperită o viață care nu este în armonie cu lumea, cu obiceiurile sau cu practicile ei; și ei au nevoie de o experiență personală în obținerea unei cunoașteri a voinței lui Dumnezeu. Trebuie să-L auzim în mod individual adresându-Se inimii. Când orice zgomot este adus la tăcere și așteptăm în liniște înaintea Sa, tăcerea sufletului scoate și mai mult în evidență glasul lui Dumnezeu. El ne poruncește: „Opriți-vă și să știți că Eu sunt Dumnezeu!” (Psalmii 46:10). În felul acesta se face pregătirea pentru orice lucrare eficientă pentru Dumnezeu. În mijlocul agitației și al îngrijorărilor zilnice, cel care este revigorat astfel va fi învăluit de o atmosferă de lumină și pace. El va primi o nouă doză de forță fizică și mintală. Viața sa va răspândi un miros plăcut și va evidenția o putere divină, care va ajunge la inimile oamenilor. – Divina vindecare, p. 58 

În zorii zilei, Petru și tovarășii săi au venit la Isus, spunându-I că oamenii din Capernaum au și început să-L caute. … Dar, cu uimire, au auzit cuvintele lui Hristos: „Trebuie să vestesc Evanghelia Împărăţiei lui Dumnezeu și în alte cetăţi, fiindcă pentru aceasta am fost trimis.”
În agitaţia care se produsese la Capernaum, exista primejdia ca scopul misiunii Lui să fie pierdut din vedere. Isus nu Se mulţumea să atragă atenţia asupra Sa doar ca făcător de minuni sau ca vindecător de boli ale trupului. El căuta să-i atragă pe oameni la El ca fiind Mântuitorul lor. În timp ce oamenii se grăbeau să creadă că El venise ca împărat, să întemeieze o împărăţie pământească, El dorea să le îndepărteze mintea de la cele pământești și să-i conducă la cele spirituale. Succesul numai în cele lumești s-ar fi așezat în calea lucrării Sale. – Hristos, Lumina lumii, p. 260
 

7. Citește Marcu 1:40-45. Ce aflăm despre Isus și modul în care relaționa cu cei marginalizați de societate?
 

Lepra, așa cum este descrisă în acest pasaj și în tot Vechiul Testament, nu denumea doar ceea ce azi cunoaștem drept boala Hansen (lepra propriu-zisă). Termenul biblic s-ar putea traduce mai bine cu „gravă boală de piele” și ar putea include și alte afecțiuni dermatologice. Este posibil ca boala Hansen să fi pătruns în Orientul Apropiat antic în jurul secolului al III-lea î.H. (vezi David P. Wright și Richard N. Jones, „Leprosy”, The Anchor Bible Dictionary, vol. 4, 1992, p. 277-282). Prin urmare, lepra menționată aici ar putea însemna boala Hansen, dar nu știm sigur de ce suferea bărbatul, ci doar că era ceva grav.
Leprosul își exprimă credința că Isus îl poate vindeca. Potrivit Leviticul 13, un lepros era ritualic necurat și trebuia să evite contactul cu alte persoane (vezi 13:45,46). Isus însă simte compasiune față de acest om și îl atinge. „Lui Isus I s-a făcut milă de el, a întins mâna, S-a atins de el și i-a zis: «Da, voiesc, fii curățit!»” (Marcu 1:41). Prin acest gest, Isus ar fi trebuit să fie necurat până seara, când trebuia să Se spele pentru a deveni iarăși curat ritualic (vezi Leviticul 13 – 15). Dar Marcu spune că gestul lui Isus de a-l atinge pe bolnav îl curăță pe acesta de lepră. Prin urmare, Isus nu a fost pângărit prin atingerea bolnavului.
Isus îl trimite pe bărbat la preot, spunându-i să aducă jertfa poruncită de Moise pentru astfel de cazuri, în Leviticul 14. În întreaga Evanghelie după Marcu, Isus este un apărător și susținător al învățăturilor lui Moise (vezi Marcu 7:10; Marcu 10:3,4; Marcu 12:26,29-31). Acest fapt contrastează puternic cu acțiunile conducătorilor religioși, care în Marcu 7, Marcu 10 și Marcu 12 din Marcu denaturează scopul inițial al învățăturilor date prin Moise. Aceste detalii explică porunca dată de Isus bărbatului, în Marcu 1:44, de a nu spune nimănui nimic. Dacă ar fi menționat vindecarea lui de către Isus ar fi putut influența negativ decizia preotului, din cauza prejudecăților acestuia față de Isus.
Dar leprosul vindecat nu pare să înțeleagă lucrul acesta și, nesocotind porunca lui Isus, răspândește vestea în toate părțile, astfel încât Domnul n-a mai putut intra în cetăți ca să-Și facă lucrarea.

Cum putem avea grijă să nu facem lucruri care ar putea împiedica răspândirea Evangheliei, indiferent cât de bune ar fi intențiile noastre?
 

Comentariu EGW

Deși stă la distanță, leprosul reușește să înțeleagă ceva din cuvintele rostite de Mântuitorul. De asemenea, Îl vede cum Își pune mâinile peste cei bolnavi. Îi vede pe șchiopi, pe orbi, pe paralitici și pe muribunzi cum se ridică sănătoși, lăudându-L pe Dumnezeu pentru vindecarea lor. Credința îi crește. Se apropie mai mult și mai mult de mulțimea care ascultă. Restricționările, riscul de contaminare al celor din jur, teama și reticența cu care este privit, toate sunt deopotrivă îndepărtate din minte și uitate. Se gândește doar la binecuvântata speranță de vindecare. 
El este o priveliște groaznică. Boala a săpat în el înfricoșător și trupul său în proces de putrefacție este oribil la privit. La apariția lui, oamenii se dau înapoi înspăimântați. În groaza care i-a cuprins, se calcă în picioare pentru a nu fi atinși de el. Unii încearcă să-l împiedice să se apropie de Isus, dar în zadar. El nici nu-i vede, nici nu-i aude. Expresiile de scârbă de pe fețele lor nu sunt luate în seamă. Nu-L vede decât pe Fiul lui Dumnezeu, nu aude decât glasul care aduce viață celor muribunzi. 

Înaintând către Isus, se aruncă la picioarele Sale cu strigătul: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești” (Matei 8:2). Iar Isus îi răspunde: „Da, vreau, fii curățit” (Matei 8:3) și Își pune mâna asupra lui. 
Deodată, leprosul simte o schimbare. Sângele lui devine sănătos, nervii capătă din nou sensibilitate, mușchii i se întăresc. Crusta albă, solzoasă, nefirească, specifică leprei, dispare, iar carnea și pielea lui devin ca ale unui copilaș. – Divina vindecare, pp. 68, 69

Ucenicii au căutat să-L împiedice pe Învățătorul lor să îl atingă, pentru că cel ce atingea un lepros devenea el însuși necurat. Însă, punându-Și mâna peste lepros, Isus nu a fost infectat. Din contră, lepra a fost curățită. Tot așa este și cu lepra păcatului – adânc înrădăcinată, mortală, imposibil de vindecat prin forțe proprii sau remedii omenești. … Însă Isus, care a venit să umble în trup omenesc, nu este întinat de nicio necurăție. Prezența Sa este o forță vindecătoare pentru păcătos. Oricine va cădea la picioarele Sale, spunând cu credință: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești” va auzi răspunsul: „Da, vreau, fii curățit.”

În cazul altor bolnavi, Isus nu a adus imediat vindecare, dar, în cazul bolnavului de lepră, nici nu a fost pronunțată bine cererea că a și fost ascultată. Când ne rugăm pentru binecuvântări pământești, răspunsul la rugăciunea noastră poate întârzia sau Dumnezeu ne poate da ceva diferit de ceea ce am cerut; însă lucrurile nu stau așa când cerem să fim izbăviți de păcat. Este voia Sa să ne curețe de păcat, să ne facă pe toți copii ai Săi și în stare să ducem o viață de sfințenie. Hristos „S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, ca să ne smulgă din acest veac rău, după voia Dumnezeului nostru și Tatăl” (Galateni 1:4). Și „îndrăzneala pe care o avem la El este că, dacă cerem ceva după voia Lui, ne ascultă. Și, dacă știm că ne ascultă orice I-am cere, știm că suntem stăpâni pe lucrurile pe care I le-am cerut” (1 Ioan 5:14,15). – Divina vindecare, p. 70