Semne ale naturii divine

Biblia spune clar că Isus Hristos este Fiul veșnic, una cu Tatăl, care nu a fost născut sau creat. Isus este Cel care a creat tot ce a fost făcut (Ioan 1:1-3). Prin urmare, Isus a existat dintotdeauna; nu a fost niciodată un timp în care El să nu fi existat. Deși a venit în lumea aceasta și a luat asupra Sa natura noastră umană, Isus Și-a păstrat întotdeauna natura divină și, în anumite momente, a făcut lucruri care dezvăluiau divinitatea Sa.

Acest adevăr a fost important pentru Ioan, motiv pentru care, când a relatat minunile lui Isus, Ioan le-a folosit pentru a arăta divinitatea Domnului Hristos. Isus nu doar că a spus lucruri care transmiteau divinitatea Sa, dar Și-a susținut declarațiile prin acțiuni.

Studiul din această săptămână analizează trei mari semne ale divi­nității lui Isus. Uimitor este că în fiecare caz au existat oameni care nu au crezut minunea sau nu i-au înțeles semnificația. Pentru unii a fost o ocazie de respingere a Domnului Isus; pentru alții, ocazia de a-și închide și mai tare ochii; iar pentru alții, împrejurarea de a plănui moartea lui Isus. Însă pentru câțiva a fost momentul de a crede că Isus era Mesia.

5 – 12 octombrie: Săptămâna de Consacrare Personală
12 octombrie: Dar pentru construcții conferințe (colectă)
 

Comentariu EGW

A fost natura umană a Fiului Mariei schimbată în natura divină a Fiului lui Dumnezeu? Nu; cele două naturi au fost contopite în mod misterios într-o singură persoană – Omul Hristos Isus. În El locuia trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii. Când Hristos a fost răstignit, natura Sa umană a murit. Divinitatea nu s-a năruit și nu a murit; acest lucru ar fi fost imposibil. Hristos, Cel fără de păcat, va salva pe fiecare fiu și fiică a lui Adam care acceptă mântuirea care le-a fost oferită, consimțind să devină copii ai lui Dumnezeu. Mântuitorul a cumpărat cu propriul sânge omenirea căzută.

Aceasta este o mare taină, un mister care nu va fi pe deplin înțeles în toată măreția sa până când va avea loc transformarea celor răscumpărați. Atunci vor fi înțelese puterea, măreția și eficiența darului lui Dumnezeu pentru om. Dar dușmanul este hotărât ca acest dar să fie atât de uimitor, de neînțeles, încât să devină ca un nimic. – Comentariile Ellen G. White, în CBAZȘ, vol. 5, p. 1113

Cei care apreciau caracterul și misiunea lui Hristos erau plini de respect și venerație în timp ce Îl priveau și simțeau că privesc în templul Dumnezeului celui viu. Au fost trimiși niște ofițeri (aprozi) să-l ia pe Fiul lui Dumnezeu, pentru ca „templul” în care Se afla Dumnezeu să fie distrus. Dar, pe măsură ce s-au apropiat și au auzit cuvintele înțelepciunii divine care au venit de pe buzele Lui, au fost fermecați, iar forța și excelența învățăturii Lui le-au umplut atât de mult inimile și mințile, încât au uitat scopul pentru care fuseseră trimiși. Hristos S-a revelat sufletelor lor. Divinitatea a străfulgerat prin corpul omenesc și ei s-au întors atât de plini de acest singur gând, atât de fermecați de ideile pe care le prezentase, încât, atunci când conducătorii lui Israel au întrebat: „De ce nu L-ați adus?” ei au răspuns: „Niciodată n-a vorbit vreun om ca omul acesta.” Ei văzuseră ceea ce preoții și conducătorii nu voiau să vadă – omenescul inundat de lumina și slava divinității. – Signs of the Times, January 20, 1890, par. 9

Când a fost pe pământ, Isus le-a spus celor care L-au respins: „Nu vreți să veniți la Mine ca să aveți viață.” Sunt mulți care refuză să răspundă iubirii lui Hristos care îi atrage la Sine astăzi. Isus cheamă, dar mulți refuză să răspundă invitației. Ei nu vor să beneficieze de privilegiul de a-L avea pe Isus ca Mântuitor personal. Ei nu vin în smerenie și credință, ca să poată ști printr-o experiență personală ce sunt ei pentru Isus și ce este El pentru ei. Dar făgăduința este: „Va vedea rodul muncii sufletului Lui şi Se va înviora.” Isus nu Se va odihni până când nu-i va conduce pe urmașii Săi în țara bucuriei desăvârșite și a slavei. – Signs of the Times, February 27, 1893, par. 5
 

În Ioan 6:4,5, apostolul urmărește cu tot dinadinsul să precizeze că hrănirea celor cinci mii de oameni s-a petrecut în apropierea Paștelui. Paștele era comemorarea eliberării lui Israel din Egipt. Mielul pentru Paște înlocuia primul născut sortit morții. Această jertfă simboliza moartea Domnului Isus pentru noi. Pe cruce, pedeapsa pe care o meritam pentru păcatele noastre a căzut, în schimb, asupra lui Isus. Domnul Hristos, Paștele nostru, a fost într-adevăr ucis pentru noi (1 Corinteni 5:7).
„El a suportat vina călcării legii și ascunderea feței Tatălui Său, până când inima i-a fost sfâșiată și viața i-a fost zdrobită. Această jertfă întreagă a fost adusă pentru ca păcătoșii să poată fi răscumpărați” (Ellen G. White, Tragedia veacurilor, p. 540).

1. Citește Ioan 6:1-14. Ce paralele găsești aici între Isus și Moise? Ce lucru a făcut Domnul care le reamintea oamenilor de eliberarea strămoșilor lor prin lucrarea lui Moise?

Numeroase detalii Îl prezintă pe Isus în paralel cu Moise. Perioada Paștelui (Ioan 6:4) face trimitere la marele exod din Egipt. Isus urcă pe un munte (Ioan 6:3) la fel cum Moise a urcat pe Sinai. Isus îl testează pe Filip (Ioan 6:5,6) la fel cum israeliții au fost testați în pustiu. Înmulțirea pâinilor (Ioan 6:11) amintește de mană. Adunarea resturilor (Ioan 6:12) amintește de adunarea manei de către israeliți. Se strâng 12 coșuri de resturi (Ioan 6:13), în corespondență cu numărul 12 al semințiilor lui Israel. Iar comentariul oamenilor că Isus este profetul așteptat în lume (Ioan 6:14) corespunde cuvintelor lui Moise: „un proroc ca mine [Moise]”, din Deuteronomul 18:15. Toate acestea indică faptul că Isus, în calitate de noul Moise, a venit să Își elibereze poporul.
Prin urmare Ioan Îl arată pe Domnul Isus făcând nu doar semne și minuni, ci făcând semne și minuni care, în contextul lor, ar fi trebuit să aibă o semnificație specială pentru cei din poporul evreu. El le arăta, în esență, divinitatea Lui.

Citește Isaia 53:4-6 și 1 Petru 2:24. Ce mare adevăr ne învață aceste texte despre Isus ca Mielul lui Dumnezeu? De ce este acest adevăr cel mai important adevăr pe care îl putem cunoaște vreodată?
 

Comentariu EGW

Paștele era aproape și, din locuri apropiate sau îndepărtate, grupe de pelerini în drumul lor către Ierusalim se adunau să-L vadă pe Isus. Au mai venit pe lângă ei și alții, până când s-au adunat la un loc cinci mii de bărbați, în afară de femei și copii. Înainte ca Isus să ajungă la țărm, o mare mulțime Îl aștepta. Dar El a coborât fără să fie observat și a rămas câtva timp la o parte cu ucenicii Lui.

De pe coasta muntelui, El a privit la mulțimea în mișcare și inima Lui s-a umplut de milă. Cu toate că era întrerupt și că I se răpea odihna, nu era lipsit de răbdare. Când S-a uitat la oamenii care veneau mereu, a văzut că acolo era o nevoie mai mare, care trebuia să fie luată în seamă. „I S-a făcut milă de ei, pentru că erau ca niște oi care nu aveau păstor.” … Ei nu primiseră niciun ajutor de la preoți și conducători, dar de la Hristos porneau valuri de viață vindecătoare atunci când îi învăța pe oameni calea mântuirii. – Hristos, Lumina lumii, p. 364

Mi-a fost atrasă atenția către puterea lui Dumnezeu manifestată prin Moise, atunci când Domnul l-a trimis înaintea lui Faraon. Satana a înțeles ce misiune avea și era la pământ. El știa bine că Moise a fost ales de Dumnezeu pentru a rupe jugul robiei care apăsa asupra copiilor lui Israel și că, în lucrarea sa, prefigura prima venire a lui Hristos pentru a sfărâma puterea lui Satana asupra familiei umane și pentru a-i elibera pe cei care au fost făcuți robi prin puterea lui. Satana știa că, atunci când avea să Se arate Hristos, prin El aveau să fie făcute fapte puternice și minuni, pentru ca lumea să știe că este trimis de Tatăl. Satana tremura pentru puterea lui. El s-a sfătuit cu îngerii săi pentru a îndeplini o lucrare care să răspundă unui dublu scop: 1. Să distrugă influența lucrării făcute de Dumnezeu prin slujitorul Său Moise, și avea să realizeze aceasta lucrând prin agenții săi și falsificând adevărata lucrare a lui Dumnezeu. 2. Voia ca influența lucrării sale prin vrăjitori să ajungă în toate veacurile și să distrugă în mintea multora adevărata credință în minunile și lucrările puternice ale lui Hristos, care aveau să fie săvârșite de El când urma să vină în această lume. Satana știa că împărăția lui va suferi, pentru că puterea pe care o deținea asupra omenirii va fi supusă lui Hristos. Moise nu a avut vreo influență sau putere umană care a lucrat asupra minții oamenilor și prin care a produs acele minuni înaintea faraonului. Era puterea lui Dumnezeu. Aceste semne și minuni au fost săvârșite prin Moise, pentru a-l convinge pe Faraon că marele „Eu Sunt” l-a trimis să-i poruncească lui Faraon să lase pe Israel să plece, ca să-I poată sluji. – Spiritual Gifts, vol. 4b, p. 81

Domnul Hristos a adus jertfa pentru vinovăţia întregii lumi, iar toţi cei ce vin la Dumnezeu, cu credinţă, vor primi neprihănirea lui Hristos, a Aceluia care „a purtat păcatele noastre în trupul Său, pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi” (1 Petru 2:24). Păcatul nostru a fost ispăşit, înlăturat şi aruncat în adâncul mării. Prin pocăinţă şi credinţă, suntem eliberaţi de păcat şi privim la Domnul, Neprihănirea noastră. Isus a suferit, El, Cel Drept, pentru cei nedrepţi. – Solii alese, cartea 1, p. 392
 

2. Citește Ioan 6:14,15,26-36. Cum au reacționat oamenii la minune și cum a folosit Isus reacția lor pentru a încerca să le transmită cine era El?

Oamenii din Iudeea se așteptau la un mesia pământesc care să îi elibereze de sub asuprirea Imperiului Roman. Printre cele mai dificile lucruri într-un război sunt hrănirea trupelor și gestionarea răniților și a morților. Prin minunile Sale, Isus a arătat că putea rezolva ambele probleme.
Dar nu acesta era scopul minunii Sale. Episodul hrănirii celor cinci mii de oameni a creat oportunitatea de a ilustra că Isus este Pâinea vieții, că Dumnezeu Însuși a coborât din cer. „Eu sunt Pâinea vieții”, a spus El. „Cine vine la Mine nu va flămânzi niciodată” (Ioan 6:35).

Aceasta este prima dintre cele șapte declarații de tipul „Eu sunt” din Evanghelia după Ioan, unde formula „Eu sunt” este urmată de un nume predicativ („Pâinea vieții”, Ioan 6:35; „Lumina lumii”, Ioan 8:12; „Ușa”, Ioan 10:7,9; „Păstorul cel bun”, Ioan 10:11,14; „Învierea și Viața”, Ioan 11:25; „Calea, Adevărul și Viața”, Ioan 14:6; „adevărata Viță”, Ioan 15:1,5). Fiecare dintre acestea indică un adevăr important despre Isus. Declarațiile de tipul „Eu sunt” fac trimitere înapoi la Exodul 3, unde Dumnezeu Se prezintă lui Moise drept „Eu sunt” (compară cu Ioan 8:58). Isus este marele „Eu sunt”.

Dar oamenii nu au înțeles aceste lucruri.
„Inimile lor nemulţumite se frământau de ce, dacă putea să facă atâtea minuni cum văzuseră ei, nu ar fi putut El să dea sănătate, forță şi bogăţie întregului Său popor, să-l elibereze de opresori şi să-l înalţe în putere şi onoare? Faptul că El Se declara Trimisul lui Dumnezeu şi refuza totuşi să fie împăratul lui Israel era o taină pentru ei. Refuzul Lui era greşit interpretat. Mulţi au ajuns la concluzia că nu îndrăznea să-Şi confirme pretenţiile pentru că El Însuşi Se îndoia de caracterul divin al misiunii Sale. În felul acesta îşi deschideau inima pentru necredinţă şi seminţele pe care le semăna Satana au rodit înţelegere greşită şi necredinţă” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 385).
Ei căutau beneficii materiale în locul adevărului care dăinuie pentru viața veșnică. Aceasta este o capcană în care putem cădea toți dacă nu suntem atenți.

Ce faci practic pentru a evita să fii acaparat de lucrurile materiale?

Comentariu EGW

Șezând pe câmpia înverzită, în amurgul serii de primăvară, oamenii au mâncat din hrana pe care le-o dăduse Hristos. … Nicio putere omenească n-ar fi putut reușit să facă din cinci pâini de orz și din doi peștișori atâta hrană pentru a sătura mii de oameni înfometați. Și au spus unul către altul: „Cu adevărat, acesta este prorocul cel așteptat în lume” (Ioan 6:14). … El poate să cucerească neamuri și să dea lui Israel stăpânirea de mult căutată.

În entuziasmul lor, oamenii sunt gata să-L încoroneze ca împărat. Ei văd însă că El nu face niciun efort pentru a atrage atenția sau pentru a-Și atrage onorurile mulțimii. … Se tem că El nu va cere niciodată să ia tronul lui David. După ce s-au sfătuit, s-au înțeles să-L ia cu forța și să-L proclame împărat al lui Israel. … Isus vede ce se întâmplă şi înţelege mai bine decât ei care va fi urmarea unei asemenea mişcări. …

Isus le porunceşte acum oamenilor să se împrăştie, iar gesturile Lui sunt atât de hotărâte, încât nimeni nu îndrăzneşte să se împotrivească. … Purtarea împărătească a lui Isus şi cele câteva cuvinte liniştite ale poruncii opresc tumultul şi le împiedică planurile. Recunosc în El o putere mai presus de autoritatea pământească şi, fără altă întrebare, se supun. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 46 (7 februarie)
Domnul Hristos Se referea la Scripturile Vechiului Testament – şi cu atât mai mult declaraţia Lui este valabilă pentru cele ale Noului Testament – spunând că „ele mărturisesc despre Mine” (Ioan 5:39).

Dacă vrei să-L cunoști pe Mântuitorul, studiază Sfintele Scripturi. Umple-ți inima cu cuvintele lui Dumnezeu. Ele sunt apa vie, care îți potolește setea arzătoare. Ele sunt pâinea vie care coboară din cer. … Corpurile noastre sunt făcute din ceea ce mâncăm și bem și, așa cum este în viața fizică, la fel este și în cea spirituală – lucrurile la care medităm vor da tonus și tărie naturii noastre spirituale.
Viața spirituală trebuie să fie susținută prin comuniunea cu Hristos prin Cuvântul Său. Mintea trebuie să se ocupe cu aceasta, inima trebuie să fie plină de el. Cuvântul lui Dumnezeu păstrat în inimă, prețuit și ascultat cu sfințenie, prin puterea harului lui Hristos îl poate face și îl poate păstra pe om drept. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 228 (8 august)

Isus nu le-a satisfăcut curiozitatea. Cu tristețe le-a zis: „Mă căutați nu pentru că ați văzut semne, ci pentru că ați mâncat din pâinile acelea și v-ați săturat.” Ei nu-L căutau din cauză că Îl prețuiau în mod deosebit, ci, întrucât fuseseră hrăniți cu pâine, sperau să mai primească și alte bunuri trecătoare, dacă I s-ar fi alăturat. Mântuitorul le-a zis: „Lucrați nu pentru mâncarea pieritoare, ci pentru mâncarea care rămâne, pentru viața veșnică.” Nu căutați numai bunuri trecătoare. Nu căutați numai îndestularea pentru viața aceasta, ci gândiți-vă la hrana spirituală, și anume la înțelepciunea aceea care rămâne în viața veșnică. Aceasta o poate da numai Fiul lui Dumnezeu, „căci Tatăl, adică Însuși Dumnezeu, pe El L-a însemnat cu pecetea Lui. – Hristos, Lumina lumii, p. 384
 

3. Citește Ioan 9:1-16. De ce credeau ucenicii că orbise acest om și cum le-a corectat Isus convingerile greșite?

Ucenicii făceau o legătură directă între boală și păcat. Mai multe pasaje din Vechiul Testament indică această înțelegere (compară cu Exodul 20:5; 2 Împărați 5:15-27; 15:5; 2 Cronici 26:16-21), dar istoria de viață a lui Iov ar fi trebuit să îi facă să se întrebe cu mai multă atenție dacă exista întotdeauna o astfel de legătură.
Isus clarifică lucrurile, fără să nege o legătură între păcat și suferință, dar în cazul acesta făcând trimitere la un scop mai înalt, acela că Dumnezeu avea să fie glorificat prin vindecare. Relatarea conține asemănări cu narațiunea creației: așa cum Dumnezeu a făcut primul om din țărâna pământului (Geneza 2:7) și Isus face lut pentru a-i reda orbului ceea ce îi lipsea încă din pântecele mamei.

În Matei, Marcu și Luca narațiunile despre minuni respectă un tipar: exprimarea problemei, aducerea persoanei la Isus, vindecarea și apoi recunoașterea vindecării prin laudă la adresa lui Dumnezeu.
În Ioan, acest fragment se încheie în Ioan 9:7. Dar, într-un mod specific lui Ioan, semnificația minunii devine un amplu subiect de dezbatere, ducând la o lungă interacțiune între omul vindecat și conducătorii religioși. Această discuție izbitoare se învârte în jurul a două perechi de concepte opuse, dar întrepătrunse: păcatul-lucrările lui Dumnezeu și orbirea-vederea.

Până în Ioan 9:14 naratorul nu îi spune cititorului că Isus a realizat această vindecare în Sabat, fapt care, potrivit tradiției, nu Bibliei, încălca Sabatul. Prin urmare, Isus era considerat de către farisei un călcător al Sabatului. Concluzia lor a fost că El nu era de la Dumnezeu, pentru că, susțineau ei, „nu ține Sabatul”. Dar altora li se părea ciudat că un așa-zis păcătos putea face astfel de semne (Ioan 9:16).
Discuția nu este nici pe departe încheiată, dar deja apare dezbinarea. Orbului îi este din ce în ce mai clar cine este Isus, dar conducătorii religioși devin din ce în ce mai derutați sau orbi în legătură cu identitatea Lui reală.
 

În ce constă pericolul de a fi orbiți de propriile convingeri și tradiții?

Comentariu EGW

Iov a fost foarte chinuit, iar prietenii lui au căutat să-l facă să recunoască că suferința lui era urmarea păcatului și să-l facă să se simtă condamnat. Ei au considerat cazul lui ca pe cel al unui mare păcătos, dar Domnul i-a mustrat pentru felul în care l-au judecat pe slujitorul Său credincios.

Există multă ticăloșie în lumea noastră, dar nu orice suferință este urmarea unei viețuiri păcătoase. Iov este prezentat clar înaintea noastră ca un om chinuit de Satana, pentru că Domnul a permis aceasta. Inamicul i-a luat tot ce avea – legăturile lui de familie au fost rupte, i-au fost luați copiii. O vreme, trupul lui a fost acoperit de răni dezgustătoare și el a suferit foarte mult. Prietenii lui au venit să-l mângâie, dar au încercat să-l convingă că el este responsabil, prin purtarea lui păcătoasă, pentru aceste necazuri. Însă el s-a apărat și a negat acuzația, declarând: „Voi toţi sunteţi nişte mângâietori supărăcioşi” (în engl.: jalnici). Căutând să-l facă vinovat înaintea lui Dumnezeu și spunând că merită să fie pedepsit, ei au adus asupra lui o încercare cumplită și L-au reprezentat pe Dumnezeu într-o lumină falsă, dar Iov nu s-a abătut de la loialitatea lui, iar Dumnezeu l-a răsplătit pe slujitorul Său credincios. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 3, p. 1140

Hristos a venit să descopere lumii cunoașterea caracterului lui Dumnezeu. ... Adevărul lui Dumnezeu fusese ascuns sub o mulțime de tradiții și erori. Sistemul de jertfe care fusese instituit pentru a-i învăța pe oameni despre ispășirea înlocuitoare pe care urma să o aducă Hristos, pentru a-i învăța că fără vărsare de sânge nu există iertare de păcate, a devenit pentru ei o piatră de poticnire. Tot ce era spiritual și sfânt a fost pervertit în înțelegerea lor întunecată. Au fost orbiți de mândrie și prejudecăți, astfel încât să nu poată vedea până la capăt ceea ce a fost abolit. Isus a venit să schimbe ordinea lucrurilor care existau atunci și să le descopere caracterul Tatălui. – The Review and Herald, November 1, 1892, par. 12

Nu de puține ori, chiar și mințile slujitorilor lui Dumnezeu sunt atât de orbite de tradiție și de învățăturile false, încât înțeleg doar parțial lucrurile descoperite în Cuvântul Său. Ucenicii lui Hristos, chiar atunci când Mântuitorul era cu ei, aveau concepția populară despre Mesia ca un prinț vremelnic care trebuia să înalțe Israelul la rangul de imperiu universal. Ei nu puteau înțelege cuvintele Lui care prevesteau suferința și moartea Lui. … După învierea Sa, Isus li S-a arătat ucenicilor pe drumul spre Emaus și „le-a tâlcuit, în toate Scripturile, ce era cu privire la El”. Scopul Său a fost să le întărească credința în cuvântul sigur al profeției (Luca 24:27; 2 Petru 1:19), nu doar prin mărturia Sa personală, ci prin profețiile Vechiului Testament. Și, ca prim pas în transmiterea acestei cunoștințe, Isus i-a îndrumat pe ucenici la „Moise și toți prorocii” din Scripturile Vechiului Testament. – From Here to Forever, p. 215, 217
 

4. Citește Ioan 9:17-34. Ce întrebări au pus conducătorii și cum a răspuns orbul?

Această secțiune lungă din Ioan 9 este singura parte din Ioan unde Isus nu este principalul actor de pe scenă, deși este cu siguranță subiectul discuției. La fel cum istorisirea a început cu întrebarea despre păcat (Ioan 9:2, fariseii cred că Isus este păcătos pentru că a vindecat în Sabat (Ioan 9:16,24) și îl vor defăima pe omul vindecat spunând că este „născut cu totul în păcat” (Ioan 9:34).

Are loc o interesantă răsturnare de situație. Orbul ajunge să vadă din ce în ce mai mult, nu doar fizic, ci și spiritual, pe măsură ce îi crește aprecierea față de Isus și credința în El. Spre deosebire de el, fariseii orbesc tot mai mult în înțelegerea lor, fiind mai întâi împărțiți cu privire la Isus (Ioan 9:16) și apoi neștiind de unde vine (Ioan 9:29).
În același timp, relatarea acestei minuni îi dă lui Ioan șansa de a ne spune cine este Isus. Tema semnelor se intersectează în Ioan 9 cu alte teme din evanghelie. Ioan afirmă din nou că Isus este Lumina lumii (Ioan 9:5; compară cu Ioan 8:12). Apare tema originii misterioase a lui Isus. Cine este, de unde vine și care este misiunea Lui (Ioan 9:12,29; compară cu Ioan 1:14). Moise, la care se mai face referire, apare și în acest capitol (Ioan 9:28,29; compară cu Ioan 5:45,46 și Ioan 6:32). În cele din urmă avem tema răspunsului mulțimii. Unii iubesc întunericul mai mult decât lumina, în timp ce alții răspund cu credință (Ioan 9:16-18,35-41; compară cu Ioan 1:9-16; Ioan 3:16-21; Ioan 6:60-71).

Ceea ce este înfricoșător aici este orbirea spirituală a conducătorilor religioși. Un cerșetor cândva orb poate declara: „De când este lumea, nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naștere. Dacă omul acesta n-ar veni de la Dumnezeu, n-ar putea face nimic” (Ioan 9:32-33). Dar conducătorii religioși, călăuzele spirituale ale poporului, cei care ar fi trebuit să fie primii care să Îl recunoască pe Isus și să Îl accepte ca Mesia, deși au dovezi puternice nu pot vedea lucrul acesta. Sau nu vor de fapt să vadă. Ce avertizare puternică referitoare la modul în care ne poate înșela inima noastră!

Citește 1 Corinteni 1:26-29. Cum se împlinesc azi cuvintele scrise de apostolul Pavel?

Comentariu EGW

Toate minunile pe care [Hristos] le făcuse în Sabat erau pentru binele celor suferinzi, dar fariseii căutaseră să-L condamne ca pe un călcător al Sabatului. Ei au încercat să-i ridice pe irodieni împotriva Lui. Îl acuzaseră că voia să formeze un regat rival și se sfătuiseră cu ei cum să-L distrugă. Pentru a-i ațâța pe romani împotriva Lui, Îl acuzaseră că vrea să le răstoarne autoritatea. Încercaseră orice mijloc pentru a-I distruge influența pe care o avea asupra poporului. Dar, până la data aceasta, încercările lor fuseseră zadarnice. Mulțimea, care fusese de față la faptele Lui pline de îndurare și auzise învățăturile Lui curate și sfinte, știa că acestea nu erau cuvintele și faptele unui călcător de Sabat sau ale unui hulitor. Până și slujbașii trimiși de farisei fuseseră atât de impresionați de cuvintele Lui, încât n-au putut să pună mâna pe El. În disperarea lor, iudeii dăduseră în cele din urmă dispoziția ca, dacă un om va mărturisi credința în Isus, să fie dat afară din sinagogă. – Hristos, Lumina lumii, p. 538

Din cauza mândriei și a ambiției copiilor oamenilor, Dumnezeu a ales să aducă la îndeplinire lucrările Sale mărețe prin cele mai simple și umile mijloace. Dumnezeu nu îi alege pe oamenii pe care lumea îi onorează ca fiind mari, talentați sau străluciți. El îi alege pe cei care vor lucra cu smerenie și simplitate, recunoscându-L drept conducătorul lor și sursa lor de putere. El ar vrea să facem din El protectorul nostru și călăuza noastră în toate îndatoririle și problemele vieții. …

Apostolul Pavel a putut întâmpina elocvența cu elocvență, logica cu logică; putea intra inteligent în orice controversă. Dar era el mulțumit de această cunoaștere lumească? El scrie: „Cât despre mine, fraţilor, când am venit la voi, n-am venit să vă vestesc taina lui Dumnezeu cu o vorbire sau înţelepciune strălucită. Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos, şi pe El răstignit.” – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1083

Hristos a ales lucrurile nebune ale lumii – pe aceia pe care lumea i-a declarat neînvățați și ignoranți – ca să le facă de rușine pe cele înțelepte, pe înțelepții lumii. Ucenicii erau neinstruiți în tradițiile rabinilor, dar, avându-L pe Hristos ca exemplu și învățător, ei au dobândit o educație de cel mai înalt nivel, pentru că aveau înaintea lor un Exemplu divin. Hristos le prezenta adevăruri de cel mai înalt caracter.

Pe aceia pe care Dumnezeu îi angajează ca să-I slujească, El îi va pregăti în felul Său pentru acel serviciu. Cei care Îl predică pe Hristos trebuie să învețe zilnic de la Hristos, pentru a înțelege taina mântuirii și a slujirii sufletelor pentru care a murit El. … Ei trebuie să calce pe urmele Lui în toate lucrurile, împărtășindu-se de mila lui afectuoasă și de împotrivirea Lui față de orice lucrare rea. – Astăzi cu Dumnezeu, p. 41 (2 februarie)
 

Capitolul 11 din Ioan este plin de tristețe – vestea tristă a îmbolnăvirii unui prieten drag (Ioan 11:1-3); plângerea morții lui (Ioan 11:19,31,33); lamentația surorilor că Lazăr nu ar fi murit dacă Isus ar fi fost prezent (Ioan 11:21,32) și chiar lacrimile lui Isus (Ioan 11:35).
Dar Isus așteptase două zile înainte de a porni la drum spre Lazăr (Ioan 11:6), lăsând chiar să se înțeleagă că Se bucura că nu Se dusese mai devreme (Ioan 11:14,15). Aceasta nu era din nepăsare, ci pentru a manifesta slava lui Dumnezeu.

Când ajungem la Ioan 11:17-27, Lazăr era deja mort de patru zile. Trupul lui începuse să putrezească și, după cum a spus Marta, să miroasă „greu, căci este mort de patru zile” (Ioan 11:39). Fără îndoială, întârzierea lui Isus nu a făcut decât să sporească elementul șocant al minunii. Să învie un cadavru în putrefacție? Ce altă dovadă ar fi putut Isus aduce că era într-adevăr Dumnezeu Însuși?
Și, ca Dumnezeu, ca Acela care a creat viața de la început, Isus avea putere asupra morții. Prin urmare, Isus Se folosește de această ocazie, cea a morții lui Lazăr, pentru a face cunoscut un adevăr fundamental despre Sine: „Eu sunt Învierea și Viața. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi. Și oricine trăiește și crede în Mine nu va muri niciodată” (Ioan 11:25,26).

5. Citește Ioan 11:38-44. Cum a demonstrat Isus afirmațiile Sale?

La fel cum Isus a arătat că El este Lumina lumii (Ioan 8:12; 9:5) prin faptul că i-a redat orbului vederea (Ioan 9:7), tot la fel, aici, îl învie pe Lazăr (Ioan 11:43,44), demonstrând că El este Învierea și Viața (Ioan 11:25).
Această minune, mai mult decât oricare alta, face trimitere la Isus ca Dătător al vieții, ca Dumnezeu Însuși. Ilustrează categoric tema lui Ioan că Isus este Fiul divin al lui Dumnezeu și că, dacă vom crede, putem avea viața în El (Ioan 20:30,31).

Totuși, când ajungem la finalul acestei istorisiri incredibile (Ioan 11:45-54), în care mulți care au văzut au crezut (Ioan 11:45), descoperim o ironie puternică, dar tristă. Isus arată că poate să readucă morții la viață, în timp ce unii cred că Îl pot opri omorându-L? Ce exemplu de cusur omenesc în contrast cu înțelepciunea și puterea lui Dumnezeu!

Comentariu EGW

El a plâns la mormântul lui Lazăr, pentru că nu îi putea salva pe toţi aceia pe care puterea lui Satana i-a coborât în mormânt. El S-a dat pe Sine ca preţ de răscumpărare pentru mulţi, pentru toţi aceia care se vor folosi de privilegiul de a se întoarce la credincioşia lor faţă de Dumnezeu. ... Când l-a înviat pe Lazăr din morţi, ştia că, pentru această viaţă redată, El trebuia să plătească preţul răscumpărării pe crucea Golgotei. Salvarea fiecărui om avea să-I provoace Domnului Hristos cea mai profundă umilinţă. El trebuia să guste moartea pentru fiecare om. ...

Ştia că numai El singur îi putea răscumpăra din groapa în care erau căzuți. Numai El le putea aşeza picioarele pe calea dreaptă. Numai desăvârşirea Lui putea să fie de folos nedesăvârşirii lor. Numai El putea acoperi goliciunea lor cu haina fără pată a neprihănirii Sale. ... El are puterea de a elibera. Capacitatea de a ajuta I-a fost dată Unuia care este puternic. El îl îmbrăţişează pe om cu braţul atotcuprinzător al naturii Sale umane, în timp ce braţul Său divin se ţine strâns de Cel Atotputernic. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 25 (19 ianuarie)

Dar Isus nu a plâns numai din cauza simpatiei Lui față de Maria și Marta. În lacrimile Sale era o întristare tot așa de adâncă față de întristarea omenească pe cât e cerul de înalt față de pământ. Hristos nu plângea pentru Lazăr, căci El era gata să-l cheme afară din mormânt. El plângea pentru că mulți dintre cei care plângeau acum pentru Lazăr urmau să plănuiască în curând moartea Lui, a Aceluia care era învierea și viața. Dar cât de neînstare erau iudeii necredincioși să înțeleagă ce însemnau lacrimile Lui! Câțiva, care nu puteau să vadă decât partea din afară a scenei din fața lor drept cauză a întristării Lui, au spus în șoaptă: „Iată cât de mult îl iubea!” Alții, căutând să arunce sămânța îndoielii în inima celor prezenți, au spus în batjocură: „El, care a deschis ochii orbului, nu putea face ca nici omul acesta să nu moară?” Dacă Hristos ar fi putut să-l salveze pe Lazăr, atunci de ce a îngăduit să moară?

Cu ochi profetic, Hristos a văzut vrăjmășia fariseilor și a saducheilor. Știa că ei plănuiesc să-L omoare. Știa că unii dintre aceia care se arătau acum pe dinafară atât de iubitori își vor închide curând ușa nădejdii și porțile cetății lui Dumnezeu. Umilirea și crucificarea Sa, care urmau să aibă loc în curând, aveau să ducă la distrugerea Ierusalimului și atunci nimeni nu mai avea să-i bocească pe cei morți. Pedeapsa care trebuia să vină asupra Ierusalimului se zugrăvea foarte limpede în fața Sa. El vedea Ierusalimul înconjurat de legiunile romane. Știa că mulți dintre cei care plângeau acum pentru Lazăr urmau să moară în timpul asedierii cetății, și pentru moartea lor nu mai era nădejde. – Hristos, Lumina lumii, p. 533, 534
Biblia cea binecuvântată ne oferă o cunoaștere a marelui plan al mântuirii și ne arată fiecăruia personal cum putem avea viața veșnică. Cine este autorul Cărții? Isus Hristos. El este Martorul credincios și El spune despre Sine: „Le-am dat viața veșnică, în veac nu vor pieri și nimeni nu [îi] va smulge din mâna Mea.” Biblia trebuie să ne arate calea către Hristos, iar în Hristos este descoperită viața veșnică. – Principiile fundamentale ale educației creștine, p. 308
 

Suplimentar: Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, capito­lele 41, 58, 59
„Viaţa lui Hristos, care dă viaţă lumii, este în cuvântul Său. Prin cuvântul Său a vindecat Hristos bolile şi a alungat demonii; prin cuvântul Său a liniştit marea şi a înviat morţii, iar oamenii mărturiseau că în cuvântul Său era putere. El a rostit cuvântul lui Dumnezeu aşa cum îl rostise prin toţi profeții și învățătorii din Vechiul Testament. Întreaga Biblie este o manifestare a lui Hristos şi Mântuitorul dorea să vindece prin cuvânt credinţa urmaşilor Săi. Atunci când prezenţa Sa vizibilă urma să se retragă, Cuvântul avea să fie izvorul puterii lor. Asemenea Domnului lor, ei trebuiau să trăiască «prin orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu» (Matei 4:4).

După cum viaţa fizică se susține prin hrană, tot aşa şi viaţa spirituală se susține prin Cuvântul lui Dumnezeu. Şi orice om trebuie să primească viaţă din Cuvântul lui Dumnezeu, care i se adresează. După cum trebuie să mâncăm noi înşine ca să primim substanțe nutritive, tot astfel trebuie să primim personal Cuvântul. Nu trebuie să-l primim numai prin intermediul altei minţi. Ar trebui să studiem Biblia cu atenţie, cerând de la Dumnezeu ajutorul Duhului Sfânt ca să înţelegem Cuvântul Său” (Ellen G. White, Hristos, Lumina lumii/Viața lui Iisus, p. 390).

Zilnic:  
Luca 17
Luca 18
Luca 19
Luca 20
Luca 21
Luca 22
Luca 23
Calea către Hristos, capitolul 2

1. Ce pildă a spus Domnul pentru cei ce îi „disprețuiau pe ceilalți”?

2. Cu ce ocazie ucenicii „n-au înțeles nimic” și de ce?

3. Cum a arătat Moise că morții învie?

4. Ce a predicat Domnul Isus în drum spre Golgota?

5. În ce situație sunt în zadar toate silințele pentru înălțarea omenirii?

Comentariu EGW

Studiu suplimentar
Divina vindecare, subcapitolul „ Cele cinci pâini de orz au hrănit mulţimea”, p. 45–50; Hristos, Lumina Lumii, cap. „Uneltirile preoților”, p. 537–542.