Predicarea Cuvântului

Oamenii fac deseori greșeli atunci când își aleg conducători. Dumnezeu însă nu alege niciodată persoana greșită, surprinzând mai mereu lumea prin liderii aleși de El.

1 Corinteni 1:26,27: De pildă, fraților, uitați-vă la voi, care ați fost chemați: printre voi nu sunt mulți înțelepți în felul lumii, nici mulți puternici, nici mulți de neam ales. Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de rușine pe cele înțelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de rușine pe cele tari.

Adesea, Dumnezeu nu-i ia în seamă pe cei foarte educați. Acest lucru nu se întâmplă deoarece El disprețuiește educația, ci pentru că, deseori, o persoană educată nu reușește să-și dea seama cât de ignorantă este cu adevărat.

1 Corinteni 8:1,2: Dar cunoștința îngâmfă... Dacă crede cineva că știe ceva, încă n-a cunoscut cum trebuie să cunoască.

Deoarece oamenii obișnuiți pot fi adesea mai ușor de învățat, Dumnezeu alege lideri dintre aceștia. Atunci când vede oameni obișnuiți pe care îi poate folosi în roluri de conducere, El îi instruiește, obișnuindu- i cu situațiile dificile pe care trebuie să le stăpânească.

„Isus Și-a ales primii elevi din rândul oamenilor de rând. Pescari din Galileea, ucenicii erau oameni simpli, neșcoliți; nu beneficiaseră de o educație rabinică, nu cunoșteau învățăturile și obiceiurile lor, însă învățaseră din disciplina severă a trudei și a greutăților. Erau oameni care puteau fi instruiți și modelați.” – Educație, p. 85

O astfel de educație în conducere i-a dat Dumnezeu lui William Miller, bărbatul care a devenit reformator american. Tatăl lui William Miller fusese un mare patriot, având funcția de căpitan în armata continentală a lui George Washington, și aproape că și-a dat viața în timpul bătăliei pentru New York. Familia Miller renunțase la aproape toate posesiunile ei pentru a sprijini războiul, ajungând extrem de săraci până la sfârșitul acestuia. Drept urmare, Miller a crescut în sărăcie, fiind obișnuit cu dificultățile.

În tinerețe, Miller a observat că mulți dintre cei mai influenți oameni din comunitate nu luau Biblia în serios. Cu toate acestea, Miller îi admira, deoarece, aparent, aceștia erau generoși, morali și etici. Acești oameni adoptaseră o viziune asupra lumii numită deism. Deiștii credeau că Dumnezeu crease lumea cu mult timp în urmă. Dar, la fel ca saducheii din zilele lui Hristos, aceștia credeau că El Își lăsase creația să evolueze după legi proprii. În opinia unui deist, Dumnezeu a făcut lumea, însă l-a lăsat pe om să se îngrijească de ea.

Grozăviile războiului, suferințele oamenilor nevinovați, bolile care au nimicit un mare număr de creștini din lume – toate acestea, precum și alte tragedii, erau folosite de către deiști ca dovadă că Dumnezeul descris în Biblie nu era decât o născocire și că El nu intervenea în chestiunile vieții. De asemenea, deiștii credeau că în Biblie există numeroase contradicții și respingeau istorisirile din Scriptură, considerându-le mituri. De exemplu, aceștia ridiculizau istoria lui Iona și faptul că a fost înghițit de un pește din care a ieșit viu la mal trei zile mai târziu. Totodată, respingeau minunile făcute de Isus.

Unchiul lui William și bunicul din partea mamei erau amândoi pastori baptiști. Pe măsură ce a crescut neîncrederea lui Miller în Biblie, el a ajuns să imite și să ia în derâdere aceste pastorații, spre amuzamentul prietenilor lui deiști. Nimeni nu bănuia că, într-o bună zi, Miller va ajunge să fie un predicator puternic, care, la rându-i, avea să fie imitat și luat în râs. Cu toate că părea departe de Dumnezeu, el era un bărbat cinstit în căutarea adevărului. Soția lui nu a încetat nicio clipă să se roage pentru el, iar Dumnezeu i-a răspuns la rugăciuni.

1. De ce alege adesea Dumnezeu oameni slabi care să facă lucrări mărețe pentru El? Dă câteva exemple din Scriptură.

2. În ce fel se aseamănă deismul cu credința în evoluție?

3. Enumeră câteva lucruri care l-au ajutat pe Miller să-și depășească perspectiva deistă. Ce anume ne poate proteja de erorile lui Miller?

Asemenea tatălui său, William Miller a fost foarte patriot, alăturându-se armatei Statelor Unite pentru care a luptat în războiul din 1812. Era un bărbat extrem de respectat și a primit rangul de locotenent. În timpul bătăliei de la Plattsburg, a fost martorul unor dovezi dramatice și convingătoare că în evenimentele umane intervenea o putere supranaturală, fapt care i-a tulburat perspectiva deistă.

Chiar dacă nu era creștin, după război, Miller a început să participe regulat la biserică împreună cu soția lui. Fiind un bun lector, citea enoriașilor câte o predică din cartea Proudfoot’s Practical Sermons atunci când lipsea pastorul. Într-o duminică, în timp ce era la amvon și citea o predică despre responsabilitățile părinților, a ajuns să fie convins de propria lui condiție de păcătos. Miller a început să plângă și a fost incapabil să termine de citit predica. Mintea lui a fost impresionată de următorul gând profund: „Cât de minunat este că Dumnezeu nu doar că există, dar este și iubitor și bun. Lui Îi pasă de creația Sa și poate îndepărta vina oamenilor.”

Mai târziu, amintindu-și de această experiență, scria: „Deodată, caracterul Mântuitorului a impresionat cu putere mintea mea. Se părea că există o Ființă atât de bună și de miloasă care să ispășească nelegiuirile noastre și prin aceasta să ne salveze de suferință și de pedeapsa păcatului. Imediat am simțit cât de iubitoare poate fi această ființă și mi-am închipuit că pot să mă arunc în brațele Sale și să mă încred în mila unuia ca El. Dar s-a ridicat întrebarea: Cum se poate dovedi că există o astfel de Ființă? Am descoperit că în afară de Biblie nu se găsește nicio dovadă a existenței unui așa Mântuitor, sau chiar a unei stări viitoare... Și am înțeles că Biblia scotea în evidență tocmai pe Mântuitorul de care aveam eu nevoie; și am fost uimit să descopăr cum o carte – după părerea mea de atunci – neinspirată dezvoltă niște principii atât de perfect adaptate nevoilor unei lumi căzute. Am fost constrâns să admit că Scripturile trebuie să fie o descoperire de la Dumnezeu. Ele au devenit plăcerea mea; iar în Isus am găsit un prieten. Mântuitorul a devenit pentru mine primul dintre zeci de mii; iar Scripturile, care mai înainte pentru mine erau întunecate și contradictorii, au devenit o candelă pentru picioarele mele și o lumină pe cărarea mea. Mintea mi s-a liniștit și mi s-a limpezit. Am constatat că Domnul Dumnezeu este o stâncă în oceanul vieții. Biblia a devenit apoi studiul meu de căpetenie și pot spune în adevăr că am cercetat-o cu o mare plăcere. Am găsit acea jumătate despre care nu mi s-a vorbit niciodată. M-am întrebat atunci de ce nu văzusem mai înainte frumusețea și măreția ei și m-am minunat cum de am putut-o lepăda. Am descoperit tot ce-mi putea dori inima și un bun leac pentru toate bolile sufletului. Am pierdut gustul pentru orice altă lectură și mi-am îndreptat inima să primesc înțelepciune de la Dumnezeu.” – Tragedia veacurilor, p. 319

Lipsa formării teologice nu l-a împiedicat pe Miller să înțeleagă Biblia. În timpul pe care îl dedica zilnic studiului și rugăciunii, alături de el stăteau îngerii. În fiecare zi, punea în practică adevărurile pe care le învăța din Scriptură, vorbind deseori despre acestea atât acasă, cât și în adunări. Pentru viitorul rol util al lui Miller în lucrarea lui Dumnezeu, toate acestea i-au fost învățătură esențială.

4. Ce poți face zilnic pentru a te pregăti să fii de folos în viitor în lucrarea lui Dumnezeu?

Pe vremea lui William Miller, mulți predicatori învățau că pe pământ va fi pace o mie de ani înainte de a doua venire a lui Isus. Însă pe măsură ce a studiat sistematic profețiile, Miller nu a descoperit nicio astfel de învățătură. În loc de aceasta, a văzut că Biblia învață clar că Isus va veni înainte de mileniu.

Pe măsură ce a căpătat sentimentul profund al apropiatei reveniri a lui Hristos, Miller și-a dat seama că soliile din Biblie privind sfârșitul vremurilor trebuie să fie prezentate lumii. El s-a rugat ca Dumnezeu să pună povara pe cineva. A vorbit cu pastori și i-a îndemnat să predice profețiile. Însă niciunul nu l-a ascultat. Neputând găsi niciun predicator care să transmită mesajul revenirii lui Hristos, el a început să simtă cu tărie că va trebui să o facă el însuși.

Ideea de a predica i s-a părut absurdă lui Miller. Având aproximativ cincizeci de ani, se simțea deja un om bătrân. Era fermier și nu era obișnuit să țină discursuri în mod regulat. Avea mijloace limitate. Singurul lucru pe care îl putea oferi era un mesaj biblic care îi schimbase viața. După ce a dus o luptă cu sine, s-a predat lui Dumnezeu și a promis să transmită mesajul revenirii apropiate a lui Hristos, oricând avea să i se ceară aceasta.

Predarea lui Miller a fost ceea ce aștepta Dumnezeu. La nici o oră de când s-a întâmplat asta, a primit prima solicitare de a ține o serie de lecturi publice într-un oraș din apropiere. Din acest moment au început să curgă solicitările, acestea fiind atât de multe, încât s-a simțit incapabil să le accepte pe toate. Deși mesajul lui Miller era uluitor, maniera lui de prezentare era calmă și demnă. Ziariști sosiți pentru a scrie despre prezentările lui Miller erau surprinși de maniera limpede și metodică în care se desfășurau predicile lui. Ascultătorii își foloseau Bibliile, iar Duhul Sfânt era prezent. Predicile lui Miller eliberau puterea Cuvântului lui Dumnezeu. În timp ce explica cronologia profetică din Daniel și Apocalipsa, el își purta auditoriul către sentința lui Dumnezeu.

Ascultătorii tremurau în timp ce le era trezită conștiința. Viețile erau schimbate. Comunitățile se schimbau. Bețivii deveneau abstinenți. Libertinii ajungeau curați sufletește. Patronii de cârciumi își închideau localurile. Necredincioșii renunțau la necredința lor și deveneau creștini. Numărul participanților la serviciile divine și orele de rugăciune a crescut. De o astfel de predicare e nevoie astăzi.

2 Timotei 4:2: Propovăduiește Cuvântul, stăruiește asupra lui la timp și ne la timp, mustră, ceartă, îndeamnă cu toată blândețea și învățătura.

Miller studiase cu sârguință Scripturile ani de zile, iar acum predica Cuvântul cu putere. Deseori, ca notițe, își lua cu el la amvon doar un text simplu din Scriptură. El se supunea încă unei învățături din Biblie despre predicare.

1 Corinteni 2:2: Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos, și pe El răstignit.

Predicile lui Miller Îl scoteau în evidență pe Hristos, precum și venirea Lui apropiată. El vorbea cu simplitate despre a doua venire a Mântuitorului care Își dăduse viața pentru păcatele noastre și S-a dus în ceruri ca să ne pregătească un loc. Miller Îl iubea pe acel Hristos pe care Îl prezenta.

Cu toate că acest servitor al lui Dumnezeu a fost de două ori dezamăgit, atunci când Isus nu a venit nici în primăvara lui 1844 și nici în toamna aceluiași an, mesajul lui plin de credincioșie și bazat pe profețiile din Biblie a dus la îndeplinirea scopului lui Dumnezeu. Mesajul lui despre Isus a avertizat, a trezit și revitalizat interesul despre profeții. Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, William Miller a fost folosit pentru a începe o mișcare ce, în cele din urmă, va duce mesajul final al iubirii lui Dumnezeu în întreaga lume. După aceea va veni sfârșitul.

5. De ce erau predicile lui Miller atât de puternice? Ia în considerare atât omul, cât și mesajul. Ce i-ar putea face în ziua de azi pe predicatori mai puternici?

Studiu biblic prin intermediul radioului

Era seara târziu. Stăteam întins în pat după o zi grea și obositoare. Mă durea spatele și mă gândeam la Dumnezeu. „Oh, Doamne, de ce nu pot să aud despre Tine la radio?” Am crescut în Bulgaria în timpul comunismului și am primit o educație ateistă. Aveam o sete arzătoare de Dumnezeu, dar nu exista niciun loc unde să mi-o astâmpăr. După căderea comunismului, s-au deschis bisericile, însă a continuat să-mi fie sete după Dumnezeu. Trăiam într-un orășel unde nu era nicio altă biserică decât cea ortodoxă. Cel puțin, așa credeam în acel moment.

Așa că stăteam întins pe pat, întrebându-mă de ce nu s-a gândit nimeni să predice despre Dumnezeu la radio. Aveam un radio vechi și mi-ar fi fost foarte comod să ascult. Dintr-odată, am auzit o voce în adâncul minții mele: „Deschide radioul pe unde scurte.” Vocea fusese atât de distinctă încât m-am ridicat imediat din pat. Am început de îndată să schimb frecvențele radioului. Am auzit o voce limpede: „Aici Vocea Speranței – Radioul Adventist Mondial” „Ar putea fi ceva pentru mine”, mi-am spus.

Așa că am început să ascult programele AWR. Am continuat să fac asta în următoarele trei luni – în fiecare dimineață și din nou seara, atunci când același program era retransmis. După aceasta, am simțit că trebuie să fiu botezat. Atunci m-am rugat: „Doamne, Te rog, spune-mi unde să merg ca să fiu botezat.” În aceeași zi, atunci când am ascultat programul „meu”, prezentatorul a anunțat subiectul: „Care biserică este cea adevărată?” Dumnezeu răspundea rugăciunii mele. M-am hotărât să caut o biserică adventistă. M-am dus la Sofia, capitala Bulgariei, unde credeam că s-ar putea găsi o biserică adventistă. Când am ajuns la sediu, frații mi-au spus că era o biserică adventistă în orașul meu! Eram atât de bucuros!

M-am întors acasă și l-am căutat pe pastorul local. La acel moment, biserica nu avea propria clădire, iar credincioșii țineau serviciile divine în casele lor. Tânărul pastor m-a invitat acasă la el și i-am spus imediat că vreau să fiu botezat. Mi-a zâmbit cu blândețe și mi-a explicat că trebuie să studiez Biblia mai întâi. „Dar deja am studiat-o”, i-am răspuns. „La radio!” A rămas surprins și a început să-mi pună întrebări, pentru a afla care este nivelul meu de cunoștințe. La final, a exclamat: „Prietene, ești pregătit cu adevărat!”

Așa că am fost botezat, iar ziua aceea a fost cea mai fericită din viața mea. Bineînțeles, n-am ascuns lumina „sub pat”. Le-am spus tuturor prietenilor și rudelor mele despre noua speranță pe care o primisem. Știu că Isus vrea să binecuvânteze fiecare om și să mântuiască pe oricine Îl caută din toată inima.

Pregătindu-mă să-L văd pe Isus (I)

Când eram tânără, am simțit că am nevoie de Mântuitor. Aveam cam unsprezece ani când m-am bucurat prima dată de iubirea Lui. Înainte de asta, eram condamnată de păcat. Îmi amintesc că atunci când eram foarte mică simțeam nevoia de a avea păcatele iertate și curățate, pentru a nu mă simți nenorocită pentru totdeauna.

Am avut părinți care obișnuiau să se roage și care simțeau o mare teamă în privința bunăstării copiilor lor. Îmi amintesc că încercam ca înaintea lor să par perfect indiferentă, de teamă că s-ar putea gândi că sunt sub condamnare, în timp ce în inima mea sufeream și zi și noapte eram tulburată, fiind speriată că aș putea muri în natura mea păcătoasă. Ce suferințe teribile îmi treceau prin minte atunci când avea loc vreo furtună cu tunete! Se întâmpla adesea să mă trezesc noaptea și să plâng, neîndrăznind să-mi închid ochii ca să dorm, de teamă că ar putea sosi vremea judecății sau că m-ar putea ucide fulgerul, fiind astfel pierdută pentru totdeauna.

Copii, dacă vreunul dintre voi simte că nu are speranță în Hristos și vă este teamă sau tremurați când se ivește vreo furtună, întrebați-vă următorul lucru: Dacă îmi este teamă acum, cum aș putea sta drept în ziua aceea măreață și teribilă a mâniei lui Dumnezeu? Niciun nelegiuit nu va scăpa atunci. Nu va mai fi atunci nicio oră și nu va mai exista niciun moment pe care să-l aveți la dispoziție pentru a vă pregăti pentru ziua aceea teribilă. Veți fi atunci martori nu doar la ploaie, fulgere și tunete; fiecare insulă va dispărea și munții nu se vor mai găsi. „O grindină mare, ale cărei boabe cântăreau aproape un talant, a căzut din cer peste oameni” (Apocalipsa 16:21). Furtuna mâniei lui Dumnezeu va sosi în curând peste lumea aceasta vinovată. Puteți îndura gândul de a vă afla într-o astfel de scenă, fără să aveți speranță în Dumnezeu și fără să simțiți că privirea Lui nimicitoare este îndreptată asupra voastră? Dacă doriți un adăpost, trebuie să-l căutați acum și, atunci când Domnul Își va manifesta mânia înspăimântătoare, veți fi ascunși.

Îmi amintesc că o auzeam deseori pe mama mea rugându- se pentru noi; îmi amintesc mai ales o noapte anume, după ce mă dusesem la culcare. Nu o să uit niciodată acea rugăciune sinceră înălțată pentru copiii ei neconvertiți. Părea să fie extrem de tulburată în timp ce se lupta cu Dumnezeu pentru noi. „Oh, își vor croi drum spre distrugere și nenorocire în ciuda atâtor rugăciuni?” În timp ce contemplam problema, mintea îmi era inundată de astfel de gânduri: sfinții și în special părinții mei doresc să mă salveze de la distrugere și, totuși, eu sunt atât de necugetată și de crudă încât nu le iau în seamă rugăciunile, nu mă îndepărtez de condamnarea care mă apasă și, urmându-mi calea nepăsătoare, demonstrez din plin că aleg mai degrabă moartea decât viața.

Dragi copii, dacă aveți părinți care se roagă, prețuiți- le rugăciunile, urmați-le indicațiile și amintiți-vă că va trebui să dați socoteală pentru privilegiile de care vă bucurați acum. Toți locuitorii cerurilor sunt interesați de mântuirea voastră. Dumnezeu Și-a dat singurul Său Fiu să moară pentru păcatele voastre. Îngerii veghează asupra voastră și încearcă să vă întoarcă atenția spre Dumnezeu, pentru a căuta să vă salvați sufletul. Creștinii sunt interesați de voi și lucrează și se roagă pentru voi. Părinții voștri, care au avut grijă de voi întreaga voastră viață, dacă sunt creștini, sunt profund interesați de soarta voastră. Ei vă prezintă în fața tronului și se roagă cu sinceritate ca Dumnezeu să vă izbăvească, să nu vă lase plată păcatului și să fiți pierduți pentru totdeauna. Inimile lor îndurerate nu-și vor găsi odihna până când nu vă vor vedea ucenici ai blândului și modestului Mântuitor. Vă veți împietri voi inimile în fața rugăciunilor pe care le înalță pentru voi? Nu veți fi voi interesați de propria salvare a sufletului? Veți crede că este o dovadă de curaj (cum am crezut și eu cândva) să păreți indiferenți și nepăsători, ca și cum disprețuiți lacrimile și rugăciunile unei mame? Oh, vă veți „croi drum spre distrugere și nenorocire în ciuda atâtor rugăciuni”? Când toți doresc să vă ajute, voi nu vă veți ajuta?

Am acum pentru copiii mei sentimentele de dragoste și de puternic atașament ale unei mame. Mi s-a întâmplat adesea să-mi doresc să trăiesc din nou zilele din tinerețe. Oh, câtă grijă aș avea față de sentimentele părinților mei! M-aș supune lor cu dragoste. Mi-aș deschide tot sufletul în fața părinților mei temători și nu m-aș mai comporta cum am făcut-o cândva. Dacă citeam Biblia și părinții mei intrau în cameră, o ascundeam rușinată. Copii, dacă ar fi cineva îndreptățiți să vă asculte confesiunile, aceștia ar fi părinții voștri, care, în copilăria voastră, au trăit atât de multe ore pline de teamă, veghindu-vă viața și iubindu-vă așa cum doar un părinte o poate face.

În 1839, William Miller, slujitorul credincios al Domnului, a vizitat Portland, Maine, și a ținut o serie de predici despre a doua venire a lui Hristos. Acestea au avut un mare impact asupra mea. Am știut că, dacă Hristos venea și mă găsea așa cum eram atunci, eram pierdută. Se întâmpla ca în unele momente să fiu extrem de tulburată în privința situației mele. Dar îmi era greu să mă predau complet Domnului. Știam că dacă practici religia, trebuia să fii creștin cu totul. Să fii creștin mi se părea un lucru atât de măreț, încât îmi era teamă că nu voi fi niciodată dacă aș fi practicat religia. Așa că, mai multe luni de zile, am rămas cu sufletul tulburat și neliniștit. - The Youth’s Instructor, 1 decembrie 1852

1. Dacă nu avem speranță în Hristos, ar trebui să ne comportăm cu indiferență? __ Ce anume ar trebui să ne întrebăm pe noi înșine?

2. Ce trebuie să facem dacă vrem să fim adăpostiți de furtuna mâniei lui Dumnezeu?

3. Enumeră trei lucruri pe care ar trebui să le faci dacă ai părinți care se roagă.

4. Care sunt dovezile că locuitorii cerului sunt interesați de salvarea voastră?

5. Scrie cu propriile tale cuvinte ce înseamnă „să-ți croiești drum spre distrugere și nenorocire în ciuda atâtor rugăciuni”_.Este ceva ce faci? Dacă da, atunci ce ar trebui să faci?

6. La ce anume au dreptul părinții tăi mai mult decât oricine altcineva? __ De ce?

7. Ce efect a avut asupra autoarei predicarea limpede a Cuvântului lui Dumnezeu?

Nu din întâmplare: Păsările colibri

Pasărea colibri este cea mai mică dintre toate păsările, unele specii având puțin peste cinci centimetri în lungime. Aceste păsări sunt singurele care au abilitatea de a zbura înapoi. Aripile lor, câteodată fosforescente, bat de 8 până la 70 de ori pe secundă, în funcție de mărimea speciei. Cea mai mică dintre aceste păsări face cele mai multe mișcări.

În timp ce aripile lor bat cu așa o mare rapiditate, ele consumă o cantitate enormă de energie din cauza ratei metabolice extrem de rapide. Porțiile de mâncare ale păsărilor colibri sunt foarte mici, dar acestea sunt consumate de atât de multe ori pe parcursul unei zile, încât la finalul acesteia este posibil ca o pasăre să se fi alimentat cu o cantitate de nectar și nevertebrate care depășește de câteva ori propria ei greutate. Aspectul lor, deloc întâmplător, include un cioc perfect închis, care poate fi doar puțin deschis, atunci când doresc – numai cât să permită limbii să țâșnească în interiorul florilor pe care le polenizează și să se retragă cu hrană dătătoare de viață.

Un alt aspect deloc întâmplător include abilitatea păsării colibri de a estima cantitatea de zahăr din nectarul pe care-l gustă. Această pasăre mică va respinge florile care produc nectar cu mai puțin de 12% zahăr – preferând întotdeauna o concentrație de 25% pentru nevoile lor. Acest lucru a fost măsurat cu exactitate, totuși nimeni în afara Creatorului nu știe cum fac păsările colibri acest lucru. Zahărul, chiar dacă oferă energie, nu este nutritiv, iar o pasăre colibri adultă a fost programată să facă față acestei situații. Deloc întâmplător, păsările colibri își satisfac nevoile mâncând insecte și păianjeni pentru proteine, vitamine și minerale, hrănindu-și și puii cu acestea.

Ritmul cardiac al unor păsări colibri atinge 1.260 de bătăi pe minut. Ca urmare a metabolismului ridicat, pasărea colibri se poate afla oricând la numai câteva ore distanță de înfometare dacă inima ei ar bate în acest ritm continuu. Însă Creatorul a oferit o altă soluție minunată și deloc întâmplătoare acestei micuțe păsări, făcând-o capabilă să-și încetinească ritmul cardiac până la 50-180 de bătăi pe minut în timpul nopții sau atunci când nu are la dispoziție o sursă adecvată de hrană. Asta înseamnă aproximativ zece procente din ritmul folosit atunci când plutesc deasupra florilor din care se alimentează cu nectar. Atunci când se odihnesc astfel, păsările colibri intră într-o stare de hibernare cunoscută ca „toropeală”. Drept urmare, aceste păsări nu au întotdeauna o durată de viață scurtă, așa cum au multe alte creaturi cu metabolism rapid. De fapt, se știe că păsările colibri supraviețuiesc în captivitate până la șaptesprezece ani.

Un alt factor uimitor care apare când aceste păsări micuțe intră în starea de „toropeală” este un mecanism psihologic de supraviețuire, unic în cazul păsărilor colibri. Acest factor are de-a face cu funcția rinichilor. Oamenii de știință au descoperit că are loc cumva – și în mod cert este un aspect deloc întâmplător dat de Dumnezeu – nu doar o încetinire a ritmului lor cardiac, ci și a ritmului filtrării de către rinichi. Funcționarea normală a rinichilor este de fapt întreruptă în timpul toropelii păsării colibri, iar deshidratarea este împiedicată prin faptul că glucoza, apa și sărurile sunt reabsorbite în loc să fie eliminate. La fel de remarcabil este faptul că, atunci când vine timpul să zboare din nou și găsesc hrană în apropiere, toate funcțiile revin la normal.

Frumusețea păsării colibri ne conduce la închinare în fața Creatorului ei. Înțelepciunea complexă a designului ei ne lasă fără respirație!