Ce a făcut Dumnezeu - partea 3

Când Dumnezeu l-a creat pe om, a creat și mediul perfect pentru el. Am văzut că Dumnezeu a făcut mintea omului astfel încât să-l conducă să-Și caute Creatorul. Apoi, Dumnezeu i-a dat o locuință și o ocupație care să-l ajute atât fizic, cât și spiritual.

Dumnezeu a dat familiei umane și darul muzicii. Acest instrument puternic este o binecuvântare minunată, existând dinainte de crearea pământului, de el bucurându-se și Adam și Eva atunci când se uneau în cântec cu îngerii în Eden. Muzica poate transmite laude, bucurie, curaj, înțelepciune și chiar tristețe pentru păcat. Ca parte a momentelor de devoțiune, poate izgoni tristețea și nemulțumirea și poate pregăti inima pentru a asculta Cuvântul lui Dumnezeu. Într-adevăr, muzica este un dar minunat ce ne ajută să ajungem în cer.

Pentru ca oamenii să fie capabili să obțină cele mai bune beneficii din ocupația și rugăciunile lor, trupurile și mințile lor trebuie să fie sănătoase. Pentru aceasta, Dumnezeu a pregătit o dietă vegetariană, perfectă pentru menținerea sănătății corporale și mintale.

Chiar dacă lucrul în Grădina Edenului era destul de plăcut, Adam avea nevoie și de o odihnă sfântă. Astfel, Dumnezeu a făcut Sabatul, pe care l-am moștenit încă din Eden, acesta nefiind schimbat la căderea în păcat. Sabatul ne pregătește să ne controlăm gândurile și cuvintele și să punem lucrurile spirituale deasupra lucrurilor lumești. Într-un mod sacru, ne păzește relația cu Creatorul nostru. Ne reamintește de puterea creatoare a lui Dumnezeu. Sabatul le oferă timp oamenilor ca să caute sfințenia.

Aceste daruri minunate – căminul, natura, agricultura, munca folositoare, muzica sacră, alimentația sănătoasă și odihna sfântă – formează un mediu ce ne este de un mare ajutor în trăirea unei vieți evlavioase. Cu înțelepciune și dragoste, Dumnezeu a gândit toate aceste daruri ca să îi fie de folos omului. După căderea acestuia, aceste ajutoare puternice continuă să ne ajute să depășim teribilele slăbiciuni moștenite și obiceiurile proaste pe care le-am cultivat.

Dumnezeu însă a făcut și mai mult pentru noi. El a instituit legea privirii. Datorită acestei legi a minții, atunci când privim și ne gândim la comportamentul altei persoane, caracterul ne este schimbat. Dacă ne folosim imaginația când citim istoriile oamenilor sfinți din Sfânta Scriptură, putem obține cel mai mare avantaj de pe urma acestei legi. Putem să luăm aminte la victoriile lor spirituale și să ne schimbăm după asemănarea lor. Putem deveni ca ei, cu un caracter evlavios; asta înseamnă să fii un copil spiritual.

Isus le-a explicat acest lucru conducătorilor evrei ce pretindeau că sunt copiii lui Avraam. Isus le-a recunoscut descendența genetică, dar a negat că ar fi copiii lui Avraam. Dacă ar fi fost copiii lui, s-ar fi comportat ca el. „Știu că sunteți sămânța lui Avraam, dar căutați să Mă omorâți... Dacă ați fi copii ai lui Avraam, ați face faptele lui Avraam” (Ioan 8:37,39).

Bineînțeles, Cel la care vrem să privim cel mai mult este Isus. Meditând la Isus și la jertfa Sa, îi dăm Duhului Sfânt oportunitatea perfectă ca să ne înmoaie și să ne supună inimile, și ca să ne inspire să-L iubim. „Să ne uităm țintă la Căpetenia și Desăvârșirea credinței noastre, adică la Isus... pentru ca nu cumva să vă pierdeți inima și să cădeți de oboseală în sufletele voastre” (Evrei 12:2,3). „A doua zi, Ioan a văzut pe Isus venind la el și a zis: «Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!»” (Ioan 1:29). „Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18).

Legea privirii este un dar foarte prețios. Faceți ca acest dar să vă ajute în călătoria voastră spre cer, nu să vă pună piedici.

1. În lecțiune am aflat că muzica poate transmite laudă, bucurie, curaj, înțelepciune și chiar tristețe, părere de rău pentru păcat. Uitați-vă printr-o carte de cântări și descoperiți cel puțin un imn pentru fiecare dintre aceste categorii de emoții. Folosirea indexului pentru subiecte vă poate ajuta să localizați repede secțiunile corecte.

2. Gândiți-vă cu atenție la modul cum legea privirii a lucrat în viața voastră. La ce fel de lucruri vă gândiți cel mai mult? Cum v-a afectat aceasta gândurile și acțiunile? Numiți câteva feluri anume prin care ați putea îmbunătăți acest domeniu.

În plus față de minunatul cadru oferit pentru dezvoltarea noastră spirituală și de facultățile incredibile încorporate în natura noastră, Dumnezeu a pus bazele unei biserici care să ne atragă la El. Datoria și privilegiul bisericii este să transmită mesajul Evangheliei tuturor oamenilor.

Acesta este unul din aspectele fascinante ale planului de mântuire – faptul că în loc să aleagă îngeri pentru a spune istoria crucii, Dumnezeu a ales oameni să facă lucrul acesta, deși aceștia sunt supuși acelorași slăbiciuni și ispite precum cei pe care caută să-i salveze. Vă amintiți cum Dumnezeu a trimis un înger la Cornelius, nu ca să-i predice Evanghelia, ci ca să-i spună cum să-l găsească pe Petru? În același fel, îngerul nu i-a explicat Evanghelia famenului etiopian, ci l-a vizitat pe Filip și i-a poruncit să meargă pe drumul unde avea să-l găsească pe acest căutător al adevărului.

Într-adevăr, Dumnezeu a ales oamenii să-I fie reprezentanți și a organizat biserica pentru a ne ajuta să ajungem în cer. Membrii bisericii au primit porunca să împărtășească Evanghelia cu noi, iar apoi, după ce am trăit pe pielea noastră puterea salvatoare a Evangheliei, și noi trebuie să ajutăm la răspândirea ei. „Isus S-a apropiat de ei, a vorbit cu ei și le-a zis: «Toată puterea Mi-a fost dată în cer și pe pământ. Duceți-vă și faceți ucenici din toate neamurile, botezându-i în Numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Și învățați-i să păzească tot ce v-am poruncit. Și iată că Eu sunt cu voi în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin!” (Matei 28:18-20).

Dumnezeu a oferit și daruri bisericii, astfel încât creștinii să aibă înțelepciunea și puterea de a atinge inimile oamenilor. „Și Dumnezeu a rânduit în biserică întâi apostoli; al doilea, proroci; al treilea, învățători; apoi pe cei ce au darul minunilor; apoi pe cei ce au darul tămăduirilor, ajutorărilor, cârmuirilor și vorbirii în felurite limbi” (1 Corinteni 12:28).

Biserica mai are și alt scop. Ați observat ce se întâmplă cu un tăciune aprins odată ce este scos din foc și pus deoparte? Atunci când cărbunii încinși și roșii sunt izolați unul de altul, se răcesc imediat. Dar dacă îi țineți la un loc și îi amestecați din când în când, atunci produc flacără fierbinte. La fel și noi, cei care Îl iubim pe Isus și Îi slujim, atunci când ne adunăm la un loc, ne întărim unul pe altul. Pavel a scris în Evrei 10:24,25: „Să veghem unii asupra altora, ca să ne îndemnăm la dragoste și la fapte bune. Să nu părăsim adunarea noastră, cum au unii obicei, ci să ne îndemnăm unii pe alții, și cu atât mai mult, cu cât vedeți că ziua se apropie.”
Niciunul dintre noi nu merită aceste resurse gratuite pe care Dumnezeu ni le-a oferit pentru salvarea noastră. Așadar, toate aceste lucruri reprezintă harul – daruri oferite gratuit celor ce nu le merită. Aceste daruri sunt dovada caracterului plin de milă al lui Dumnezeu și a puterii Sale de a mântui.

Prin urmare, Dumnezeu a investit multă putere și înțelepciune în salvarea noastră. Noi nu merităm nicio șansă, cu atât mai puțin o mână de ajutor. Dar în loc de aceasta, am primit numeroase manifestări ale harului, ale puterii divine și nenumărate daruri, promisiuni, provizii și invitații.
Când ne gândim la tot ce a făcut deja Dumnezeu pentru a ne salva, ne vine greu să credem că cei mai mulți dintre oameni nu vor fi mântuiți. În secțiunea următoare, vom afla de ce.

3. Citiți capitolul 9 — „Viața și faptele noastre”, din cartea Calea către Hristos. De ce îi implică Dumnezeu pe oameni în lucrarea de salvare a sufletelor, în loc să-i folosească pe îngeri?

4. Gândiți-vă din nou la imaginea cărbunilor aprinși și la versetele 24 și 25 din Evrei 10. Ce vă spun acestea despre importanța participării la Școala de Sabat, la serviciul divin, la întâlnirile de rugăciune etc.?

Mai întâi, Satana este motivul pentru care avem nevoie să fim salvați. Înainte ca lumea noastră să fie creată, Diavolul a început un război cu Dumnezeu, pe care l-a continuat și pe acest pământ, cu o râvnă neclintită, demnă de o cauză mai bună. Timp de 6 000 de ani, obiectivul lui Satana a fost să facă să fie tot mai dificil pentru oameni să fie salvați. Din acest motiv, Pavel i-a avertizat pe creștini:

„Încolo, fraților, întăriți-vă în Domnul și în puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toată armura lui Dumnezeu, ca să puteți ține piept împotriva uneltirilor Diavolului” (Efeseni 6:10,11). Haideți să ne uităm la câteva modalități prin care Satana încearcă să zădărnicească planul lui Dumnezeu de a ne salva.

Înainte de toate, cum bunătatea lui Dumnezeu ne-a condus la pocăință (vezi Romani 2:4), Satana încearcă să ne împiedice să aflăm cât de bun este Dumnezeu. De asemenea, încearcă să ne împiedice să venim la Isus spunându-ne fie că suntem deja destul de buni, sau că nu suntem încă destul de buni ori că nu vom fi niciodată destul de buni. Iar atunci când ne mărturisim păcatele, încearcă să ne facă să nu credem în făgăduințele lui Dumnezeu și să ne simțim lipsiți de speranță și vinovați, atunci când de fapt ar trebui să credem că suntem iertați.

Lui Satana îi este teamă că ne vom folosi imaginația și vom privi la Isus și la Avraam, precum și la alți oameni evlavioși, așa că încearcă să ne împiedice să citim Biblia. De asemenea, el promovează modele cu un caracter foarte diferit, cum ar fi eroi militari și sportivi, oameni bogați, muzicieni, rude favorite și frați mai mari aflați în derivă.

Satana caută să micșoreze darul perioadei de probă ce durează toată viața, scurtându-ne viețile. Indiferent că ne incită la violență, la obiceiuri ce distrug sănătatea, distracții nesăbuite sau păcate arogante, el caută să ne distrugă oportunitățile.

Cât timp trăim, Diavolul încearcă să ne facă să neglijăm Biblia, să uităm să ne rugăm și să ne împotrivim apelurilor Duhului Sfânt. De asemenea, încearcă să ne facă să ne fie mult mai dificil să ne trăim viețile în sfințenie, îndepărtând oamenii de locuințele aflate în mijlocul naturii și înghesuindu-i în orașe. Iar prin incitarea oamenilor la furie și ostilitate, abuzuri și divorțuri, Satana încearcă să distrugă biserica și familia evlavioasă, care ne-ar ajuta atât de mult să ajungem în cer.

Satana caută să ne facă să slujim dorințelor noastre în locul conștiinței. El caută să ne pervertească imaginația. El ne atenuează reacțiile, păcălindu-ne să fim indulgenți.

El a pervertit și binecuvântarea muzicii. În loc să ne liniștească inimile și să ne conducă să fim loiali, muzica populară cultivă furia sau senzualitatea. Lista poate continua la nesfârșit. Trebuie să înțelegem tacticile și obiectivele lui Satana. Petru a scris în 1 Petru 5:8 — „Fiți treji și vegheați, pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită.” Hristos ne propune să ne returneze minunatele daruri pe care ni le-a luat Satana. Și poate să o facă cu succes acolo unde oamenii doresc să fie ajutați.

Pe măsură ce Satana caută să ne complice viețile, Isus ne reamintește minunatul adevăr: Evanghelia este simplă. Nu este greu să fim salvați.

„Marele motiv pentru care mulți nu cred acest adevăr e din cauză că este prea simplu. Ei cred că ar trebui să facă ceva măreț și că Dumnezeu Se așteaptă ca ei să treacă prin vreun proces minunat ca să fie convertiți, dar atunci când adevărul este prezentat așa cum este, în simplitatea lui minunată, aceștia rămân uimiți. Asta este tot? întreabă ei. Trebuie să le prezentăm modul de a trăi la fel de clar cum este prezentat în Isus, astfel ca toți să vadă Calea, Adevărul și Viața. Să-L crezi pe Cuvânt pe Dumnezeu pare atât de ușor, încât cu greu îndrăznesc să accepte asta” (Manuscript Releases, vol. 10, p. 195).

Cu toate acestea, haideți să-L lăsăm pe Isus să ne dea tot ce vrea să ne dea. Credeți-L pe cuvânt! Cu adevărat este atât de simplu.

5. Gândiți-vă la numeroasele lucruri pe care le-a făcut Dumnezeu ca să vă salveze (lecțiunea de săptămâna aceasta și cele două anterioare) și numiți câteva moduri specifice prin care îi puteți permite lui Dumnezeu să vă ajute mai mult decât ați făcut-o până acum.

O dorință de salvare

În timp ce mergeam la biserică, într-o duminică din luna decembrie în anul 1843, sora mea mi-a spus: „John, nu ești bucuros?! Anul acesta va începe mileniul!” Nu mai auzisem acel cuvânt mare înainte.

„Ce este mileniul?” am întrebat-o. „Ei bine”, a început să-mi spună, „lumea ajunge la sfârșit și Isus Se va întoarce. Cei răi vor fi distruși, iar pământul va deveni cum l-a făcut Dumnezeu la început.” „De unde știi?” am întrebat-o. „Biblia ne învață așa”, mi-a răspuns. „Săptămâna asta o să-l ascultăm pe un bărbat pe nume Adams, care vine să predice despre asta.”

Pe mine veștile nu m-au mulțumit, așa cum s-a întâmplat cu ea. Bunicul m-a trimis prin vecinătate să răspândesc vestea. Mulți dintre vecini arătau triști; și eu eram destul de trist, căci mă gândeam că nu sunt pregătit și o să ard veșnic în iad pentru păcatele mele.

După prezentarea fratelui Adams, a urmat o a doua serie ținută de fratele Barry. Pe atunci, Victor nu era decât un orășel cu 300 de locuitori, dar în acea biserică metodistă încăpeau ușor 1 000 de oameni. Nu numai că era în întregime plină în fiecare seară, dar toate camerele de închiriat erau ocupate. Aceste prezentări despre profeții și semnele timpului, amestecate cu îndemnurile de a-L căuta pe Dumnezeu, creau un interes profund. Am reușit să particip la una dintre prezentările fratelui Barry. Întâlnirea a fost deschisă cu intonarea unui imn neobișnuit. Dintr-un colț al camerei se auzi o voce limpede și muzicală cântând: „Hei, tu, de unde vii?”, iar din colțul opus sosi răspunsul melodios: „Vin din tărâmul Egiptului.” După aceea, urmă întrebarea: „Hei, tu, și unde te îndrepți?”, și răspunsul: „Mă îndrept spre țara Canaan.” Apoi, din toate colțurile se auzi un cor complet: „Oh, Canaan, luminos Canaan! Mă îndrept spre țara Canaan. Oh, Canaan este casa mea veselă; Mă îndrept spre țara Canaan.”

În aceeași manieră, se auziră apoi întrebările despre căpetenie, conducător, pasageri etc. Pe cât de simple erau aceste cuvinte, pe atât de mare era puterea lui Dumnezeu care a cuprins locul, iar oamenii aveau ochii în lacrimi. Fratele Barry a citat din Apocalipsa 14: „Temeți-vă de Dumnezeu și dați-I slavă, căci a venit ceasul judecății Lui.” Deasupra și în spatele amvonului atârna un panou cu imagini din cărțile Daniel și Apocalipsa. Ah, ce respect solemn părea să predomine! Biserica era plină în întregime și cu toții ascultam cu sufletul la gură.

La finalul predicii, numeroși oameni au mers în față pentru rugăciune. Eu mi-am ocupat locul printre căutători, dornic să fiu gata să-L întâlnesc pe Domnul în pace.

La urmă, un bărbat mi-a spus: „Ei bine, Johnnie, mă bucur că ai decis să fii un băiat cuminte.” M-am simțit dezamăgit. Tânjeam după cineva care să mă ajute să caut și să intru în grațiile unui Dumnezeu teribil și mânios, așa cum mi-l imaginasem eu, care va fi mulțumit să mă distrugă. Nu aveam nici măcar doisprezece ani.

Când am ieșit din biserică, am rămas ciudat de uimiți de o dungă de lumină albă, cam la fel de lată ca luna plină, ce se întindea pe cer de la sud-vest la nordest. Acea minunată dungă de lumină a ținut toată noaptea și chiar și noaptea următoare. Ca urmare a predicilor, bunicul meu, întreaga lui familie și sute de alți oameni au crezut doctrina. Obișnuiau să aducă acasă cărți și reviste, precum Semnele Timpului și Vocea Adevărului. Le citeam cu nerăbdare și le duceam și la vecini. După predicarea doctrinei advente a urmat o mare redeșteptare.

În ziua când Domnul era așteptat să vină prima dată, în primăvara anului 1844, am lucrat la tăiatul lemnelor. Mă uitam frecvent în sus ca să văd dacă nu cumva sosea Domnul. Eram foarte speriat că o să vină în ziua aceea, deoarece credeam că nu sunt gata. Chiar dacă ziua a trecut și El nu a venit, nu mi-am pierdut dorința de a fi salvat.

Lucrările minunate ale lui Dumnezeu

În parabolele inspirate din natură și din viața umană, Hristos a arătat armonia dintre lucrurile naturale și cele spirituale. El a dezvăluit lucrurile necunoscute extrăgând învățături din lucrurile cunoscute. Cerescul era simbolizat de pământesc. Lucrurile naturale erau prezentate ca o reflecție a legii Împărăției Lui.

Planul de mântuire include mistere pe care mintea umană nu le poate pătrunde – lucruri pe care înțelepciunea omenească nu le poate explica –, dar natura ne poate învăța la fel de multe lucruri în privința misterului evlaviei. Lăsați mintea celor tineri să învețe din cartea naturii pe cât de mult posibil. Fiecare tufiș, fiecare pom cu fructe, întreaga vegetație ne sunt date pentru beneficiul nostru. Misterele Împărăției lui Dumnezeu pot fi citite în creșterea unei semințe.

Prin încălcarea legii, prin numeroasele lui invenții și abuzul legilor care guvernează ființa sa, omul a distrus parțial armonia naturii cu scopul lui Dumnezeu privind crearea lumii. Dumnezeu a făcut natura ca să fie o carte de studiu pentru oameni, pentru a-i îndruma de pe calea neascultării înapoi la El. Este nevoie să studiem îndeaproape natura, sub îndrumarea Duhului Sfânt. Prin lucrurile simple din natură, Domnul ne învață și face ca adevărurile sfinte să devină familiare minții umane.

Dumnezeu a făcut ca mințile noastre să fie impresionate, trezite și îndrumate prin parabolele Sale sacre. Folosind natura, El se opune încercărilor făcute de a separa știința de creștinismul biblic. El dorește ca lucrurile din natură ce ies în întâmpinarea simțurilor noastre să ne rețină atenția și să imprime adevăruri cerești asupra minții.

Slava lui Dumnezeu este manifestată în opera Lui. Într-o simplă frunză, în firele de iarbă ce acoperă pământul ca un covor de catifea verde, în plante și flori, în copacii impunători din păduri, în munții semeți, în stâncile de granit, în apele de nestăpânit ale oceanului, în prețioasele bijuterii de lumină ce aprind cerul pentru a face noaptea frumoasă, în bogățiile fără limite ale luminii solare, în măreția solemnă a lunii, în frigul iernii, în căldura verii, în anotimpurile ce se schimbă în mod repetat controlate de puterea infinită, în armonia și ordinea perfecte – toate aceste lucruri sunt subiecte la care este nevoie să ne gândim în profunzime, folosindu-ne imaginația.

Dacă oamenii frivoli și căutători de plăceri și-ar lăsa mințile să fie preocupate de realitate și de adevăr, inimile lor s-ar umple de respect, iar ei Îl vor adora pe Dumnezeul creator al naturii. Studiul caracterului lui Dumnezeu, așa cum este dezvăluit în lucrările create de El, va deschide un domeniu de gândire care va atrage mintea departe de plăcerile josnice ce o vlăguiesc. În lumea aceasta, de abia putem începe să cunoaștem lucrările și căile lui Dumnezeu; studiul va continua pe tot parcursul veșniciei. Dumnezeu a oferit oamenilor subiecte de gândire ce vor solicita fiecare facultate a minții. Putem citi caracterul Creatorului în cerul de deasupra și în pământul de jos, umplându-ne inima cu recunoștință și mulțumire. Vom răspunde cu toți nervii și cu toate simțurile în fața expresiei iubirii lui Dumnezeu din lucrările Sale minunate?

Oriunde am privi vedem că lucrurile create de El sunt minunate și frumoase. Dumnezeu este un iubitor al frumosului. El ne arată cum apreciază frumusețea adevărată. Podoaba unui spirit blând și liniștit este de mare preț în ochii Săi. Nu ar trebui să căutăm cu toată seriozitatea să obținem ceea ce Dumnezeu prețuiește ca fiind mai valoros decât o rochie scumpă, decât perlele sau decât aurul? Împodobirea interioară, harul blândeții, un spirit aflat în armonie cu îngerii din cer nu vor minimaliza adevărata demnitate a caracterului și nici nu-l vor face mai puțin iubitor aici în această lume.

Mântuitorul ne-a avertizat în legătură cu mândria vieții, însă nu și împotriva harului și frumuseții naturale. El a atras atenția asupra florilor strălucitoare de pe câmp și a spus: „Uitați-vă cu băgare de seamă cum cresc crinii de pe câmp: ei nici nu torc, nici nu țes; totuși vă spun că nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.” Aici, El ne arată că, deși oamenii ar putea să-și consume energia pentru a deveni obiecte de admirație, totuși, ceea ce ei prețuiesc atât de mult nu poate fi comparat nici cu florile de pe câmp. Chiar și aceste flori simple, ce poartă podoabele oferite de Dumnezeu, întrec în frumusețe înfățișarea superbă a lui Solomon. „Nici chiar Solomon, în toată slava lui, nu s-a îmbrăcat ca unul din ei.”

Iată o lecție importantă pentru orice urmaș al lui Hristos. Mântuitorul lumii se adresează tinerilor și le propune teme de gândire ce le vor înălța, perfecționa și înnobila caracterul, și care le vor fortifica intelectul. Vocea Lui vă vorbește și vouă: „Voi sunteți lumina lumii. O cetate așezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.... Tot așa să lumineze și lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune și să slăvească pe Tatăl vostru, care este în ceruri.”

În simbolurile pe care le reprezintă Hristos există o putere pe care nici mințile cele mai capabile nu o posedă. Dumnezeu nu vrea să vă închinați acestor simboluri, ci să ascultați de vocea lor când se adresează simțurilor voastre și transmit cuvintele pline de înțelepciune și de adevăruri veșnice ale lucrărilor sigure ale harului infinit al lui Dumnezeu. Învățați principiile Împărăției lui Hristos din creșterea și dezvoltarea elementelor din natură. Astfel, lumina din cer vă va ascuți mintea. Însuși Hristos vă va fi învățător. Cei care îmbină educația școlară cu cunoașterea lucrării lui Dumnezeu din activitatea fizică din grădină sau natură vor primi lecții simple, dar pline de înțelepciune privind lucrarea Sa din viața spirituală în grădina inimii. – The Youth’s Instructor, 6 mai 1897

1. Cum a folosit Isus parabolele în învățăturile Sale?

2. Ce anume a gândit Dumnezeu să facă din natură? Ce influență ar trebui să aibă asupra noastră lucrurile din natură?

3. Ce anume cere o gândire profundă și o imaginație bogată?

4. Ați fost vreodată frivoli sau căutători de plăceri? Ați fost vreodată atrași de plăceri josnice, moleșitoare? Dacă așa stau lucrurile, ce anume vă va îndrepta gândurile de la acestea la un nivel superior?

5. Ce consideră Dumnezeu că este mai valoros decât de îmbrăcămintea scumpă, perlele sau aurul?

6. Ce anume includ simbolurile reprezentate de Hristos și despre ce anume vorbesc acestea? 

7. Cu ce anume ar trebui îmbinată educația școlară?  Care va fi efectul acesteia asupra elevului?

Un instantaneu din viața zilnică - adaptare din Light in the Jungle, de Leo Halliwell

Îmi amintesc că un pasager de pe Luzeiro devenea nerăbdător la toate opririle noastre. Eram în drum spre o întâlnire și, pe tot parcursul acelei zile, oamenii bolnavi de malarie apelau la noi cerându-ne să-i tratăm. Cum puteam să nu răspundem la semnalele transmise cu prosoapele fluturând în vânt? Vizitatorul nostru însă continua să spună că, dacă ne opream de fiecare dată, nu vom ajunge la întâlnire.

Șapte zile mai târziu, în timp ce era în largul mării și se îndrepta spre sud, același bărbat s-a trezit că are malarie și că este atât de bolnav, încât și-a predat banii și bunurile personale căpitanului vasului și i-a scris o scrisoare de adio soției lui. Doctorul vasului însă a reușit să-l scoată la liman. Dintr-o scrisoare pe care mi-a trimis-o, am înțeles că boala l-a învățat un pic despre sensul adevărat al lucrării noastre: „Frate Halliwell, în lucrarea pe care o faci acolo, să nu treci niciodată pe lângă casa în care se găsește un suferind de malarie. Nu contează câte predici spui; e mai important să nu neglijezi niciodată pe cineva care are o boală îngrozitoare, teribilă.”

Am urmat întotdeauna acest sfat și mereu o vom face. Nu cunoaștem și nici nu putem ghici traseul pe care îl vom parcurge în viață nici măcar pentru o singură zi. Aici, ajungem într-un sat în care avem prieteni. Aceștia aleargă să ne întâmpine, ne invită să luăm masa și ne întreabă când o să ținem o întâlnire. În magazin, care este inima așezării, oamenii se adună în jurul nostru ca să ne întrebe despre oraș și lumea din afară, după care ne spun noutățile lor. Un băiat a fost electrocutat de un țipar electric, năucindu-l și înecându-l. Țiparul a fost ucis atunci. O femeie al cărei soț a fost bolnav grav de malarie vine să ne spună că acum este bine.

Auzim poveștile familiilor și indivizilor. Iată trei fete, fiicele unui fermier de seamă din regiunea aceasta. Cu ani în urmă am ajutat la aducerea pe lume a două dintre ele. Au fost educate la școala pe care am construit-o în district. Fiind mari de acum, merg în josul râului să studieze pentru a avea un viitor, una în lumea afacerilor și cealaltă ca asistentă medicală. Afară, întâlnim un tânăr pe care l-am tratat de o mușcătură de șarpe cu câteva săptămâni în urmă. Strălucește de sănătate și recunoștință. Luăm prânzul pe barcă și invităm unul sau doi prieteni să ia masa cu noi. Jessie pregătește un fel de mâncare special.

După-amiază ne vom duce într-un loc aflat puțin mai departe, unde câțiva oameni ne așteaptă să ținem o întâlnire. Suntem opriți de câteva ori de semnalele făcute cu prosoapele. Se pare că în fiecare casă e cineva bolnav. Ajungem la locul întâlnirii programate de-abia peste trei zile.

La sosire, întâmpinăm dificultăți. O trupă de spectacole ce călătorește în zonă se pregătește să prezinte un vodevil. Pentru aceasta, în seara asta vor folosi singura sală din oraș. Primarul ne întreabă dacă putem să ținem întâlnirea în aer liber. Suntem de acord. Însoțit de ofițerul public, îl întreb pe bărbatul care organizează vodevilul dacă îl deranjează să-și înceapă spectacolul un pic mai târziu decât de obicei, ca să putem ține noi întâlnirea mai întâi. E oarecum rezervat. „Ce fel de întâlnire aveți să țineți?” mă întreabă. Când îi spun că e vorba de o întâlnire religioasă, ridică din umeri. „Ține-o când vrei. Nicio întâlnire religioasă nu o să-mi răpească vreun spectator de la spectacol”, ne spune.

Așa că am început întâlnirea în aer liber. În centrul orașului se găsește o clădire cu pereți mari, albi și am decis să folosesc un perete ca ecran. Am fixat proiectorul pe o cutie și, la puțin timp după ce s-a întunecat, am început să arăt câteva fotografii color făcute în Rio de Janeiro. Când tinerii adunați au văzut fotografiile, m-au rugat să aștept până își aduc și familiile. De patru ori am încercat să încep și de fiecare dată a trebuit să mă opresc și să aștept. Până la ora opt, se pare că fiecare persoană din oraș se înghesuia în jurul clădirii.

Apoi am anunțat că voi predica pentru o jumătate de oră și că după aceea voi arăta mai multe fotografii, până la ora zece. Nimeni nu pleacă. Le spun despre profețiile din Biblie și apoi intru într-o discuție despre răul din diverse vicii, în special jocurile de noroc și băuturile alcoolice. Un om beat încearcă să oprească întâlnirea, dar primarul pune să fie arestat. Un alt om beat intervine, iar primarul îl trimite și pe acesta la închisoare. Proprietarul spectacolului de vodevil se plânge că nu a știut că urma să arătăm fotografii sau că vom vorbi despre lucruri interesante.

„Ți-ai ratat șansa”, spune primarul. „Nu ai crezut că misionarii aceștia au ceva interesant de spus, dar acum știi că au.”