În sfârșit, împărat!

Era chiar ziua următoare după ce Saul mersese la o vrăjitoare să încerce să vorbească cu Samuel. Satana se dăduse drept Samuel și făcuse tot ce îi stătea în putere pentru a-l determina pe Saul să se teamă și mai tare și să fie mai descurajat decât era deja. Acum era timpul să lupte împotriva filistenilor. Ionatan, loial, stătea chiar lângă tatăl său.

Lupta nu a decurs prea bine. 1 Samuel 31:1. Saul fusese rănit atât de tare de săgețile vrăjmașilor, încât știa nu avea să mai trăiască. El nu dorea să fie chinuit și omorât de vrăjmași, așa că i-a cerut ceva celui care îi purta armele. 1 Samuel 31:4–6.

La Țiclag, David aștepta cu nerăbdare să afle vești de la luptă. Dintr-odată, un străin a venit alergând în cetate, aducând vești. 2 Samuel 1:2-4.

Când David l-a întrebat cum de știa cu certitudine că Saul și Ionatan erau morți, omul s-a lăudat că el îl omorâse pe Saul. El i-a spus că a luat cununa și brățara lui Saul și i le adusese lui David. Era sigur că David și oamenii lui se vor bucura de moartea lui Saul și credea că David îi va da o recompensă. 1 Samuel 31:10.

Dar și-a dat seama cât de mult se înșelase când a văzut ce au făcut David și oamenii lui. 1 Samuel 31:11,12.

Gândeşte-te:

După moartea lui Saul, David a scris un cântec frumos despre Saul și despre prietenul lui, Ionatan. L-a numit „Cântarea de jale” (2 Samuel 1:17-27). Îți place cum s-a comportat David față de Saul, deși acesta dorea să îl omoare? A făcut David ce crezi că ar fi făcut Isus?

I-a fost David loial lui Saul în toți anii în care Saul a încercat să îl omoare? Da. Întotdeauna a vorbit despre Saul ca fiind „unsul Domnului.” Deși David fusese de asemenea uns de Domnul, el a ales să Îl lase pe Dumnezeu să hotărască momentul potrivit pentru a deveni împărat.

Acum, scumpul lui prieten Ionatan și Saul erau morți. Dar David nu a încercat să devină împărat fără ca mai întâi să Îl întrebe pe Dumnezeu. 2 Samuel 2:1. Hebronul era în Iuda, seminția din care făcea parte David. Oamenii de acolo au fost bucuroși să îl facă pe David împărat. Când i-au spus că bărbații dintr-o altă cetate, care aparțineau altei seminții, îl îngropaseră pe Saul, David a trimis niște soli să le mulțumească și să le spună că Iuda îl unsese împărat. 2 Samuel 2:4–7.

David spera că toate semințiile vor dori să îl ungă împărat. Atunci națiunea lor putea fi mai puternică. Dar Abner, comandantul oștii lui Saul, avea un alt plan. În toți anii în care el și Saul îl urmăriseră pe David, și Abner a prins ură în inima lui față de David. Mai mult, el nu a uitat niciodată rușinea pe care o simțise când David l-ar fi putut ucide pe Saul în clipele în care Abner ar fi trebuit să îl păzească.

Acum Abner l-a pus împărat pe Iș-Boșet, un alt fiu al lui Saul, deși știa că nu acesta era planul lui Dumnezeu. Au trecut șapte ani și jumătate până când David a fost numit împărat peste tot Israelul. 2 Samuel 2:10,11.

Gândeşte-te:

Nu a trecut mult timp până s-au format două grupe de oameni în aceeași țară, grupe care luptau una împotriva celeilalte. Acesta se numește război civil. Care tabără crezi că putea primi binecuvântarea lui Dumnezeu: a lui David sau a lui Iș-Boșet? De ce?

Se întâmpla ceva îngrozitor. Israeliții luptau unii împotriva celorlalți. Au continuat să lupte timp de câțiva ani. Unii doreau ca fiul lui Saul, Iș-Boșet, să fie împărat în Israel, alții doreau ca David să fie împărat. Dar îl alesese deja Dumnezeu pe cel care urma să fie împărat? Ce tabără avea să binecuvânteze El? Cine urma să câștige? 2 Samuel 3:1.

Iș-Boșet, fiul lui Saul, nu era un împărat foarte bun. Într-o ocazie când el și Abner s-au certat, Abner a hotărât să nu îl mai ajute și s-a alăturat taberei lui David. Acesta l-a primit cu bucurie. La urma urmei, când David l-a ucis pe Goliat, Abner a fost acolo și a văzut cât de curajos fusese David. Ioab, comandantul lui David, nu a fost deloc bucuros la aflarea celor întâmplate. El nu doar că era gelos, dar nici nu avea încredere în Abner. 2 Samuel 3:23–25.

David a fost foarte întristat de cele întâmplate după aceea. Abner a fost ucis. Dar David le-a spus tuturor că nu el era de vină. Cum și-a arătat simțămintele? 2 Samuel 3:31,32. Apoi Iș-Boșet a fost ucis. Din nou, oamenii au știut că nu David era vinovat.

În cele din urmă, semințiile s-au unit. Cu toții și-au amintit cât de bine luptase David împotriva vrăjmașilor lor înainte ca Saul să ajungă să îl invidieze. Și-au amintit cât de loial îi fusese lui Saul, chiar dacă acesta încerca să îl omoare. Dar, mai presus de orice, și-au amintit că planul lui Dumnezeu pentru David era să devină împăratul lor, așa că l-au uns împărat peste tot Israelul. 2 Samuel 5:3.

Gândeşte-te:

Deși David avea foarte multe probleme, îl ajuta Dumnezeu? Când avem probleme, ne poate ajuta Dumnezeu și pe noi?

Într-un final, israeliții au încetat să mai lupte unii împotriva altora și iată că acum aveau cu toții același împărat. Cine era el? Ce au hotărât să facă filistenii când au aflat acest lucru? 2 Samuel 5:17,18. Avea David să fie la fel ca Saul sau își va aminti să Îl roage pe Dumnezeu să îi spună ce să facă? 2 Samuel 5:19.

Deoarece Dumnezeu era cu ei, oștirea lui David i-a învins pe filisteni. 2 Samuel 5:20. Dar filistenii erau siguri că puteau câștiga data următoare dacă aveau mai mulți soldați. Așa că nu a trecut mult timp până s-au întors cu o armată foarte numeroasă. Când David L-a întrebat pe Dumnezeu ce să facă, ce i-a spus Dumnezeu de această dată? Samuel 5:23,24.

De această dată, Dumnezeu Însuși avea să fie Comandantul lor. Îți poți imagina cât de liniștiți erau soldații lui David în timp ce așteptau să audă un vuiet de pași venind dinspre vârful copacilor? Dar, în momentul în care au auzit pașii de marș, ei s-au năpustit asupra vrăjmașului. 2 Samuel 5:25.

După acea luptă, mult timp nu au mai fost deranjați de niciun vrăjmaș. David a hotărât că era momentul ideal să facă ceva foarte special. Timp de mulți ani, chivotul sfânt fusese într-o casă la paisprezece kilometri depărtare. Acum David dorea să aducă chivotul la Ierusalim, capitala Israelului, unde locuia și el. Dorea să facă o mare sărbătoare și chivotul urma să fie pus într-un cort special pe care îl pregătise.

Gândeşte-te:

Ți-a plăcut partea în care Dumnezeu le-a spus soldaților lui David să asculte vuietul de pași? I-au ajutat îngerii să câștige acea luptă? Avem și noi îngeri lângă noi în fiecare minut, chiar dacă nu îi putem vedea sau auzi?

Aducerea chivotului înapoi la Ierusalim urma să fie o mare zi de sărbătoare. Câți oameni au fost invitați? 2 Samuel 6:1. David planificase totul la perfecție. Poruncise să se facă un car nou în care să fie dus chivotul și avea pregătite cântări speciale. Cu toții erau entuziasmați și bucuroși când au intrat în casa lui Abinadab, unde se găsea chivotul. Cu mare grijă au pus chivotul în carul cel nou. În timp ce carul mergea, toți Îl lăudau pe Dumnezeu. 2 Samuel 6:2,3,5.

Dintr-odată, boii care trăgeau carul s-au împiedicat și probabil că au destabilizat chivotul. Uza, unul din fiii lui Abinadab, era chiar lângă car. Ce a făcut? 2 Samuel 6:6. În doar câteva secunde, totul s-a schimbat. Frumoasa sărbătoare a încetat. De ce? Ce se întâmplase? 2 Samuel 6:7.

Poporul era îngrozit și toți plângeau. David făcuse tot ce îi stătuse în putință să Îl slăvească pe Dumnezeu. De ce a fost ucis Uza atât de brusc? Cu ce greșise? Acum lui David îi era teamă să mai ducă chivotul la Ierusalim așa cum planificase. Unde a hotărât să îl lase? 2 Samuel 6:9,10.

În timp ce se întorceau înapoi la casele lor, oamenii erau foarte triști, confuzi și gânditori. Și David era pus pe gânduri. Dar a hotărât să facă ceva. El și-a dat seama că deveniseră neglijenți în privința regulilor pe care Dumnezeu le stabilise pentru chivot.

Dumnezeu dăduse reguli clare, care trebuiau respectate la mutarea chivotului. Dar chiar și preoții deveniseră neglijenți și poate că uitaseră unele dintre acele reguli. Dar le uitase și Dumnezeu? Nu. El știa că poporul Lui nu trebuia să uite aceste reguli.

Gândeşte-te:

Mai este și azi important să învățăm cum să ascultăm de Dumnezeu? Biblia ne ajută să știm cum să ne închinăm și să ascultăm de El, dar cum putem cunoaște aceste reguli dacă nu o citim Biblia?

După întâmplarea nefericită cu Uza, chivotul a fost dus în casa lui Obed- Edom. David s-a întors la Ierusalim și cei din popor s-au întors la casele lor.

Dumnezeu dăduse reguli speciale cu privire la mutarea chivotului dintr-un loc în altul. În primul rând, preoții trebuiau să îl acopere cu mare atenție. Apoi trebuia dus de drugi pe umerii unor leviți speciali, dar ei nu trebuiau să îl atingă niciodată. Numeri 7:6-9 și 4:15.

David făcuse totul greșit. El nu urmase cu atenție regulile stabilite de Dumnezeu. Mai era o problemă. Uza devenise neglijent în ascultarea sa față de Dumnezeu. El făcuse lucruri rele, de care nu i-a părut rău și pe care nu le-a mărturisit înaintea lui Dumnezeu. După trei luni în care chivotul a rămas în casa lui Obed- Edom, David a auzit vești despre acesta. Ce a auzit și ce a hotărât David mai apoi să facă? 2 Samuel 6:12.

Crezi că David a mai dus un car de această dată pentru a muta chivotul? Nu, nicidecum. Din nou s-au adunat mii de oameni. A fost o sărbătoare minunată. Cu toții învățaseră o lecție importantă. De această dată, știau că sunt pe placul lui Dumnezeu, deoarece ei respectau regulile Lui cu privire la mutarea chivotului. Înainte ca oamenii să se întoarcă la casele lor, David i-a dat fiecăruia un cadou. 2 Samuel 6:17–19.

Gândeşte-te:

Mai mult ca niciodată, noi trebuie să învățăm cum să ascultăm și să facem ce ne cere Dumnezeu pentru a fi fericiți și la adăpost față de ispitele lui Satana. Știai că, în urmă cu mai puțin de 200 de ani, Dumnezeu i-a dat unui profet un mesaj special pentru poporul Lui de azi? El a știut că poporul Său va avea mare nevoie de acest mesaj înainte ca Isus să Se întoarcă. Întreabă-i pe părinți sau întreabă instructorul cum se numea profetul și roagă-i să îți spună câteva din lucrurile pe care Dumnezeu i le-a transmis pentru noi.

Ellen merge la școală - Adaptare de Amy Sherrard după Little Ellen

Într-o seară, cam pe când trebuiau mulse vacile, Ellen a descoperit că văcuța lor se rătăcise în pădure și se împotmolise în nămol. Acum se gândea dacă o va putea scoate de acolo.

În cele din urmă, Ellen a avut o idee. Văcuța s-a uitat la ea cum a cules o mână de iarbă. Apoi i-a întins-o văcuței. Aceasta a privit îndelung iarba din mâna ei. Și-o dorea atât de mult, încât, în cele din urmă, și-a tras picioarele din noroi ca să poată ajunge la ea. Crezi că Ellen a fost fericită în timp ce își conducea văcuța acasă?

Pe măsură ce a crescut, Ellen a aflat că și copiii trebuie să fie dornici să ajute. În casa familiei Harmon, dacă unul dintre copii mornăia când mama îi cerea să facă ceva, aceasta îl ruga să repete ce tocmai a spus. Apoi îi reamintea cu fermitate că trebuia să se supună cu voioșie. Copiii se simțeau bine în casa familiei lui Ellen, dar nimeni nu era leneș.

Pe atunci, cei care confecționau pălării se numeai pălărieri, iar tatăl lui Ellen era pălărier. Pe când Ellen era încă micuță, familia s-a mutat în orașul Portland, Maine. Domnul Harmon știa că faptul că acum locuiau în orașul Portland era un lucru bun pentru afacerea lui cu pălării. Pălăriile erau din piele de animal și întreaga familie ajuta la pregătirea pieilor pentru multele tipuri de pălării pe care tatăl lui Ellen le făcea.

Când aveau aproape șase ani, Ellen și sora ei geamănă au început să meargă la școală în Portland. Ei îi plăcea școala foarte mult. În acele vremuri, doi sau trei copii stăteau la o bancă mai lungă. Într-o zi, fetița care stătea lângă Ellen a făcut ceva care l-a supărat foarte mult pe învățător. El a luat o riglă și a aruncat- o înspre fetiță. Dar, în loc ca rigla să o lovească pe fata de lângă ea, a lovit-o pe Ellen în cap și i-a curs sânge. Ea s-a ridicat din bancă și a ieșit din sala de clasă; dorea să meargă acasă.

Învățătorul probabil că era îngrijorat din cauza a ceea ce făcuse, așa că a alergat după ea. El i-a spus că greșise și i-a cerut iertare. Desigur că Ellen l-a iertat, dar l-a întrebat ce greșeală făcuse. Deoarece răspunsul lui a fost că nu intenționase să o lovească pe ea, Ellen i-a spus că ea credea că era o greșeală să lovească pe oricine. Probabil că învățătorul a fost foarte îngândurat când s-a întors în sala de clasă.

Lui Ellen îi plăcea școala. Ea citea atât de bine, încât învățătorul a rugat-o să citească lecțiile cu voce tare în fața clasei. Mulți ani mai târziu, după ce era căsătorită, Ellen îi citea cu glas tare soțului ei în timpul unei călătorii cu trenul. O doamnă a întrebat-o dacă o chema Ellen Harmon. „Da”, a răspuns Ellen, „dar de unde știi cum mă cheamă?” Doamna a spus că și-a amintit de vocea frumoasă a lui Ellen de pe vremea când erau fetițe și mergeau la aceeași școală. Ea a spus că toți înțelegeau lecțiile mult mai bine când Ellen le citea cu glas tare în fața clasei.

Zilele fericite petrecute la școală nu au fost foarte multe pentru Ellen. Ceva ce s-a întâmplat a schimbat totul pentru fetița căreia îi plăcea atât de mult școala. (Va urma)