Ispășirea pe orizontală: crucea și biserica

1. Compară Efeseni 2:1-3 (prima descriere a trecutului celor dintre neamuri) cu Efeseni 2:11,12. Ce accentuează Pavel în noua descriere a trecutului destinatarilor săi?

Neevreii care erau acum credincioși în Hristos și membri ai „trupului” Său, biserica, fuseseră cândva complet separați de Israel și de mântuirea oferită de Dumnezeu. Pavel consideră că este important pentru ei să își aducă aminte de acest trecut (Efeseni 2:11,12). Atunci erau „fără Hristos”, Unsul, Mesia lui Israel. Erau „fără drept de cetățenie în [statul sau poporul] Israel”. Și erau „străini de legămintele făgăduinței”, necunoscând perspectivele salvării pe care Dumnezeu li le oferise de-a lungul istoriei mântuirii. Separarea de Israel și de mântuirea oferită prin el însemna că fuseseră cândva „fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2:12).

De asemenea, în trecut, neamurile erau într-o puternică dușmănie cu evreii. Pavel sugerează această ură înrădăcinată făcând referire la simptomul ei: insultele. Evreii se refereau la neevrei prin termenul ironic „netăiați împrejur”, iar neevreii se refereau la evrei cu același dispreț, numindu-i „tăiați împrejur” (Efeseni 2:11). Efeseni 2:13 însă indică ceva cu totul diferit în prezent. „Dar acum, în Hristos Isus, voi, care odinioară erați depărtați, ați fost apropiați prin sângele lui Hristos.”

Când spune despre neevrei că erau „odinioară […] depărtați”, Pavel face trimitere la Isaia 57:19 – „«Pace, pace celui de departe şi celui de aproape!» zice Domnul. «Da, Eu îl voi tămădui!»” (compară cu Efeseni 2:17,18). Prin Hristos și prin crucea Lui, credincioșii dintre neamuri fuseseră aduși aproape de toate lucrurile de care erau ținuți la distanță: Dumnezeu, speranța și surorile și frații lor iudei. Iată vestea incredibil de bună care reiese din descrierea lui Pavel: faptul că jertfa lui Hristos pe cruce poate închide prăpastia largă dintre iudei și neamuri înseamnă că toate conflictele și divizările dintre noi pot fi rezolvate aici. Această veste bună ne invită să analizăm divizările din viața noastră și din biserică și să medităm la puterea crucii de a le învinge.

Din ce stare te-a răscumpărat Isus? De ce ar fi important să-ți amintești, oarecum regulat, unde erai când te-a găsit și unde ai putea fi acum dacă nu te-ar fi găsit?

Comentariu EGW

Îndreptându-se către neamurile din Antiohia Pisidiei, Pavel și Barnaba nu au încetat să lucreze pentru iudeii de pretutindeni, oriunde găseau o ocazie potrivită ca să câștige un ascultător. Mai târziu, în Tesalonic, în Corint, în Efes, cum și în alte centre importante, Pavel și conlucrătorii lui le-au predicat Evanghelia atât iudeilor, cât și neamurilor. Însă, de aici înainte, străduințele lor cele mai mari au fost îndreptate spre zidirea Împărăției lui Dumnezeu în ținuturile păgâne, printre oamenii care aveau puțină cunoștință sau deloc despre adevăratul Dumnezeu și despre Fiul Său.

Inimile lui Pavel și ale colaboratorilor săi erau atrase către aceia care erau „fără Hristos, fără drept de cetățenie în Israel, străini de legămintele făgăduinței, fără nădejde și fără Dumnezeu în lume”. Prin neobosita lucrare a apostolilor față de neamuri, „străinii și oaspeții”, care odinioară „fuseseră depărtați”, au aflat că au „fost apropiați prin sângele lui Hristos” și că, prin credința în jertfa Lui ispășitoare, ei puteau deveni „împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu” (Efeseni 2:12,13,19). – Faptele apostolilor, p. 174-175 

Ni s-a dat porunca să ne iubim unii pe alții așa cum ne-a iubit Hristos. El Și-a dovedit iubirea, jertfindu-și viața ca să ne răscumpere pe noi. Ucenicul iubit spune că noi trebuie să fim bucuroși să ne dăm viața pentru frați. Căci „oricine iubește pe Cel ce L-a născut, iubește și pe cel născut din El” (1 Ioan 5:1). Dacă Îl iubim pe Hristos, trebuie să îi iubim și pe cei care se aseamănă Lui în viață și în caracter. Și nu numai atât, ci trebuie să îi iubim și pe aceia care sunt „fără nădejde și fără Dumnezeu în lume” (Efeseni 2:12). Hristos a părăsit patria Sa cerească pentru ca să-i mântuiască pe păcătoși și a venit pe pământ să sufere și să moară pentru ei. Urmărind aceasta, El S-a trudit, a suferit și S-a rugat până când – cu inima zdrobită și părăsit de cei pentru a căror mântuire venise – Și-a dat viața pe crucea de pe Golgota. – Sfințirea vieții, p. 82

Noi trebuie să ne strângem în jurul crucii. Hristos și El crucificat trebuie să fie tema contemplării, a conversațiilor și a celor mai fericite trăiri ale noastre. Ar trebui să avem servicii divine special organizate pentru a-L lăuda ca să păstrăm viu în gândurile noastre fiecare dar pe care l-am primit de la Dumnezeu, ca să ne exprimăm recunoștința pentru iubirea Sa cea mare și dorința noastră de a încredința toate lucrurile în mâna care a fost pironită pe cruce pentru noi. Noi trebuie să învățăm să vorbim limba Canaanului și să cântăm cântările Sionului. – Lift Him Up, p. 249
 

2. Citește Efeseni 1:7,8; Efeseni 2:13-16; Efeseni 4:32; Efeseni 5:2,25. Cum descrie Pavel crucea și impactul lucrării lui Hristos acolo? Cum ai rezuma ce spune Pavel despre cruce și despre cum ne transformă relațiile?

În contextul pasajului de studiu din această săptămână – Efeseni 2:11-22 –, crucea le aduce credincioșilor trei mari beneficii:
(1) neevreii, care erau „depărtați” de Dumnezeu și de poporul Său, sunt „apropiați” (Efeseni 2:13) de ambii, fiind acum fiice și fii ai lui Dumnezeu și surori și frați ai credincioșilor evrei (Efeseni 2:19);
(2) „vrăjmășia” (gr., echthran, „dușmănie”, legată de echthros, „dușman”) dintre credincioșii iudei și cei dintre neamuri este ea însăși nimicită (Efeseni 2:16). Crucea lui Hristos îndepărtează ceea ce părea să fie starea permanentă de ostilitate și război în care evreii și neamurile erau dușmani declarați (Efeseni 2:17);
(3) în locul vrăjmășiei vine împăcarea. Scopul lui Hristos a fost să îi împace „pe cei doi cu Dumnezeu într-un singur trup, prin cruce” (Efeseni 2:16; compară cu Coloseni 1:19-22).

Cum arată împăcarea? Cum te simți când ești împăcat? Imaginează-ți o puternică înstrăinare între o mamă și o fiică, una care durează de ani. Imaginează-ți această ranchiună topindu-se într-un val de har și iertare și reuniunea care urmează între cele două. Aceasta este împăcarea. Împăcarea este experimentată în momentul în care un membru al bisericii lasă deoparte orice probleme îl separă de altul și îl recunoaște pe celălalt membru al bisericii ca un frate sau o soră iubit/ă. Împăcarea nu este un termen mecanic sau legal, ci unul interpersonal care marchează refacerea relațiilor într-un mod fericit. Pavel îndrăznește să își imagineze lucrarea eficace a lui Isus pe cruce având un impact asupra relațiilor – nu numai a acelora dintre indivizi, ci și dintre grupuri de oameni. Își imaginează cum ne inundă viața și distruge ceea ce ne separă, destrămând certurile dintre noi și reînnoindu-ne părtășia unii cu alții și înțelegerea unii față de alții.

Ai nevoie să aplici principiile învățate azi pentru a te împăca cu cineva? Cum faci lucrul acesta?

Comentariu EGW

Oamenii aceștia [grecii] veneau din apus să-L caute pe Mântuitorul la sfârșitul vieţii Lui, așa cum, la început, magii veniseră din Răsărit. Pe vremea nașterii lui Hristos, iudeii erau atât de adânciţi în planurile lor ambiţioase, încât nu au știut nimic despre venirea Lui. Magii, dintr-o ţară păgână, au venit la staul cu darurile lor, pentru a I se închina Mântuitorului. Tot astfel, acești greci, reprezentând naţiunile, seminţiile și popoarele lumii, au venit să-L vadă pe Isus. La fel, oamenii din toate ţările și din toate timpurile urmau să fie atrași de crucea Mântuitorului. Și tot astfel „vor veni mulţi de la răsărit și de la apus și vor sta la masă cu Avraam, Isaac și Iacov în Împărăţia cerurilor” (Matei 8:11). – Hristos, Lumina lumii, p. 621
Crucea este învestită cu o putere pe care limba n-o poate exprima. ….

Lucrarea fiilor și fiicelor lui Dumnezeu trebuie să aibă alt caracter decât cel manifestat până acum de un număr mare dintre ei. Dacă Îl iubesc pe Hristos, atunci vor avea vederi mai largi despre iubirea arătată faţă de omul căzut, care a impus oferirea unei jertfe atât de scumpe pentru salvarea neamului omenesc. Mântuitorul nostru cere conlucrarea fiecărui fiu și fiecărei fiice a lui Adam care au devenit fii și fiice ale lui Dumnezeu. Mântuitorul nostru declară că a adus din ceruri, ca o donaţie, viaţa veșnică. El trebuia să fie înălţat pe crucea Golgotei, pentru a-i putea atrage la El pe toţi oamenii. Deci cum vom trata noi această moștenire cumpărată de Hristos? Ei ar trebui trataţi cu blândeţe, preţuire, bunătate, simpatie și dragoste. Atunci vom putea lucra ca să ne ajutăm unii pe alţii și să fim o binecuvântare unii pentru alţii. În această lucrare, nu-i avem de partea noastră doar pe semenii noștri. Avem înalta companie a îngerilor cerului. Ei cooperează cu noi în lucrarea de iluminare a celor mari și a celor mici. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 229 (10 aug.)
… Apostolul Ioan declară: „Și prin aceasta știm că Îl cunoaștem – dacă păzim poruncile Lui. Cine zice: «Îl cunosc», și nu păzește poruncile Lui este un mincinos și adevărul nu este în el. Dar cine păzește Cuvântul Lui, în el dragostea lui Dumnezeu a ajuns desăvârșită; prin aceasta știm că suntem în El” (1 Ioan 2:3-5). Una dintre ultimele porunci pe care li le-a dat Domnul Hristos ucenicilor Săi a fost: „Să vă iubiți unii pe alții cum v-am iubit Eu” (Ioan 13:34). Respectăm noi această poruncă sau îngăduim ca în caracterul nostru să existe trăsături aspre și necreștinești? Dacă i-am întristat sau i-am rănit pe alții în vreun fel, datoria noastră este să ne mărturisim greșeala și să căutăm împăcarea. Aceasta constituie o pregătire esențială ca să putem veni înaintea lui Dumnezeu cu credință pentru a cere binecuvântarea Sa. – Parabolele Domnului Hristos, p. 144
 

3. Ce spune Pavel că a făcut Hristos cu privire la „Legea poruncilor cu orânduielileei” (EDCR)? De ce a făcut acest lucru? Efeseni 2:14,15

Probabil că Pavel face aici aluzie la balustrada sau la gardul care înconjura curtea lui Israel din Templul lui Irod și la aferenta amenințare cu moartea. Pavel își imaginează acest zid prăbușit și pe neamuri primind acces deplin la închinarea la Dumnezeu (Efeseni 2:18). Orice astfel de zid, spune Pavel, este dat la o parte prin cruce. Aflăm că aceste două categorii de oameni, evreii și neevreii, sunt, în realitate, una.

Unii cred că Efeseni 2:14,15 susține că Cele Zece Porunci, inclusiv porunca Sabatului, sunt „desființate” sau „date la o parte” de cruce. Dar în Epistola către efeseni Pavel demonstrează un respect profund pentru Cele Zece Porunci ca resursă în vederea formării uceniciei creștine. El citează porunca a cincea (Efeseni 6:2,3) și face aluzie la celelalte (de exemplu, la a șaptea – Efeseni 5:3-14,21-33; la a opta – Efeseni 4:28; la a noua – Efeseni 4:25 și la a zecea – Efeseni 5:5). Lucrul acesta este în concordanță cu afirmațiile anterioare ale lui Pavel despre lege (Romani 3:31; Romani 7:12). El ia în discuție folosirea greșită a legii, dar cinstește legea și crede în continuitatea ei. Prin urmare, folosirea acestor versete pentru desființarea Celor Zece Porunci, în special în lumina tuturor celorlalte versete din Biblie despre continuitatea legii, este clar o interpretare greșită a intenției lui Pavel din acest text.

În schimb, orice folosire a legii pentru a crea o prăpastie între evrei și neevrei și în special pentru a ține departe neevreii de integrarea totală în poporul lui Dumnezeu și de accesul la închinare ar fi anatema în concepția lui Pavel și o folosire greșită a intenției lui Dumnezeu în privința legii. „Legea” din Efeseni 2:14,15 reprezintă fie aspectele ceremoniale ale legii, care îi separa pe iudei de neamuri, redată prin sintagma paulină complexă: „Legea poruncilor, cu regulile ei” (NTR)”, fie întregul sistem de legi din Vechiul Testament așa cum ajunsese să fie interpretat, amplificat și folosit în mod greșit ca o linie de separare între evrei și neevrei.

Ce tensiuni dintre adventiști sau dintre membrii comunității creștine mai largi trebuie abordate și eliminate? De ce ar trebui ca iubirea noastră a tuturor pentru Hristos să fie suficientă pentru a birui aceste tensiuni?

Comentariu EGW

În zilele lui Hristos, egoismul, mândria și prejudecata ridicaseră un zid înalt și puternic ce îi despărțea pe aceia cărora li se încredințase custodia scrierilor sfinte de toate celelalte popoare de pe pământ. Dar Mântuitorul a venit pentru a schimba această situație. Cuvintele pe care le auzeau oamenii de pe buzele Lui erau diferite de tot ce auziseră vreodată de la preoți sau de la rabini. Hristos a dărâmat orice zid de despărțire, a îndepărtat iubirea de sine și prejudecățile naționaliste care dezbină și a predicat iubirea față de toți membrii familiei omenești. El i-a înălțat pe oameni mai presus de cercul îngust al prejudecăților lor egoiste; a anulat toate granițele și deosebirile artificiale din interiorul societății. El nu a făcut nicio deosebire între cunoscuți și străini, prieteni și dușmani. Domnul ne-a învățat să considerăm orice suflet care are nevoie de ajutor ca fiind aproapele nostru și să privim lumea ca fiind domeniul nostru de activitate. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 42

Prima biserică era alcătuită din mai multe clase de oameni, de dife­ri­te naționalități. … Inimile celor care fuseseră convertiți în urma acti­vității apostolilor erau blânde și unite datorită iubirii creștine. În ciuda prejudecăților de mai înainte, toți erau în armonie unii cu alții. Satana știa că, atâta vreme cât continua să existe această unire, îi va fi cu neputință să împiedice înaintarea adevărului Evangheliei și el căuta să se folosească de felul de gândire de mai înainte sperând ca, în felul acesta, să poată introduce elemente de discordie.
Așa s-a întâmplat că, înmulțindu-se ucenicii, vrăjmașul a izbutit să facă să se nască bănuiala din partea unora care mai înainte avuseseră obiceiul de a privi cu gelozie la frații lor în credință și de a găsi vină conducătorilor lor spirituali și astfel, „evreii care vorbeau grecește cârteau împotriva evreilor”. – Faptele apostolilor, p. 87-88

Oricât de mare ar fi pretenţia unui om în ceea ce priveşte cunoştinţele şi înţelepciunea pe care le are, dacă nu primeşte învăţătura de la Duhul Sfânt, el este peste măsură de ignorant în cele spirituale. El trebuie să-şi dea seama de pericolul în care se află şi de lipsa lui de eficienţă şi să se lege cu totul de Singurul care poate să păstreze sufletele care au fost încredinţate grijii Sale şi să le umple cu Duhul Său şi cu o dragoste neegoistă unul pentru celălalt, făcându-le în stare să dea mărturie că Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume ca să-i salveze pe păcătoşi. Cei care sunt cu adevărat convertiţi se vor strânge laolaltă în unitate creştină. Nu trebuie să fie nicio dezbinare în biserica lui Dumnezeu, nicio autoritate neînţeleaptă exercitată asupra acelora care acceptă adevărul. Blândeţea lui Hristos trebuie să se vadă în tot ce este spus sau făcut. – Mărturii, vol. 9, p. 146
 

4. Cum rezumă Pavel lucrarea lui Hristos, în Efeseni 2:17,18?

Conceptul de pace este important în Efeseni, scrisoarea începând și încheindu-se cu urări de pace „de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Hristos” (Efeseni 1:2; vezi și Efeseni 6:23). În versetele 11-22 din Efeseni 2, Pavel afirmă că Hristos este personificarea păcii, „căci El este pacea noastră”, iar crucea Lui este cea care creează pacea (Efeseni 2:14-16). Hristos nu doar distruge ceva – ostilitatea dintre iudei și neamuri (Efeseni 2:14,15) – , ci și creează ceva: o nouă omenire, marcată de relații de reconciliere și pace (Efeseni 2:15-17). O astfel de pace nu înseamnă doar absența conflictului, ci rezonează cu conceptul ebraic de șalom – stare de împlinire totală și de bunăstare, în relație atât cu Dumnezeu, cât și cu semenii (Romani 5:1).

5. Cum și-i imaginează Pavel pe credincioși contribuind la răspândirea soliei de pace a lui Isus? Efeseni 4:3; Efeseni 6:14,15; compară Romani 10:14,15 cu Efeseni 2:17-19; Isaia 52:7; Isaia 57:19.

Evangheliile Îl exemplifică pe Isus ca predicator al păcii. În mesajele de rămas-bun adresate ucenicilor, le promite, la fel ca și nouă: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea” (Ioan 14:27); „V-am spus aceste lucruri ca să aveţi pace în Mine. În lume veţi avea necazuri, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea” (Ioan 16:33). După înviere, când li Se arată ucenicilor, le spune în mod repetat: „Pace vouă!” (Ioan 20:19,21,26).

În Efeseni 2:17,18, Pavel este dornic să arate că predicarea păcii de către Hristos se extinde dincolo de perioada lucrării Sale pământești. El a adus „vestea bună a păcii” în prezent atât pentru cei „depărtați” (credincioșii dintre neamuri înainte de a se converti), cât și pentru cei „apropiați” (credincioșii evrei; vezi Efeseni 2:11-13). Prin acceptarea acestei proclamări, toți credincioșii au parte de o binecuvântare profundă.

Cum putem învăța să fim predicatori ai păcii, și nu canale de conflict? Care sunt situațiile la a căror îmbunătățire poți contribui chiar acum?

Comentariu EGW

Pacea despre care a vorbit marele Învățător este mai cuprinzătoare și mai bogată decât ne-am putea imagina noi vreodată. Hristos este gata să facă lucruri mari pentru noi, să restaureze natura noastră, făcându-ne părtași naturii dumnezeiești. El așteaptă să lege inimile noastre de inima Sa plină de o iubire infinită, ca să putem fi împăcați cu Dumnezeu pe deplin; dar este privilegiul nostru să înțelegem că Dumnezeu ne iubește așa cum Îl iubește pe Fiul Său. Când credem în Hristos, pacea lui Hristos este a noastră. Împăcarea care ne-a fost asigurată prin ispășirea făcută de Hristos este fundamentul păcii, dar sentimentele de tristețe nu sunt un semn că făgăduințele lui Dumnezeu nu au efect. Voi vă uitați la simțămintele voastre și, pentru că nu este totul strălucitor, strângeți în jurul sufletului tot mai strâns haina greutăților. Voi priviți înăuntrul vostru și vă gândiți că Dumnezeu v-a uitat. Trebuie să priviți la Isus. Hristos a spus: „În Mine veți avea pace”. Când intrăm în comuniune cu Mântuitorul, intrăm într-o zonă de pace. – Lift Him Up, p. 332 

Hristos este „Domnul păcii” (Isaia 9:6), iar misiunea Lui este aceea de a instaura iarăși, pe pământ și în cer, pacea pe care a tulburat-o păcatul. „Deci, fiindcă suntem socotiți neprihăniți prin credință, avem pace cu Dumnezeu prin Domnul nostru Isus Hristos” (Romani 5:1). Oricine consimte să renunțe la păcat și își deschide inima în fața iubirii lui Hristos devine părtaș la pacea cerească.|

Acesta este singurul fundament al păcii. Harul Domnului Hristos primit în inimă risipește spiritul vrăjmășiei; el cucerește întotdeauna sufletul și îl umple cu iubire. Cel care s-a împăcat cu Dumnezeu și cu semenii nu poate fi nefericit. În inima lui nu va exista niciodată invidie, iar bănuielile rele nu își vor găsi locul. În inimile împovărate și istovite de lupta pentru existență, duhul păcii se va așterne ca roua.
Urmașii Domnului Hristos sunt trimiși în lume cu o solie a păcii. Orice credincios care le împărtășește altora iubirea lui Hristos, prin influența liniștită și naturală a vieții sale sfinte, este un împăciuitor. De asemenea, împăciuitor este oricine conduce pe altcineva, prin cuvinte sau fapte, să renunțe la păcat și să-și consacre inima lui Dumnezeu. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 27-28
 

6. Ce imagini folosește Pavel în Efeseni 2:11-22 pentru a indica unitatea dintre evrei și neevrei în biserică?

Recapitulând capitolul din Efeseni 2, ne amintim că versetele 1-10 ne învață că trăim în solidaritate cu Isus, în timp ce versetele 11-22 ne învață că trăim în solidaritate cu alții ca parte a bisericii Lui. Moartea lui Isus are beneficii atât pe verticală, în cadrul relației noastre cu Dumnezeu (Efeseni 2:1-10), cât și pe orizontală, prin întărirea relației noastre cu ceilalți (Efeseni 2:11-22). Prin intermediul crucii, Isus dărâmă tot ce îi separă pe credincioșii neevrei de cei evrei, inclusiv folosirea greșită a legii pentru a lărgi prăpastia dintre ei (Efeseni 2:11-18). Totodată, Isus construiește ceva – un templu nou, uimitor, alcătuit din credincioși. Neamurile, cândva ținute departe de închinarea în locurile sfinte ale templului, se alătură acum credincioșilor evrei pentru a deveni un templu nou. Cu toții devenim parte din biserica lui Dumnezeu, „un Templu sfânt în Domnul” (Efeseni 2:19-22) și suntem privilegiați să trăim în unire cu Isus și cu frații și surorile noastre în Hristos.

7. Compară imaginea bisericii ca templu din Efeseni 2:19-22 cu imaginile din: 1 Corinteni 3:9-17; 2 Corinteni 6:14 – 7:1; 1 Petru 2:4-8.

Pavel folosește imaginea bisericii ca templu pentru a ilustra în mod suprem incluziunea totală a neevreilor în biserică. Având cândva interdicția de a se închina în „curtea lui Israel” din templu, acum nu doar că au acces (Efeseni 2:18), dar ei înșiși devin materialele de construcție pentru un templu nou, conceput ca „un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efeseni 2:22).

Autorii Noului Testament folosesc metafora templului pentru a vizualiza sfințenia bisericii, rolul lui Dumnezeu în întemeierea și creșterea bisericii și unitatea credincioșilor în cadrul bisericii. Metafora este folosită în combinație cu limbajul preluat din biologie (vezi Efeseni 2:21, unde templul „crește”), iar procesul de construire este adeseori accentuat (vezi Efeseni 2:22, „și voi sunteți zidiți împreună”). În loc să fie o imagine statică, biserica este capabilă să își recunoască identitatea ca „Templul Dumnezeului celui viu” (2 Corinteni 6:16).

Comentariu EGW

Templul iudaic a fost construit din pietre tăiate şi cioplite în carierele din munţi; şi fiecare piatră a fost pregătită special pentru a-şi ocupa locul ei în templu, cioplită, lustruită şi verificată înainte de a fi adusă la Ierusalim. Şi, când toate au fost aduse pe teren, construcţia s-a ridicat fără sunet de daltă sau de ciocan. Această clădire reprezintă templul spiritual al lui Dumnezeu, care este alcătuit din materiale adunate din fiecare neam, limbă şi popor, din toate clasele sociale, de sus şi de jos, bogaţi şi săraci, învăţaţi şi neînvăţaţi. Acestea nu sunt nişte materiale moarte, care să fie ajustate cu ciocanul şi cu dalta. Ele sunt pietre vii, scoase din cariera lumii cu ajutorul adevărului, şi marele Maestru Constructor, Domnul templului, le ciopleşte acum şi le şlefuieşte potrivindu-le pentru a-şi ocupa locul lor în templul spiritual. Atunci când va fi încheiat, acest templu va fi desăvârşit în toate părţile lui, atrăgând admiraţia îngerilor şi a oamenilor, deoarece Constructorul şi Făcătorul lui este Dumnezeu. – Mărturii, vol. 9, p. 180

Pe temelia pusă chiar de Hristos, apostolii au clădit biserica lui Dumnezeu. În Scripturi, expresia „ridicarea unui templu” este în mod frecvent folosită pentru a ilustra zidirea bisericii. Zaharia se referă la Hristos, ca fiind Odrasla care avea să clădească Templul Domnului. El vorbește despre neamuri, ca ajutând la această lucrare: „Cei ce sunt departe vor veni și vor lucra la Templul Domnului”; și Isaia declară: „Străinii îți vor zidi zidurile” (Zaharia 6:12,15; Isaia 60:10).
Scriind despre clădirea acestui templu, Petru spune: „Apropiați-vă de El, Piatra Vie lepădată de oameni, dar aleasă și scumpă înaintea lui Dumnezeu. Și voi, ca niște pietre vii, sunteți zidiți ca să fiți o casă duhovnicească, o preoție sfântă, și să aduceți jertfe duhovnicești, plăcute lui Dumnezeu, prin Isus Hristos” (1 Petru 2:4,5). – Faptele apostolilor, p. 595 

Apostolii au lucrat în cariera lumii iudeilor și neamurilor, scoțând pietre pentru a le pune la temelie. În epistola sa către credincioșii din Efes, Pavel spunea: „Așadar, voi nu mai sunteți nici străini, nici oaspeți ai casei, ci sunteți împreună-cetățeni cu sfinții, oameni din casa lui Dumnezeu, fiind zidiți pe temelia apostolilor și prorocilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos. În El, toată clădirea, bine închegată, crește ca să fie un templu sfânt în Domnul. Și, prin El, și voi sunteți zidiți împreună ca să fiți un locaș al lui Dumnezeu, prin Duhul” (Efeseni 2:19-22).

Și corintenilor el le scria: „După harul lui Dumnezeu care mi-a fost dat, eu, ca un meșter-zidar înțelept, am pus temelia, și un altul clădește deasupra. Dar fiecare să ia bine seama cum clădește deasupra. Căci nimeni nu poate pune o altă temelie decât cea care a fost pusă, și care este Isus Hristos. Iar dacă clădește cineva pe această temelie aur, argint, pietre scumpe, lemn, fân, trestie, lucrarea fiecăruia va fi dată pe față – ziua Domnului o va face cunoscută, căci se va descoperi în foc. Și focul va dovedi cum este lucrarea fiecăruia” (1 Corinteni 3:10-13). – Faptele apostolilor, p. 596. 
Studiul
 

Care este contextul exact în care Pavel scrie Efeseni 2:11-22, unde descrie efectele ample ale crucii asupra relațiilor umane? Pavel ia în discuție relațiile dintre credincioșii evrei și cei neevrei, care împreună sunt membri ai bisericii. El exprimă o îngrijorare evidentă cu privire la modul în care înțeleg și pun în practică noul statut de membri împăcați și egali ai casei lui Dumnezeu (Efeseni 2:19). Dar în cuprinsul întregii epistole, Pavel demonstrează un obiectiv mai amplu: planul măreț al lui Dumnezeu de a uni toate lucrurile în Hristos (Efeseni 1:9,10), plan care include „orice familie, în ceruri și pe pământ” (Efeseni 3:15).

Prin realizarea unității pe care Hristos a câștigat-o la cruce, credincioșii trebuie să vestească faptul că planul final al lui Dumnezeu de a uni toate lucrurile în Hristos este în desfășurare. Relațiile lor refăcute transmit planul lui Dumnezeu pentru un univers unit în Hristos. Prin urmare, se cuvine să căutăm în Efeseni 2:11-22 principii biblice legate de un subiect important din zilele noastre: relațiile dintre grupurile de oameni sau dintre rase.

Studiu zilnic:
Psalmii 71
Psalmii 72
Psalmii 73
Psalmii 74
Psalmii 75
Psalmii 76
Psalmii 77

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 28.

1. Ce își dorea psalmistul la vremea bătrâneții?

2. Când era Asaf prost și fără judecată?

3. Cine era turtureaua Domnului?

4. Ce să facă toți cei ce-L înconjoară pe Domnul?

5. Pentru ce se vor înălța îndeosebi rugăciunile în grupa mică de rugăciune?