Templul. Gr. naos, (vezi cap. 3:10). Acesta este argumentul al cincilea împotriva imoralităţii (cf. cele de la cap. 6:13, 14, 15, 18). Întrucât trupurile credincioşilor sunt altare sacre ale Duhului Sfânt, ele nu trebuie să fie întinate prin viciu. Pentru că sunt mădulare ale lui Hristos (vers. 15) şi temple ale Duhului Sfânt, care este dat de Dumnezeu (vezi Ioan 14:16,17), fiecare păcat săvârşit împotriva trupului nostru e un păcat împotriva Făcătorului nostru şi împotriva Duhului Sfânt.
Nu sunteţi ai voştri. Acesta este al şaselea argument împotriva viciului curviei (cf. cel de la vers. 6:13, 14, 15, 18). Omul nu-şi aparţine sieşi; el nu are dreptul de a folosi puterile sale potrivit cu dorinţele şi îndemnurile trupului său neconvertit. El este proprietatea lui Dumnezeu prin creaţiune şi răscumpărare. Omul este obligat să trăiască mental, fizic şi spiritual, aşa cum îndrumă Dumnezeu, spre slava Numelui Său, şi nu spre satisfacerea dorinţelor firii pământeşti. Omul convertit este, de fapt, un sclav de bunăvoie al lui Isus Hristos (vez la Rom. 1:2; 6:18), care trăieşte numai ca să placă Domnului său.