1 Și foametea era aspră în țară.
2 Și s-a întâmplat, după ce au terminat de mâncat grânele pe care le-au adus din Egipt, că tatăl lor le-a spus: Mergeți din nou, cumpărați-ne puțină hrană.

Duceţi-vă iarăşi. Când tot grâul adus din Egipt s-a terminat şi seceta continuă nu a adus nici

o uşurare a foamei, Iacov le-a spus fiilor săi să se întoarcă în Egipt după ceva merinde. Iniţiativa n-au luat-o fiii înşişi. Ei ştiau că este cu totul zadarnic să se reîntoarcă fără Beniamin şi schimbarea hotărârii tatălui lor era aparent imposibilă. Iuda, devenind purtătorul de cuvânt al celorlalţi, a susţinut hotărât că nu se vor duce, dacă Beniamin nu-i va însoţi, deoarece domnul egiptean declarase în mod solemn ca să nu-i mai vadă faţa fără fratele lor cel mai tânăr. Iuda, cel de-al patrulea fiu al lui Iacov, a fost de data aceasta purtătorul de cuvânt, pentru că Ruben, cel mai mare fiu al lui Iacov, fusese deja refuzat, Simeon era într-o temniţă în Egipt şi Levi probabil că pierduse încrederea tatălui său, ca urmare a perfidiei sale faţă de sihemiţi (cap. 34).


3 Și Iuda i-a vorbit, spunând: Bărbatul ne-a avertizat hotărât, spunând: Nu îmi veți vedea fața decât dacă fratele vostru va fi cu voi.
4 Dacă voiești să-l trimiți pe fratele nostru cu noi, vom coborî și vom cumpăra pentru tine hrană;
5 Dar dacă nu voiești să îl trimiți, nu vom coborî, pentru că acel bărbat ne-a spus: Nu veți vedea fața mea, decât dacă fratele vostru va fi cu voi.
6 Și Israel a spus: Pentru ce ați lucrat așa de rău cu mine, încât să spuneți acelui bărbat că mai aveți un frate?

Pentru ce mi-aţi făcut un astfel de rău. La reproşul tatălui lor, care îi întreba de ce îl informaseră pe vice-regele egiptean despre Beniamin, ei au răspuns ca apărare că nu sunt vinovaţi de nici un fel de greşeală. Cum ar fi putut să ştie ei că o astfel de problemă avea să devină mai târziu un izvor de necaz? Cu toate că întrebările lui Iosif cu privire la familia lor nu apar în istorisirea precedentă (cap. 42,13.22), este clar că acea informaţie fusese furnizată ca răspuns la o întrebare directă. Pledând înaintea lui Iosif în favoarea lui Beniamin, Iuda i-a amintit mai târziu că a pus chiar

o astfel de întrebare (cap. 44,19).


7 Iar ei au spus: Acel bărbat ne-a întrebat cu de-amănuntul despre starea noastră și despre rudenia noastră, spunând: Este tatăl vostru încă în viață? Mai aveți vreun alt frate? Și noi i-am spus conform cu tonul acestor cuvinte, puteam noi să știm cu adevărat că el va spune: Coborâți pe fratele vostru aici?
8 Și Iuda i-a spus lui Israel, tatăl său: Trimite băiatul cu mine și ne vom ridica și vom merge; ca să trăim și să nu murim deopotrivă noi și tu și micuții noștri.
9 Eu voi fi garanție pentru el; din mâna mea îl vei cere; dacă nu ți-l aduc și nu îl pun înaintea ta, atunci să suport eu vina pentru totdeauna;

Răspund eu pentru el. Iuda a respectat apoi condiţia inevitabilă pentru întoarcerea în Egipt, făcând aluzie la moarte prin foamete ca singura alternativă. El personal avea să accepte răspunderea pentru întoarcerea cu bine a lui Beniamin. Ce putea el, sau oricare altul din ei, să facă mai mult? Nobleţea de caracter atât de evidentă din vorbirea lui Iuda este ilustrată mai târziu în mijlocirea patetică a lui înaintea lui Iosif (44,18-34). Trebuie ca în caracterul lui să fi avut loc o mare schimbare după evenimentele relatate în cap. 37 şi 38.


10 Căci dacă nu am fi întârziat, cu adevărat acum am fi întorși și de această a doua oară.
11 Și tatăl lor, Israel, le-a spus: Dacă așa trebuie să fie acum, faceți aceasta; luați din cele mai bune roade din țară în vasele voastre și duceți-i înapoi un dar acelui bărbat, puțin balsam și puțină miere, mirodenii și smirnă, nuci și migdale;

Fiindcă trebuie. După elocventa pledoarie a lui Iuda, a cărui logică era de neînlăturat, Iacov s-a supus inevitabilului. Acum, după ce se resemnase cu plecarea lui Beniamin, Iacov s-a apucat să facă tot ce-i sta în putinţă ca să poată contribui la succesul călătoriei. Darul pe care l-a sugerat trebuia să fie din produsele alese ale ţării, care aveau mare valoare în Egipt. Vezi comentariul pentru cap. 37,25.

Puţină miere. Că aceasta nu a fost, probabil, miere de albine reiese din faptul că mierea era abundentă în Egipt. O mică cantitate de miere din Palestina nu ar fi fost considerată un dar preţios, nici chiar de către dăruitori. Mult mai probabil că aceasta era miere de struguri, preparată prin fierberea sucului de struguri, sau a mustului, până ce scădea la jumătate sau la o treime din volumul de la început. Grecii numeau aceasta hepsema, materia fiartă. Încă şi acum mai este importată în Egipt din regiunea Hebron din Palestina.

Fisticuri. Fructul acesta, nuca alungită a lui Pistacia vera, este amintită în Biblie numai de această dată. Ea are un sâmbure uleios şi este considerată de către orientali o delicatesă aleasă.

Migdale. Migdalul este numit shaqed, veghetorul, de la verbul shaqad, a nu avea somn, a fi treaz, a veghea. Este cel dintâi dintre toţi pomii care înfloreşte primăvara. Deşi era răspândit în Siria şi Palestina, se pare că pomul acesta nu era cunoscut în vechiul Egipt.


12 Și luați dublul banilor în mâna voastră; și banii care au fost aduși înapoi la gura sacilor voștri, duceți-i înapoi în mâna voastră; poate aceasta a fost o neatenție.

Argint îndoit. Deoarece suma pentru prima cantitate de grâu fusese restituită, Iacov i-a sfătuit pe fiii săi să ducă înapoi o dublă cantitate de argint în Egipt pentru a plăti grâul de dinainte şi pentru hrana care urma să fie adusă prin această călătorie. Cu toate că Iacov se temuse că returnarea banilor putea să fie interpretată în mod greşit în Egipt (cap. 42,35), el şi-a exprimat speranţa că poate că aceasta s-a făcut din greşeală.


13 Luați de asemenea pe fratele vostru și ridicați-vă, mergeți din nou la acel bărbat;
14 Și Dumnezeu cel Atotputernic să vă dea milă înaintea acelui bărbat, ca el să trimită pe celălalt frate al vostru și pe Beniamin. Dacă este să fiu văduvit de copiii mei, eu sunt văduvit.

Dacă trebuie să fiu lipsit. Înainte de plecarea lor, bătrânul patriarh i-a binecuvântat pe fiii lui şi şi-a exprimat încrederea că Dumnezeu va face să capete îndurare înaintea stăpânului Egiptului. Cuvântul tradus îndurare înseamnă, literal, măruntaie, şi se referă la pântece, considerat în vechime ca sediu al afecţiunilor şi emoţiilor. Deşi Iacov şi-a exprimat credinţa în ocrotirea lui Dumnezeu, chiar declaraţia lui următoare descoperă nesiguranţa dacă Dumnezeu ar putea să-i binecuvânteze pe nemernicii săi fii. Ei erau nişte oameni imprevizibil şi se putea aştepta să intre în necaz chiar şi acolo unde altfel nu ar putea să existe vreunul. Într-un spirit de resemnare, el s-a supus voinţei divine, oricare ar fi fost aceea.


15 Și bărbații au luat acel dar și au luat dublul banilor în mâna lor și pe Beniamin; și s-au ridicat și au coborât în Egipt și au stat înaintea lui Iosif.
16 Și când Iosif a văzut pe Beniamin cu ei, a spus administratorului casei sale: Adu acești bărbați în casă și înjunghie animale și pregătește, pentru că acești bărbați vor mânca cu mine la amiază.

Cum a văzut Iosif pe Beniamin. Deoarece Iosif îi acuzase că sunt iscoade, nu exista nici o cale de a-l trece cu vederea şi a primi grâul dorit de la un slujbaş mai mic. Probabil că Iosif dăduse şi un ordin spre a-i aduce la el personal, de îndată ce se vor întoarce în Egipt. Oricare ar fi putut să fie procedura cerută pentru străini, şi mai ales pentru fiii lui Iacov, cei zece fraţi s-au aflat în curând încă o dată înaintea temutului stăpân al ţării. Văzând oamenii, Iosif a dat ordin ca ei să fie duşi la reşedinţa lui specială şi să se pregătească o mâncare pentru ei, literal, a ucide o ucidere. Basoreliefurile egiptene arată că în Egipt hrana principală o constituia carnea de vită şi de gâscă, şi că erau servite cantităţi considerabile de carne când erau ospătaţi vizitatorii.


17 Și bărbatul a făcut cum Iosif a cerut; și bărbatul a adus bărbații în casa lui Iosif.
18 Și bărbații s-au temut, deoarece au fost aduși în casa lui Iosif; și au spus: Din cauza banilor care au fost întorși înapoi în sacii noștri de prima dată suntem aduși înăuntru; ca el să caute motiv împotriva noastră și să cadă asupra noastră și să ne ia ca robi și măgarii noștri.

Ei s-au temut. Fraţii lui Iosif au fost mai alarmaţi ca niciodată, după ce au aflat că aveau să fie duşi în casa lui Iosif. Poate că nu au înţeles porunca lui Iosif, care fusese dată în limba egipteană, iar când au sosit la reşedinţa lui oficială şi li s-a ordonat să intre, s-au aşteptat să fie luaţi în robie sub acuzaţia de furt. În străduinţa de a scăpa de ce se temeau, ei s-au apropiat de econom la uşă, explicându-i cum găsiseră argintul în sacii lor şi că ei s-au pregătit să-l plătească din nou. Nu este nevoie să presupunem o contradicţie între raportul întâmplării aşa cum este dat în cap. 42,27.28 şi aşa cum este repetat aici. Este posibil ca toţi să fi deschis sacii lor la han, dar că numai unul descoperise argintul de data aceea. Este de neconceput că întreaga grupă luase înapoi numai zece saci de cereale spre a hrăni animalele şi familiile lor pentru o perioadă de mai multe luni.


19 Și s-au apropiat de administratorul casei lui Iosif și au vorbit îndeaproape cu el la ușa casei,
20 Și au spus: Vai, domnule, noi, într-adevăr, am coborât de prima dată pentru a cumpăra hrană.
21 Și s-a întâmplat când am venit la han, că am deschis sacii noștri și, iată, banii fiecărui bărbat erau la gura sacului său, banii noștri în greutate deplină; și noi am adus acești bani înapoi în mâna noastră.
22 Și alți bani am adus aici în mâna noastră pentru a cumpăra hrană; nu putem spune cine a pus banii noștri în sacii noștri.
23 Iar el a spus: Pace vouă, nu vă temeți; Dumnezeul vostru și Dumnezeul tatălui vostru v-a dat comoară în sacii voștri; eu am avut banii voștri. Și l-a adus pe Simeon la ei.

Argintul vostru a trecut prin mâinile mele. Economul, care după cum s-ar părea cunoştea planurile lui Iosif, i-a liniştit cu asigurarea că argintul lor ajunsese la el şi că reapariţia argintului lor trebuia să fie explicată ca o lucrare a lui Dumnezeu. Ca şi cum ar fi intenţionat să alunge toate temerile lor, el l-a adus pe Simeon şi, cu o adevărată politeţe orientală, i-a tratat ca oaspeţi, dândule apă pentru a-şi spăla picioarele şi hrănind animalele lor de povară.


24 Și bărbatul a adus bărbații în casa lui Iosif și le-a dat apă și ei și-au spălat picioarele; iar el a dat măgarilor lor nutreț.
25 Și au pregătit darul înainte să vină Iosif la amiază, pentru că au auzit că vor mânca pâine acolo.
26 Și după ce Iosif a venit acasă, i-au adus darul, care era în mâna lor, în casă și i s-au prosternat până la pământ.

Când a ajuns Iosif acasă. Poate că la sosirea fraţilor lui, Iosif fusese ocupat cu unele treburi importante şi nu a putut să-i întâmpine chiar atunci. Sau, mult mai probabil că planurile lui erau deja bine făcute şi că el nu dorea să-i vadă până la timpul fixat. După sosirea lui Iosif, ei i-au înmânat darurile lor cu cea mai reverenţioasă plecăciune, împlinind, fără să vrea, visurile lui Iosif care aprinseseră ura lor cea puternică faţă de el.


27 Iar el i-a întrebat despre bunăstarea lor și a spus: Este bine tatăl vostru, bătrânul despre care voi ați vorbit? Mai trăiește?
28 Iar ei au răspuns: Servitorul tău, tatăl nostru, este sănătos, încă trăiește. Și ei și-au aplecat capetele și s-au prosternat.
29 Iar el și-a ridicat ochii și a văzut pe fratele său Beniamin, fiul mamei sale, și a spus: Este acesta fratele vostru mai tânăr, despre care mi-ați vorbit? Și a spus: Dumnezeu să aibă har față de tine, fiule.

Aruncând o privire asupra fratelui său. Când ochii lui l-au văzut pe Beniamin, fratele lui de la propria mamă, Iosif a purces la cercetarea amănunţită a identităţii lui – îndepliniseră oamenii într-adevăr condiţiile puse?


30 Și Iosif s-a grăbit, pentru că adâncurile lui fremătau pentru fratele său; și a căutat un loc unde să plângă; și a intrat în camera sa și a plâns acolo.

I se rupea inima. Aceasta a fost a doua ocazie în care Iosif a fost copleşit de emoţie, prima fiind când fraţii lui au vorbit despre cruzimea lor faţă de el însuşi (cap. 42,21). Acum vederea propriului frate, pe care nu-l văzuse de 22 de ani, a fost aceea care a stârnit emoţiile sale. Expresia i se rupea, se citeşte literal, a devenit caldă, adică, datorită intensităţii iubirii lui (vezi comentariul pentru v.14). Deoarece dorea să pună la încercare atitudinea fraţilor lui faţă de Beniamin, încă nu era gata să se le arate cine este şi s-a retras repede ca să nu fie neînstare să-şi împlinească planul până la încheierea lui. La masă, unde se putea aştepta ca ei să discute liber, el avea o ocazie minunată să-şi dea seama de atitudinea lor. Recâştigându-şi stăpânirea de sine, el şi-a spălat faţa, revenit la fraţii săi şi a poruncit să fie servită masa.


31 Și el și-a spălat fața și a ieșit și s-a stăpânit și a spus: Puneți pâine.
32 Și au pus pentru el deoparte și pentru ei deoparte și pentru egiptenii care mâncau cu el deoparte, pentru că egiptenii nu pot mânca pâine cu evreii, pentru că aceasta este o urâciune pentru egipteni.

Lui Iosif deoparte. O masă separată a fost pregătită pentru el, pentru fraţii lui şi pentru egiptenii care au luat masa cu el. El a mâncat deoparte fie din cauza înaltei sale poziţii, fie datorită faptului că anturajul său egiptean nu ar fi mâncat cu el, un asiatic, pentru acelaşi motiv pentru care ei nu ar mânca cu fraţii lui Iosif. Vechii egipteni au fost întotdeauna deosebiţi în felul lor de a se asocia cu străinii. Ei se considerau a fi cea mai înaltă clasă a fiinţelor omeneşti. Ei se numeau popor, în timp ce toţi ceilalţi erau mai mult sau mai puţin barbari, creaturi care se aflau între ei şi lumea animală. Aversiunea faţă de străini se dădea pe faţă în mod firesc în materie de mâncare. Evreii, de exemplu, omorau şi mâncau animale, cum ar fi vaca, privită de Egipteni ca sfântă. După Herodot, (ii. 41), nici un egiptean nu ar fi folosit cuţitul sau furculiţa sau cratiţa unui grec, şi n-ar mânca nici carnea unui animal curat care fusese tăiat cu un cuţit grecesc.


33 Și au șezut înaintea lui, întâiul născut conform cu dreptul său de întâi născut și cel mai tânăr conform tinereții sale; și bărbații se minunau unul către altul.

Cu mirare. Descoperind aranjarea lor la masă după vârstă, oamenii se uitau unii la alţii, convinşi că acest slujbaş fusese anunţat în mod supranatural cu privire la vârsta lor.


34 Și a luat și le-a trimis daruri de mâncare din cele dinaintea lui; iar darul de mâncare al lui Beniamin era de cinci ori mai mult decât al oricăruia dintre ei. Și au băut și s-au bucurat împreună cu el.

De cinci ori. Pentru a-i cinsti pe oameni, au fost serviţi în mod special de la masa lui Iosif. Pentru a-i arăta lui Beniamin o cinste deosebită, Iosif i-a trimis bucăţi alese de cinci ori mai mari decât acelea trimise celorlalţi. Beniamin era oaspetele de onoare. Obiceiul de a arăta cinste oaspeţilor distinşi prin aceea că li se dădeau bucăţile cele mai mari şi mai bune apare şi în alte rapoarte vechi. (vezi 1 Samuel 9,23.24; Homer, Iliada, vii. 321; viii. 162; Herodot, vii. 57). Iosif s-a gândit să-i încerce pe fraţii lui, ca să poată descoperi adevăratele lor simţăminte faţă de Beniamin şi astfel şi faţă de el însuşi. El dorea să vadă dacă ei îl invidiau, sau îl urau pe fratele lor cel mai tânăr din cauza maternităţii lui, aşa cum îl invidiaseră pe vremuri pe Iosif.

Comentariile lui Ellen G. White 1-34 PP 227-228