Dar tu fii treaz în toate lucrurile, rabdă suferințele, fă lucrul unui evanghelist și împlinește-ți bine slujba. 2 Timotei 4:5
Toți cei care au fost folosiți de Dumnezeu au îndurat „suferințe teribile”. J.N. Andrews, care a fost prezentat într-un studiu anterior, a îndurat multe suferințe, și la fel au stat lucrurile și cu soția lui, Angeline. Doar că, spre deosebire de soția lui Iov, Angeline și-a sprijinit soțul. Adesea, soțul ei era plecat din cauza călătoriilor prelungite. Ea a mărturisit în jurnalul ei: „Îmi este tare dor de el, dar este plecat pentru a face lucrarea lui Dumnezeu, iar eu voi îndura aceasta cu bucurie.”
Andrews era departe de casă atunci când unul dintre copiii lor s-a născut cu două luni înainte de termen și a murit patru zile mai târziu. Cu toate că Angeline a trecut prin această experiență fără să aibă alături suportul soțului ei, ea nu a fost singură, deoarece a fost mângâiată de harul susținător al lui Hristos.
La vârsta de doi ani, fiul lor Charles a ajuns olog, probabil din cauza poliomielitei. Ei au rămas însă voioși, iar aceste suferințe nu au făcut decât să le crească dorința în privința venirii lui Isus. John Andrews a trecut prin experiența morții a doi copii, precum și a soției, când aceasta avea doar 48 de ani.
Găsim în Review frânturi din necazurile trăite de acești pionieri timpurii. După moartea soției, Andrews și-a amintit viața lor împreună:
A făcut tot ce i-a stat în putere ca să mă ajute să merg în lume și să lucrez pentru cauza lui Dumnezeu. Nu s-a plâns nici măcar o dată când absența mea era îndelungată. Niciun cuvânt răutăcios nu am schimbat între noi pe tot parcursul căsătoriei noastre. În inimile noastre nu a sălășluit niciun sentiment de supărare. – The Review and Herald, 2 aprilie 1872
Rămânând părinte singur, Andrews s-a luptat să împace timpul dedicat familiei cu lecturile, scrisul și responsabilitățile administrative din sânul bisericii. Satana a încercat să-l descurajeze pe Andrews, săgetându-i pe cei dragi lui, însă a fost învins. În același articol de mai sus, Andrews a scris cu convingere următoarele:
De azi înainte, este de datoria mea să-i conduc pe dragii noștri copii spre cetatea cerească și să mă străduiesc să-L predic cu mai multă demnitate pe Hristos oamenilor pieritori, recomandând religia Lui prin exemplul pe care îl dau eu.
Dușmanul adevărului nu poate să facă nimic ca să-i rănească pe cei care se încred în întregime în Isus. Indiferent de problemele cu care s-a confruntat, cât timp și-a menținut credința în Hristos, Andrews a fost invincibil. Acest apărător al adevărului se poate alătura lui Pavel, care a declarat cu bucurie:
2 Corinteni 4:8-10: Suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiți; prigoniți, dar nu părăsiți; trântiți jos, dar nu omorâți. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca și viața lui Isus să se arate în trupul nostru.
Cu o astfel de dedicare din partea pionierilor, lucrarea lui Dumnezeu s-a răspândit cu rapiditate.
1. Citește citatul din căsuța neagră de la pagina 2. Enumeră câteva personaje din Biblie și spune cum au ilustrat ei acest adevăr.
2. Unii oameni de credință au trăit momente de descurajare și de eșec. De ce li s-au întâmplat aceste lucruri oamenilor care ar fi trebuit să fie invincibili?
În 1859, un cititor al revistei Review a întrebat: „Solia celor trei îngeri este dată tuturor sau trebuie dată doar în Statele Unite”? Uriah Smith, editorul, s-a gândit și a răspuns că acest lucru poate fi tot ce este necesar, „ținând cont că țara noastră este locuită de oameni din aproape fiecare neam”. Cu toate că astăzi respingem această declarație zâmbind, într-un mod surprinzător, primul pas important pentru răspândirea ultimei solii a lui Dumnezeu în întreaga lume a fost ca aceasta să ajungă la imigranți.
Dacă discernem cu rapiditate înțelepciunea deschiderii lui Dumnezeu, ar trebui să vedem în numeroasele oportunități de a ajunge la multitudinea de străini din America mijloace atribuite divin de a răspândi cu rapiditate solia celor trei îngeri la toate popoarele pământului. – Lucrarea de evanghelizare, p. 570
Iată cum au ajuns în Europa primele raze ale luminii advente: M.B. Czechowski, un preot catolic polonez, a contribuit la activitățile revoluționare care au cuprins Europa în „Primăvara popoarelor” din 1848. În parohia lui, el a susținut reforma abstinenței. Mai târziu, s-a mutat în Anglia, s-a convertit la protestantism și a devenit pastor. După aceea, a plecat în Statele Unite, unde a aflat și a acceptat solia celor trei îngeri. Speranța adventă îi ardea în inimă, iar Czechowski de-abia aștepta să se întoarcă în Europa ca misionar. Cum Conferința Generală, care avea doar un an vechime, nu putea să-l finanțeze, el a acceptat fonduri de la adventiștii care păzeau duminica. Întors pe continentul european, a călătorit dintr-un oraș în altul, ridicând mici biserici ai păzitorilor Sabatului și pregătind calea pentru alți misionari.
Având nevoie de mai multe indicații, convertiții din Europa au cerut tot mai mult ajutor. După rugăciuni și dezbateri profunde, Conferința Generală a luat o decizie de sacrificiu și l-a trimis pe J.N. Andrews. Despre aceasta, Ellen White a scris:
Vă trimitem pe cel mai capabil om dintre rândurile noastre... Aveam nevoie de fratele Andrews aici. Dar ne-am gândit că marea lui prudență, experiența lui, demnitatea lui de slujitor cu teamă de Dumnezeu va fi ceea ce aveți nevoie. – Manuscrise, vol. 16, p. 324
Pe 15 septembrie 1874, Andrews s-a îmbarcat la bordul vasului Atlas și a devenit primul misionar străin trimis de adventiștii de ziua a șaptea. Andrews a călătorit împreună cu fiul lui, Charles, în vârstă de 16 ani, și fiica lui, Mary, în vârstă de 12 ani. Andrews iubea să fie cu ei în fiecare zi. În Europa, Andrews a bus bazele lucrării editoriale. Obiceiurile și limbile îi erau noi. Lucrarea era dificilă, condițiile primitive. Deseori, când Andrews ținea o cuvântare, traducătorul lui nu traducea exact ceea ce spunea, ci lucrurile dure care credea el că trebuie să fie spuse. Puținii credincioși aveau o înțelegere limitată a gramaticii propriei limbi și nu-l puteau ajuta pe Andrews să editeze publicații în limba franceză. Prin urmare, Andrews, simțind nevoia urgentă de a învăța limba franceză, a căzut de acord cu copiii lui ca în casa lor să nu vorbească în limba engleză decât o oră pe zi.
Ce-l făcea pe Andrews să meargă înainte? Aceeași motivație care-l împingea pe Pavel să insiste.
2 Corinteni 5:14: Căci dragostea lui Hristos ne constrânge. (NTR)
În Review, Andrews a scris că marea lui dorință era să fie capabil „să-L predice pe Hristos în limba franceză cu ușurință”. Dorința lui de a răspândi solia îngerului al treilea era atât de mare, încât în loc să cumpere alimentele necesare, își dădea resursele financiare limitate pentru a progresa cu publicațiile și lucrarea de evanghelizare. Neavând o soție care să se asigure că urma dieta potrivită, Andrews a ajuns într-o stare de semi-înfometare. În aceste condiții dure, sănătatea lui Andrews s-a șubrezit și a făcut pneumonie. În timpul acestei perioade dificile, fiica lui a făcut tuberculoză. Andrews a dus-o înapoi în Statele Unite, ca să poată fi tratată la sanatoriul Battle Creek, însă ea a murit. Avea doar 16 ani. Chiar dacă avea inima zdrobită în urma pierderii, Andrews, la fel ca alți eroi ai credinței, a rămas credincios.
Evrei 11:36-38: Alții au suferit batjocuri, bătăi, lanțuri și închisoare, au fost uciși cu pietre, tăiați în două cu fierăstrăul, chinuiți, au murit uciși de sabie, au pribegit îmbrăcați cu cojoace și în piei de capre, lipsiți de toate, prigoniți, munciți – ei, de care lumea nu era vrednică –, au rătăcit prin pustiuri, prin munți, prin peșteri și prin crăpăturile pământului.
3. Care este problema dacă nu avem nicio dorință de a-L împărtăși pe Hristos altora? 2 Corinteni 5:9-11,14-21
În timp ce John Andrews era în Statele Unite, și-a invitat o nepoată mai tânără, Edith Andrews, să se alăture micuței echipe care lucra în Europa. Chiar dacă era inspirată de dedicarea lui, ea trebuie să fi fost și încântată de oportunitatea de a călători dincolo de ocean. Așadar, alături de unchiul ei, s-a îmbarcat în vasul care mergea în Europa. Curând după sosirea lor la Basel, în Elveția, John Andrews a început să dea semne de tuberculoză, boala care tocmai îi luase viața lui Mary. În ciuda slăbiciunii crescute, el și-a continuat lucrarea. În ultimele ore de viață, și-a dat toate posesiunile rămase. La fel ca Iov, putea spune și el:
Iov 1:21: Domnul a dat și Domnul a luat. Binecuvântat fie Numele Domnului!
Cu toate că Edith a călătorit peste ocean ca să fie misionară, ea nu a trăit o convertire adevărată. Ea avea o înfățișare plăcută și era foarte frumoasă; mulți considerau că se descurcă. Însă Dumnezeu, care citește inimile noastre, știa de ce avea Edith nevoie mai mult, și în dragostea Lui, i-a dat o viziune lui Ellen White privind situația lui Edith. Ellen White o iubea mult pe Edith și i-a scris imediat o scrisoare personală, împărtășindu-i pericolele cu care se confrunta. Problemele lui Edith sunt problemele obișnuite cu care se confruntă tinerii în ziua de azi. Scrisoarea scrisă de Ellen White conține sfaturi înțelepte, nu doar pentru Edith, ci și pentru tinerii de astăzi.
Tinerii și tinerele sunt proverbial de neglijenți în privința sănătății lor. Sute mor timpuriu, nu din cauza Providenței, ci din cauza nepăsării. – Manuscrise, vol. 10, pp. 56-57
Ea a detaliat apoi două moduri prin care unele fete sunt nepăsătoare vizavi de sănătatea lor. Multe fete ies pe jumătate îmbrăcate când vremea este rece. Altele aleg să-și petreacă timpul citind sau scriind, când ar trebui să facă exerciții fizice. Deoarece munca lui Edith era sedentară, Ellen White a sfătuit-o despre cât de important este efortul fizic pentru sănătate.
În Basel, Elveția, în 1885 erau numeroase oportunități de a face efort fizic. Trebuia ca apa să fie scoasă din fântână, hainele să fie spălate manual, să fie aduse lemne și cărbuni, să fie spălate vase, să fie călcate haine, să se gătească, să fie curățate podelele și să fie spălate geamurile. În acele zile nu existau dispozitive care să te ajute la muncă. Însă lui Edith nu-i plăcea să depună asemenea eforturi. După o zi de lucru se simțea prea obosită. Iar atunci când lua parte la o astfel de muncă manuală, se plângea că îi dă dureri musculare. Așa că evita chiar lucrul de care avea nevoie: efortul fizic. La fel ca unchiului ei, lui Edith îi plăcea să studieze și să scrie. Când își termina munca, în loc să se angajeze în acțiuni fizice, ajutând cu plăcere și voioșie la muncile necesare, ea se retrăgea în camera ei și scria scrisori acasă prietenilor ei despre oportunități și viața în misiune. Ellen White i-a adresat aceste întrebări serioase și preocupate:
Prin neglijarea îndatoririlor pe care trebuie să le facă o persoană, prin retragerea în camera ta pentru a așeza pe hârtie cu un limbaj strălucitor dedicarea ta față de Dumnezeu și față de adevăr, sau pentru a relata vreun incident care a avut loc, nu îți satisfaci eul?... Nu este datoria ta să-i ajuți pe cei care fac pași osteniți pentru a adăuga la confortul general și comoditatea familiei? – Manuscrise, vol. 10, p. 55
Prin acest apel sincer, Ellen White a avertizat-o că dacă nu își va schimba practicile egoiste și sedentare, va suferi consecințe fizice serioase și, din cauza propriei indolențe, își va scurta viața de slujire. Din nefericire, Edith nu a luat aminte la acest sfat. Câteva luni mai târziu, și ea a contractat tuberculoză, murind până la sfârșitul anului.
Totuși, suferința ei a trezit-o în cele din urmă la nevoia profundă de Isus. Înainte să moară, această tânără misionară s-a predat necondiționat lui Hristos.
4. Tinerii din ziua de azi, asemenea lui Edith Andrews în 1885, în loc să-și facă îndatoririle casnice, își petrec timpul pe Facebook, scriind e-mailuri și vorbind la telefon? Este aceasta o manifestare a egoismului, chiar și când scriu lucruri spirituale?Ce scuze egoiste ai găsit ca să nu-ți faci partea ta din sarcinile vieții?
5. În cunoscuta parabolă a bunului samaritean, un om este jefuit, bătut și lăsat să moară la marginea drumului. Un preot și un levit îi văd nevoile, dar nu îi oferă ajutor. În ce fel a semănat Edith cu preotul și levitul, atunci când nu a ajutat la îndatoririle de pe lângă casă?
Hotărâtă să evadeze
Aesun era disperată să-și câștige libertatea și să scape din Coreea de Nord. După ce tatăl și fratele ei mai mare au murit, ea a lucrat ore lungi în mina de cărbuni. Cu toate acestea, în timpul foametei din acea perioadă, Aesun a suferit teribil din cauza lipsei hranei. După multe dezbateri și planuri, familia lui Aesun s-a hotărât să încerce să scape. Ea a încercat să facă o călătorie periculoasă și să traverseze râul Tumen, care se găsește la granița cu China. Spre marea ei bucurie, a reușit cu succes să se ferească de proiectoare și de patrule și a ajuns în China. După aceea, a fost primită în interiorul unui grup de coreeni care locuiau în China.
Fără să aibă vreun act de identitate, Aesun era incapabilă să lucreze undeva. Dacă autoritățile chineze ar fi descoperit- o, ar fi trimis-o înapoi în Coreea de Nord. Prin urmare, avea parte de o existență limitată. S-a întâmplat ca Aesun să prindă o emisiune AWR transmisă pe unde scurte direct în Coreea de Nord. Singurele programe de radio și televiziune care sunt produse în Coreea de Nord au frecvența setată dinainte de către posturile oficiale și este ilegal să asculți emisiuni neoficiale. Oamenii care folosesc radiouri de contrabandă, cu frecvență pe unde scurte, sunt supuși unui risc extrem de real de a fi trimiși în unul dintre numeroasele lagăre din țară. Aesun a scris la adresa studioului AWR din Coreea de Sud, folosind un pseudonim, iar personalul de acolo i-a trimis material scris pe adresa cuplului de protestanți cu care locuia.
Însă nu a trecut mult și a fost descoperită de serviciul de securitate chinezesc. Aesun a fost trimisă înapoi în Coreea de Nord, unde a fost băgată imediat la închisoare. După un timp, a fost eliberată și s-a dus să trăiască cu mama și sora ei. Aesun le-a spus despre AWR, dar le era frică să caute emisiunile postului la radio. Aesun se simțea frustrată că ajunsese înapoi. Tânjea după libertate – libertatea de a lucra și de a avea o hrană potrivită, libertatea de a-și ajuta cumva familia, dar cel mai mult dintre toate, dorea să aibă libertatea de a afla mai multe despre Isus, pentru a-L urma. Așa că și-a mai adunat o dată curajul și a evadat, traversând același râu. A găsit familia care o primise cu bunăvoință anterior și și-a reluat viața secretă. Din nefericire însă, după un timp, autoritățile chineze au descoperit-o din nou. A fost trimisă iar în Coreea de Nord și, de data aceasta, a petrecut o perioadă mai lungă la închisoare, în condiții dure.
Fie din hotărâre, fie din disperare, după ce a fost eliberată, Aesun a traversat din nou râul, evadând miraculos a treia oară. După ce a continuat să fie în contact cu echipa AWR din Coreea de Sud, a fost vizitată de pastorul Lee, directorul studioului. Spre încântarea ei, el i-a adus un computer cu memoria plină de cărți ale Spiritului Profetic și de studii biblice.
Aesun a contactat un cuplu de adventiști din Mongolia, care s-au oferit să o ajute să ajungă în acea țară, unde avea să fie în siguranță. (Mongolia nu repatriază cetățenii nord-coreeni.) Chiar înainte să plece în Mongolia, a fost planificat un botez special, secret pentru Aesun. Acum, ea este plină de bucurie trăind credința proaspăt descoperită ca adventistă de ziua a șaptea. Continuă să locuiască în Mongolia, dar se gândește să se mute în Coreea de Sud. Oricum, de-a lungul anilor tumultuoși prin care a trecut, un singur lucru a rămas constant pentru Aesun: emisiunile AWR care i-au adus o voce a speranței.
Momente de aur
Cum îți petreci momentele tale prețioase? Umpli perioada de probă, pe care Dumnezeu ți-a alocat-o aici, studiind Cuvântul Lui, pentru a afla ce poți face mai bine ca să primești aprobarea Lui? Mintea ta este îndreptată spre o slujire perfectă a Domnului și spre păzirea poruncilor Lui, sau este ocupată cu povestiri captivante și povești nefolositoare? Oare nu abuzezi și nu irosești momentele de aur pe care Dumnezeu ți le-a dat ca să te pregătești pentru cer, dacă îți preocupi mintea cu istorisiri nefolositoare, ce nici nu te sfințesc mai mult, nici nu te fac curat ca pe Mântuitorul tău, ci servesc mai degrabă să corupă mintea și să o umple cu gânduri de mândrie, vanitate și egoism?
Dragi prieteni, oare nu a fost Cuvântul lui Dumnezeu desconsiderat, adevărul neglijat și chiar tratat cu ușurință de unii dintre voi? Gândiți-vă serios la drumul pe care îl urmați, trăind o viață de vanitate în timp ce ar trebui să suferiți pentru Mântuitorul care a murit pentru ca voi să puteți trăi. Cum vă puteți odihni, știind că nu sunteți acoperiți de zâmbetul lui Isus și că nu primiți din partea Lui nicio privire blândă de înțelegere, deoarece respingeți mila oferită și păcătuiți împotriva Lui în fiecare oră?
Vă aflați în mare pericol dacă Îl desconsiderați prea mult timp. Vă ocupați timpul cu vanitățile lumii și de-abia vă mai gândiți că aveți un suflet de salvat sau de pierdut. Ați uitat că există Cineva care a fost rănit pentru nelegiuirile voastre și lovit pentru fărădelegile făcute? Cineva care pledează acum pe lângă Tatăl, arătându-I mâinile și picioarele rănite, coapsa străpunsă și sângele vărsat, rugându-L să vă mai cruțe puțin timp; căci El a fost atârnat de cruce pentru a vă răscumpăra. Oh, ce dragoste, de câtă iubire și bunăvoință fără limite a dat dovadă Fiul lui Dumnezeu pentru noi! El a murit ca să dea viață celor care erau dușmanii Lui!
Chemarea scumpă a milei răsună acum, dar se va stinge degrabă. Timpul de probă se va încheia în curând. Cele șapte plăgi vor cădea, și atunci cei care au ales plăcerile lumii și s-au răzvrătit împotriva lui Dumnezeu vor striga după milă, dar nu va mai fi nimeni care să răspundă rugăciunilor lor. În schimb, se va auzi o voce care va declara: „Ai fost cântărit în cumpănă și ai fost găsit ușor.” Și în timp ce își vor da seama că nu au niciun loc unde să se adăpostească de furtuna teribilă a mâniei lui Dumnezeu, ei se vor ruga pentru încă o oră de probă, pentru a putea auzi din nou vocea scumpă care îi invită: „Voi, toți cei însetați, veniți la ape.” După aceea, în acea oră teribilă, vor auzi: „Prea târziu! Prea târziu!” „Fiindcă eu chem, și voi vă împotriviți, fiindcă îmi întind mâna, și nimeni nu ia seama, fiindcă lepădați toate sfaturile mele și nu vă plac mustrările mele, de aceea și eu voi râde când veți fi în vreo nenorocire, îmi voi bate joc de voi când vă va apuca groaza.”
Dragi prieteni tineri, situația voastră nu este acum lipsită de speranță. Isus vă iubește atât de mult încât a murit pentru păcatele voastre și, în schimb, vă cere să-L iubiți pentru acest sacrificiu imens. El este întotdeauna gata să vă asculte rugăciunile, să accepte darul inimilor frânte și al sufletelor smerite și să vă primească în turma Lui. Și ce dacă tovarășii voștri vă batjocoresc? Amintiți-vă că nu sunt decât muritori slabi la fel ca voi, și moartea poate pune stăpânire pe ei în doar câteva clipe. Oh, nu vă mai opuneți Duhului scump al lui Dumnezeu pentru asemenea tovarăși. Ei nu vă pot salva atunci când mânia lui Dumnezeu va veni peste toți cei nelegiuiți.
Dacă veți părăsi căile păcătoșilor și alegeți calea strâmtă care duce la ceruri, v-ați putea convinge tovarășii de greșelile lor și de pericolul în care se află neavându-L pe Mântuitor. La început, ar putea să râdă de voi, dar fiți răbdători. Îndreptați-i cu blândețe spre Cuvântul lui Dumnezeu. Spuneți-le, făcând din asta scopul vostru, că sunteți convinși că Acesta vă va judeca în ultimele zile. Aceasta este fundația pe care v-ați construit speranțele ca să ajungeți în cer și, prin studiul paginilor lui cu o inimă rugătoare, ați constatat cum puteți avea parte de comoara pe care nu o mănâncă moliile. Trăiți-vă credința, urmând cu blândețe Modelul iubit; și, printr-o viață bine ordonată, puteți fi mijloacele prin care oamenii sunt câștigați pentru Hristos.
În timp ce Se pregătea să-Și părăsească ucenicii și să Se înalțe la Tatăl, Isus i-a liniștit cu asigurarea că în casa Tatălui Său sunt multe locașuri și că El Se duce să le pregătească un loc, după care va veni din nou și îi va lua la El, pentru ca acolo unde Se află El să fie și ei. Vrei să ai o casă cu Isus? Un locaș în slava Sa? Vrei să fii un copil smerit al lui Dumnezeu astfel încât să ai la sfârșit o parte din moștenirea veșnică a sfinților?
Dacă Îl iubești pe Dumnezeu și păzești poruncile Lui, atunci când Isus îi va lua acasă pe copiii Lui credincioși, El îți va oferi o coroană care nu va rugini niciodată. Atunci vei putea mânca din fructul nemuritor al pomului vieții și vei fi vindecat de frunzele lui. Nu vei mai cunoaște niciodată boala sau tristețea; fericirea ta va fi completă în timp ce vei cânta cântecul izbăvirii. – The Youth’s Instructor, 1 ianuarie 1854
1. Descrie cu propriile cuvinte durata scurtă a timpului și pericolul de a aștepta prea mult.
2. De ce nu este situația ta lipsită de speranță în prezent?
3. În articol apare fraza „tovarășii voștri vă batjocoresc”. Caută „a batjocori” în dicționar și scrie ce sens are.
4. Te-a batjocorit vreodată cineva pentru că faci ce este corect? Ce trebuie să faci când se întâmplă asta?
5. Dacă alegem să facem rău ca urmare a bătăii de joc la care suntem supuși, ce anume iubim noi mai mult decât să-I aducem laude lui Dumnezeu? Ioan 12:42,43
6. Ce metodă este eficientă pentru a-i convinge pe alții de pericolul în care se află?
7. Descrie viitorul celor care Îl iubesc pe Dumnezeu și păzesc poruncile Lui.
Nu din întâmplare: Găinile
Numărul estimat de găini din lume este de 24 de miliarde. Specia nu este considerată în pericol de dispariție. Pe străzile din Key West, alergând în jurul parcării unui centru comercial din Big Pine Key, este ceva obișnuit să vedeți astfel de creaturi. Cu mai mult timp în urmă, au fost adoptate legi prin care sunt protejate legal în Key West, contribuind la o parte din atracțiile turistice și fundalul sonor al acelei insule de 3,2 pe 6,4 kilometri. Găinile merită să fie observate, chiar dacă sunt niște creaturi atât de obișnuite. De exemplu, în vârful capului au acea creastă (ca un pieptene) cărnoasă. Sub cioc au, de asemenea, o altă bucată cărnoasă de piele care atârnă (numită gușă). Aceste anexe, cu siguranță, nu sunt deloc întâmplătoare. Creatorul a proiectat pieptenele și gușa pentru a ajuta găinile să‑și redirecționeze fluxul sanguin spre piele. Designul lor este fix cum trebuie.
Înainte ca găinile să ouă, au fost planificate cu atenție pentru asta. Oul se învârte constant în oviductul găinii. În acest timp, în interiorul cojii se formează două „funii” albe (șalaze) care păstrează gălbenușul în zona centrală. În acest fel, embrionul se dezvoltă liber, fără să se atingă vreodată de o parte sau alta a cojii.
Odată ce oul este depus, mai durează 21 de zile până ce eclozează, perioadă în care trebuie să fie întors în continuare. Cum se întâmplă asta? Urmărește o cloșcă. Aceasta se ridică de la trei până la cinci ori pe zi și întoarce ouăle cu ciocul. Această acțiune nu este deloc întâmplătoare. Oamenii au construit incubatoare, aparate cu ajutorul cărora țin ouăle la cald, acestea fiind programate cu atenție să le și întoarcă de trei-cinci ori pe zi. De unde au știut inventatorii de câte ori trebuie să facă asta? Au învățat urmărind cloștile. Acestea însă nu au învățat acest aspect de la nimeni, ci au fost programate în mod intenționat astfel de către Creatorul lor, care nu a lăsat nimic la întâmplare. Apropo, dacă ouăle nu ar fi întoarse, puișorii dinăuntru ar rămâne lipiți de coajă și după eclozare ar ieși cu defecte fizice. În mod cert, acest lucru nu a intrat în planul Creatorului.
Găinile, la fel ca toate păsările, nu au dinți. Așadar, cum digeră lucrurile pe care le răzuiesc de pe sol și le iau cu ciocul? Deloc întâmplător, și pentru asta a existat un plan. Găinile au fost prevăzute cu o gușă, ca un fel de săculeț, chiar în partea de jos a esofagului, unde își depozitează o vreme hrana culeasă. Scopul este cel de a o înmuia. Apoi, mâncarea trece în pipotă – adevăratul stomac al găinii – care are rol de măcinare a hranei în bucăți mai mici. Această mașinărie este pusă în funcțiune cu ajutorul pietricelelor sau al altor granule ciugulite. Designul pipotei include un strat dur de cheratină proteică, al cărui rol este de a proteja pereții mușchiului pipotei, astfel încât acesta să nu se deterioreze în timp ce semințele de care are nevoie găina în dietă sunt măcinate și făcute digerabile.
Găina nu este conștientă de Creatorul ei. Dar noi, oamenii, am primit o minte, deloc întâmplător, prin care să fim conștienți de Dumnezeul nostru Creator, pentru a fi gata să ne închinăm Lui în persoană, în curând.