Ţofar din Naama a luat cuvântul. Aceasta este a doua cuvântare a lui Ţofar. Scopul lui este de a arăta că indiferent cât de sus va fi înălţat un nelegiuit, indiferent cât de prosper ar ajunge, Dumnezeu îl va smeri şi-l va face să sufere. Aplicaţia la Iov este prea evidentă pentru a fi trecută cu vederea. Capitolul 19 s-a încheiat cu o avertizare de pe buzele lui Iov. Ţofar consideră un afront faptul că Iov mută asupra prietenilor săi ameninţarea cu pedeapsa, când Ţofar e sigur că numai Iov este vinovat.

Gândurile mele. Gândurile lui Ţofar nu sunt o reflectare calmă sau o meditaţie profundă. El e agitat. Gândurile lui par să se înghesuie unele pe altele pentru a fi exprimate. Nu-mi dau pace. [Mă grăbesc, KJV]. Ţofar recunoaşte temperamentul său iute şi impetuos.

Mustrări. Probabil că Ţofar se referă la ceea ce spusese Iov la sfârşitul cuvântării sale (cap.19:29). Sau s-ar putea ca el să se refere la mustrarea din cap.19:2. Totodată, el poate că nu a uitat ce Iov spuse ca răspuns la cuvântarea anterioară a lui Ţofar (cap.12:2). Ţofar zice de fapt: "Mai acuzat pe nedrept, şi indignarea mă constrânge să răspund." Versetul acesta dă pe faţa caracterul lui Ţofar; el este irascibil şi coleric. Aproape că nu mai poate să aştepte ca Iov să-şi încheie cuvântarea ca apoi să izbucnească cu aprindere.

Adâncul minţii mele. [Al înţelegerii mele, KJV]. Nu e ceva neobişnuit ca o persoană colerică să susţină că vorbeşte din îndemnurile unei înţelepciunii liniştite.

Nu ştii tu? Întrebarea este sarcastică, ca şi întrebările lui Elifaz (cap.15:7-13). Ţofar spune că toată istoria îi dă dreptate.

Scurtă. Versetul acesta explică soluţia lui Ţofar la problema prosperităţii nelegiuiţilor. El admite că ei ar putea să strige triumfător, dar bucuria lor e de scurtă durata, de o clipă. Parţial, Ţofar are dreptate; dar argumentul lui este slab prin aceea că nu ajunge să recunoască faptul că un păcătos poate părea că are succes de-a lungul întregii sale vieţi muritoare (vezi Psalmi 37:35.36; 73:1-17). Scurtimea triumfului celui nelegiuit este unul dintre punctele principale ale disputei dintre Iov şi adversarii lui. Elifaz şi Bildad susţinuseră aceeaşi părere ca şi Ţofar (Iov 4:8-11; 5:3-5; 8:11-19; 15:21.29). Iov e convins că lucrurile stau altfel. El îi văzuse pe nelegiuiţi "îmbătrânind şi sporind în putere" (cap.21:7). El îi văzuse că "îşi petrec zilele în fericire şi se pogoară într-o clipă în locuinţa morţilor" (cap.21:13). El nu e dispus să admită vorbele goale prietenilor săi. Iov dovedeşte o mai mare putere de înţelegere decât prieteni săi - o putere de înţelegere produsă de suferinţa sa.

Până la ceruri. Un alt fel de a descrie culmile izbânzii şi ale influenţei la care cei nelegiuiţi ar putea ajunge (vezi Psalmi 73:9; Daniel 4:22).

Ca un vis. O ilustraţie a instabilităţii celor nelegiuiţi. Nimic nu e mai ireal şi mai trecător ca un vis.

Ochiul. Ţofar foloseşte cu privire la nelegiuiţi aproape acelaşi limbaj pe care Iov îl folosise cu privire la sine (Iov 7:8.10; cf. 8:18; Psalmi 103:16).

Peste fiii lui vor năvălii cei săraci. [Copiii lui vor căuta să placă celor săraci, KJV]. Poate în sensul că vor fi cerşetorii cerşetorilor. Vor da înapoi. Versetul acesta descrie umilirea păcătosului mândru şi prosper, până acolo că caută bunăvoinţa săracilor şi e constrâns să le dea averea sa.

Oasele lui pline de vlaga tinereţii. Literal, "oasele lui sunt pline de tinereţea lui", adică pline de vigoarea tinerească. Pare să nu fie nevoie de introducea cuvintelor "a păcatului" [ca în KJV]. Fără ele propoziţia următor poate fi înţeleasă ca spunând că vigoarea tinerească va zace în ţărână.

Dulce era. Versul acesta începe o nouă strofă. Nelegiuirea are şi ea partea ei plăcută, dar e superficială şi trecătoare.

Îl mesteca într-una. [Îl economisea, KJV]. Păcatul e plăcut la gust. Păcătosul nu renunţă nicidecum la nebunia şi plăcerea lui. El e ca un copil care vrea să facă în aşa fel încât o acadea să dureze cât mai mult cu putinţă.

Se va preface. Păcatul înghiţit devine amar şi ajunge ca o otravă de aspidă.

Se va vărsa. Un fel expresiv de a descrie judecata divină despre care Ţofar crede că e pregătită pentru cei nelegiuiţi.

De miere şi de lapte. [Miere şi unt, KJV]. Compară cu Exod 3:8.17; 13.5; Deuteronom 26:9.15; Isaia 7:22; Ioel 3:18. Prosperitatea depindea de o rezervă abundentă de apă. "Untul" [KJV] era probabil lapte covăsit.

Va da înapoi. Pentru a-i despăgubi pe cei pe care i-a jefuit, nelegiuitul va trebui să le dea bogăţia pe care a adunat-o în mod cinstit.

Pe săraci... i-a lăsat să piară. Acuzaţiile acestea de maltratare a săracilor sunt acum, pentru întâia dată, puse pe seama lui Iov. Mai târziu sunt aduse în mod deschis de Elifaz (cap.22,5-9). Iov neagă acuzaţiile acestea (cap.29:11-17).

N-a cunoscut margini. [Nu simte linişte, KJV]. Versul sună literal: "pentru că n-a cunoscut linişte în pântecele lui", adică lăcomia lui nu era niciodată satisfăcută. Nu va scăpa. El nu va fi în stare să păstreze lucrurile adunate prin lăcomia lui.

Nimic nu va scăpa de lăcomia lui. [Nu-i rămâne nimic din carnea lui, KJV]. Ebr. 'okel, "hrană". Bunăstarea lui nu va ţine.[Nimeni nu va căuta bunurile lui, KJV]. LXX zice aici: "De aceea lucrurile lui bune nu vor propăşi."

La nevoie. [La strâmtoare, KJV]. Bogăţia nu-l va scuti de încurcături.

Focul mâniei. [Furia mâniei, KJV]. Este evident că Ţofar aplică aceste cuvinte lui Iov. În mijlocul prosperităţii lui, Iov a fost smerit. Cuvintele lui Ţofar sunt menite să taie adânc. El încearcă să-l prezinte pe Iov ca pe un păcătos, care suferă furia mâniei lui Dumnezeu.

Va scăpa. [Va fugi, KJV]. Dumnezeu e zugrăvit ca ducând război cu păcătosul, care caută fără succes să scape.

Săgeata care scânteie. [Sabia care străluceşte, KJV]. Ebr. baraq, literal "străfulgerare", folosit aici în mod figurat cu privire la vârful scânteietor de săgeată. Imaginea plastică pare să fie a unui om nelegiuit care încearcă să scoată o săgeată din trupul său. Spaimele morţii iminent pun stăpânire pe el. Se subînţelege că Iov este o astfel de persoană.

Toate nenorocirile sunt păstrate pentru comorile lui. [Tot întunericul va fi ascuns în locurile lui tainice, KJV]. Propoziţia spune aici literal: "tot întunericul este păstrat pentru comorile lui". Ideea este probabil că oricărui fel de nenorocire îi sunt rezervate comorile pe care nelegiuitul le-a strâns şi le-a îngrămădit pentru sine.

Un foc pe care nu-l va aprinde omul. Acesta era un foc pe care nu l-au aprins mâini omeneşti. S-ar putea ca Ţofar să facă aluzie la "focul lui Dumnezeu" (cap.1:16) care a ars oile şi slugile lui Iov.

Vor dezveli fărădelegea. Acesta este răspunsul lui Ţofar la apelul pe care l-a făcut Iov în cap.

16:18.19 la cer şi la pământ ca să dea mărturie pentru el. Cerul, zice el, în loc să vorbească în favoarea lui, îi va descoperi fărădelegea. Pământul, în loc să-i ţină partea, se va ridica împotriva lui.

Veniturile. Mânia lui Dumnezeu va face ca toate lucrurile acestea să dispară ca o apă care se retrage.

Aceasta este soarta. Concluzia aceasta este asemănătoare cu cea pe care a tras-o Bildad la sfârşitul vorbirii sale (cap.18:21). Prin această trâmbiţare cu surle şi tunete, Ţofar intenţiona să-i transmită lui Iov ideea că nu se putea aştepta la altceva decât la suferinţă. Cuvântarea lui reprezintă atitudinea limitată, legalistă, critică a prietenilor săi în punctul ei de vârf. Nu e posibil de descris mai uşor şi mai plastic, de cum o face Ţofar, teoria că bogatul păcătos este pedepsit de Dumnezeu. Pentru Ţofar, Iov e un om nelegiuit, care suferă urmările propriilor sale păcate. El e vinovat de câştig nedrept, de aceea Dumnezeu îi mistuie averile. Ţofar caută să înăbuşe încredere nouă în Dumnezeu pe care o exprimase Iov. Nu se observă nici o urmă de bunătate sau de simpatie.