Pavel și efesenii

Când scriem ceva, scriem cu un scop, uneori unul important. Abraham Lincoln, de exemplu, și-a scris faimosul discurs de la Gettysburg, din 1863, după teribilele distrugeri în bătălia de acolo din cadrul Războiului Civil American, în care muriseră aproximativ 7.000 de soldați. În acel discurs, evocându-i pe părinții fondatori, Lincoln și-a exprimat convingerea că Războiul Civil era testul final care va arăta dacă națiunea creată în 1776 avea să reziste sau avea să „piară de pe fața pământului”.

Pavel are un scop profund, care îi motivează epistola. În parte din cauza întemnițării sale (Efeseni 3:13; 6:20) și în parte din cauza neîntreruptelor persecuții și ispite, efesenii erau pe cale să se descurajeze. Pavel le reamintește cum a fost când s-au convertit, acceptându-L pe Hristos ca Mântuitor și devenind parte din biserică. Au devenit trupul lui Hristos (Efeseni 1:19-23; 4:1-16), materiale de construcție într-un templu (Efeseni 2:19-22), mireasa lui Hristos (Efeseni 5:21-33) și o armată bine echipată (Efeseni 6:10-20). El le mai spune că joacă un rol strategic în împlinirea marelui plan al lui Dumnezeu de a uni totul în Hristos (Efeseni 1:9,10). Pavel scrie pentru a-i trezi pe credincioșii din Efes la adevărata lor identitate și la privilegiile lor ca urmași ai lui Hristos.

Comentariu EGW

Pavel a fost un exemplu viu pentru ce ar trebui să fie fiecare creștin adevărat. El trăia pentru slava lui Dumnezeu. Cuvintele lui răsună până în zilele noastre: „Pentru mine, a trăi este Hristos”. „… Departe de mine gândul (în engl: Să mă ferească Dumnezeu) să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu, faţă de lume!” Acela care fusese cândva un prigonitor al lui Hristos în persoana sfinților Lui, acum înălța înaintea lumii crucea lui Hristos. Inima lui Pavel ardea de iubire pentru suflete și el își folosea toate puterile pentru a-i converti pe oameni. Nu a existat niciodată un lucrător mai gata de sacrificiu de sine, mai zelos și mai perseverent. Viața lui era Hristos; el făcea lucrarea lui Hristos. Toate binecuvântările pe care le-a primit erau considerate tot atâtea avantaje de folosit pentru a le aduce binecuvântare altora. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1112 

În sfatul Cerului au fost luate măsuri ample pentru ca oamenii, deși păcătoși, să nu piară în neascultarea lor, ci, prin credința în Hristos ca înlocuitor și garant al lor să poată deveni aleși ai lui Dumnezeu, hotărâți mai dinainte să fie adoptați în familia lui Dumnezeu, devenind copiii Săi prin Isus Hristos, potrivit cu buna plăcere a voii Sale. Dumnezeu vrea ca toți oamenii să fie salvați, pentru că El a asigurat tot ce era necesar, dându-L pe singurul Său Fiu ca să plătească răscumpărarea oamenilor. Cei care vor pieri, vor pieri pentru că nu au vrut să fie adoptați și să devină copii ai lui Dumnezeu prin Isus Hristos.

Înainte de întemeierea pământului a fost făcut un legământ ca toți cei care vor fi ascultători, care, prin harul îmbelșugat care a fost asigurat, vor deveni sfinți în caracter și fără pată înaintea lui Dumnezeu, prin acest har al Său, să fie copii ai lui Dumnezeu. Acest legământ, făcut din veșnicii, i-a fost încredințat lui Avraam cu nouăsprezece veacuri înainte de venirea lui Hristos. Cu ce interes și cât de intens a căutat Hristos să vadă în oameni dacă ei își vor însuși oferta aceasta atât de bogată care le-a fost făcută. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1114 

Toată aprecierea arătată față de Fiul Său, atunci când I-a primit marea jertfă de ispășire, este acum manifestată față de poporul Său. Aceia care și-au unit interesele în iubire cu Hristos sunt primiți de Tatăl prin Cel Preaiubit. Ei au suferit cu El în umilința Sa cea mai adâncă și proslăvirea Sa este foarte importantă pentru ei, deoarece ei sunt primiți prin El. Dumnezeu îi iubește așa cum Îl iubește pe Fiul Său. Hristos Emanuel stă între Dumnezeu și omul credincios, descoperindu-le celor aleși ai Săi slava lui Dumnezeu și acoperind defectele și nelegiuirile lor cu mantia nepătată a neprihănirii Sale. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1115 
 

1. Ce face Pavel în prima lui vizită în Efes, la sfârșitul celei de-a doua călătorii misionare? Faptele 18:18-21

Efesul era unul dintre cele mai mari orașe din Imperiul Roman, cu o populație de aproximativ 250.000. Era capitala uneia dintre cele mai bogate provincii, Asia, care în mare parte se întindea în teritoriul pe care îl cunoaștem astăzi ca Asia Mică. În zilele lui Pavel, provincia se bucura de o perioadă de înflorire și prosperitate. Oraș portuar, Efesul se afla, de asemenea, la intersecția unor rute terestre importante. Deși oamenii se închinau multor zeități, Artemis, considerată zeița protectoare a orașului, era cea mai importantă. Închinarea la ea se afla în centrul ceremoniilor civile, al jocurilor sportive și al sărbătorilor anuale (numele roman al zeiței Artemis era Diana; vezi Faptele 19:24,35).

Pavel se întoarce apoi în Efes în a treia lui călătorie misionară (Faptele 19:1-12) și rămâne acolo „timp de trei ani” (Faptele 20:31). Apostolul își ia angajamentul să petreacă un timp îndelungat în Efes, cu intenția de a întemeia acolo un creștinism puternic.

2. Ce eveniment neobișnuit duce la răspândirea respectului față de „Numele Domnului Isus” în Efes? Faptele 19:13-20

Luca redă istoria ieșită din comun a șapte exorciști iudei itineranți care treceau prin oraș. Amestecarea numelui lui Isus și celui al lui Pavel în incantațiile lor se dovedește o aventură neinspirată pentru acești exorciști. Când vestea se răspândește pe străzile cetății, „i-a apucat frica pe toți și Numele Domnului Isus era proslăvit” (Faptele 19:17). Evenimentul a avut un impact profund și asupra celor care deveniseră deja credincioși, care și-au ars în public manualele scumpe de arte magice, a căror valoare se ridica la „cincizeci de mii de arginți” (Faptele 19:19). Împreună cu ceilalți locuitori ai cetății, credincioșii au învățat că închinarea la Isus nu trebuie diluată cu închinarea la orice altceva sau altcineva.

Ce semnifică arderea propriilor cărți, care erau atât de costisitoare? Ce spune lucrul acesta despre un angajament total față de Dumnezeu?

Comentariu EGW

Când a venit în contact în mod direct cu locuitorii idolatri ai Efesului, puterea lui Dumnezeu s-a manifestat într-un mod frapant prin el. Apostolii nu puteau să facă minuni cum și când voiau. Domnul le-a asigurat însă slujitorilor Săi această putere specială atunci când era necesară pentru progresul cauzei Sale sau pentru onoarea Numelui Său. La fel ca Moise și Aaron la curtea lui Faraon, apostolii trebuiau să apere acum adevărul împotriva minunilor false făcute de vrăjitori; de aceea, minunile pe care le-a făcut acum aveau un alt caracter decât cele făcute mai înainte. … Astfel, Scriptura spune că Domnul a făcut minuni prin mâinile lui Pavel și că a fost preamărit Numele lui Isus, nu cel al lui Pavel. – Sketches from the Life of Paul, p. 135 

Arzându-și cărțile de vrăjitorie, convertiții efeseni au arătat că acum priveau cu scârbă lucrurile în care găsiseră cândva plăcere. În și prin vrăjitorie, ei Îl jigniseră în mod deosebit pe Dumnezeu și își primejduiseră sufletele și acum își arătau indignarea contra vrăjitoriei. În felul acesta, ei au dovedit că se convertiseră cu adevărat.
Aceste tratate despre farmece și ghicire cuprindeau reguli și forme de comunicare cu spiritele rele. Ele cuprindeau rânduieli ale cultului lui Satana – îndrumări pentru a-i cere ajutorul și a obține informații din partea lui. Păstrând aceste cărți, noii convertiți s-ar fi expus ispitei; vânzându-le, ar fi așezat ispita în calea altora. Ei renunțaseră la împărăția întunericului și, pentru a-i nimici puterea, nu s-au dat înapoi de la niciun sacrificiu. În felul acesta, adevărul a triumfat asupra prejudecăților oamenilor, dar și asupra iubirii lor de bani.

Prin această manifestare a puterii lui Hristos s-a câștigat o puternică biruință pentru creștinism în chiar cetățuia superstiției. Influența faptelor care avuseseră loc a fost mult mai întinsă decât și-a dat seama chiar Pavel. Din Efes, veștile s-au răspândit pretutindeni și un puternic avânt a fost dat lucrării lui Hristos. Multă vreme, după ce apostolul însuși își terminase alergarea, scenele acestea au rămas vii în amintirea oamenilor și au fost mijloace de câștigare de convertiți pentru Evanghelie. – Faptele apostolilor, p. 288–289 

Noi putem avea o influență în lume, o influență puternică. … Trebuie să avem un ochi ațintit numai la slava lui Dumnezeu. Trebuie să lucrăm cu inteligența pe care ne-a dat-o Dumnezeu, așezându-ne în culoarul de lumină, ca harul lui Dumnezeu să poată veni asupra noastră pentru a ne modela și desăvârși după chipul divin. Cerul așteaptă să reverse cele mai bogate binecuvântări asupra acelora care se vor dedica lucrării lui Dumnezeu în aceste ultime zile ale istoriei lumii. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 272 (21 sept.)
 

3. Citește Faptele 19:21 – 20:1. Ce lecții extragem din acest episod? 

Mărturia lui Pavel în marea și sofisticata cetate Efes a fost atât de eficientă încât a afectat un important motor economic al zonei: turismul axat pe templul închinat Dianei. Și ce templu era! Această structură magnifică era parțial alcătuită din 127 de stâlpi, fiecare având 18 metri înălțime, făcuți din marmură de Paros, o marmură perfectă de un alb imaculat, extrem de apreciată pentru sculpturi. Nu mai puțin de 36 dintre acești stâlpi erau sculptați și poleiți cu aur, dând templului reputația de una dintre Cele Șapte Minuni ale Lumii Antice. 

Îngrijorat că discursurile lui Pavel împotriva idolatriei afectau negativ suportul financiar al templului (Faptele 19:27), argintarul Dimitrie a stârnit o revoltă în rândul colegilor lui de breaslă. O mulțime foarte agitată care creștea rapid a trecut repede din piață în marele amfiteatru, care avea în jur de 25.000 de locuri. Agitația a continuat acolo și timp de două ore s-a strigat continuu: „Mare este Diana efesenilor!” (Faptele 19:34). După ce mulțimea a fost risipită de către logofătul orașului, Pavel s-a întâlnit cu credincioșii și a plecat din cetate. 

4. La finalul celei de-a treia călătorii misionare, Pavel se întâlnește cu prezbiterii bisericii din Efes. Cum ai rezuma preocupările lui Pavel? Faptele 20:17-38 

O presupusă cronologie a relației lui Pavel cu Efesul:
• 52 d.Hr. – Prima și scurta vizită a lui Pavel în Efes (Faptele 18:18-21).
• 53-56 d.Hr. – Activitatea lui Pavel în Efes timp de trei ani (Faptele 19:1 – 20:1). Scrie 1 Corinteni spre sfârșitul șederii lui acolo (1 Corinteni 16:5-9).
• 57 d.Hr. – În timp ce se află la Milet, Pavel se întâlnește cu prezbiterii din Efes (Faptele 20:17-38).
• 62 d.Hr. – Pavel scrie Epistola către efeseni, probabil din închisoarea din Roma. 

„De aceea vegheaţi şi aduceţi-vă aminte că, timp de trei ani, zi şi noapte, n-am încetat să sfătuiesc cu lacrimi pe fiecare din voi” (Faptele 20:31). Ce avertizări crezi că ar avea Pavel pentru biserica noastră de astăzi și de ce?

Comentariu EGW

În vorbirea sa, Dimitrie spusese: „Meseria noastră cade în dispreț”. Aceste cuvinte dezvăluie adevărata cauză a zarvei din Efes și, de asemenea, cauza multora dintre prigonirile care i-au urmărit pe apostoli în lucrarea lor. Dimitrie și meșterii lui au văzut că, prin propovăduirea și răspândirea Evangheliei, negoțul cu chipurile idolatre era primejduit. Era în joc venitul preoților și meșteșugarilor păgâni și, din pricina aceasta, ei au ridicat împotriva lui Pavel cea mai nemiloasă împotrivire.
Hotărârea logofătului și a altor slujbași cu vază din cetate l-a prezentat pe Pavel înaintea oamenilor ca pe unul care nu era vinovat de nicio faptă ilegală. Aceasta era o altă biruință a creștinismului asupra rătăcirii și superstiției. Dumnezeu îl ridicase pe un mare magistrat ca să-l apere pe apostolul Său și să țină în frâu acea gloată gălăgioasă. Inima lui Pavel era plină de mulțumire la adresa lui Dumnezeu pentru că viața lui fusese ocrotită și creștinismul nu fusese făcut de rușine prin zarva din Efes. – Faptele apostolilor, p. 295

Pavel, pe lângă faptul că prezenta solia în mod public, mergea din casă în casă, predicând pocăința față de Dumnezeu și credința în Domnul nostru Isus Hristos. El se întâlnea cu oamenii în casele lor și insista cu lacrimi, prezentându-le toată învățătura lui Dumnezeu. Isus intra în contact personal cu oamenii. El nu stătea izolat și departe de cei care aveau nevoie de ajutorul Lui. Noi trebuie să ne apropiem de inima celor care au nevoie de lucrarea noastră. Trebuie să le explicăm Scripturile, să le prezentăm cerințele Legi lui Dumnezeu; celor șovăitori, să le citim făgăduințele, să îi îndemnăm pe cei rămași în urmă pe cale, să îi trezim pe cei nepăsători și să îi întărim pe cei slabi. – Asemenea lui Hristos, p. 245 (19 aug.)

Există o mie de ispite deghizate, pregătite pentru aceia care au lumina adevărului și unica siguranță a oricăruia dintre noi este să nu primim nicio lumină nouă, nicio interpretare nouă a Scripturilor fără să o supunem mai întâi fraților cu experiență. Aduceți-o înaintea lor cu un spirit smerit, dispus să învețe, și cu rugăciune fierbinte. Dacă ei nu văd nicio lumină în ea, supuneți-vă judecății lor. 

Satana este mereu la lucru, dar puțini au idee de activitatea și subtilitatea lui. Poporul lui Dumnezeu trebuie să fie pregătit să se împotrivească vicleanului dușman. Această rezistență îl înspăimântă. El își cunoaște mai bine decât noi limitele puterii și știe cât de ușor poate să fie biruit dacă rezistăm și îl înfruntăm. Prin puterea divină, chiar cel mai slab dintre sfinți este mai mult decât un rival pentru el și toți îngerii lui, iar dacă este pus la probă va putea să-și demonstreze puterea. De aceea, Satana pășește fără zgomot, mișcările îi sunt prudente și armele camuflate. El nu se aventurează să se arate pe față ca nu cumva să trezească energiile adormite ale creștinului și să-l facă să caute ajutor la Dumnezeu în rugăciune. – Maranatha, p. 60 (21 febr.)
 

Pavel a scris cu intenția ca epistola lui să fie citită cu voce tare în bisericile din casele particulare ale credincioșilor din marele Efes. În anii de după plecarea lui, mișcarea creștină se dezvoltase în Efes, iar numărul bisericilor din locuințe crescuse și el. Pentru acei primi credincioși, a-l avea în mijlocul lor pe Tihic, reprezentantul personal al apostolului Pavel, citindu-le o scrisoare din partea lui, era un eveniment important. După cum sugerează epistola în sine, adunarea includea probabil membri ai gospodăriei gazdei: tatăl, mama, copiii și sclavii (Efeseni 5:21 – 6:9). La acea vreme, o gospodărie îi includea și pe alții – apropiați (persoane libere al căror trai depindea de capul familiei) și chiar și negustori. Deci este posibil ca și aceștia să fi fost prezenți, precum și membri ai altor gospodării.

5. Pornind de la schema epistolei de mai jos, citește întreaga epistolă, de preferat cu voce tare (îți va lua aproximativ 15 minute). Care sunt temele evocate în epistolă?

I. Salutul de deschidere (Efeseni 1:1,2)
II. Binecuvântarea introductivă (Efeseni 1:3-14)
III. Rugăciunea pentru credincioși ca aceștia să primească înțelepciunea orientată spre Hristos (Efeseni 1:15-23)
IV. Altădată morți din punct de vedere spiritual, acum înălțați împreună cu Hristos (Efeseni 2:1-10)
V. Crearea bisericii din evrei și neamuri, prin Hristos (Efeseni 2:11-22)
VI. Pavel ca predicator al lui Hristos pentru neamuri (Efeseni 3:1-13)
VII. Rugăciunea ca cei credincioși să simtă iubirea lui Hristos (Efeseni 3:14-21)
VIII. Menținerea unității bisericii inspirate de Duhul Sfânt (Efeseni 4:1-16)
IX. Trăirea noii vieți care cultivă unitatea (Efeseni 4:17-32)
X. Umblarea în dragoste, lumină și înțelepciune (Efeseni 5:1-20)
XI. Viața modelată de Hristos, în casa creștină (Efeseni 5:21 – 6:9)
XII. Rămânerea împreună: biserica, armata lui Dumnezeu (Efeseni 6:10-20)
XIII. Salut de încheiere (Efeseni 6:21-24)

Care sunt principalele teme care reies din această scrisoare? Ce îți transmit? Ce idee (idei) te ating(e) personal?

Comentariu EGW

Apostolul [Pavel] continuă: „… aşa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credinţă, pentru ca … să ajungeţi plini de toată plinătatea lui Dumnezeu.” Deși această deplinătate divină a fost pusă la dispoziția noastră, cât de ușor ne mulțumim noi cu puțin! Ne-am obișnuit să credem că este suficient să avem o cunoaștere a adevărului fără puterea lui sfințitoare. Doar o înghițitură de apă din izvorul vieții ne potolește setea. Noi nu ne întoarcem să bem iar și iar. Dar nu acesta este planul lui Dumnezeu. Sufletele noastre ar trebui să fie continuu însetate după apa vieții. Inimile noastre ar trebui să Îl caute continuu pe Hristos, să tânjească după comuniunea cu El. Doar foamea și setea după neprihănire ne vor aduce măsura deplină a harului Său.

Cum a ajuns [Enoh] să aibă această legătură atât de strânsă cu Domnul? Având continuu gândul Domnului înaintea lui. La plecare și la venire, el se gândea la bunătatea, la desăvârșirea și la frumusețea caracterului lui Dumnezeu. Și, fiindcă era atât de preocupat de acestea, el a fost transformat după chipul glorios al Domnului, pentru că, privind, noi suntem schimbați. – The Signs of the Times, August 18, 1887 

Nu este numai privilegiul, ci și datoria fiecărui creștin să păstreze o unire strânsă cu Hristos și să aibă o experiență bogată în lucrurile lui Dumnezeu. Atunci viața lui va fi rodnică în fapte bune. Hristos zice: „Dacă aduceți mult rod, prin aceasta Tatăl Meu va fi proslăvit și voi veți fi astfel ucenicii Mei” (Ioan 15:8). Când citim despre viața bărbaților care s-au distins prin evlavia lor, socotim adesea experiențele și înfăptuirile lor ca fiind prea departe ca să poată fi atinse și de noi. Dar lucrurile nu stau așa. Hristos a murit pentru toți și noi suntem asigurați în Cuvântul Său că El este mai bucuros să le dea Duhul Sfânt acelora care Îl cer decât sunt părinții pământești să le dea daruri bune copiilor lor. Profeții și apostolii nu și-au câștigat printr-o minune un caracter de creștin desăvârșit. Ei au folosit mijloacele pe care Dumnezeu li le-a pus la îndemână și toți cei care vor depune aceleași eforturi vor avea aceleași rezultate.

În epistola sa către biserica din Efes, Pavel le pune credincioșilor în față „taina Evangheliei” (Efeseni 6:19), „bogățiile nepătrunse ale lui Hristos” (Efeseni 3:8). Și apoi îi asigură de rugăciunile sale pentru înaintarea lor spirituală. – Sfințirea vieții, p. 83–84 
 

6. Cum începe și încheie Pavel scrisoarea către credincioșii din Efes? Care sunt cele mai profunde dorințe ale sale pentru ei? Vezi Efeseni 1:1,2; Efeseni 6:21-24.

La începutul scrisorii, Pavel se identifică drept autor al acesteia (Efeseni 1:1). Pe la jumătatea scrisorii, Pavel își precizează din nou numele și se identifică drept „întemnițatul lui Isus Hristos pentru voi, neamurilor…” (Efeseni 3:1), elemente cu care debutează o meditație personală asupra lucrării sale ca apostol (Efeseni 3:1-13). Spre sfârșitul scrisorii, face din nou referire la întemnițarea lui (Efeseni 6:20) și încheie cu câteva cuvinte personale (Efeseni 6:21,22). Deși unii cercetători neagă că scrisoarea a fost scrisă de către Pavel, e important să observăm că epistola transmite ideea că el a scris-o. Majoritatea creștinilor îl acceptă, pe bună dreptate, pe Pavel ca autor.

7. Ce griji își face Pavel cu privire la efectul pe care îl va avea întemnițarea lui asupra credincioșilor din Efes? Efeseni 3:13

Epistola către efeseni pare să aibă aceeași încadrare cronologică și aceleași împrejurări cu alte epistole scrise de Pavel din închisoare, cum ar fi Coloseni (vezi mai ales Coloseni 4:7,8) și Filimon. De asemenea, pare să fi trecut o perioadă considerabilă de la lucrarea apostolului în Efes (Efeseni 1:15; 3:1,2). Pavel a întocmit această scrisoare către efeseni dintr-o închisoare din Roma, în jurul anului 62 d.Hr. În această scriere, Pavel oferă câteva detalii despre situația destinatarilor săi. Aria pe care o acoperă este amplă. Abordează perioade îndelungate – începe cu deciziile lui Dumnezeu luate „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4) și reflectă în linii mari temele majore ale salvării divine oferite prin Hristos. Stilul scrierii este unul literar și elevat, cu propoziții lungi, expresii repetitive și metafore elaborate. Pavel recurge la acest stil și în alte scrieri (de exemplu, Romani 8:31-39), dar preponderent în Epistola către efeseni, care exprimă într-o măsură semnificativă laudă, rugăciune și închinare (Efeseni 1:3-14,  Efeseni 1:15-23; Efeseni 3:14-21) și conține pasaje profund retorice, alcătuite cu măiestrie (Efeseni 4:1-16; Efeseni 5:21-33; Efeseni 6:10-20).

Comentariu EGW

„Harul să fie cu toți cei ce iubesc pe Domnul nostru Isus Hristos în curăție” (Efeseni 6:24).
Mulți consideră că sunt creștini pentru că subscriu la anumite declarații teologice. Dar ei nu au adus adevărul în viața practică. Ei nu l-au crezut și nu l-au iubit, de aceea nu au primit puterea și harul aduse de sfințirea prin adevăr. Oamenii pot susține că ei cred adevărul, dar dacă aceasta nu îi face sinceri, amabili, răbdători, îngăduitori și cu un caracter ceresc, atunci este un blestem pentru ei și, prin influența lor, este un blestem și pentru lume. 

Lumea are nevoie de dovezile unui creștinism veritabil. Creștinism cu numele poate fi văzut pretutindeni, însă, când puterea harului lui Dumnezeu este văzută în bisericile noastre, membrii vor face și ei lucrările lui Hristos. Trăsăturile de caracter naturale și ereditare vor fi transformate. Faptul că Duhul Sfânt locuiește în ei îi va face în stare să descopere asemănarea cu Hristos, iar succesul lucrării va fi proporțional cu puritatea evlaviei lor. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 263 (12 sept.)
Uneori, dificultățile pe care le vom întâmpina vor fi foarte descurajatoare. Însăși măreția misiunii ne va umple de teamă. Cu toate acestea, cu ajutorul lui Dumnezeu, în cele din urmă, slujitorii Săi vor triumfa. Prin urmare, frații mei, nu doresc să cădeți în descurajare din cauza încercărilor prin care veți trece. Isus va fi cu voi. El va merge înaintea voastră, prin Duhul Său Sfânt, pregătind calea și va fi ajutorul vostru în fiecare situație de criză.

„Iată de ce, zic, îmi plec genunchii înaintea Tatălui Domnului nostru Isus Hristos, din care își trage numele orice familie, în ceruri și pe pământ, și-L rog ca, potrivit cu bogăția slavei Sale, să vă facă să vă întăriți în putere, prin Duhul Lui în omul dinăuntru, așa încât Hristos să locuiască în inimile voastre prin credință, pentru ca, având rădăcina și temelia puse în dragoste, să puteți pricepe împreună cu toți sfinții care sunt lărgimea, lungimea, adâncimea și înălțimea și să cunoașteți dragostea lui Hristos care întrece orice cunoștință, ca să ajungeți plini de toată plinătatea lui Dumnezeu. …” – Schițe din viața mea, p. 439

Pentru credincioșii din Efes apostolul Pavel se ruga: „Și mă rog ca Dumnezeul Domnului nostru Isus Hristos, Tatăl slavei, să vă dea un duh de înțelepciune și de descoperire în cunoașterea Lui și să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeți care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moștenirii Lui în sfinți și care este față de noi, credincioșii, nemărginita mărime a puterii Sale, după lucrarea puterii tăriei Lui” (Efeseni 1:17-19). Lucrarea Duhului divin, pentru iluminarea înțelegerii și pentru deschiderea minții față de lucrurile adânci ale Cuvântului sfânt al lui Dumnezeu, era binecuvântarea pe care Pavel o cerea în favoarea bisericii din Efes. – Tragedia veacurilor, p. 9
 

8. Cum anunță Pavel tema principală a scrisorii lui în primul capitol? Vezi Efeseni 1:9,10.

Cum poate fi rezumat mesajul Epistolei către efeseni? Din închisoare, Pavel expune planul lui Dumnezeu pentru împlinirea vremurilor și care Îl are în centru pe Hristos, precum și rolul bisericii în acest plan. Prin intermediul lui Hristos, Dumnezeu a demarat planul de a uni „în Hristos toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efeseni 1:10, EDCR), iar pentru aceasta a creat biserica drept o entitate compusă dintr-o nouă omenire, atât din evrei, cât și din neevrei (Efeseni 2:14). Credincioșii sunt chemați să acționeze în acord cu acest plan divin, dându-le de înțeles puterilor răului că scopul suprem al lui Dumnezeu este în curs de realizare (Efeseni 3:10).

După cum proclamă Efeseni 1:9,10, unitatea pe care Dumnezeu o are în minte Îl are în centru pe Hristos. Nu este deci nicio surpriză că Efeseni este o scrisoare ce abundă de persoana lui Hristos, în care peste tot sunt apreciate acțiunile lui Dumnezeu în Hristos, iar accesul credincioșilor la resursele spirituale oferite lor în Hristos este privit cu entuziasm. Pavel folosește expresia „în Hristos” și altele asemănătoare de peste 30 de ori și peste tot Îl proslăvește pe Isus. În timp ce citești epistola, caută aceste expresii și fii atent la diversele moduri în care Pavel se concentrează pe Isus. Pavel caută să reaprindă angajamentul spiritual al credincioșilor din Efes, amintindu-le că sunt parte din biserică, în centrul planului lui Dumnezeu de a unifica toate lucrurile în Hristos. Când folosește în epistolă cuvântul „biserică” (gr., ekklēsia), el se referă la biserica „universală” sau biserica în ansamblu (nu la o adunare locală de credincioși). O strategie principală este să vorbească despre biserică prin metafore, iar pe patru dintre acestea le și dezvoltă: (1) biserica trup (Efeseni 1:22,23; Efeseni 2:16; Efeseni 3:6; Efeseni 4:1-16,25; Efeseni 5:23,39,30); (2) biserica templu/clădire (Efeseni 2:19- 22); (3) biserica mireasă (Efeseni 5:22-27); (4) biserica armată (Efeseni 6:10-20). Fiecare imagine transmite intenția lui Dumnezeu cu biserica Sa.

Prin Biserica Adventistă de Ziua a Șaptea, Dumnezeu formează o comunitate transnațională, transculturală, multirasială și multilingvă (Apocalipsa 14:6,7), cu trimitere la împlinirea planului Său de unire a tuturor lucrurilor în Isus (Efeseni 1:9,10). Cum putem acționa în acord cu mărețul plan al lui Dumnezeu?

Comentariu EGW

Mântuitorul dorea foarte mult să le dezvăluie ucenicilor Săi adevărul cu privire la surparea „zidului de la mijloc care-i despărțea” pe israeliți de celelalte națiuni, adevărul că „neamurile sunt împreună-moștenitoare cu noi”, cu iudeii, și „se împărtășesc de aceeași făgăduință în Hristos Isus, prin Evanghelie” (Efeseni 2:14; 3:6). …
… Hristos căuta să-i învețe pe ucenici adevărul că, în Împărăția lui Dumnezeu, nu există granițe, nici caste și nici aristocrație; că ei trebuie să meargă la toate neamurile, ducându-le solia iubirii unui Mântuitor. Dar de abia mai târziu au înțeles pe deplin că Dumnezeu „a făcut ca toți oamenii, ieșiți dintr-unul singur, să locuiască pe toată fața pământului; le-a așezat anumite vremi și a pus anumite hotare locuinței lor, ca ei să caute pe Dumnezeu și să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar că nu este departe de fiecare dintre noi” (Faptele 17:26,27). – Faptele apostolilor, p. 19–20 

„Și viața veșnică este aceasta”, spunea Domnul Hristos, „să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, și pe Isus Hristos, pe care L-ai trimis Tu” (Ioan 17:3). Oare de ce nu înțelegem noi valoarea acestei cunoașteri? De ce aceste adevăruri pline de slavă nu umplu de strălucire inima noastră, pătrunzând întreaga noastră ființă și constituind subiectul vorbirii noastre? 

Dându-ne Cuvântul Său, Dumnezeu ne-a pus în posesia tuturor adevărurilor esențiale pentru mântuirea noastră. Deși mii de oameni au scos apa vieții din această fântână, totuși conținutul ei nu s-a diminuat cu nimic. Mii de oameni L-au așezat pe Domnul în centrul atenției lor și, privind la El, au fost schimbați după chipul Lui. Inima lor arde când vorbesc despre caracterul Său, mărturisind ce înseamnă Domnul Hristos pentru ei și ce înseamnă ei pentru Domnul Hristos. Totuși acești cercetători nu au epuizat subiectele sfinte și mărețe ale Cuvântului lui Dumnezeu. Încă mai există loc pentru mii de alți cercetători care să se angajeze în lucrarea de descoperire a tainelor mântuirii. Pe măsură ce vor stărui în studiul vieții Domnului Hristos și al caracterului misiunii Sale, razele de lumină vor străluci tot mai clar cu fiecare încercare de a găsi adevărul. Fiecare nouă căutare va arăta că există aspecte mai profunde și mai interesante, care nu au fost descoperite încă. – Lift Him Up, p. 378 

„Căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire”, spune apostolul Pavel, „în sfințirea Duhului și credința adevărului” (2 Tesaloniceni 2:13).
În acest text, sunt menționați cei doi agenți ai lucrării de mântuire – puterea divină și credința puternică și vie a celor care-L urmează pe Hristos. Prin sfințirea prin Duhul și credința în adevăr devenim împreună-lucrători cu Dumnezeu. Hristos așteaptă colaborarea bisericii Sale. El nu intenționează să aducă îmbunătățiri Cuvântului Său. El Și-a făcut lucrarea inspirând acest Cuvânt. Sângele lui Isus Hristos, Duhul Sfânt, Cuvântul Sfânt sunt ale noastre. Obiectivul acestei oferte a Cerului se află înaintea noastră – mântuirea sufletelor pentru care a murit Hristos. Depinde însă de noi dacă ne vom bizui pe făgăduințele lui Dumnezeu și vom deveni împreună-lucrători cu El. Agenții divini și umani trebuie să coopereze în lucrare. – Sfaturi pentru părinți, educatori și elevi, p. 22
 

Episodul cu exorciștii care folosesc greșit numele lui Isus și al lui Pavel (Faptele 19:13-20) ne ajută să înțelegem de ce Pavel folosește atât de mult în Efeseni un limbaj cu trimitere la ideea de putere. Unii dintre noii credincioși ajung să-și arunce în flăcări manualele scumpe de magie. În urma descoperirii a 250 de papirusuri despre magie, avem acces la ilustrații ample ale unor ritualuri, vrăji, formule, blesteme etc., asemănătoare celor care apăreau probabil în respectivele cărți de vrăjitorie.

Luca ne spune că aceste volume valorau 50.000 de arginți sau 50.000 de zile de lucru. Acest detaliu demonstrează importanța și caracterul central al acestor cărți în viața de zi cu zi a oamenilor. „A fost nevoie de intervenția suverană a lui Dumnezeu […] ca ei să se pocăiască pe deplin de utilizarea continuă a amuletelor, farmecelor, descântecelor și a modurilor tradiționale de câștigare a puterii spirituale” (Clinton E. Arnold, Ephesians, 2010, p. 34.). Este deci de înțeles că Epistola către efeseni a fost scrisă pentru credincioși ca să învețe cum să „facă față influenței și atacurilor continue din partea «duhurilor» cosmice întunecate” (Clinton E. Arnold, Power and Magic, 1992, p. 165). Astfel, Pavel Îl indică pe Hristos ca Acela înălțat mai presus de orice putere (Efeseni 1:20-23) și accentuează superioritatea puterii oferite de Dumnezeu credincioșilor (Efeseni 2:15-19; Efeseni 3:14-21; Efeseni 6:10-20).

Studiu zilnic

Psalmii 43

Psalmii 44

Psalmii 45

Psalmii 46

Psalmii 47

Psalmii 48

Psalmii 49

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 24.

 

 

1. Ce anume era bucuria și veselia psalmistului?

2. Ce haină poartă fata împăratului?

3. Cine trebuie să-L aplaude pe Dumnezeu?

4. Ce anume este bucuria întregului pământ?

5. Cum (nu) se roagă cel care cere binecuvântare doar pentru sine?

 Studiu suplimentar: Harul uimitor al lui Dumnezeu, „Sursa unei influențe pozitive”, p. 272 (21 sept.); Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, „Rugăciunea pentru ploaia târzie”, p. 508.