Împlinirea profețiilor din Vechiul Testament

Putem vedea în repetate rânduri în cartea lui Ioan lucrurile spuse și făcute de Isus care au dezvăluit faptul că într-adevăr Mesia (hammașiach), Hristosul, venise la cei din poporul Israel. Și venise de fapt ca unul dintre ei, un evreu născut în Betleem, așa cum preziseseră Scripturile. Dar, așa cum a scris Ioan, „El era în lume, și lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut” (Ioan 1:10).

Adică El era în lume, lumea a fost făcută prin El și lumea nu L-a recunoscut totuși? Ce declarație uimitoare! Într-adevăr, după cum putem vedea în Ioan și în celelalte evanghelii, mulți nu L-au recunoscut, deși ar fi trebuit, mai ales datorită lucrurilor pe care Isus le-a făcut și le-a zis. Ba, mai mult, datorită faptului că Scripturile din Vechiul Testament indicau spre El.
În această săptămână vom vedea mai multe moduri în care Ioan L-a zugrăvit pe Isus ca Mesia și totodată vom vedea motivul pentru care unii au continuat să Îl respingă, în ciuda tuturor argumentelor puternice care confirmau că El este Hristosul. Ce putem învăța din greșelile lor?

23 noiembrie: Ziua Spiritului Profetic
 

Comentariu EGW

Fiul lui Dumnezeu a venit în lume ca să refacă lumea. El era Calea, Adevărul și Viața. Fiecare cuvânt pe care l-a rostit era duh și viață. El a vorbit cu autoritate, conștient de puterea Lui de a aduce binecuvântare omenirii și de a-i elibera pe cei ținuți de Satana în lanțurile robiei; de asemenea, El știa că, prin prezența Sa, îi putea aduce lumii deplinătatea bucuriei. El dorea să-l ajute pe fiecare membru asuprit și suferind al familiei umane și să arate că lucrarea Lui era aceea de a binecuvânta, nu de a condamna. – Lift Him Up, p. 37

Hristos Și-a însușit în mod clar dreptul la autoritate și loialitate. „Voi Mă numiţi «Învăţătorul şi Domnul» şi bine ziceţi, căci sunt”, a spus El. „Unul singur este Dascălul vostru, Hristosul.” Astfel, El a păstrat demnitatea care aparținea Numelui Său și autoritatea și puterea pe care le avea în ceruri.

Au fost ocazii când El a vorbit cu demnitatea propriei măreții adevărate. „Cine are urechi de auzit”, a spus El, „să audă”. În aceste cuvinte, El doar repeta porunca lui Dumnezeu, când, din gloria Sa minunată, Cel Infinit declarase: „Acesta este Fiul Meu preaiubit, în care Îmi găsesc plăcerea; de El să ascultați.” Stând în mijlocul fariseilor încruntați, care căutau să-și facă simțită propria importanță, Hristos nu a ezitat să Se compare cu cei mai distinși oameni reprezentativi care au umblat pe pământ și să pretindă preeminența peste toți. – Lift Him Up, p. 37

Venind să locuiască aici, cu noi, Isus avea să-L descopere pe Dumnezeu atât oamenilor, cât şi îngerilor. El era Cuvântul lui Dumnezeu, gândul lui Dumnezeu făcut să se audă. În rugăciunea pentru ucenicii Săi, El spunea: „Le-am făcut cunoscut Numele Tău” – „plin de îndurare şi milostiv, îndelung răbdător, plin de bunătate şi adevăr” – „ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei”. Dar descoperirea aceasta n-a fost dată numai copiilor Săi de pe pământ. Mica noastră lume este cartea de studiu a universului. Scopul minunat al harului lui Dumnezeu, taina iubirii răscumpărătoare, constituie subiectul pe care îngerii doresc să-l adâncească şi care va fi studiul lor de-a lungul veacurilor nesfârşite. Atât cei răscumpăraţi, cât şi fiinţele necăzute vor descoperi în crucea lui Hristos ştiinţa şi cântecul lor. Se va vedea că slava ce străluceşte pe faţa lui Isus este slava iubirii care se jertfeşte pe sine. În lumina de la Calvar se va vedea că legea iubirii care renunţă la sine este legea vieţii pentru pământ şi pentru cer, că iubirea care „nu caută folosul său” îşi are izvorul în inima lui Dumnezeu şi că în Cel blând şi smerit se manifestă caracterul Aceluia care locuieşte în lumina de care niciun om nu se poate apropia. – Hristos, Lumina lumii, p. 19.
 

Pe lângă minunile punctuale folosite pentru a arăta că Isus este Mesia, Ioan a consemnat și discuția mai largă despre semnele, lucrările și minunile făcute de Isus. Acestea, de unele singure, nu erau o dovadă a faptului că El era Mesia, pentru că mulți profeți, uneori mincinoși, făceau și ei minuni. Ioan nu a consemnat semnele doar pentru că arătau un mare făcător de minuni. Semnele despre care Ioan a scris aveau caracterul unic de a face trimitere la Isus ca Mesia și de a arăta că într-adevăr El venea de la Tatăl Însuși.

1. Citește Ioan 5:17,20,36-38. Cum descriu aceste versete relația dintre Isus și Dumnezeu Tatăl în contextul semnelor?

Isus a folosit semnele pentru a arăta relația Lui strânsă de colaborare cu Tatăl. Cei doi erau una. Isus Însuși a afirmat: „Tatăl este în Mine și Eu sunt în Tatăl” (Ioan 10:38; vezi și 14:10,11). Scopul venirii lui Isus a fost să facă lucrările Celui care L-a trimis, pentru ca acestea să fie cunoscute de lume. Adică a venit să facă lucrarea pe care Tatăl L-a trimis să o facă, iar faptele Sale erau o mărturie clară că El era de la Tatăl.

Cu toate acestea, după cum am văzut deja, cu toate semnele și mărturiile puternice ale multora, unii au ales în continuare să nu creadă. Conducătorii religioși L-au întrebat pe Isus: „Până când ne tot ții sufletele în încordare? Dacă ești Hristosul, spune-ne-o deslușit.” Isus le-a răspuns: „V-am spus [...] și nu credeți. Lucrările pe care le fac Eu în Numele Tatălui Meu, ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 10:24,25).

Dacă Isus ar fi fost direct și ar fi spus că El este Mesia, conducătorii religioși, care căutau orice lucru împotriva Lui, s-ar fi năpustit asupra Lui. Știind acest aspect, Isus a făcut în schimb trimitere la faptele Sale. Dacă ar fi spus că era Hristosul, conducătorii ar fi putut să încerce cu ușurință să nege lucrul acesta. Dar cum puteau nega semnele, faptele și minunile? Acestea erau mărturii puternice despre cine era și de unde venea.

Cum putem convinge inimile împietrite? În ce modalități s-ar putea să luptăm împotriva lucrării lui Dumnezeu în viața noastră?

Comentariu EGW

Scripturile arată clar relaţia dintre Dumnezeu şi Hristos şi scot în evidenţă la fel de clar personalitatea şi individualitatea fiecăruia.
„După ce a vorbit în vechime părinţilor noştri prin proroci, în multe rânduri şi în multe chipuri, Dumnezeu, la sfârşitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul, pe care L-a pus moştenitor al tuturor lucrurilor şi prin care a făcut şi veacurile. El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu Cuvântul puterii Lui, a făcut curăţirea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi, în locurile preaînalte, ajungând cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moştenit un Nume mult mai minunat decât al lor. Căci căruia dintre îngeri a zis El vreodată: «Tu eşti Fiul Meu, astăzi Te-am născut»? Şi iarăşi: «Eu Îi voi fi Tată şi El Îmi va fi Fiu»?” (Evrei 1:1-5). – Mărturii, vol. 8, p. 268

Dumnezeu este Tatăl lui Hristos. Hristos este Fiul lui Dumnezeu. Lui Hristos I s-a dat o poziţie înălţată. El a fost făcut egal cu Tatăl. Toate planurile lui Dumnezeu Îi sunt descoperite Fiului Său. Isus le-a spus iudeilor: „Tatăl Meu lucrează până acum şi Eu, de asemenea, lucrez. … Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând şi tot ce face Tatăl, face şi Fiul întocmai. Căci Tatăl iubeşte pe Fiul şi-I arată tot ce face şi-I va arăta lucrări mai mari decât acestea, ca voi să vă minunaţi” (Ioan 5:17-20).
Aici este arătată din nou personalitatea Tatălui și cea a Fiului, arătându-se unitatea care există între Ei. – Mărturii, vol. 8, p. 268, 269

Dumnezeu nu anulează legile Sale și nici nu lucrează împotriva lor, ci El le folosește continuu ca instrumente ale Sale. Natura mărturisește despre o inteligență, o prezență, o energie activă, care lucrează în și prin legile ei. În natură se vădește continua lucrare a Tatălui și a Fiului. Hristos spune: „Tatăl Meu lucrează până acum; și Eu de asemenea lucrez” (Ioan 5:17).

Leviții, în imnul lor care ne este redat de Neemia, cântă: „Tu, Doamne, numai Tu ai făcut cerurile, cerurile cerurilor și toată oștirea lor, și pământul cu tot ce este pe el... Tu dai viață tuturor” (Neemia 9:6). Cu privire la lumea aceasta a noastră, lucrarea creațiunii lui Dumnezeu este completă. Căci „lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii” (Evrei 4:3). Dar puterea, energia Sa, este încă exercitată în menținerea lucrărilor creațiunii Sale. Inima bate și respirația își urmează cursul nu pentru că mecanismul care a fost pus odată în mișcare continuă să acționeze prin propria sa energie, ci fiecare respirație și fiecare pulsație a inimii sunt o dovadă a grijii Aceluia în care „avem viața, mișcarea și ființa” (Faptele 17:28). – Patriarhi și profeți, p. 114, 115
 

Pe lângă semnele și mărturiile clare folosite pentru a indica mesianitatea lui Isus, Ioan a apelat și la autoritatea Vechiului Testament și la profețiile despre lucrarea lui Hristos. 
Vechiul Testament ocupă un loc central, nu doar în Evanghelia după Ioan, ci în întreg Noul Testament. Justificarea existenței lui Hristos, a persoanei Lui, a locului de unde a venit, precum și a faptelor Lui din trecut și din viitor are la bază Scriptura, în cazul de față Vechiul Testament.

2. Citește Ioan 5:39,40,46,47. Ce ne spun aceste texte despre atitudinea lui Isus față de autoritatea Scripturii?

În toate evangheliile, Isus face în mod repetat trimitere la autoritatea Scripturii ca martorul Său cheie. De exemplu, Isus folosește adeseori evenimente din Vechiul Testament pentru a face trimitere la Sine și la ceea ce face. 
Iată un astfel de caz în legătură cu Numeri 21:5-9! „Și, după cum a înălțat Moise șarpele în pustie, tot așa trebuie să fie înălțat și Fiul omului” (Ioan 3:14). Aici Isus nu doar face referire la situație în sine, ci, folosindu-Se de ea pentru a indica spre Sine, ne oferă practic interpretarea oficială a situației de atunci și ce a vrut să le transmită oamenilor.
Și nu numai Isus, ci și alții folosesc Vechiul Testament pentru a face trimitere la El. De exemplu, la începutul Evangheliei după Ioan, citim cuvintele lui Filip: „Noi am găsit pe Acela despre care au scris Moise, în Lege, și prorocii” (Ioan 1:45).
 

3. Citește Ioan 13:18; Ioan 17:12; Ioan 19:24,28,36. Ce credeau Domnul Isus și Ioan despre autoritatea Scripturii?  Tu cum înțelegi autoritatea Cuvântului scris?

Comentariu EGW

Domnul Hristos a fost Acela care i-a vorbit poporului Său prin profeți. Apostolul Petru, scriind bisericii creștine, spune că profeții „care au prorocit despre harul care vă era păstrat vouă au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Hristos care era în ei când vestea mai dinainte patimile lui Hristos și slava de care aveau să fie urmate” (1 Petru 1:10,11). Vocea lui Hristos este cea care ne vorbește prin Vechiul Testament. „Mărturia lui Hristos este Duhul prorociei” (Apocalipsa 19:10).

În învățăturile pe care le dădea pe când Se afla personal în mijlocul oamenilor, Domnul Isus îndrepta mințile oamenilor către Vechiul Testament. El le spunea iudeilor: „Cercetați Scripturile, pentru că socotiți că în ele aveți viața veșnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39). Pe vremea aceea, cărțile Vechiului Testament erau singura parte existentă a Bibliei. Și Fiul lui Dumnezeu a mai declarat: „Au pe Moise și pe profeți; să asculte de ei.” Și a adăugat: „Dacă nu ascultă pe Moise și pe proroci, nu vor crede nici chiar dacă ar învia cineva din morți” (Luca 16:29,31). Patriarhi și profeți, p. 366, 367

Isus S-a sprijinit pe înţelepciunea şi tăria Tatălui Său ceresc. … Arătând spre pilda pe care El Însuși ne-o dă, ne spune: „Cine dintre voi se teme de Domnul să asculte glasul Robului Său! Cine umblă în întuneric şi n-are lumină să se încreadă în Numele Domnului şi să se bizuie pe Dumnezeul lui!” (Isaia 50:7-10).

„Vine stăpânitorul lumii acesteia”, a spus Isus. „El n-are nimic în Mine” (Ioan 14:30). În El nu se găsea nimic care să răspundă la amăgirile lui Satana. El nu S-a lăsat ademenit de păcat. Nici chiar printr-un gând nu S-a supus ispitei. Aşa poate să fie şi cu noi. Natura omenească a lui Hristos era unită cu cea dumnezeiască; El era pregătit de luptă prin locuirea lăuntrică a Duhului Sfânt. Iar El a venit să ne facă părtaşi de natura Lui dumnezeiască. Câtă vreme suntem legaţi de El prin credinţă, păcatul nu mai are putere asupra noastră. …

Şi Hristos ne-a arătat cum se ajunge aici. Prin ce mijloc a biruit El în lupta cu Satana? Prin Cuvântul lui Dumnezeu. El n-a putut să Se împotrivească ispitei decât prin Cuvânt. „Stă scris”, a spus El. Nouă ne-au fost date „făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte” (2 Petru 1:4). Fiecare făgăduinţă din Cuvântul lui Dumnezeu ne aparţine. Noi trebuie să trăim „prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Când sunteţi atacaţi de ispite, nu priviţi la împrejurări sau la slăbiciunile voastre, ci la puterea Cuvântului. Toată puterea vi se dă vouă. „Strâng Cuvântul Tău în inima mea”, zice psalmistul, „ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!” „După cuvântul buzelor Tale, mă feresc de calea celor asupritori” (Psalmii 119:11; Psalmii 17:4). – Hristos, Lumina lumii, p. 123

Într-o discuție cu conducătorii religioși cu privire la identitatea Sa, Isus a afirmat autoritatea Scripturii. La prima vedere poate părea inutil gestul Său, deoarece conducătorii religioși credeau în Biblie. Cu toate acestea, chiar și în cazul lor, Isus avea să accentueze autoritatea Scripturilor și o accentua cu scopul de a le arăta cine era El – indiferent cât de împietrite erau inimile lor și indiferent cât de mult ar fi încercat să nu se lase convinși.
Pe parcursul cărții sale, Ioan consemnează multe aluzii și citate directe din Vechiul Testament și arată că Isus era împlinirea promisiunii din Vechiul Testament referitoare la Mesia.

4. Cum se leagă între ele următoarele pasaje din Noul și din Vechiul Testament? Cu alte cuvinte, cum folosește Noul Testament aceste texte pentru a da mărturie despre Domnul Isus?

Ioan 1:23; Isaia 40:3 Ioan 2:16,17; Psalmii 69:9 Ioan 7:38; Ieremia 2:13 Ioan 19:36; Numeri 9:12 Nu numai Ioan, ci și Petru, Pavel, Matei, Marcu, Luca și toți scriitorii Noului Testament, sub inspirația Duhului Sfânt, accentuează în mod repetat cum viața, moartea, învierea și înălțarea la tronul lui Dumnezeu a Domnului Isus din Nazaret sunt toate împliniri ale profețiilor din Vechiul Testament.

Cu toate că Isus îndrepta continuu atenția ucenicilor spre Scripturi, care prevesteau lucrarea Lui, când au înțeles ucenicii, în cele din urmă, că acestea indicau moartea și învierea Lui? Numai după ce a murit, a înviat și li S-a arătat au înțeles. „Tocmai de aceea, când a înviat din morţi, ucenicii Lui şi-au adus aminte că le spusese vorbele acestea şi au crezut Scriptura şi cuvintele pe care le spusese Isus” (Ioan 2:22; vezi și Ioan 20:9).

Comentariu EGW

Ioan Botezătorul a fost chemat de Dumnezeu ca sol al Său pentru a pregăti calea Domnului. El trebuia să-i dea lumii o mărturie neşovăitoare, mustrând şi denunţând păcatul. Când a vorbit despre misiunea şi lucrarea lui, Luca a zis: „Va merge înaintea lui Dumnezeu, în duhul şi puterea lui Ilie, ca să întoarcă inimile părinţilor la copii, şi pe cei neascultători, la umblarea în înţelepciunea celor neprihăniţi, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El” (Luca 1:17). …

Vocea lui Ioan s-a ridicat ca un sunet de trâmbiţă. Misiunea lui a fost: „Strigă în gura mare, nu te opri! Înalţă-ţi glasul ca o trâmbiţă şi vesteşte poporului Meu nelegiuirile lui, casei lui Iacov, păcatele ei!” (Isaia 58:1). El nu avusese nicio pregătire care se primeşte în vreo şcoală omenească. Dumnezeu şi natura au fost profesorii lui. Totuşi, pentru a pregăti calea lui Hristos, era nevoie de cineva suficient de îndrăzneţ pentru a-şi face auzită vocea, asemenea profeţilor din vechime, avertizând generaţia aceea coruptă. – Solii alese, cartea 2, p. 147, 148

Dumnezeu trimisese un sol ca să vestească venirea lui Hristos și să atragă atenția poporului iudeu și a lumii către misiunea Sa, pentru ca oamenii să se poată pregăti să-L primească. Personajul minunat vestit de Ioan fusese printre ei peste treizeci de ani, și ei într-adevăr nu L-au recunoscut ca trimis al lui Dumnezeu. Ucenicii au avut remușcări din cauză că îngăduiseră ca necredința timpului să influențeze și părerile lor și să le întunece înțelegerea. Lumina acestei lumi întunecate strălucise prin negură, iar ei nu fuseseră în stare să înțeleagă de unde veneau aceste raze. Se întrebau pentru ce se purtaseră în așa fel, încât Hristos să fie nevoit să-i mustre. Repetau adesea discuțiile pe care le avuseseră cu El și își ziceau: „De ce am îngăduit noi ca ideile pământești și opoziția preoților și rabinilor să ne încurce mintea, așa încât nu am înțeles că Unul mai mare decât Moise era între noi și Cineva mai înțelept decât Solomon ne învăța?” – Hristos, Lumina lumii, p. 508

Deasupra mormântului strălucea o lumină, dar trupul lui Isus nu era acolo. Pe când zăboveau prin jurul mormântului, deodată au văzut că nu erau singure. Un tinerel îmbrăcat în veșminte strălucitoare stătea lângă mormânt. Era îngerul care îndepărtase piatra. … „Pentru ce căutați între cei morți pe Cel ce este viu? Nu este aici, ci a înviat. Aduceți-vă aminte ce v-a spus pe când era încă în Galileea, când zicea că Fiul omului trebuie să fie dat în mâinile păcătoșilor, să fie răstignit și a treia zi să învie!”
A înviat! A înviat! Femeile rosteau mereu aceste cuvinte. Acum nu mai era nevoie de miruri de uns. Mântuitorul este viu, nu este mort. Ele își amintesc acum de cuvintele Lui când, vorbind despre moartea Sa, zicea că va învia. Ce zi a fost aceasta pentru omenire! Repede, femeile au plecat de la mormânt, „cu frică și cu mare bucurie, și au alergat să dea de veste ucenicilor Lui”. – Hristos, Lumina lumii, p. 788, 789
 

În studiul nostru de până acum asupra Evangheliei după Ioan, am văzut că Ioan arată cum Isus este într-adevăr Mesia cel promis, marea speranță mult așteptată de poporul evreu.
Cu toate acestea, mulți lideri spirituali ai poporului au fost cei mai mari dușmani ai Săi.
De ce?

6. Citește Ioan 8:12-30. Care este dinamica dintre Isus și acești conducători? Ce texte explică de ce mulți L-au respins?

Isus spune că ei nu-L cunosc nici pe El, nici pe Tatăl (Ioan 8:19). Ar fi trebuit să Îi cunoască pe amândoi, dar acești bărbați se amăgeau singuri. Erau atât de prinși în propriile tradiții și filozofii încât, deși Îl aveau pe Isus chiar în fața ochilor făcând și spunând toate acele lucruri – revelații puternice despre Tatăl –, tot L-au respins.
În al doilea rând, Isus le-a spus: „Voi sunteți de jos” (Ioan 8:23). Cu alte cuvinte, oricât de religioși ar fi fost, aceștia nu erau oameni spirituali, evlavioși. Aveau o „formă de evlavie” (2 Timotei 3:5), doar atât. Manifestau o pioșenie exterioară, dar în sinea lor erau necredincioși.

Nu era ceva nou: „Când se apropie de Mine poporul acesta, Mă cinsteşte cu gura şi cu buzele, dar inima lui este departe de Mine şi frica pe care o are de Mine nu este decât o învăţătură de datină omenească” (Isaia 29:13). Acest concept este evocat de Isus secole mai târziu: „Degeaba Mă cinstesc ei, dând învățături care nu sunt decât niște porunci omenești” (Marcu 7:7). Învățătura lor era „de datină omenească”, iar poruncile lor – „din lumea aceasta” (Ioan 8:23), în timp ce El declara: „Eu nu sunt din lumea aceasta” (Ioan 8:23). Era destul de rău că acești oameni se amăgiseră singuri, dar era de-a dreptul tragic că îi conduceau și pe alții în rătăcire. Totuși, interesant de știut, Ioan a scris că, în urma acestui schimb de replici, „mulți au crezut în El” (Ioan 8:30).
Astfel, în ciuda unei conduceri deficitare, mulți evrei au putut să treacă dincolo de ea și să vadă singuri cine era Isus cu adevărat.
 

Ce lecții extragi din schimbul de replici dintre Isus și conducătorii religioși? Cum putem fi „de sus” și nu „de jos” – și cum putem să ne dăm seama de diferență?

Comentariu EGW

Isus a fost urmărit peste tot pe unde mergea în timpul slujirii Sale. Preoții și conducătorii erau pe urmele Lui. Ei au dat o falsă interpretare misiunii și lucrării Sale. El a venit la ai Săi și ai Săi nu L-au primit. Îngerii au urmărit conflictul la fiecare pas. Au văzut spiritul și lucrarea dușmanului. Ei priveau cu uimire la planurile lui Satana împotriva divinului Fiu al lui Dumnezeu. Ei au văzut că cel care fusese doar al doilea după Isus în putere și slavă a căzut atât de jos încât îi putea determina pe oameni să Îl urmărească pas cu pas pe Hristos din oraș în oraș. Când Hristos a mers în grădina Ghetsimani, vrăjmașul a adus întunericul apăsător asupra sufletului Său. Nici măcar ucenicii Lui nu au vegheat cu El în acel ceas de încercare. Au auzit agonia rugăciunii care venea de pe buzele Lui palide și tremurânde, dar au lăsat curând somnul să-i biruie și L-au lăsat pe Învățătorul lor suferind să lupte singur cu puterile întunericului. – Signs of the Times, November 25, 1889, par. 1

Vedem cum oamenii care se pretind neprihăniți pot acționa în spiritul lui Satana pentru a-și duce la îndeplinire scopurile prin invidie, gelozie și fanatism religios. Nu există niciun război între Satana și păcătos, între îngerii căzuți și oamenii căzuți. Și unii, și alții au aceleași atribute, sunt răi prin apostazie și păcat. …

Făgăduința dată în Eden se referă în mod special la Hristos și la toți cei care Îl primesc și Îl mărturisesc ca fiind Unicul Fiu al lui Dumnezeu. Hristos S-a angajat să intervină în conflictul cu prințul și puterea întunericului și să zdrobească capul șarpelui. Toți cei care sunt fiii și fiicele lui Dumnezeu sunt aleșii Săi, soldații Săi, pentru a lupta împotriva domniilor și a puterilor, împotriva conducătorilor întunericului acestei lumi, împotriva duhurilor răutății din locurile înalte. Este un conflict neobosit care nu se va sfârși decât când Hristos va veni a doua oară. – Hristos biruitorul, p. 280 (30 septembrie)

Ca unii care declarăm că suntem urmași ai lui Hristos, avem multe de învățat. Există o răceală ca de gheață, o rezervă ca aceea a fariseilor, care trebuie dărâmată. … La fel ca fariseii, [ei] doresc să fie dictatori, profesori. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său pentru a-i oferi poporului Său o mai bună cunoaștere a adevărului, pentru a-i arăta calea cea mai bună de a-și ajuta semenii. Dar fariseii au refuzat să primească învățătura divină. Ei considerau că Hristos era prea liberal. Căile Lui nu se potriveau cu ale lor și, în loc să caute să vină în armonie cu Hristos, ei au căutat să-L aducă pe Hristos în armonie cu ei. … Pentru a-și îndeplini propriile scopuri, ei s-au împotrivit lui Hristos și astfel au adus întuneric asupra lor.

Cei cărora Dumnezeu le-a încredințat adevărul Său trebuie să aibă același spirit binevoitor pe care l-a manifestat Domnul Hristos. Ei trebuie să adopte aceleași planuri vaste de acțiune. Să aibă o atitudine plină de bunătate și de generozitate față de cei săraci și să fie conștienți într-o măsură deosebită de faptul că sunt ispravnici ai lui Dumnezeu. Ei trebuie să considere că nimic din ce au – bunuri materiale, capacități intelectuale și putere spirituală – nu le aparține, ci doar le-a fost încredințat în vederea progresului lucrării lui Hristos pe pământ. Asemenea Domnului Hristos, să nu evite societatea semenilor lor, ci să o caute cu scopul de a le oferi și altora binecuvântările cerești pe care ei le-au primit de la Dumnezeu. – Slujitorii Evangheliei, p. 319, 320
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, cap. 73
„Dumnezeu nu le ascunde oamenilor adevărul. Ei sunt cei care îl fac să fie de neînțeles, prin atitudinea lor. Domnul Hristos le-a oferit iudeilor nenumărate dovezi ale faptului că El era Mesia, dar învățătura Sa le cerea o schimbare hotărâtă a vieții. Ei au înțeles că, dacă Îl acceptă pe Hristos, trebuie să renunțe la preceptele și tradițiile lor îndrăgite și la obiceiurile lor egoiste și nesfinte. Acceptarea unui adevăr veșnic și neschimbător le cerea un sacrificiu. Prin urmare, nu erau dispuși să recunoască dovada cea mai convingătoare pe care a putut să le-o dea Dumnezeu pentru a-i face să creadă în Domnul Hristos. Deși pretindeau a crede în scripturile Vechiului Testament, iudeii au refuzat să accepte mărturia conținută în ele cu privire la viața și caracterul Domnului Hristos. Le era teamă să se lase convinși, ca nu cumva să fie convertiți și constrânși să renunțe la părerile lor preconcepute. Comoara Evangheliei, Acela care era Calea, Adevărul și Viața Se afla în mijlocul lor, dar ei au respins cel mai mare Dar cu care îi putea binecuvânta Cerul” (Ellen G. White, Parabolele Domnului Hristos, p. 105).

Zilnic:
Faptele apostolilor 14
Faptele apostolilor 15
Faptele apostolilor 16
Faptele apostolilor 17
Faptele apostolilor 18
Faptele apostolilor 19
Faptele apostolilor 20
Calea către Hristos, capitolul 8

1. Cum S-a purtat Dumnezeu față de toate neamurile în veacurile trecute?

2. Ce propunere au făcut fariseii deveniți creștini în adunarea bisericii din Ierusalim și ce decizie au luat apostolii și prezbiterii?

3. Ce au făcut femeile cu vază ale grecilor în Bereea?

4. Cât ținea Pavel la viața lui și ce voia el?

5. De ce depinde puterea noastră de a fi folositori?
 

Comentariu EGW

Studiu suplimentar
Asemenea lui Hristos, „Isus ne-a arătat cum să trăim”, p. 340 (22 no­iem­brie).