Semne care arată calea

De ce a scris Ioan această evanghelie? A vrut să scoată în evidență minunile lui Isus? Sau să pună accent pe unele învățături specifice ale Domnului?
Sub puterea și influența Duhului Sfânt, Ioan ne explică de ce. El spune că, deși s-ar putea scrie multe alte lucruri despre viața lui Hristos (Ioan 21:25), istorisirile incluse de el au fost scrise pentru ca „să cred[em] că Isus este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu; şi, crezând, să [avem] viaţa în Numele Lui” (Ioan 20:31).

În această săptămână vom studia câteva dintre primele minuni ale lui Isus așa cum sunt relatate de Ioan – de la transformarea apei în vin la o nuntă și redarea sănătății unui fiu foarte bolnav până la vindecarea bărbatului de la scăldătoarea Betesda.

Ioan numește aceste minuni „semne”. Nu vrea să spună că ar fi ceva similar cu un semn rutier, ci este vorba de un eveniment miraculos care indică o realitate mai profundă: Isus ca Mesia. În toate aceste episoade vedem exemple de oameni care au răspuns prin credință. Iar exemplul lor ne invită să facem același lucru.

5 – 12 octombrie: Săptămâna de Consacrare Personală

Comentariu EGW

Ca unul care înțelege lucrurile, Ioan Îi atribuie lui Hristos toată puterea și vorbește despre măreția și maiestatea Sa. El face să strălucească razele divine ale adevărului prețios, ca lumina de la soare. El Îl prezintă pe Hristos ca pe singurul Mijlocitor între Dumnezeu și oameni.

Doctrina întrupării lui Hristos în corp omenesc este o taină, „taina ținută ascunsă din veșnicii și în toate veacurile”. Este marea și adânca taină a evlaviei. „Cuvântul S-a făcut trup și a locuit printre noi.” Hristos a luat asupra Sa natura umană, o natură inferioară naturii Sale cerești. Nimic nu arată atât de mult minunata condescendență a lui Dumnezeu ca acest lucru. El „atât de mult a iubit … lumea, că a dat pe singurul Său Fiu”. Ioan prezintă acest subiect minunat cu atâta simplitate, încât toți să poată să înțeleagă ideile expuse și să fie iluminați. – The Review and Herald, April 5, 1906

Ceea ce este vorbirea pentru minte și gând este Hristos pentru Tatăl nevăzut. El este manifestarea Tatălui și este numit Cuvântul lui Dumnezeu. Dumnezeu L-a trimis pe Fiul Său în lume, având divinitatea îmbrăcată în trup omenesc, pentru ca omul să poată să poarte chipul Dumnezeului nevăzut. El a făcut cunoscute în cuvintele Sale caracterul lui Dumnezeu, puterea și măreția Sa, natura și atributele Sale.

Ca legiuitor, Isus a exercitat autoritatea lui Dumnezeu; poruncile și deciziile sale erau susținute de suveranitatea tronului etern. Slava Tatălui a fost descoperită în Fiul; Hristos a arătat caracterul Tatălui. El era atât de perfect legat de Dumnezeu, atât de complet învăluit în lumina care Îl înconjura pe Tatăl, încât cel care Îl văzuse pe Fiul Îl văzuse pe Tatăl. Glasul Lui era ca glasul lui Dumnezeu. … El spune: „Eu sunt în Tatăl și Tatăl este în Mine.” „Nimeni nu cunoaşte deplin pe Fiul, afară de Tatăl; tot astfel nimeni nu cunoaşte deplin pe Tatăl, afară de Fiul și acela căruia vrea Fiul să i-L descopere.” „Cine M-a văzut pe Mine a văzut pe Tatăl” (Ioan 14:11; Matei 11:27; Ioan 14:9). – That I May Know Him, p. 38

Fiecare minune săvârșită de Isus era un semn al divinității Sale. El săvârșea întocmai lucrarea prevestită despre Mesia, dar, pentru farisei, aceste fapte ale milei erau o reală ofensă. Mai-marii iudeilor priveau cu o crudă indiferență la suferințele oamenilor. În multe cazuri, egoismul și nedreptățile lor cauzaseră suferința pe care o alina Hristos. În felul acesta, minunile Lui erau o mustrare pentru ei.

Ceea ce-i făcea pe iudei să lepede lucrarea Mântuitorului era tocmai cea mai puternică dovadă a caracterului Său divin. Însemnătatea cea mai mare a minunilor Sale se vedea în faptul că ele erau împlinite pentru binecuvântarea oamenilor.
Cea mai evidentă dovadă că El venea de la Dumnezeu era faptul că viața Lui descoperea caracterul lui Dumnezeu. El împlinea lucrările și rostea cuvintele lui Dumnezeu. O astfel de viață este cea mai mare minune. – Hristos, Lumina lumii, p. 406
 

1. Citește Ioan 2:1-11. Ce semn din Cana i-a convins pe ucenici să creadă în Domnul Isus?

Faptul că L-au văzut pe Isus făcând minunea transformării apei în vin a fost o dovadă pentru ucenici care i-a ajutat să se hotărască să-L urmeze pe Isus. Cum să nu fi fost acesta un semn puternic că este trimis de Dumnezeu? (Probabil că nu erau încă pregătiți să înțeleagă că El este Dumnezeu.)

Moise a fost conducătorul israeliților și i-a scos din Egipt prin „minuni și semne mari” (Deuteronomul 6:22; Deuteronomul 26:8). El a fost cel folosit de Dumnezeu pentru a elibera poporul Israel de egipteni. (Într-un sens, el a fost „salvatorul/mântuitorul” lor.) Dumnezeu a profetizat prin Moise că avea să vină un profet asemenea lui. Dumnezeu i-a cerut poporului Israel să asculte de El (Deuteronomul 18:15; Matei 17:5; Faptele apostolilor 7:37). Acel „profet/proroc” era Isus și, în Ioan 2, Isus a făcut primul Său semn, care făcea trimitere la eliberarea copiilor lui Israel din Egipt.
Fluviul Nil era o resursă cheie și o zeitate pentru egipteni. Una dintre plăgi a vizat fluviul – schimbarea apei acestuia în sânge. În Cana, Isus a îndeplinit o minune asemănătoare, dar, în loc să schimbe apa în sânge, a transformat-o în vin.

Apa provenea din șase vase pentru apă folosită în scopuri de purificare în ritualurile evreiești, astfel încât minunea este și mai strâns legată de temele biblice privitoare la mântuire/salvare. Prin faptul că redă transformarea apei în vin și face astfel trimitere la exod, Ioan indică faptul că Isus este Eliberatorul nostru.

Care a fost părerea nunului despre vinul nefermentat oferit de Isus? A fost într-adevăr surprins de calitatea băuturii și, neștiind de minunea realizată de Isus acolo, a crezut că păstraseră pentru final ce era mai bun.

Termenul grecesc oinos este folosit atât pentru sucul/mustul de struguri proaspăt, cât și pentru cel fermentat (vezi The Seventh-day Adventist Biblie Dictionary, p. 1177). Ellen G. White declară că mustul produs în urma minunii era nealcoolic (vezi cap. „La nunta din Cana”, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus). Fără îndoială, cei care au aflat ce s-a întâmplat au fost uimiți.

Tu din ce motive Îl urmezi pe Isus? (Ne-au fost date multe, nu-i așa?)

Comentariu EGW

Isus nu Și-a început lucrarea săvârșind vreo faptă deosebită în fața Sinedriului din Ierusalim. La o întâlnire familială dintr-un mic sat galileean, puterea Lui s-a manifestat pentru a contribui la bucuria unei sărbători de nuntă. În felul acesta, Și-a arătat iubirea față de oameni și dorința de a lucra pentru fericirea lor. În pustia ispitei, El băuse un pahar de durere. După aceea, a venit să le dea oamenilor un pahar de fericire, ca, prin binecuvântarea Lui, să sfințească relațiile din viața oamenilor. …

Cea dintâi minune a fost săvârșită pentru a onora încrederea Mariei și pentru a întări credința ucenicilor Săi. Ucenicii urmau să întâmpine multe și grele ispite la necredință. Pentru ei, profețiile erau foarte clare și nu mai putea fi loc de discuție asupra faptul că Isus era Mesia. Ei se așteptau ca învățătorii religioși să-L primească pe Isus cu o încredere chiar mai mare decât a lor. Ei spuneau tuturor ce lucrări minunate săvârșise Hristos și ce convingeri aveau ei despre misiunea Lui, dar erau surprinși și dezamăgiți de necredința, de multele prejudecăți și de vrăjmășia față de Isus, pe care le dădeau pe față preoții și rabinii. Cele dintâi minuni ale Mântuitorului i-au întărit pe ucenici, ca să poată rezista acestei împotriviri. – Hristos, Lumina lumii, p. 144, 147

Când a sosit timpul, minunea săvârșită de Hristos a fost recunoscută. De îndată ce nunul a dus paharul la gură și a gustat vinul, a privit în sus, plăcut surprins. Vinul acela era mai bun decât orice vin pe care îl băuse vreodată. Și era vin nefermentat. El i-a spus mirelui: „Orice om pune la masă întâi vinul cel bun și, după ce oamenii au băut bine, atunci pune pe cel mai puțin bun; tu însă ai ținut vinul cel bun până acum” (versetul 10).

Hristos nu S-a apropiat de vase, nici nu a atins apa; El numai a privit spre apă, iar aceasta a devenit suc de struguri curat, limpezit și fin. Ce efect a avut această minune? „Ucenicii Lui au crezut în El” (versetul 11). … Prin această minune, Hristos a dat dovadă de milă și compasiune. El a arătat că avea grijă de nevoile celor care L-au urmat pentru a asculta cuvintele Sale de cunoaștere și înțelepciune. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 366 (23 decembrie)

Domnul a promis că va da lumină celor care Îl caută din toată inima. Dacă Îl vom aștepta cu răbdare și cu rugăciune pe Dumnezeu și nu ne vom urma planurile noastre pripite, El ne va călăuzi deciziile și ne va deschide multe uși ale speranței și lucrării. Marele general ne va conduce în fiecare luptă pentru înaintarea cauzei Sale. El Îi va conduce personal pe credincioșii Săi în conflictele periculoase în care trebuie să se angajeze, dacă ei … vor face lucrarea care le-a fost desemnată și vor asculta glasul care spune: „Aceasta este calea, mergeți pe ea!” „Cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric.” Ce mare mângâiere ar trebui să ne fie această promisiune! Putem merge în lumină după cum El este în lumină. … Oamenii pot urma multe feluri de lumini, dar există o singură Lumină pe care o pot urma în siguranță. Fii sigur că Îl urmezi pe Isus oriunde va merge. – Special Testimonies to Ministers and Workers, no. 3, p. 44
 

Pe tot parcursul misiunii Sale de pe pământ, Isus a făcut semne care i-au ajutat pe oameni să creadă în El. Ioan a consemnat aceste minuni ca și alții să creadă în Isus.

2. Citește Ioan 4:46-54. De ce face evanghelistul legătura cu minunea de la nuntă?

Când redă al doilea semn îndeplinit de Isus în Galileea, Ioan face referire la primul semn, de la nunta din Cana. Ioan pare să spună: Semnele făcute de Isus vă vor ajuta să vedeți cine este El. Apoi adaugă: „Acesta este iarăși al doilea semn făcut de Isus după ce S-a întors din Iudeea în Galileea” (Ioan 4:54).

La început, răspunsul lui Isus la cererea nobilului poate părea dur. Dar acest funcționar regal făcuse din vindecarea fiului său criteriul pentru a crede în Isus. Isus i-a citit inima și a scos în evidență boala spirituală, mai profundă decât afecțiunea care amenința viața fiului său. Ca lovit de un fulger din senin, bărbatul și-a dat brusc seama că sărăcia spirituală l-ar putea costa viața fiului său.

Este important să ne dăm seama că minunile în sine nu dovedeau că Isus era Mesia. Mai erau oameni care făceau minuni. Unii erau profeți adevărați, alții – falși. Minunile nu arată decât existența supranaturalului, nu înseamnă neapărat că Dumnezeu este Cel care le îndeplinește. (Satana poate face „minuni”, dacă prin cuvântul „minuni” ne referim la fapte supranaturale.)
Disperat, nobilul se lasă în seama milei lui Isus, implorându-L să îi vindece fiul. Răspunsul lui Isus a fost liniștitor. „«Du-te», i-a zis Isus, «fiul tău trăiește»” (Ioan 4:50). Verbul „trăiește” este la timpul prezent și în greacă. Această utilizare se numește „prezent futurist”, exprimând un eveniment viitor cu atâta certitudine de parcă se întâmplă deja. Bărbatul nu s-a grăbit să ajungă acasă, ci, pentru că L-a crezut pe Isus, a ajuns acasă a doua zi și a descoperit că, exact când Isus rostise acele cuvinte, băiatul lui scăpase de febră.
Ce motiv puternic pentru a crede în Isus!

Dacă vedem o minune, ce criterii avem înainte de a presupune automat că este de la Dumnezeu?

Comentariu EGW

În Capernaum, veștile [despre revenirea lui Hristos la Cana] au ajuns la un nobil iudeu, care era ofițer în slujba împăratului. Un fiu al acestui slujbaș era bolnav de o boală care părea să nu aibă leac. Medicii îl sortiseră morții, dar, atunci când a auzit de Isus, tatăl s-a hotărât să-I ceară ajutor. …

Ajungând la Cana, a găsit o mulțime de oameni în jurul lui Isus. Cu inima nerăbdătoare, și-a făcut loc până lângă Mântuitorul. Credința lui a început să tremure când a văzut doar un om îmbrăcat simplu, plin de praf și obosit de călătorie. S-a îndoit că această Persoană ar putea face ceea ce el venise să-I ceară; cu toate acestea, a cerut să stea de vorbă cu Isus, I-a povestit pentru ce a venit și L-a rugat pe Mântuitorul să vină cu el acasă. Dar întristarea lui era mai de mult cunoscută de Isus. Înainte ca acest slujbaș să plece de acasă, Mântuitorul văzuse durerea lui.
El mai știa și că tatăl își pusese în minte anumite condiții ca să creadă în Isus. Dacă cererea lui nu avea să fie împlinită, nu avea să-L primească drept Mesia. În timp ce slujbașul disperat aștepta răspunsul, Isus a zis: „Dacă nu vedeți semne și minuni, cu niciun chip nu credeți.” ... Mântuitorul a văzut contrastul dintre necredința aceasta ce ridică întrebări și credința simplă a samaritenilor, care nu ceruseră niciun semn, nicio minune. – Hristos, Lumina lumii, p. 196–198

Slujbașul împărătesc avea totuși oarecare credință, pentru că el venise să ceară ceea ce, după părerea lui, era cea mai prețioasă dintre toate binecuvântările. Isus avea de dat un dar mai mare. El dorea nu numai să vindece copilul, ci și să-i facă pe slujbaș și familia lui părtași la binecuvântarea mântuirii și să aprindă o lumină în Capernaum, care, în curând, avea să fie câmpul Său de activitate. Dar slujbașul împărătesc trebuia totuși să-și dea seama de nevoile sale înainte de a dori harul lui Hristos. …

Ca un fulger, cuvintele Mântuitorului au făcut lumină în inima slujbașului împărătesc. El și-a dat seama că motivele pentru care Îl căuta pe Isus erau egoiste. Credința lui șovăitoare i-a apărut în adevăratul ei caracter. Plin de durere, și-a dat seama că îndoiala sa putea să coste viața fiului său. A simțit că era în fața Cuiva care putea să citească gândurile și căruia totul Îi era cu putință. În disperarea sa, a strigat: „Doamne, vino până nu moare micuțul meu!” Credința lui s-a prins de Hristos ca și Iacov când, în lupta cu îngerul, a strigat: „Nu te las până când nu mă vei binecuvânta” (Geneza 32:26).

La fel ca Iacov, a biruit. Mântuitorul nu poate pleca de lângă un suflet care se prinde de El, cerând cu stăruință ajutor în nevoia lui. „Du-te, i-a zis El, fiul tău trăiește.” Slujbașul împărătesc a plecat de la Mântuitorul cu o pace și o bucurie pe care nu le cunoscuse niciodată mai înainte. Nu numai că avea încredere că fiul lui se va face bine, dar, cu o credință puternică, s-a încrezut în Hristos ca Răscumpărător. – Hristos, Lumina lumii, p. 198
 

Următorul semn consemnat de Ioan a avut loc la scăldătoarea Betesda (Ioan 5:1-9). Se credea că un înger agita apa și că prima persoană bolnavă care intra în apă era vindecată. Prin urmare, galeriile scăldătorii erau pline de cei care sperau să fie vindecați la următoarea manifestare. Isus S-a dus la Ierusalim și, trecând pe lângă scăldătoare, a văzut mulțimea care aștepta.
Ce priveliște trebuie să fi fost! Toți oamenii aceia, unii cu siguranță destul de bolnavi, așteptând permanent o vindecare de la acea apă, care bineînțeles că nu avea să vină. Ce oportunitate pentru Isus!

3. Citește Ioan 5:1-9. Întrucât era evident că toți cei din jurul scăldătorii voiau să se facă bine, de ce l-a întrebat Isus pe paralitic dacă voia să fie vindecat (Ioan 5:6)?

Când cineva este bolnav o vreme îndelungată, boala devine ceva normal și, oricât de ciudat ar părea, poate fi uneori un pic tulburător pentru cel în cauză să lase în urmă respectiva dizabilitate. Omul dă de înțeles în răspunsul lui că vrea vindecarea. Problema este că o caută în locul greșit – în timp ce Acela care a făcut picioarele omului stă chiar în fața lui. Bărbatul bolnav nu avea nicio idee cine vorbea cu el, deși s-ar putea ca după vindecare să fi început să înțeleagă că Isus era într-adevăr o persoană foarte specială.

„Isus nu i-a cerut acestui bolnav să creadă în El, i-a zis doar: «Scoală-te, ridică-ţi patul şi umblă.» Credinţa omului s-a prins de cuvânt. Fiecare muşchi şi fiecare nerv vibrau de viaţă nouă şi o putere vindecătoare se cobora în picioarele lui paralizate. Fără să mai întrebe, şi-a supus voinţa să asculte porunca lui Isus şi toţi muşchii au răspuns voinţei lui. Sărind în picioare, se simţea ca un om în toate puterile. (…) Isus nu-l asigurase cu privire la ajutorul divin. Omul putea să se îndoiască şi să piardă unica lui ocazie de vindecare. Dar a crezut cuvântul lui Hristos şi, acţionând în virtutea lui, a primit putere” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 202, 203).

Ulterior Isus l-a întâlnit pe bărbat în templu și i-a spus: „Iată că te-ai făcut sănătos; de acum să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14). Care este relația dintre boală și păcat? De ce nu orice boală este rezultatul direct al păcatelor din viața noastră?

Comentariu EGW

Sărmanul suferind era fără niciun ajutor; timp de treizeci și opt de ani, el nu-și folosise picioarele. Cu toate acestea, Domnul i-a spus: „Scoa­lă-te, ridică-ți patul și umblă” (Ioan 5:8). Bolnavul I-ar fi putut spune Domnului: „Doamne, dacă ai să mă faci sănătos, atunci am să fac ce-mi spui Tu.” Dar nu, el a crezut în cuvântul Domnului Hristos, a crezut că a fost vindecat și imediat a pornit să se ridice; el a voit să meargă, și a mers. El a acționat la cuvântul Domnului Hristos, și Dumnezeu i-a dat puterea necesară. El a fost pe deplin vindecat.

În mod asemănător, și tu ești păcătos. Tu nu poți face ispășire pentru păcatele din trecut. Nu-ți poți schimba inima și nici nu te poți face singur sfânt. Dar Dumnezeu făgăduiește că va face toate acestea pentru tine, prin Domnul Isus Hristos. Crede această făgăduință! Trebuie să vrei să-L servești! Îndeplinind întocmai acest lucru, Dumnezeu va împlini față de tine Cuvântul Său. Dacă crezi făgăduința – crezi că ești iertat și curățit –, Dumnezeu îndeplinește aceasta; ești vindecat, așa cum Domnul Hristos i-a dat paraliticului puterea de a umbla în clipa în care el a crezut că a fost vindecat. Tot așa se va întâmpla și cu tine, dacă crezi acest lucru.

Nu aștepta să simți că ai fost făcut sănătos, ci spune: „Eu cred acest lucru; și este așa nu pentru că simt aceasta, ci pentru că Dumnezeu a făgăduit”. – Calea către Hristos, p. 50, 51
Domnul Hristos l-a întrebat [pe omul paralizat]: „Vrei să te faci sănătos?” (Ioan 5:6). Ce întrebare! Acela era motivul pentru care se afla acolo, dar Domnul Hristos a dorit să învie în inima omului dorinţa de a fi însănătoşit. Iar când Hristos i-a poruncit să se ridice, să-şi ia patul şi să umble, el a făcut exact ce i-a spus Domnul. … El nu a stat să argumenteze, ci a făcut exact ce i s-a poruncit. Şi-a luat patul şi a plecat. Şi, din clipa aceea, a fost vindecat.
Aceasta este credinţa de care avem nevoie. Dar, dacă începeţi să explicaţi totul şi să judecaţi fiecare punct, veţi muri în păcatele voastre, deoarece nu veţi fi mulţumiţi niciodată. – Credința și faptele, p. 68

Când a vindecat, Hristos i-a avertizat pe mulți dintre cei afectați: „Să nu mai păcătuiești, ca să nu ți se întâmple ceva mai rău” (Ioan 5:14). Astfel, El i-a conștientizat că aduseseră boala peste ei călcând legile lui Dumnezeu și că sănătatea nu putea fi păstrată decât prin ascultare.

Medicul ar trebui să-și învețe pacienții că trebuie să coopereze cu Dumnezeu în procesul de refacere. Medicul înțelege faptul că boala este rezultatul păcatului. El știe că legile naturale, la fel ca preceptele Decalogului, sunt divine și că sănătatea poate fi redobândită sau păstrată numai prin ascultare față de ele. El știe că mulți se îmbolnăvesc ca urmare a unor obiceiuri vătămătoare și că ar putea să-și recupereze sănătatea prin renunțarea la acele obiceiuri sau prin formarea altora bune. Trebuie să li se descopere că fiecare practică ce distruge energia fizică, mintală sau spirituală este păcat și că sănătatea trebuie să fie asigurată prin ascultarea de legile pe care le-a stabilit Dumnezeu pentru binele întregii omeniri. – Divina vindecare, p. 113
 

Semnele, minunile, miracolele în ele însele nu demonstrează de unele singure că un lucru este de la Dumnezeu. Pe de altă parte, atunci când sunt de la Dumnezeu, este periculos să fie respinse.

4. Citește Ioan 5:10-16. Ce înveți din incredibila împietrire a inimii conducătorilor religioși și din minunea pe care Isus a înfăptuit-o?

Când Isus i S-a descoperit omului care fusese vindecat, acesta le-a spus imediat conducătorilor religioși că El era Cel care îl vindecase. Ai crede că acesta ar fi un bun motiv de laudă la adresa lui Dumnezeu, în schimb conducătorii „au început să urmărească pe Isus și căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului” (Ioan 5:16).

Vindecările erau permise în Sabat numai în caz de urgență. Acest bărbat fusese infirm 38 de ani; așadar, vindecarea lui nu era nici pe departe o urgență. Și apoi, de asemenea, de ce să fie nevoie să își ridice patul? Ai crede că cineva cu puterea divină să facă o astfel de minune știa și dacă era permis să cari o rogojină acasă în ziua de Sabat. În mod clar, Isus căuta să îi învețe adevăruri biblice mai profunde, ce treceau dincolo de regulile și regulamentele inventate de om, care, în unele cazuri, înăbușiseră credința adevărată.
 

5. Citește Ioan 9:1-16; Marcu 3:22,23; Matei 12:9-14. Ce ne învață aceste relatări despre cât de împietriți spiritual pot deveni oamenii, indiferent de dovezi?

Cum au putut acești conducători religioși să fie atât de orbi? Proba­bil că din cauza: (1) inimii lor viciate, (2) a credinței lor false că Mesia avea să îi elibereze chiar atunci de Roma, (3) a iubirii lor de putere și (4) a incapacității de a se preda lui Dumnezeu. Toate acestea au contribuit la respingerea adevărului care stătea chiar în fața lor.

Citește Ioan 5:38-42. Care a fost avertizarea dată de Isus? Ce putem învăța din aceste cuvinte? Altfel spus, ce ar putea exista în noi care să ne facă orbi la adevărurile pe care trebuie să le cunoaștem și să le aplicăm în viața noastră?
 

Comentariu EGW

În zilele Sale [în vremea Domnului Hristos], Sabatul devenise atât de pervertit, încât păzirea lui reflecta caracterul egoist și arbitrar al oamenilor, și nu caracterul lui Dumnezeu. Hristos a îndepărtat învățăturile rătăcite prin care aceia care pretindeau a-L cunoaște pe Dumnezeu Îl reprezentau în mod greșit. Cu toate că rabinii l-au urmărit cu o ostilitate nemiloasă, El nu S-a conformat cerințelor lor nici măcar în aparență, ci a mers drept înainte, păzind Sabatul conform Legii lui Dumnezeu.

Printr-o vorbire lămurită, a mărturisit cu privire la atitudinea Sa față de Legea lui Iehova: „Să nu credeți că am venit să stric Legea sau Prorocii; am venit nu să stric, ci să împlinesc. Căci, adevărat vă spun, câtă vreme nu vor trece cerul și pământul, nu va trece o iotă sau o frântură de slovă din Lege înainte ca să se fi întâmplat toate lucrurile” (Matei 5:17-18). – Profeți și regi, p. 183

Fie ca Domnul să lucreze asupra inimii celor care au primit o mare lumină, ca să se poată îndepărta de orice nelegiuire. Priviți la crucea de pe Calvar! Acolo Se află Isus, care nu Și-a dat viața pentru ca oamenii să poată continua în păcat sau ca să poată avea dreptul de a călca Legea lui Dumnezeu, ci pentru ca ei să poată fi eliberați de orice păcat prin acest sacrificiu infinit. …
Am fost întrebați cum se face că în biserici există atât de puțină putere și de ce profesorii noștri sunt atât de lipsiți de eficiență. Răspunsul este: Din cauza păcatului cunoscut și cultivat în diferite forme printre cei ce se declară a fi urmași ai lui Hristos, în timp ce conștiința lor ajunge să fie împietrită printr-o îndelungată neluare în seamă a îndemnurilor ei. Răspunsul este, de asemenea: Din cauză că oamenii nu umblă cu Dumnezeu, ci se despart de tovărășia lui Isus, iar ca rezultat vedem manifestându-se în biserică egoism, invidie, certuri, mulțumire de sine, o împietrire a inimii, imoralitate și practici rele. – Mărturii pentru pastori și slujitorii Evangheliei, p. 161, 162

Spiritul adevărului îi face mai buni pe aceia care îl primesc în inimile lor. El acţionează asemenea aluatului, până când întreaga fiinţă este adusă în armonie cu principiile lui. El sensibilizează inima care a fost îngheţată de avariţie, deschide inima care a fost închisă faţă de suferinţa omenească, iar mila şi bunătatea sunt văzute ca roade ale lui. …

Zi de zi, oamenii își decid soarta pentru veșnicie. Mi s-a arătat că mulți se află într-un mare pericol. Când cineva este dispus să spună și să facă orice pentru a-și atinge scopurile, numai puterea lui Dumnezeu îl mai poate salva. Caracterul unui asemenea om are nevoie să fie schimbat, altfel îi va fi imposibil să dobândească o conștiință curată și liberă de remușcările provocate de ofensarea lui Dumnezeu și a semenilor. Eul trebuie să moară, iar Hristos să ia în stăpânire templul sufletului său. Cei ce își calcă în picioare conștiința și îi reprimă îndemnurile, respingând lumina pe care le-a oferit-o Dumnezeu, se află într-un pericol înspăimântător, deoarece este primejduită însăși viața lor veșnică. – Minte, caracter și personalitate, vol. 1, p. 319, 320
 

Minunea de lângă scăldătoarea Betesda i-a oferit lui Ioan o extraordinară șansă să accentueze cine este Domnul Isus. Ioan folosește 9 versete pentru a descrie minunea și aproximativ 40 de versete (vezi mai jos) pentru a-L descrie pe Cel care a realizat minunea.

6. Citește Ioan 5:16-18. De ce a fost Isus persecutat pentru ceea ce a făcut în Sabat?

Ioan 5:18 poate fi un text tulburător, pentru că pare să spună că Isus călca Sabatul. Cu toate acestea, la o privire mai atentă asupra pasajului din Ioan 5:16-18, reiese că Isus afirmă că „lucrarea” Sa din Sabat este în concordanță cu relația Sa cu Tatăl Său. Dumnezeu nu Se oprește din a susține universul în Sabat. În consecință, activitatea lui Isus din Sabat făcea parte din susținerea Sa că este de origine divină. Conducătorii religioși L-au persecutat pe baza acestei presupuse călcări a Sabatului și a ideii susținute de El că era egal cu Dumnezeu.

7. Citește Ioan 5:19-47. Cum i-a ajutat Domnul pe conducători să Îl vadă drept cine este cu adevărat?

Isus Își apără acțiunile în trei etape. Mai întâi, explică relația Sa strânsă cu Tatăl (Ioan 5:19-30). Isus indică faptul că El și Tatăl acționează în armonie, până într-acolo încât Isus are puterea atât de a judeca, cât și de a învia (Ioan 5:25-30).

În al doilea rând, Isus cheamă patru „martori” în apărarea Sa – pe Ioan Botezătorul (Ioan 5:31-35), minunile pe care El le face (Ioan 5:36), pe Tatăl (Ioan 5:37,38) și Scripturile (Ioan 5:39). Fiecare dintre acești „martori” dă mărturie în favoarea lui Isus.

În cele din urmă, în Ioan 5:40-47, Isus aduce la cunoștința acuzatorilor Săi propria lor condamnare, dezvăluind contrastul dintre lucrarea Sa și interesele lor egoiste. Condamnarea lor, spune El, va veni de la Moise (Ioan 5:45-47), cel în care și-au pus speranța.
 

Cum să nu cădem în capcana de a crede în Dumnezeu, chiar având doctrine corecte, dar fără a ne preda pe deplin lui Hristos?

Comentariu EGW

„Ierusalimul și toată Iudeea” ascultaseră predicarea lui Ioan Botezătorul, iar delegația trimisă de Sinedriu împreună cu toată mulțimea auziseră mărturia lui despre Isus. În Iudeea, Hristos îi primise pe cei dintâi ucenici ai Săi. Aici petrecuse El o mare parte din timp, la începutul lucrării Sale. Străfulgerarea dumnezeirii Sale la curățirea templului, minunile Sale de vindecare și învățăturile pline de adevăr dumnezeiesc ce porneau de pe buzele Sale, toate proclamau ceea ce declarase El în fața Sinedriului, după vindecarea săvârșită la Betesda, că era Fiul Celui Veșnic.

Dacă cei ce erau conducătorii lui Israel L-ar fi primit, Hristos i-ar fi onorat ca soli ai Săi, care să ducă lumii Evanghelia. Lor li s-a dat întâi ocazia de a deveni vestitori ai împărăției și ai harului lui Dumnezeu. Dar Israel n-a cunoscut timpul cercetării lui. Gelozia și neîncrederea conducătorilor iudei se transformaseră într-o ură fățișă și inima poporului a fost îndepărtată de Isus.
Sinedriul lepădase solia lui Hristos și era hotărât să-L omoare. – Hristos, Lumina lumii, p. 231, 232

Mulți au greșit pentru că nu au avut grijă să urmeze planurile lui Dumnezeu, ci au mers după ideile lor. Hristos Însuși a declarat: „Fiul nu poate face nimic de la Sine; El nu face decât ce vede pe Tatăl făcând” (Ioan 5:19). El era atât de cu totul golit de Sine, încât nu Și-a făcut planuri și proiecte. El a trăit acceptând planurile lui Dumnezeu pentru El, iar Tatăl I-a descoperit zi de zi planurile Sale. Dacă Isus era pe deplin dependent de Tatăl și a declarat: „Tot ce face Tatăl face şi Fiul întocmai”, cu cât mai mult ar trebui să se bazeze pe Dumnezeu agenții umani pentru o îndrumare constantă, astfel încât viața lor să fie simpla aducere la îndeplinire a planurilor lui Dumnezeu! – In Heavenly Places, p. 147

Adevărul, așa cum este el în Isus, poate fi experimentat, dar niciodată explicat. Înălțimea, lărgimea și adâncimea lui depășesc limitele înțelegerii noastre. Chiar dacă ne folosim toate capacitățile imaginației, nu vom vedea decât foarte vag contururile acelei iubiri inexplicabile, care, deși este la fel de înaltă cum e cerul, s-a coborât pe pământ pentru a întipări chipul lui Dumnezeu asupra întregului neam omenesc.

Viața noastră trebuie să fie strâns legată de Hristos. Trebuie să primim continuu putere de la El, să ne împărtășim din Pâinea vie care S-a coborât din cer, să bem din fântâna mereu proaspătă a vieții și să transmitem mai departe, fără încetare, comorile ei abundente. Dacă Îl păstrăm pe Domnul în atenția noastră, îngăduind ca inima să-și exprime mulțumirea și laudele la adresa Lui, viața noastră religioasă își va păstra o stare de înviorare continuă. Rugăciunile noastre vor lua forma unei conversații cu Dumnezeu, ca și când am vorbi cu un prieten. El ne va descoperi tainele Sale în mod personal. Adesea, vom trăi un simțământ fericit al prezenței Domnului Isus și inima ne va arde înăuntrul nostru pe măsură ce Domnul ne va atrage tot mai aproape de El, stabilind o relație de comuniune cu noi, așa cum a făcut cu Enoh. Când creștinul va trăi cu adevărat această experiență, în viața lui se va vedea o simplitate, o umilință, o blândețe și o smerire a inimii care vor face ca toţi cei cu care va veni în legătură să vadă că a fost cu Isus și că a învățat de la El. – Parabolele Domnului Hristos, p. 129
 

„Isus nu-l asigurase [pe slăbănog] cu privire la ajutorul divin. Omul putea să se îndoiască şi să piardă unica lui ocazie de vindecare. Dar a crezut cuvântul lui Hristos şi, acţionând în virtutea lui, a primit putere.
Prin aceeaşi credinţă putem primi şi noi vindecare spirituală. Prin păcat am fost îndepărtați de viaţa lui Dumnezeu. Sufletul nostru este paralizat. Singuri nu suntem în stare să trăim o viaţă sfântă mai mult decât era omul neputincios în stare să meargă. [...] Aceşti oameni descurajaţi, prinşi în luptă, să privească în sus! Mântuitorul Se apleacă asupra acelora răscumpărați prin sângele Său, zicând cu nespusă duioşie şi milă: «Vrei să te faci sănătos?» El îţi spune să te ridici la sănătate şi pace. Nu aştepta să simţi că eşti sănătos! Crede cuvântul Lui şi el se va împlini! Pune voinţa ta de partea lui Hristos! Fii dispus să-L slujești şi, acționând după cuvântul Lui, vei primi putere! Oricare ar fi obiceiul rău şi patima cruntă care, din cauza îndelungatei practicări, ţi-a robit sufletul şi trupul, Hristos este capabil și doritor să te elibereze. El va da viaţă sufletului «mort în greşeli» (Efeseni 2:1). El îl va elibera pe cel ținut captiv de slăbiciune și nenorocire, precum și de lanțurile păcatului” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 203).
Întrebările suplimentare de la studiul de vineri sunt un ajutor și o încurajare pentru a studia zilnic Biblia. Recomandăm folosirea acestora la începutul sau la sfârșitul lecției din Sabat în biserici, cu răspunsuri rapide. În acest trimestru, întrebările din cartea Calea către Hristos sunt formulate după ediția electronică.

Zilnic:  
Luca 10
Luca 11
Luca 12
Luca 13
Luca 14
Luca 15
Luca 16
Calea către Hristos, capitolul 1

1. Ce l-a motivat pe samaritean să acționeze după ce l-a văzut pe cel căzut între tâlhari?

2. Câți oameni erau în audiența Domnului Isus și cum se comportau?

3. Ce i se va întâmpla robului care va începe să se îmbete?

4. Ce personaj dintr-o parabolă „s-a întărâtat de mânie”?

5. Ce dădea pe față Domnul Isus în legăturile Sale cu oamenii?