Viața modelată de Hristos și vorbirea inspirată de Duhul

Jose Antonio trăia de ani de zile ca vagabond pe străzile din Palma, Spania. Cu părul alb, cu barbă și neîngrijit, Jose părea mai bătrân de 57 de ani. Într-o zi, Salva Garcia, proprietarul unei frizerii, l-a abordat pe Jose și i-a propus o transformare totală. După ce părul i-a fost descâlcit, tuns și vopsit, Jose a primit și haine noi. Stând în fața oglinzii, ochii lui Jose s-au umplut de lacrimi. „Eu sunt acesta? Sunt foarte diferit; nimeni n-o să mă recunoască.” Ulterior avea să adauge: „Nu a fost doar o schimbare a înfățișării. Mi-a schimbat viața.”

În Efeseni 4:17-32, Pavel susține că unii credincioși au traversat o transformare completă. S-au dezbrăcat de vechea persoană și și-au îmbrățișat noua identitate. Însă, ca și în cazul schimbării lui Jose, aceasta nu este doar o transformare exterioară. Include înnoirea „în duhul minții” (Efeseni 4:23), aducând la viață „o neprihănire și o sfințenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4:24). Aceasta este transformarea supremă.

Comentariu EGW

Să ne ținem întotdeauna ochii aţintiţi la Hristos şi El ne va apăra. Privind la Hristos, noi suntem în siguranţă. Nimic nu ne va smulge din mâna Sa. Astfel, dacă vom privi mereu la El, vom fi „schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă, prin Duhul Domnului” (2 Corinteni 3:18). 
În felul acesta au ajuns primii ucenici să fie asemenea scumpului lor Mântuitor. … Ucenicii erau şi ei nişte oameni supuşi „aceloraşi slăbiciuni ca şi noi” (Iacov 5:17). Ei aveau de dus aceeaşi luptă cu păcatul ca şi noi şi aveau nevoie de acelaşi har pentru a trăi o viaţă sfântă. 

Chiar Ioan, ucenicul iubit, cel care a reflectat cel mai mult asemănarea cu Mântuitorul, nu avea din fire un caracter plăcut. El nu numai că era încrezut şi ambiţios după mărire, ci şi violent şi răzbunător când era ofensat. Dar, pe măsură ce îi era descoperit caracterul divin al Mântuitorului, el îşi recunoştea slăbiciunile şi această cunoaştere îl făcea smerit. Tăria şi răbdarea, puterea şi bunătatea, maiestatea şi blândeţea pe care le-a văzut zilnic în viaţa Fiului lui Dumnezeu au umplut sufletul său de admiraţie şi iubire. Zi de zi inima sa a fost atrasă spre Hristos, până când, din iubire pentru Învăţătorul său, el s-a pierdut din vedere. Temperamentul său răzbunător şi ambiţios a fost supus puterii modelatoare a Domnului Hristos. Influenţa regeneratoare a Duhului Sfânt i-a înnoit inima. Puterea iubirii lui Hristos a lucrat transformarea caracterului său. Acesta este rezultatul sigur al unirii cu Hristos. Când Domnul Hristos locuieşte în inimă, întreaga natură este schimbată. Spiritul lui Hristos și iubirea Lui înmoaie inima, supun sufletul şi înalţă gândurile şi dorinţele noastre către Dumnezeu, către ceruri. – Calea către Hristos, p. 72–73 

„Căci, dacă este cineva în Hristos, este o făptură nouă. Cele vechi s-au dus: iată că toate lucrurile s-au făcut noi” (2 Corinteni 5:17). Prin puterea lui Hristos, bărbați și femei au sfărâmat lanțurile obiceiurilor păcătoase. Ei au renunțat la egoism. Cel profan a ajuns evlavios, bețivul, cumpătat, cel desfrânat, curat. Sufletele care au purtat asemănarea cu Satana au fost schimbate după chipul lui Dumnezeu. Această schimbare este în ea însăși minunea minunilor. O schimbare săvârșită prin Cuvânt este una dintre cele mai profunde taine ale Cuvântului. Noi nu o putem înțelege; nu putem decât să credem, așa cum spun Scripturile, că ea este „Hristos în voi, nădejdea slavei”. – Faptele apostolilor, p. 476
 

1. Compară Efeseni 4:17-32 cu Coloseni 3:1-17. Cum pledează Pavel pe lângă credincioși să trăiască în așa fel încât să cultive unitatea în biserică?

În secțiunea anterioară, Efeseni 4:1-16:, tema lui Pavel a fost unitatea bisericii. Când comparăm versetul 1 și versetul 17 din Efeseni 4 observăm asemănarea dintre cele două îndemnuri ce cuprind viața sau comportamentul. Această asemănare sugerează că Pavel abordează aceeași temă – unitatea și modul de viață care o favorizează –, dar dintr-un punct de vedere nou și inițial mai negativ.

În Efeseni 4:17-24, Pavel compară stilul de viață al neamurilor, văzut în detrimentul unității (Efeseni 4:17-19), cu adevăratele modele de viață creștină care cultivă unitatea (Efeseni 4:20-24). Citind critica aspră a lui Pavel la adresa stilului de viață depravat al neamurilor, ar trebui să nu uităm convingerea lui că neamurile sunt răscumpărate de Dumnezeu prin Hristos și li se oferă apartenență deplină la poporul lui Dumnezeu (Efeseni 2:11-22; Efeseni 3:1-13). Prin urmare, în Efeseni 4:17-19, el face o descriere incompletă și negativă a „neamuri[lor] din naștere” (Efeseni 2:11).

Pavel nu este preocupat doar de anumite păcate sau comportamente. Este îngrijorat de un anumit tipar de comportament manifestat, o traiectorie descendentă de trăire în ghearele păcatului. Efeseni 4:17-19 face un portret al spiritualității împietrite: „în deşertăciunea gândurilor lor, având mintea întunecată, fiind străini de viaţa lui Dumnezeu”. Această spiritualitate împietrită este sursa înțelegerii întunecate, menționată la începutul pasajului („din pricina neştiinţei în care se află în urma împietririi inimii lor”, Efeseni 4:18,19) și sursa practicii sexuale depravate, subliniată la sfârșitul pasajului („s-au dedat la desfrânare şi săvârşesc cu lăcomie orice fel de necurăţie”, Efeseni 4:19). Depărtați de Dumnezeu, nu știu cum să trăiască și, separați de harul Său mântuitor, continuă într-o prăbușire în păcat și depravare.

Ce experiență personală ai cu forța păcatului de a trage continuu pe oricine în jos, în și mai multe păcate?

Comentariu EGW

Israeliții au fost ispitiți să păcătuiască într-un moment în care se aflau într-o stare de tihnă și siguranță. Au pierdut din vedere faptul că trebuie să caute fără încetare fața lui Dumnezeu, au uitat să se mai roage și s-au lăsat în voia unei prea mari încrederi în ei înșiși. Comoditatea, lenevia și înclinația către petreceri au lăsat nesupravegheată citadela sufletului și gândurile josnice și-au făcut intrarea. Trădătorii de dincoace de ziduri au fost aceia care au dărâmat întăriturile principiilor și l-au lăsat pe Israel pradă puterii lui Satana. În felul acesta caută Satana să nimicească sufletele și în zilele noastre. Un lung proces pregătitor, necunoscut lumii, se desfășoară în minte înainte ca un creștin să săvârșească fățiș păcatul. Mintea nu coboară deodată de la curăție și sfințenie la viața de rând, la patimi și fărădelege. E nevoie de timp, pentru ca aceia care sunt făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu să ajungă niște brute sau să aibă chipuri demonice. Privind, noi suntem schimbați. Omul care nutrește în inimă gânduri necurate ajunge în cele din urmă să aibă plăcere de păcatele pe care altădată la privea cu scârbă. …

Mintea este învățată să se deprindă cu păcatul … conștiința, care odată era foarte sensibilă … ajunge să se înăsprească și să se ocupe cu foarte mult interes de asemenea lucruri. – Patriarhi și profeți, p. 459
A urî și a mustra păcatul și, în același timp, a arăta milă și blândețe față de păcătos este un lucru greu de realizat. Cu cât vom fi mai stăruitori în străduințele noastre de a atinge sfințirea inimii și a vieții, cu atât vom recunoaște mai ușor păcatul și cu atât mai hotărâtă va fi dezaprobarea noastră față de orice abatere de la dreptate. Noi trebuie să ne ferim să avem o asprime nepotrivită față de un făptuitor de rele; dar, în același timp, trebuie să avem grijă să nu pierdem din vedere păcătoșenia nespus de mare a păcatului. Este nevoie să se arate răbdare și iubire, o răbdare și o iubire așa cum a arătat Hristos față de păcătos, însă, de asemenea, este primejdios să arătăm o atât de mare îngăduință față de greșeala sa, încât acesta să ajungă să socotească că nu merită mustrarea și să o respingă ca fiind neîntemeiată și nedreaptă.
… Cel care și-a tocit simțurile spirituale, printr-o îngăduință păcătoasă față de aceia pe care Dumnezeu îi osândește, peste puțin timp va săvârși un păcat mai mare, fiind aspru și necruțător față de aceia pe care Dumnezeu îi aprobă.

Datorită mândriei omenești, disprețuirii influenței Duhului Sfânt și dezgustului față de adevărurile Cuvântului lui Dumnezeu, mulți care mărturisesc a fi creștini și se socotesc în măsură să-i învețe pe alții vor ajunge să se îndepărteze de la cerințele lui Dumnezeu. Pavel îi spunea lui Timotei: „Va veni vremea când oamenii nu vor putea să sufere învățătura sănătoasă, ci îi vor gâdila urechile să audă lucruri plăcute și își vor da învățători după poftele lor. Își vor întoarce urechea de la adevăr și se vor îndrepta spre istorisiri închipuite”. – Faptele apostolilor, p. 503-504 
 

2. În Efeseni 4:20-24, Pavel reia istoria convertirii efesenilor. Ce idee principală transmite?

După ce descrie existența anterioară a efesenilor (Efeseni 4:17-19), Pavel spune: „Voi însă nu așa ați învățat despre Hristos” (v. 20, EDCR) sau: „Nu așa L-ați cunoscut voi pe Hristos” (v. 20, BINT). După ce menționează că ei „L-[au] ascultat pe Hristos și […] [au] fost învățați de El” (v. 21, EDCR), Pavel pledează pentru adoptarea unei vieți modelate de Hristos, folosind sintagma „potrivit adevărului care este în Isus” (Efeseni 4:21). Pentru Pavel, venirea la credință are la bază o legătură personală cu Hristos, atât de vie și de reală încât poate fi descrisă drept cunoaștere a lui Hristos (EDCR). Recunoaștem că Isus cel înviat și înălțat este viu și prezent printre noi. Suntem modelați de învățăturile Sale și de exemplul Lui și ne manifestăm loialitatea față de El ca Domnul nostru viu. Ne deschidem viața îndrumării Sale active și îndrumării prin Duh și prin Cuvânt.

Folosindu-se de domeniul vestimentar, Pavel ne spune că adoptarea unei vieți modelate de Hristos necesită trei procese: (1) să ne dezbrăcăm, sau să ne debarasăm, de vechiul mod de viață (Efeseni 4:22); (2) să experimentăm o înnoire interioară (Efeseni 4:23) și (3) să ne îmbrăcăm cu noul model de viață divin (Efeseni 4:24). Metafora lui Pavel reflectă folosirea îmbrăcăminții în Vechiul Testament ca simbol atât pentru păcătoșenie (Psalmii 73:6, Zaharia 3:3,4; Maleahi 2:16), cât și pentru mântuire (Isaia 61:10; Ezechiel 16:8; Zaharia 3:4,5).

În Antichitate, bărbații purtau tunici lungi până la genunchi și o pelerină sau mantie pe deasupra, care să îi protejeze de soare. Femeile purtau o tunică și o robă asemănătoare. Hainele erau scumpe și prețioase și erau păstrate pentru perioade îndelungate. Ar fi fost neobișnuit să ai mai mult de un rând de haine. Calitatea și stilul hainelor semnala identitatea și statutul purtătorului. Înlocuirea hainelor, adică schimbarea unui rând de haine cu un altul, era un eveniment neobișnuit și important (nu o banalitate, așa cum este în multe culturi în zilele noastre). Pavel își închipuie că schimbările din cursul vieții sunt la fel de observabile cum era în secolul I schimbarea unui rând de haine cu un altul.

Care este deosebirea, esențială, dintre „a învăța despre Hristos” și „a-L cunoaște pe Hristos”?

Comentariu EGW

Apostolul îi îndeamnă pe fraţi, în Numele şi prin autoritatea Domnului Isus, ca, după ce şi-au mărturisit credinţa în Evanghelie, să nu se mai comporte ca neamurile, ci să arate prin purtarea lor de fiecare zi că au fost cu adevărat convertiţi. 
„Să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi, care se strică după poftele înşelătoare, şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi o sfinţenie pe care le dă adevărul.” Cândva, erau corupţi, degradaţi, sclavi ai patimilor păcătoase; erau otrăviţi de narcoticele lumeşti, orbiţi, duşi în confuzie şi trădaţi de şiretlicurile lui Satana. Acum, pentru că au fost învăţaţi și au primit adevărul aşa cum este el în Isus, trebuie să aibă loc o schimbare hotărâtă în viaţa şi în caracterul lor. – Mărturii, vol. 5, p. 171-172
â
Harul lui Dumnezeu lucrează prin înnoirea inimii pentru a transforma viața. Numai o schimbare exterioară nu este de ajuns pentru a ne aduce în armonie cu Dumnezeu. Există mulți care încearcă o lucrare de reformă corectând un obicei rău sau altul și speră că în felul acesta devin creștini, dar nu încep de unde ar trebui. Prima noastră lucrare este asupra inimii.
… Dacă este studiat și împlinit, Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în inimă supunând orice trăsătură de caracter nesfântă. Duhul Sfânt vine ca să ne facă să fim conștienți de păcat și credința care izvorăște atunci din inimă lucrează din iubire pentru Hristos, făcându-ne să ne supunem cu trup, suflet și spirit voinței Lui. – Harul uimitor al lui Dumnezeu, p. 223 (3 aug.)

Noi trebuie să Îl primim pe Domnul Hristos ca Mântuitor personal, altfel nu vom reuși în eforturile noastre de a deveni biruitori. Nu ne va fi de folos să rămânem străini de El, să credem că vecinii sau prietenii noștri pot să Îl aibă ca Salvator personal, dar noi nu avem nevoie de experiența pe care ne-o oferă iubirea Sa iertătoare. Noi trebuie să credem că Dumnezeu ne-a ales să fim mântuiți prin credință, prin harul lui Hristos și prin lucrarea Duhului Sfânt și trebuie să Îl lăudăm și să Îl glorificăm pe Dumnezeu pentru manifestarea atât de minunată a harului Său pe care nu-l merităm. Iubirea lui Dumnezeu atrage sufletul la Hristos, pentru a fi primit cu bunăvoință și prezentat Tatălui. Prin lucrarea Duhului Sfânt, relația divină dintre Dumnezeu și păcătos este refăcută. Tatăl spune: „Eu voi fi Dumnezeul lor și ei vor fi poporul Meu, le voi ierta păcatele și voi turna peste ei bucuria Mea. Îmi vor fi o comoară deosebită, pentru că acest popor pe care Eu Însumi l-am alcătuit va proclama slava Mea”. – Our High Calling, p. 77 
 

3. În Efeseni 4:25-29 Pavel oferă sfaturi cu privire la vorbire. Ce îndemn este cel mai important pentru tine în prezent? De ce?

Pavel folosește în mod repetat o structură interesantă în Efeseni 4:25-32, ilustrată încă din versetul 25: o poruncă negativă („lăsați-vă de minciună”), apoi o poruncă pozitivă („fiecare din voi să spună aproapelui său adevărul”), apoi o justificare („pentru că suntem mădulare unii altora”, care pare să însemne: „pentru că suntem membre ale aceluiași trup și prin urmare legați unul de altul ca părți ale acelui trup”). Îndemnul de a exprima adevărul nu este o invitație la a-i înfrunta pe membrii bisericii cu o listă de fapte reale, fără să dăm dovadă și de puțin tact. Pavel face trimitere la Zaharia 8:16, care îndeamnă la rostirea adevărului ca o modalitate de cultivare a păcii.

De vreme ce în Efeseni 4:31 Pavel exclude mânia și vorbirea mânioasă, cuvintele sale din Efeseni 4:26 nu exprimă permisiunea de a manifesta mânia în comunitatea de credincioși. Mai degrabă, Pavel admite posibilitatea de a manifesta mânie, dar exprimată în limite puse de simțul răspunderii: „În cazul în care sunteți cuprinși de furie, nu o lăsați să rodească într-un păcat săvârșit.”

Pavel pare să întrerupă tema expunerii sale cu o poruncă despre hoți: „Cine fura să nu mai fure” (4:28). În schimb, hoțul trebuie „să lucreze cu mânile lui la ceva bun” (Efeseni 4:28; vezi și 1 Corinteni 4:12; 1 Tesaloniceni 4:11) „ca să aibă ce să dea celui lipsit” (Efeseni 4:28). Poate că Pavel include acum această poruncă din cauza legăturii dintre hoție și vorbirea înșelătoare, ilustrată în episodul cu Anania și Safira, din Faptele 5:1-11. Credința lui Pavel în puterea transformatoare a lui Hristos este atât de puternică încât și-i închipuie pe hoți cum devin binefăcători. 

Pavel poruncește apoi: „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură” (Efeseni 4:29). El descrie aici un cuvânt distructiv care, aparent de neoprit, își croiește calea spre buze pentru a-și îndeplini misiunea de distrugere. Apoi, în sens pozitiv, Pavel își imaginează că orice cuvânt negativ este nu numai oprit, ci și înlocuit de un cuvânt cu trei caracteristici. Este: (1) „bun, pentru zidire”, (2) „după cum e nevoie” și (3) dă „har celor ce-l aud” (Efeseni 4:29). Ce bine ar fi dacă toate cuvintele noastre ar fi așa!

Comentariu EGW

Domnul Hristos … este exemplul nostru nu numai în ce privește caracterul Său nepătat, ci și în ce privește răbdarea, duioșia și starea Sa de spirit cuceritoare. Viața Sa este o ilustrare a adevăratei curtoazii. El avea întotdeauna o privire binevoitoare și un cuvânt de mângâiere pentru cei asupriți și nevoiași. … Când vedea oameni obosiți, Se învoia să poarte poverile lor grele. El lua parte la poverile lor și le repeta învățăturile pe care li le dăduse din natură, despre iubirea, bunătatea și bunăvoința lui Dumnezeu. Domnul Hristos a căutat să le inspire speranță celor mai aspri și mai nepromițători oameni, asigurându-i că pot atinge un asemenea caracter, încât să se vadă că sunt copii ai lui Dumnezeu. – Slujitorii Evangheliei, p. 121 

Religia lui Isus sensibilizează orice temperament dur și aspru și șle­fuiește manierele necizelate și tăioase. Ea face așa încât cuvintele rostite să fie blânde și comportamentul să fie cuceritor. Să învățăm de la Domnul Hristos cum să combinăm un înalt simț al curăției și integrității morale cu o dispoziție voioasă. Un creștin amabil și curtenitor este cel mai puternic argument care poate fi adus în favoarea creștinismului.
Pentru suflet, cuvintele amabile sunt ca roua și ca ploile blânde. Sfânta Scriptură spune despre Hristos că harul a fost turnat pe buzele Sale, ca să poată ști cum să învioreze „cu vorba pe cel doborât de întristare” (Isaia 50:4). Și Domnul ne îndeamnă: „Vorbirea voastră să fie totdeauna cu har”, „ca să dea har celor ce aud” (Coloseni 4:6; Efeseni 4:29). – Slujitorii Evangheliei, p. 122 
Apostolul, văzând înclinația de a se abuza de darul vorbirii, dă îndrumări pentru folosirea lui. „Niciun cuvânt stricat să nu vă iasă din gură, ci unul bun, pentru zidire, după cum e nevoie…” Expresia „stricat” înseamnă aici orice cuvânt care ar lăsa o impresie defavorabilă principiilor sfinte și religiei neîntinate, orice exprimare care l-ar împiedica pe cel ce aude să Îl vadă pe Hristos și ar îndepărta din minte adevărata simpatie și iubire. Ea include aluziile necuviincioase care duc la păcate mari dacă nu ne împotrivim lor imediat. …

În toate învățăturile Sale, Hristos a prezentat principii curate, clare. El nu a făcut păcat și în gura Lui nu s-a găsit minciună. De pe buzele Sale curgeau continuu adevăruri sfinte și înnobilatoare. El a vorbit cum nu mai vorbise niciun om, cu o sensibilitate care atingea inima. … Cultivați obiceiul de a avea mintea îndreptată spre rugăciune și educați-vă limba să rostească numai cuvinte curate, care să aducă vindecare, nu descurajare. Vorbiți despre bunătatea, despre mila și iubirea lui Dumnezeu. Lăsați la o parte cuvintele care exprimă necredință și tot ce este ieftin și vulgar. Lăsați cuvintele să fie curate, ca să nu fie nimic de condamnat, și, cu siguranță, pacea lui Dumnezeu va veni în suflet. – In Heavenly Places, p. 175 
 

4. Vorbind despre păcatele vorbirii, ce îndemn transmite Pavel despre prezența Duhului Sfânt între credincioși? Efeseni 4:30

Pavel exprimă în același timp (1) o avertizare înfricoșătoare și (2) o promisiune înduioșătoare. (1) Păcatele comise de unii împotriva altora în biserică nu sunt abateri minore cu puține consecințe: Duhul Sfânt este întristat pentru că ne folosim darul vorbirii, dat de Dumnezeu, pentru a-i dărâma pe alții (Efeseni 4:25-27,29,31,32). Evocarea versetului din Isaia 63:10 subliniază serioasa avertizare: „Dar ei [israeliții] au fost neascultători și au întristat pe Duhul Lui cel sfânt, iar El li S-a făcut vrăjmaș și a luptat împotriva lor.” (2) Ca perspectivă încurajatoare, Pavel afirmă că Duhul Sfânt îi pecetluiește pe credincioși din ziua în care L-au acceptat pe Hristos (Efeseni 1:13,14) până în „ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30). Relația Duhului cu credincioșii nu este perisabilă, ci durabilă. Când ei ignoră prezența Duhului Sfânt locuind în ei și fac o armă din darul vorbirii dat de Dumnezeu, Duhul nu pleacă, ci se întristează. Duhul intenționează să rămână prezent alături de credincioși, ca o marcă a stăpânirii și protecției din partea lui Dumnezeu până la revenirea lui Hristos.

Pavel subliniază divinitatea deplină a Duhului prin apelativul „Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” și evidențiază că Duhul este o persoană prin menționarea faptului că Se întristează. (Vezi și Romani 8:16,26,27; 1 Corinteni 2:10,13; 1 Corinteni 12:11; Galateni 5:17,18.) Este vorba despre misterul Dumnezeirii. Duhul este atât una cu Tatăl și cu Fiul, cât și distinct de Aceștia. „Duhul are propria voință și alege conform acesteia. Poate fi întristat și se poate huli la adresa Lui. Astfel de descrieri nu pot fi făcute unei simple puteri sau influențe, ci sunt proprii unei persoane. Este atunci Duhul o persoană la fel ca mine și ca tine? Nu. Folosim terminologia umană limitată pentru a descrie divinul, dar Duhul este ceea ce ființele umane nu pot fi niciodată” (Paul Petersen, God in 3 Persons…, 2015, p. 20).

„Duhul Sfânt al lui Dumnezeu” trăiește într-o legătură atât de strânsă cu noi încât se spune că acțiunile noastre Îl afectează. Ne împărțim viața cu un membru al Dumnezeirii devotat nouă într-o relație durabilă ce ne pecetluiește până la sfârșitul vremii. Care ar trebui să fie răspunsul credinței noastre la acest adevăr uimitor?

Duhul Sfânt a fost făgăduit să fie cu aceia care luptă pentru biruinţă, ca o demonstrare a întregii măreţii, înzestrându-i pe oameni cu putere supranaturală şi învăţându-i pe cei neştiutori tainele Împărăţiei lui Dumnezeu. Faptul că Duhul Sfânt urmează a fi marele nostru ajutor este o făgăduinţă minunată. La ce ne-ar fi folosit faptul că singurul Fiu al lui Dumnezeu S-a umilit, a suportat ispitele unui vrăjmaş viclean, a luptat cu el pe parcursul întregii Sale vieţi pe pământ, apoi a murit, El, Cel neprihănit, pentru cei păcătoşi, aşa încât omenirea să nu piară, dacă Duhul Sfânt nu ar fi fost dat cu puterea Lui continuă, lucrătoare, înnoitoare, pentru a face să fie eficientă pentru fiecare dintre noi lucrarea adusă la îndeplinire de Răscumpărătorul lumii? 

Împărtăşirea cu Duhul Sfânt i-a făcut în stare pe apostoli să stea neclintiţi împotriva oricărui fel de idolatrie şi să-L înalţe pe Domnul şi numai pe El. Cine, dacă nu Isus Hristos, prin Duhul şi puterea Sa divină, a călăuzit pana istoricilor sfinţi, ca să-i poată fi prezentat lumii raportul preţios al cuvintelor şi lucrărilor lui Isus Hristos? – Solii alese, cartea 3, p.137-138
În lucrarea din Ziua Cincizecimii, putem vedea ce se poate realiza prin exercitarea credinței. Cei care au crezut în Hristos au fost sigilați cu Duhul Sfânt. Pe când ucenicii erau strânși laolaltă, „a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei. Nişte limbi ca de foc au fost văzute împărţindu-se printre ei şi s-au aşezat câte una pe fiecare din ei”. Iar Petru s-a ridicat în picioare între ei și a vorbit plin de putere. Printre cei care l-au ascultat se aflau iudei devotați, care erau sinceri în credința lor. Dar puterea care însoțea cuvintele vorbitorului i-a convins că Hristos a fost cu adevărat Mesia. Ce lucrare puternică s-a făcut atunci! Trei mii s-au convertit într-o singură zi. …

În Ziua Cincizecimii s-au convertit mai mulți decât în toți anii lucrării lui Hristos. Cu atât de mare putere va lucra Dumnezeu când oamenii se lasă conduși de Duhul Sfânt. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1055
Duhul Sfânt cel făgăduit, pe care El avea să-L trimită după înălţarea la Tatăl Său, lucrează continuu pentru a atrage atenţia la marea jertfă ispăşitoare de pe crucea Calvarului și pentru a-i descoperi lumii dragostea lui Dumnezeu faţă de om, pentru a-i explica sufletului convins lucrurile preţioase ale Scripturii şi a le arăta celor cu mintea întunecată razele strălucitoare ale Soarelui Neprihănirii, adevărurile care le fac inima să ardă în ei, datorită înţelegerii lucrurilor veşniciei. – Solii alese, cartea 3, p. 137
 

Făcând referire la „ziua răscumpărării” (Efeseni 4:30), Pavel își invită cititorii să se gândească la folosirea vorbirii în contextul revenirii lui Hristos. Așadar, se poate înțelege că Efeseni 4:31,32 se referă la folosirea vorbirii în apropierea acestui mare eveniment.

5. În lumina revenirii lui Hristos, ce atitudini și comportamente legate de vorbire ar trebui eliminate? Ce ar trebui adoptat în schimb? Efeseni 4:31,32

În îndemnul final din acest pasaj (Efeseni 4:17-32), Pavel exprimă: o poruncă negativă (cum să nu fie), identificând șase vicii ce trebuie „să piară din mijlocul vostru” (Efeseni 4:31); o poruncă pozitivă (cum să fie), aceea de a fi buni, miloși și iertători (Efeseni 4:32) și o justificare, motivul pentru acestea. Credincioșii trebuie să se ierte unul pe altul „cum v-a iertat și Dumnezeu pe voi în Hristos” (Efeseni 4:32). Lista celor șase vicii începe și se încheie cu termeni generali: „orice amărăciune” și „orice fel de răutate”. Între aceștia apar alți patru termeni: „izbucnire”, „mânie”, „strigare” și „defăimare” (4:31, EDCR). Ultimul („defăimare”/„clevetire”) traduce cuvântul grecesc blasphemia, pe care limba română l-a preluat cu sensul de „defăimare a celor sfinte, a religiei, a divinității; hulă” (DEX). Dar termenul grecesc identifică o vorbire care Îl calomniază fie pe Dumnezeu, fie alți oameni: bârfă, ponegrire, clevetire. În listă, atitudinile (amărăciune, iuțime, mânie) par să se transforme într-o vorbire mânioasă (strigare, clevetire). În esență, Pavel „demilitarizează” vorbirea creștină. Atitudinile care duc la vorbirea mânioasă și strategiile retorice care o folosesc trebuie eliminate din arsenalul creștin. Comunitatea creștină va înflori și unitatea bisericii va crește (vezi Efeseni 4:1-16) numai acolo unde aceste lucruri sunt lăsate deoparte.
Vorbirea cu răutate trebuie nu atât de mult suprimată, cât înlocuită. Conversațiile și acțiunile noastre în familia lui Hristos și în afara ei nu trebuie să izvorască din mânie, ci să fie motivate de bunătate, milă și iertare, pe baza celui mai înalt standard dintre toate: iertarea pe care Dumnezeu ne-a dat-o prin Hristos (Efeseni 4:32). Pavel prezintă „iertarea pe verticală” (oferită de Dumnezeu nouă) ca model pentru „iertarea pe orizontală” (pe care ne-o oferim unul altuia; vezi Coloseni 3:13; Matei 6:12,14,15).

Gândește-te la puterea cuvintelor tale. Cum le poți folosi ca să înalțe, să încurajeze și să consolideze credința altora?

Comentariu EGW

Satana pretinde supremația asupra acestei lumi. El pretinde că noi suntem proprietatea lui. Deci îi vom satisface pretențiile? Nu! Eu sunt proprietatea altei Persoane. Eu am fost cumpărată cu un preț, iar lucrarea mea este să-L slăvesc pe Dumnezeu în trupul și spiritul meu. Eu nu am timp să vorbesc despre necredință. Eu trebuie să vorbesc despre credință. Trebuie să-mi întăresc credința prin exercitare. Și astfel, în timp ce înaintez pe temeiul făgăduințelor lui Dumnezeu, credința mea se dezvoltă și pot să înțeleg și să cresc tot mai mult. …
Un singur cuvânt de îndoială, o singură exprimare a unui gând rău pregătesc calea pentru multe altele de acest fel. Este asemenea semănatului care pregătește un seceriș și puțini sunt cei care se pregătesc să-l adune cu grijă.

Cei care sunt tulburați de îndoieli și trec prin dificultăți pe care nu le pot rezolva nu trebuie să învăluie și alte minți vulnerabile în aceeași confuzie. Unii și-au exprimat propria necredință și au transmis-o asupra altora, fără să aibă nici cea mai mică idee despre efectul produs. În anumite situații, semințele necredinței au avut efect imediat, în vreme ce, în alții, au rămas îngropate în minte mult timp, până când aceștia au început să se îndrepte pe o cale greșită și să-i facă loc inamicului. Ca urmare, lumina lui Dumnezeu s-a retras, iar ei au căzut pradă puternicelor ispite ale lui Satana. Atunci, semințele necredinței, care au fost semănate cu atât de mult timp înainte, au început să răsară. Satana le cultivă și aduc roade. – Minte, caracter, personalitate, vol. 2, p. 676
Nu uitaţi că fraţii voştri sunt fiinţe la fel de supuse greşelii ca şi voi; priviţi greşelile şi abaterile lor cu aceeaşi milă şi cu aceeaşi îngăduinţă care aţi dori să fie manifestate faţă de voi. Ei nu ar trebui urmăriţi şi defectele lor nu ar trebui trâmbiţate pentru ca lumea să jubileze la aflarea lor. Cei care îndrăznesc să facă acest lucru se aşază pe scaunul de judecată şi se fac singuri judecători ai altora, în timp ce neglijează grădina propriei inimi şi lasă să crească în ea buruieni otrăvitoare. 

Fiecare dintre noi are un caz aflat pe rol în tribunalul ceresc. Caracterul este cântărit în balanţa sanctuarului şi trebuie să existe în toţi o dorinţă sinceră de a trăi smerit şi atent, ca nu cumva, neglijând să lase ca lumina lor să lumineze în lume, să cadă din harul lui Dumnezeu şi să piardă tot ce este de valoare. Toate disensiunile, toate deosebirile şi toate tendinţele de critică trebuie îndepărtate, împreună cu orice vorbire de rău şi orice duşmănie; trebuie cultivate bunătatea, dragostea şi compasiunea unul faţă de altul, pentru ca rugăciunea lui Hristos, ca toţi ucenicii Săi să fie una aşa cum El este una cu Tatăl, să poată primi răspuns. Armonia şi unitatea sunt dovada pe care ei o prezintă lumii că Isus este Fiul lui Dumnezeu. Convertirea autentică va conduce întotdeauna la o dragoste autentică pentru Isus şi pentru toţi aceia pentru care a murit El. – Mărturii, vol. 5, p. 278-279
 

„Conversațiile voastre să fie de așa natură încât să nu fie nevoie să vă căiți. […] Dacă aveți iubire în inimă, veți căuta să vă întăriți și să vă încurajați fratele în cea mai sfântă credință. Dacă îi scapă cuiva vreun cuvânt care afectează caracterul prietenului sau fratelui tău, nu încuraja această vorbire de rău! Este lucrarea vrăjmașului. Amintește-i cu bunătate celui ce vorbește că în Cuvântul lui Dumnezeu acest tip de conversație este interzis” (Ellen G. White, în Advent Review…, 5 iunie 1888). Cum s-ar schimba biserica ta, dacă tu și fiecare membru v-ați lua un angajament alcătuit din declarații precum cele de mai jos? â
1. Vreau ca influența mea în familia bisericii și dincolo de ea să fie pozitivă, să întărească credința și să ridice moralul altora (Efeseni 4:29).
2. Date fiind apelurile lui Isus la unitate, mă voi implica în încurajarea celor care fac și spun lucruri ce mi se par bune, în loc să evidențiez defectele celor care mi se pare că greșesc (Ioan 13:34,35; 17:20-23; Efeseni 4:1-6; 1 Tesaloniceni 5:9-11).
3. Când nu voi fi de acord cu cineva, voi arăta respect față de el/ea. Voi considera că sunt de la sine înțelese integritatea și angajamentul său față de Hristos. Îmi voi prezenta părerea diferită în mod blând, nu vehement (Efeseni 4:31,32).
4. Voi căuta orice ocazie de a-i încuraja și înălța pe frații și surorile din biserică în timp ce aștept revenirea lui Hristos (Efeseni 4:29,30; Galateni 6:2; Evrei 10:24,25).

Studiu zilnic:

Psalmii 92
Psalmii 93
Psalmii 94
Psalmii 95
Psalmii 96
Psalmii 97
Psalmii 98

Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 30 (până la „Vie împărăția Ta”).

1. Cine este mai puternic decât vuietul apelor mari?

2. Cum este omul pe care îl pedepsește Domnul?

3. Cine trebuie să Îi cânte Domnului?

4. Ce anume reprezintă temelia scaunului de domnie al Domnului?

5. Cum vom îndeplini orice faptă, oricât de umilă, dacă ea contribuie la bunăstarea semenilor?