1 Strigă acum! Îți va răspunde cineva? Spre care dintre sfinți[[fn:a]] să-ți îndrepți privirea?

Strigă acum. Cu alte cuvinte: "Dacă te abaţi de la Dumnezeu şi-I aduci învinuiri, ce ajutor mai poţi cere?"

Sfinţi. Literal, "fiinţe sfinte". Aici probabil este vorba despre îngeri (vezi Daniel 8:13; Zaharia 14:5), dar nu trebuie presupus că este aprobată invocarea îngerilor. Elifaz nu e o autoritate în chestiuni religioase.


2 Pe neghiob îl ucide supărarea, și pe prost îl omoară excesul de zel.

Mânia. Sau "supărarea". Elifaz lasă să se înţeleagă că Iov, ca un nebun, îngăduie ca supărarea să-l nimicească. La acestea Iov răspunde: "O! de ar fi cu putinţă să mi se cântărească durerea [supărarea]" (cap. 6:2)

Prostul. Mai bine, "cel simplu".

Aprinderea. Sau "gelozia", "mânia aprinsă" (Proverbe 14:30; Isaia 42:13).


3 Am[[xr:1]] văzut un neghiob prinzând rădăcini, și pe loc i-am blestemat sălașul:

Prinzând rădăcină. Elifaz admite că nelegiuitul poate să "prindă rădăcini" şi să propăşească, dar el nu crede că o atare propăşire poate fi permanentă. Am blestemat. Am declarat-o blestemată ştiind că blestemul lui Dumnezeu era asupra ei.


4 «Să-i ajungă fiii[[xr:1]] lipsiți de orice sprijin, striviți la poarta cetății, și nimeni să nu-i scape[[xr:2]]!

Călcaţi în picioare la poartă. Poarta cetăţii era locul unde se întrunea tribunalul. Expresia ar putea fi echivalentă cu "a fi lipsiţi de drepturile lor la curtea de judecata" (vezi Proverbe 22:22 KJV). Unii văd în versetul acesta o aluzie la moartea copiilor lui Iov.


5 Secerișul lui să-l mănânce flămânzii! De snopi seci să aibă parte, iar cei însetați[[xr:1]] să-i râvnească bogăția!»

Spini. Nici chiar gardul de spini din jurul ogorului nu ocroteşte recolta de cetele de jefuitori flămânzi.

Oamenii însetaţi. [Furi, KJV]. Ebr. şammim. Un cuvânt cu sens îndoielnic, probabil "o cursă", "o capcană". O uşoară modificare a vocalelor ebraice îngăduie traducerea "cei însetaţi". O atare exprimare ar îmbunătăţi paralelismul cu "flămânzi" din prima parte al acestui verset. Aceasta traducere este susţinută de Siriacă şi de Vulgata. Vezi vol. I, p. 34, 35.

Înghiţite. Sau "dorite", "poftite".

Averile lui. O referire la marile pagube materiale ale lui Iov.


6 Da, nenorocirea nu vine din senin[[fn:a]], și necazul nu răsare din pământ.

Din ţărână. Vezi cap. 4:8, la care poate că Elifaz face aluzie. Durerea şi necazul, susţine el, nu cresc ca buruienele din pământ. Pământul trebuie lucrat şi sămânţa cea rea semănată. Omul este din naştere păcătos, de aceea este firesc ca el să sufere.


7 Căci omul se naște ca să sufere, după cum scânteia se naște ca să zboare.

Scânteia. Literal, "fiii flăcării". Toţi oamenii păcătuiesc, de aceea e tot atât de firesc ca ei să dea de necaz, după cum e pentru scânteie să zboare în sus. De ce să se plângă Iov cu atâta amărăciune de soarta sa, când durerea este soarta comună a întregii omeniri? Elifaz nu-şi dă seama că precizarea cauzei necazului nu mângâie pe suferind. Inima omului nu e vindecată printr-o cunoaştere a inevitabilităţii necazului, după cum păcatul nu este iertat prin cunoaşterea universalităţii păcatului.


8 Eu, unul, L-aș căuta pe Dumnezeu, lui Dumnezeu I-aș încredința pricina.

Alerga la Dumnezeu. "Eu", zice Elifaz, "dacă aş fi în locul tău, aş înceta să mă văicăresc şi L-aş căuta pe Dumnezeu. În loc să doresc moartea mi-aş punea încrederea în El." E uşor ca cineva să spună că el ar întâmpina nenorocirea cu mai mult curaj decât altul. Experienţa practică scoate la iveală uneori slăbiciuni în cei care sunt cei mai încrezători. Elifaz a fost corect în ceea ce a spus, dar Iov a evaluat mai târziu oportunitatea celor spuse de el prin cuvintele acestea: "Voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi [vrednici de dispreţ, KJV]" (cap. 16:2).


9 El face lucruri[[xr:1]] mari și nepătrunse, minuni fără număr.

Lucruri mari. În v. 9-16 Elifaz vorbeşte despre intervenţia lui Dumnezeu în viaţa omului. El nu este conştient de prezenţa şi lucrările vrăjmaşului, pe umeri căruia trebuie aşezată responsabilitatea pentru toată suferinţa şi jalea de pe pământ.


10 El dă ploaie[[xr:1]] pe pământ și trimite apă pe câmpii.
11 Îi înalță[[xr:1]] pe cei umili iar pe cei îndoliați îi pune la adăpost.
12 Zădărnicește[[xr:1]] planurile celor vicleni, așa că mâinile lor nu au izbândă.

Nimiceşte. [Dezamăgeşte, KJV]. Vezi Psalmi 33:10; Isaia 8:10.


13 El îi prinde[[xr:1]] pe cei înțelepți în viclenia lor, și planul celor șireți cade la pământ;

Prinde pe cei înţelepţi. Acesta este unicul text din cartea lui Iov care este citat în Noul Testament (1 Corinteni 3:19). Pavel a tradus probabil textul direct din ebraică sau a folosit vreun manuscris al LXX care nu mai există. El exprimă un gând asemănător cu acela din LXX, dar foloseşte alte cuvinte.

Înşelători. Sau "vicleni".

Răsturnate. Literal, "azvârlite", adică, "aduse la un sfârşit grabnic"(RSV).


14 ei sunt cuprinși de întuneric în plină zi[[xr:1]], bâjbâie în amiaza mare de parcă ar fi noapte.
15 DOMNUL îl izbăvește pe cel sărman de sabia gurii lor, și pe nevoiaș[[xr:1]], din mâna celui tare.

Cel slab. [Cel sărac, KJV]. Textul ebraic spune literal: "Dar el îl mântuieşte pe cel nevoiaş de sabie, din gura lor şi din mâna celor puternici". Textul nu urmăreşte paralelismul regulat. S-au sugerat diferite revizuiri pentru a păstra metrul poetic, dar nici una din versiunile acestea nu adaugă prea mult la înţelegerea pasajului. Dumnezeu este zugrăvit ca un apărător al celui slab împotriva asupritorului său.


16 Astfel[[xr:1]] săracul are nădejde, iar nedreptatea își închide gura.
17 Ferice[[xr:1]] de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.

Ferice. Versetele 17-27 constituie probabil pasajul cel mai important dintre toate afirmaţiile prietenilor lui Iov; dar este întemeiat pe susţinerea că Iov suferea pedeapsa pentru păcat. Ceartă. [Corectează, KJV]. Sau "mustră". Ideea că mustrarea lui Dumnezeu este o favoare se găseşte în alte texte (vezi Psalmi 94:12; Proverbe 3:11.12; Evrei 12:5-11).


18 Căci El face[[xr:1]] rana și tot El o leagă; El lovește, și mâna Lui tămăduiește.

El face rana. Vezi Deuteronom 32:39; Osea 6:1.


19 Din șase[[xr:1]] necazuri te izbăvește; chiar șapte să fie,[[xr:2]] nu te atinge răul.

De şase ori... din necaz, şi de şapte ori. O expresie găsită totodată în poezia ugarită. Numerele acestea nu trebuie să fie luate în mod literal. Şase înseamnă multe -şapte înseamnă şi mai mult. Acesta e un mod practic de a spune că Dumnezeu va elibera din toate necazurile (vezi Amos 1:3-11 ca un exemplu de numărare asemănătoare).


20 El te va scăpa de moarte în vreme de foamete[[xr:1]] și de loviturile sabiei în vreme de război.
21 Vei fi pus la adăpost de biciul[[xr:1]] limbii, și vei fi fără teamă când va veni pustiirea.

Biciul limbii. Calomnia şi vorbirea de rău.


22 Vei râde de pustiire și de foamete, și nu te vei teme de fiarele[[xr:1]] pământului.
23 Căci vei avea legământ cu pietrele[[xr:1]] câmpului, și fiarele pământului vor fi în pace cu tine.

Legământ. O expresie poetică. Cele însufleţite (fiarele) şi cele neînsufleţite (pietrele) vor fi în pace cu slujitorul lui Dumnezeu.


24 Vei avea siguranță în cortul tău; când îți vei cerceta sălașul, nimic nu va lipsi;

Întregi. [Păcăt, KJV]. Evrei chaţa', care poate să fie tradus şi "a dat greş [calea sau ţinta]" (vezi Judecători 20:16). Prin urmare propoziţia poate fi tradusă astfel: "Îţi vei cerceta turma şi nu-ţi va lipsi nimic" (RSV).


25 vei vedea cât de mulți sunt urmașii tăi;[[xr:1]] odraslele tale vor fi ca iarba câmpului.

Sămânţa. A fi binecuvântat cu mulţi urmaşi era privit ca un semn al bunăvoinţei divine.


26 Vei intra în mormânt la vârsta plinătății[[xr:1]], ca snopul strâns la vremea lui.

Bătrâneţe. [Vârsta deplină, KJV]. Un alt semn al bunăvoinţei divine. În ciuda stării fizice serioase a lui Iov, prietenul său îi pune în faţă nădejdea longevităţii.

Ca snopul. Compară cu Milton:

"Aşa-ai putea trăi; şi apoi ca roadă coaptă ai cădea

În poala mamei tale; sau prea uşor

Ai fi cules, nu cu asprime smuls; copt pentru moarte."


27 Iată, noi am cercetat[[xr:1]], și așa este! Ascultă, dar, sfaturile acestea și încearcă-le tu însuți!”

Aşa este. Elifaz era convins că observaţiile şi concluziile lui erau corecte şi stăruia de Iov să primească sfatul său şi să acţioneze potrivit acestuia.

COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE 3 �

FE 348

18 �

�

PK 435