Efeseni cu inima

Cei care vizitează Londra urcă în London Eye, care este o roată gigantică. De la 130 de metri deasupra fluviului Tamisa poți vedea totul: Big Ben, clădirea Parlamentului, palate și catedrale istorice. Pentru teologul englez Tom Wright, „Epistola către efeseni este un fel de London Eye pentru celelalte epistole ale lui Pavel. Nu este cea mai lungă sau cea mai amplă dintre scrierile sale, dar oferă o perspectivă asupra întregului peisaj care îți taie răsuflarea. De aici, când roata se întoarce, ai pe rând o vedere panoramică asupra fiecărei teme” (Paul for Everyone, 2004, p. 3).

În Efeseni, Pavel nu se concentrează pe probleme locale, ci pare să se adreseze credincioșilor de pretutindeni și bisericilor creștine de oriunde. Nota atemporală a epistolei face ca „priveliștea care îți taie răsuflarea” prezentată de Pavel să ne invadeze lumea și gândirea. Recapitulând fiecare capitol, să avem în minte următoarea întrebare: Ce adevăruri importante încorporate în Efeseni ar trebui să ne influențeze continuu viața de credincioși?

Comentariu EGW

Două puteri se luptă asiduu în fiecare suflet pentru a câștiga. Necredința își pune în mișcare forțele, conduse de Satana, pentru a ne deconecta de Sursa puterii noastre. Credința își pune și ea forțele în mișcare, conduse de Hristos, Autorul și Desăvârșitorul credinței noastre. Ceas după ceas, în fața universului ceresc, conflictul acesta merge înainte. Este o luptă corp la corp și marea întrebare este cine va obține supremația. La această întrebare trebuie să răspundă fiecare în dreptul lui. În acest război, fiecare om trebuie să ia parte, luptând într-o tabără sau alta. De acest conflict nu poate fi nimeni scutit. Suntem somați să ne pregătim pentru acest conflict. „Întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor Diavolului.” Avertizarea este repetată: „De aceea, luați toată armura lui Dumnezeu ca să vă puteți împotrivi în ziua cea rea și să rămâneți în picioare după ce veți fi biruit totul”. 

Acela căruia I-a fost dată toată puterea în cer și pe pământ, le va veni în ajutor celor care se încred în El. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 328 (17 nov.)
Cea mai mare eroare a minții omenești în zilele lui Hristos era aceea că o simplă cunoaștere a adevărului constituie neprihănirea. În toată experiența omenească s-a dovedit că o cunoaștere teoretică a adevărului nu este îndestulătoare pentru mântuire. Ea nu produce roadele neprihănirii. Zelul pentru ceea ce se numește adevărul teologic este adeseori însoțit de o ură față de adevărul curat, așa cum se manifestă în viață. Capitolele cele mai întunecate ale istoriei sunt împovărate de crimele săvârșite de bigoți religioși. …

Același pericol există și astăzi. Mulți se socotesc adevărați creștini pentru faptul că subscriu la anumite declarații teologice. Dar ei n-au adus adevărul în viața de toate zilele. Ei nu l-au crezut și nu l-au iubit, de aceea nu au primit puterea și harul aduse de sfințirea prin adevăr. Oamenii își pot mărturisi credința în adevăr, dar, dacă adevărul nu-i face sinceri, amabili, răbdători, îngăduitori și cu un caracter ceresc, el este un blestem pentru ei și, prin influența lor, este un blestem pentru lume. – Hristos, Lumina lumii, p. 309

Să lăsăm să se înalțe spre Dumnezeu ruga: „Zidește în mine o inimă curată”, pentru că un suflet pur, curățat, Îl are pe Hristos locuind în el și din inimă ies izvoarele vieții. Voința omului trebuie să Îi fie supusă lui Hristos. În loc să mergem înainte cu inima închisă în egoism, este nevoie să ne deschidem inima față de glasul blând al Duhului lui Dumnezeu. Religia adevărată își răspândește mireasma ca o adiere peste tot. Este o mireasmă de la viață spre viață. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1157 
 

Cineva a spus despre Epistola către efeseni că reprezintă Alpii Noului Testament. Pavel, ghidul nostru montan, ne poartă într-o ascensiune rapidă în Efeseni 1. Rămânem rapid fără răsuflare și uimiți de priveliștea din vârf.

1. Meditează asupra capitolului din Efeseni 1. Ce te inspiră în mod special? Ce culmi vezi?

Efeseni 1:3-14 funcționează ca o hartă într-un vârf de munte, care identifică acele culmi care se zăresc la orizont, în timp ce Pavel ne orientează spre locul nostru binecuvântat în largul peisaj al planului de mântuire. Priveliștea acoperă întregul parcurs al istoriei mântuirii, de la trecutul veșnic, prin acțiunile pline de har ale lui Dumnezeu prin Isus, la viitorul veșnic. Răscumpărarea credincioșilor de către Dumnezeu reflectă inițiativele divine adoptate „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4), care sunt acum aduse la îndeplinire în viața noastră (Efeseni 1:7,8,13,14). Aceste măsuri de dinainte de creație vor fi aduse la îndeplinire la sfârșitul timpului (Efeseni 1:9,10). Apoi, „toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ” vor fi aduse laolaltă sau împlinite în Hristos și planul lui Dumnezeu se va împlini (Efeseni 1:10). Apoi vom avea parte pe deplin de taina voii lui Dumnezeu (Efeseni 1:9). În prezent, putem fi siguri că mântuirea care Îl are în centru pe Hristos și în care ne aflăm este o parte importantă din planul mai larg al lui Dumnezeu de răscumpărare a tuturor lucrurilor. Atunci când te afli pe vârful unui munte ești inspirat să aduci mulțumire. În Efeseni 1:15-19, Pavel Îi mulțumește lui Dumnezeu în timp ce se roagă ca toți credincioșii să aibă parte de mântuirea pe care Dumnezeu a plănuit-o pentru ei. Ne aflăm acum într-o altă urcare abruptă care ni-L indică pe Hristos cel înviat și înălțat care stăpânește asupra oricărei alte puteri imaginabile din toate vremurile (Efeseni 1:20-23). Prin harul lui Dumnezeu exprimat în Hristos Isus, putem trăi această zi pe vârf de munte!

Efeseni 1:4 ne spune că Hristos „ne-a ales înainte de întemeierea lumii, casă fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui”. Gândește-te la ce înseamnă lucrul acesta. Aleși în El înainte ca lumea să fi existat! Ce speranță minunată ar trebui să îți insufle lucrul acesta cu privire la dorința lui Dumnezeu ca tu să fii mântuit?

Comentariu EGW

Pericolele care aveau să asalteze biserica din Efes i-au fost descoperite apostolului. „Știu bine”, a spus el, „că, după plecarea mea, se vor vârî între voi lupi răpitori care nu vor cruța turma și se vor scula din mijlocul vostru oameni care vor învăța lucruri stricăcioase, ca să tragă pe ucenici de partea lor.” Pavel tremura pentru biserică, căci, privind în viitor, a văzut atacurile pe care biserica trebuia să le îndure atât din partea vrăjmașilor din afară, cât și a celor dinăuntru. Cu o stăruință solemnă, el i-a îndemnat pe frații săi să păzească în mod vigilent învățătura sacră pe care o primiseră. …
„Și acum, fraților”, a continuat el, „vă încredințez în mâna lui Dumnezeu și a Cuvântului harului Său, care vă poate zidi sufletește și vă poate da moștenirea împreună cu toți cei sfințiți.”…
„După ce a vorbit astfel, a îngenuncheat și s-a rugat împreună cu ei toți. Și au izbucnit cu toții în lacrimi, au căzut pe grumazul lui Pavel și l-au sărutat. Căci erau întristați mai ales de vorba pe care le-o spusese el că nu-i vor mai vedea fața. Și l-au petrecut până la corabie.” – Faptele apostolilor, p. 395-396 â

„În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui, ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale” (Efeseni 1:4,5).
În sfatul Cerului s-a asigurat posibilitatea ca oamenii, deși păcătoși, să nu trebuie să piară în neascultarea lor, ci, prin credința în Hristos ca înlocuitor și garant al lor să poată deveni aleșii lui Dumnezeu. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie salvați, pentru că El a asigurat tot ce era necesar pentru aceasta, dându-L pe singurul Său Fiu să plătească răscumpărarea omului. Cei care vor pieri vor pieri din cauză că nu au vrut să fie adoptați, să devină copii ai lui Dumnezeu prin Isus Hristos. … Ceea ce face ca un om să fie plăcut lui Dumnezeu este harul lui Hristos care îi este atribuit prin credința în Numele Lui. … [Pentru că] cei aleși sunt aleși prin Hristos. – Our High Calling, p. 78 

Scopul lui Dumnezeu în toate lucrările Sale cu noi este sfinţirea noastră. El ne-a ales din veşnicie să fim sfinţi. Hristos Însuşi S-a dat pe Sine pentru răscumpărarea noastră aşa încât, prin credinţa în puterea Sa de a elibera de păcat, noi să putem fi făcuţi desăvârşiţi în El. Când ne-a dat Cuvântul Său, El ne-a dat pâinea din cer. …
… Trebuie să doriţi plinătatea harului lui Hristos; da, să flămânziţi şi să însetaţi după neprihănire. Făgăduinţa este: „Veţi fi umpluţi”. Îngăduiţi ca inima voastră să fie umplută cu o dorinţă puternică după această neprihănire, după lucrarea despre care Cuvântul lui Dumnezeu declară că este pace şi că are ca rezultat o linişte şi o siguranţă neîncetate. – Solii alese, cartea 3, p. 202
 

2. În timp ce citești Efeseni 2, caută să răspunzi la următoarea întrebare: Ce a făcut Dumnezeu pentru noi prin Fiul Său, Isus Hristos?

„Dar Dumnezeu […]”. Aceste două cuvinte trebuie să fie cele mai încărcate de speranță cuvinte cunoscute de omenire. În Efeseni 2:1-10, Pavel descrie trecutul sumbru al ascultătorilor săi. Părtași la suferința întregii omeniri, ei erau înclinați spre răzvrătire împotriva lui Dumnezeu. Și ce a făcut Dumnezeu pentru ei și pentru noi? (1) Ne-a adus la viață prin Hristos – învierea Lui este a noastră. (2) Ne-a ridicat la cer cu Hristos – înălțarea Lui la cer este a noastră. (3) Ne-a așezat în cer, alături de Hristos – încoronarea lui Hristos este a noastră (Efeseni 2:4-7). Dumnezeu face toate aceste lucruri remarcabile nu pentru că noi am avea vreun merit, ci datorită harului Său (Efeseni 2:8,9) și intenționează ca toți credincioșii să locuiască în unitate cu Isus și să practice „faptele bune”.

Dacă Efeseni 2:1-10 ne învață să trăim uniți cu Isus, Efeseni 2:11-22 ne învață să trăim uniți cu semenii ca parte a bisericii Sale. Moartea lui Isus are beneficii atât pe verticală, în cadrul relației credinciosului cu Dumnezeu (Efeseni 2:1-10), cât și pe orizontală, în cadrul relației noastre cu alții (Efeseni 2:11-22). Prin crucea Sa, Isus distruge tot ceea ce îi separa pe credincioșii neevrei de cei evrei, inclusiv folosirea greșită a legii pentru a se mări prăpastia dintre ei (Efeseni 2:11-18). De asemenea, Isus construiește ceva – un templu nou, uimitor, alcătuit din credincioși. Neamurile, cândva excluse de la închinarea în locurile sfinte din templu, se unesc acum cu credincioșii iudei pentru a deveni una. Și noi devenim parte din biserica lui Dumnezeu, „un Templu sfânt în Domnul” (Efeseni 2:19-22). Prin harul lui Dumnezeu, ai privilegiul de a trăi această zi în unire cu Isus și cu frații tăi credincioși.

Efeseni 2:8-10 a jucat un rol în convertirea multora. Martin Luther a găsit în aceste versete un har care i-a cucerit inima și i-a inspirat și câteva afirmații centrale pentru Reformă: mântuirea vine numai prin credință, prin har, prin Hristos și numai spre slava lui Dumnezeu. În 1738, John Wesley predica la Universitatea Oxford, rostind un „apel din inimă” și „manifestul unei noi mișcări”. Textul lui? Efeseni 2:8. (Vezi A. Skevington Wood, în Christian History vol. 5, nr. 1, 1984.)

Comentariu EGW

Domnul nostru zice: Când ești convins de păcat, adu-ți aminte că Eu am murit pentru tine. … Când inima ta se strânge de teama celor ce-i stau în față, amintește-ți că Răscumpărătorul tău trăiește ca să mijlocească pentru tine. …

Acestea sunt lucrurile pe care niciodată nu trebuie să le uităm. Iubirea lui Hristos, cu puterea ei constrângătoare, trebuie să fie păstrată vie în mintea noastră. … Nu poate fi nicio unire între sufletele noastre și Dumnezeu decât prin Hristos. Iubirea și unirea dintre frați trebuie să fie cimentate și făcute veșnice prin iubirea lui Isus. Și n-a trebuit nimic altceva decât moartea lui Hristos pentru a face ca iubirea Lui să aibă efect asupra noastră. Numai prin faptul că El a murit putem noi să privim cu bucurie la a doua Lui venire. Jertfa Lui este centrul nădejdii noastre. De ea trebuie să ne prindem credința. – Hristos, Lumina lumii, p. 659-660
Unitatea cu Hristos stabilește o legătură a unităţii unuia cu celălalt. Această unitate este cea mai convingătoare dovadă pentru lume a maiestăţii și a virtuţii lui Hristos, precum și a puterii Sale de a îndepărta păcatele. 

Puterile întunericului au slabe șanse de a li se împotrivi credincioși­lor care se iubesc unii pe alţii așa cum i-a iubit Hristos pe ei, care refuză să producă înstrăinare și ceartă, care stau laolaltă, care sunt buni, curtenitori și blânzi, cultivând credinţa care lucrează prin dragoste și curăţește sufletul. Noi trebuie să avem spiritul lui Hristos, altfel nu suntem ai Lui. …
Cu cât este mai strânsă unirea noastră cu Hristos, cu atât mai strânsă va fi și unirea noastră unul cu altul. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 286 (6 oct.)
Harul lui Hristos îl îndreptățește pe păcătos fără plată, fără vreun merit sau drept din partea lui. Îndreptățirea este iertarea deplină, completă de păcat. Păcătosul este iertat chiar în clipa în care Îl primește pe Hristos prin credință. Neprihănirea lui Hristos îi este atribuită și nu trebuie să se mai îndoiască de harul iertător al lui Dumnezeu. …

Păcătosul nu poate să se bazeze pe faptele lui bune pentru a fi în­dreptățit. El trebuie să ajungă în punctul în care să renunțe la toate păcatele lui și să primească lumină după lumină, după cum strălucește aceasta pe cărarea lui. Prin credință, el acceptă asigurarea fără plată și amplă, oferită prin sângele lui Hristos. El crede făgăduințele lui Dumnezeu care, prin Hristos, devin pentru el sfințire, neprihănire și răscumpărare.
Și, dacă Îl urmează pe Isus, el va umbla cu smerenie în lumină, bucurându-se de ea și răspândind-o asupra celor din jur. Fiind îndreptățit prin credință, el ascultă cu bucurie și supunere toată viața. Iar ca urmare a ceea ce este Hristos pentru el, are pace cu Dumnezeu. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1071 
 

3. De ce este și important, și îmbucurător să fim parte din biserica lui Dumnezeu?Efeseni 3

Când îi auzim pe membrii bisericii spunând lucruri pozitive despre biserică, suntem cuprinși de încurajare. Dar nici cei mai entuziaști dintre noi nu se ridică la nivelul mărturiei exuberante a lui Pavel despre biserică din Efeseni 3. Pavel începe prin a vorbi despre rugăciunile sale pentru credincioșii din Efes (Efeseni 3:1; compară cu Efeseni 1:15-23), dar se întrerupe pentru a discuta înființarea bisericii de către Dumnezeu (Efeseni 3:2-13), apoi revine la relatarea despre rugăciune (Efeseni 3:14-21). Pe parcurs ajungem să înțelegem lucruri importante despre „planul” sau „taina” lui Dumnezeu:
• Din veșnicie, Dumnezeu pune la cale „taina” sau „planul” pentru biserică (Efeseni 3:3-5,9,11).
• Prin viața și moartea lui Isus, acest plan îndelung ascuns este adus la îndeplinire (Efeseni 3:11; compară cu Efeseni 2:11,22).
• Prin revelație, Pavel află „taina” bisericii și faptul uimitor că neevreii sunt participanți cu drepturi depline (Efeseni 3:3-6).
• Pavel participă la răspândirea acestei vești bune ca predicator pentru neamuri al bogățiilor „nepătrunse ale lui Hristos” (Efeseni 3:8,9).
• Cu mulți câștigați pentru Hristos, biserica, alcătuită atât din iudei, cât și din neamuri, manifestă „înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu” în fața „domniil[or] și stăpâniril[or] din locurile cerești” (Efeseni 3:10), anunțând pieirea lor în curând (compară cu Efeseni 6:10-20). Planul de a uni toate lucrurile în Hristos (Efeseni 1:10) este în curs de desfășurare, iar timpul forțelor răului este scurt.

Această înțelegere în privința bisericii îl motivează pe Pavel să se roage pentru credincioși. Poți să ți-l imaginezi înălțând din toată inima, pentru tine, rugăciunea din Efeseni 3:14-21? Poți să ți-l închipui rugându- se ca tu să fii umplut „de toată plinătatea lui Dumnezeu” (Efeseni 3:19) și să te implici total în uimitoarea taină, în plină desfășurare, a unei biserici unite?

Care sunt barierele dintre credincioșii bisericii noastre care, în lumina celor scrise de Pavel, nu ar trebui să existe? Ce poți face pentru a le îndepărta?

Comentariu EGW

Dumnezeu m-a învățat să spun poporului Său, pastori și membri ai bisericii: „Pășiți o treaptă mai sus. Mergeți mereu înainte și în sus, pe calea pe care a mers Isus. Nu vă încredeți în părerile voastre. Sfințirea prin adevăr este unica voastră siguranță”. Domnul Dumnezeul lui Israel vrea ca poporul Său să stea în picioare prin puterea Sa, în tăria Sa, primind ca să dea. El îi va încuraja și îi va susține pe aceia care Îi slujesc cu mintea, cu inima și puterea. …

Vorbind despre „taina ţinută ascunsă din veşnicii” în Dumnezeu, Pavel spune: „Mie, care sunt cel mai neînsemnat dintre toţi sfinţii, mi-a fost dat harul acesta să vestesc neamurilor bogăţiile nepătrunse ale lui Hristos şi să pun în lumină înaintea tuturor care este isprăvnicia acestei taine … pentru ca domniile şi stăpânirile din locurile cereşti să cunoască azi, prin biserică, înţelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu”.
Dumnezeu a ales dintre neamuri niște oameni care să fie ai Săi și le-a dat numele de creștini. Este un nume regal, dat acelora care se unesc cu Hristos. – Lift Him Up, p. 291 
Scopul pe care Dumnezeu doreşte să-l realizeze prin poporul Său de astăzi este acelaşi cu cel pe care a dorit să-l realizeze prin Israelul din vechime, când l-a scos din Egipt. Văzând bunătatea, mila, dreptatea şi dragostea lui Dumnezeu descoperite în biserică, lumea va avea o reprezentare a caracterului Său. Iar atunci când Legea lui Dumnezeu va fi astfel exemplificată în viaţă, chiar şi lumea va recunoaşte superioritatea celor care Îl iubesc pe Dumnezeu, se tem de El şi Îi slujesc mai presus decât oricare alt popor de pe pământ. Domnul are privirea îndreptată asupra oricărui om care face parte din poporul Său; El are planurile Lui cu fiecare. Scopul Său este ca aceia care pun în practică preceptele Sale sfinte să fie un popor deosebit, distinct. Cuvintele scrise de Moise prin Duhul Inspiraţiei îi sunt adresate poporului lui Dumnezeu de astăzi în aceeaşi măsură în care i-au fost adresate Israelului din vechime: „Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul, Dumnezeul tău; Domnul, Dumnezeul tău, te-a ales ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului” (Deuteronomul 7:6). …

Nici măcar aceste cuvinte nu reuşesc să exprime măreţia şi slava scopului pe care vrea să-l realizeze Dumnezeu prin poporul Său. Noi trebuie să demonstrăm principiile Împărăţiei Sale nu doar în faţa acestei lumi, ci în faţa întregului univers. – Mărturii, vol. 6, p. 12-13
 

4. În Efeseni 4, Pavel le cere credincioșilor să nu mai facă anumite lucruri și să se asigure că fac altele. Care sunt acele lucruri?

Efeseni 4 începe și se încheie cu apelul de a avea grijă unii de alții ca membri ai bisericii (Efeseni 4:1-3,32). Între aceste invitații, Pavel susține puternic ideea că ar trebui să cultivăm unitatea în biserică. El începe prin enumerarea a șapte singularități: un singur trup, un singur Duh, o singură nădejde, un sigur Domn (Isus Hristos), o singură credință, un singur botez, un singur Dumnezeu și Tată (Efeseni 4:4-6:). Suntem legați unul de altul prin aceste realități spirituale. Suntem, de fapt, uniți.

Deși este o certitudine teologică, unitatea necesită eforturi mari. O cale de a o cultiva este să fim o parte activă din trupul lui Hristos (Efeseni 4:7-16). Fiecare membru este o parte înzestrată a trupului și ar trebui să contribuie la sănătatea acestuia (Efeseni 4:7,16). Toți ar trebui să beneficieze de pe urma lucrării apostolilor, profeților, evangheliștilor, pastorilor și învățătorilor (Efeseni 4:11,12). Aceștia, asemenea ligamentelor și tendoanelor, au funcția de unificare, ajutându-ne să creștem împreună în Hristos, care este Capul trupului (Efeseni 4:13,15).

La acel moment Pavel a mai afirmat și că nu ar trebui să „mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire” (Efeseni 4:14) – cuvinte care sugerează că biserica timpurie se confrunta cu ceva dificultăți interne cauzate de persoane viclene. Apropiindu-se de apelul final de a fi „buni unii cu alții, miloși și [iertători]” (Efeseni 4:32), Pavel le cere credincioșilor să evite împietrirea inimii în care se aflau înainte (Efeseni 4:17-24), precum și mânia și vorbirea aspră, înlocuindu-le cu un limbaj care înalță și răspândește harul (Efeseni 4:25-31).

Acest capitol despre unitate este destul de ușor de citit când lucrurile sunt liniștite. Este mai greu – și mai important – de citit atunci când suntem implicați în vreun conflict. Îți vei aminti astăzi să cultivi unitatea trupului lui Hristos, unitate pentru care El a murit?

Cum putem contribui la unitatea bisericii noastre, la nivel atât local, cât și mondial? De ce este important să facem ceea ce putem?

Comentariu EGW

În capitolul 4 al Epistolei către efeseni, planul lui Dumnezeu este atât de clar și de simplu descoperit, încât toți copiii Săi să poată sta înrădăcinați în adevăr. Aici sunt clar arătate mijloacele pe care El le-a stabilit pentru a fi păstrată unitatea bisericii, pentru ca membrii să poată descoperi lumii o experiență religioasă sănătoasă. …

Sfințenia este darul lui Dumnezeu prin Hristos. Aceia care Îl primesc pe Mântuitorul devin fii ai lui Dumnezeu. Ei sunt copiii Săi spirituali, născuți din nou, înnoiți în neprihănire și adevărată sfințenie. Mintea lor este transformată. Ei privesc realitățile eterne având o vedere mai clară. …

Ar trebui să avem ca țintă să aducem tot ce este mai frumos în viața noastră și să facem tot binele posibil pentru cei din jurul nostru. Cuvintele amabile nu se pierd niciodată. Domnul Isus le înregistrează ca fiindu-I adresate Lui. Semănați semințele bunătății, ale iubirii, ale delicateței și ele vor înflori și vor aduce rod. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1117-1118 
Nu este un lucru neînsemnat ca o minte lumească, o minte care iubește păcatul să fie transformată și făcută să înțeleagă iubirea de nespus a lui Hristos, frumusețea harului Său și măreția lui Dumnezeu, astfel încât sufletul să ajungă plin de iubirea lui Dumnezeu și captivat de misterele cerului. … Un astfel de om are o gândire nouă, sentimente noi, interese noi, o voință nouă; necazurile, dorințele și iubirea sa sunt toate reînnoite. Cerul, care altădată nu prezenta niciun interes pentru el, este văzut acum în toată bogăția și gloria lui, iar el îl contemplă ca fiind viitorul său cămin, locul unde Îl va vedea, Îl va iubi și Îl va lăuda pe Acela care l-a răscumpărat prin sângele Său prețios. – The Faith I Live By, p. 139 

Unitatea creștină este o forță. Ea vorbește cu putere despre faptul că aceia care o au sunt copii ai lui Dumnezeu. Ea are o influență irezistibilă asupra lumii arătând că omul, în natura sa omenească, poate fi făcut părtaș naturii divine, după ce a fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte. Noi trebuie să ajungem să fim una cu frații noștri și cu Hristos și, prin Hristos, una cu Dumnezeu. Atunci se va putea spune despre noi: „Voi aveți totul deplin în El” (în engl.: sunteți desăvârșiți în El). …
Fiecare trebuie să-și ocupe poziția care i-a fost desemnată și să facă lucrarea care i-a fost repartizată. Dumnezeu vrea ca membrii bisericii Sale să primească Duhul Sfânt, să meargă înainte împreună, în unitate și iubire frățească și să-și unească interesele unii cu alții în iubire.
Nimic nu slăbește mai mult o biserică decât dezbinarea și certurile. Nimic nu duce un război mai aprig împotriva lui Hristos și împotriva adevărului decât un astfel de spirit. – My Life Today, p. 276 
 

5. În timp ce citești Efeseni 5, meditează la cum ne cere Pavel să punem în practică Evanghelia în relațiile noastre. Care dintre aceste îndemnuri are o semnificație specială pentru tine?

Dacă citești doar Efeseni 5, s-ar putea să pierzi din impactul unei teme importante. Așa că începe mai bine cu Efeseni 4:32. În calitate de credincioși, suntem chemați să ne modelăm comportamentul față de ceilalți după iertarea și harul lui Dumnezeu față de noi. Suntem chemați să Îl imităm pe Dumnezeu (compară cu Matei 5:43-48). Pavel face o paralelă între acest stil de viață al imitării iubirii divine și stilul obișnuit, păgân. În loc să îi prețuiască pe semenii lor ca frați și surori în familia lui Dumnezeu, oamenii mult prea des îi folosesc pe alții pentru propria lor plăcere sexuală și apoi se laudă cu acest lucru (Efeseni 5:3,4). Pavel avertizează că o astfel de abordare nu are niciun viitor în lumea nouă plănuită de Dumnezeu (Efeseni 5:5-7).

În schimb, credincioșii trebuie să renunțe la întunericul trecutului lor și să umble „ca niște copii ai luminii” (5:8-10), imitând dragostea Tatălui. Din nou, Pavel ne avertizează să ne ferim de „lucrările neroditoare ale întunericului” făcute „în ascuns” (Efeseni 5:11,12), fiind chemați să trăim în lumina lui Hristos (Efeseni 5:13,14). În loc să ne irosim viața în beție, „să răscumpărăm vremea” aducându-I mulțumire lui Dumnezeu pentru dragostea Lui (vezi Efeseni 5:15-21).

Pavel extinde această temă a imitării iubirii lui Dumnezeu și le oferă sfaturi soțiilor și soților creștini. Dragostea lui Hristos, în virtutea căreia El S-a jertfit pentru biserică, devine modelul pentru soții creștini (Efeseni 5:25-33), în vreme ce loialitatea bisericii față de Hristos devine modelul pentru soțiile creștine (Efeseni 5:22-24). În loc să folosească darul sexualității umane în mod depravat și egoist, soțul creștin și soția creștină se concentrează pe prețuirea celuilalt, devenind „un singur trup” (Efeseni 5:28-33). „Urmaţi dar pilda lui Dumnezeu ca nişte copii preaiubiţi” (Efeseni 5:1)! Prin harul lui Dumnezeu, ești chemat astăzi să pui în practică acest îndemn în relațiile pe care le ai cu cei din jur.

Cum ne ajută Efeseni 5:2 să înțelegem ce vrea Pavel să spună în Efeseni 5:1 despre urmarea pildei lui Dumnezeu?

Comentariu EGW

Nici clasa socială, nici nașterea, nici naționalitatea, nici vreun privilegiu religios nu pot fi o dovadă că suntem membri ai familiei lui Dumnezeu, ci adevărata dovadă este iubirea, o iubire care îmbrățișează întreaga omenire. Chiar păcătoșii ale căror inimi nu sunt cu totul închise față de Duhul lui Dumnezeu vor răspunde la bunătate; așa cum sunt gata să arate ură pentru ură, vor fi gata să dea pe față și iubire pentru iubire. Dar numai Duhul lui Dumnezeu răspunde cu iubire la ură. Să fii amabil față de cel nemulțumitor și față de cel rău, să faci binele fără să nădăjduiești că vei fi răsplătit este deviza casei regale cerești, semnul sigur prin care copiii Celui Preaînalt își descoperă poziția lor înaltă. – Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 75

Purtarea creştinilor este ca aceea a Domnului lor. El a înălţat stindardul şi a lăsat la latitudinea noastră să spunem dacă vrem sau nu să ne adunăm în jurul lui. Domnul şi Mântuitorul nostru Şi-a lăsat deoparte suveranitatea, bogăţiile şi slava şi a venit să ne caute ca să ne salveze din starea nenorocită în care ne aflam şi să ne facă asemenea Lui. S-a smerit şi S-a făcut asemenea nouă, pentru ca noi să putem să învăţăm de la El, să urmăm exemplul vieţii Lui de generozitate şi de tăgăduire de sine, să Îl urmăm pas cu pas, pe calea către cer. Nu puteţi să egalaţi Modelul, dar puteţi ajunge să vă asemănaţi cu El şi, atât cât vă stă în putere, să faceţi la fel. „Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău; şi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi.” O astfel de dragoste trebuie să sălăşluiască în inimile voastre, astfel încât să fiţi gata să renunţaţi la toate comorile şi onorurile acestei lumi dacă, prin aceasta, puteţi influenţa chiar şi un singur suflet să se angajeze în slujirea lui Hristos. – Mărturii, vol. 2, p. 169-170

Cine dintre noi urmează cu credincioşie Modelul? Cine dintre noi a început şi a continuat războiul împotriva mândriei? Care dintre noi a luptat cu toată seriozitatea împotriva egoismului până acolo, încât acesta să nu mai locuiască în inimă şi nici să nu se mai manifeste în viaţă? Să ajute Dumnezeu ca lecţiile pe care ni le dă, atunci când privim la crucea lui Hristos şi când vedem semnele care ne aduc mai aproape de judecată, să fie atât de bine întipărite în inimile noastre, încât să ne facă mai smeriţi decât suntem astăzi, mai dispuşi la tăgăduire de sine, mai amabili unul cu altul, mai puţin preocupaţi de propria persoană, mai puţin înclinaţi spre critică şi mai dispuşi să ne purtăm poverile unii altora. 
Mi s-a arătat că noi, ca popor, ne îndepărtăm de simplitatea credinţei şi de curăţia Evangheliei. Mulţi se află într-un mare pericol. Dacă nu îşi schimbă purtarea, vor fi tăiaţi din Adevărata Viţă aşa cum sunt tăiate mlădiţele nefolositoare. Fraţi şi surori, mi s-a arătat că noi stăm pe pragul lumii veşnice. Acum trebuie să câştigăm victorii la fiecare pas. – Mărturii, vol. 5, p. 17-18
 

Încheiem, meditând la Efeseni 6, unde descoperim că noi, biserica, suntem armata lui Dumnezeu care aduce pacea. În această epistolă, Pavel descrie biserica drept: trupul lui Hristos (Efeseni 1:22,23; Efeseni 4:11-16), templul lui Dumnezeu (Efeseni 2:19-22) și mireasa/soția lui Hristos (Efeseni 5:21-33). În Efeseni 6:10-20, Pavel descrie biserica drept armata lui Dumnezeu și emite o viguroasă chemare sub arme. Este un pasaj cu multe aspecte pozitive, dar și cu riscuri de interpretări greșite.

Am putea înțelege greșit cuvintele lui Pavel ca pe o chemare la folosirea armelor sau la agresivitate. Pavel însă accentuează unitatea, vorbirea care zidește și bunătatea. El descrie vestea bună a lui Dumnezeu ca „Evanghelia păcii” (Efeseni 6:15). Prin această metaforă militară, biserica nu este îndemnată să facă război în sensul obișnuit, ci să aducă pacea în lupta spirituală cu răul. Pavel intră pe câmpul marii lupte și ne cheamă să ne înrolăm în armata lui Dumnezeu. Cu Dumnezeu mergând înaintea noastră și echipați din cap până în picioare cu armura pe care ne-a oferit- o, nu putem da greș. Biruința este asigurată.

Studiu zilnic:

Psalmii 134
Psalmii 135
Psalmii 136
Psalmii 137
Psalmii 138
Psalmii 139
Psalmii 140

 Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 32 (ultimele 15 paragrafe – de la textul din Coloseni 2:10).

1. Ce face Domnul în cer, pe pământ, în mări și adâncuri?

2. În câte versete se repetă expresia „în veac ține îndurarea Lui” în Psalmul 136?

3. Unde își atârnaseră harpele israeliții?

4. Unde se închina David?

5. De ce învățătura Scripturii nu are un efect mai mare asupra tinerilor?

Studiu suplimentar: Fii și fiice ale lui Dumnezeu, „Să ne împotrivim ispitei”, p. 79 (13 mart.).