Darul Duhului

Toată lumea știe că leii sunt periculoși. David Livingstone a rămas cu brațul stâng mutilat pentru totdeauna după atacul unui leu. Nu cu mult timp în urmă, în California, un tânăr angajat la o rezervație naturală a fost ucis cu o singură lovitură de labă, dată de un leu ce scăpase din țarc.

Este periculos să uităm că ne confruntăm cu atacul unui „leu” în fiecare zi: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, Diavolul, dă târcoale ca un leu care răcnește și caută pe cine să înghită” (1 Petru 5:8).

Când ajungem să fim mulțumiți de sine și să ne simțim în siguranță, ne aflăm într-un mare pericol. „Ori de câte ori un creștin nu este atent și nu veghează, acest adversar puternic lansează un atac brusc și violent” (Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 384).

Din fericire, Dumnezeu a oferit protecție față de acest leu „mâncător de oameni”. Dumnezeu a ilustrat acest lucru într-o întâmplare din timpul vieții lui Samson. Complet pe neașteptate, într-un loc și într-un moment când era singur, Samson a fost atacat: „Iată că i-a ieșit înainte un leu tânăr răcnind” (Judecătorii 14:5).

Observați că darul Duhului a fost Cel care i-a dat putere lui Samson ca să reziste atacului leului. „Duhul Domnului a venit peste Samson și, fără să aibă ceva în mână, Samson a sfâșiat pe leu cum se sfâșie un ied” (Judecătorii 14:6).

„Leul care răcnește” ne atacă în multe feluri, dar darul Duhului ne protejează de fiecare atac, întărindu-ne, alinându-ne și slujindu-ne. „Oricând și în orice loc, în toate întristările și în toate necazurile, când perspectivele par întunecate și viitorul plin de nesiguranță, iar noi ne simțim fără putere și singuri, Mângâietorul va fi trimis ca răspuns la rugăciunea credinței. Împrejurările ne pot despărți de orice prieten pământesc; dar nici împrejurările, nici depărtarea nu ne pot despărți de Mângâietorul ceresc. Oriunde am fi, oriunde am merge, El Se află totdeauna la dreapta noastră ca să ne sprijine, să ne ajute, să ne ridice și să ne îmbărbăteze” (Viața lui Iisus, p. 753).

Satana este ca un leu în atacurile lui deliberate și descurajante. David a scris că „pândește din ascunziș ca leul din desiș” (Psalmii 10:9). Satana încearcă să ne prindă în cursă în timp ce călătorim pe calea vieții noastre. El intenționează să ne distrugă. Duhul Sfânt, însă, vine să ne salveze, oferindu-ne darul profeției pentru a dezvălui locurile ascunse ale lui Satana. Acest adevăr este ilustrat de felul cum soliile profetului Elisei îi păzeau pe israeliți de cursele vrăjmașilor.

„Împăratul Siriei era în război cu Israel. Și, într-un sfat pe care l-a ținut cu slujitorii săi, a zis: «Tabăra mea va fi în cutare loc.» Dar omul lui Dumnezeu a trimis să spună împăratului lui Israel: «Ferește-te să treci pe lângă locul acela, căci acolo sunt ascunși sirienii.» Și împăratul lui Israel a trimis nişte oameni să stea la pândă spre locul pe care i-l spusese și despre care îl înștiințase omul lui Dumnezeu. Aceasta s-a întâmplat nu o dată, nici de două ori. Împăratului Siriei i s-a tulburat inima. A chemat pe slujitorii săi și le-a zis: «Nu voiți să-mi spuneți care din noi este pentru împăratul lui Israel?» Unul din slujitorii săi a răspuns: «Nimeni, împărate, domnul meu, dar prorocul Elisei, care este în Israel, spune împăratului lui Israel cuvintele pe care le rostești în odaia ta de culcare»” (2 Împărați 6:8-12).

Cu o astfel de protecție eficientă, nu este de mirare că dorința cea mai mare a lui Isus este ca discipolii Săi să-L primească pe Duhul Sfânt.

1. Povestiți pe scurt despre o perioadă din viața voastră când ați devenit mulțumiți de sine și Satana v-a atacat brusc, după care spuneți cum puteți evita în viitor să cedați în fața unor astfel de ispite.

2. Citiți din nou citatul extrem de încurajator din Viața lui Iisus. Selectați partea voastră preferată și scrieți-o cu propriile cuvinte.

Ne bucurăm mult să oferim daruri celor pe care îi iubim. Nu-i așa că este satisfăcător să găsim darul perfect pentru cineva – ceva de care ambele persoane se bucură și au nevoie? Pentru că Isus ne iubește foarte mult, El vrea să ne dea cele mai bune daruri.

„Duhul Sfânt era cel mai de seamă dar pe care-l putea cere de la Tatăl după înălțare pentru poporul Său” (Viața lui Iisus, p. 754). La rândul Său, Duhul Sfânt oferă daruri celor care Îl primesc. Citește următorul verset și observă faptul că darurile nu sunt împărțite la fel pentru fiecare om și că acestea nu sunt limitate doar pentru câțiva oameni. Pentru îndeplinirea lucrării Sale, Dumnezeu a preferat ca membrii bisericii să folosească laolaltă darurile lor diferite. „Și El a dat pe unii apostoli, pe alții proroci, pe alții evangheliști, pe alții păstori și învățători” (Efeseni 4:11). De ce oferă El aceste daruri? Următoarele versete includ mai multe motive: „Pentru desăvârșirea sfinților, în vederea lucrării de slujire, pentru zidirea trupului lui Hristos, până vom ajunge toți la unirea credinței și a cunoștinței Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălțimea staturii plinătății lui Hristos” (Efeseni 4:12,13).

Darurile Duhului sunt oferite pentru a ne zidi, dându-ne o dragoste pentru adevăr – ajutându-ne să înțelegem, să ne amintim și să credem ce este adevărat. Acest lucru duce nu doar la unitate în biserică, dar și la perfecționarea vieților membrilor.

De asemenea, ne dă maturitate spirituală, căci textul spune mai departe că darurile pe care ni le oferă Duhul ne ajută să ne dezvoltăm până ajungem „la înălțimea staturii plinătății lui Hristos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace și încolo, purtați de orice vânt de învățătură, prin viclenia oamenilor și prin șiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioși adevărului, în dragoste, să creștem în toate privințele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos” (Efeseni 4:13-15).

Darurile spirituale sunt date ca să-i împuternicească pe adevărații apostoli, profeți, evangheliști, pastori și învățători să vorbească despre adevăr cu dragoste, astfel încât copiii spirituali să crească și să devină asemănători lui Hristos.

Dacă ați beneficiat vreodată de pe urma cuvintelor de înțelepciune găsite în Biblie, atunci ați fost ajutați de unul din aceste daruri. „Căci nicio prorocie n-a fost adusă prin voia omului; ci oamenii au vorbit de la Dumnezeu, mânați de Duhul Sfânt” (2 Petru 1:21). În plus, dacă ați citit deja vreuna din cărțile lui Ellen White, atunci ați fost ajutați de unul dintre aceste daruri. Dacă ați învățat de la un evanghelist, atunci ați fost ajutați de unul dintre aceste daruri. Dacă pastorul sau instructorul v-a învățat din Cuvântul lui Dumnezeu, atunci ați fost ajutați de unul dintre aceste daruri.

Cât de recunoscători ar trebui să fim pentru acest dar uimitor – cel mai uimitor dintre toate –, darul Duhului Sfânt! Haideți să luăm decizia să ne arătăm recunoștința lucrând pentru salvarea altora! „Toți cei care au beneficiat de lucrarea slujitorului lui Dumnezeu trebuie ca, potrivit cu capacitatea lor, să i se alăture în lucrarea de salvare a sufletelor. Aceasta este lucrarea tuturor adevăraților credincioși, pastori și membri deopotrivă. Ei trebuie să păstreze întotdeauna înaintea lor mărețul obiectiv, fiecare căutând să-și împlinească datoria așa cum se cuvine poziției pe care o ocupă în biserică și lucrând împreună în ordine, în armonie și în dragoste” (Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 225).

3. Enumerați câteva moduri specifice prin care ați fost ajutați de darurile Duhului Sfânt.

4. Care este lucrarea tuturor credincioșilor și a pastorilor adevărați? Cum puteți fi un ajutor mai bun pentru slujitorii lui Dumnezeu care v-au fost vouă de ajutor?

5. În Viața lui Iisus, la pagina 756, stă scris următorul lucru despre darul Duhului: „Această binecuvântare făgăduită, dacă este cerută prin credință, aduce cu sine toate celelalte binecuvântări.” Care sunt câteva dintre binecuvântările pe care Duhul le aduce cu Sine?

Cei care sunt bolnavi fizic adesea își pierd apetitul. Când suntem bolnavi spiritual ne pierdem foamea după Scriptură și neprihănire și mai avem doar o slabă dorință să primim binecuvântările pe care Duhul le aduce. Isus însă a spus: „Ferice de cei flămânzi și însetați după neprihănire, căci ei vor fi săturați!” (Matei 5:6).

Cei care sunt înfometați și însetați vor fi săturați cu lucruri bune. Putem fi siguri că atunci când îi cerem lui Dumnezeu să ne dea Duhul Său, El nu ne va respinge.

„În necazurile noastre, când Îl implorăm pe Dumnezeu să aibă milă de noi și să ne călăuzească prin Duhul Său Sfânt, El nu ne va întoarce niciodată spatele. Chiar dacă este posibil ca un părinte să-i întoarcă spatele copilului său flămând, Dumnezeu nu va respinge niciodată strigătul unei inimi deznădăjduite și sărmane” (Cugetări de pe Muntele Fericirilor, p. 110).

Dumnezeu ne va da atât de mult Duh pe cât de mult avem nevoie și suntem dispuși să primim. „Fiindcă oricine cere capătă; cine caută găsește și celui ce bate, i se deschide” (Luca 11:10). „Deci, dacă voi, care sunteți răi, știți să dați daruri bune copiilor voștri, cu cât mai mult Tatăl vostru cel din ceruri va da Duhul Sfânt celor ce I-L cer!” (Luca 11:13).

Aceste promisiuni sunt la fel de adevărate astăzi pe cât au fost atunci când Hristos le-a făcut ucenicilor Lui. „Trecerea vremii nu a adus nicio schimbare în ce privește făgăduința dată de Hristos la despărțire, de a trimite Duhul Sfânt ca reprezentant al Său” (Faptele apostolilor, p. 37).

Poate că ne întrebăm de ce biserica timpurie a fost atât de binecuvântată cu daruri spirituale în timp ce, în ziua de azi, acestea par să lipsească. Următoarea propoziție ne spune care nu este motivul. „Nu din pricina vreunei restricții din partea lui Dumnezeu bogățiile harului Său nu se revarsă pe pământ asupra oamenilor” (Idem).

Există trei motive principale pentru care avem mai puțină putere azi. În primul rând, nu prețuim Duhul Sfânt cum ar trebui, așa că nu Îl dorim așa cum ar trebui. „Dacă împlinirea făgăduinței nu se vede așa cum ar putea fi văzută, aceasta se datorează faptului că făgăduința nu este apreciată așa cum ar trebui să fie” (Idem).

În al doilea rând, nu dorim să renunțăm în întregime la ceea ce vrem să facem, astfel încât să facem ceea ce Dumnezeu dorește să facem. „Dacă ar voi, ar fi cu toții umpluți cu Duhul Sfânt” (Idem).

În al treilea rând, avem priorități greșite. Ne ocupăm timpul cu lucruri banale. „Oriunde nevoia după Duhul Sfânt este o problemă de mai mică importanță și preocupare, acolo se vede secetă spirituală, întuneric spiritual, decădere și moarte spirituală. Ori de câte ori probleme minore ocupă atenția, puterea divină, care este necesară pentru creșterea și prosperitatea bisericii și care ar aduce cu ea toate celelalte binecuvântări, lipsește, deși ea este oferită în toată infinita ei plinătate” (Idem).

În zilele negre ale apostaziei poporului Israel din timpul ultimilor ani ai preotului Eli, israeliții au fost învinși de filisteni. Mii de tineri au fost uciși. Observați ce întrebare au pus conducătorii când s-au întors soldații de la luptă: „Poporul s-a întors în tabără și bătrânii lui Israel au zis: «Pentru ce ne-a lăsat Domnul să fim bătuți astăzi de filisteni?»” (1 Samuel 4:3).

Ar fi trebuit să răspundă ușor la această întrebare. Dar cu cât ne îndepărtăm mai mult de Dumnezeu, vom fi mai puțin capabili să ne vedem păcătoșenia. Atunci avem nevoie de o cercetare profundă a inimii, de mărturisire și de pocăință. De asta avem nevoie fiecare dintre noi azi.

6. Dacă nu simțiți că aveți nevoie de darul Duhului Sfânt, puteți să-I cereți să vă ajute să simțiți nevoia după El? (Filipeni 4:19; 1 Ioan 5:14,15; Psalmii 139:23,24; Luca 11:9-13)

7. Lecția subliniază trei motive principale pentru care avem parte mai puțin de Duhul Sfânt decât am putea. Care dintre acestea vi se aplică vouă și cum ați putea remedia această situație?

Educație suplimentară

În luna aprilie a anului 1847, la vârsta de cincisprezece ani, am plecat din casa bunicilor și m-am dus în satul de baștină ca să locuiesc cu fratele meu mai mare, care era adventist. Am vrut să învăț cum să construiesc trăsuri. În curând, am intrat într-un anturaj lumesc și am devenit foarte neglijent în privința religiei.

Când am început să mă gândesc serios și îmi doream să devin mai bun, gândeam ca fratele meu, dar nu aveam nicio putere ca să-mi părăsesc tovarășii și să încep să-L slujesc pe Domnul. În iarna dintre 1848 și 1849, am urmat școala din Victor. Trăiam cu mama mea văduvă și plăteam taxa școlară măturând pardoseala școlii, adunând lemne pentru focul de dimineață și sunând din clopoțel.

Profesorul nostru și-a dat seama repede care sunt abilitățile elevilor lui și a făcut tot ce putea ca să le dezvolte. A pus elevii mai avansați să organizeze un club literar. Băieților mai mari le-a cerut să scrie discursuri, să le memoreze și să le prezinte în fața colegilor. Acest exercițiu ne-a pregătit pentru aparițiile în public. Privesc înapoi și pot să spun că Domnul mă pregătea să vorbesc despre adevărurile din Biblie.

Când mama îmi cerea să mergem la biserică duminica, inventam o scuză, ca de exemplu că trebuia să mă dedic studiilor, sau că trebuia să scriu vreo compunere ori ceva asemănător. Lucrurile au continuat astfel până în luna iunie, când m-am dus cu unchiul Norton să-l vizităm pe fratele meu mai mare, care se mutase în Adam’s Basin.

Curând după sosirea noastră, am participat la o întâlnire de o zi întreagă, ținută de P.A. Smith, un pastor adventist serios. Adventiștii de ziua întâi m-au învățat că marea agitație dintre națiunile Europei va aduce de la sine bătălia de la Armaghedon, iar Domnul va veni foarte curând. Sub influența acestei predici, convingerile mele din 1843 au revenit din nou complet la viață.

După întâlnire, pastorul l-a vizitat pe fratele meu și a vorbit și cu mine, obținând promisiunea că o să-L slujesc pe Domnul. M-am simțit ușurat că astfel mi-a fost deschisă calea. Voiam să fiu sincer în devenirea mea de creștin și, cum urmau să aibă loc mai multe întâlniri după două săptămâni, am dorit să am privilegiul să particip la acestea. Când am privit înapoi la școala unde mergeam, totul era întunecat; îmi era teamă că la întoarcere o să mă amestec din nou cu tovarășii mei lumești dacă nu aveam să capăt mai multă putere în adevăr și o dovadă a acceptării Domnului. Apoi am avut ocazia de a lucra ca ucenic la un fierar și am învățat să îmbrac în fier trăsurile, intenționând să intru în afaceri împreună cu fratele meu.

M-am întors acasă și le-am spus profesorului și colegilor de la școală că m-am angajat să devin fierar, dar nu le-am spus principalul motiv pentru care voiam să plec. Ei mi-au prezentat toate perspectivele flatante la care aspiram, dar nu mi-am schimbat decizia. În mintea mea eram hotărât ca să stau la fratele meu timp de două săptămâni, pentru a participa la următoarea întâlnire.

Am întors spatele profesorilor, prietenilor și chiar propriei mame, conștient că trebuie să renunț la toate, altfel aveam să fiu pierdut. Tânjeam după adevăr, lumină și iertare. 

Nu este sigur

Pentru a deveni conștienți de lipsurile noastre, trebuie să studiem, în lumina legii lui Dumnezeu, natura motivelor ce ne fac să acționăm; chiar dacă omul își vede păcatele, el nu trebuie descurajat, cu toate că după preceptele neprihănirii este condamnat.

El trebuie să vadă și să-și dea seama de păcătoșenia lui, să se pocăiască și să aibă credință în Hristos ca Mântuitor personal. Pentru noi nu este niciodată sigur să credem că posedăm virtuți și că ne putem felicita pentru caracterul nostru excelent și pentru starea noastră actuală de puritate și evlavie. David a triumfat adesea cu ajutorul lui Dumnezeu, și totuși era conștient de propria nevrednicie și păcătoșenie. Nu avea conștiința adormită sau moartă. „Păcatul meu stă necurmat înaintea mea”, spune el. David nu s-a flatat cu ideea că păcatul era o problemă cu care nu avea nimic de-a face și că nu ar trebui să se îngrijoreze. Văzând adâncimea amăgirii din inima lui, a simțit un dezgust profund față de sine și s-a rugat lui Dumnezeu ca, prin puterea Sa, să-l păzească de păcatul îngâmfării și să-l curețe de defectele secrete.

Nu este sigur să închidem ochii și să ne împietrim conștiința, astfel încât să nu ne vedem sau să nu ne conștientizăm păcatele. Pentru a ne mărturisi și abandona cu adevărat păcatele, trebuie să prețuim învățătura pe care am primit-o în ce privește caracterul odios al păcatului. „Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios și drept ca să ne ierte păcatele și să ne curățească de orice nelegiuire.” Vreți să fiți curățați de orice nelegiuire? Scopul vostru este să mergeți înainte, dar nu cu puterea voastră omenească, spre țintă, pentru premiul chemării cerești în Hristos Isus? Păstrați temerea de Domnul necurmat înaintea voastră. Singura voastră speranță este să-l faceți pe Isus sfătuitorul vostru.

Tinerii au nevoie să aibă în general o idee mai înaltă despre ce înseamnă creștinismul și responsabilitatea de a fi creștin. Nu este sigur ca urmașii declarați ai lui Hristos să se asocieze cu cei neglijenți și nesăbuiți, căci este simplu să ajungă să vadă lucrurile ca ei și să piardă din vedere ce înseamnă să fii un urmaș al lui Isus. Păziți-vă mai ales în acest punct – nu vă lăsați influențați și duși în rătăcire de cei despre care aveți motiv să credeți, din cuvintele și lucrările lor, că nu sunt în legătură cu Dumnezeu. „Îi veți cunoaște după roadele lor.”

Dacă veți merge înainte și în sus, căutând să atingeți noi culmi în educație și în lucrurile spirituale, veți avea discernământ să înțelegeți ceea ce vi se cere. Veți avea Duhul Sfânt care vă va ajuta în toate lipsurile voastre. Este natural ca tinerii să iubească distracția, să trăiască o viață de voioșie, liberă de orice responsabilitate; dar înclinațiile naturale trebuie depășite și voi trebuie să vă lăsați disciplinați de Dumnezeu. Lăsați tinerii să poarte jugul lui Isus, așa cum i-a invitat să o facă, iar gândurile lor vor fi sub stăpânirea lui Hristos, făcându-i să exclame: „Jugul Lui este bun și sarcina Sa este ușoară.”

Fiecărui om îi este dată spre folos o măsură a Duhului. Prin lucrarea de slujire a îngerilor, Duhul Sfânt are posibilitatea să lucreze asupra minții și inimii agentului uman, atrăgându-l astfel la Hristos, care a plătit prețul de răscumpărare pentru sufletul lui, astfel ca păcătosul să fie salvat din sclavia păcatului și a lui Satana. Numai că Duhul lui Dumnezeu nu intervine forțând libertatea de alegere a agentului uman. Duhul Sfânt este dat ca să fie un ajutor, astfel ca agentul uman să poată coopera cu inteligențele divine; treaba Sa este să atragă sufletul, dar să nu-i forțeze niciodată ascultarea. Hristos este gata să împartă toate influențele divine. El cunoaște fiecare ispită cu care se confruntă omul și capacitățile fiecărui agent uman. El își cântărește puterea. El vede prezentul și viitorul și prezintă minții principiile care trebuie respectate, îndemnându-i pe oameni să nu se lase acaparați de lucrurile obișnuite lumești și să piardă astfel din vedere lucrurile veșnice. Domnul are har din belșug să dea oricui primește darul ceresc. Duhul Sfânt va aduce capacitățile încredințate de Dumnezeu în slujba lui Hristos, modelând agentul uman în conformitate cu tiparul divin, în măsura în care agentul uman dorește cu sinceritate transformarea.

Hristos, Mijlocitorul nostru, este Acela care dă Duhul Sfânt, iar prin lucrarea Duhului Sfânt, ispășirea făcută pe Golgota este adusă în contact cu sufletul omului pentru a-i transforma caracterul și a-i schimba natura, până când în cer se va putea spune: „Sunteți conlucrători cu Dumnezeu, purtând jugul lui Hristos și sarcina Sa.” Prin intermediul Duhului Sfânt, o persoană poate ajunge agentul prin care sunt aduse sufletele în Împărăția cerului. Prin sfințirea Duhului, aceasta va fi o lumină care le va conduce sufletele pe calea cea dreaptă și va atrage sufletele la Isus Hristos. Agentul Său, care a fost paralizat moral până acum, va fi înviorat și revigorat cu energie spirituală. Prin atribuirea neprihănirii lui Hristos, creștinul are un avantaj și devine un canal prin care Duhul Sfânt poate lucra, iar lucrarea făcută prin agentul uman nu-L dezamăgește pe Răscumpărătorul nostru; căci cu astfel de instrumente nu pledează în zadar pe lângă sufletele oamenilor. Ei nu sunt dintre aceia care au ochi și nu văd, care au urechi și nu aud, care au inimi ce nu înțeleg.

Lăsați tinerii să privească în sus la standardul divin și să nu se mulțumească cu o țintă joasă. Să nu fiți găsiți lucrând de partea marelui adversar al oamenilor, care caută să contracareze lucrarea Duhului Sfânt. Umblați fără ezitare, cu fermitate, în puterea și harul lui Isus Hristos. Lui Îi este dată toată puterea în cer și pe pământ. Adăpostiți-vă în Isus Hristos și intrați într-un legământ cu El în credință, ca să-L iubiți și să-I slujiți. Alegeți-L să vă fie sfătuitor, căci ușa milei este larg deschisă pentru voi. Făgăduința noastră este că, dacă Îi cerem orice după voia Lui, cererea va primi răspuns dacă o vom face în credință. Isus a spus: „Orice veți cere de la Tatăl, în Numele Meu, vă va da.” Cei care neglijează să se conformeze condițiilor mântuirii vor fi lăsați în afară fără nicio scuză; căci comorile harului Său sunt nelimitate. – The Youth’s Instructor, 5 iulie 1894

1. Ce nu este sigur să facem vreodată?

2. Cu cine nu este sigur să se asocieze creștinii? De ce? De ce anume ar trebui să ne păzim în mod special?

3. Care sunt câteva lucruri pe care le face Duhul Sfânt pentru noi? Care este singurul lucru pe care nu-l va face?

4. Descrieți lucrarea Duhului Sfânt prin creștinul consacrat.

5. De ce sunt cei nemântuiți lăsați afară fără nicio scuză?

Un ocol neintenționat - adaptare din Light in the Jungle, de Leo Halliwell

Un incident pe care lui Jessie și mie ne este imposibil să-l uităm are legătură cu un ocol pe care nu am intenționat să-l facem. Ne aflam în Manaus și ne grăbeam să ajungem în josul râului, la Maues, unde urma să ținem, timp de cinci zile, o întâlnire de tabără după modelul vechi. Trebuiau să vină patru sau cinci sute de membri ai bisericii noastre.

Puteam să urmăm două rute spre Maues. Una urma cursul râului Madeira în amonte, pentru ca apoi să coborâm în aval pe un canal strâmt spre Maues. Cealaltă rută urma cursul fluviului Amazon în aval, după care făceam o întoarcere pe un canal strâmt spre oraș. A doua rută era cu cinci sau șase ore mai scurtă. Chiar înainte de ora patru după-amiaza, în timp ce ne pregăteam să traversăm gura râului Madeira, Jessie m-a întrebat ce rută propun să urmăm. „Ei bine, cum timpul ne presează, zic să coborâm pe Amazon”, am răspuns.

Jessie era nemulțumită de decizia mea. „Uită-te numai la norii aceia de furtună. O să intrăm fix în ei.” Am fost de acord. „Da, riscăm o furtună, dar ne așteaptă atâția oameni, încât trebuie să urmăm această cale.”

Am urmat cursul fluviului în aval și am traversat întinderea de ape de două mile de la gura râului Madeira. Eu stăteam la timonă și o țineam strâns ca să înaintăm drept. Când am ajuns în partea de mijloc, parcă cineva a apucat timona și a întors-o. Am încercat să mă opun, dar nu am reușit, deși sunt un bărbat puternic, mătăhălos, și cu brațe musculoase. Cineva mult mai tare decât mine a întors cârma și am urmat cursul râului Madeira în amonte.

Am crezut că poate se prinsese un buștean sub cârmă. M-am uitat peste o laterală a bărcii, dar n-am putut să văd nimic. Am încercat să întorc timona înapoi în direcția Amazonului, dar nu s-a clintit. De data asta, m-am speriat cu adevărat. În cele din urmă, am cedat și am avut următorul gând: „Ei bine, dacă cineva vrea să mergem în amonte pe râul Madeira, vom merge în amonte pe râul Madeira.”

O clipă mai târziu, apăru Jessie. „Ce s-a întâmplat?”, a întrebat. „De ce ai schimbat cursul?” I-am spus că nu l-am schimbat eu, dar că ceva m-a împiedicat să întorc timona. „Mă bucur”, a zis. „Eram în spate și mă rugam să mergem în direcția aceasta, departe de furtună, în loc să urmăm cursul fluviului Amazon.”

Barca s-a comportat perfect normal în timp ce urcam pe râul Madeira. Pe la ora zece, mult după ce s-a întunecat, am intrat într-un canal îngust ce duce la Maues și ne-am hotărât să ne oprim peste noapte. Chiar după ce am lăsat ancora, fulgerele au luminat cerul și a izbucnit furtuna. Ploaia a căzut ca o cascadă urlătoare în jurul nostru, iar vânturile au suflat cu o forță ciclonică. Dacă am fi fost pe Amazon, în mod cert ne-ar fi așteptat dezastrul; aici însă, în canalul îngust, eram în siguranță.

A doua zi dimineață, totul era liniștit. Am început să ne pregătim devreme și, pe la ora nouă, după ce am făcut un ocol pe cursul apei, am văzut un țărm înalt, unde se găsea o casă. Un bărbat ne făcea semn cu un prosop alb să oprim. Când întindeam pasarela ca să coborâm pe țărm, bărbatul brazilian ne-a spus: „Îmi pare teribil de rău să vă opresc, dar fata mea stă să-și dea duhul. Puteți veni să încercați să o salvați?”

Bineînțeles că ne-am dus și, beneficiind de atenta îngrijire a lui Jessie, fata de nouăsprezece ani se găsea în curând pe drumul însănătoșirii complete. „Vreau să vă spun ceva”, spuse fata când s-a simțit mai bine. „Culegeam fructe și m-am înțepat la mână într-un spin. Locul s-a infectat și, cu trecerea timpului, s-a agravat, încât în după-amiaza anterioară, durerea mă săgeta în tot brațul. Pe când agonizam, un bărbat a trecut pe lângă casă anunțând că în Maues este o mică barcă, o mică barcă albă medicală, care merge pe râu. Sunt sigur că dacă ar veni pe râul acesta, te-ar putea ajuta.”

Fata ne-a spus că după ce bărbatul a plecat, s-a dat jos din hamac, a îngenuncheat și s-a rugat ca mica barcă albă să coboare în aval pe râu. După aceea, i-a spus tatălui ei să iasă afară și să fluture un prosop dacă vedea apărând o mică barcă albă. Am întrebat-o la ce oră s-a rugat. „Ah, ieri, la puțin timp după ora patru după‑amiaza”, spuse fata.