Un rob credincios

Text de memorat

„Învață pe copil calea pe care trebuie s-o urmeze, și când va îmbătrâni, nu se va abate de la ea.” (Proverbele 22:6)

Nu îi știm numele, așa că îi vom spune mica servitoare. Părinții ei locuiau în Israel și făceau parte dintre cei care Îi erau credincioși lui Dumnezeu. Din momentul în care s-a născut mica servitoare, ei au învățat-o să Îl iubească și să se încreadă în Dumnezeu din toată inima. Ea și părinții ei auziseră despre Elisei, așa că fără îndoială că mama ei i-a spus despre situațiile în care el i-a ajutat pe oameni și despre minunile uimitoare pe care Dumnezeu le făcuse prin el.

Mica servitoare Îl iubea pe Dumnezeu din toată inima. Ea a ales să Îi aparțină Lui și să se încreadă în El toată viața, indiferent ce se va întâmpla. Multe lucruri se întâmplau pe atunci.

Împărăția Siriei era chiar lângă împărăția Israelului, unde locuia mica servitoare; cele două țări erau inamice. Când sirienii au luat una din cetățile din Israel, împăratul Ahab s-a luptat să o recupereze. Dar israeliții au pierdut lupta și Ahab și-a pierdut viața. Din acel moment, pe neașteptate, soldații sirieni veneau adesea în Israel și luptau cu ei. În una din acele ocazii, micuța servitoare a fost prinsă și dusă în Siria. Cât de speriată trebuie să fi fost! Și cât de îngrozitor s-au simțit părinții ei!

Probabil că fetița și-a amintit că Iosif a fost dus în Egipt ca rob. Acum, la fel ca Iosif, și ea trebuia să aleagă. Oare va alege să continue să se încreadă și să Îl iubească pe Dumnezeu sau nu? Deși simțea că i se sfâșie inima, ea a ales la fel ca Iosif. Ea voia să continue să Îl iubească, să se încreadă și să asculte de Dumnezeu, indiferent ce i s-ar fi întâmplat.

Gândeşte-te:

Uneori, celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și ascultă de El li se întâmplă lucruri rele. Ce a spus Iosif despre lucrurile rele care i s-au întâmplat? Geneza 50:20. Poate Dumnezeu să scoată ceva bun din lucrurile rele care li se întâmplă celor care Îl iubesc? Romani 8:28.

Micuța servitoare a fost luată captivă de soldații sirieni și se afla în Damasc, unde locuia împăratul Siriei. La fel ca Iosif, ea era sclavă în casa unei persoane importante. Numele lui era căpitanul Naaman și era comandantul armatei împăratului. 2 Împărați 5:1,2.

Micuța servitoare a făcut tot ce a putut pentru a-l mulțumi pe domnul Naaman. Ea era veselă și întotdeauna sărea în ajutor. Dar nu a trecut mult până și-a dat seama că domnul Naaman era îngrijorat și îl supăra ceva. Când micuța servitoare a aflat care era problema, s-a întristat și ea.

Căpitanul Naaman suferea de o boală gravă. Avea lepră și pe atunci nu exista tratament pentru lepră. În Israel se credea că oamenii care aveau lepră erau pedepsiți pentru păcatele lor. Leproșii nu puteau nici măcar să se apropie de oameni. Dar micuța servitoare nu se temea, pentru că ea se încredea într-un Dumnezeu care îi purta de grijă.

Atunci fetița s-a gândit la Elisei și la minunile pe care le făcuse Dumnezeu prin el pentru a-i ajuta pe oameni. Ea era sigură că Elisei îl putea ajuta și pe căpitanul Naaman. Într-o zi, i-a vorbit soției lui Naaman despre acest lucru. 2 Împărați 5:3.

Micuța servitoare era sigură că și căpitanul putea fi vindecat. Când doamna Naaman i-a spus soțului ei cele relatate de micuța servitoare, ce a făcut el? 2 Împărați 5:4.

Împăratul a fost foarte mulțumit. Căpitanul lui era un bărbat bun și un soldat bun. Dacă putea fi vindecat, ce bucurie! Ce a făcut el de îndată? 2 Împărați 5:5,6. Cât de entuziasmate și mulțumite trebuie să fi fost micuța servitoare și doamna Naaman!

Gândeşte-te:

Nu ar fi fost ușor ca micuța servitoare să își spună: „Suferă de lepră pentru că m-a luat captivă”? În loc, ce simțea ea pentru el?

În Samaria, la palatul împăratului Israelului, s-a produs mare agitație când a sosit căpitanul Naaman. Când împăratul a citit scrisoarea pe care căpitanul Naaman a adus-o din partea împăratului Siriei, el a fost atât de îngrozit, încât și-a sfâșiat hainele. De ce avea impresia împăratul Siriei că el putea vindeca pe cineva de lepră? Nimeni nu putea vindeca lepra. El credea că împăratul Siriei își dorea să înceapă încă un război împotriva lor. 2 Împărați 5:7.

Cineva a mers în grabă la casa lui Elisei să îi ducă veștile. Lui Elisei îi părea rău că împăratul nici măcar nu se gândise la Dumnezeu și la cât de puternic era El. 2 Împărați 5:8.

Curând, Naaman și soldații lui au ajuns la ușa casei lui Elisei, cu dorința să îl întâlnească. Imaginează-ți cât de surprins a fost căpitanul când cel care a venit să îi vorbească a fost slujitorul lui Elisei! El era obișnuit ca oamenii să îl trateze cu respect. Cum a îndrăznit prorocul să trimită un slujitor să vorbească cu el? Când a auzit ce i-a spus Elisei să facă pentru a fi vindecat, s-a simțit și mai insultat. 2 Împărați 5:9–12.

Era adevărat. Râul Iordan nu era la fel de curat ca râurile din Damasc. De fapt, uneori apa era chiar nămoloasă.

Ghehazi, slujitorul lui Elisei, a privit cum Naaman a întors trăsurile și caii și a plecat. Slujitorii lui l-au urmat, la fel de dezamăgiți ca el. Poate că Elisei privea de la fereastră. Dar el nu era îngrijorat, el făcuse exact ce îi spusese Dumnezeu să facă.

Gândeşte-te:

Îl cunoștea căpitanul Naaman pe Dumnezeu? Ce știa el despre smerenie?

Când căpitanul Naaman a plecat de la casa lui Elisei, probabil că trăsura lui mergea în mare viteză. El s-a simțit insultat și era mânios. Dar când unii din slujitorii lui au venit lângă el, Naaman a ascultat ce aveau de spus aceștia. 2 Împărați 5:13.

Era adevărat; dacă Elisei i-ar fi cerut un lucru greu, atunci l-ar fi făcut. A încetinit și s-a gândit puțin. Apoi a întors trăsura și s-a îndreptat spre râul Iordan. Nu își putea imagina cum scăldatul de șapte ori în apa râului ar putea să-l vindece, dar a hotărât să facă acest lucru.

În timp ce slujitorii așteptau și priveau de pe mal, probabil că stăteau cu sufletul la gură și numărau. De șase ori a ieșit căpitanul lor din apă, dar nu s-a schimbat nimic. Încă era atins de lepră. Apoi a ieșit a șaptea oară și a fost vindecat. Elisei a spus de șapte ori și a avut dreptate. Lepra dispăruse. 2 Împărați 5:14.

Poți auzi strigătele de bucurie și poți vedea zâmbetul de pe fața lui Naaman când a ieșit din apă, s-a șters și s-a îmbrăcat? Slujitorii care au fost suficient de curajoși să îi ceară să se răzgândească probabil că au fost cei mai fericiți.

Acum căpitanul lor se îndrepta înapoi spre Samaria. De această dată, nu s-a dus direct la palat. A mers la casa lui Elisei. Împăratul Siriei trimisese un dar semnificativ pentru împăratul Israelului dacă acesta îl putea vindeca pe Naaman. Dar acum căpitanul dorea să îi dea darul lui Elisei.

Gândeşte-te:

A crezut Naaman că în apa în care s-a scufundat a fost ceva magic sau a știut că Dumnezeu era Cel care îl vindecase?

Căpitanul Naaman s-a întors la casa lui Elisei și de această dată a ieșit chiar Elisei să vorbească cu el. 2 Împărați 5:15.

Ce mărturie frumoasă a prezentat Naaman despre noua lui credință în Dumnezeu! El i-a oferit daruri, dar Elisei a refuzat. Naaman trebuia să înțeleagă un lucru important. Vindecarea lui venise de la Dumnezeu, nu de la Elisei. Nimic nu trebuia să îi facă pe Naaman și pe slujitorii lui să creadă altceva. Naaman tot insista ca Elisei să accepte darurile aduse, dar acesta l-a refuzat politicos. 2 Împărați 5:16.

Atunci, căpitanul Naaman i-a cerut el ceva lui Elisei. Ce anume i-a cerut și de ce dorea acel lucru? 2 Împărați 5:17.

Naaman a arătat cât de mult credea acum în adevăratul Dumnezeu. Probabil credea că ar trebui să aibă puțin pământ din Israel, pe care să se închine Dumnezeului Israelului în țara lui. Poate că a pus pământul într-un colț special din grădina lui, un loc în care putea gândi și se putea ruga.

Apoi i-a venit un alt gând lui Naaman. El și-a amintit că una din îndatoririle lui era ca împăratul să se sprijine pe brațul său când mergea în templul lui păgân să se roage idolului său. Va înțelege Dumnezeu că în inima lui el nu se ruga la acel idol, chiar dacă îngenunchea împreună cu împăratul? Elisei i-a spus amabil să nu își facă griji. 2 Împărați 5:18,19.

Ușurați și fericiți, slujitorii au împachetat cadourile. Căpitanul Naaman și-a luat rămas bun și au pornit înapoi spre casă, în Damasc. Și Elisei era recunoscător când a intrat înapoi în casă. Dar altcineva, care urmărise și ascultase tot ce se întâmplase, nu avea o inimă veselă și liniștită. El a hotărât să facă ceva în această privință. Cine era persoana și ce a făcut el? Vom afla mâine. 

Gândeşte-te:

Nu a fost o zi uimitoare? Ai observat cât de preocupat era Naaman de închinarea într-un templu păgân? El voia să fie sigur că Dumnezeu îi cunoștea gândurile chiar și când era pe genunchi. Tu la ce te gândești când ești pe genunchi? Noi nu ne închinăm la idoli, dar în mintea noastră se strecoară alte lucruri când ne rugăm?

Ghehazi nu era bucuros. Nu îi venea să creadă că Elisei refuza daruri atât de prețioase. Așa că a hotărât să facă ceva în această privință. De îndată ce a putut, el a plecat în grabă după căpitanul Naaman, care s-a oprit numaidecât. 2 Împărați 5:20,21.

Probabil că Ghehazi a rămas fără suflare când a ajuns și și-a spus povestea născocită.2 Împărați 5:22. Cu siguranță slujitorii lui Naaman s-au uitat ciudat unii la alții când au început să despacheteze cadourile. Și poate că Naaman s-a mirat și el, dar i-a dat lui Ghehazi mai mult decât a cerut și și-a trimis slujitorii să îl ajute să ducă lucrurile. Când Ghehazi le-a spus slujitorilor să se întoarcă după ce parcurseseră doar o parte din călătorie, s-ar fi putut gândi că acesta era încă un motiv care demonstra că povestea lui Ghehazi nu era adevărată. 2 Împărați 5:23,24.

Ce a făcut Ghehazi a fost foarte greșit și restul povestirii este foarte trist. Ghehazi mințise deja și o minciună de obicei duce la mai multe minciuni. 2 Împărați 5:25,26. În acea zi, o persoană a ales să Îl iubească, să se încreadă și să asculte de Dumnezeu; alta a ales să se supună lui Satana. Boala îngrozitoare pe care o avea Naaman a fost asupra lui Ghehazi tot restul vieții lui. 2 Împărați 5:27.

Putem fi siguri că doamna Naaman și micuța servitoare au fost foarte bucuroase când a ajuns căpitanul Naaman acasă. El a fost vindecat total. Cât de fericiți erau Dumnezeu și micuța servitoare că ea a ales să Îl iubească, să se încreadă și să asculte de El, să lase ca lumina ei să strălucească puternic!

Gândeşte-te:

Alege patru personaje din povestirea noastră din această săptămână și spune un lucru pe care l-ai aflat despre aceste personaje: micuța servitoare, părinții ei, căpitanul Naaman, împăratul Israelului, Elisei, Ghehazi.

O surpriză pentru Joseph Bates - Adaptare de Amy Sherrard după Little Ellen

După accidentul pe care l-a suferit Ellen când era mică, ea nu a mai putut scrie, deși încercase de multe ori. Mâna ei era prea slăbită pentru a ține stiloul și când încerca, scrisul ei era atât de neîngrijit, încât nimeni nu îl putea citi.

Într-o zi, pe când Isus îi dădea o viziune lui Ellen, El i-a spus să scrie viziunea pentru ca lucrurile importante pe care i le-a spus să ajungă la cât mai mulți oameni. Ellen a ascultat și când a luat stiloul, mâna ei a încetat să mai tremure și a devenit puternică; scrisul ei era ușor de citit. Aceasta era o minune și, după aceea, Ellen a scris multe scrisori, cărți și articole în reviste.

Căpitanul Joseph Bates era unul dintre cei nerăbdători să audă și să citească ce scria Ellen. El era un așteptător credincios de multă vreme și, deși fusese căpitan pe mare, călătorind în multe locuri din lume, acum devenise predicator. El știa că lucrurile pe care le-a spus și le-a scris Ellen erau toate în conformitate cu Biblia, dar dorea să fie sigur că viziunile ei veneau de la Isus. Nu dorea să fie înșelat.

Într-o zi, căpitanul Bates a mers la o întâlnire în casa unui credincios adventist. Acolo era și Ellen și, după ce a vorbit, Isus i-a dat o viziune despre unele planete care arată ca stelele noaptea. Erau foarte frumoase și când era în viziune, Ellen a vorbit despre ele.

Căpitanul Bates știa foarte multe despre stele, pentru că acestea îl ajutaseră să își ghideze vasul. Când Ellen a vorbit despre benzi rozalii și de patru luni în jurul unei planete frumoase, căpitanul Bates a fost entuziasmat. El știa exact despre ce planetă vorbea. „Este planeta Jupiter!” a exclamat el.

Apoi Ellen a început să vorbească despre o altă planetă cu inele frumoase și șapte luni în jurul ei. „Acum vede planeta Saturn”, a spus căpitanul. La finalul viziunii, căpitanul Bates a vorbit cu Ellen. „Ai studiat vreodată astronomia (studiul stelelor)?” a întrebat-o el.

Ellen s-a gândit o clipă și apoi a dat dezaprobator din cap. „Nu îmi amintesc să fi văzut vreodată o carte de astronomie”, a spus ea. După acea zi, căpitanul Joseph Bates a știut sigur că viziunile erau de la Isus.

Joseph Bates I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru că ne iubește atât de mult, încât ne-a dat un proroc care să ne ajute să fim pregătiți pentru venirea lui Isus. Dar Ellen avea întrebări cu privire la ceva ce știa că Bates credea. De multă vreme, el începuse să se închine sâmbăta, ziua a șaptea a săptămânii, în locul duminicii, ca majoritatea creștinilor. El a spus că încredințarea aceasta își avea temelia în Biblie.

Ellen a aflat că multe lucruri pe care le știa nu erau din Biblie. Acum trebuia să afle care era ziua sfântă. Era duminica, așa cum crezuse dintotdeauna? Sau era Sabatul, cum credea căpitanul Bates? (Va urma)