Împăratul David

Dumnezeu îi poate binecuvânta pe oamenii care sunt umili, buni și iertători. Dar niciodată nu trebuie să permitem ca binecuvântările lui Dumnezeu să ne facă să devenim mândri.

David era împărat peste toți israeliții și toți știau că el Îl iubea pe Dumnezeu și asculta de El. Pentru că David era ascultător și bun, Dumnezeu l-a binecuvântat cu pace și fericire. Acum, în loc să se ascundă de Saul cel gelos prin peșteri și printre stânci, David avea o casă a lui, frumoasă, în Ierusalim.

Când privea în jur, la casa lui cea frumoasă, David se gândea la chivotul lui Dumnezeu. El era bucuros că adusese chivotul la Ierusalim, dar era trist la gândul că acesta se afla încă într-un cort, în timp ce el locuia într- o casă nouă, splendidă. Cât de mult își dorea David să construiască un templu frumos pentru Dumnezeul pe care îl iubea! Într-o zi, David a vorbit cu prorocul Natan despre ideea lui. 2 Samuel 7:2,3

În acea noapte, Dumnezeu i-a dat lui Natan un mesaj pentru David. Dumnezeu era încântat că David voia să construiască un templu în care oamenii să I se închine. Dar David participase la multe războaie ca să alunge popoarele care se închinau la idoli. Așa că Dumnezeu i-a spus lui David să nu Îi facă un templu, dar i-a spus apoi cine avea să I-l construiască. 1 Cronici 22:9,10

Dumnezeu i-a încredințat lui Solomon, fiul lui David, lucrarea de construire a unui templu pentru El. Dumnezeu i-a promis lui David că fiii, nepoții și strănepoții lui aveau să fie regi după el și că ei vor trebui să-L iubească și să-L asculte mereu pe Dumnezeu.

Când David a vrut să-I construiască un templu, Dumnezeu i-a transmis prin Natan un mesaj special lui David. El nu trebuia să-I construiască un templu, pentru că purtase multe războaie. Însă Dumnezeu a spus că Solomon, fiul lui David, urma să fie împărat după el și să construiască templul. Dumnezeu a mai spus și că fiii și nepoții lui David aveau să fie regi după el.

David a fost dezamăgit că nu putea să facă ceea ce își propusese, și anume să construiască un templu pentru Dumnezeu, dar nu s-a plâns de planul lui Dumnezeu. El și-a schimbat bucuros planul și I-a mulțumit lui Dumnezeu pentru bunătatea Lui față de el și pentru promisiunea că fiul lui avea să fie împărat după el.

Apoi David a făcut tot ce a putut ca să pregătească totul ca fiul lui să construiască templul lui Dumnezeu. După ce a acceptat planul lui Dumnezeu, David a dus și mai multe războaie împotriva vrăjmașilor lui Dumnezeu. L-a ajutat Dumnezeu pe David și l-a ocrotit oriunde mergea? 2 Samuel 8:6, u.p.

Niște oameni, care se numeau amoniți, locuiau lângă poporul Israel. Într-o zi, regele lor a murit, iar David i-a transmis noului rege, Hanun, condoleanțe, adică un mesaj frumos prin care își exprima părerea de rău că tatăl lui murise. 2 Samuel 10:2 Dar Hanun a înțeles greșit bunăvoința lui David și a pregătit o armată uriașă să lupte împotriva lui. El a mai luat și armata siriană să lupte alături de el.

Așadar, David l-a trimis pe Ioab, conducătorul armatei lui, să-i înfrunte. Oare ce urma să se întâmple? Avea Dumnezeu să-Și ajute poporul și de data aceasta?

Hanun, regele amoniților, nu înțelesese mesajul amabil pe care împăratul David i-l transmisese, așa că a trimis două armate uriașe să lupte împotriva israeliților. Ioab, generalul armatei lui David, și-a împărțit soldații în două grupe.

Ioab i-a încredințat fratelui său conducerea unei grupe și l-a trimis să lupte cu amoniții, iar Ioab însuși a condus cealaltă grupă să lupte împotriva sirienilor. Apoi i-a zis fratelui lui: „Dacă sirienii vor fi mai tari decât mine, să vii în ajutorul meu; și, dacă fiii lui Amon vor fi mai tari decât tine, voi veni eu să te ajut.”

Ce altceva le-a mai spus Ioab soldaților înainte ca bătălia să înceapă? 2 Samuel 10:12 Soldații lui Ioab s-au luptat bine și chiar și David a venit să dea o mână de ajutor. În cele din urmă, ei au câștigat războiul. David știa că nu soldații, săbiile sau caii lui câștigaseră lupta, ci Dumnezeu le dăduse victoria. Și David I-a mulțumit lui Dumnezeu și L-a lăudat pentru că i-a ajutat. Psalmii 20:7

Acum, israeliții dețineau toată țara pe care Dumnezeu i-o promisese lui Avraam cu foarte mult timp înainte. Ce fericit trebuie să fi fost David!

Înainte să urce pe tron, David i-a promis prietenului său Ionatan că avea să fie întotdeauna bun cu familia lui Saul. Acum, că era rege, David și-a amintit de promisiunea lui și a vorbit cu Țiba, un om care fusese slujitorul lui Saul.

— Nu mai este nimeni din casa lui Saul căruia să-i arăt o bunătate ca a Domnului? a întrebat el.
— Mai este un fiu al lui Ionatan, care este olog, îi răspunse Țiba.

Numele fiului lui Ionatan era Mefiboșet. În ziua în care a murit Ionatan, femeia care avea grijă de Mefiboșet a încercat să fugă cu el în brațe. Mefiboșet avea cinci anișori, iar femeia care alerga cu el l-a scăpat din brațe. El s-a lovit atât de tare la ambele picioare încât nu a mai putut umbla niciodată.

David s-a bucurat să audă că Mefiboșet era în viață și a trimis pe cineva să-l cheme. Ce a spus David când a venit Mefiboșet? 2 Samuel 9:7 Fiindcă Mefiboșet avea acea dizabilitate la picioare și nu se putea deplasa, David i-a spus lui Țiba să îngrijească pământul pe care i-l dăduse lui Mefiboșet. Țiba trebuia să sădească grădini și să culeagă roadele în locul lui Mefiboșet.

Țiba avea 15 băieți și 20 de slujitori; avea cine să îl ajute. El i-a răspuns lui David:
— Maiestate, o să fac tot ce îmi porunciți! Apoi, David i-a mai spus lui Țiba:
— Cât despre Mefiboșet, el va mânca la masa mea ca unul dintre prinți.

De mic și până s-a făcut mare, Mefiboșet nu îl simpatizase pe David, pentru că dușmanii lui David îi spuseseră minciuni despre el. Dar David a fost atât de bun cu el în fiecare zi încât, în scurt timp, Mefiboșet a ajuns să îl îndrăgească pe David așa cum îl iubise și tatăl lui, Ionatan. Este ușor să ne împrietenim cu oamenii când suntem buni cu ei?

Împăratul David a făcut multe lucruri mărețe. A luptat plin de curaj în multe războaie, l-a iertat pe Saul, dușmanul lui, și a fost bun cu Mefiboșet. Cine l-a făcut pe David să ajungă atât de mare? 1 Cronici 11:9

Dumnezeu i-a dat lui David 37 de oameni speciali ca să-l ajute. Aceștia au fost în mod deosebit puternici și curajoși, așa că ei au fost numiți „vitejii lui David”. Ei l-au ajutat pe David prin faptul că s-au ocupat de ceilalți soldați ai lui și au luptat în unele bătălii grele. Biblia ne spune câte ceva despre acești bărbați.

Ioșeb-Basșebet a fost atât de puternic încât, o dată, s-a luptat singur cu mulți soldați. Altă dată, armata filistenilor i-a speriat atât de tare pe soldații lui David încât toți au fugit, cu excepția unui „viteaz” pe nume Șama. El a stat singur în mijlocul unui câmp și s-a luptat cu filistenii până când a câștigat. Cine l-a ajutat pe Șama? 2 Samuel 23:12

Și „viteazul” pe nume Benaia a făcut multe pentru a-i ajuta pe israeliți. El i-a ocrotit pe israeliți de doi bărbați foarte răi din Moab. Apoi, într-o zi când ninsese, el a omorât un leu pe care l-a găsit într-o groapă. Altă dată, Benaia s-a luptat cu un egiptean uriaș, având în mână doar un toiag. În final i-a luat sulița uriașului și a câștigat.

Dumnezeu i-a ajutat pe toți acești oameni să lupte cu soldații vrăjmași. Te va susține Dumnezeu și pe tine să lupți împotriva ispitelor lui Satana, ajutându-te să alegi ce e bine? Efeseni 6:10,11

Dumnezeu i-a dat lui David multe bogății și multă putere și a făcut din israeliți un popor puternic. Dar, în loc să-și amintească mereu să se încreadă în Dumnezeu și să-L onoreze, încetul cu încetul David și poporul lui au devenit foarte mândri de cât de puternici erau.

David a hotărât să-și mărească armata ca să poată cuceri mai multe ținuturi și să devină mai puternic. Pentru a realiza acest lucru, el avea nevoie să știe câți israeliți erau în țară, ca să fie sigur că toți bărbații se înrolau în armată. Ce i-a spus David lui Ioab să facă? 1 Cronici 21:2

Ioab știa că planul lui David nu era bun, așa că a încercat să-l convingă să nu-l aducă la îndeplinire. Dar David nu a ascultat și, în cele din urmă, Ioab s-a supus. Înainte ca Ioab să finalizeze marea misiune de a-i număra pe israeliți, David a recunoscut că a păcătuit. Ce i-a spus lui Dumnezeu? 1 Cronici 21:8

Desigur că Dumnezeu l-a iertat pe David. Dar, ca pedeapsă pentru mândria lui și a israeliților, Dumnezeu a trimis o ciumă, adică o boală contagioasă, din cauza căreia au murit mii de oameni. David a fost foarte trist, pentru că știa că ciuma venise și din vina lui. I-a părut rău cu adevărat pentru ceea ce făcuse. Crezi că boala aceea l-a ajutat pe David să-și aducă aminte că, atunci când păcătuim, ne rănim întotdeauna pe noi înșine și pe ceilalți?

Este întotdeauna ușor să ne schimbăm planurile și să facem ce spune Dumnezeu? Ar trebui să ascultăm cu bucurie în orice situație?

Cum s-a împrietenit David cu Mefiboșet? Cum te poți împrieteni cu cineva care nu te agreează? Cine i-a ocrotit pe vitejii lui David în timpul tuturor acelor lupte grele? Păcatul l-a făcut pe David fericit sau trist?

L-a iertat Dumnezeu pe David când lui David i-a părut rău? Te va ierta Dumnezeu și pe tine dacă îți mărturisești păcatele? I-a părut rău lui David pentru că i-a numărat pe israeliți? L-a iertat Dumnezeu? Te va ierta Dumnezeu și pe tine dacă îți mărturisești păcatele?

Tunete şi fulgere - Seria „Micuța Amy în Birmania” (III). De Amy Sherrard

Mi-e cald!” se plânse Amy. Și așa se plângeau toți oamenii din Birmania. În țara aceasta, jumătate de an este foarte cald, cu cerul însorit, iar în cealaltă jumătate a anului este umed și tot foarte cald. Când este soare și foarte cald, frunzele pomilor, tufișurile și toate lucrurile sunt acoperite cu un praf maroniu. Dar când sosește anotimpul ploios, toată priveliștea se schimbă subit.

— Ascultă! Aud că tună! spuse Mami. Cum era de așteptat, în curând nori negri au acoperit cerul. Fulgerele scânteiau, tunetele bubuiau și trosneau și picături mari de ploaie începeau să cadă din ce în ce mai repede.

Mami o învățase pe Amy să nu-i fie niciodată frică de tunete. Iar Amy știa că nu trebuia să fie afară când fulgera, pentru că putea fi periculos.
— Dacă este o furtună mare cu fulgere, oamenii trebuie să stea în casă și departe de ferestre, până ce fulgerele se opresc, îi spuse Mami lui Amy.
O dată, Mami și Tati nu erau acasă când s-a pornit prima ploaie torențială din sezon. Când tunetele au început să bubuie, Amy a uitat cu totul de fulgere. A fugit afară și a stat pe verandă, în timp ce picături mari de ploaie începeau să cadă. Uitându-se la copacii și la plantele frumoase din curtea lor, Amy a observat că o plantă avea niște frunze mari cât umbrela ei.

A alergat repede la plantă și s-a ghemuit sub una dintre frunzele ei mari și prăfuite. În scurt timp, ploaia s-a întețit. Stând sub frunza aceea mare, Amy a aruncat o privire la toate frunzele tufișurilor și copacilor și a văzut că își pierduseră învelișul de praf pe măsură ce îl spăla ploaia. În doar un minut, plantele aveau un verde nou și strălucitor în loc de un maroniu prăfuit. Oh, era așa de frumos! Curând, și iarba maro și uscată avea să devină iarăși verde.

Când Mami și Tati au ajuns acasă în ziua aceea, Amy le-a povestit totul. Mami a zâmbit, dar apoi i-a pus o întrebare:
— Amy, ai uitat cât de periculos poate fi când fulgeră? Dintr-odată, Amy și-a adus aminte. Se bucurase atât de mult de tunete, de ploaie și de curtea curată și strălucitoare încât nici nu se mai gândise la fulgere.
— M-am uitat cum se schimba totul și nici măcar nu m-am gândit la fulgere, spuse ea.

Mami nu a mai trebuit să-i reamintească niciodată acest lucru. Amy și-l amintea de fiecare dată când stătea sub umbrela ei de frunză și privea cum ploaia spăla praful de pe frunze și de pe iarbă. Apoi, într-o dimineață, la scurt timp după această întâmplare, Tati a întrebat-o pe Amy ceva care a entuziasmat- o foarte mult. Părea că așteptase de mult timp să răspundă „Da!” la acea întrebare. Despre ce bănuiești că era vorba?

Vei descoperi data viitoare.