Convingerea conștiinței

De ce la testul final oamenii vor accepta semnul fiarei? Unii vor fi atât de amăgiți încât vor crede că, de fapt, această doctrină falsă este cu adevărat adevărul. Totuși, Biblia arată că pentru alții, închinarea nu va fi în întregime voluntară. Aceștia vor răspunde amenințărilor și vor încerca să evite ridiculizarea, amenzile, închisoarea și chiar moartea.

„Și a făcut ca toți – mici și mari, bogați și săraci, slobozi și robi, să primească un semn pe mâna dreaptă sau pe frunte și nimeni să nu poată cumpăra sau vinde fără să aibă semnul acesta, adică numele fiarei, sau numărul numelui ei” (Apocalipsa 13:16,17).

Acesta nu este un stil nou în teatrul de operațiuni al lui Satana și al slujitorilor lui. Satana constrânge. El terorizează. „Mijlocul la care recurge în mod constant Satana – pentru a dobândi controlul asupra celor pe care nu-i poate amăgi – este constrângerea prin acte de cruzime. El se străduiește să domine conștiința și să-și asigure închinarea prin frică și forță” (Tragedia veacurilor, p. 608).

Cei care persecută recunosc că sunt urmașii lui Satana. „Sub pretenția râvnei pentru neprihănire, oamenii se asociază cu îngerii răi ca să aducă suferință asupra semenilor lor, pentru a-i converti la ideile lor religioase, dar Hristos Se arată totdeauna plin de îndurare, căutând totdeauna să câștige inimile oamenilor prin descoperirea iubirii Sale” (Viața lui Iisus, p. 547). Isus a avertizat biserica din Smirna: „Nu te teme nicidecum de ce ai să suferi. Iată că Diavolul are să arunce în temniță pe unii din voi, ca să vă încerce. Și veți avea un necaz de zece zile. Fii credincios până la moarte, și-ți voi da cununa vieții” (Apocalipsa 2:10).

Dumnezeu guvernează într-un mod total diferit. Spre deosebire de Diavol, El nu caută să manipuleze oamenii. El vrea ca aceștia să fie liberi să gândească și să aleagă. „Dumnezeu nu forțează conștiința; El nu folosește tortura fizică pentru a-i obliga pe oameni să respecte legea Sa. Astfel de lucrări se fac la ordinul lui Satana... Dumnezeu însă se ocupă de oameni după un plan diferit. El îi va da păcătosului dovezi suficiente pentru a-i convinge conștiința, iar apoi, dacă de bunăvoie acceptă invitația lui Isus, va primi Duhul lui Dumnezeu” (The Youth’s Instructor, 17 august 1893).

În această lecție, vom studia mesajul celui de-al doilea înger din Apocalipsa 14. Observați cum descrie eforturile coercitive ale Babilonului de a forța oamenii din toate națiunile să nu se supună lui Dumnezeu. „Apoi a urmat un alt înger, al doilea, și a zis: «A căzut, a căzut Babilonul, cetatea cea mare, care a adăpat toate neamurile din vinul mâniei curviei ei!»” (Apocalipsa 14:8). Veți fi capabili să rezistați presiunii care îi face pe atât de mulți să se conformeze? Dacă vreți să rezistați în acea vreme, va trebui să învățați cum să-i rezistați Diavolului acum.

1. Citiți Apocalipsa 13:16,17. Cum îi va determina Babilonul pe oameni să i se închine?

2. Dați câteva exemple din Scriptură pentru a ilustra ce vor face oamenii credincioși ai lui Dumnezeu atunci când Babilonul va încerca să-i forțeze pe oameni să se închine într-un anumit mod.

3. Referitor la forță, subliniați metodele opuse folosite de guvernarea lui Dumnezeu și cea a lui Satana.

Nu este greu să înțelegem de ce oamenii care Îl urăsc pe Dumnezeu ar putea să vrea să-i persecute pe cei care Îl iubesc. Dar aceasta nu este singura cale prin care are loc persecuția. Adesea, oamenii care persecută pretind că sunt urmașii lui Dumnezeu și că fac lucrarea Lui (vezi Ioan 16:2). Acest lucru a fost adevărat de la începutul istoriei omenirii.

Ținând cont că ambii I-au adus daruri pe altar, atât Cain, cât și Abel pretindeau că se închină lui Dumnezeu. Și atunci, de ce Cain l-a ucis pe Abel? „Nu cum a fost Cain, care era de la cel rău și a ucis pe fratele său. Și pentru ce l-a ucis? Pentru că faptele lui erau rele, iar ale fratelui său erau neprihănite” (1 Ioan 3:12).

Iacov și Ioan, ucenicii lui Isus, voiau ca Mântuitorul să folosească forța împotriva samaritenilor care L-au desconsiderat pe Hristos. Raportându-se la o istorie biblică, cei doi au întrebat: „Doamne, vrei să poruncim să se coboare foc din cer și să-i mistuie, cum a făcut Ilie?” (Luca 9:54). Isus nu a fost niciodată confuz din cauza interpretării greșite a Scripturii. El a folosit întrebarea ucenicilor Lui ca pe o ocazie de a-i învăța despre misiunea Sa. Mustrându-i, a răspuns: „Nu știți de ce duh sunteți însuflețiți! Căci Fiul omului a venit nu ca să piardă sufletele oamenilor, ci să le mântuiască” (Luca 9:55,56).

În secolele ulterioare, nu toată lumea a urmat învățătura lui Hristos și în istoria timpurie a bisericii s-au găsit unii creștini care au promovat persecuția ca metodă de evanghelizare. Unul dintre cei mai influenți lideri de acest fel ai bisericii a fost Augustin, episcopul de Hippo. La fel ca mulți alții care interpretează greșit, Augustin a luat un pasaj scurt din Biblie și l-a scos din context: „Ieși la drumuri și la garduri și, pe cei ce-i vei găsi, silește-i să intre, ca să mi se umple casa” (Luca 14:23). Acea expresie – silește-i să intre – a fost folosită pentru a justifica folosirea forței, pentru a obliga oamenii să accepte religia romano-catolică și pentru a-i ucide pe cei care refuzau să o facă. Oamenii sunt intoleranți în mod firesc și de aceea au acceptat cu ușurință argumentul lui Augustin. Satana, cel care întotdeauna înșală, i-a convins că Biblia este de partea lor.

Bineînțeles, această perspectivă nu este învățătura Scripturii. În parabolă, împăratul a trimis invitații multora, dar nimeni nu a fost forțat să vină și mulți au refuzat invitația. Îndemnul „silește-i” sugerează mai degrabă să dea oamenilor motive convingătoare, să insiste pe lângă ei cu tărie. (Vezi 2 Corinteni 5:14-21).

Chiar și după reforma protestantă, a fost susținută perspectiva augustiniană. De exemplu, puritanii care au ajuns în America erau intoleranți. Unul dintre ei, John Cotton, a încropit o listă de motive pentru care este bine să persecuți ereticii. Printre altele, a spus că falșii învățători sunt lupi și trebuie să fie uciși sau izgoniți. Și el a utilizat abuziv textul Scripturii: „Păziți-vă de proroci mincinoși. Ei vin la voi îmbrăcați în haine de oi, dar pe dinăuntru sunt niște lupi răpitori (Matei 7:15).

Logica lui că poți ucide falșii învățători este greșită. În primul rând, Satana este un leu. Nu putem să-l ucidem și nici să-l facem să stea deoparte. În al doilea rând, Dumnezeu ne aseamănă cu niște oi, iar oile nu pot ucide lupii. Păstorul ne spune cum trebuie să fie protejate oile Lui. „Pe cei ce păcătuiesc, mustră-i înaintea tuturor, ca și ceilalți să aibă frică” (1 Timotei 5:20). „Depărtează-te de oamenii aceștia” (2 Timotei 3:5). „În Numele Domnului nostru Isus Hristos, vă poruncim, fraților, să vă depărtați de orice frate care trăiește în neorânduială, și nu după învățăturile pe care le-ați primit de la noi” (2 Tesaloniceni 3:6).

„Mustrați” și „depărtați-vă” – acestea sunt cele mai puternice moduri prin care Dumnezeu spune bisericii să-i corecteze pe oameni.

4. Ce argumente „biblice” au oferit oamenii pentru a sprijini ideea persecuției?

5. Arătați că este greșit să obligi oamenii să se închine lui Dumnezeu într-un anumit mod, folosind mai multe versete din Biblie. 

Când Dumnezeu îi acuză pe pastorii poporului Său că își neglijează lucrarea, El menționează că au eșuat să-și arate interesul față de membrii care suferă. De asemenea, au eșuat în căutarea oamenilor ce au părăsit credința. Și au mai făcut ceva ce nu este acceptabil.

„Nu întăriți pe cele slabe, nu vindecați pe cea bolnavă, nu legați pe cea rănită, n-aduceți înapoi pe cea rătăcită, nu căutați pe cea pierdută, ci le stăpâniți cu asuprire și cu asprime!” (Ezechiel 34:4). Acest mod nu este cel potrivit pentru îngrijirea oilor. Acestea au nevoie de ajutor și îndrumare, nu de forță și cruzime. Au nevoie de cineva care are control, care să le iubească și să le hrănească. Ele trebuie să fie avertizate de pericole. Ele nu trebuie să fie beneficiarele conducerii prin forță.

„Cum privește cerul astfel de lucruri? Cu ce uimire îi ascultă îngerii pe oameni judecându-și și condamnându-și frații, provocându-le cea mai crudă suferință fizică și mentală, și pretinzând că o fac sub îndrumarea lui Dumnezeu? În loc să se găsească sub conducerea lui Hristos, ei urmează conducerea lui Satana” (The Review and Herald, 10 ianuarie 1893).

Într-o perioadă, Saul a persecutat cu furie biserica. El credea că-L slujește pe Dumnezeu. Ce a spus totuși Isus despre asta? Că Saul Îl persecută! Fără să știe, de fapt, Saul îi slujea lui Satana. „Toate persecuțiile, toată forța folosită pentru a obliga conștiința răspund ordinelor lui Satana; iar cei care pun în practică aceste proiecte sunt agenții lui, cei ce execută scopul lui diavolesc” (Idem).

De ce are nevoie biserica? Are nevoie de păstori care să fie un bun exemplu. „Păstoriți turma lui Dumnezeu care este sub paza voastră, nu de silă, ci de bunăvoie, după voia lui Dumnezeu; nu pentru un câștig mârșav, ci cu lepădare de sine; nu ca și cum ați stăpâni peste cei ce v-au căzut la împărțeală, ci făcându-vă pilde turmei” (1 Petru 5:2,3).

Acest lucru nu înseamnă că pastorii din biserica lui Dumnezeu trebuie să-i lase pe oameni să facă ce vor ei. Câteodată, membrii bisericii au nevoie să fie disciplinați, sau corectați. Pavel a considerat că este necesar să corecteze biserica din Corint. Apoi însă, le-a spus membrilor: „Nu doar că am avea stăpânire peste credința voastră, dar vrem să lucrăm și noi împreună la bucuria voastră, căci stați tari în credință” (2 Corinteni 1:24).

Aceasta este aceeași lecție pe care Isus s-a străduit să-i învețe pe discipoli. „Voi să nu vă numiți «Rabbi». Fiindcă Unul singur este Învățătorul vostru: Hristos, și voi toți sunteți frați. Și «Tată» să nu numiți pe nimeni pe pământ, pentru că Unul singur este Tatăl vostru: Acela care este în ceruri. Să nu vă numiți dascăli; căci Unul singur este Dascălul vostru: Hristosul (Matei 23:8-10).

Această idee este o parte importantă pentru a preveni persecuția. Nimeni nu trebuie să fie lider sau stăpân, cu excepția lui Isus Însuși. Urmașii lui Isus nu trebuie să administreze la o scară mai mică biserica. Ei trebuie să fie gata pregătiți să învețe, nu să comande. Ei trebuie să-i abordeze pe eretici nu cu aroganță, ci cu blândețe. În felul acesta, cel ignorant poate fi condus să se pocăiască de eroarea lui.

„Și robul Domnului nu trebuie să se certe, ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici, în nădejdea că Dumnezeu le va da pocăința ca să ajungă la cunoștința adevărului; și, venindu-și în fire, să se desprindă din cursa Diavolului, de care au fost prinși ca să-i facă voia” (2 Timotei 2:24-26). „Fraților, chiar dacă un om ar cădea deodată în vreo greșeală, voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții. Și ia seama la tine însuți ca să nu fii ispitit și tu” (Galateni 6:1).

Folosirea forței de către Babilon dovedește că nu îl urmează pe Prințul păcii. Ura acestei cetăți dovedește că nu-L slujește pe Cel care a spus „iubiți-vă vrăjmașii”. Așa cum o spune solia celui de-al doilea înger, persecuția ei dovedește că „a căzut”. Cum stau lucrurile cu voi? Pe cine urmați? Unul din modurile prin care vă puteți da seama este observând cum îi tratați pe cei ce nu sunt de acord cu voi.

6. Citește Ezechiel 34, Luca 15:1-7 și Parabolele Domnului Hristos, pp. 185–192. Cum se descurcă Hristos cu păcătoșii? Cum vrea El ca noi să ne comportăm cu cei ce greșesc?

7. Cum este ilustrată puterea irezistibilă a iubirii lui Isus prin relatarea momentului când Isus a spălat picioarele ucenicilor Săi? Viața lui Iisus, pp. 642–645. Vedeți, de asemenea, 2 Corinteni 5:14-21.

8. Ce ne învață Biblia despre situația în care permitem altor oameni să fie stăpâni sau conducători peste conștiința noastră? Studiu suplimentar: Tragedia veacurilor, pp. 563–581.

Predicând solia

În următorul Sabat (în data de 18 decembrie), a avut loc o adunare generală a păzitorilor Sabatului din partea vestică a New York-ului. În timpul rugăciunii, sora White a fost luată în viziune. Printre alte lucruri ce i-au fost prezentate, era și un mesaj pentru mine.

„Ai făcut ceea ce trebuia luând hotărârea de a te dedica lucrării de predicare. Acum, datoria ta este să mergi și să nu întârzii.” Apoi au fost înălțate rugăciuni pentru ca Domnul să-mi deschidă și mai departe calea. Hiram Edson, care locuia la patruzeci de mile est de Rochester, hotărâse să nu participe la întâlnire, dar soția lui a primit o puternică impresie că va fi chemat, astfel încât i-a pregătit hainele pentru orice situație de urgență. În Sabat, în timp ce conducea serviciul de închinare în familie, fu impresionat să meargă la Rochester, prezența lui fiind dorită acolo.

„Ce înseamnă asta?”, și-a întrebat nevasta. „Nu știu de ce trebuie să merg la Rochester.” De mai multe ori în ziua aceea, când se ducea în hambar ca să se roage, se simțea impulsionat să meargă la Rochester. În cele din urmă, și-a întrebat soția: „Am haine pregătite să merg? Am impresia că este posibil să lipsesc câteva săptămâni.” Ea l-a asigurat că totul este pregătit. La încheierea Sabatului, a luat trenul către Rochester. La sosire, i-a spus fratelui White: „Nu plănuisem să vin la această întâlnire, dar am fost puternic impresionat azi să vin, așa că iată-mă. Ce treabă ai cu mine?”

„Ei bine”, spuse fratele White, „vrem să-l înhami pe bătrânul Charlie la căruță și să mergi împreună cu fratele Loughborough într-un circuit de șase săptămâni în sud-vestul New-York-ului, ca să înceapă să predice solia.” Prin urmare, luni, fratele Edson și cu mine am plecat în căruța trasă de calul fratelui White într-o călătorie de șase săptămâni. Ne-am petrecut primul Sabat la o adunare de credincioși din Orangeport. Ne-a fost imposibil să mergem mai departe cu căruța din cauza unei puternice furtuni de zăpadă, așa că duminică am construit o sanie și ne-am continuat drumul.

În ajunul Crăciunului din 1852, am intrat în Buffalo în timpul unei furtuni de zăpadă îngrozitoare. Până atunci nu mai purtasem palton, dar fratele Edson a oprit la un magazin de haine și mi-a cumpărat unul. După aceea, ne-am dus la Fredonia și timp de câteva zile am ținut mai multe întâlniri. De acolo, ne-am dus la Potter County, P.A., vizitând oamenii ce locuiau izolați de-a lungul drumului.

La State Line, Lewis Hacket a aranjat să vorbesc duminică după-amiază și seară într-o școală mare. Deoarece dimineața era deja ocupată de alt predicator, am hotărât să particip și să răspândesc informația despre programarea noastră. Cum predicatorul nu a apărut, adunarea mi-a cerut mie să vorbesc. Oamenii m-au privit cu curiozitate când am pășit spre birou, dar în curând au început să prezinte un interes profund, iar după-amiaza și seara, locul a fost plin până la refuz.

Intrând luni dimineața în magazinul de pantofi al domnului Hacket, am observat o copie a fițuicii prin care anunțase orașul de întâlnirile mele. Așa se explicau și privirile ciudate pe care mi le aruncaseră oamenii cu o zi înainte. Pe fițuică, stătea scris: „J.N. Loughborough din Rochester va vorbi la școală la ora două și șapte p.m. Veniți și ascultați, căci cei ce au răsturnat lumea și pe care Lewis i-a primit au venit și aici. Și toate acestea sunt contrare decretelor papale, spunând că există o cale mai bună – poruncile lui Dumnezeu și credința lui Isus.”

„Așa ai anunțat locuitorii orașului?”, l-am întrebat. „Acum pot să înțeleg de ce m-au privit oamenii atât de curioși când am stat înaintea lor prima dată.” Când a început călătoria înapoi acasă de-a lungul râului Genesee spre Rochester, a trebuit să ne grăbim, căci zăpada se topea cu rapiditate. Pentru Sabat, ne-am oprit la o familie de credincioși. Soțul părea foarte nerăbdător să predice solia, dar nu l-am încurajat să o facă, deoarece simțeam că trata viața cu prea multă ușurință, astfel încât nu credeam că predicile lui or să aibă succes.

Am observat că soția lui tăia lemne ca să pregătească masa de seară, în timp ce el stătea într-un fotoliu, picior peste picior, și cânta plin de entuziasm despre vremurile frumoase care îl așteptau în cer. O strofă părea să-l încânte cel mai mult: „Când vom ajunge acasă, nu vom avea nimic altceva de făcut decât să mărșăluim în jurul Ierusalimului.” Părea să ilustreze spiritul cântecului prin faptul că nu se obosea cu munca și truda pe pământ.

Dumnezeu dorește ca blândețea și amabilitatea, caracteristicile distinctive ale lui Hristos, să facă parte din viețile urmașilor Lui. Mântuitorul ne-a invitat pe toți: „Veniți la Mine, toți cei trudiți și împovărați, și Eu vă voi da odihnă. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, căci Eu sunt blând și smerit cu inima; și veți găsi odihnă pentru sufletele voastre. Căci jugul Meu este bun și sarcina Mea este ușoară.”

În dragostea de sine, în înălțare de sine și în mândrie se găsește o mare slăbiciune; în schimb, în smerenie se află puterea. Adevărata demnitate nu este menținută când ne îndreptăm gândurile spre noi înșine, ci atunci când Dumnezeu este în toate gândurile noastre și când inima noastră strălucește cu totul de dragoste pentru Izbăvitorul nostru și pentru ceilalți oameni. Prin mândrie și separare de Dumnezeu, căutăm constant să ne înălțăm sinele și uităm că smerenia minții înseamnă putere. Puterea lui Hristos nu stă în cuvinte tăioase ce străpung sufletul, ci în amabilitatea Sa. Acest lucru l-a făcut un cuceritor de inimi. Noi suntem invitați să învățăm de la El, care a fost blând și smerit cu inima.

Viața lui Hristos trebuie să fie modelul nostru. Viața și lucrarea Sa din lume sunt un exemplu pentru ce ar trebui să fie viața și lucrarea noastră. „Eu nu umblu după slava care vine de la oameni”, a spus El. În slujba Sa nu trebuie să ne așteptăm la onoruri lumești; căci nici Maiestatea cerului nu a primit aceste lucruri. El a fost „disprețuit și părăsit de oameni”.

Lumina ce coboară de la crucea de pe Golgota va smeri orice gând mândru. Cei care Îl caută pe Dumnezeu din toată inima lor și care acceptă marea salvare ce le-a fost oferită vor deschide ușa inimii lui Isus. Ei vor înceta să-și atribuie lor gloria. Ei nu se vor mândri cu ce vor obține și nici nu își vor asuma meritele pentru capacitățile lor, ci vor privi toate talentele lor ca fiind darurile lui Dumnezeu, ca să fie folosite pentru slava Sa. Ei vor privi fiecare abilitate intelectuală ca fiind prețioasă atâta timp cât este folosită în slujba lui Hristos. Apostolul scrie: „Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus, iată că toate lucrurile s-au făcut noi.” Toate lucrurile din viața noastră care nu sunt demne de Hristos sunt îndepărtate. Hristos sălășluind în noi ne curăță sufletul de egoism și nelegiuire. O nouă viață intră în mlădița uscată și lipsită de vlagă, începând să rodească. În viață sunt dezvăluite „dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioșia, blândețea”.

Măreția adevărată nu are niciodată tendința să se înalțe pe sine. Adevărații oameni măreți sunt inevitabil smeriți. Aceia care au acumulat în minte cunoștințe folositoare și care au realizări autentice și rafinate vor fi gata să-și recunoască slăbiciunile. Aceștia nu sunt nici încrezători în sine, nici lăudăroși, dar în vederea realizărilor înalte la care se pot ridica, ei par în ochii lor ca și când de-abia au început urcușul.

Vrăjmașul lui Dumnezeu și al omului profită de punctele slabe din caracterul bărbaților și femeilor. Dacă bărbații sunt înclinați spre mândria și exaltarea de sine, el își concentrează eforturile în special în direcția aceasta. Dacă o persoană este plină de vanitate, Satana spune: „Îmi voi pune agenții să lucreze și să-l înconjoare pe omul acela cu ispite. O să-l fac să creadă că este de o mare importanță. O să lucrez la distrugerea lui lăudându-l și susținându-i toate eforturile. Astfel o să-l fac să se încreadă în sine și să umble la lumina primită de la propriul foc de vreascuri.” Pentru un timp, lumea este răscolită în aparență de un interes profund față de omul pe care Satana caută să-l înșele și să-l distrugă, dar când s-a separat de Dumnezeu și vrăjmașul și-a atins obiectivul, lumea își pierde interesul în ce-l privește pe omul acela. Satana l-a băgat în situații dificile, dar nu-l scoate din acestea și se bucură de distrugerea sufletului lui.

Mântuirea a fost adusă la îndemâna omului cu un cost infinit. Este darul gratuit al lui Dumnezeu pentru noi. Nimic nu poate fi adăugat la aceasta, nimic nu poate fi scos. Mântuirea este completă și perfectă. Hristos nu ne spune niciunuia dintre noi: Ești complet în tine însuți, cu propriile tale talente, cu înzestrările încredințate. Nu, ci spune: „Voi aveți totul deplin în El.” „Cine crede în Mine are viața veșnică.” Caracterul unui om nu este hotărât de ceea ce posedă acesta, ci de puritatea inimii, de scopul statornic. Caracterul construit cu fapte bune și nobile este un monument pe care oștirile îngerești îl respectă – caracterul care, atunci când viața omului s-a sfârșit, continuă să trăiască în amintirea altora, prin faptele bune pe care le-a făcut.

Adevăratul creștin nu va gândi despre sine că valorează mai mult decât trebuie. El nu va fi însetat după onoare și stimă lumească. Un elev în școala lui Hristos va fi blând și nu se va încrede în sine. Viața lui va fi caracterizată de o simplitate creștină. Pentru el, luxul, huzurul și bogăția nu au nicio atracție, căci el privește la Acela care, de dragul lui, a devenit un om al durerii obișnuit cu suferința, zdrobit pentru păcatele lui și ale cărui răni l-au vindecat. Este „omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu”. Spiritul blând și liniștit va mărturisi despre el prin faptele bune. Asta este ceea ce îi diferențiază pe oamenii lui Dumnezeu de cei lumești. În simpatia lor pentru alții, prin gingășia, blândețea și smerenia inimii, ei arată că poartă jugul lui Hristos și că sunt receptorii darurilor Duhului Sfânt. — The Youth’s Instructor, 6 decembrie 1900

1. Care sunt cele două caracteristici distinctive ale lui Hristos?

2. Ce anume include o mare slăbiciune? Unde se află puterea?

3. Cum poate o persoană să-și mențină adevărata demnitate?

4. Unde se găsește puterea lui Hristos?

5. Ce anume va smeri orice gând mândru?

6. Descrieți-i pe cei ce deschid ușa inimii lui Isus.

7. Descrieți-i pe cei care sunt cu adevărat măreți.

8. Ce face Satana când observă că o persoană este înclinată spre mândrie și exaltarea de sine?

9. Putem adăuga ceva darului gratuit al mântuirii pentru care Dumnezeu a plătit un preț infinit?

10. Ce îi caracterizează pe cei ce învață în școala lui Hristos?

11. Ce îi diferențiază pe oamenii lui Dumnezeu de cei lumești?

O vizită specială -  de dr. Ricardo Faria

Era într-o după-amiază de mai. Vasul Lightbearer to the Amazon I, pe care se afla echipa noastră formată din opt persoane, urca greoi în amonte pe cursul râului Solimones. Am trecut de câteva sate care erau complet inundate. Iată că s-a întâmplat din nou ca Amazonul să iasă din albie, inundând mii de oameni în casele lor.

Într-un loc, am observat un grup de oameni pe malul drept, făcând semn cu mâinile. După ce am trecut, am început să mă gândesc că ne chemau să mergem la ei. I-am cerut de îndată căpitanului să întoarcem și să lăsăm ancora în apropiere de casa lor.

După câteva minute, o canoe mică motorizată trase lângă ambarcațiunea noastră, iar noi am fost invitați să intrăm în casa lor, care era complet inundată de apele fluviului. Imediat ce canoea cea mică trase în dreptul casei lor, am fost întâmpinați de întreaga familie cu zâmbetul pe buze.

„Bine ai venit, domnule pastor”, m-au salutat. Am zâmbit și am răspuns: „Nu sunt predicator, sunt doctor.” Imediat, s-au adunat în jurul meu ca să mă felicite și să mă invite să intru în casa lor. În curând, am aflat că familia aceasta era o familie de adventiști pionieri, prima din întreaga regiune. Tatăl, domnul Genico, având copiii în partea sa dreaptă, mi-a spus cât de copleșitoare a fost surpriza de a vedea ambarcațiunea Luzeiro trecând prin regiune și că din acest motiv ne-au chemat. Au început să-mi spună repede cât de mult le-a lipsit prezența vechilor bărci Luzeiro, care întotdeauna aduceau ajutor medical familiilor lor, și cum pastorul întâmpina atât de multe dificultăți până să facă o vizită în satul lor. Cu lacrimi în ochi, și-au împărtășit numeroasele amintiri legate de bărcile Luzeiro și ajutorul pe care acestea îl ofereau întotdeauna în trecut.

În acel moment, m-am simțit extrem de satisfăcut și de bucuros pentru că am venit la această comunitate îndepărtată la bordul lui Luzeiro. De asemenea, i-am mulțumit lui Dumnezeu deoarece obiectivul programului Luzeiro a fost îndeplinit. Când am vorbit cu patriarhul familiei și l-am privit în ochi, am observat că suferă de cataractă. L-am întrebat pe domnul Genico dacă vede bine.

„Domnule doctor”, spuse domnul Genico, „nu pot să văd bine deloc. Chiar săptămâna aceasta urma să încerc să ajung la Manaus ca să caut un doctor de ochi și știu că nu o să fie ușor.” După o analiză medicală, i-am recomandat să meargă la unul dintre voluntarii noștri din Manaus, care este oftalmolog. După aceea, am examinat întreaga familie, le-am lăsat medicamente și m-am rugat pentru fiecare dintre ei. Am plecat cu o inimă voioasă.

Din cauza curenților puternici ai râului Solimones, am fost obligați să navigăm pe lângă malul acestuia. În diverse locuri, am fost surprinși de forța apei, iar în altele, de vârtejurile ce pot muta din loc până și vasele mari ce se aventurează pe cursul râului. Lucrurile nu stăteau altfel cu mica și drăguța noastră ambarcațiune Luzeiro. În momentul când barca a intrat într-una dintre aceste zone a fost imediat aruncată într-o parte; căpitanul încerca să manevreze vasul în așa fel încât să depășească forța apei. În timpul fiecărei întâlniri de felul acesta, îmi simțeam inima destul de neliniștită și de fiecare dată mă rugam ca Domnul să ne îndrume prin intermediul îngerilor Săi. Am trecut de sute de astfel de locuri și, mulțumită lui Dumnezeu, am reușit să trecem în siguranță de toate acestea.

Pe râul vieții noastre, avem nevoie să fim atenți și pregătiți, astfel încât, atunci când pericolele ne surprind încercând să ne răstoarne de pe canalul pe care navigăm alături de Dumnezeu, să ne putem întoarce repede către Mântuitorul nostru ca să nu ne scufundăm. Ca să facem aceasta, trebuie să ne punem viețile în mâinile celei mai importante Căpetenii, Isus Hristos. Dacă nu ne predăm viețile în mâinile Sale, vom fi grav surprinși și ne vom scufunda din punct de vedere spiritual.