Soți și soții, împreună la cruce

În Efeseni 5:21-33, Pavel pornește de la ideea supunerii credincioșilor unii față de alții (Efeseni 5:21), apoi oferă sfaturi soțiilor (Efeseni 5:22-24) și soților creștini (Efeseni 5:25-32) și încheie cu un rezumat al învățăturilor pentru ambele categorii (Efeseni 5:33). În acest sfat, cei care studiază Biblia în zilele noastre Îl pot auzi pe Hristos cel înviat vorbind despre relații. Suntem în această situație dacă vom considera că Efeseni 5:21 – 6:9 este modul lui Pavel de actualizare a marii teme a epistolei, unitatea, dar de data aceasta în casa creștinului. Deși critică puternic structurile sociale viciate ale vechii omeniri (Efeseni 4:22), apreciază totodată crearea unei noi omeniri (Efeseni 2:15), încorporată în omenirea mai largă, cu structurile ei sociale viciate. Din interiorul acestor structuri, credincioșii demonstrează că o nouă putere, Duhul Sfânt (Efeseni 2:22; Efeseni 3:16; Efeseni 5:18-21; Efeseni 6:17,18) și o nouă etică modelată după Hristos (Efeseni 4:13,15,20-24,32; Efeseni 5:2,10,17,21-33) au fost descătușate, indicând împlinirea finală a planului lui Dumnezeu pentru poporul Său și pentru lume.

2 septembrie – Ziua Educației

Comentariu EGW

Dumnezeu a făcut din bărbat o femeie, care să-i fie tovarăș și ajutor, care să fie una cu el, să-l înveselească, să-l încurajeze, să-i fie o binecuvântare, iar el, la rândul lui, să-i fie un ajutor puternic. Toți cei care pășesc în relația de căsătorie cu un scop sfânt – soțul de a scoate la iveală sentimentele curate din inima unei femei, soția de a înmuia și îmbunătăți caracterul soțului ei și de a-l desăvârși – îndeplinesc scopul lui Dumnezeu pentru ei.
Domnul Hristos nu a venit să distrugă această instituție, ci s-o readucă la sfințenia și noblețea sa originală. El a venit să restaureze chipul moral al lui Dumnezeu în om, și a început această lucrare punându-Și aprobarea asupra căsătoriei. – Căminul adventist, p. 99

Cel care i-a dat-o pe Eva ca ajutor lui Adam a făcut prima Sa minune la o nuntă. În locul unde se sărbătorea și unde prietenii și rudele se veseleau împreună, Hristos Şi-a început lucrarea publică. În felul acesta, El a aprobat căsătoria, recunoscând-o ca instituție pe care El Însuși o stabilise. El a hotărât ca bărbații și femeile să fie uniți prin căsătorie sfântă, pentru a forma familii ai căror membri, încununați cu cinste, să fie recunoscuți ca membri ai familiei de sus. 
Hristos a onorat relația de căsătorie, făcând-o și un simbol al unirii dintre El și cei răscumpărați ai Săi. El Însuși este Mirele; mireasa este biserica, despre care, ca aleasă a Sa, El spune: „Ești frumoasă de tot, iubito, și n-ai niciun cusur” (Cântarea cântărilor 4:7). …

Legătura familială este cea mai strânsă, mai gingașă și mai sfântă dintre câte există pe pământ. A fost destinată să fie o binecuvântare pentru omenire. Şi este o binecuvântare ori de câte ori legământul căsătoriei este încheiat cu înțelepciune, în frică de Dumnezeu și cu responsabilitate. – Divina vindecare, p. 356
Căsătoria, o unire pe viață, este un simbol al unirii dintre Hristos și biserica Sa. Spiritul pe care îl manifestă Domnul Hristos față de biserica Sa este spiritul pe care trebuie să-l manifeste soțul și soția unul față de celălalt. Dacă ei Îl iubesc pe Dumnezeu în cel mai înalt sens, se vor iubi unul pe altul în Domnul, tratându-se întotdeauna cu amabilitate, fiind atrași unul de celălalt prin legături neschimbătoare. Prin tăgăduirea de sine și sacrificiul de sine, manifestate reciproc, ei vor fi o binecuvântare unul pentru celălalt. ...

Bărbații și femeile pot atinge un standard înalt doar dacă Îl recunosc pe Domnul Hristos ca Mântuitor al lor personal. Vegheați și rugați-vă, supunând totul lui Dumnezeu! Cunoașterea pentru care vă luptați pen­tru dobândirea vieții veșnice vă va întări și mângâia pe amândoi. În gând, cuvânt și faptă, voi trebuie să fiți lumini în lume. … Domnul Hristos să fie modelul vostru. El să fie pentru voi Acela care vă poate da putere să biruiți. Distrugeți cu totul rădăcinile egoismului! Dați-I slavă lui Dumnezeu, căci sunteți copiii Lui. – Căminul adventist, p. 95-96 
 

Pavel începe cu un mesaj de legătură, Efeseni 5:21, care face tranziția de la Efeseni 5:1-20 la Efeseni 5:22-33, în care pledează ca membrii bisericii să se supună unii altora (compară cu Marcu 10:42-45; Romani 12:10; Filipeni 2:3,4). Credincioșii ar trebui să facă lucrul acesta „în teama de Dumnezeu” (Efeseni 5:21, BTF) – prima dintre cele câteva ocazii în care Pavel va identifica relația cu Hristos drept cea mai importantă și definitorie pentru credincioși.

1. Ce vrea Pavel să spună când îi îndeamnă pe membri să se supună unii altora? Cum ar trebui să înțelegem această idee? Efeseni 5:21

Pavel le invită, de asemenea, pe femeile creștine să fie supuse „bărbaților [lor] ca Domnului” (Efeseni 5:22), clarificând că discută despre supunerea soțiilor față de soții lor (vezi 1 Petru 3:1,5). Când spune că soțiile trebuie să se supună „ca Domnului”, oare Pavel spune că o soție trebuie să se supună soțului ei ca și când acesta ar fi Hristos? Sau, dimpotrivă, că Hristos este adevărata și suprema prioritate a supunerii ei? Ținând cont că, în Efeseni 6:7, robilor li se cere să slujească „ca Domnului, iar nu oamenilor” și că, în Coloseni 3:18, soțiilor li se cere să se supună soților lor „cum se cuvine în Domnul”, este de preferat a doua perspectivă. Soțiile sunt ele însele oameni credincioși care trebuie, în mod fundamental, să Îl cinstească pe Hristos mai presus de soții lor.

Atât în Coloseni, cât și în Efeseni, Hristos – și numai Hristos – este identificat drept Capul bisericii, care este trupul Lui (Efeseni 1:22; 5:23; Coloseni 1:18): „Hristos este capul Bisericii, El, Mântuitorul trupului” (Efeseni 5:23). Prin analogie, soțul este „capul nevestei” (Efeseni 5:23), devotamentul bisericii față de Hristos slujind ca model pentru loialitatea soției față de soțul ei. Pasajul presupune o căsnicie marcată de iubire și de afecțiune, nu o căsnicie disfuncțională. Acest verset nu ar trebui interpretat ca permisiune pentru nicio formă de abuz domestic.

În lumina a ceea ce tocmai am citit, de ce este următorul sfat atât de important de reținut: Dacă „este grosolan, dur, irascibil, egoist, aspru și tiran, atunci soțul nu ar trebui să rostească niciodată cuvintele că soțul este capul nevestei și că ea trebuie să i se supună în toate lucrurile; pentru că el nu este Domnul, el nu îi este soț în adevăratul sens al cuvântului” (Ellen G. White, Căminul adventist, p. 117).

Comentariu EGW

Cât necaz și ce revărsare de nenorociri și nefericire ar fi evitate dacă bărbații și femeile ar continua să cultive deopotrivă respectul, atenția, cuvintele amabile de apreciere și micile gesturi de curtenie pentru a păstra iubirea, așa cum au simțit că sunt necesare atunci când și-au cucerit partenerul de viață! Dacă soțul și soția vor continua să cultive aceste atenții care mențin dragostea, vor fi fericiți unul în compania celuilalt și vor avea o influență sfințitoare asupra familiilor lor. Ei vor avea în ei înșiși o mică lume de fericire. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 335 (22 nov.)
Domnul a hotărât ca bărbatul să fie capul femeii, să fie protectorul ei; el e cel care ține familia împreună, pe membrii ei strânși laolaltă, așa cum Domnul Hristos este capul bisericii și Salvatorul ei, ca trup al Său. Fiecare soț care susține că Îl iubește pe Dumnezeu să studieze cu atenție cerințele lui Dumnezeu cu privire la poziția sa. Autoritatea lui Hristos este exercitată cu înțelepciune, cu toată blândețea și delicatețea; tot așa să-și exercite și soțul puterea, imitând pe Acela care este Capul bisericii. …

Nici soțul, nici soția nu trebuie să tindă să aibă un control arbitrar asupra celuilalt. Nu încercați să-l faceți pe celălalt să se supună dorințelor voastre. Nu puteți să faceți aceasta și să păstrați totuși iubirea celuilalt. Fiți blânzi, răbdători, iertători, atenți și curtenitori. Prin harul lui Dumnezeu puteți reuși să vă faceți fericiți unul pe celălalt, așa cum ați promis că veți face când ați rostit jurământul căsătoriei. – The Faith I Live By, p. 259 
Evreii nu erau dispuşi să se supună restricţiilor şi îndrumărilor date de Domnul. Ei voiau să-şi urmeze propria cale, să asculte de îndemnurile minţii lor şi să nu fie conduşi decât de judecata lor. Dacă ar fi fost lăsaţi să facă astfel, lui Moise nu i-ar mai fi fost adresată nicio plângere; dar, atunci când li se puneau restricţii, nu-şi găseau liniştea. 
Dumnezeu doreşte ca aceia care sunt poporul Lui să fie disciplinaţi şi să acţioneze în armonie, să vadă cu aceiaşi ochi şi să aibă acelaşi gând, aceeaşi judecată. Pentru a ajunge la această stare de lucruri, sunt multe de făcut. Inima firească trebuie să fie supusă şi transformată. … Domnul nu doreşte ca noi să renunţăm la individualitatea noastră. Dar care om poate să aprecieze corect cât de departe trebuie dusă această chestiune a independenţei personale? …

… Pavel îşi îndeamnă fraţii: „Dragostea să fie fără prefăcătorie. Fie-vă groază de rău şi lipiţi-vă tare de bine. Iubiţi-vă unii pe alţii cu o dragoste frăţească. În cinste, fiecare să dea întâietate altuia”. Scriindu-le efese­nilor, el spune: „Supuneţi-vă unii altora în frica lui Hristos”. – Mărturii, vol. 3, p. 360
 

2. Compară Efeseni 5:25-27,29 cu Ezechiel 16:1-14. Ce elemente preia Pavel în schița sa?

În metafora nuntă-căsătorie pe care o folosește cu referire la biserică și relația ei cu Hristos (Efeseni 5:25-27,29), Pavel apelează în mod creativ la obiceiurile și rolurile aferente unei nunți antice. În relație cu biserica, ce Îi este mireasă, Hristos este Mirele divin care:
(1) Iubește biserica în calitatea ei de mireasă (Efeseni 5:25). Să nu uităm că Isus face această lucrare din inimă. El ne iubește.
(2) Se dă pe Sine ca preț pentru mireasă. În contextul pregătirilor de nuntă din vechime, mirele „cumpăra” mireasa cu „prețul miresei”, care era de obicei o sumă mare de bani și obiecte de valoare, atât de mare încât economiile satelor din Antichitate depindeau de acest obicei. Hristos achită prețul suprem pentru biserică în calitate de mireasă a Lui, pentru că „S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5:25). În întrupare și la cruce, El Se dă pe Sine ca preț pentru mireasă.
(3) Îmbăiază mireasa. Pregătirea miresei era o parte importantă a festivităților antice de nuntă. La fel ca în zilele noastre, domnișoarele de onoare și rudele de sex feminin ale miresei erau cele care o pregăteau pentru ceremonie. Pavel însă Îl prezintă pe Mirele divin pregătind mireasa pentru nuntă. El este cel care o sfințește și o curăță „prin botezul cu apă” (Efeseni 5:26).
(4) Rostește cuvântul de binecuvântare. Această curățare este realizată „prin Cuvânt” (Efeseni 5:26), indicând promisiunea pe care Mirele divin o face miresei Sale, poate în contextul ceremoniei logodnei (compară cu Efeseni 1:3-14; Efeseni 2:1-10, observând promisiunile lui Dumnezeu făcute credincioșilor la momentul convertirii). Versiunea antică a logodnei includea o serie de negocieri serioase, din care făcea parte un acord scris despre prețul miresei (achitat de soț) și despre zestre (bunurile pe care mireasa avea să le aducă în căsnicie de la familia ei).
(5) Pregătește și împodobește mireasa. Când este în cele din urmă prezentată Mirelui ei, mireasa este incredibil de frumoasă, apărând într-o splendoare impecabilă (Efeseni 5:27). Hristos nu doar îmbăiază mireasa, ci o și pregătește și o împodobește.

Cum ne ajută aceste versete să înțelegem ce simte Hristos pentru noi? De ce ar trebui să considerăm lucrul acesta atât de alinător?

Comentariu EGW

Noi trăim scenele finale ale acestor timpuri pline de pericole. Domnul a prevăzut necredinţa care domină acum cu privire la venirea Sa şi, în repetate rânduri, a dat avertizări în Cuvântul Său că acest eveniment va avea loc pe neaşteptate. Ziua cea mare va veni „ca un laţ peste toţi cei ce locuiesc pe toată faţa pământului” (Luca 21:35). Dar există două categorii de oameni. … Unii vor fi gata când Mirele va veni şi vor merge împreună cu El la nuntă. Cât de preţios este gândul acesta pentru cei care aşteaptă şi veghează în vederea arătării Sale! Hristos „a iubit ... biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinţească, după ce a curăţit-o prin botezul cu apă, prin Cuvânt, ca să înfăţişeze înaintea Lui această biserică, slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta, ci sfântă şi fără prihană” (Efeseni 5:25-27). Cei pe care îi iubeşte Dumnezeu se bucură de această favoare, deoarece au un caracter frumos. – Mărturii, vol. 6, p. 129

În rugăciunea Sa de mijlocire pentru ucenicii Lui, Domnul a declarat: „Eu le-am dat slava pe care Mi-ai dat-o Tu [caracterul], pentru ca ei să fie una cum şi Noi suntem una – Eu în ei şi Tu în Mine – pentru ca ei să fie în chip desăvârşit una, ca să cunoască lumea că Tu M-ai trimis şi că i-ai iubit cum M-ai iubit pe Mine” (Ioan 17:22,23).
Și astăzi, scopul Lui este să-Și sfințească și să-Și curățească biserica „ca să înfăţişeze înaintea Lui această biserică slăvită, fără pată, fără zbârcitură sau altceva de felul acesta…” (Efeseni 5:26,27). Hristos nu putea să Îi ceară Tatălui să reverse asupra celor care cred în El un dar mai mare decât acela al caracterului pe care El Însuși l-a descoperit. Ce bogăție este cuprinsă în cererea Sa! Ce plinătate a harului are privilegiul să primească fiecare urmaș al lui Hristos! Oh, dacă am putea aprecia mai mult cinstea pe care ne-o face Hristos! Purtând jugul Lui și învățând de la El, noi devenim asemenea Lui în aspirații, în blândețe și smerenie, în farmecul caracterului. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 322 (10 nov.)

Legătura dintre Hristos și biserica Sa este foarte strânsă și sfântă – El fiind Mirele, iar biserica, mireasa; El, Capul, iar biserica, trupul. Legătura cu Hristos, prin urmare, presupune legătura cu biserica Sa.
Biserica este organizată pentru slujire, iar într-o viață în care Îi slujim lui Hristos, legătura cu biserica este unul dintre primii pași. Loialita­tea față de Hristos pretinde împlinirea cu credincioșie a îndatoririlor din biserică. Aceasta este o parte importantă din pregătirea noastră, iar într-o biserică inspirată de viața Stăpânului, ea va determina în mod direct efortul pentru lumea din afară. – Educație, p. 268
 

3. Cum folosește Pavel elemente din nunta antică în apelul lui către creștinii din Corint? Când are loc „înfățișarea”? 2 Corinteni 11:1-4

Folosind un ultim element din nunta antică, Pavel Îl descrie pe Hristos (în Efeseni 5:25-27) ca Acela care:
(6) Prezintă mireasa (Sieși!). În Antichitate, mireasa era prezentată de către cavalerul sau cavalerii de onoare sau de către tatăl ei. Niciodată de către mire. Însă aici Pavel Îl închipuie pe Isus prezentând biserica drept mireasă pentru Sine.

Pavel folosește obiceiurile și rolurile maritale pentru a evidenția relația lui Hristos cu biserica, într-un model cronologic:
1. Logodna – Hristos S-a dat pe Sine pentru biserică (ca „preț pentru mireasă”) și așa S-a logodit cu ea (Efeseni 5:25).
2. Pregătirea pentru ceremonia nunții –Atențiile Mirelui continuă prin eforturile Lui prezente de sfințire și curățare a miresei (Efeseni 5:26).
3. Ceremonia nunții în sine – Atențiile prezente ale lui Isus au în vedere „înfățișarea” miresei la nuntă (Efeseni 5:27). Acest ultim element anticipează marea sărbătoare a nunții la întoarcerea Sa, când Hristos, Mirele, va veni să-Și revendice biserica în calitate de mireasă a Sa și să o prezinte înaintea Sa (Efeseni 5:27; compară cu 2 Corinteni 11:1,2; Coloseni 1:21-23,28).

Nunțile antice începeau adesea cu o procesiune în timpul nopții (vezi Matei 25:1-13). Mirele și alaiul lui se adunau la casa mirelui – noua casă a cuplului – și cu mare fast formau un convoi. Cu torțe, muzică veselă și mare bucurie, mulțimea se îmbulzea spre casa tatălui miresei. Luând mireasa de acolo sau întâlnind pe drum alaiul miresei, convoiul urma să conducă cuplul la noua lui casă, unde musafirii se așezau la un ospăț care dura o săptămână și care culmina cu ceremonia nunții, când mireasa avea să-i fie prezentată mirelui.

Când Îl descrie pe Hristos prezentându-Și biserica, Pavel face aluzie la această amplă procesiune și la momentul înfățișării. Astfel, el face o descriere emoționantă a revenirii lui Hristos ca o ceremonie a nunții viitoare, când lunga logodnă dintre Hristos și biserica Sa se încheie și are lor sărbătoarea nunții.

Ce mesaj ar trebui să extragem din această imagistică pozitivă, fericită și plină de speranță?

Comentariu EGW

Atât în Vechiul, cât și în Noul Testament, legătura căsătoriei este folosită pentru a reprezenta unirea sfântă și iubitoare dintre Hristos și poporul Său. Pentru Isus, bucuria sărbătorii de nuntă vorbea despre desfătarea ce va domni în ziua când El Își va aduce mireasa în casa Tatălui și când cei răscumpăraţi și Răscumpărătorul vor sta la masa de la nunta Mielului. … Când i s-a dat o viziune despre lucrurile cerești, apostolul Ioan a scris: „Am auzit ca un glas de gloată multă, ca vuietul unor ape multe, ca bubuitul unor tunete puternice, care zicea: «Aleluia! Domnul, Dumnezeul nostru Cel Atotputernic, a început să împărăţească. Să ne bucurăm! Să ne veselim și să-I dăm slavă! Căci a venit nunta Mielului, soţia Lui s-a pregătit»”. „Ferice de cei chemaţi la ospăţul nunţii Mielului” (Apocalipsa 19:6,7,9).

Pavel a stăruit cu multă căldură de aceia care cunoscuseră cândva puterea lui Dumnezeu în viața lor, să se întoarcă la iubirea lor dintâi față de adevărul Evangheliei. Cu dovezi de nezdruncinat, el le-a prezentat privilegiul pe care-l aveau de a deveni bărbați și femei liberi în Hristos, prin al cărui har ispășitor toți aceia care se predau pe deplin sunt îmbrăcați cu mantia neprihănirii Sale. El a susținut adevărul că orice suflet care va fi mântuit trebuie să aibă o experiență sinceră și personală în lucrurile lui Dumnezeu.

Cuvintele apostolului, pline de un călduros apel, nu au rămas fără rod. Duhul Sfânt a lucrat cu mare putere și mulți ale căror picioare rătăciseră pe căi străine au revenit la credința lor de la început în Evanghelie. De aici încolo, ei au rămas statornici în libertatea prin care Hristos îi făcuse liberi. În viața lor se dădeau pe față roadele Duhului – „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea, înfrânarea poftelor”. Numele lui Dumnezeu era proslăvit și mulți din toată regiunea aceea au fost adăugați la numărul credincioșilor. – Faptele apostolilor, p. 388 
Pentru urmașii Săi credincioși, Hristos a fost un tovarăș de zi cu zi, un prieten apropiat. Ei au trăit într-o strânsă și constantă comuniune cu Dumnezeu. Asupra lor a răsărit slava Domnului. Ei reflectau lumina cunoașterii slavei lui Dumnezeu de pe fața lui Isus. Acum ei se bucură sub razele puternice ale strălucirii și slavei Împăratului în toată maiestatea Sa. Ei sunt pregătiți pentru comuniunea cu cerul, pentru că ei au cerul în inimă.

Cu capetele ridicate, cu razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii asupra lor, cu bucuria că mântuirea lor este gata să se arate, ei ies să-L întâmpine pe Mire. 
Încă puțin și Îl vom vedea pe Împărat în toată frumusețea Lui. Încă puțin și El va șterge orice lacrimă din ochii noștri. Apoi, nenumărate glasuri vor intona cântarea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei, şi ei vor fi poporul Lui, şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor” (Apocalipsa 21:3). – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 358 (16 dec.)
 

4. Ce argument nou folosește Pavel pentru a-i încuraja pe soți să dea dovadă de iubire tandră față de soții? Efeseni 5:28-30

Regulile lui Pavel pentru familia creștină (Efeseni 5:21 – 6:9) scot la lumină un context social dificil. În Efeseni 5:28-30, Pavel se adresează soților, care, urmând modelul atât de frecvent al vremii, ar putea alege să își urască propriile trupuri (vezi Efeseni 5:28,29), abuzându-și și bătându-și nevestele. În lumea greco-romană din zilele lui Pavel, puterea legală a „tatălui familiei” (lat., pater familias) era foarte extinsă. Acesta putea să își pedepsească aspru sau chiar să își ucidă soția, copiii și sclavii, având acest drept legal (deși exercitarea acestei puteri în moduri extreme era din ce în ce mai îngrădită de opinia publică).

În Efeseni 5:25-27, Pavel detaliază exemplul suprem de iubire: iubirea lui Hristos pentru biserică, și conturează un model de soț complet diferit de cel obișnuit. Acum, înainte de prezentarea unui nou argument, el face din nou trimitere la acel Exemplu măreț, cerându-le soților creștini să răspundă „tot așa” (Efeseni 5:28) ca Isus, care „S-a dat pe Sine” pentru mireasa Sa, biserica, și Se îngrijește de fiecare nevoie a ei (Efeseni 5:25-27). Pavel îi provoacă pe soții creștini să renunțe la practicile obișnuite din vremea lor și să caute să egaleze iubirea tandră a lui Hristos.

În Efeseni 5:28-30, Pavel adaugă un nou motiv pentru iubirea soților creștini față de soțiile lor: dragostea de sine. Pavel recurge la un truism: „nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui” (cel puțin nimeni care este lucid). Soții nu se automutilează și nu își vatămă propriile trupuri. În schimb, le hrănesc și le îngrijesc (Efeseni 5:29). Într-o încercare de a elimina asprimea și violența la adresa soțiilor creștine, Pavel îl invită pe soțul creștin să se identifice cu soția sa. Ești atât de unit cu soția ta – afirmă Pavel – încât a-i face rău ei nu ar fi altceva decât a-ți face rău ție însuți, iar majoritatea oamenilor normali la cap nu ar face așa ceva.

Întorcându-ne la exemplul lui Isus, Pavel argumentează că Hristos practică El Însuși grija cu drag față de Sine prin îngrijirea credincioșilor care sunt „trupul Lui” (5:29,30). Modelează-ți comportamentul față de soția ta – spune Pavel – după felul în care te tratezi pe tine însuți și, în cele din urmă, după felul în care Hristos te tratează pe tine!

Pavel citează atât pentru soții, cât și pentru soți exemplul lui Isus. Ce poți învăța de la Isus despre iubirea celor din cercul familiei tale?

Comentariu EGW

Dumnezeu personal i-a dat lui Adam un tovarăș. El i-a făcut ajutorul „potrivit pentru el”, un ajutor care să-i corespundă, unul care era potrivit să fie tovarășul său și care putea fi una cu el în iubire și simpatie. Eva a fost creată dintr-o coastă luată de la Adam, aceasta însemnând că ea nu trebuia să-l controleze, să-l stăpânească pe el, care era capul, dar nici să fie călcată în picioare, ca fiind inferioară, ci să stea lângă el, ca fiind egali, să fie iubită și ocrotită de el. O parte din om, os din oasele lui și carne din carnea lui, ea era cel de-al doilea eu al său, înfățișând unitatea și atașamentul plin de afecțiune care trebuie să existe în această legătură. „Căci nimeni nu și-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrănește și îl îngrijește” (Efeseni 5:29). …

Dumnezeu a fost Acela care a oficiat prima căsătorie. Astfel, această instituție Îl are ca întemeietor pe Creatorul universului. „Căsătoria să fie ținută în toată cinstea” (Evrei 13:4); ea a fost unul dintre primele daruri pe care i le-a dat Dumnezeu omului și este una dintre cele două instituții pe care, după căderea în păcat, Adam le-a luat dincolo de poarta Paradisului. Când principiile divine sunt recunoscute și urmate în această legătură, căsătoria este o binecuvântare, ea ocrotește curăția și fericirea neamului omenesc, satisface nevoile sociale ale omului și îi înalță natura fizică, intelectuală și morală. – Patriarhi și profeți, p. 46 
Când desconsideră sănătatea şi fericirea soţiei, sporind poverile şi grijile ei prin naşterea unui număr mare de copii, soţul calcă legământul căsătoriei şi datoriile care îi sunt lămurite prin poruncile din Cuvântul lui Dumnezeu. „Bărbaţilor, iubiţi-vă nevestele cum a iubit şi Hristos biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea. Tot aşa trebuie să-şi iubească şi bărbaţii nevestele, ca pe trupurile lor. Cine îşi iubeşte nevasta se iubeşte pe sine însuşi. Căci nimeni nu şi-a urât vreodată trupul lui, ci îl hrăneşte, îl îngrijeşte cu drag, ca şi Hristos biserica” (Efeseni 5:25-29). 

Vedem că acest îndemn sfânt este foarte mult desconsiderat chiar de către aşa-zişii creştini. – Solii alese, cartea 2, p. 425
Din fiecare cămin creștin ar trebui să strălucească o lumină sfântă. Iubirea ar trebui să se vadă în fiecare faptă. Ar trebui să se reverse în toate relațiile dintre cei ai casei, să se vadă în preocuparea de a fi amabil, să se manifeste prin gesturi de curtenie și delicatețe, fără nicio urmă de egoism. Există familii în care aceste principii sunt trăite, case în care oamenii I se închină lui Dumnezeu și în care domnește cea mai adevărată iubire. Din aceste cămine se ridică în fiecare dimineață și seară rugăciuni către Dumnezeu ca o tămâie plăcut mirositoare, iar bunătatea și binecuvântările lui Dumnezeu cad ca roua dimineții asupra celor care se roagă. – My Life Today, p. 33
 

5. Studiază Geneza 2:15-25. Ce se întâmplă înainte de declarația că soțul și soția sunt „un singur trup” (Geneza 2:24)?

Un punct-cheie în aplicarea sfatului lui Pavel din Efeseni 5:31 pentru soții și soți este să analizăm textul citat de el, Geneza 2:24, ca apogeu al acestui sfat. Făcând trimitere la pasajul despre creație din Geneza, Pavel are în vedere nevoile bisericilor creștine și sănătatea relațiilor de familie din interiorul acestora. El vede în Geneza 2:24 un mesaj valabil de-a lungul timpului. Concepută de Dumnezeu, căsătoria este menită să fie o relație de tipul „un singur trup”, unitatea sexuală fiind reflectată în unitatea emoțională și spirituală, iar unitatea emoțională și spirituală oferind relevanță relației sexuale.

De notat că, prin citarea din Geneza 2:24, Pavel selectează o declarație despre căsătorie făcută înainte de cădere și o aplică relației dintre soții creștini și soțiile lor. În lumea noastră de după cădere, exploatarea excesivă a relației sexuale dintre bărbat și femeie exprimă cât de adânc înrădăcinată în culturile moderne este ideea că uniunea sexuală reprezintă subjugarea femeii. Pavel susține că relația sexuală, așa cum se reflectă în Geneza, nu este una de subjugare, ci de unire. Aceasta nu simbolizează sau nu actualizează dominația bărbatului, ci unirea atât de puternică dintre soț și soție încât devin „un singur trup”. Pentru o importantă teologie contraculturală și corectivă privind căsătoria și sexualitatea, să ne uităm atât la Efeseni 5:21-33, cât și la Geneza 2:24!

În același context, Pavel vorbește în versetul următor despre o taină mare (vezi Efeseni 5:32). Aceasta vizează ambele părți ale metaforei duble întrebuințate de Pavel: căsătoria creștină înțeleasă în lumina relației lui Hristos cu biserica sa (Efeseni 5:32) și relația lui Hristos cu biserica Sa înțeleasă în lumina căsătoriei creștine (Efeseni 5:32).

Căsătoria creștină este înnobilată de compararea ei cu relația dintre Hristos și biserică. În plus, gândindu-se la relația bisericii cu Hristos din perspectiva unei căsnicii creștine pline de iubire, creștinii înțeleg cu mai multă claritate relația lor cu Hristos.

În ce măsură Efeseni 5:33 este un rezumat al sfaturilor lui Pavel din Efeseni 5:21-32? Dacă ești căsătorit, cum poți aplica mai mult aceste principii în căsnicia ta?

Comentariu EGW

Dacă în familiile noastre inimile ar fi păstrate pline de delicatețe, dacă ar mai fi un respect nobil și o înțelegere plină de generozitate față de gusturile și părerile celuilalt, dacă soția ar căuta ocazii de a-și exprima iubirea prin gesturi de curtenie față de soțul ei, iar soțul ar manifesta aceeași considerație și un respect amabil față de soție, copiii s-ar împărtăși de același spirit. Influența aceasta ar umple căminul și câte valuri de nenorocire ar fi evitate! Bărbații nu ar pleca de acasă în căutarea fericirii și femeile nu ar tânji după iubire, nu și-ar pierde curajul și respectul de sine, devenind nefericite pe viață. Ne este dăruită o singură viață care, cu grijă, cu efort și stăpânire de sine, poate fi făcută suportabilă, plăcută și chiar fericită. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 335 (22 nov.)
Adevărata iubire nu este o pasiune puternică și năvalnică. Din contră, este liniștită și profundă prin natura ei. Ea vede dincolo de exterior și este atrasă numai de calități. Este înțeleaptă și are discernământ, iar devotamentul ei este real și durabil.

Inimile care sunt pline de iubirea lui Hristos nu vor stărui în ideile lor fixe. Religia este iubire și căminul creștin este locul unde domnește iubirea care se exprimă prin cuvinte și fapte de grijă atentă, de amabilitate delicată și curtoazie. …
Domnul Isus vrea să vadă căsătorii fericite, case fericite.
Oamenii, bărbați și femei, pot să atingă idealul lui Dumnezeu pentru ei dacă Îl iau pe Domnul Hristos ca ajutor. Pentru aceia care I se predau Lui cu o încredere plină de iubire, harul Său va împlini ce nu poate înțelepciunea omenească. Providența Sa poate să lege inimile cu legături de origine cerească. Iubirea nu va fi numai un schimb de cuvinte dulci și lingușitoare. În ghergheful cerului, se face o urzeală mult mai fină și mai trainică decât pot realiza meșterii pământului. Rezultatul nu este o bucată de pânză, ci o împletitură care va rezista la teste și încercări. Inimă va fi legată de inimă cu legăturile de aur ale iubirii care rezistă. – The Faith I Live By, p. 255 

Cei doi, care își unesc interesele pentru o viață întreagă, au trăsături caracteristice distincte și responsabilități individuale. … Soția trebuie să împodobească cercul familiei, în calitate de soție și companie pentru un soț înțelept. La fiecare pas, ea trebuie să se întrebe: „Este acesta standardul pe care trebuie să-l ating ca femeie? Cum Îl pot reprezenta pe Hristos în căminul meu?” Soțul trebuie să-i facă cunoscut soției că el apreciază lucrul ei. 
Soția trebuie să-și respecte soțul. Soțul trebuie să-și iubească soția, să aibă grijă de ea; după cum prin legământul căsătoriei au devenit una, la fel prin credința în Hristos vor fi una în El. Ce ar putea fi mai plăcut pentru Dumnezeu decât să vadă că aceia care pășesc în relația de căsă­torie caută să-L cunoască pe Domnul Hristos și să fie umpluți tot mai mult cu Duhul Său? – Căminul adventist, p. 114
 

Studiu suplimentar: Ellen G. White, Mărturii pentru biserică, volumul 7, secț. 1, „Obligații ale vieții de căsătorie”; Căminul adventist, capitolul 17 („Obligații reciproce”).

Ellen G. White îi îndeamnă constant pe ambii soți să renunțe la eforturile de a se controla unul pe celălalt: „Nu încercați să-l siliți pe celălalt să cedeze dorințelor voastre. Nu puteți proceda așa și să vă bucurați încă de dragostea lui. Fiți buni, răbdători, îngăduitori, atenți și curtenitori” (Căminul adventist, p. 118). Ea comentează interpretarea textului din Coloseni 3:18 (și Efeseni 5:22-24): „Se pune adesea întrebarea: «Oare trebuie ca soția să nu aibă voință proprie?» Biblia afirmă clar că bărbatul este capul familiei. […] Dacă această poruncă s-ar opri aici, am putea spune că poziția femeii nu este de invidiat. […] Mulți soți citesc doar cuvintele: «Soțiilor, fiți supuse» și se opresc aici, însă vom citi mai departe concluzia aceleiași porunci: «cum se cuvine în Domnul» [Coloseni 3:18]. Dumnezeu cere ca soția să aibă mereu în vedere teama de Dumnezeu și slava Lui. O supunere totală trebuie oferită numai Domnului Isus, care a răscumpărat-o ca pe propriul Său copil, cu prețul infinit al vieții Sale. […] Există Cineva care este mai presus decât soțul pentru soție; este Răscumpărătorul ei, iar supunerea ei față de soț trebuie să fie așa cum a spus Dumnezeu: «cum se cuvine în Domnul»” (Căminul adventist, p. 115, 116).

Studiu zilnic:

Psalmii 106
Psalmii 107
Psalmii 108
Psalmii 109
Psalmii 110
Psalmii 111
Psalmii 112

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 30 (de la „Și nu ne duce în ispită...” până la final)

1. Ce a fost socotit stare de neprihănire din neam în neam?

2. Ce s-a rugat David cu privire la vrăjmașul lui?

3. Cine sunt cei care au o minte sănătoasă?

4. Cine nu se teme de vești rele?

5. De ce anume se ocupă în mod personal Maiestatea cerului?

Cugetări de pe Muntele Fericirilor, „Oare îi este îngăduit unui bărbat să-și lase nevasta pentru orice pricină?”, p. 63-65.