De memorat: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, ___ , Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări __, în locurile ___, în ___.” (Efeseni 1:3)
La 25 de ani după ce a devenit primul om care a pășit pe Lună, Neil Armstrong a scris un bilet de mulțumire echipei care a proiectat costumul spațial în care a făcut acei pași istorici. Numindu-l „cel mai fotografiat vehicul spațial din istorie” și glumind că acesta reușise să îl ascundă pe „urâtul care era în el”, Armstrong le-a mulțumit celor de la Centrul Spațial Johnson pentru costumul „dur, solid și aproape moale la interior” care i-a protejat viața, transmițându-le „jumătate de secol de mulțumiri și felicitări”.
Pavel își începe scrisoarea către efeseni cu un maiestuos bilet de mulțumire, lăudându-L pe Dumnezeu pentru binecuvântările pe care le-a revărsat, binecuvântări esențiale în aceeași măsură pentru viața credincioșilor ca un costum spațial pentru cineva care pășește pe Lună. Pavel susține că Dumnezeu a acționat în direcția acestor binecuvântări esențiale încă „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4) și Îl laudă pentru că a acționat de-a lungul veacurilor în favoarea credincioșilor. Epistola către efeseni este valoroasă deoarece prin intermediul ei – și în mod special prin această parte introductivă – Pavel ne arată cum să ne închinăm și cum să Îl lăudăm pe Dumnezeu pentru multele binecuvântări pe care ni le oferă.
8 iulie: Ziua Misiunii Mondiale (colectă misiune mondială)
În binecuvântările pe care Tatăl nostru ceresc le-a revărsat cu îndurare asupra noastră, putem discerne nenumărate dovezi ale unei iubiri infinite şi ale unei compasiuni pline de afecţiune, care întrec înţelegerea şi afecţiunea stăruitoare a unei mame pentru copilul ei capricios. Când studiem caracterul divin în lumina crucii, vedem mila, delicateţea şi iertarea împletite cu echitatea şi cu dreptatea. La fel ca Ioan, exclamăm: „Vedeţi ce dragoste ne-a arătat Tatăl, să ne numim copii ai lui Dumnezeu!” Vedem pe tron pe Cineva care poartă în mâinile, în picioarele şi în coasta Lui semnele suferinţei îndurate pentru a-l împăca pe om cu Dumnezeu şi pe Dumnezeu cu omul. Harul fără egal ne descoperă un Tată infinit, care locuieşte într-o lumină de care nu te poţi apropia, dar care totuşi ne primeşte la Sine prin meritele Fiului Său. În lumina reflectată de la cruce, norul răzbunării, care ameninţa doar cu nenorocire şi cu disperare, descoperă cuvintele scrise de Dumnezeu: Trăieşte, păcătosule, trăieşte! Voi, suflete pocăite şi credincioase, trăiţi! Eu am plătit răscumpărarea. – Mărturii, vol. 4, p. 461
Domnul Isus ... te iubește. Dacă te îndoiești de iubirea Lui, privește la Golgota! Lumina care se reflectă de la cruce îți arată măreția acestei iubiri, pe care nicio limbă n-o poate exprima. …
Îndurarea lui Dumnezeu te înconjoară în fiecare clipă; va fi folositor pentru tine să te gândești cum și de unde vin zilnic binecuvântările asupra ta. Lasă binecuvântările prețioase ale lui Dumnezeu să trezească în tine recunoștință. Nici nu poți socoti binecuvântările lui Dumnezeu, bunătatea Lui manifestată continuu față de tine, căci ele sunt la fel de numeroase ca picăturile înviorătoare de ploaie. Nori de îndurare stau deasupra ta, gata să plouă peste tine. Dacă vei aprecia valoarea darului mântuirii, atunci vei putea sesiza reîmprospătarea lui zilnică, ocrotirea și iubirea lui Isus; atunci vei fi călăuzit pe calea păcii. – Fii și fiice ale lui Dumnezeu, p. 340 (29 nov.)
Religia care vine de la Dumnezeu este singura religie care duce la Dumnezeu. Pentru a-L sluji corect, trebuie să fim născuți din Duhul Sfânt. Acesta va curăți inima și va înnoi mintea, dându-ne o nouă putere de a-L cunoaște și a-L iubi pe Dumnezeu. Acesta ne va face să ascultăm de bunăvoie de toate cerințele Lui. Aceasta este adevărata închinare. Ea este rodul lucrării Duhului Sfânt. Toate rugăciunile sincere sunt inspirate de Duhul și asemenea rugăciuni Îi sunt plăcute lui Dumnezeu. Oriunde un suflet Îl caută pe Dumnezeu, se vede lucrarea Duhului și Dumnezeu i Se descoperă acelui suflet, deoarece astfel de închinători caută. El așteaptă să-i primească și să facă din ei fiii și fiicele Lui. – Hristos, Lumina lumii, p. 189
Un bilet de mulțumire include de obicei o descriere a darului sau darurilor primite. Pavel include o listă lungă de daruri, în Efeseni 1:3-14, mulțumindu-I lui Dumnezeu pentru binecuvântările Evangheliei. El Îl laudă pe Dumnezeu pentru că „ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovnicești” (Efeseni 1:3). Faptul că binecuvântările sunt duhovnicești (gr., pneumatikos) sugerează că ne sunt date prin Duhul (gr. pneuma), anticipând pasajul de încheiere a binecuvântării lui Pavel, care apreciază lucrarea Duhului în viața credincioșilor (Efeseni 1:13,14).
Efeseni 1:3-6 transmite printr-un limbaj înălțător modul în care Dumnezeu ne vede prin Hristos. Înainte de crearea lumii, Dumnezeu ne-a ales în Hristos și a hotărât că ar trebui să fim „sfinți și fără prihană” în prezența Lui (Efeseni 1:4; compară cu Efeseni 5:27), ca fii și fiice prețioase în virtutea faptului că am fost creați și răscumpărați „prin Isus Hristos” (1:5). Încă dinainte ca soarele să înceapă să strălucească, strategia divină a fost aceea ca noi să fim acceptați „în Cel Preaiubit” (1:6, EDCR). Pe scurt, intenția lui Dumnezeu este ca noi să fim mântuiți. Ne pierdem mântuirea numai prin alegerile noastre păcătoase.
1. Expresia „în locurile cerești” apare în Noul Testament doar în Efeseni. Ce înseamnă? Studiază modul în care este utilizată. Vezi Efeseni 1:3,20; Efeseni 2:6; Efeseni 3:10; Efeseni 6:12 și compară cu utilizarea expresiei „în cer/ceruri” din Efeseni 3:15; Efeseni 6:9.
În Efeseni, expresiile „în locurile cerești” și „în cer/ceruri” indică cerul ca: locuință a lui Dumnezeu (Efeseni 1:3; Efeseni 6:9), locul în care se află puterile spirituale (Efeseni 1:10,20,21; Efeseni 3:10,15; Efeseni 6:12) și locul unde S-a înălțat Hristos la dreapta Tatălui (Efeseni 1:20). În prezent, credincioșii au acces la aceste „locuri cerești” ca la o sferă din care li se oferă binecuvântări spirituale prin Hristos (Efeseni 1:3; Efeseni 2:6). Deși au devenit o boltă cerească pentru binecuvântarea credincioșilor, „locurile cerești” sunt încă spațiul conflictului cu puterile răului care contestă domnia lui Hristos (Efeseni 3:10; Efeseni 6:12).
Meditează asupra versetul din Efeseni 1:4, care spune că am fost aleși în El, în Hristos, „înainte de întemeierea lumii”. Ce crezi că înseamnă? Cum ne dezvăluie iubirea lui Dumnezeu pentru noi și dorința Lui ca să fim mântuiți?
Când a fost creat, Adam a fost pus stăpân peste pământ. Dar, prin faptul că a cedat ispitei, a ajuns sub stăpânirea lui Satana. „Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit” (2 Petru 2:19). Când omul a devenit robul lui Satana, stăpânirea pe care o avea a trecut la învingătorul său. În acest fel, Satana a devenit „dumnezeul veacului acestuia” (2 Corinteni 4:4). El a uzurpat stăpânirea asupra pământului care, la început, i-a fost dată lui Adam. Dar Hristos, prin sacrificiul Său, a plătit pedeapsa păcatului și nu numai că îl va răscumpăra pe om, ci va recâștiga și stăpânirea pierdută. Tot ce a fost pierdut de primul Adam va fi recâștigat de al doilea Adam. … Apostolul Pavel arată spre „răscumpărarea celor câștigați de Dumnezeu” (Efeseni 1:14). Dumnezeu a creat pământul ca să fie căminul unor ființe sfinte și fericite. … Scopul acesta va fi împlinit, atunci când, reînnoit prin puterea lui Dumnezeu și eliberat de păcat și durere, el va deveni căminul celor răscumpărați. – Patriarhi și profeți, p. 67
Noi trebuie să învățăm de la Hristos. Noi trebuie să știm ce este El pentru cei pe care i-a răscumpărat. Noi trebuie să înțelegem că, prin credința în El, este privilegiul nostru să devenim părtași de natură divină și astfel să scăpăm de stricăciunea care este în lume prin pofte. Atunci suntem curățați de toate păcatele și defectele de caracter. Nu trebuie să păstrăm nicio înclinație sau slăbiciune păcătoasă. [Se citează Efeseni 2:1-6.]
Când devenim părtași naturii divine, tendințele spre rău moștenite sau cultivate sunt cu totul îndepărtate din caracter și noi primim o putere vie pentru bine. Prin fiecare învățătură de la Învățătorul divin și prin faptul de a fi zilnic făcuți părtași naturii Sale, noi conlucrăm cu Dumnezeu pentru a birui ispitele lui Satana. Dumnezeu lucrează și lucrează și omul pentru ca omul să poată fi una cu Hristos, așa cum Hristos este una cu Tatăl. Atunci noi stăm împreună cu Hristos în locurile cerești. Mintea se odihnește în pace și siguranță în Hristos. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 7, p. 943
Prin viața și moartea Sa, Hristos a făcut chiar mai mult decât să îndrepte stricăciunile aduse de păcat. Scopul lui Satana era de a produce o despărțire veșnică între Dumnezeu și om; însă în Hristos ajungem mult mai strâns uniți cu Dumnezeu decât dacă n-am fi căzut niciodată în păcat. …
Măreția celor răscumpărați va fi o mărturie veșnică a îndurării lui Dumnezeu. El va arăta „în veacurile viitoare nemărginita bogăție a harului Său, în bunătatea Lui față de noi, în Hristos Isus”, „pentru ca domniile și stăpânirile din locurile cerești să cunoască … înțelepciunea nespus de felurită a lui Dumnezeu, după planul veșnic pe care l-a făcut în Hristos Isus, Domnul nostru” (Efeseni 2:7; 3:10,11). – Hristos, Lumina lumii, p. 25-26
Păcatul fusese o forță întunecată dominantă în viața destinatarilor scrisorii lui Pavel. El îi descrie drept morți vii în experiența lor anterioară – „morți în greșelile și în păcatele voastre” (Efeseni 2:1) – care umblau sau trăiau după cum le poruncea Satana (Efeseni 2:1-3). Sclavi ai păcatului și ai lui Satana, nu aveau nicio putere să se elibereze. Aveau nevoie de salvare. Dumnezeu i-a salvat prin faptele Lui pline de har în Hristos, iar Pavel apreciază două noi binecuvântări ale harului divin în viața credincioșilor: răscumpărarea și iertarea.
2. Citește Efeseni 1:7,8. Răscumpărarea este o idee întâlnită des în Noul Testament. Compară modurile în care apare în Coloseni 1:13,14; Tit 2:13,14 și Evrei 9:15. Ce au în comun aceste pasaje cu Efeseni 1:7,8?
Cuvântul grecesc tradus ca „răscumpărare” în Efeseni 1:7 este apolutrōsis, folosit la origine pentru cumpărarea libertății unui sclav sau plata pentru eliberarea unui prizonier. Parcă se și aude glasul negustorului de sclavi care își scoate marfa la licitație și zăngănitul rece al lanțurilor de sclavi. Când ia în discuție răscumpărarea, Noul Testament evidențiază costul eliberării robilor. Libertatea noastră vine cu un preț extraordinar: „În El [Isus] avem răscumpărarea, prin sângele Lui” (Efeseni 1:7). Ideea de răscumpărare pune preț și pe generozitatea plină de har a lui Dumnezeu manifestată prin faptul că a plătit scump pentru libertatea noastră. Dumnezeu ne redă libertatea și demnitatea. „A fi răscumpărat înseamnă a fi tratat ca o persoană, nu ca un obiect. Înseamnă a deveni cetățean al cerului în loc de a fi sclav al pământului” (Alister E. McGrath, What Was God Doing on the Cross?, 1992, p. 78). De notat că ideea conform căreia Dumnezeu îi plătește lui Satana prețul răscumpărării este una medievală, nu biblică. Dumnezeu nici nu îi datorează, nici nu îi plătește lui Satana nimic. Beneficiile Calvarului includ și „iertarea păcatelor” (Efeseni 1:7). Pe cruce, Hristos Și-a asumat prețul pentru păcatele noastre, atât trecute, cât și viitoare, și „a șters zapisul cu poruncile lui, care stătea împotriva noastră” (Coloseni 2:14). Făcând, prin Hristos, această lucrare de răscumpărare și iertare, Dumnezeu acționează ca Tatăl nostru generos, răspândind „din belșug peste noi” „bogățiile harului Său” (Efeseni 1:8,7).
Ce înseamnă pentru tine că, prin jertfa ispășitoare a lui Hristos, ești iertat și răscumpărat? Te simți cumva nedemn de ea? (Nu ești nedemn; pentru asta este crucea.)
Tatăl nostru ceresc … urăște păcatul, dar îl iubește pe păcătos și S-a dat pe Sine în persoana Domnului Hristos pentru ca toți cei care vor dori să poată fi mântuiți și să aibă parte de binecuvântarea veșnică în împărăția slavei. Ce limbaj mai puternic sau mai delicat ar fi putut fi folosit decât acela pe care l-a ales și prin care Își exprimă iubirea față de noi? El declară: „Poate o femeie să uite copilul pe care-l alăptează și să n-aibă milă de rodul pântecului ei? Dar, chiar dacă l-ar uita, totuși Eu nu te voi uita cu niciun chip” (Isaia 49:15). …
Când citești făgăduințele Lui, adu-ți aminte că ele sunt expresia iubirii și a milei Sale nemărginite. Inima mare a Iubirii infinite se îndreaptă spre păcătos cu toată compasiunea. „În El avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor” (Efeseni 1:7). Da! Doar crede că Dumnezeu este sprijinul tău! El dorește să restabilească în om chipul Său moral. Cu cât te vei apropia mai mult de El, mărturisindu-ți păcatele și pocăindu-te, El Se va apropia de tine cu milă și iertare. – Calea către Hristos, p. 54
Condiţiile pentru a obţine mila lui Dumnezeu sunt simple, drepte şi rezonabile. Domnul nu ne cere să facem lucruri grele pentru a ne fi iertat păcatul. Nu trebuie să facem pelerinaje lungi şi obositoare sau să îndeplinim penitenţe dureroase pentru ca sufletul să primească recomandare înaintea Dumnezeului cerurilor sau ca să ne ispăşim nelegiuirea. Ci acela care îşi mărturiseşte şi îşi părăseşte păcatul va avea parte de milă. Aceasta este o făgăduinţă preţioasă, dată omului căzut pentru a-l încuraja să se încreadă în Dumnezeul iubirii şi să caute viaţa veşnică în Împărăţia Sa. – Mărturii, vol. 5, p. 635
Mi-aș dori să pot prezenta lucrul acesta înaintea poporului nostru exact așa cum l-am văzut – este vorba de marele sacrificiu adus în favoarea omului. Dreptatea pretindea ca omul să sufere. Domnul Hristos, Cel egal cu Tatăl, Și-a asumat și a purtat această suferință înaintea lui Dumnezeu. El nu avea nevoie de ispășire pentru Sine. A făcut însă lucrul acesta pentru om, totul numai pentru om. Profunzimea agoniei Sale a fost proporțională cu demnitatea și măreția caracterului Său. Nu vom putea înțelege nicidecum intensitatea neliniștii suferințelor Mielului fără pată al lui Dumnezeu până când nu vom simți cât de adâncă este prăpastia din care am fost scoși, cât de cumplit este păcatul de care este vinovată omenirea și, prin credință, să prindem cu putere și pe deplin întreaga iertare oferită.
Acesta este punctul în care mii de oameni dau greș. Ei nu cred că Domnul Isus îi iartă pe fiecare în parte, individual. Ei nu sunt în stare să Îl creadă pe Dumnezeu pe cuvânt. El ne-a asigurat că este credincios în promisiunea pe care ne-a făcut-o de a ne ierta și este drept înaintea Legii Sale. Harul Său este complet, nu lipsește absolut nimic. Dacă ar lipsi o singură za din lanț, am fi morți în păcatele noastre, fără nicio speranță. Dar în harul Lui nu există niciun punct slab, niciun element lipsă. Oh, ce răscumpărare prețioasă! De ce nu aducem noi acest mare adevăr mai deplin în viața noastră? Cât de cuprinzător este acest adevăr: de dragul lui Hristos, Dumnezeu ne iartă – da, mă iartă chiar și pe mine – în momentul în care Îi cerem acest lucru cu credință vie, având încredințarea că El poate să ne ierte în mod desăvârșit. – The Upward Look, p. 219
3. Care este planul lui Dumnezeu „la împlinirea vremurilor” și cât de extinsă este raza sa de acțiune? Efeseni 1:9,10
Pavel numește în trei feluri planul lui Dumnezeu: (1) „taina voii Sale”, (2) „planul pe care-l alcătuise în Sine Însuși” și (3) planul pentru „împlinirea vremurilor”. Care este planul suprem, final al lui Dumnezeu? Să unească totul, de pretutindeni, în Isus.
Termenul pe care îl folosește Pavel pentru a descrie acest plan este unul pitoresc (gr., anakephalaiōsasthai) – a „conduce” sau „a aduna” toate lucrurile în Hristos. În practicile antice de contabilitate, se „aduna” o coloană de cifre, iar totalul se adăuga deasupra lor. Isus Se află în fruntea planului escatologic final al lui Dumnezeu. Acest plan care se concentrează pe Hristos a fost făcut „înainte de întemeierea lumii” (Efeseni 1:4) și este atât de amplu încât cuprinde tot timpul („împlinirea vremurilor”) și tot spațiul („toate lucrurile: cele din ceruri și cele de pe pământ”). Pavel anunță unitatea în Hristos ca marele obiectiv divin pentru univers.
Luând în discuție subiectul planului lui Dumnezeu la „împlinirea vremurilor” (Efeseni 1:10), Pavel conturează o temă pe care o va integra în întreaga scrisoare. Dumnezeu Își începe planul de a uni toate lucrurile – întemeiat pe moartea, învierea, ridicarea la cer și înălțarea lui Isus pe tron (Efeseni 1:15 – 2:10) – prin înființarea bisericii și unirea în ea a elementelor disparate ale omenirii: evreii și neevreii (2:11 –3:13).
Astfel, biserica le semnalează puterilor răului că planul lui Dumnezeu este în desfășurare și stăpânirea lor dezbinătoare se va sfârși (Efeseni 3:10), după cum spune Biblia în Apocalipsa 12:12 –„Diavolul s-a coborât la voi cuprins de o mânie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.” A doua jumătate a scrisorii lui Pavel începe cu o chemare înflăcărată la unitate (Efeseni 4:1-16) și continuă cu un lung îndemn la evitarea comportamentului care distruge unitatea și la crearea, în schimb, a solidarității cu ceilalți credincioși (Efeseni 4:17 – 6:9). Pavel încheie cu imaginea încurajatoare a bisericii ca armată unită, participând cu zel la răspândirea păcii în numele lui Hristos (Efeseni 6:10-20).
Cum poți recunoaște și aprecia faptul că răscumpărarea de care ai beneficiat în Isus este parte din ceva cuprinzător și măreț, un element din planul calculat și suprem al lui Dumnezeu de a uni toate lucrurile în Hristos?
Noi nu vom putea înțelege niciodată cât a costat răscumpărarea noastră, până nu vom sta în faţa tronului lui Dumnezeu, împreună cu Răscumpărătorul nostru. Când slava locuinţelor veșnice va străluci înaintea ochilor noștri extaziaţi, ne vom aminti că Isus a părăsit toate acestea pentru noi și nu numai că S-a exilat din curţile cerești, dar a riscat să fie înfrânt și să fie pierdut pentru veșnicie. Atunci ne vom depune coroanele la picioarele Sale și vom cânta: „Vrednic este Mielul care a fost junghiat să primească puterea, bogăţia, înţelepciunea, tăria, cinstea, slava și lauda” (Apocalipsa 5:12). – Hristos, Lumina lumii, p. 131
Studiați acest capitol [Ioan 15]. Veți vedea în el că omul care este cu adevărat una cu Hristos nu va acționa niciodată ca și cum ar fi o ființă completă, desăvârșită prin sine însuși.
Desăvârșirea bisericii nu depinde de uniformitatea dintre membrii ei, aceștia nu trebuie să fie toți exact la fel. Dumnezeu îl cheamă pe fiecare în parte să-și ocupe locul său, să stea în poziția desemnată și să-și facă lucrarea potrivit cu abilitatea care i-a fost dată. – Comentariile Ellen G. White în CBAZȘ, vol. 6, p. 1090.
Învăţătura naturii nu poate fi descifrată corect decât în lumina care strălucește de la Golgota. Prin istoria Betleemului și a crucii, arătaţi cum binele va birui răul și cum fiecare binecuvântare pe care o primim este un dar al răscumpărării.
În tufele de mărăcini și de spini, în scaieţi și în neghină se vede răul care întinează și murdărește. În cântecul păsării și în mugurele care se desface, în ploaie și în razele de soare, în adierea de vară și în roua delicată, în zeci de mii de lucruri din natură, de la stejarul din pădure până la vioreaua care înflorește la rădăcina lui, se vede dragostea care reface. Și natura încă ne vorbește despre bunătatea lui Dumnezeu.
„Eu știu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, și nu de nenorocire” (Ieremia 29:11). Acesta este mesajul care, în lumina crucii, poate fi citit în toată natura. Cerurile spun slava Lui, iar pământul este plin de bogăţiile Lui. – Educație, p. 101
„În El am fost făcuţi şi moştenitori, fiind rânduiţi mai dinainte, după hotărârea Aceluia care face toate după sfatul voii Sale, ca să slujim de laudă slavei Sale, noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos” (Efeseni 1:11,12). Credincioșii din Efes par să fi pierdut simțul clar al identității lor de creștini, par să-și fi pierdut cumpătul (vezi Efeseni 3:13). În acord cu ceea ce a afirmat anterior (Efeseni 1:3-5), Pavel dorește din nou să le consolideze identitatea de creștini. Credincioșii nu sunt victime ale unor decizii aleatorii, arbitrare din partea unor zeități sau puteri astrale. Sunt copiii lui Dumnezeu (Efeseni 1:5) și au acces la multe binecuvântări prin Hristos, pe baza sfaturilor profunde și a deciziilor eterne ale lui Dumnezeu. Scopul, sfatul și voia lui Dumnezeu (Efeseni 1:11) sunt cele aduse la îndeplinire în viața lor, în concordanță cu planul mai larg al lui Dumnezeu de unire a tuturor lucrurilor în Hristos (Efeseni 1:10). Ei pot avea încredere nezdruncinată în statutul lor înaintea lui Dumnezeu și în eficacitatea binecuvântărilor pe care El le oferă. Viața lor ar trebui să transmită sonor mesajul din Efeseni 1:3-14 – Binecuvântat fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos!
4 Compară ideea de moștenire din versetele 11, 14 și 18 din Efeseni 1. De ce crezi că este importantă această idee pentru Pavel?
Ai primit vreodată o moștenire după moartea cuiva? Poate o rudă ți-a lăsat un bun valoros sau o sumă considerabilă de bani. Din punctul lui Pavel de vedere, în virtutea morții lui Hristos creștinii au primit o moștenire de la Dumnezeu (Efeseni 1:14) și au devenit o moștenire pentru Dumnezeu (Efeseni 1:18).
În Vechiul Testament, poporul lui Dumnezeu este uneori perceput ca „moștenirea” Lui (Deuteronomul 9:29; Deuteronomul 32:9; Zaharia 2:12). Această idee de a fi sau a deveni moștenirea lui Dumnezeu este clară în Efeseni 1:18 și este cel mai probabil sensul din Efeseni 1:11 (care s-ar traduce ca: „În El am devenit o moștenire”). Ca element central al identității lor creștine, Pavel le dorește credincioșilor să își cunoască valoarea pentru Dumnezeu. Nu numai că au o moștenire de la Dumnezeu (Efeseni 1:14; Efeseni 3:6, compară cu Efeseni 5:5), dar și sunt moștenirea lui Dumnezeu.
Care este diferența dintre a lucra pentru a obține ceva și a moșteni respectivul lucru? Cum ne ajută această idee să înțelegem ce ne-a fost dat în Isus?
Hristos nu trebuie să fie pierdut din vedere niciodată. Referitor la El, îngeri au spus: „Îi vei pune Numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” Isus, Mântuitor prețios! Asigurarea, ajutorul, protecția și pacea – toate se află în El. El ne risipește toate îndoielile, El este cea mai înflăcărată speranță a noastră. Cât de prețios este gândul că putem deveni în mod real părtași naturii divine, prin care putem să biruim la fel cum a biruit Hristos! Isus este împlinirea așteptărilor noastre. Este melodia cântecelor noastre, umbra unei stânci mari într-un pământ uscat. El este apa vie pentru sufletul însetat. El este adăpostul nostru în furtună. El este neprihănirea noastră, sfințirea noastră, răscumpărarea noastră. Când Domnul Isus devine Mântuitorul nostru personal, Îi vom aduce laudă Aceluia care ne-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată. – Asemenea lui Hristos, p. 21 (7 ian.)
În curând, porţile cerului vor fi deschise pentru a-i primi pe copiii lui Dumnezeu, iar de pe buzele Regelui măririi va răsuna în urechile lor, asemenea unei melodii armonioase, binecuvântarea: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii” (Matei 25:34).
Atunci cei răscumpăraţi vor fi primiţi în căminul pe care Domnul Hristos îl pregăteşte pentru ei. Acolo … ei vor fi laolaltă cu cei care l-au biruit pe Satana şi care, prin harul divin, şi-au format caractere desăvârşite. Orice tendinţă spre păcat, orice nedesăvârşire care le-au dat de lucru aici, pe pământ, au fost spălate prin sângele Domnului Hristos şi acum au ajuns să aibă parte de strălucirea slavei Sale, care întrece cu mult strălucirea soarelui. …
Având în vedere această moştenire glorioasă care îl aşteaptă pe cel credincios, „ce ar da un om în schimb pentru sufletul său?” (Matei 16:26). … Sufletul răscumpărat şi eliberat de păcat, cu toate puterile sale nobile consacrate slujirii lui Dumnezeu, este de o valoare neîntrecută, iar în ceruri este bucurie înaintea lui Dumnezeu şi a sfinţilor îngeri chiar şi pentru un singur suflet mântuit, bucurie exprimată prin cântări de sfântă biruinţă. – Calea către Hristos, p. 125-126
Uneori, creștinii cred că o duc greu … li se pare că drumul este anevoios și au de făcut sacrificii, când, de fapt, nu fac nici un sacrificiu. Dacă, în realitate, sunt adoptați în familia lui Dumnezeu, ce sacrificiu au de făcut? Faptul că Îl urmează pe Hristos s-ar putea să rupă niște relații de prietenie cu rudele lor iubitoare de lume, dar uitați-vă la ce primesc în schimb – numele lor scrise în cartea vieții Mielului, sunt înălțați, mult înălțați pentru a avea parte de mântuire, sunt făcuți moștenitori ai lui Dumnezeu și împreună-moștenitori cu Isus Hristos la o moștenire nepieritoare. …
Dacă există vreun om care ar trebui să fie continuu mulțumit, acesta este urmașul lui Hristos. … Dacă am aprecia sau am înțelege cât de puțin cu ce preț enorm a fost plătită salvarea noastră, orice lucru pe care l-am putea numi sacrificiu ar deveni cu totul nesemnificativ. – Our High Calling, p. 201
5. În Efeseni 1:13,14, Pavel relatează pe scurt istoria convertirii cititorilor săi. Care sunt etapele?
Explorând importanța Duhului Sfânt în viața credincioșilor, Pavel folosește două imagini sau metafore. Mai întâi, Îl descrie ca pe „o pecete”, un sigiliu, identificând prezența Duhului, care pecetluiește odată cu apariția Sa, la momentul convertirii. În vechime, sigiliile aveau diferite scopuri: să autentifice exemplarele anumitor legi și acorduri; să valideze excelența sau cantitatea conținutului unui recipient (Ezechiel 28:12) sau să legalizeze tranzacții (Ieremia 32:10-14,44), contracte, scrisori (1 Împărați 21:18), testamente și adopții. Imprimat pe un obiect, un sigiliu anunța atât apartenența acestuia, cât și protecția de care beneficia. Prezența Duhului Sfânt în viața lor marchează apartenența credincioșilor la Dumnezeu și transmite promisiunea lui Dumnezeu de a-i proteja (compară cu Efeseni 4:30). Au fost „pecetluiți cu Duhul Sfânt, care fusese făgăduit” (Efeseni 1:13).
„Pavel declară clar că în momentul în care cineva își predă viața lui Isus și crede în El, Duhul Sfânt îl sigilează (gr., sphragizō) pe acel credincios în Hristos pentru ziua răscumpărării. Ce adevăr eliberator și încurajator! Duhul lui Dumnezeu îi marchează pe urmașii lui Hristos cu pecetea mântuirii încă de când încep să creadă” (Jiří Moskala, „Misinterpreted End-Time Issues…”, în Journal of the Adventist Theological Society nr. 1, 2017, p. 95).
A doua imagine pe care Pavel o folosește în dreptul Duhului Sfânt este cea de „arvună”, de garanție. Duhul Sfânt este garanția moștenirii noastre, care face trimitere la momentul când vom primi întreaga moștenire (compară cu 2 Corinteni 1:22; 2 Corinteni 5:5). Cuvântul tradus ca „arvună” (arrabōn) era un cuvânt împrumutat din ebraică și folosit la scară largă în greaca uzuală, sau koine, din vremurile Noului Testament, pentru a indica „prima tranșă”, „depozitul” sau „avansul” care face necesar ca plătitorul să facă și alte plăți.
De notat că cei credincioși nu plătesc acest avans, ci Îl primesc de la Dumnezeu. Prezența prețioasă a Duhului Sfânt în viața credincioșilor, spune Pavel, este o primă tranșă din moștenirea completă a salvării și răscumpărării, care va veni odată cu revenirea lui Hristos. Sarcina noastră este să primim ce ne-a fost oferit în Isus, cu o inimă recunoscătoare și supusă.
Noi trebuie să ne deosebim de lume pentru că Dumnezeu Şi-a pus sigiliul asupra noastră, pentru că El Își manifestă în noi caracterul Său. Răscumpărătorul nostru ne acoperă cu neprihănirea Sa.
Când Își alege slujitorii, Dumnezeu nu o face pe criterii de bogăție, educație sau elocvență. El întreabă: „Umblă ei într-o asemenea smerenie încât să-i pot învăța calea Mea? Pot să pun pe buzele lor cuvintele Mele? Mă vor reprezenta ei cu adevărat pe Mine?”
Dumnezeu Se poate folosi de fiecare om exact în măsura în care poate pune Duhul Său în templul sufletului acelui om. Lucrarea pe care o va privi cu plăcere este lucrarea care reflectă chipul Său. Urmașii Săi trebuie să poarte, ca dovezi de acreditare înaintea lumii, caracteristicile de neșters ale principiilor Sale nemuritoare. – Divina vindecare, p. 37
Duhul Sfânt este dat ca un mijloc de regenerare, pentru a face ca mântuirea realizată prin moartea Răscumpărătorului nostru să fie reală și eficientă. Duhul caută mereu să le atragă atenția oamenilor la marea jertfă care a fost adusă pe crucea de pe Golgota, să îi descopere lumii iubirea lui Dumnezeu și să îi înfățișeze sufletului convins de vinovăția lui lucrurile prețioase ale Scripturilor.
Aducând convingere de păcat și prezentând înaintea minții standardul neprihănirii, Duhul Sfânt îl face pe cel în cauză să renunțe la interesul și plăcerea față de lucrurile acestei lumi și umple sufletul cu o dorință după sfințenie. „Duhul adevărului are să vă călăuzească în tot adevărul” (Ioan 16:13), a spus Mântuitorul. Dacă oamenii sunt dispuși să fie modelați, El va lucra o sfințire a întregii ființe. Duhul va lua lucrurile lui Dumnezeu și le va întipări în suflet. Prin puterea Sa, calea vieții va fi făcută atât de clară, încât nimeni nu va avea cum să rătăcească mergând pe ea. – Faptele apostolilor, p. 52
Dumnezeu doreşte să-Şi reînvioreze poporul prin darul Duhului Sfânt, botezându-l din nou în dragostea Sa. Nu trebuie ca Duhul Sfânt să lipsească din biserică. După înălţarea lui Hristos, Duhul Sfânt a venit asupra ucenicilor credincioşi, care aşteptau şi se rugau, cu o plinătate şi cu o putere care au atins fiecare inimă. În viitor, pământul urmează să fie luminat de slava lui Dumnezeu. O influenţă sfântă se va răspândi în lume de la aceia care sunt sfinţiţi prin adevăr. Pământul va fi învăluit într-o atmosferă de har. Duhul Sfânt va lucra asupra inimilor omeneşti, luând lucrurile lui Dumnezeu şi descoperindu-li-le oamenilor. – Mărturii, vol. 9, p. 40
Ne învață Efeseni 1:3-14 că Dumnezeu hotărăște dinainte viitorul oamenilor, predestinându-i pe unii pentru viața veșnică și pe alții pentru moartea veșnică? Mulți oameni, din păcate, cred lucrul acesta. De analizat totuși aceste idei:
(1) În pasaj, rolul lui Hristos este hotărâtor, de vreme ce alegerea divină de a ne adopta apare „prin Isus Hristos” (Efeseni 1:5) sau „în El” (Efeseni 1:4,11). Lucrul acesta sugerează mai degrabă faptul că alegerea și predestinarea divine sunt exercitate în dreptul tuturor celor care aleg credința în Hristos, nu ideea unei selectări a celor ce vor fi salvați sau pierduți, caz după caz, chiar dinainte de a se fi născut. Decizia lui Dumnezeu este răspunsul divin analizat și hotărât anterior în dreptul celor care manifestă credința în Hristos. (2) Efeseni 1:3-14 abordează acțiunea lui Dumnezeu de salvare. Dumnezeu este „Tatăl”, iar noi suntem copiii Lui „înfiați” (Efeseni 1:3-5), care primesc binecuvântările Lui din belșug (Efeseni 1:8). Dumnezeu nu este un judecător distant și insensibil care dă decrete de la distanță, ci Tatăl iubitor al tuturor copiilor Săi (vezi Efeseni 3:15).
(3) Faptul că Dumnezeu respectă alegerile oamenilor se reflectă în Efeseni 1:3-14 (în special Efeseni 1:13, unde auzirea și credința sunt considerate la fel de importante), în alte texte din Efeseni (Efeseni 2:8; Efeseni 3:17; Efeseni 4:1 – 6:20, peste tot accentuând sau presupunând exercitarea alegerii și răspunsul credinței) și în alte pasaje din Noul Testament (1 Timotei 2:4, Faptele 17:22-31).
Studiu zilnic:
Ellen G. White, Rugăciunea, capitolul 25.
1. Ce să-I aducem jertfă lui Dumnezeu?
2. Cine este ca un măslin verde?
3. Cine sunt cei care nu vor ajunge la jumătatea zilelor lor?
4. Cu ce s-a lăudat David când l-au prins filistenii la Gat?
5. Cine sunt desemnați să rezolve rugăciunile?
Studiu suplimentar: Asemenea lui Hristos, „Prin credință, toate lucrurile sunt ale noastre”, p. 124 (20 aprilie)
Privire generală
Studiul din această săptămână se concentrează asupra modului în care Pavel ne învață – pe noi și pe efeseni – să ne numărăm binecuvântările. Nu binecuvântările pe care le considerăm noi importante, ci binecuvântările adevărate de care omenirea are disperată nevoie. Dumnezeu, după cum evidențiază Pavel, este Cel care ne oferă aceste binecuvântări, prin Hristos. Prin Hristos, am fost aleși și acceptați de Dumnezeu. Suntem ai Lui și El este al nostru. Dumnezeu ne prețuiește și ne consideră moștenirea Sa, și noi, la rândul nostru, Îl prețuim și Îl considerăm moștenirea noastră. Prin Hristos, am fost iertați și răscumpărați. Prin Hristos, primim planul suprem de salvare oferit de Dumnezeu. Prin Hristos, omenirea are singura ei șansă la unitate și armonie. În Hristos, trăim plini de bucurie și de laudă. Datorită lui Hristos, primim sigiliul lui Dumnezeu și o pregustare a mântuirii veșnice. Datorită lui Hristos, putem primi prezența și darurile Duhului Sfânt. Darurile lui Dumnezeu sunt în primul rând spirituale, în sensul că Duhul Sfânt este Cel care ni le oferă. Duhul Sfânt ne aduce aceste daruri chiar din tărâmurile cerului. Toate aceste bogății sunt darurile lui Dumnezeu pentru noi toți, pentru că noi nu facem nimic – și nici nu am putea face vreodată ceva – pentru a le merita. Dumnezeu este Cel care ne oferă aceste daruri gratuite, din inima Lui plină de iubire pentru noi. Pe toți cei care acceptă aceste daruri Dumnezeu îi predestinează să fie pecetluiți și să aibă parte de pregustarea binecuvântărilor veșnice ale împărăției Sale.
Temele studiului
1. Prin Hristos, Dumnezeu a revărsat asupra noastră multe daruri: alegerea, adoptarea, răscumpărarea, iertarea, bucuria mântuirii, unitatea și armonia în cadrul omenirii, prezența în om a Duhului Sfânt ca avans pentru ce urmează să primim la revenirea lui Hristos.
2. Răspunsul nostru la darurile divine încărcate de har este o viață de laudă și adorare prin Hristos și pentru Hristos.
3. Prin Duhul Sfânt, avem parte de o pregustare a vieții noastre veșnice viitoare.
Comentariu
Domnul nostru Isus Hristos
Este important să observăm modul în care Pavel scrie despre Mântuitorul nostru. Rareori face referire la El doar prin apelativul „Isus” (Efeseni 4:21). Pentru Pavel, Mântuitorul nostru este „Domnul Isus” (Efeseni 1:15), „Domnul (nostru,) Isus Hristos” (Efeseni 1:2,3,17; Efeseni 5:20; Efeseni 6:23,24), „Hristos Isus, Domnul nostru” (Efeseni 3:11), „Isus Hristos” (Efeseni 1:5; Efeseni 2:20), „Hristos Isus” (Efeseni 1:1; Efeseni 2:6,7,10,13; Efeseni 3:1,6,21), „Hristos” (Efeseni 1:10,12; Efeseni 2:5,12,13; Efeseni 3:4,8,17,19; Efeseni 4:7,13,15,20,32; Efeseni 5:2,5,21,23,24,25,29,32; Efeseni 6:5,6) sau „Domnul” (Efeseni 2:21; Efeseni 4:1,5; Efeseni 5:8,10,17,19,22; Efeseni 6:7,8,10,21).
Evident, un motiv pentru această diversitate de nume este venerația care trebuie să caracterizeze limbajul și atitudinea creștinului – cu atât mai mult ale teologului creștin. Dar aceste apelative transmit mai mult decât respect pentru Stăpân. Când Îl numește pe Isus „Domnul”, Pavel Îl slăvește ca Domnul înviat Isus Hristos, Mântuitorul, prin care avem parte de învierea din păcatele noastre și prin intermediul căruia vom avea parte de învierea finală din mormânt. Învierea lui Isus Hristos și propria noastră înviere sunt cruciale pentru viața și teologia lui Pavel, pentru că se află chiar în centrul planului lui Dumnezeu de răscumpărare (Efeseni 2:1-6). Tema învierii transformă întreaga viziune pe care o are Pavel asupra vieții și salvării. Ar trebui să fie esențială și pentru viziunea noastră.
Teologia doxologică
Pavel a scris Efeseni 1:3-14 într-un stil pe care l-am putea numi „teologie doxologică”. Teologii consideră că teologia creștină trebuie să înceapă și să se încheie cu doxologie (laudă) – ba, mai mult, trebuie să fie doxologie. Pentru că Pavel se numără printre primii teologi doxologici, teologia lui nu este o abordare rece, pur rațională, schematică și neutră a unui concept și nici nu scrie în acest stil doxologic doar grație stilului epistolar obișnuit în acea perioadă. Atunci când imortalizează în scris frumoasa teologie creștină cu privire la cine este Dumnezeu și ce a făcut dragostea lui Dumnezeu pentru noi (la întruparea lui Hristos Isus, la moartea Lui, la învierea Lui, la bucuria, pacea, speranța și profunda transformare a omenirii prin Hristos), Pavel contemplă și descrie cu însuflețire magnificele și fundamentalele minuni ale acestei vieți și ale vieții viitoare. Din acest motiv, când consemnează aceste lucruri pentru frații și surorile lui din Efes, Pavel nu se poate abține să nu izbucnească în închinare și adorare față de Dumnezeul măreț pe care Îl descrie.
Pentru Pavel, Dumnezeu nu este un simplu concept, ci Dumnezeu este Tatăl nostru, Creatorul nostru și Mântuitorul nostru. Același Dumnezeu este plin de iubire, putere, dreptate și har. El este întotdeauna gata să ne protejeze și să ne salveze. Este întotdeauna gata să ne ofere daruri și binecuvântări ca să ne putem bucura la maximum în împărăția Lui, acum și în viitor. Cum ar fi putut să scrie Pavel despre un astfel de Dumnezeu și despre marea salvarea oferită de El fără să izbucnească în laude pline de bucurie?
Binecuvântări din locurile cerești
Pavel insistă că Dumnezeul nostru este în mod fundamental un Dumnezeu al binecuvântărilor. Dar binecuvântările pe care Dumnezeu ni le oferă nu sunt pur și simplu binecuvântări materiale sau pământești – binecuvântări care nu au nicio legătură cu realitățile spirituale sau eterne. Mai degrabă, binecuvântările lui Dumnezeu sunt binecuvântări din sferele cerești, din sfera Lui. Evidențiind această idee, Pavel extinde scena mântuirii. Mântuirea nu este o soluție minusculă la o mică problemă umană temporară, deși include și acel aspect. Operațiunea de salvare nu se petrece doar într-un colț al lumii (deși, într-un anumit sens, Isus a murit într-un colț al universului și într-un colț al Imperiului Roman). Pentru Pavel, mântuirea este un proces care are loc la o scară cosmică. Pavel ne ia pe înălțimile năucitoare ale epouranios – sferei, împărăției cerești.
Cuvântul grecesc epouranios are câteva sensuri. Pe de-o parte, înseamnă spiritual sau dumnezeiesc, în opoziție cu pământesc sau păcătos (vezi Ioan 3:12; Evrei 3:1). Pe de altă parte, face referire la dimensiuni spațiale (1 Corinteni 15:40,41). Pavel combină în anumite contexte dimensiunea spațială cu cea spirituală a cuvântului epouranios (1 Corinteni 15:48,49). De exemplu, epouranios din Efeseni 1:3 pare să facă referire la o realitate spirituală: aceea că Dumnezeu ne binecuvântează cu binecuvântări care se găsesc în Hristos. (În limba română, în versiunile VDC, EDCR, NTR etc., sunt redate ambele sensuri – cel spiritual și cel spațial: „binecuvântări duhovnicești, în locurile cerești, în Hristos”, n.r.). În același capitol, Pavel descrie cerul ca un loc în spațiu, altul decât pământul (Efeseni 1:10). În Efeseni 1:20, Pavel amintește de epouranios în contextul înălțării lui Hristos la tronul lui Dumnezeu. Prin urmare, „locurile cerești” ale lui Pavel nu sunt niște sfere neoplatonice eterice, care descriu lumea divină imaterială și în care duhul imaterial lipsit de trup ar călători după moarte.
Dat fiind contextul biblic mai larg, noțiunea de „locuri cerești” este un concept biblic foarte bogat. Pe de o parte, „cerurile” fac referire la întregul univers creat de Dumnezeu (Geneza 1:1; Psalmii 8:3; 19:1; 2 Cronici 6:18), în toată splendoarea lui. Pe de altă parte, Biblia redă și un alt sens al cuvântului „ceruri”, mai apropiat de sensul folosit de Pavel în Efeseni, în care apostolul leagă locurile cerești de creație și de mântuire. Când a creat universul, Dumnezeu nu a rămas în afara universului (Biblia nu îmbrățișează deismul). În schimb, Dumnezeu a ales să intre în univers în calitate de Creator, Susținător și Rege al acestuia (Psalmii 11:4) și să stabilească o relație specială, personală cu ființele pe care le-a creat după chipul Său (Geneza 1:26-28). Această relație ia diverse forme. Una dintre ele constă în faptul că, în omniprezența Sa, Dumnezeu a fost – și este – prezent în întregul univers (Psalmii 139:7,8). Această idee înseamnă că ne putem ruga lui Dumnezeu oriunde, în orice situație, și El ne aude în timp real.
Dar Biblia mai descrie un mod în care Dumnezeu Se întâlnește și relaționează cu populația universului. Mulți autori biblici accentuează că Dumnezeu a ales un loc în ceruri unde Și-a întemeiat tronul de iubire și dreptate (Psalmii 103:19,20). În acel loc, Dumnezeu Își manifestă permanent prezența vizibilă și guvernarea asupra universului. În și din acel loc ceresc, Dumnezeu binecuvântează universul prin actele providenței Lui iubitoare. La tronul Lui, S-a întâlnit cu toate ființele inteligente (Iov 1:6); acolo toate ființele inteligente din univers răspund prin închinare și adorare la prezența, providența, iubirea și conducerea dreaptă a lui Dumnezeu.
Biblia asociază tronul lui Dumnezeu cu templul ceresc al lui Dumnezeu (Psalmii 11:4; Psalmii 103:19,20; compară cu Exodul 25:8,9), cu „cerurile” sau „locuința”/„locul locuinței” lui Dumnezeu (2 Cronici 6:21,23,25, 30,33,35,39). În rugăciunea lui de consacrare, Solomon a asociat templul lui Dumnezeu cu locuința lui Dumnezeu din ceruri (vezi și 2 Cronici 6:2,18,40,41). Împotriva tronului din sanctuarul ceresc a luptat Lucifer, acuzându-L pe Dumnezeu că ar fi lipsit de iubire și că avea un caracter și o guvernare nedrepte. La acel tron S-a înălțat Isus după ce a dezvăluit și a demonstrat pe deplin caracterul iubitor și drept al lui Dumnezeu.
Și în Epistola sa către evrei, Pavel asociază cerurile cu tronul lui Dumnezeu și cu sanctuarul ceresc: „Avem un Mare-Preot care S-a aşezat la dreapta scaunului de domnie al Măririi, în ceruri, ca slujitor al Locului Preasfânt şi al adevăratului cort, care a fost ridicat nu de un om, ci de Domnul” (Evrei 8:1,2; vezi și Evrei 1:8; 4:16; Evrei 9:23-25; Evrei 12:2,22-24). Prin urmare, la fel ca în Epistola sa către evrei și la fel ca Daniel (Daniel 7), ca Solomon (2 Cronici 6) și mai târziu ca Ioan (Apocalipsa 4 și 5), Pavel îndreaptă atenția cititorilor săi spre locul ceresc al lui Dumnezeu, spre tronul Său și sanctuarul Său ceresc, de unde Dumnezeu Își binecuvântează poporul cu toate binecuvântările pe care le-a avut în minte în planurile sale originale de a crea și a salva omenirea prin Hristos.
Ilustrație: Întrerupătorul automat
În trecut, numeroși oameni au murit în urma electrocutării domestice accidentale. Casele moderne sunt echipate cu un dispozitiv de protecție ingenios numit întrerupător automat cu împământare. Întrerupătorul automat simte orice fluctuație din sistem și întrerupe curentul electric în doar câteva milisecunde. În acest mod, dacă un copil pune un obiect metalic într-o priză, întrerupătorul automat se va activa și va opri alimentarea cu energie electrică, salvând astfel copilul de la moarte. Dumnezeu a plănuit să creeze lumea noastră și să o încununeze cu oameni inteligenți și liberi, care puteau alege să Îl respingă pe Dumnezeu și astfel să poată păcătui. Consecințele păcătuirii (precum consecința atingerii unui cablu electric sub tensiune) presupuneau moartea păcătosului. Dumnezeu le-a spus lui Adam și Evei că aveau să moară în clipa sau în ziua în care ar fi păcătuit (Geneza 2:17). Cu toate acestea, nu au murit. Dimpotrivă, au realizat ce se întâmplase și au fugit de Dumnezeu (Geneza 3:6,7). S-ar putea argumenta că prima pereche a murit în mod spiritual sau că a fost condamnată la moarte pe termen lung.
Deși aceste răspunsuri merită luate în considerare, Evanghelia, mai ales așa cum este explicată de Pavel în Efeseni, oferă un răspuns mai amplu la întrebarea de ce Adam și Eva nu au murit imediat pentru păcatul lor. Potrivit lui Pavel, înainte de întemeierea lumii (Efeseni 1:4), Dumnezeu a încorporat în planul creației o măsură de siguranță, un întrerupător spiritual automat. Când au căzut în păcat, Adam și Eva trebuiau să moară, pentru că atinseseră „firul neizolat” al păcatului. Cu toate acestea, Adam și Eva nu au murit imediat, pentru că planul de mântuire, creat de Dumnezeu înainte de întemeierea lumii, a fost activat imediat. Acel plan era Hristos și oricine crede în Hristos, oricine alege să fie găsit „în Hristos”, să fie eliberat de puterea și consecințele păcatului, de vină, înstrăinare și moarte.
Aplicație
1. Caută împreună cu membrii grupei tale moduri în care puteți organiza, ca grupă, servicii divine de recunoștință – în viața personală, în viața de familie, în comunitatea sau în biserica locală. Aceste servicii de închinare ar putea avea diferite teme: recunoștință pentru planul de mântuire și modul în care ne-a transformat viața personală; recunoștință pentru dragostea lui Hristos așa cum se manifestă în viața noastră și a comunității sau recunoștință pentru iertare așa cum se manifestă în viața noastră personală și a comunității.
2. Cere-le membrilor grupei să se gândească la această întrebare: Cât de nobil, de solemn este modul lor de comunicare? Cu alte cuvinte, cum demonstrează zilnic prin ceea ce vorbesc, scriu sau prezintă grafic faptul că viața lor a fost atinsă, și transformată, de harul lui Dumnezeu și de o viziune asupra lumii care Îl are în centru pe Domnul cel înălțat și teologia Sa? Cât de mult se simt afectați membrii grupei tale de realitățile veșnice din locurile cerești? În ce măsură se aseamănă cu Pavel prin ceea ce vorbesc și cum vorbesc? Roagă-i pe membrii grupei să analizeze modul în care vorbesc cu familia, cu prietenii, colegii de muncă și cu oamenii din locurile publice. Provoacă-i să analizeze modul în care scriu e-mailuri sau mesaje pe diferite platforme de socializare. De asemenea, provoacă-i să analizeze conținutul conversațiilor lor personale cu familia, prietenii și colegii, pentru a-L reflecta pe Hristos și a deveni mai concentrați asupra Lui.
3. În Efeseni 1:5, Pavel scrie că Dumnezeu „ne-a rânduit mai dinainte să fim înfiaţi prin Isus Hristos, după buna plăcere a voii Sale”. Mulți creștini cred că acest text înseamnă că apostolul susține conceptul de predestinare în sensul că Dumnezeu ne-a ales să fim mântuiți și că nu putem face nimic să ne opunem voii Sale sau să Îi schimbăm decizia în această privință. Cum ar explica membrii grupei tale acest text următoarelor categorii de persoane: (1) prietenilor lor creștini care cred în predestinare și (2) prietenilor sau vecinilor lor necreștini?
4. Ce acțiuni de mărturisire și evanghelizare ar putea face membrii bisericii voastre locale pentru localitățile din jur fără prezență adventistă? Discutați în cadrul grupei.