Predicând și vindecând

Într-o dimineață, pe când cerul dădea să se lumineze, Isus stătea în liniște în prezența Tatălui Său lângă Marea Galileei. El știa că în curând urmau să se adune mulțimi de oameni care cereau să le vorbească.

Aproape de El erau ucenicii, care veniseră cu bărcile lor și erau ocupați să curețe plasele de pescuit. Erau descurajați pentru că nu prinseseră niciun pește toată noaptea. În timp ce pescuiau, ei vorbiseră despre Isus și despre faptul că liderii religioși nu Îl plăceau. Acest lucru i-a descurajat și mai mult.

Curând au început să se strângă mulțimi de oameni. Pentru că tot mai mulți oameni încercau să se apropie de Isus, El a hotărât să urce în barca lui Simon Petru, a împins-o puțin în apă și le-a vorbit oamenilor din barcă. Astfel, toți Îl puteau vedea și auzi mai bine. Luca 5:1-3.

La mal se strânseseră tot felul de oameni. Acolo erau pescari, oameni bătrâni și tineri, bogați și săraci, educați și ignoranți, oameni bolnavi și chiar rabini – oameni din toate clasele. Fiecare din ei auzea adevărul minunat de la Isus, care le vorbea din barcă. Când a terminat de vorbit și oamenii au plecat, Isus i-a cerut lui Petru să ducă barca în larg, unde era apa adâncă, și să își arunce din nou plasa. Luca 5:4.

Petru era pescar și poate a crezut că Isus nu știa prea multe despre pescuit. La urma urmei, El era tâmplar. Poate nu știa că noaptea era momentul cel mai bun de prins pești pe acel lac. Dar, pentru că Îl iubea pe Isus și dorea să Îi facă pe plac, ce a făcut Petru? Luca 5:5. 

Gândeşte-te:

Îți vin în minte și alte ocazii în care Dumnezeu a poruncit să se facă ceva ce părea ciudat? Ce zici de Naaman? Ilie și văduva? Acel bolnav neajutorat de la scăldătoare?

Simon Petru și fratele lui, Andrei, au ascultat de Isus. Curând barca lor era în larg și din nou și-au lăsat plasele în apă.

Când cei doi frați au încercat să tragă plasele înapoi în barcă, ei nu au putut. Erau atât de pline de pești, încât barca lor nu îi putea susține. „Ajutor!” au strigat ei, făcându-le semn lui Iacov și Ioan, care erau în altă barcă. Iacov și Ioan s-au grăbit să îi ajute și au umplut amândouă bărcile cu pește. Luca 5:6,7.

Ce a făcut Petru când a văzut ce s-a întâmplat? Luca 5:8. Petru Îi spunea lui Isus să îl lase, dar, în același timp, se ținea strâns de picioarele Lui. De fapt, el nu își dorea să fie vreodată departe de Isus. Doar simțea că nu era suficient de bun pentru a fi unul din ajutoarele lui Isus. Ceilalți ucenici simțeau la fel. Ce i-a spus Isus lui Petru în timp ce îl privea iubitor? Luca 5:9,10.

Acei ucenici erau pescari și până atunci ei lucraseră o mare parte a timpului. Cum altfel ar fi avut suficienți bani pentru ei și familiile lor? Dar acum, prin acea minune de la pescuit, ei au știut că Isus putea să poarte de grijă tuturor nevoilor lor. Ce au făcut ei chiar în acea zi? Luca 5:11. 

Gândeşte-te:

La ce S-a referit Isus când a spus „pescari de oameni”? Voia să spună că Duhul Sfânt avea să îi folosească pentru a vorbi inimilor oamenilor și pentru a-i ajuta să creadă în Isus? Încă mai folosește El și astăzi oamenii în acest scop? Poate folosi chiar și copii? Da. Poți enumera câteva moduri în care El te poate folosi și pe tine?

Capernaum era chiar la marginea Mării Galileei. Drumul principal pe care călătoreau oamenii spre a merge în alte țări trecea prin Capernaum și călătorii se opreau acolo adesea pentru odihnă. Și Isus Se oprea uneori acolo. Biblia îl numește „cetatea Sa”.

La Capernaum, Isus Se putea întâlni și vorbi cu tot felul de oameni din locuri îndepărtate. Mulți își aminteau lucrurile pe care le auziseră de la El și le spuneau și altora pretutindeni pe unde mergeau. Deși Sinedriul încercase să Îl oprească din a mai propovădui, tot mai mulți oameni Îl urmau cu nerăbdare. Cât de diferit era El de toți învățătorii lor! El vindeca bolnavii și rostea cuvinte de mângâiere. El explica simplu și clar despre Dumnezeu și Legea Sa.

Într-un Sabat, El vorbea unei mari mulțimi de oameni adunate la sinagoga din Capernaum. Ca de obicei, oamenii ascultau în tăcere. Duhul Sfânt le impresiona mintea. Privind la fețele atât de diferite, Isus a știut ce gândea fiecare persoană. El a văzut că unii oameni credeau în El și totodată a putut vedea că alții erau dezamăgiți când le explica despre Împărăția pe care dorea El să le-o ofere. Dintr-odată, oamenii au auzit un glas puternic. Luca 4:31-33.

Cine era acel bărbat? De ce se ridicase în așa mare grabă de la locul lui și de ce striga? 

Gândeşte-te:

Ori de câte ori ne adunăm împreună pentru a învăța de la Isus, este și Satana acolo? Da. Cum putem fi siguri că îngerii noștri sunt aproape de noi, astfel încât Satana să nu ne împiedice să ascultăm și să învățăm?

Bărbatul care a venit alergând la Isus în acea zi în sinagoga din Capernaum îl lăsase pe Satana să îi controleze mintea. A început prin a face mici lucruri greșite, despre care el credea că nu contează. Dar curând a început să facă tot mai multe lucruri greșite, până când a ajuns să asculte de Satana tot timpul.

Acum bărbatul nu se putea abține. Dar, ascultându- L pe Isus în acea zi, ceva în străfundul minții lui i-a spus că Isus îl putea ajuta. Dumnezeu nu îi îngăduise lui Satana să îi ia puterea de alegere. Acel bărbat dorea să fie liber de sub domnia lui Satana. Dar Satana nu îl lăsa. Satana era furios pentru că Isus ajuta atât de mulți oameni să aleagă Împărăția lui Dumnezeu și el făcea tot ce putea pentru a-i păstra în împărăția lui.

Ce a strigat bărbatul în timp ce se îndrepta grăbit spre Isus? Luca 4:34.

Isus a știut că Satana îl împiedica pe bărbat să rostească cuvintele pe care dorea cu adevărat să le rostească. Satana știa că, dacă Isus câștiga bătălia împotriva lui, el și îngerii săi cei răi aveau să fie distruși în cele din urmă.

Isus a rostit doar câteva cuvinte, dar toți, inclusiv Satana, au descoperit curând cine era mai puternic. Luca 4:35–37. Isus câștigase din nou. Acum chiar mai mulți oameni au auzit despre El datorită celor întâmplate în acea zi. 

Gândeşte-te:

Când alegem să-I aparținem lui Isus, suntem noi în siguranță față de Satana? Cât de des ne ispitește Satana? Cât de des alegem noi cui să ne supunem? Ești bucuros că tu Îl alegi pe Isus? Și El este bucuros pentru că te iubește foarte mult și știe că Satana vrea să îți facă rău.

Când auzim că cineva suferă de o boală îngrozitoare, precum cancerul, spunem: „O, nu!” și ne pare foarte rău. În vremurile biblice, cea mai rea boală, despre care știau toți, era lepra. Nu exista niciun tratament și era o boală contagioasă. Asta înseamnă că se putea transmite de la un om la altul. Era îngrozitoare.

Oamenii cu lepră arătau îngrozitor. Pentru că trebuiau să stea departe de alți oameni, ei trebuiau să își părăsească familiile, prietenii și casa. Când se apropia cineva de ei, trebuiau să strige: „Necurat! Necurat!”, astfel încât oamenii să stea departe. Nimeni nu îndrăznea să îi atingă. Tot ce atingeau ei devenea necurat. Leviticul 13:45,46.

Unul din cele mai neplăcute lucruri cu care se confrunta un lepros era că toți credeau că boala era o pedeapsă din partea lui Dumnezeu. Preoții îi învățau pe oameni că leproșii erau fără speranță. Lor nu le era milă de ei și nu îi ajutau. Ultimul lepros care fusese vindecat a fost Naaman și asta se întâmplase cu sute de ani înainte de nașterea lui Isus.

Dar exista un lepros care auzise despre Isus și despre lucrurile minunate pe care le făcea El, ajutând oamenii. El auzise că Isus nu alunga pe nimeni care mergea la El căutând ajutor. Avea să îl ajute Isus? Trebuia să afle.

Când acel lepros a aflat că Isus predica unei mari mulțimi de oameni lângă lac, a mers acolo. Deși nu stătea foarte aproape, el putea auzi puțin din ce spunea Isus. Îl putea vedea pe Isus vindecând orbii, șchiopii, surzii și pe toți bolnavii.

Gândeşte-te:

A îndrăznit leprosul să se apropie de Isus? Avea să îl ajute Isus pe lepros?

Pas cu pas, leprosul s-a apropiat tot mai mult. Dintr-odată, cineva l-a observat. „Un lepros! Depărtează-te!” Pe oameni i-a cuprins panica și de îndată toți s-au dat înapoi, pentru a sta departe de el. Dar el a continuat să pășească spre Isus. Știa că Isus îl putea vindeca dacă voia. Ce a făcut când a fost aproape de El? Marcu 1:40.

Isus a privit spre sărmanul om. Apoi S-a aplecat spre el. Probabil că cei din mulțime au rămas muți, privind și ascultând. Marcu 1:41,42. Leprosul a fost vindecat! El era vindecat! Oamenilor nu le venea să creadă. Apoi L-au auzit pe Isus spunându-i celui vindecat ce trebuia să facă în continuare. Ce anume trebuia să facă? Marcu 1:43,44.

Isus dorea ca preoții să vadă că omul fusese vindecat înainte de a afla că Isus îl vindecase. Dar cum putea bărbatul să nu spună nimic? El s-a întors grăbit și a ales jertfa potrivită ca să o ducă la templu, dar nu putea să nu le spună celorlalți ce se întâmplase.

La templu, preoții care l-au examinat atent erau chiar cei care îi spuseseră cu mult timp în urmă că avea lepră. Acum trebuiau să recunoască faptul că era vindecat. De acum el se putea întoarce la familia lui. Din nou se putea duce la sinagogă în fiecare Sabat, la fel ca toți ceilalți.

Leprosul vindecat nu a înțeles de ce Isus i-a cerut să nu spună nimănui cele întâmplate. Probabil a crezut că Isus era smerit și modest. Dar Isus știa că, dacă mulți leproși urmau să fie vindecați, acest lucru i-ar fi îndepărtat pe oameni. Mai mult, mulți dintre leproși nu și-ar fi schimbat viața. Pentru că bărbatul vindecat a povestit acest lucru multor oameni, mulțimile din jurul lui Isus au devenit atât de numeroase, încât El a trebuit să înceteze să mai ajute oamenii pentru o vreme. Dar nu pentru mult timp. 

Gândeşte-te:

Lepra și păcatul se aseamănă. Lepra ucide. Și păcatul ucide, nu-i așa? Dar Cel care a vindecat lepra ne poate ierta și ne poate lua păcatele, ne poate curăța inimile.

Plasa de păr a lui Ellen – partea 1. Adaptare de Amy Sherrard

Nu cunoaștem numele fetei din această povestire, așa că îi vom spune Eva. Era una din studentele care locuiau într-o casă mare și frumoasă din apropierea unui colegiu de pe dealurile Californiei. În jurul casei erau pomi fructiferi și grădini cu flori. Era casa în care Ellen White a locuit la bătrânețe.

Lui Ellen îi plăcea să ajute studenții și studentele care locuiau în casa ei. Acestora le plăcea să fie în aceeași casă cu solul special al lui Isus. Într-o zi, Eva a mers în dormitorul lui Ellen pentru a-i duce ceva. Când a trecut pe lângă șifonier, s-a oprit și s-a uitat insistent la ceva care era pus deasupra. Era o plasă de păr din mătase. În acele vremuri, femeile purtau așa ceva, iar Eva își dorea foarte mult una! O voce în mintea ei îi spunea: „Ia-o! Sora White nu îi va observa lipsa.” O altă voce îi spunea: „Acesta se numește furt.”

Eva a continuat să se holbeze la plasa de păr, apoi s-a uitat în jur. Nu o vedea nimeni. Repede a luat plasa de păr și a plecat grăbită în camera ei. Acolo și-a deschis cufărul, a pus plasa de păr deasupra, într-un colț, și încet a închis din nou cufărul.

Când Eva a urcat sus cu treabă, se simțea liberă și fericită; dar acum, când cobora scările, ea nu se simțea deloc liberă și fericită, deși zâmbea ca de obicei.

Mai târziu, în aceeași zi, sora White a mers în camera ei pentru a se pregăti să iasă din casă. Și-a pieptănat părul și s-a întins să ia plasa de păr, dar nu mai era unde o lăsase. „Probabil că a căzut pe podea”, s-a gândit ea. Dar nu era nici pe podea. Deși s-a uitat cu atenție peste tot în jur, nu era nicăieri. „Unde ar putea fi?”, s-a întrebat ea. În cele din urmă, a renunțat și a plecat fără ea.

În acea seară, când a sosit timpul pentru închinare, toți s-au strâns în jurul focului, ca de obicei. Tuturor le plăceau momentele de închinare. Ellen le spunea adesea povestiri despre primele zile, când biserica noastră era doar la început. Dar, în acea seară, a început cu o întrebare.

– Mi-a văzut cineva plasa de păr? a întrebat ea. Era pe șifonier, dar, în această după-amiază, când am vrut să o iau, dispăruse. Nu se poate să fi dispărut singură. Am nevoie de ea. Niciuna din fete nu părea să știe ceva despre plasa de păr dispărută. Dar Eva știa că ea o furase și acum mințise pretinzând că nu știa nimic de ea.

Sora White nu a mai spus nimic despre plasa de păr. Ea a hotărât să se roage pentru acest lucru și să aștepte. Au trecut o zi, două. Apoi, când a intrat în camera Evei după un lucru, un glas i-a vorbit. Ea s-a oprit și a dat din cap. Nu credea că ar trebui să facă ce îi spunea acel glas. Dar când glasul i-a vorbit din nou, ea s-a răzgândit. (Va urma)