1 Elihu a vorbit din nou și a zis:

Înţelepţilor. În punctul acesta, Elihu se întoarce de la Iov spre cei cărora îi numeşte "înţelepţi" sau "oameni pricepuţi" (v. 10). Grupa aceasta poate să cuprindă pe mai mulţi decât pe cei trei prieteni. Probabil că un număr considerabil de oameni suspuşi se adunaseră ca să audă discuţia.


2 „Ascultați, înțelepților, cuvintele mele! Luați aminte la mine, pricepuților!
3 Căci urechea[[xr:1]] deosebește vorbele auzite, așa cum gustă cerul gurii bucatele.

Deosebeşte cuvintele. Compară cu cap. 12:11. Elihu încearcă să apeleze la discernământul spiritual al ascultătorilor lui. El doreşte ca ei să compare poziţia lui cu aceea a lui Iov şi intenţionează ca ei să-şi dea seama de ceea ce i se pare lui a fi superioritatea punctului său de vedere.


4 Să alegem ce este drept pentru noi, să vedem între noi ce este bine.

Să alegem. Versetul acesta este un apel al lui Elihu de a descoperi adevărul din mijlocul părerilor şi sentimentelor în conflict care fuseseră prezentate.


5 Iov a zis: «Sunt nevinovat,[[xr:1]] dar Dumnezeu nu vrea să-mi dea[[xr:2]] dreptate;

Iov a zis. Versetele 5-9 recapitulează acuzaţiile lui Iov împotriva lui Dumnezeu. Elihu afirmă că Iov Îl acuzase pe Dumnezeu că îl face să sufere, cu toate că el era drept. Acesta era într-adevăr baza problemei lui Iov. El nu putea să pună în acord nenorocirile sale cu simţământul că trăise fără prihană.


6 am[[xr:1]] dreptate, și totuși sunt luat de mincinos; sunt rănit de moarte[[fn:a]], deși nu am păcat.»

Trec drept mincinos. În acest verset, Elihu continuă să-l citeze pe Iov zicând "În ciuda vieţii mele drepte, sunt socotit drept un mincinos când mă apăr. Sufăr pedeapsa ca un făcător de rele, deşi n-am nici o vină."

Rana. Literal, "săgeata". O metaforă pentru rana făcută de săgeata lui Dumnezeu. Acesta făcuse o rană mortală, dar Iov nu cunoaşte că ar fi călcat legea.


7 Care om mai este ca Iov, care[[xr:1]] bea batjocura ca apa,

Este vreun om? Elihu găseşte cu greu cuvinte care să exprime cât de mult detestă el lipsa de evlavie a lui Iov. După aprecierea lui Elihu, Iov se complăcea în ireverenţă şi reproş, tot aşa cum un om ar bea apă (vezi cap. 15:16).


8 care umblă în tovărășia răufăcătorilor, care se însoțește cu oamenii nelegiuiți?

Cei nelegiuiţi. Versetul acest continuă exprimarea groazei lui pentru lipsa de respect şi reflectă atitudinea lui Elihu şi nu acţiunile lui Iov. Filozofia lui Elihu cu privire la disciplinarea divină arată că Iov trebuia să fie un păcătos. În privinţa acesta, ideile lui nu se deosebeau de ale celor trei prieteni. Potrivit cu interpretarea aceasta, indiferent că nenorocirile lui Iov erau disciplinare sau pedepsire, Iov trebuia să fi făcut ceva pentru a o merita.


9 Căci[[xr:1]] el a zis: «Nu-i folosește omului să fie plăcut lui Dumnezeu.»

El a zis. Vezi cap. 9:22. Dezgustul lui Elihu faţă de Iov atinge punctul culminant în acest verset. E de neconceput pentru Elihu ca un om să creadă că favoarea divină vine automat după o slujire credincioasă. De fapt, citatul acesta nu prezintă exact poziţia lui Iov. Iov nu a mers niciodată atât de departe încât să afirme că nu exista nici o răsplătire pentru facerea binelui. El susţinuse că cei drepţi nu sunt totdeauna fericiţi şi cei nelegiuiţi nu-şi primesc totdeauna plata pe dată. Dar cuvintele lui Elihu, ca multe afirmaţii de felul acesta, nu ţin cont de adevărata atitudine a lui Iov (vezi 17:9; 21:9; 28:28).


10 De aceea, ascultați-mă, pricepuților! Departe[[xr:1]] de Dumnezeu nelegiuirea, și de Cel Atotputernic nedreptatea!

Ascultaţi-mă. Elihu a spus cum concepea el poziţia lui Iov. Acum solicită atenţia ascultătorilor lui şi declară solemn că Dumnezeu este drept. Afirmaţia lui Elihu cu privire la Dumnezeu este adevărată, dar exprimarea unei astfel de afirmaţii nu rezolvă problema în cauză. În loc să vină în întâmpinarea detaliilor cazului şi să caute să împace evenimentele cu dreptatea lui Dumnezeu, Elihu rezolvă întreaga problemă făcând din ea o chestiune de suveranitate divină, care nu contribuie la adevărata soluţionare a problemei.


11 El îi răsplătește omului după[[xr:1]] faptele lui, îl lasă pe fiecare să sufere urmările căii lui.

După căile lui. Afirmaţia aceasta este adevărată (vezi Romani. 2:6-10; 2 Corinteni 5:10; Apocalipsa 22:12). Ea se aplică la întreaga conduită a omului şi la felul cum se poartă Dumnezeu cu el. Poate că nu pare adevărată, când viaţa este cercetată parţial şi nu în întregime. Pentru acest motiv, nu se pot trage concluzii cu privire la caracterul unui om printr-o observare a nenorocirilor lui.


12 Negreșit, Dumnezeu nu Se face vinovat; Cel Atotputernic nu strâmbă dreptatea[[xr:1]].

Dumnezeu nu săvârşeşte fărădelegea. Vezi v. 10.


13 Cine L-a însărcinat să cârmuiască pământul? Cine I-a dat în grijă lumea întreagă?

L-a însărcinat. Întrebarea se pune pentru a accentua faptul că nimeni nu I-a dat lui Dumnezeu puterea şi autoritatea. El este Creatorul şi Izvorul puterii.


14 Dacă s-ar gândi numai la El, Și-ar retrage[[xr:1]] duhul și suflarea,

Şi-ar lua înapoi. Retragerea suflării de viaţă pe care Dumnezeu a dat-o omului la creaţiune (vezi Genesa 2:7).


15 și tot ce este carne[[xr:1]] ar pieri îndată, iar omul s-ar întoarce în țărână.

Tot ce este carne. Elihu prezintă puterea suverană a lui Dumnezeu. Dacă El ar voi, ar putea nimici pe om într-o clipă. Nimeni nu poate tăgădui dreptul lui Dumnezeu de a face aşa. Omul nu are nici un drept asupra vieţii. Fiind un astfel de suveran, Dumnezeu Îşi rezervă dreptul de a trimite suferinţe asupra creaturilor Lui, dacă crede că e bine.


16 Dacă ai pricepere, ascultă lucrul acesta, ia aminte la glasul cuvintelor mele![[fn:a]]

Ascultă lucrul acesta. Versetele 1-15 au fost adresate spectatorilor (v. 2). Acum el adresează direct lui Iov.


17 Oare ar putea să domnească[[xr:1]] un vrăjmaș al dreptății? Sau poți să-L învinovățești pe Cel Drept, pe Cel Puternic,

Vrăjmaş al dreptăţii. Elihu pare să se refere la guvernarea universului. Dumnezeu este cârmuitorul suprem şi e de neconceput ca El să urască binele şi să iubească răul.


18 care[[xr:1]] le strigă regilor «Netrebnicilor!»,[[fn:a]] și domnitorilor «Nelegiuiților!»,

Către împăraţi. Elihu se inspiră din regalitatea pământească. Supuşii unui rege îi arată respect şi nu îl numesc "nelegiuit" (ebr. beliyya'al, adesea tradus "Belial", înseamnă, literal, "un netrebnic") sau "necredincios".


19 care nu[[xr:1]] caută la fața celor mari și nu face deosebire între bogat și sărac, pentru că toți sunt lucrarea[[xr:2]] mâinilor Lui?

Nu caută la faţa celor mari. A căuta la faţa cuiva înseamnă a-l trata cu o bunăvoinţă specială datorită rangului, bogăţiei sau altor considerente (vezi Levitic 19:15; Deuteronom 1:17; 16:19; 2 Cronici 19:7; Fapte 10:34; Romani 2:11; Galateni 2:6; Efeseni 6:9; Coloseni 3:25; Iacov 2:1.9).


20 Într-o clipă ei mor în miez de noapte,[[xr:1]] bogații își dau duhul și se duc;[[fn:a]] Cel Puternic îi îndepărtează fără mână omenească.

La miezul nopţii. Textul atrage atenţia asupra iminenţei catastrofei. Boala, cutremurul de pământ, inundaţia, silnicia, focul, accidentul, toţi ucigaşii aceştia pândesc pe aproape. Ei lovesc atunci când sunt mai puţin aşteptaţi - "la miezul nopţii" -şi-şi iau partea cuvenită atât dintre bogaţi, cât şi dintre săraci.

Fără amestecul vreunei mâini. Literal, "fără de mână", adică fără intervenția niciunei mâini omeneşti (vezi Daniel 8:25).


21 Căci Dumnezeu vede[[xr:1]] căile omului, privește pașii fiecăruia.

Paşii. Elihu adoptă un nou argument. El face apel la atotştiinţa lui Dumnezeu ca o garanţie că El va lucra drept. Dumnezeu cunoaşte capacitatea, dispoziţia, împrejurările şi ispitele fiecărui om. El nu va face greşeala de a impune unui om o suferinţă necuvenită.


22 Nu[[xr:1]] este întuneric sau umbră a morții unde să se poată ascunde cei ce fac răul.

Întuneric. Atotştiinţa lui Dumnezeu e nu numai o protecţie pentru cei drepţi, ci şi o sursă de groază pentru cei nelegiuiţi (vezi Psalm 139:11; Evrei 4:13).


23 Dumnezeu n-are nevoie să privească multă vreme ca să-l tragă pe om la judecată înaintea Lui.

Să privească. [Nu va pune asupra, KJV]. Textul acesta este tradus în moduri diferite. Înţelesul clar al KJV este că Dumnezeu nu va impune omului mai mult decât merită vinovăţia lui. O altă traducere posibilă este: "Căci El n-are nevoie să privească pe un om multă vreme ca să-l aducă la judecată înaintea lui Dumnezeu." De nevoie, tribunalele omeneşti trebuie să facă cercetări lungi şi răbdătoare, dar chiar şi aşa greşesc adesea. Dumnezeu nu cunoaşte o astfel de nevoie. O altă interpretare: "Căci El n-a rânduit un timp pentru nici un om ca să vină la judecată înaintea lui Dumnezeu" (RSV), adaugă cuvântul mo'ed, "timp", lucru care, totuşi, nu este necesar, întrucât expresia ebraică, aşa cum e, oferă un înţeles clar.


24 El[[xr:1]] îi zdrobește pe cei puternici fără cercetare și îi ridică pe alții în locul lor,

Fără cercetare. [În mare număr, KJV]. Sau "fără cercetare". Nu e nevoie ca Dumnezeu să facă cercetare obositor de lungă a vieţii celor nelegiuiţi. El îi cântăreşte imediat, le cunoaşte purtarea şi poate să ia de îndată măsuri contra lor (vezi Psalm 75:7; Daniel 2:21).


25 pentru că El cunoaște faptele lor; noaptea îi răstoarnă și sunt zdrobiți.
26 Îi pălmuiește pentru nelegiuirea lor, de față cu toți cei care îi privesc;

În faţa tuturor. Dumnezeu îi pedepseşte pe cei nelegiuiţi pe faţă, în văzul semenilor lor.


27 îndepărtându-se[[xr:1]] de El și neluând seama[[xr:2]] la niciuna din căile Lui,
28 ei au făcut[[xr:1]] să ajungă până la El strigătul săracului, iar El a auzit[[xr:2]] strigătul sărmanilor.

Strigătul săracului. Elihu îi consideră pe cei nelegiuiţi ca fiind asupritori. Iov şi prietenii lui făcuseră schimb de învinuiri şi tăgăduiri cu privire la aceste punct (vezi cap. 22:5-10; 29:12).


29 Dar dacă El tace, Îl poate învinui cineva? Dacă Își ascunde fața, cine poate să-L vadă? Fie un popor, fie un om, la fel îi judecă,

Cine poate s-o tulbure? Elihu accentuează atotputernicia divină. Nimeni nu se poate împotrivi lui Dumnezeu, nici om, nici popor. Fie că binecuvântează, fie că blestemă, acţiunile Lui sunt eficiente şi incontestabile (vezi Psalm 104:29; Romani 8:31-34).


30 ca să nu mai domnească omul nelegiuit și să nu mai întindă curse[[xr:1]] poporului.
31 Căci I-a zis el vreodată lui Dumnezeu: «Am fost pedepsit, nu[[xr:1]] voi mai face rele;

A zis el vreodată? [E bine să fi zis, KJV]. Versetul acesta aduce cu sine dezvoltarea unei noi idei. Scopul pare să fie acela de a-i inspira lui Iov o atitudine de smerenie. Reacţia ideală la suferinţă, aşa cum e concepută de Elihu, e rezumată în patru declaraţii ale persoanei în cauză (v. 31:.2). Elihu doreşte ca Iov să facă aceste declaraţii şi nu să apere persoana şi integritatea sa. Sentimentele sugerate de Elihu sunt nobile şi în acord cu concepţia lui despre suferinţă ca disciplină. Totuşi el nu înţelege adevăratul motiv al suferinţei lui Iov.


32 arată-mi ceea ce eu nu pot vedea; dacă am făcut nedreptăți, nu voi mai face»?
33 Oare îți va răsplăti El pentru că lepezi sfatul? Tu ești cel care trebuie să alegi, nu eu. Spune, dar, ce știi!

După părerea ta. S-au sugerat următoarele cu privire la semnificaţia acestui pasaj: "Să se aştepte Dumnezeu să răsplătească potrivit dorinţelor tale? Va face Dumnezeu ceea ce crezi tu că este drept? Acesta e o chestiune care te priveşte pe tine, nu pe mine; totuşi, trebuie să te hotărăşti şi să-ţi exprimi părerile". Scopul versetului pare să fie acela de a face un apel la Iov de a lua o hotărâre. Judecând după cele spuse înainte de Elihu, decizia la care ţine este ca Iov să-şi mărturisească păcatele, să recunoască faptul că Dumnezeu e drept în judecăţile Lui şi să accepte suferinţa ca pe o disciplină. Până aici Iov refuzase să-şi compromită conştiinţa printr-o astfel de mărturisire.


34 Oamenii cu minte vor fi de aceeași părere, și înțeleptul care mă ascultă va zice ca mine:

Oameni cu pricepere. Versetul acesta pare să fie o introducere la un citat din v. 35. Textul poate fi tradus: "Oamenii cu pricepere îmi vor spune da, fiecare om care mă ascultă va zice."


35 «Iov[[xr:1]] vorbește din neștiință, și cuvintele lui sunt fără pricepere.

Fără pricepere. [Fără cunoaştere, KJV]. Elihu caută să-l umilească pe Iov amintindu-i cum îl văd oamenii înţelepţi. A fi rău privit de oamenii cu vază este extrem de descurajator.


36 Să fie deci încercat până la capăt,[[fn:a]] fiindcă răspunde ca nelegiuiții,

Fiindcă răspunde ca cel rău. Pe temeiul a două manuscrise ebraice, propoziţia aceasta poate fi tradusă: "Datorită răspunsurilor ca cele ale oamenilor nelegiuiţi." Elihu crede că Iov merită să fie supus suferinţei în continuare pentru a fi curăţat de ideile lui nelegiuite, aşa cum consideră Elihu. Declaraţia e aspră şi se încadrează bine în tiparul de expresii al celor trei prieteni.


37 adăugând la păcatul lui! El bate din palme în mijlocul nostru, și își înmulțește vorbele înaintea lui Dumnezeu».”

Bate din palme. Un indiciu de indignare, de derâdere sau de batjocură (vezi Numeri 24:10; Iov 27:23)

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 21 �

CH 341; 3T 417

22 �

Ed 144