1 Atunci Elifaz temanitul a răspuns și a zis:

Elifaz din Teman a luat cuvântul. Cuvântările din cartea lui Iov se împart în trei cicluri. Capitolul acesta marchează începutul celui de al doilea ciclu, care continuă până la capitolul 21. Ordinea în ciclul al doilea este acelaşi ca şi cel dintâi : Elifaz, Bildad, Ţofar vorbesc pe rând, fiecare urmat de un răspuns din partea lui Iov. Această cuvântare a lui Elifaz este aspră şi argumentativă în ton. Se subîmparte în trei secţiuni: (1) o mustrare directă a lui Iov pentru încumetarea lui (v. 1-6);

(2) o reflecţie sarcastică cu privire la el pentru supraaprecierea sa de sine şi aroganţa sa (v. 7-16);

(3) o expunere a felului de purtare a lui Dumnezeu cu omul, întemeiată pe experienţa înţelepţilor din vechime (v. 17-35).


2 Ar trebui să rostească un om înțelept cunoaștere deșartă și să își umple pântecele cu vântul de est?

Înţeleptul. Fiecare cuvântare a lui Elifaz începe cu o întrebare. La începutul cuvântării anterioare a lui Iov, Iov pretinde că are înţelepciune. El spunea: "Am şi eu minte ca voi" (cap. 12:3). El repetă aceeaşi idee în cap. 13:2. Elifaz contestă această înţelepciune cu sarcasm.

Înţelepciune deşartă. Literal, "înţelepciune vântului". Iov aplicase afirmaţia aceasta propriilor sale afirmaţii în cap. 6:26.

Vânt de răsărit. Vântul de răsărit era privit ca cel mai rău dintre vânturi. Era un vânt uscat şi sufla peste pustiu cu efecte devastatoare (vezi Genesa 41:6.23; Ieremia 18:17; Ezechiel 17:10; 19:12; 27:26; Osea 13:15).


3 Ar trebui să apere el cu o vorbire nefolositoare, sau cu vorbiri cu care nu poate face nimic bun?
4 Da, tu lepezi teama și oprești rugăciunea dinaintea lui Dumnezeu.

Frica. Adică respectul faţă de Dumnezeu. Iov fusese nu numai îndrăzneţ, dar şi în mod evident lipsit de respect în atitudinea lui faţă de Dumnezeu (vezi la cap. 9:23). Încrederea din sine îl făcuse să-L provoace pe Dumnezeu şi să ceară un prilej de a-şi apăra cauza, ca să arate unde nu era drept Dumnezeu (cap. 13:3.15.22). El exprimase deplina încredere în îndreptăţirea sa (cap. 13:18). Elifaz interpretează declaraţiile acestea ca înrudite cu blasfemia.

Nimiceşte orice simţire de evlavie. [Împiedici rugăciunea, KJV]. Sau "împiedici meditaţia", "opreşti meditaţia evlavioasă". Elifaz credea că atitudinea lui Iov de nereligioasă avea un efect potrivnic nu numai asupra propriei sale persoane, ci şi asupra vieţii spirituale a altora. Dacă Dumnezeu îi trata pe cel drept şi pe cel nelegiuit la fel, unul nu ar fi avut nimic de nădăjduit, iar celălalt, nimic de temut. Ar fi existat motiv slab de încurajare a rugăciunii către Dumnezeu. Cum ar fi putut cel drept să nădăjduiască binecuvântarea Lui specială dacă El era înclinat să-i trateze pe cei buni şi pe cei răi la fel? De ce nu era tot atât de bine să se trăiască în păcat ca şi să fii sfânt? Cum putea un astfel de Dumnezeu să fie obiectul încrederii sau al rugăciunii? Elifaz dă pe faţă lipsa de înţelegere a răsplătii şi pedepsei dincolo de viaţa prezentă. Acestea vor compensa inegalităţile vieţii acesteia.


5 Căci gura ta îți rostește nelegiuirea și alegi limba celor vicleni.

Îţi cârmuieşte gura. Propoziţia ar putea fi tradusă şi "nelegiuirea ta îţi învaţă gura". Ambele traduceri sunt uşor de apărat din punct de vedere gramatical. Cea din urmă exprimă ideea că vorbele lui Iov sunt sugerate de păcatele lui.

Vicleni. Cuvântul tradus astfel vin din aceeaşi rădăcină ca cel redat "şiret" ["subtil", KJV] din Genesa 3:1.


6 Propria ta gură te condamnă și nu eu; da, propriile tale buze aduc mărturie împotriva ta.

Te osândeşte. Compară cu o acuzaţie asemănătoare adusă lui Isus: "A hulit! Ce nevoie mai avem de martori? Iată că acum aţi auzit hula lui." (Matei 26:65)


7 Ești tu primul om ce s-a născut? Sau ai fost făcut înaintea dealurilor?

Omul care s-a născut întâi? Aceasta este prima dintr-o serie de întrebări profund usturătoare. Elifaz caută să-l câştige pe Iov prin ironie şi zeflemea.


8 Ai auzit tu taina lui Dumnezeu? Și oprești tu înțelepciunea pentru tine?

Ai fost tu la sfaturile lui Dumnezeu? [Ai auzit tu secretul lui Dumnezeu? KJV]. Ebr. sod, un consiliu, un cerc de prieteni care vorbesc pe un ton familiar. Sod e tradus "adunare" în Ieremia 6:11; 15:17; Ezechiel 13:9 şi "sfat" în Ieremia 23:18.22.

Ai sorbit din ele înţelepciunea? [Restrângi înţelepciunea la tine? KJV]. Adică deţii monopolul înţelepciunii? În esenţă, Iov a adus aceeaşi acuzaţie prietenilor săi în cap. 12:2.


9 Ce cunoști tu, ce noi nu cunoaștem? Ce înțelegi tu, ce nu este în noi?

Ce ştii tu? Compară cu gândul din cap. 13:2.


10 Cu noi sunt deopotrivă cei cărunți și cei foarte bătrâni, mult mai bătrâni decât tatăl tău.

Între noi. [Cu noi, KJV]. Adică "cu grupa noastră" sau "de partea noastră". Elifaz doreşte să imprime în mintea lui Iov ideea că toate capetele cărunte ale timpului său, ca şi bărbaţii bătrâni ai vremurilor trecute sunt de partea sa şi gândesc ca el. Bildad a folosit un argument asemănător în cap. 8:8.


11 Sunt mângâierile lui Dumnezeu mici pentru tine? Este vreo taină pentru tine?

Mângâierile. Probabil perspectivele bunăvoinţei divine pe care prietenii lui Iov i-o prezentaseră dacă el s-ar fi pocăit (vezi cap. 5:18-27; 8:20-22; 11:13-19).

Cuvintele care îţi vorbesc atât de blând. [E ceva secret în tine? KJV]. Ebr. dabar la'at, literal, "un cuvânt blând". Elifaz se referă probabil la propriile sale cuvinte şi la acelea ale prietenilor săi cu care ei căutau să-l convingă pe Iov de greşeala lui. El crede că Iov ar fi trebuit să fie impresionat de cuvintele lor "blânde".


12 De ce te poartă departe inima ta? Și spre ce clipesc ochii tăi,

Privire ţintă. [Sticlire, KJV]. Ebr. razam, care apare numai aici. Se socoteşte că se referă la scânteierea ochilor. Probabil că ochii Iov scăpărau când ascult acuzaţiile prietenilor săi.


13 De îți întorci duhul împotriva lui Dumnezeu și lași astfel de vorbe să iasă din gura ta?

Cuvinte ca acestea? Pentru Elifaz şi tovarăşii săi, plângerile lui Iov erau semne ale unui duh îngâmfat, răzvrătit şi hulitor.


14 Ce este omul ca să fie curat? Și cel născut din femeie, ca să fie drept?

Ce este omul? Aceasta este repetarea unei afirmaţii pe care Elifaz o făcuse în prima cuvântare (vezi cap. 4:17-19).


15 Iată, el nu își pune încrederea în sfinții săi; da, cerurile nu sunt curate în ochii săi.

Sfinţii. Literal, "cei sfinţi", aici evident îngerii. După Elifaz, chiar şi cerul şi îngerii apar ca necuraţi în comparaţie cu sfinţenia infinită a lui Dumnezeu.


16 Cu cât mai scârbos și murdar este omul care bea nelegiuirea ca apa?

Urâcioasă. Omul e zugrăvit ca o făptură stricată, care este tot atât de dornică de nelegiuire, cum este omul însetat dornic să găsească apa.


17 Îți voi arăta, ascultă-mă; și ceea ce am văzut voi vesti.

Ascultă-mă. Elifaz introduce aici, cu o elaborată prefaţă (v. 17-19), fie un citat dintr-o carte, fie o descriere atentă a lui cu privire la soarta celor nelegiuiţi. Descrierea aceasta se întinde de la v. 20 până la sfârşitul capitolului şi este menită în mod clar să fie aplicată la Iov.


18 Ceea ce înțelepții au istorisit de la părinții lor și nu au ascuns;

Înţelepţii. Vezi cap. 8:8-10. Din nou se face apel la tradiţia veche.


19 Cărora lor singuri pământul le-a fost dat și niciun străin nu a trecut printre ei.

Nici un străin. La popoarele răsăritene, din cele mai vechi timpuri, se considera că puritatea de neam era semnul celei mai înalte nobleţe.


20 Cel stricat se tăvălește în durere toate zilele sale și numărul anilor este ascuns opresorului.

Omul cel rău. Versetele 20-35 cuprind un discurs elaborat, încărcat cu ilustraţii şi metafore, în care se susţine că nelegiuitul nu poate scăpa de nenorocire.

Îşi duce anii. [Călătoreşte, KJV]. Iov declarase: "celor ce mânie pe Dumnezeu le merge bine" (cap. 12,6). Elifaz ocupă poziţia contrară. Ambii bărbaţi par să exagereze în favoarea cauzei lor. Experienţa dovedeşte că cei nelegiuiţi pot să prospere sau nu, iar cei neprihăniţi pot să sufere sau nu.


21 Un zgomot înspăimântător este în urechile lui, în prosperitate distrugătorul va veni peste el.

Ţipete de spaimă. Poate blestemele unei conştiinţe rele.

În mijlocul fericirii. Vezi Psalmi 37:35.36; 73:18-20.


22 El nu crede că se va reîntoarce din întuneric și este așteptat de sabie.

El nu trage nădejde. Nelegiuitul se teme continuu de o oarecare nenorocire înspăimântătoare. Mintea lui nu e niciodată liniştită. El trăieşte sub imperiul fricii continue. Întuneric. Adesea folosit în mod figurat în loc de soartă rea (vezi v. 23.30; cap. 19:8).


23 El rătăcește departe pentru pâine, spunând: Unde este? El știe că ziua întunericului este gata la îndemâna lui.

Pâine. Probabil un tablou al bogatului opresor, care este chinuit de vedenii de foame.


24 Necaz și chin îl vor înspăimânta; îl vor învinge ca un împărat gata de bătălie.

Necazuri şi nelinişte. Fără îndoială că Iov a înţeles aplicaţia care se făcea la el.


25 Căci își întinde mâna împotriva lui Dumnezeu și se întărește împotriva celui Atotputernic.

Împotriva lui Dumnezeu. Aici e descrisă atitudinea sfidătoare a celui nelegiuit. Totuşi, nu e adevărat că a-L ignora pe Dumnezeu este la fel de serios cu a-L sfida?


26 El aleargă peste el, chiar pe gâtul lui, peste întăriturile groase ale scuturilor lui;

Să se năpustească asupra Lui. Ilustraţia de aici este luată din felul cum oamenii se aruncă în luptă. Un atac violent era de obicei însoţit de strigăte pentru a încerca intimidarea vrăjmaşului. Partea cea mai tare a scuturilor lui. [Cocoaşele scuturilor lui, KJV]. Proeminenţele convexe ale unui scut, partea pe care o vede inamicul.


27 Deoarece își acoperă fața cu grăsimea lui și face cute de grăsime pe coapsele lui.

Grăsime. Un tablou al vieţii luxoase şi necumpătate a nelegiuitului (vezi Deuteronom 32:15; Psalmi 73:7; Ieremia 5:28).


28 Și locuiește în cetăți pustii și în case pe care nimeni nu le locuiește, care sunt gata să devină mormane de pietre.

Cetăţi nimicite. Se face referire probabil fie la cetăţi pe care însuşi omul nelegiuit le-a pustiit în lăcomia lui, fie locuri aflate sub blestemul lui Dumnezeu şi destinate astfel pustiirii definitive (vezi Deuteronom 13:16; Iosua 6:26; 1 Regi 16:34). Ultima descrie sfidarea lui Dumnezeu de către cel nelegiuit.


29 El nu va fi bogat, nici averea sa nu va rămâne, nici nu va prelungi desăvârșirea ei pe pământ.
30 Nu se va depărta de întuneric; flacăra va usca ramurile sale și prin răsuflarea gurii sale se va duce el.
31 Să nu se încreadă cel înșelat în deșertăciune, fiindcă deșertăciunea va fi recompensa lui.

Rău. [Vanitate, KJV]. Privind cu prejudecată, prietenii lui Iov nu puteau vedea decât zădărnicie în cuvintele lui Iov.


32 Ea se va împlini înaintea timpului său și ramura lui nu va fi verde.

Va veni. Adică răsplata va fi dată pe deplin până la scadenţă.


33 Își va scutura strugurele necopt precum vița și își va lepăda floarea precum măslinul.

Măslin. Despre pomul acesta se spune că pierde flori în număr mare. Tot astfel nelegiuitul îşi va pierde averile.


34 Căci adunarea fățarnicilor va fi pustiită și focul va mistui corturile mituirii.

Nelegiuit. [Făţarnic, KJV]. O insinuare că Iov e ipocrit şi stricat.


35 Ei concep ticăloșie și aduc deșertăciune și pântecele lor pregătește înșelăciune.

Zămisleşte răul. O schimbare a imaginii (vezi Isaia 59:4).