Lecţii de la 1888(Partea 1)

Text de memorat

Și robul Domnului nu trebuie să se certe; ci să fie blând cu toți, în stare să învețe pe toți, plin de îngăduință răbdătoare, să îndrepte cu blândețe pe potrivnici. 2 Timotei 2:24,25

Când se va sfârși lumea? Unii oameni cred că pot răspunde la această întrebare folosind calcule matematice mereu schimbătoare și interpretând speculativ profețiile. Bineînțeles, se înșală. Biblia nu mai conține niciun mesaj profetic bazat pe trecerea timpului, după încheierea celor 2.300 de zile în data de 22 octombrie 1844 (Vezi Apocalipsa 10:6). Hristos nu mai așteaptă îndeplinirea vreunei alte profeții. Așadar, ce așteaptă și de ce nu a revenit încă? El așteaptă ca secerișul să fie copt.

Apocalipsa 14:15: Și un alt înger a ieșit din Templu și striga cu glas tare Celui ce ședea pe nor: „Pune secera Ta și seceră, pentru că a venit ceasul să seceri și secerișul pământului este copt.”

Când va fi însă secerișul copt? Va fi copt atunci când Evanghelia va fi predicată cu exactitate tuturor, alături de mărturia de necombătut a puterii ei – o viață schimbată la care toți să fie martori.

Matei 24:14: Evanghelia aceasta a Împărăției va fi propovăduită în toată lumea, ca să slujească de mărturie tuturor neamurilor. Atunci va veni sfârșitul.

Care este dovada unei vieți schimbate? Aceasta are loc atunci când inimile noastre sunt atât de pline de acea dragoste a lui Isus ce sacrifică sinele, încât ajungem să-i ajutăm pe toți cei nevoiași din jurul nostru. Această dragoste neegoistă este plantată, hrănită și secerată pe măsură ce petrecem timpul cu Isus și primim puterea Duhului Sfânt. El dă putere mesajului Evangheliei, transformându-ne viețile. Deoarece predicarea sinceră a Evangheliei și trăirea ei cu autenticitate va pune capăt regatului Satanei, vrăjmașul lucrează cu sârguință să ne distragă atenția de la cunoașterea lui Hristos și a milei Lui salvatoare. În loc de aceasta, Satana încearcă să aducă o „corectitudine” doctrinală, adesea numită „ortodoxie” teologică, în privința căreia ne vom certa după aceea. Aceasta este exact ceea ce s-a întâmplat în 1888. Duhul Sfânt încerca să atragă toate privirile spre Isus, dar, din nefericire, Satana a reușit să distragă cu succes atenția oamenilor de la Hristos.

În primul rând, pastorii s-au certat despre sensul unui verset din Galateni 3. În al doilea rând, s-au contrazis în privința regatului reprezentat de unul dintre cele zece coarne ale fiarei a patra din Daniel 7. Aceste discuții au creat inevitabil două facțiuni opuse. Numeroși indivizi au devenit competitivi și combativi. În inimile unora și-a făcut loc neîncrederea și chiar ura. Iar atunci când Dumnezeu a trimis un mesaj nou despre Isus, prea mulți au ajuns să se poarte ca frații din Tesalonic și prea puțini precum cei din Bereea.

Faptele apostolilor 17:11: Iudeii aceștia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna și cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea este așa.

Ellen White făcea parte din grupul celor din Bereea. Ea a ascultat cu atenție. Chiar dacă nu era sigură că putea fi de acord cu fiecare punct discutat, ea a comparat cu atenție textele din Scriptură și s-a bucurat să-L vadă predicat cu asemenea putere pe iubitul ei Isus. Deoarece a simpatizat cu prezentarea biblică axată pe Hristos, a fost evitată și batjocorită în secret de cei care au refuzat până și să asculte. Câteodată, Dumnezeu folosește disputele pentru împlinirea scopului Său. Atunci când oamenii se luptă împotriva unor adevăruri frumoase, Dumnezeu trece peste asta pentru totdeauna.

Dumnezeu intenționează ca adevărul supus testării să fie adus în față și să devină un subiect de examinare și discuție, chiar dacă o face prin disprețul cu care este privit adevărul. Mințile oamenilor trebuie să fie stârnite. Fiecare controversă, fiecare reproș, fiecare calomnie Îi vor servi lui Dumnezeu ca mijloc de a-i provoca pe oameni să cerceteze și să-și trezească mințile care, în caz contrar, vor dormi. – Mărturii pentru comunitate, vol. 5, p. 453

Însă argumentele despre idei secundare și puncte minore îi servesc și lui Satana. Iar în 1888, oamenii s-au lansat în discuții despre lucruri neimportante, când ar fi trebuit să-L studieze cu atenție pe Hristos și solia celor trei îngeri. Dacă solia ar fi fost ascultată, această lucrare timpurie ca roua dimineții a Duhului Sfânt s-ar fi transformat în revărsarea ploii târzii și Isus ar fi venit. Doar că au fost mult prea mulți oameni care nu au apreciat mesajul. Acum, avem oportunitatea de a evita greșeala părinților noștri spirituali.

2 Cronici 30:8: Nu vă înțepeniți grumazul ca părinții voștri; dați mâna Domnului, veniți la Sfântul Lui Locaș, pe care l-a sfințit pe vecie, și slujiți Domnului Dumnezeului vostru, pentru ca mânia Lui aprinsă să se abată de la voi.

1. Cum descrie Ioan dovada unei vieți schimbate? 1 Ioan 2:4,9-11 Cu ce fel de spirit critic s-au prezentat pastorii care au participat la dezbatere? Gândește-te acum la atitudinea ta față de alții. Tu cum te prezinți?

2. Dacă Dumnezeu trimite pe cineva la biserica ta locală cu un mesaj special, cum poți evita să-l batjocorești, fiind astfel păcălit de Satana? Faptele apostolilor 17:11 Dacă Satana trimite pe cineva la biserica ta locală cu un mesaj special, cum poți evita să fii amăgit? Faptele apostolilor 17:11

Unele lucruri sunt mai importante decât altele. De exemplu, este mai important să ajungi în rai decât la casa bunicii pentru cina de Crăciun. Iar unele lucruri sunt mai importante de înțeles decât altele. Înțelegerea Evangheliei este mai importantă decât înțelegerea chimiei sau a unei limbi străine. În 1888, Dumnezeu a început să dea un dar special bisericii: o înțelegere mai completă a Evangheliei.

Tit 3:5: El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.

Dumnezeu a ales doi bărbați pentru această lucrare. Amândoi erau plini de energie și iubeau adevărul. Iar Dumnezeu le-a dat capacitatea să predea bine adevărul. Aceștia erau bărbați cu o bună reputație în viața lor de familie și în lucrarea bisericii. Aceștia sunt acel tip de oameni pe care Dumnezeu îi alege de obicei să fie lideri.

1 Timotei 3:2-4: Dar trebuie ca episcopul să fie fără prihană, bărbatul unei singure neveste, cumpătat, înțelept, vrednic de cinste, primitor de oaspeți, în stare să învețe pe alții. Să nu fie nici bețiv, nici bătăuș, nici doritor de câștig mârșav, ci să fie blând, nu gâlcevitor, nu iubitor de bani; să-și chivernisească bine casa și să-și țină copiii în supunere cu toată cuviința.

Numele lor erau Alonzo T. Jones și Ellet J. Waggoner. Jones își făcuse singur educația, iar Waggoner era doctor. În viața lui Waggoner a avut loc un moment de răscruce într-o zi ploioasă, mohorâtă, la o întâlnire de închinare. Amintindu-și momentul, a scris:

Dintr-odată, a strălucit o lumină asupra mea, iar cortul s-a iluminat de parcă strălucea soarele; L-am văzut pe Hristos crucificat pentru mine și pentru prima dată în viață am avut revelația că Dumnezeu mă iubește și că Hristos Și-a dat viața pentru mine personal. Făcuse totul pentru mine.

Waggoner descoperise adevărata credință.

Adevărata credință este aceea care Îl primește pe Hristos ca Mântuitor personal. Dumnezeu Și-a dat singurul Lui Fiu, pentru ca eu, crezând în El, „să nu pier, ci să am viața veșnică”. Ioan 3:16. Atunci când vin la Hristos, în conformitate cu Cuvântul Său, trebuie să cred că am primit harul Său salvator. Viața pe care o trăiesc acum trebuie să „o trăiesc în credința în Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit și S-a dat pe Sine Însuși pentru mine”. Galateni 2:20. – Divina vindecare, p. 62

Mulți ani după această experiență, mesajul evanghelic simplu al lui Waggoner prezenta din Scriptură realitatea sacrificiului lui Hristos pentru fiecare dintre ascultătorii Lui. Scriind despre Galateni 1:4, în care se specifică faptul că Isus S-a dat pe Sine Însuși pentru păcatele noastre, s-a adresat celor care se simt prea lipsiți de merite ca să vină la Hristos.

Nu aveți nimic de-a face cu problema meritelor. Când Hristos era pe pământ câștigând oamenii, „n-avea trebuință să-I facă cineva mărturisiri despre niciun om, fiindcă El Însuși știa ce este în om”. Ioan 2:25. El îi câștiga pe oameni cu ochii deschiși și cunoștea valoarea exactă a ceea ce cumpăra. Hristos nu este deloc dezamăgit când vii la El și descoperă că ești lipsit de valoare. Nu trebuie să-ți faci griji pentru meritele tale; dacă El, cunoscându-ți perfect cazul, a făcut satisfăcut tranzacția, ar trebui să fii ultimul om care se plânge. Căci cel mai frumos adevăr dintre toate este că te-a cumpărat chiar pentru motivul că nu ai valoare. Ochiul Lui exersat a văzut în tine mari posibilități și te-a cumpărat, nu pentru ce erai atunci sau pentru valoarea ta de acum, ci pentru ceea ce El poate să facă din tine. El spune: „Eu, Eu îți șterg fărădelegile, pentru Mine, și nu-Mi voi mai aduce aminte de păcatele tale.” Isaia 43:25.

Meritul nostru nu este cântărit prin valoarea pe care ne-o dăm, ci prin prețul pe care Isus a fost dispus să-l plătească pentru noi. Într-adevăr, suntem valoroși.

3. După ce criterii ar trebui să-și aleagă o biserică locală prezbiterii și diaconii? 1 Timotei 3:1-7; Tit 1:5-9

Zvonurile neîntemeiate au fost cele care au declanșat un lanț de evenimente ce au dus la pierderea multor suflete. Acesta este un motiv pentru care, în opinia lui Dumnezeu, bârfele și zvonurile sunt păcate mari. De aceea, El ne-a avertizat să nu bârfim pe nimeni.

Leviticul 19:16: Să nu umbli cu bârfeli în poporul tău.
1 Timotei 5:13: Sunt și limbute și iscoditoare și vorbesc ce nu trebuie vorbit.


Iată cum s-a întâmplat. Un bărbat care locuia în apropiere de Ellen White a observat-o vorbind cu Jones și Waggoner, doi pastori despre care unii credeau că predică o erezie periculoasă. Acest bărbat i-a permis lui Satana să lucreze cu imaginația lui. El s-a gândit că Ellen White, fiind îmbătrânită de-acum, era influențată de acești bărbați. În capul lui și-a spus că „dacă ea poate să fie influențată, atunci mărturiile ei nu pot fi de încredere. Dacă ea nu mai este de încredere, biserica trebuie să fie avertizată să nu se încreadă în ea la următoarea întâlnire a Conferinței Generale.”

Prin urmare, a scris o scrisoare fratelui Butler, președintele Conferinței Generale. Butler a primit scrisoarea și, din păcate, i-a acceptat ideile de parcă ar fi fost adevărate. Care a fost rezultatul? Butler și-a avertizat participanții să se păzească și să nu fie amăgiți de acești doi pastori tineri. Așa că mulți oameni și-au baricadat mintea.

Ei nu știau că Dumnezeu îi trimisese pe acești tineri, pe frații Jones și Waggoner, să le prezinte un mesaj special, pe care l-au tratat în zeflemea și cu dispreț, fără să-și dea seama că erau urmăriți de ființe cerești inteligente, care le înregistrau cuvintele în cartea cerească. – Manuscrise, vol. 15, p. 83

Astfel s-a făcut că întâlnirea care ar fi putut avea ca urmare o mare renaștere spirituală a fost compromisă de zvonuri și de oameni aflați la conducere ce s-au îndoit de mesagerii lui Dumnezeu. Chiar dacă unii au primit o mare binecuvântare, mulți au rămas cuprinși de întuneric. Haideți să nu repetăm greșelile lor teribile.

4. Ce spune Biblia despre bârfe și zvonuri? Exodul 23:1; Leviticul 19:16, Iacov 4:11, Psalmii 15:1-3; Psalmii 101:5-8

5. Dedică-ți timp să meditezi la lucrurile pe care le gândești și spui despre alții. Cuvintele tale se ridică la standardul din Filipeni 4:8?

Miracolul călăuzirii lui Dumnezeu

Vietnam, țara în care a avut loc această poveste, este o țară comunistă, care limitează libertatea credincioșilor creștini. Cu toate acestea, este unul dintre locurile care are cel mai mare număr de reacții la emisiunile AWR. Într-o zi, studioul AWR a primit o scrisoare de la o doamnă care menționa că ea și alți oameni din zona unde locuia ascultau cu credincioșie programele AWR. Ei voiau să afle mai multe informații despre învățăturile Bibliei. În zonă a fost trimis un lucrător pe nume Dao1, pentru a vedea dacă poate găsi această femeie. El se deplasa cu un mic moped, așa cum fac numeroși oameni din această țară. Nu i-a fost însă ușor să găsească acea casă anume, deoarece străzile din orășelele și zonele rurale din Vietnam nu au nume, iar casele nu sunt numerotate.

Dao a petrecut mai multe zile căutând-o pe femeia care a scris scrisoarea. Trebuia să fie foarte atent și să evite să fie arestat. Cu cât dura mai mult, cu atât mai tare se descuraja. L-a întrebat pe Domnul dacă să renunțe și să se întoarcă acasă. Simțea că își irosea timpul și fondurile prețioase. După ce s-a rugat în ziua aceea, a mai luat-o o dată de la capăt, deplasându-se cu mopedul pentru a încerca să găsească o altă pistă. A căutat toată ziua și, cu puțin timp înainte să se întunece, pe când se deplasa pe un drum de țară, a început să plouă. Dintr-odată, i s-a oprit mopedul. L-a verificat cu atenție. Avea benzină și toate furtunurile erau conectate. Ar fi trebuit să funcționeze. Dao văzu o casă pe un deal mic din apropiere și se hotărî să vadă dacă își putea lăsa mopedul acolo până când putea găsi un ajutor. A bătut la ușă și i-a deschis o doamnă. Neștiind cine era, aceasta nu avea încredere să-l lase să intre. El i-a explicat însă problema și a întrebat dacă poate sta până se oprește ploaia. În casă mai erau șapte oameni. Aceștia l-au invitat pe Dao să rămână să ia cu ei o cină simplă, dar niciunul dintre ei nu a dezvăluit ce planuri aveau pentru seară.

La ora când începe AWR să transmită, acești bărbați au deschis radioul și au ascultat programul cu multă atenție. Ei chiar au luat notițe despre materialul prezentat. Dao era uimit și foarte bucuros. Când transmisia s-a încheiat, și-a mărturisit legătura cu programul radio. Ceilalți din casă nu l-au crezut și le-a fost teamă că era un polițist sub acoperire. Astfel că Dao a căutat în geantă și a scos o carte mică tipărită de studioul AWR vietnamez și le-a arătat- o. După ce s-au uitat la ea cu atenție, au început să zâmbească larg cu toții și s-au umplut de bucurie. Ei au explicat că posteau și se rugau de câteva zile ca Domnul să-i călăuzească pentru a afla mai multe despre învățăturile pe care le-au auzit la programul radio. De fapt, ei începuseră deja să se închine în Sabat și voiau să afle mai multe.

Dao și acești oameni au trăit o experiență minunată împreună. Când a venit timpul să plece, Dao a încercat mopedul din nou. Acesta a pornit imediat, iar restul călătoriei a fost parcurs fără alte probleme! Acești oameni erau siguri că Dumnezeu a făcut posibil ca ei să se întâlnească, printr-un miracol, răspunzând rugăciunilor ambelor părți. În ziua de azi, în această zonă sunt peste 10.000 de membri care ascultă cu credincioșie transmisiunile radiofonice.

Spiritul unui creștin (I)

„Sfințește-i prin adevărul Tău: Cuvântul Tău este adevărul.” Fiecare moment din timpul nostru de probă este prețios; căci este timpul nostru ca să ne construim caracterul. Trebuie să ascultăm cu mai multă sârguință de cultivarea naturii noastre spirituale. Trebuie să ne veghem inimile și să ne păzim gândurile pentru a nu avea sufletul murdar. Trebuie să căutăm să ne menținem fiecare facultate mintală în cea mai bună stare, astfel încât să-I slujim lui Dumnezeu în măsura abilităților noastre. Nimic nu ar trebui să ne întrerupă comuniunea cu Dumnezeu. Dacă gândurile imorale sunt întreținute, ele vor duce la acțiuni imorale. Oh, fie ca îngerii purității să ne păzească, astfel ca nicio pată de imoralitate să nu se găsească asupra noastră! Fiecare om care lucrează pentru Dumnezeu trebuie să aibă gânduri curate. Fiind un copil al lui Dumnezeu, el trebuie să se gândească la cele mai mari teme, să aibă impulsurile cele mai nobile, iar concepțiile lui să fie cele mai pure.

Avem o lucrare de făcut în lumea aceasta și nu trebuie să ne permitem să devenim absorbiți de sine, și astfel să uităm de așteptările lui Dumnezeu și ale umanității. Dacă Îl căutăm pe Dumnezeu cu seriozitate, El ne va influența prin Duhul Său Sfânt. El știe de ce anume avem nevoie, căci ne cunoaște fiecare slăbiciune; El ne va face să renunțăm la sine, pentru a ajunge să avem gânduri, cuvinte și fapte mai bune. Trebuie să încetăm să ne gândim și să vorbim constant despre noi; să încetăm să facem din nevoile și dorințele noastre singurul obiectiv al gândurilor noastre. Dumnezeu vrea ca noi să cultivăm însușirile cerești. Să fii creștin înseamnă să fii asemenea lui Hristos. Dacă dorim să avem succes în câștigarea sufletelor, trebuie să fim plini de acea înțelegere care se naște din bunătate, simpatie și dragoste. Unii au dorința de a fi de folos altora, dar eșuează din cauza manierelor defectuoase. Ei nu realizează că înainte să caute reformarea altora, ei înșiși au nevoie să se reformeze. Cei care lucrează pentru alții ar trebui să-și amintească faptul că lucrează pentru micuții lui Hristos, pentru membrii care formează trupul Său.

Ar trebui să ne gândim cu atenție care este relația noastră cu Dumnezeu și cu cei de lângă noi. Păcătuim continuu împotriva lui Dumnezeu, dar mila Sa ne urmează; din dragoste, El ne suportă perversitățile, neglijența, nerecunoștința și neascultarea. El nu-Și pierde niciodată răbdarea cu noi. Noi Îi insultăm mila și întristăm Duhul Său Sfânt, Îl dezonorăm în fața oamenilor și a îngerilor și, totuși, bunăvoința Lui nu ne trădează. Gândul îndelungatei suferințe a lui Dumnezeu pentru noi ar trebui să ne facă să fim îngăduitori între noi. Cu câtă răbdare ar trebui să îndurăm greșelile și erorile fraților noștri când ne amintim cât de mari sunt propriile noastre eșecuri în ochii lui Dumnezeu. Cum putem să ne rugăm Tatălui nostru Ceresc: „Iartă greșelile noastre, așa cum și noi îi iertăm pe cei care ne-au greșit”, dacă noi suntem denunțători, plini de resentimente și severi în felul cum îi tratăm pe alții? Dumnezeu vrea să fim mai blânzi, mai iubitori și drăguți și mai puțin critici și suspicioși. Oh, de-am avea cu toții spiritul lui Hristos, ca să știm cum să ne purtăm cu frații și apropiații noștri!

Trebuie să dăm dovadă de înțelepciune atunci când avem de-a face cu cineva care greșește. În spiritul iubirii și al blândeții, trebuie să căutăm să-l facem să se întoarcă în turma lui Hristos; însă, în loc de înțelegere față de pribeag, mult prea adesea manifestăm un spirit critic. Cei care nu au făcut greșeala pe care o condamnă la alții se țin de-o parte cu o atitudine inabordabilă, de parcă ei sunt în siguranță și nu ar putea face vreo gafă asemănătoare. Astfel, cine crede că stă în picioare să ia seama să nu cadă. Dacă persoanele care condamnă pe alții ar iubi, așa cum a iubit Hristos omenirea, atunci ar căuta prin orice mijloc să-l recupereze pe cel care greșește. Ei nu ar găsi plăcere în a-i face cazul public și a-i prezenta greșeala în cea mai rea lumină posibilă, ci ar lua aminte la porunca din Scriptură: „Voi, care sunteți duhovnicești, să-l ridicați cu duhul blândeții.” Dacă faceți astfel, probabil că veți avea succes în a-l aduce pe fratele care a greșit la părtășie cu biserica, fără să-i faceți greșeala publică sau să faceți ca greșeala lui să fie cunoscută altora în alt mod.

Sunt prea mulți printre cei ce pretind că-L urmează pe Hristos care caută să-și scuze propriile defecte exagerând erorile altora. Cea mai mare dovadă a nobleței unui creștin este stăpânirea de sine. Ar trebui să copiem exemplul lui Isus; căci atunci când a fost jignit, El nu a jignit înapoi, ci S-a încredințat Celui care judecă cu dreptate.

Răscumpărătorul nostru a întâmpinat insultele și bătăile de joc cu o tăcere neclintită. Toate batjocurile crude adresate de mulțimea criminală, ce se bucura de umilirea și judecata la care era supus în sala de judecată, n-au putut scoate din partea Lui nicio privire sau cuvânt de resentiment ori de nerăbdare. El era suveranul cerului, iar în pieptul Lui curat nu se găsea loc pentru spiritul revanșei, ci numai pentru milă și dragoste. Există un moment când tăcerea este de aur. Ar trebui să copiem întotdeauna viața lui Isus, căci noi trebuie să fim ca El. Isus ne iubește în ciuda defectelor și a slăbiciunilor noastre. Să nu avem impresia că harul lui Hristos nu este zugrăvit ca o lecție în sine. Dragostea adevărată nu gândește răul. Când ne gândim constant că nu suntem apreciați și urmărim minusurile, ne facem nouă înșine și altora un mare rău. Când slujba noastră este să-i iubim pe alții, trebuie să uităm de sinele nostru. – The Review and Herald, 31 octombrie și 7 noiembrie 1912

1. În conformitate cu primele două paragrafe, care sunt acele câteva lucruri pe care ar trebui să le facem?

2. Ce vom face dacă întreținem gândurile imorale?

3. Ce trebuie să nu mai facem?

4. Ce înseamnă să fii creștin?

5. Cum putem să câștigăm cu succes sufletul oamenilor?

6. Ce ar trebui să facem înainte să încercăm să-i reformăm pe alții?

7. Ce ar trebui să ne facă să fim îngăduitori unul cu altul?

8. Să presupunem că ai devenit conștient de păcatul comis de o persoană. Ce ai putea face astfel încât să ai succes în rezolvarea problemei, fără să fie necesar să mai afle cineva?

9. Prin ce mijloace caută prea mulți oameni să-și scuze propriile defecte?

10. Care este cea mai mare dovadă a nobleței unui creștin?

11. Cum ne facem un mare rău nouă înșine și altora?

12. Cum putem uita de sinele nostru?

Nu din întâmplare: Uliganul pescar

Uliganul pescar, numit și vulturul pescar, este o pasăre de pradă care vânează în timpul zilei și se hrănește exclusiv cu pește viu. Uliganul pescar își construiește cuibul la înălțime, adesea pe platforme, nu foarte departe de ape, pentru a fi în apropierea sursei de hrană.

În Statele Unite, uliganul pescar care trăiește în partea nordică începe să cuibărească în luna aprilie. Toamna, migrează tocmai până în America de Sud. Însă uliganii pescari care și-au petrecut viețile în părțile mai călduroase din partea sudică par să știe că în locurile unde trăiesc nu se va face niciodată prea frig, așa că ei nu trebuie să-și schimbe locația. Această cunoaștere nu este implementată deloc întâmplător în uligani. Creatorul, care a avut grijă ca aceștia să se regăsească pe tot globul, le-a dat tuturor uliganilor un simț al locului unde trebuie să se afle într-un anumit moment pentru a supraviețui.

Pentru a vâna, uliganii planează deasupra apei, cercetând suprafața acesteia în căutare de pește. Îndată ce și-au ochit prada, acești scafandri spectaculoși își pliază strâns aripile, coboară cu rapiditate și plonjează mai întâi cu picioarele în apă, iar câteodată se scufundă cu totul. Uliganii își înhață prada alunecoasă cu ajutorul ghearelor lungi, ascuțite și curbate și al pernuțelor spinoase de la picioare, după care se folosesc de o altă caracteristică deloc întâmplătoare. Deoarece această pasăre a fost creată cu un deget exterior reversibil unic, uliganul este capabil să manevreze peștele prins astfel încât să fie orientat înainte – un aranjament, desigur, mai aerodinamic. După ce și-a prins prada, zboară într-un loc înalt sau la cuib, unde începe să-și consume masa, începând întotdeauna cu capul.

Îndată ce începe sezonul de împerechere, părinții lucrează împreună mai multe luni de zile ca să-și crească familia. De obicei, femela incubează ouăle și apără cuibul, în timp ce masculul prinde pește pentru ea și pui. Așadar, când el își ia zborul pentru a pescui, femela, înfometată și în mod considerabil mai grea decât el, așteaptă să-i fie adusă mâncarea. Îndată ce se întoarce la cuib, lasă prada în grija femelei, care o împarte cu puii.

Deloc întâmplător, uliganul mai dispune de două caracteristici aparte: această pasăre care, câteodată, se scufundă cu totul în apă a primit nu doar un penaj dens și uleios, dar și valve nazale eficiente, care se închid când se scufundă, astfel încât apa nu îi intră în nări. Creatorul și Designerul lor s-a gândit la toate lucrurile de care au nevoie uliganii și i-a înzestrat cu tot echipamentul necesar pentru pescuit, hrănit și zburat. Oare Creatorul a făcut mai puțin pentru noi când ne-a creat?