Împăratul David

David era recunoscător. Dumnezeu Își ținuse promisiunea de a-l face împărat și acum nu se mai ascundea în peșteri și în păduri. De acum trăia într-o locuință frumoasă în Ierusalim, capitala Israelului. Tot acolo era și chivotul sfânt; în loc să fie ținut în casa cuiva, acum era într-un cort special.

Chivotul! Când se gândea la chivot, David simțea că acesta ar trebui să fie într-un loc cu totul diferit. El de ce să locuiască într-un palat, și chivotul să fie ținut doar într-un cort special? Într-o zi, a hotărât să vorbească cu prorocul Natan despre acest lucru. 2 Samuel 7:2.

Natan a ascultat planul lui David de a construi un templu frumos pentru Dumnezeu, un templu unde să fie ținut chivotul. El a considerat că era o idee foarte bună. Ce răspuns i-a dat lui David? 2 Samuel 7:3.

Dar chiar în acea noapte, Dumnezeu a avut o discuție lungă cu Natan. Dumnezeu i-a spus că nu era planul Lui ca David să Îi construiască un templu. Natan trebuia să îi reamintească lui David că Dumnezeu îl alesese pe când era un simplu păstoraș. El îl ajutase și îl protejase și tot El îl unsese împărat peste Israel. Dar templul pentru Dumnezeu avea să fie construit de următorul împărat, unul dintre fiii lui David, după moartea acestuia. 2 Samuel 7:12,13.

Ziua următoare, Natan i-a transmis lui David mesajul din partea lui Dumnezeu. 2 Samuel 7:17. Probabil că majoritatea oamenilor ar fi fost dezamăgiți și chiar supărați din cauză că Dumnezeu a spus „nu” la ceva special pe care doreau să îl facă pentru El. Dar când David a mers la cortul în care era chivotul, a părut să fie dezamăgit sau recunoscător? 2 Samuel 7:18–20.

Gândeşte-te:

Vrei și tu să Îl iubești și să te încrezi în Dumnezeu la fel ca David? Când alegem să facem acest lucru, trebuie să știm că Dumnezeu întotdeauna va face ce știe că este mai bine pentru noi.

David își amintea o făgăduință. Era o făgăduință pe care el și prietenul lui cel mai bun, Ionatan, și-o făcuseră unul celuilalt. Ei promiseseră că întotdeauna se vor purta cu bunătate față de familia celuilalt. Acum David se întreba dacă mai rămăsese cineva din familia lui Ionatan pe care putea să îl ajute în vreun fel. 2 Samuel 9:1.

Cineva și-a amintit că Țiba, unul din slujitorii lui Saul, ar putea ști mai multe. 2 Samuel 9:2–4. Numele fiului lui Ionatan era Mefiboșet. Avea un nume foarte lung, nu-i așa? În teribila zi în care tatăl lui, Ionatan, și bunicul lui, Saul, muriseră, el era doar un băiețel, avea cinci ani. Când oamenii din palatul lui Saul au auzit de cele întâmplate, îngrijitoarea lui l-a luat și a fugit să se ascundă. Dar cumva l-a scăpat, și copilul s-a lovit foarte tare la picioare. Din acel moment, nu a mai putut merge cum trebuie. 2 Samuel 4:4.

Dar acum, fiul lui Ionatan ajunsese la anii tinereții și, când David a trimis după el, lui i-a fost frică. El știa că David și tatăl lui au fost prieteni, dar vrăjmașii lui David îi povestiseră minciuni atât de îngrozitoare despre David, încât lui Mefiboșet i-a fost frică de el. Cum l-a ajutat David să nu îi mai fie frică? 2 Samuel 9:5-7. David l-a chemat pe Țiba și i-a spus ce urma să facă. 2 Samuel 4:9–11.

Acum, fiul lui Ionatan știa că oamenii îi spuseseră minciuni despre David. Acum înțelegea de ce Ionatan și David au fost prieteni atât de apropiați și a învățat să îl iubească pe David ca pe tatăl lui.

Gândeşte-te:

Cât de atenți ar trebui să fim când credem ce auzim despre alți oameni? Ni s-a întâmplat să aflăm că ceea ce spuneau ceilalți nu era adevărat? Îți place cum a procedat David?

Relatările biblice ne prezintă atât alegerile bune, cât și alegerile rele? Ne relatează despre momentele în care oamenii buni, care L-au iubit cu adevărat pe Dumnezeu, au făcut alegeri greșite? Da.

David Îl iubea foarte mult pe Dumnezeu. Dar, într-o ocazie când Satana a încercat să îl determine să ia o hotărâre greșită, el a ascultat. Și, așa cum se întâmplă adesea, prima alegere greșită l-a condus la alte alegeri greșite, în încercarea de a acoperi prima greșeală.

Într-o ocazie, în timp ce soldații lui luptau împotriva vrăjmașilor, David a văzut o femeie frumoasă, pe care și-a dorit-o. Mai târziu, a aflat că era căsătorită și că soțul ei, Urie, era unul dintre cei mai curajoși soldați din armata lui. Dar el tot și-o dorea. Numele ei era Bat-Șeba. Ce i-a spus David lui Ioab, comandantul armatei, să facă cu Urie? 2 Samuel 11:15. David dorea ca toți să știe că Bat-Șeba era văduvă.

După ce Ioab a ascultat de porunca lui David, și soțul ei a fost ucis, David a luat-o de soție. Una după alta, David a încălcat toate Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu. Până acum încălcase poruncile care spuneau să nu poftești, să nu furi, să nu preacurvești, să nu ucizi și să nu minți. Teribil! În cele din urmă, oamenii au aflat ce făcuse David.

Gândeşte-te:

Doar pentru că David era împărat, avea Dumnezeu să treacă cu vederea faptele lui? Știm că orice păcat este foarte, foarte grav. Ați observat că, atunci când oamenii importanți fac o greșeală, adesea alții folosesc acea faptă ca scuză pentru a face rău? Poți da exemple de situații în care Dumnezeu a trebuit să pedepsească pe cineva important?

Pe vremea lui David, mulți dintre bărbați aveau mai multe soții. De obicei, împărații aveau multe soții. Chiar și David a avut mai multe soții, dar, de această dată, furase soția altcuiva și, mai mult, omorâse și mințise. Împărații păgâni nu credeau că ce făcuse David era greșit. David fusese influențat de aceștia. Dar faptul că era împărat nu însemna că înaintea lui Dumnezeu era bine ce făcuse el. Neascultarea de Cele Zece Porunci ale lui Dumnezeu este păcat, și David păcătuise.

Într-o zi, Dumnezeu l-a trimis pe prorocul Natan să vorbească cu David. 2 Samuel 12:1-4. În timp ce asculta, David s-a mâniat tot mai tare. Cum putea un om bogat, care deja avea totul, să facă o faptă atât de rea unui om sărac, cinstit? 2 Samuel 12:5,6. Probabil că Natan a tăcut preț de câteva secunde în timp ce îl privea pe David în ochi. Apoi a vorbit. El i-a spus lui David ce îi transmisese Dumnezeu despre păcatele îngrozitoare pe care le făcuse. 2 Samuel 12:7–10.

Apoi Natan i-a spus lui David soarta tristă care îl aștepta din cauza faptelor lui. Nu doar familia lui urma să sufere, ci tot poporul. Dintr-odată, David și-a dat seama că Natan avea dreptate. Faptele lui erau îngrozitoare. El fusese exact ca bărbatul bogat din povestea lui Natan. Fără să încerce să își găsească scuze, David și-a recunoscut păcatul îngrozitor. Știa că merită să moară.

Privindu-l pe David, Natan și-a dat seama că acesta simțea o adâncă părere de rău. 2 Samuel 12:13–15.

Gândeşte-te:

Și-a recunoscut Saul păcatele sau și-a găsit scuze? Ce diferență! Când David și-a recunoscut păcatul și i-a părut cu adevărat rău, cât de repede l-a iertat Dumnezeu? Ce Dumnezeu minunat și iubitor avem! Faptul că a fost iertat l-a scutit de consecințe? Nu. Păcatul ne face rău nouă și celorlalți. David a aflat și el acest lucru.

Consecințe. Ai auzit vreodată acest cuvânt? Îi avertizează părinții vreodată pe copii că, dacă nu ascultă, vor fi anumite consecințe? Cu siguranță. Câteodată sunt câteva dojeni sau poate altă pedeapsă, nu-i așa? Alteori, ne rănim sau îi rănim pe ceilalți și asta ne face să ne simțim prost.

Când David a făcut acele lucruri îngrozitoare, Dumnezeu l-a avertizat prin Natan de consecințele care urmau. Toate din cauza păcatului lui David. Nu Dumnezeu este Cel care a adus pedeapsa, ci pur și simplu aceasta este rezultatul alegerilor greșite. Întotdeauna vor fi consecințe. Desigur, exact asta dorește Satana. Apoi el încearcă să îi determine pe oameni să se supere și să Îl învinuiască pe Dumnezeu, de parcă totul ar fi din cauza Lui.

Când Natan i-a spus povestea despre omul bogat care i-a luat mielul omului sărac, David a spus că bărbatul bogat ar trebui să îi dea săracului de patru ori prețul pe care i-l luase. David nu a știut că urmările propriului păcat aveau să fie moartea a patru dintre copiii lui. Primul a fost băiețelul lui Bat-Șeba, care s-a îmbolnăvit și a murit. David L-a implorat pe Dumnezeu să îi vindece băiețelul. Dumnezeu iubește copilașii, dar El știa că nu putea face nimic care să dea impresia că ceea ce făcuse David nu era chiar atât de rău.

Gândeşte-te:

Citește o parte din cântarea pe care David a scris-o după ce și-a dat seama defaptele lui. Psalmii 51:1-12. De ce nu alegi un verset din acest psalm pe care să îl înveți pe de rost?

David Îl iubea pe Dumnezeu și niciodată nu a încetat să îi pară cu adevărat rău pentru păcatul îngrozitor pe care îl făcuse. Dar, din cauza acelui păcat, lui i-a fost foarte greu să își pedepsească copiii pentru faptele lor rele. El știa că ei întotdeauna puteau folosi faptele lui ca scuză pentru a păcătui și ei. De aceea, unii dintre copiii lui au făcut lucruri rele și nu au fost pedepsiți.

David avea familie mare. Majoritatea dintre ei erau frați sau surori vitrege. David era tatăl lor, dar aproape toți aveau altă mamă. Pe primul fiu al lui David îl chema Amnon. Cel mai frumos dintre toți fiii lui David era Absalom. Ce ne spune Biblia despre el? 2 Samuel 14:25.

Absalom era mânios din cauză că fratele lui vitreg, Amnon, îi făcuse ceva rău sorei lui Absalom. David știa ce se întâmplase și el ar fi trebuit să îl pedepsească pe Amnon, dar nu a făcut-o.

Doi ani de zile Absalom nici măcar nu a vorbit cu fratele lui vitreg. Nu a spus nimănui, dar îl ura pe Amnon. În cele din urmă, a pus la cale un plan de a se răzbuna. Se gândea să organizeze o petrecere mare, să își invite toți frații și să îl invite și pe tatăl lui, David. La petrecere avea să servească foarte mult alcool și, în timp ce toți erau îmbătați, el avea să le poruncească slujitorilor lui să îl omoare pe Amnon.

Când Absalom l-a invitat pe David la petrecere, David i-a mulțumit, dar s-a gândit că era prea mult pentru Absalom să fie prezenți atât de mulți oameni. 2 Samuel 13:25.

Apoi Absalom i-a cerut tatălui său să îl lase măcar pe fratele lui vitreg să participe. În cele din urmă, David a fost de acord ca toți frații să meargă. Dar el a ales să nu meargă. 2 Samuel 13:26,27.

Gândeşte-te:

Este bine să urâm păcatul? Da. Este bine să urâm persoana care păcătuiește? Nu. Dorința de a te răzbuna este vreodată un motiv bun pentru a face rău cuiva? A făcut David vreodată așa? Ce spune Dumnezeu în Romani 12:17-19?

Micuța Ellen este bolnavă - Adaptare de Amy Sherrard după Little Ellen

Ellen avea nouă ani când tatăl ei a hotărât să pornească într-o lungă călătorie cu trăsura poștală în alt stat, unde putea vinde mai multe pălării. Și-a împachetat cutiile cu pălării și și-a luat rămas bun de la prețioasa lui familie.

După ce a pus cutia cu pălării pe trăsură, el s-a urcat împreună cu ceilalți pasageri. Apoi a făcut cu mâna mamei lui Ellen și celor opt copii ai lor. Nici nu știa atunci că următoarea dată când se vor întâlni, Ellen va arăta atât de diferit, încât nici nu o va recunoaște. De ce? Ce s-a întâmplat?

Familia Harmon locuia la doar două-trei străzi distanță de școala unde mergeau copiii. Într-o zi, când gemenele și o colegă de-a lor se întorceau acasă de la școală, au auzit o fată din spate care le adresa cuvinte urâte. Când s-au întors să se uite, au văzut că fata avea o piatră în mână și alerga în urma lor să le ajungă.

Copiii au fost învățați să nu riposteze niciodată, așa că cele trei fete au început să alerge spre casă cât au putut de repede. Când Ellen a privit rapid în urmă, pentru a vedea cât de aproape era fata, piatra aruncată de fată a lovit-o direct în nas. A căzut la pământ inconștientă și sângele a început să îi țâșnească din nas.

Când a reușit să deschidă ochii, Ellen era într-un magazin și oamenii priveau neliniștiți spre ea. Un străin amabil s-a oferit să o ducă acasă în trăsura lui, dar lui Ellen îi era teamă că va păta trăsura cu sângele care îi curgea. Așa că i-a mulțumit și a spus că era sigură că putea merge până acasă pe picioare.

Sora lui Ellen și colega ei de clasă au ajutat-o, dar nu a trecut mult până Ellen și-a dat seama că nu putea merge. Era foarte slăbită și amețită și a căzut din nou la pământ. Deja ajunseseră aproape de casă, așa că Elizabeth și colega ei au purtat-o pe brațe tot restul drumului. Mama lui Ellen a pus-o repede în pat.

În acele vremuri, doctorii nu știau la fel de multe ca doctorii de astăzi. Ei doreau să o ajute pe Ellen, dar nu știau ce să facă. Erau siguri că va muri deoarece rana era atât de gravă și pierduse foarte mult sânge.

Săptămâni la rând, Ellen a stat în pat tăcută, neputând vedea sau auzi ceva. Toți, în afară de mama lui Ellen, credeau că va muri. Un vecin amabil chiar s-a oferit să ajute familia să facă pregătirile pentru înmormântare, dar mama lui Ellen a spus „nu”. Ea era sigură că Ellen nu va muri.

Când a început să își revină, Ellen nu și-a mai amintit nimic din ce i se întâmplase. Pur și simplu a simțit că dormise mult timp și se întreba de ce se simte atât de slăbită și de obosită. Într-o zi, când o vecină a venit în vizită, a auzit-o spunând că nu ar fi recunoscut-o pentru că arăta atât de diferit.

Ellen a întrebat ce voia să spună vecina și, pentru prima dată, a cerut o oglindă. Voia să vadă de ce vecina spusese un lucru atât de ciudat despre felul în care arăta. (Va urma)