1 Amintește-ți, DOAMNE, ce a venit peste noi; ia aminte și privește ocara noastră.

Adu-ţi aminte. Acest poem final din cartea Plângerilor este o rugăciune pentru refacere. Stările pe care el le zugrăveşte, sunt aparent acelea din Iuda şi din poporul lui în perioada de după căderea Ierusalimului. Poemul acesta formează un contrast cu poemele din cap. 1,4 din diferite feluri: el nu este un acrostih, deşi are hotărât 22 de versete, acelaşi număr ca literele alfabetului ebraic; şi nu este scris în metrul caracteristic al plângerii ebraice (vezi p. 544). Cu toate acestea, capitolul acesta are remarcabile calităţi poetice. Fiecare verset constă din ouă părţi, care sunt paralele, repetiţia fiind o inovaţie bine cunoscută a poeziei ebraice (vezi Vol. III, p. 23-28).

Poetul a dat de asemenea o neobişnuit de mare atenţie la sunet, fapt care este remarcabil, întrucât rima şi asonanţa nu sunt în general caracteristice pentru poezia ebraică.


2 Moștenirea noastră s-a întors la străini, casele noastre la necunoscuți.

Străin. Vezi comentariul la cap. 1,10.


3 Noi suntem orfani și fără tată, mamele noastre sunt ca văduvele.

Văduve. Vezi comentariul la cap. 1,1. Aici e de înţeles atât văduvia figurată cât şi cea literală, întrucât mulţi bărbaţi au murit în lupte, în timp ce fără îndoială mulţi dintre ceilalţi au fost luaţi în captivitate, dar soţiile şi copiii lor fuseseră lăsaţi înapoi.


4 Noi am băut apa noastră pe bani; lemnul nostru ne este vândut nouă.

Apa. Chiar şi cele mai obişnuite necesităţi ale vieţii acum puteau fi căpătate numai pe bani.


5 Gâturile noastre sunt sub persecuție; muncim și nu avem odihnă.

Prigonitorii ne urmăresc cu îndârjire. Literal, expresia aceasta spune: pe grumazii noştri ne fugăresc. Înţelesul ar putea fi că ei erau urmăriţi cu aprindere. Unii consideră că ar fi mai de dorit sensul cu referire la cruzimea sclaviei, la care erau supuşi cu forţă: suntem mânaţi de grumazii noştri. În inscripţiile egiptene prizonierii sunt arătaţi legaţi laolaltă de gât.


6 Am dat mâna cu egiptenii și cu asirienii, ca să ne săturăm cu pâine.

Am întins mâna. Adică, ne-am supus la (vezi Ezra 10,19; Ieremia 50,15; Ezechiel 17,18). Egipt. Şi Iuda fusese anterior sub dominaţia egipteană în cursul primei părţi a domniei lui Ioiachim (vezi p. 347). Asiria. Vezi comentariul la Ezra 6,22.


7 Părinții noștri au păcătuit și nu mai sunt, iar noi am purtat nelegiuirile lor.

Părinţii noştri. Vezi 2Regi 21,11-15; 23,26.27.


8 Servitori au condus peste noi, nu este nimeni care să ne elibereze din mâna lor.

Robii. Sau Slujitorii. În întrebuinţarea din Vechiul Testament, termenul acesta, când era aplicat la slujbaşi ai cârmuirii, nu arăta neapărat o poziţie de mai mică însemnătate în viaţă, ci putea să se refere inclusiv la slujbaşi de rang înalt (vezi comentariul la Neemia 2,10).


9 Ne câștigăm pâinea cu riscul vieților noastre din cauza sabiei pustiei.

Sabia în pustie. Această expresie unică probabil se referă la prădătorii deşertului, care jefuiau pe oameni când îşi căutau hrană în ţara lor goală şi lipsită de apărare.


10 Pielea noastră era neagră ca un cuptor din cauza foametei teribile.

Ne arde pielea ca un cuptor. Sau Pielea noastră era neagră ca un cuptor. Literal, se încingea. O imagine vie reprezentând febra care era produsă de foametea teribilă a asediului final al Ierusalimului (vezi cap. 2,20; 4,10).


11 Ei au necinstit femeile în Sion și pe fecioarele din cetățile lui Iuda.
12 Prinți sunt spânzurați prin mâna lor; fețele bătrânilor nu au fost onorate.

Spânzuraţi de mâinile lor. O metodă obişnuită de tortură în toate timpurile.


13 Ei au luat pe tineri să macine și copiii au căzut sub lemne.

Cădeau sub poveri. Copilaşii erau forţaţi să poarte poveri excesiv de grele de lemne. Măcinarea cerealelor şi căratul lemnelor erau socotite ca sarcini ale slugilor (vezi Judecători 16,21; vezi comentariul la Iosua 9,21).


14 Bătrânii au încetat să mai fie la poartă, tinerii la muzica lor.

Poartă. Vezi comentariul la Geneza 19,1; Iosua 8,29; Plângeri 1,4.


15 Bucuria inimii noastre a încetat; dansul nostru este întors în jale.

Jocurile. Jocurile erau considerate de evrei ca o deosebită exprimare a bucuriei şi a laudei (Psalmi 30,11; 149,3; 150,4; Ieremia 31,4.13; vezi comentariul la 2Samuel 6,14).


16 Coroana a căzut de pe capul nostru; vai de noi, pentru că am păcătuit!

Cunună. Căderea suveranităţii naţionale devine simbolică pentru tot ceea ce Iuda pierduse o dată cu ea.


17 Fiindcă inima noastră este leșinată; pentru aceste lucruri ochii noștri sunt întunecați.

Întunecat. Fie literal, din cauza plânsului peste măsură de mare, fie în sens figurat, din cauza scenelor înspăimântătoare, pe care ei le vedeau (vezi comentariul la cap. 3,51).


18 Din cauza muntelui Sionului, care este pustiit, vulpile se plimbă pe el.

Muntele Sionului. Adică, Ierusalimul (vezi comentariul la Psalmi 48,1.2). Muntele Sionului era îndeosebi considerat ca locaş al lui Iehova (vezi Psalmi 74,2; 76,2), dar acum prezenţa Domnului se depărtase.

Şacalii. Ebr. shu‘alim. Folosit şi cu privire la vulpi (vezi comentariul la Judecători 15,4). Prezenţa vulpilor, şi îndeosebi a şacalilor, scoate în evidenţă pustietate şi sălbăticimea locului care cândva fusese inima cetăţii celei mari. Evident cadrul acestui poem reflectă o stare la ceva vreme după nimicirea cetăţii.


19 Tu, DOAMNE, rămâi pentru totdeauna; tronul tău din generație în generație.

Împărăţeşti. Indiferent ce s-ar putea întâmpla omului, Dumnezeu este de-a pururi deasupra omului, deoarece făgăduinţele Lui sunt sigure. Pe vecie. Ebr. le‘olam (vezi comentariul la Exod 12,14; 21,6; 2Regi 5,27).


20 Pentru ce ne uiți pentru totdeauna și ne părăsești atât de mult timp?

Pe vecie. Ebr. lanesach (vezi comentariul la 1Samuel 15,29).


21 Întoarce-ne la tine, DOAMNE și ne vom întoarce; înnoiește-ne zilele ca în vechime.

Întoarce-ne. Literal, adu-ne înapoi, fă să ne întoarcem, de unde refă-ne. Aceasta este totuşi mult mai mult decât o rugăciune de scăpare din robie. Ieremia de repetate ori a folosit acelaşi fel de vorbire şi pentru restaurarea pământească, şi pentru cea spirituală (Ieremia 3,1.12; 31,16-21). Aici este scos în evidenţă aptul că numai Dumnezeu poate să repună în favoarea divină pe păcătosul pierdut, numai El poate să acorde harul, care face cu putinţă ca un păcătos să se pocăiască, să se întoarcă la El (vezi Fapte 5,31; Romani 2,4).


22 Dar tu ne-ai respins pe deplin, te-ai înfuriat tare împotriva noastră.

Lepădat de tot? Vorbirea ebraică poate fi tradusă aici şi ca o întrebare plângătoare: Dar ne-ai lepădat Tu de tot? Iehova nu l-a lepădat de tot pe Iuda. Făgăduinţele de restaurare pe care însuşi Ieremia le-a proclamat sunt în mare număr (Ieremia 16,13-15; 27,21.22; 30,5-24; 33,7-9; Plângeri 3,22.31.32).

Comentariile lui Ellen G. White 1-3,7,8,17,19-21 PK 463