Chemarea ucenicilor

Ioan Botezătorul se întreba ce se mai întâmpla cu Isus. Unde era? Pe unde mersese? De ce nu S-a întors să le spună oamenilor cine era El? Din ziua în care L-a botezat pe Isus, Ioan a început să studieze și mai mult profețiile. Poate din profeții și-a făcut ideea că Mesia avea să fie „ca un miel”. Isaia 53:7. Ce însemna acest lucru? El nu înțelegea prea bine. Dar a continuat să predice, și mulțimile de oameni care îl ascultau erau tot mai multe.

Într-o zi, câțiva preoți au venit la Ierusalim să îi pună întrebări lui Ioan despre el. Era cumva Ilie? Sau Moise? Sau Mesia? Cine spunea Ioan că este? Ioan 1:23. Apoi preoții au pus altă întrebare. Ioan 1:25.

În timp ce așteptau un răspuns de la Ioan, preoții l-au văzut privind spre mulțime. Atunci a recunoscut în mulțime pe Cineva. Era Isus. Isus Se întorsese. Ce a spus Ioan în timp ce a ridicat mâna bucuros și a arătat spre ceva? Ioan 1:26,27.

Preoții s-au uitat în jur. Dar nu vedeau pe vreunul care să fie important în ochii lor. Nimeni nu a spus că El era Mesia. De fapt, Isus a continuat să vorbească în liniște cu câțiva dintre ucenicii lui Ioan de parcă nu se întâmplase nimic special. Ziua următoare, s-a întâmplat același lucru. De această dată, oamenii au văzut fața lui Ioan strălucind în timp ce arăta spre Isus. Ce a spus el? Ioan 1:29–34.

Oamenii au privit cu toții spre Isus. Era înalt, dar nu arăta foarte diferit de oamenii obișnuiți. Chiar era posibil ca El să fie Cel pe care Îl așteptaseră atât de mult timp? 

Gândeşte-te:

Cum crezi că te-ai fi simțit dacă ai fi fost acolo și te-ai fi așteptat să vezi un împărat sau pe cineva care să dea impresia că este foarte important?

Unii din oamenii care îl ascultau pe Ioan fuseseră prezenți la botezul lui Isus. Alții văzuseră lumina puternică și Îl auziseră pe Dumnezeu vorbind. Dar acum Isus nu mai arăta la fel. Cele patruzeci de zile din pustiu fără hrană Îl schimbaseră. Ioan a fost singurul care L-a recunoscut.

Isus Se îmbrăca la fel ca oamenii obișnuiți, săraci. Dar toți puteau să observe cât de blândă și de amabilă era fața Lui. Totuși, în același timp, avea ceva care denota putere. Oamenii erau nedumeriți. Mulți erau dezamăgiți. Cu toții își puneau întrebări. Ziua următoare, Ioan era împreună cu doi din ucenicii lui în timp ce Isus a trecut pe lângă ei. Ioan 1:35,36.

Cei doi ucenici erau Andrei și Ioan. Din nou au auzit aceleași cuvinte pe care Ioan Botezătorul le mai rostise: „Mielul lui Dumnezeu”. Ce însemnau aceste cuvinte? Nici măcar Ioan Botezătorul nu știa sigur. Ce au hotărât ei să facă chiar atunci și chiar acolo? Ioan 1:37–39.

Ei L-au vizitat pe Isus în locul în care stătea. Apoi Andrei a fost foarte nerăbdător să îi spună fratelui său, Simon, despre Isus. Ioan 1:40,41.

Mesia! Simon era și el nerăbdător. Numaidecât el și Andrei au mers la Isus. Privindu-i, Duhul Sfânt I-a spus lui Isus totul despre Simon. Isus a știut chiar atunci că Simon avea de învățat multe lucruri, dar a mai știut că, într-o zi, Simon avea să fie un lucrător puternic pentru Dumnezeu. Și Isus l-a iubit. Ce nume nou i-a dat lui Simon? Ioan 1:42; Matei 16:17,18. 

Gândeşte-te:

Știe Isus totul despre fiecare dintre noi? Ne iubește pe fiecare dintre noi așa cum l-a iubit pe Petru?

Deja trei persoane doreau să fie ucenicii lui Isus: Ioan, Andrei și Petru. Probabil că Andrei și Petru I-au spus lui Isus despre prietenul lor, Filip, care era din Betsaida, aceeași cetate din care erau și ei. Iată că acum erau patru ucenici. Ioan 1:43,44. Filip s-a gândit apoi la cineva pe care îl cunoștea. Ce a făcut el? Ioan 1:45.

Natanael fusese prezent când Ioan Botezătorul Îl nu- mise pe Isus „Mielul lui Dumnezeu”. Dar când s-a uitat la Isus, el a fost foarte dezamăgit. Isus nu arăta deloc cum se aștepta el. Cum putea să fie El Mesia? Dar Duhul Sfânt a continuat să vorbească minții lui și el a continuat să își pună întrebări. El a studiat profețiile despre Mesia și când l-a găsit Filip, stătea sub un smochin și se ruga pentru acest lucru. Filip i-a spus că Îl găsiseră pe Mesia, dar când Filip i-a spus că El era din Nazaret, Natanael s-a gândit cât de nelegiuită era acea cetate. Toți știau despre Nazaret. Ioan 1:46.

Filip nu l-a contrazis. Pur și simplu i-a spus lui Natanael să Îl întâlnească pe Isus și să hotărască singur. Când a privit la Natanael, Isus a știut numaidecât că era o persoană sinceră, care Îl iubea cu adevărat pe Dumnezeu și dorea să cunoască adevărul. Natanael a fost surprins de cuvintele pe care i le-a spus Isus. Ioan 1:47–49.

Acum Isus avea cinci ucenici care credeau că Dumnezeu Îl trimisese în lumea noastră. Doar câțiva oameni au ales la început să creadă acest lucru. Dar acești cinci ucenici au fost începutul bisericii creștine – oameni care acceptau să creadă în Hristos. Începutul a fost slab, dar lucrarea a crescut. 

Gândește-te la milioanele de oameni care aud despre Isus. Enumeră câteva moduri în care aud despre El.

Îți plac nunțile? Lui Isus Îi plăceau. El și ucenicii Lui au fost invitați la o nuntă în Cana, nu departe de Nazaret, și Isus plănuia să participe. Mireasa și mirele erau înrudiți cu familia Lui și mama lui Isus, Maria, urma să ajute. El avea să o vadă acolo.

Maria era entuziasmată. Nu Îl mai văzuse pe Isus de două luni. Dar auzise despre lumina și despre vocea de la botezul Lui. Când a auzit că era în pustiu singur, ea s-a îngrijorat că I s-ar fi putut întâmpla ceva acolo. Iosif murise. Acum Maria nu mai avea pe nimeni căruia să îi împărtășească simțămintele ei. Din nou și din nou, ea își amintea ce îi spusese îngerul înainte ca Isus să Se nască. Din nou și din nou, se gândea la multe alte lucruri care se întâmplaseră pentru a demonstra că El era cu adevărat Mesia. Dar alteori se îndoia. De ce nu demonstrase El tuturor cine era?

Când a ajuns la nuntă, Isus era tot Fiul ei iubitor, săritor. Dar totodată era diferit. Slăbise destul de mult și ceva în purtarea Lui îi făcea pe oameni să Îl privească cu respect. Ea a auzit că ucenicii Lui Îl numeau Stăpân. Oamenii își șopteau unii altora lucruri pe care le auziseră despre El. Ea era foarte mândră de El. Acum, ce bine era dacă El ar fi făcut ceva ca să de- monstreze că era Mesia!

Chiar când sărbătoarea nunții se apropia de încheiere, s-a ivit o mare problemă. Au ră- mas fără suc de struguri. Ce rușinos! Dar asta era șansa pe care o aștepta Maria. Ce a făcut ea? Ioan 2:3,4.

Gândeşte-te:

Ți se pare că ce i-a spus Isus mamei Lui a fost nepoliticos? Nu a fost. Pentru acele vremuri, era foarte politicos. Acum poate am răspunde cam așa: „Dragă mamă, de ce Mă rogi să ajut? Încă nu a sosit timpul ca Eu să fiu Împărat.” Dar Maria știa că se putea încrede în Isus. Ce le-a spus ea slujitorilor? Versetul 5. Ne putem încrede întotdeauna în Isus? Da.

Maria spera că Isus avea să facă o minune și chiar avea încredințarea că o va face. I-a onorat Isus credința? Privind în jur, El a văzut șase vase mari cu apă. Ce le-a cerut slujitorilor să facă? Ioan 2:6,7.

Probabil că slujitorii se întrebau de ce Isus le poruncise să umple vasele cu apă. Dar ce s-a întâmplat după aceea probabil i-a făcut să se minuneze și mai mult. Ioan 2:8. Slujitorilor nu le venea să creadă în timp ce umpleau vasele.

Bărbatul responsabil de ospăț nu știa că se terminase sucul de struguri. Când a gustat ce i-a dat slujitorul, a fost foarte surprins. „De unde e acest suc?”, a întrebat el. Nu mai gustase niciodată un suc de struguri atât de delicios. Numaidecât a trimis după mire. Ioan 2:9.

„De ce ai lăsat la urmă sucul cel mai bun?”, a întrebat el. „Nu știi că întotdeauna servim sucul cel mai bun la început și pe celălalt îl lăsăm la final?” Ioan 2:10.

Nici mirele nu știa că rămăseseră fără suc de struguri. El nu a știut despre ce vorbea bărbatul responsabil de ospăț, nunul, până când nu a gustat și el sucul minune. De unde era? A vrut să afle numaidecât. 

Gândeşte-te:

Aceasta a fost prima minune făcută de Isus. Crezi că slujitorii erau nerăbdători să vorbească despre acest lucru? Știm atât de multe lucruri minunate despre Isus. Cum le spunem și altora despre El?

De acum toți cei de la ospățul nunții gustau sucul de struguri și vorbeau despre cât de delicios era, aflând astfel de la slujitori ce făcuse Isus. O vreme au fost atât de ocupați cu vorba, încât au uitat de Cel care făcuse minunea. Când și-au amintit, L-au căutat nerăbdători pe Isus. Dar El Se retrăsese atât de discret de la ospăț, încât nici măcar ucenicii Lui nu observaseră.

Acum oamenii se adunau în jurul ucenicilor. Aceasta era prima dată când aveau ocazia să vorbească despre Isus și să spună de ce erau siguri că El era Cel trimis de Dumnezeu să elibereze pe poporul Său. În timp ce ascultau, mulți dintre invitații de la nuntă au început să nădăjduiască că ceea ce spuneau ucenicii era adevărat.

Desigur, vestea despre minune s-a răspândit cu rapiditate. Chiar și oamenii din Ierusalim au auzit și unii au început să studieze mai cu atenție profețiile despre Mesia. Ioan 2:11. 

Gândeşte-te:

Acea primă minune i-a învățat multe lecții. Să ne gândim la câteva dintre ele: lui Isus Îi plăcea să ajute oamenii și să fie alături de ei în momentele lor fericite. Pentru a face minunea, Isus ar fi putut doar să spună un cuvânt, dar El i-a lăsat pe alții să ajute. Slujitorii au umplut vasele, au turnat sucul și au avut ocazia să le spună altora despre ce făcuse Isus. Sucul pe care l-a făcut Isus era pur și proaspăt. Nu avea alcool în el. El știa că alcoolul ne face rău. Minunea aceasta i-a ajutat pe Maria și pe ucenici să se încreadă în Isus. Ne ajută și pe noi să continuăm să ne încredem în El.

Plutele din butuci duc lumina – partea 1. Adaptare de Amy Sherrard după Campfire Stories, de Arthur L. White

Era o zi frumoasă de iunie, iar James și Ellen White, împreună cu băiețelul lor Willie, de 15 ani, erau pe drum înspre o adunare de tabără. Împreună cu ei mai erau alte șapte persoane și era foarte evident că Willie și ceilalți copii din grup erau foarte entuziasmați. Urma să fie o excursie frumoasă. De abia așteptau să ajungă la locul în care trebuiau să urce pe un vapor. Apoi urmau să călătorească o zi și o noapte pe fluviul Mississippi până la locul în care se ținea adunarea de tabără.

Când în cele din urmă ajuns la vapor, acesta aștepta să plece. Cu toții s-au grăbit spre pasarelă și, la ora nouă, căpitanul a sunat din goarnă: „Tooooot! Tooooot!” Apoi au pornit motoarele și toți au auzit sunetul motorului: „Chung, chung, chung” și „splash, splash, splash” în timp ce zbaturile laterale se învârteau. Vaporul, cu cei o sută de pasageri, s-a îndepărtat ușor de ponton și a pornit la drum.

Majoritatea pasagerilor au rămas pe punte pentru a vedea cum navigau pe fluviu. Ziua de iunie și peisajul erau perfecte pentru călătorie. Sorei White i-ar fi plăcut să rămână pe punte pentru că îi plăceau călătoriile cu vaporul, dar trebuia să scrie lucrurile pe care i le arătase Isus. Așa că, după ce stewardesa i-a găsit un loc liniștit sub punte, ea a petrecut majoritatea zilei scriind. James White și copiii au mers chiar în partea din față a vaporului. Probabil că pretindeau că erau primii pionieri care explorau fluviul. Apoi cineva le-a arătat spre înainte.

– Ce vine pe apă înspre noi? Acum priveau cu toții. Ceva plutea pe apă, dar nu era o barcă. Pe măsură ce s-au apropiat tot mai mult, ei au văzut că erau bușteni care fuseseră tăiați la gater și apoi legați unii de alții pentru a face o plută uriașă. Astfel, câțiva bărbați pluteau pe fluviu înspre alte orașe în care puteau fi vânduți buștenii.

– Ce modalitate ingenioasă și ieftină de a duce buștenii în oraș! și-au spus pasagerii unii altora în timp ce priveau pluta apropiindu-se. Priviți! Pe plută au un mic bordei pentru a putea găti. Când ambarcațiunea s-a apropiat suficient de mult, bărbații și-au dus mâinile la gură, punându-le în formă de cupă, și au strigat către oamenii de pe vapor:

– Hârtii! Hârtii! Vrem hârtii! Fiind de mai multe zile pe plută, ei doreau acum ceva de citit. Oamenii de pe vapor au răsucit repede câteva ziare pe care le aveau și le-au aruncat cât de departe au putut spre bărbații de pe plută. Unul din bărbați a sărit în apă și a înotat până la ziarele care au aterizat în apă. Apoi bărbații au salutat în semn de mulțumire și au întins ziarul pe plută pentru a se usca. Fapta celorlalți pasageri i-a dat o idee lui James White.

–Willie! a strigat el. Vino aici! (Va urma)